Feeds:
Articole
Comentarii

WordPress îmi amintește că am pornit blogul acum 10 ani. Nu regret, este și rămâne proiectul meu de suflet, locul unde sunt acasă. Mulțumesc tuturor celor care mă citiți, din România, SUA, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Franța, Austria, Ungaria, Canada, Belgia, Israel, Irlanda (ca să trec doar țările cu trafic mai însemnat, tabelul complet fiind la vedere). Salutări și multă sănătate lugojenilor, bănățenilor și românilor de pretutindeni! La fel, și celor abonați la acest jural virtual, întreaga mea recunoștință!

10 ani de blog

 

Cu dedicație, mamei mele, cea care m-a luat pe o aripă și m-a dus în zări, hăt departe: învățătoarea Cornelia Ghinea, născută Picu (11 august 1931, Poiana Mare – 28 martie 2020, Lugoj)

”Încă din școală am iubit teatrul și muzica, două pasiuni pe care nu le-am părăsit niciodată”

-Care au fost motivele ce v-au determinat să alegeți profesiunea de învățător și ce amintiri păstrați despre anii formării dumneavoastră intelectuale?

-Cred că profesia de învățător am preluat-o de la tatăl meu, Florea Picu, învățător și el, care mi-a fost și primul educator și modelul pe care am căutat mereu să îl urmez în viață. De altfel, vreau să spun că fac parte dintr-o familie în care majoritatea membrilor ei au slujit și slujesc școala românească. Așa că nu știu dacă dorința de a deveni învățătoare a fost o chemare, o moștenire sau și una, și alta. După terminarea școlii primare, am devenit, prin concurs, elevă a Școlii Pedagogice de Fete (Școala Normală ”Madona Dudu”) din Craiova, unde am avut șansa să mă pregătesc cu profesori de excepție, precum Țărăscu, Făcăoaru, Gheorghe, Rădulescu, Mereuță, Stancovici, Scoroșanu și alții. Cunoștințele însușite aici au însemnat o inestimabilă zestre, care mi-a folosit în întreaga carieră. Încă din școală am iubit teatrul și muzica, două pasiuni pe care nu le-am părăsit niciodată.

DSC02128Învățătoarea Cornelia Ghinea, născută Picu  

”În primul an de învățământ, am lucrat cu o clasă de 41 de elevi, iar seara cu 32 de analfabeți”

– Ce a urmat după absolvirea Școlii Normale?

– Aveam 18 ani când am fost repartizată la Zimnicea, unde mi s-a propus o catedră de matematică la gimnaziu, pe care am refuzat-o, cerând să mi se dea o clasă la ciclul primar. Anii aceștia au fost cei mai frumoși, au fost ani de încercări, de căutări, dar și de greutăți. Am învățat de tânără să înfrunt viața, să lupt pentru ca imaginea învățătorului să capete valențe noi. În primul an de învățământ, am lucrat cu o clasă de 41 de elevi, iar seara cu 32 de analfabeți. În afara activității didactice, am îndeplinit și alte numeroase funcții, cum ar fi acelea de directoare a căminului cultural, bibliotecară, crainică la stația de radioficare a orașului etc. O perioadă de patru ani am fost profesoară de geografie – istorie, învățătoare – educatoare (pedagog) la Casa de Copii Școlari – Fete din Lugoj, dar perioada cea mai lungă și mai bogată în împliniri am desfășurat-o la Liceul ”Iulia Hasdeu” (17 ani), apoi la Școala generală nr. 2, de unde am ieșit la pensie. La maturizarea mea profesională au contribuit și cursurile de perfecționare, pe care le-am absolvit în București, Turnu-Măgurele și Timișoara. De asemenea, la îndeplinirea aceluiași deziderat, au mai contribuit pregătirea și obținerea gradului II (1967), gradului I (1977), coordonarea și conducerea cercului pedagogic, a comisiei metodice, aproape pe întreaga durată a activității mele profesionale. Am avut satisfacția de a activa ca metodistă a Inspectoratului Școlar județean Timiș, efectuând inspecții de grad atât în municipiul Lugoj, cât și în județ. Pentru rezultatele muncii mele am primit titlul de ”învățător evidențiat” (1983), gradația de merit, iar în 1985 am fost delegată din partea inspectoratului Școlar la Congresul Științei și Învățământului de la București.

casa fete 58

Casa de Copii Școlari – Fete, Lugoj, 1958. Învățătoarea Cornelia Ghinea și clasa ”cu mandoline” 🙂

20 de ani de activitate corală și zece ani de activitate teatrală

-Ce alte satisfacții ați avut?

-Desigur, acelea prilejuite de elevii care au absolvit diverse licee și facultăți și sunt astăzi oameni de nădejde: profeori, învățători, medici, economiști, farmaciști, muncitori… Meritul meu este acela de a fi pus temelia formării lor de mai târziu. Nu pot să nu amintesc despre cei 20 de ani de activitate corală și zece ani de activitate teatrală, în cadrul Sindicatului Învățământului și al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, care mi-au oferit mari satisfacții artistice. Cele mai reușite roluri, pe care le-am interpretat, sunt: Ameli, din piesa ”Escu…” de Tudor Mușatescu, Rada, din ”Oameni care tac” de Al. Voitin, Maria Buznea, din ”Pentru fericirea poporului” de Aurel Baranga, Gena, din ”Titanic Vals”, de Tudor Mușatescu, etc.

”Am dorit ca tinerii să nu lase viața să treacă pe lângă ei”

La pensionare, m-am desprins cu mare greutate de școală, deoarece ea a fost marea mea dragoste. Nu voi uita niciodată colegii cu care am lucrat într-o atmosferă de muncă și respect: Florea Daia, Ion Roman, Tațiana Streian și Nistor Mărgan.

-Ce ați dori să spuneți tinerilor din zilele noastre?
-Celor care doresc să devină învățători le spun să o facă doar dacă au chemare. Un bun dascăl trebuie să stăpânească arta de a preda. O lecție devine vibrantă când știi să apeși pe toate coardele, inclusiv pe cele ale sufletului. Aș dori ca tinerii să nu lase viața să treacă pe lângă ei. Întreaga lor capacitate intelectuală să o pună în slujba țării și a poporului din care fac parte. E sfânt să mori în țara în care te-ai născut. Acestea sunt câteva gânduri pe care aș dori să le insuflu și nepoatei mele, Cristiana.

Interviu realizat de prof. Zeno Maghețiu, pentru ”Redeșteptarea”, în cadrul rubricii ”Dascăli ai Lugojului”

Cetăţenii de etnie germană din Lugoj, stabiliţi în străinătate, saau nemţii noştri” cum ne place să le spunem, nu şi-au uitat originea şi locul de unde au plecat, arătând chiar mai mult respect şi recunoştinţă istoriei oraşului natal, decât locuitorii lui de azi.

Printre aceştia se numără, la loc de cinste, profesorul Heinrich Lay, Cetăţean de Onoare al Lugojului. Printre altele, acesta a acontribuit la organizarea îăntâlnirilor lugojenilor din Germania, desfăşurate iniţial la Ulm, apoi la Denkendorf, a editat publicaţia ”Foaia Lugojeană” (”Lugoscher Heimatblatt”) şi a salvat integral, prin fotocopiere, arhiva ziarelor de limbă germană din Lugoj din perioada interbelică.

Chiar înaintea Crăciunului 2019, compozitorul Helmut Klimek, fost profesor al Şcolii Populare de Artă din Lugoj în perioada ei de aur, ne-a făcut o extraordinară surpriză, editând la Stuttgart, oraşul german unde este stabilit, două DVD-uri cu secvenţe care arată, exact aşa cum era, Şcoala Populară de Artă în anii ’70.

Scoala-Populara-de-Arta-in-12-filme-originale-din-anii-70

”Filmările reprezintă Şcoala Populară de Arte în anii ’70. Sunt filmări alb-negru, pe peliculă de 8 milimetri, fără sonor. Filmările le-am făcut eu, cu posibilităţile de atunci, iar montajul aparţinne lui Robert Klimek. Trecerea pe formatul mp 4 a fost făcută în decembrie 2019, la Stuttgart. Am vrut să ofer lugojenilor o călătorie mică în trecutul mare al Şcolii Populare de Artă din Lugoj, care ne-a dăruit, pe parcursul deceniilor de existenţă, multe personalităţi culturale de neuitat”, spune profesorul Klimek.

Aşa cuim spuneam, filmările originale au fost făcute cu cameră de 8 mm şi fără sonor, dar au fost transpuse în format mp 4 cu diferite fonduri muzicale, începând cu Concertul pentru pian nr. 4 în G Major, op 58, de Beethoven.

„Secvenţele de film nu posedă drepturi de autor şi ar fi o mare bucurie să fie distribuite mai departe tuturor celor interesaţi”, adaugă prof. Helmut Klimek.

În total, sunt 12 nepreţuite secvenţe alb negru care ilustrează incredibila diversitate de activităţi a şcolii şi în care se pot recunoaşte elevi şi profesori din perioada anilor 70.

Filmele au ca subiect formaţia de muzică uşoară condusă de prof. Helmut Klimek, ansamblul de acordeoane condus de prof. Melita Kiss, clasa de ceramică coordonată de prof. Eugenia Marcu, clasa de pictură conduisă de profesorul Victor Jurca Lugojeanul, discipol al pictorului academic Virgil Simonescu, clasa de sculptură condusă de artistul plastic Ladislau Pokker, formaţia de fanfară, dirijată de profesoul Moroşanu, orchestra Şcolii Populare de Artă, condusă de profesoara Maria Blum, orchestra simfonică, sub bagheta profesorului Ion Măgureanu, ansamblul de taraf al Şcolii Populare de Artă, ansamblul de dansuri populare, coordonat de profesoara şi coregrafa Adela Streletz (care conducea şi clasele de balet).

Interesant este că Şcoala Populară de Artă avea pe acea vreme şi secţii externe, adică un fel de sateliţi care aveau, la rândul lor, diverse clase, precum cele de acordeon, isntrumente de suflat sau dansuri populare. Filmul domnului Klimek senior prezintă secvenţă cu activităţi ale Club 70 din Tomeşti, una din secţiile externe al şcolii lugojene, ceea ce contribuie la valoarea documentară a acestor imagini unice din istoria culturală de acum 50 de ani. În fine, seria filmpărilor se încheie cu secvenţe din piesa de teatru ”Piatra din casă”, în regia regretatului profesor Florin Ernescu, care ne-a părăsit cu câţiva ani în urmă.

Prin această extraordinară contribuţie la istoria Şcolii Populare de Artă şi a culturii lugojene, profesorul Helmut Klimek merită toată stima şi consideraţia lugojenilor care îşi preţuiesc tradiţiile. (c) Cristian Ghinea

Redacția primilor ani ai Redeșteptării era un talmeș balmeș creativ și entuziast. Timpul petrecut la redacție, până spre orele zece din seară, nu erau considerat o povară, doar atât, că toată lumea se mira cât de repede trecea timpul!

Glumele se amestecau cu ritmul febril al mașinilor de scris, opt la număr, care, atunci când lucrau la unison, scoteau un zgomot infernal. Și, peste toate acestea, veneau ”directivele” rostite cu voce de tunet de redactorul șef Ilie Chelariu, de zăngăneau geamurile. În timp ce nea Petrescu, fie iertat, ținea piept tuturor celor care veneau cu ”lăcrămație” la țăitung, Ilie își chema complice redactorii, și le spunea: ”revoltă-te pe trei coloane!” Iar ei se conformau cu plăcere, plus că aveau onoarea să lucreze la calculatoarele aduse din Italia de profesorul Drăgan, fondatorul gazetei. În România acelor ani, care nu cunoscuse bine nici măcar mașinile de scris, strict înregistrate înainte de 1990, un computer, fie el și modest, dar dotat cu orificiu pentru discheta fâlfâitoare, era un adevărat OZN!

Redeșteptarea acelor ani semăna cu un permanent centru de criză. ”Șefu, șefu, am o bombă!” – fiecare își lăuda marfa cum putea. Articolele, mai cizelate sau mai simpluțe, se adunau scrise la mașină pe masa redactorului șef. Entuziasmul era adesea ”electric”, iar controversele și hârâielile între colegi se rezolvau la o cafea în Parcul Copiilor. În plus, la locațiile strategice numite ”postul unu” și ”postul doi” se nășteau multe idei bune, care erau aplicate numaidecât, chiar de numărul viitor!

redactia 1500 foto mica

Martie 2020: redacția ”Redeșteptarea” la numărul 1500

Colegialitatea era dublată de concurență. Într-un ziar care se singulariza prin toate titlurile (inclusiv cele din interior) scrise cu majuscule, fiecare voia să dea un titlu mai cu ”moț”. Și cu umor bun! ”Președintele Consiliului Județean a trecut ca Simplonu’ prin Lugoj!”, ”Vulturii le-au dat șase impulsuri celor de la Telecom” (era vorba de șase goluri într-un meci de fotbal), ”Consilierii locali au idei puține, dar fixe”, ”Pe strada Privighetorii, edilii cântă fals”, ”Lasă-mă papa la mare” ori ”Semn rău pentru lugojeni: consilierul cutare a luat cuvântul” sunt doar câteva exemple. În aceeași perioadă de început, doamna Simona Tventarnei, coordonatoarea FED, era factorul de echilibru și Mintea limpede, care uneori mai lipsea, în focul evenimentelor, la ziar.

Grăbită, jovială, incisivă, dar și cu greșeli asumate, ”Redeșteptarea” acelor ani scria istoria Lugojului, crea, dar și re-crea o lume, recuperând trecutul orașului ținut sub obroc amar de ani. Prin corespondenții împrăștiați de la Făget, Orșova și Herculane, până peste Prut, cea mai longevivă gazetă din Banat își depășea mult statutul de publicație sub-regională.

În acei ani, Redeșteptarea experimenta liber, iar cititorii apreciau asta, mai iertau poticnelile și deveneau tot mai numeroși: suplimentele ”Redeșteptarea Sport”, ”Lada de Zestre”, ”Golf” (coodonat de regretatul Constantin Juan, corespondentul nostru de Orșova), ”Curierul de Făget” (Ioan Gh. Oltean și echipa inimoasă de condeieri de acolo), se așezau alături de edițiji speciale, rubrici permanente, precum ”Fotoliul telecronicarului” (prof. dr. Dorin Păcurar, cu peste 1300 de ediții la activ!) sau ”Limba noastră cea română” (a profesorului emerit Nicolae Ghinea) și de pagini dedicate, precum ”Universitaria”. Ziarul a avut chiar și un supliment umoristic, ”Scorpionul/Vipera”, coordonat de maestrul Cristinel Vecerdea – CRIV și menit a reînvia publicația omonimă antebelică. Mai mult, gazeta Lugojului, ”prietenul de fiecare joi”, a devenit o școală de jurnalism, unde au făcut primii pași în presă atât cei care s-au mutat apoi la alte publicații, cât și cei care au pornit, cu același entuziasm, radioul și televiziunea lugojeană.

În ce mă privește, am publicat primul articol în 16 decembrie 1992, în numărul 92 al ziarului. Mi s-a părut fenomenal să-mi văd numele tipărit sub un articol de gazetă. Tata a cumpărat vreo zece ziare, le-au primit rudele, buncii… Relația mea cu redactorul șef era simplă: “maestre, dacă scrii ceva, lasă-mi pe colțul mesei”. Îi lăsam, chiar dacă nu era acolo, în redacție. Era ca un joc: lucram la TV pe atunci, eram ocupat, dar nu treceam pe la redacția de ziar până joi, când apărea ”Redeșteptarea”. Și îmi vedeam toate materialele publicate! Nu sunt orgolios din fire, dar tare bine mă simțeam atunci! Iar Ilie îmi mai tempera entuziasmul: ”Dacă scrii la ziar, rămâne. Dacă faci o știre la TV, ce îi mai dai omului, după ce se dă pe post? În pui televizorul în brațe”?!

Drumul deschis de ”Redeșteptarea”, prin redactorii și coordonatorii săi (redactori șefi, de-a lungul timpului, au fost Corneliu Popovici, Ilie Chelariu, Cristian Ghinea, Daniel Groza și Ion Moldovan, în două rânduri) continuă și azi. Am condus ziarul din mai 1998 pînă în ianuarie 2004, cu doi ani anteriori ca redactor șef adjunct. Deși pe Corneliu Popovici nu l-am cunoscut direct, am un cuvânt bun pentru toți cei care au condus ziarul la nivel de redacție, îi respect sincer și mă bucur că am contribuit la creșterea Redeșteptării, ducând-o la cel mai mare tiraj efectiv vândut. Atmosfera primilor ani poate că a devenit amintire, dar ea e păstrată, în spirit, și în ziua de azi, alături de numele redactorilor și colaboratorilor care nu mai sunt printre noi.

Îmi doresc sa continuam sa pastram acel ceva ce a facut sa mearga treaba si in momentele cele mai grele: atmosfera destinsa din redactie, prietenia, glumele si felul in care am stiut sa ne suplinim colegial si sa ne ajutam unii pe altii. La numărul 1500, în al treizecilea an de apariție neîntreruptă, urăm cititorilor noștri multă sănătate și să ne fie alături, ca și până acum! (c) Cristian Ghinea

Ne-a părăsit Virgil Turcan, primul primar al Lugojului ales în mod democratic din perioada post decembristă. Născut la Lugoj în 7 martie 1944, ing. Virgil Turcan s-a stins sâmbătă, 14 martie 2020, după o îndelungată și grea suferință.

Virgil Turcan va rămâne cu siguranţă în istoria oraşului nostru drept întâiul primar ales în mod democratic după decembrie 89 la Lugoj, dar şi printr-o perioadă de realizări benefice pentru comunitate, promovate cu greu şi chiar cu sacrificii personale.

La 9 februarie 1992, Virgil Turcan, reprezentantul Partidului Naţional Ţărănist Creştin şi Democrat, dar şi al Convenţiei Democrate, lua distanţă în primul tur al alegerilor locale faţă de principalii săi competitori – Matei Fleancu de la FSN şi independentul Sorin Stragea.

turcan mic

Sâmbătă, 16 aprilie 1994, ora 9.30. Primăria municipiului Lugoj: semnarea actului de înfrățire Lugoj – Orleans între dl. Jean Pierre Sueur, primarul orașului Orleans și dl. ing. Virgil Turcan, primarul municipiului Lugoj (primul din dreapta). Foto Haralambie Moldovan, arhiva personală Cristian Ghinea

După victoria din 23 februarie 1992, în urma turului doi de scrutin, prima sa declaraţie a fost: „sunt primarul întregului Lugoj, fără simpatii şi antipatii preconcepute”.

Urmărirea acestui ţel l-a costat pe plan politic, într-o perioadă de început a democraţiei, caracterizată de mari patimi şi frământări partinice.

La alegerile din 1996, PNŢCD i-a retras sprijinul în candidatura pentru al doilea mandat, dar deja Virgil Turcan, şi lugojenii odată cu el, puteau privi mulţumiţi la bilanţul celor patru ani de mandat.

Erau realizate obiective de mare importanţă pentru Lugoj, precum Universitatea Europeană Drăgan, modernizarea centrului civic al oraşului, atragerea unor investitori serioşi din străinătate, precum eff-eff, Schoeller şi Interspitzen, care-şi continuă activitatea şi astăzi, ridicarea sediilor unor bănci precum CEC, Ţiriac, BRD şi Asirom.

A avut relaţii cordiale cu doi lugojeni realizați peste hotare: profesorul Josif Constantin Drăgan, căruia i-a sprijinit investiţiile în folosul urbei natale, dar şi cu profesorul Cornel Petrassevich, senator republican pe viaţă în Senatul SUA.

Fiu al protopoului Turcan al Lugojului, Virgil Turcan a fost membru mirean al Consiliului Eparhial al Mitropoliei Banatului, a reînnodat tradiţia Rugii Lugojene, a arătat respect şi a oferit sprijin instituţiilor culturale, a inaugurat Fundaţia Culturală „Cornel Petrassevich” din Lugoj, fără a neglija obiective sociale, precum Casa de Seniori Anita Heim, ridicată cu sprijin german.

Pe plan naţional, a fost iniţiator şi apoi purtător de cuvânt al Federaţiei Municipiilor din România, iar pe plan internaţional, a sprijinit deschiderea spre Occident a Lugojului, prin parteneriate cu oraşele înfrăţite. După 1996, a ocupat funcţia de director al unei importante unităţi bancare lugojene – BancPost.

Prin întreaga sa carieră, Virgil Turcan a demonstrat că binele Lugojului e mai presus decât patimile trecătoare şi interesele de moment, mărunte şi contradictorii. Atunci când împreună cu profesorul Drăgan a pus piatra de temelie a actualei Universităţi, la 21 aprilie 1993, primarul Turcan spunea că acest edificiu va dăinui ca martor şi peste o sută de ani, atunci când nici unul dintre cei care erau de faţă nu va mai fi în viaţă.

Ca orice lucru mare, deschizător de drumuri, şi această lucrare s-a născut cu sacrificii, şi singură posteritatea o va evalua la adevărata ei statură. Sunt cuvinte la fel de emoţionante şi azi, când îi aducem modestul nostru omagiu omului Virgil Turcan.

(c) Cristian Ghinea

În data de 9 martie 2020, plecat dintre noi fabulistul Arcadie Chirșbaum din Făget. A fost un om jovial, de mult bun simț, un umorist de calitate, care iradia energie pozitivă! A fost, în același timp, un apropiat al Lugojului și al lugojenilor. Trei dintre cărțile sale le-a publicat în orașul de pe Timiș. 
Arcadie Chirsbaum

Arcadie Chirșbaum, ”Archibald” pentru prieteni, s-a născut la 27 iulie 1941 la Briceni, Raionul Hotin, pe actualul teritoriu al Republicii Moldova. Fabulist, epigramist și poet dialectal, Arcadie Chirșbaum este unul dintre puținii scriitori care au fost membri atât în Uniunea Scriitorilor din România, cât și în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova.
A făcut școala primară la Coșava, apoi la Făget, iar clasele gimnaziale și liceale la Liceul Teoretic ”Traian Vuia” din Făget (1962-1968), Institutul Pedagogic din Timișoara, Facultatea de Educație Fizică (1952-1965) și Institutul de Educație Fizică din București (1965-1968). Cariera de dascăl și-a început-o la școala generală din Birchiș, județul Arad, în 1965, apoi trece până la pensionare la Liceul Teoretic ”Traian Vuia” din Făget, între anii 1966 – 2004.
A publicat următoarele cărți: ”Allegro ma non troppo” – fabule, Editura Facla Timișoara 1983, ”Redivivus sus scrofa” fabuke, Helicon Timișoara 1997 ”Sperietoarea” fabukle 2006, Nagard Lugoj, ”În Braille”, catrene, Nagard Lugoj 2006, ”Șoadă-i lumea la Făget”, Nagard Lugoj 2008, în Colecția ”Grai bănățean”, ”Ochi în oglindă”, fabule, Waldpress Timișoara 2010, ”Fabule” Waldpress Timișoara 2011, Stanțe Waldpress Timișoara 2012 etc.
Catrenele și fabulele sale vor ține loc de amintire de acum înainte. Pentru mine, vor rămâne plimbările scriitoricești la Timișoara, în imensul său clasic Mercedes Cobra alb, asezonate cu glume și povești nemuritoare… Drum bun spre stele, Arcadie Chirșbaum!
Cristian Ghinea

O seară frumoasă muzică şi poezie, alături de poeţi şi scriitori la Moncafe, cu prilejul lansării antologiei de poezie „Ontos, eros, thanatos” (Editura Mirador, Arad)- vineri, 21 februarie 2020. Marian Odangiu, Ela Iakab, Adriana Weimer, Ion Oprișor, Ilie Chelariu, Dumitru Oprişor, George Popovici, Nicolae Silade, Andrei Lucian Mocuţa, Remus Valeriu Giorgioni, Vicu Cojocaru și Ionel Panait. Foto: George Popovici – cu mulţumiri pentru muzică şi poezie.

Lansare antologie poezie