Scăiuș, 26 septembrie 2020: speranța în vremuri de restriște

Eugen Curelici, câștigător al Marelui Premiu al Concursului InHabited

Eugen Curelici foto facebook

Eugen Curelici a câștigat Marele Premiu al Concursului InHabited organizat de ”Petec de Cultură”, cu un clip video de coregrafie. Premiul a fost obținut la categoria ”Muzica locuită de dans”. Alături de lugojeanul Eugen Curelici, a fost premiată și bucureșteanca Sabina Costinel, cea care a realizat clipul video.

PETEC este o platformă interdisciplinară de producție, cercetare și educație în domeniul artelor performative. Proiectul a fost sponsorizat de Ministerul Culturii și s-a bucurat de o participare numeroasă și de calitate: 50 de artiști la categoria dans și 25 la categoria muzică.

Eugen Curelici aduce mulțumiri juriului și explică viziunea sa artistică: ”Ideea de bază care m-a inspirat și pe care am încercat să pun accent a fost contrastul dintre monocromia cadrului, care aparent simbolizează un spațiu sterp, inert și lipsit de substanță, dar care în esență, de fapt, are ancrasată în materia energetică memoria unor sentimente și stări sufletești ce au rămas întipărite în mijlocul acestor pereți dureros de gri și reci”.

”Te ține angajat în poveste și efectiv corporalizează muzica”

Motivația juriului a fost următoarea: ”Este un one-shot, foarte proaspăt, cu un vizual curat, cromatic, foarte inspirat și captivant. Mișcarea camerei curge fluid, bine coordonată, sincronizată cu mișcarea performer-ului, care sparge cursivitatea dinamicii prin elemente variate din umbrela popping-ului. Este un film foarte simplu și foarte amplu în același timp, care știe ce vrea, a cărui simplitate și aparente limitări îi devin ușor punctele forte. Te ține angajat în poveste și efectiv corporalizează muzica. E ca o rugăciune de dans (…) Performer-ul redă senzația unei conexiuni cu memoria locului, pe care o traduce în corp, printr-un limbaj de mișcare plasat la intersecția dintre dans urban și dans contemporan. Prin paleta de culori a vestimentației atent aleasă, performerul apare ca o reflexie a spațiului pe care il populează. Construcția cinematografică și coregrafică arată profesionalism, totul este asortat și realmente integrează muzica 100 %”.
Eugen Curelici este un tânăr artist din Lugoj. A urmat clasele primare la Școala ”Anișoara Odeanu”, apoi liceul la ”Brediceanu”. A continuat studiile la Facultatea de Arte a Universității din Timișoara și, în prezent, este performing artist al Teatrului Național din Timișoara. În această calitate, a participat la spectacolul ”Rambuku” al TNT, care a luat Premiul UNITER la categoria cel mai bun spectacol de teatru în anul 2018. Îi adresăm felicitări și mult succes în cariera artistică!
Cristian Ghinea

S-a stins un promotor al ecumenismului la Lugoj: pastorul reformat Csaba Fazakas

La numai 51 de ani, s-a stins un promotor de seamă al ecumenismului la Lugoj. Pastorul reformat Csaba Fazakas a fost protopop al Bisericii Reformate din Timișoara – Cetate. A fost preot la Lugoj din aprilie 2000 până în 2008, când a fost ales preot la Timișoara.

Între timp, din 2003 și până în 2016, a fost protopop de Timiș. ”A fost un om de bază al ecumenismului din Lugoj și inițiatorul ideii marșurilor pascale municipale în anii 2000”, spun reprezentanții bisericii reformate. A fost și un om de cultură, organizator al unor acțiuni culturale de calitate, apreciate de publicul lugojean.

Csaba Fazakas s-a stins la data de 8 mai 2020. O zi de doliu nu numai pentru Biserica Reformată, ci pentru toate cultele din Lugoj.

Dr. Letiția Șerpe, fosta directoare a Spitalului Municipal, iese la pensie după 35 de ani de carieră neîntreruptă la Lugoj

Vineri, 14 august 2020, dr. Letiția Șerpe, unul din marii medici ai Lugojului, a fost felicitată cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 70. Medic primar neurolog și doctor în științe medicale, dr. Letiția Șerpe a ieși la pensie cu acest prilej, lăsând în urmă o carieră de 35 de ani neîntrerupți petrecuți în slujba pacienților la Sitalul Municipal Lugoj, unde a deținut, timp de șase ani, funcții de conducere, precum director medical și director plin.

Letiția Șerpe este din Lugoj, a absolvit cursurile Liceului ”Coriolan Brediceanu” și apoi facultatea la UMF ”Victor Babeș”, la Timișoara. După primii trei ani de stagiatură, petrecuți la Traian Vuia, a venit la Spitalul Municipal din Lugoj, la 1 septembrie 1985. Specializartea în domeniul neurologiei a făcut-o la Spitalul ”Colentina” din București.

Șefa sanitarilor de la ”grădi”, încă de la grupa mică!

”De mică, visul meu a fost să devin medic, nu inginer sau economist sau altceva. Nu am știut jocuri de copil decât de-a doctorul. La grădiniță, am luat treaba în serios, ca să spun așa! Aveam o grupă de sanitari, iar eu am fost responsabila acesteia, de la grupa mică, mijlocie, la cea mare. Aveam și bonetă cu crucea roșie! La școală, așa cum era în condițiile grele de pe vremuri, veneau asistentele să verifice elevii după ureche, să nu aibă păduchi, să aibă unghiile tăiate, se făcea contolul igienei în școli. Iar eu le asistam, aveam banderolă pe braț cu crucea roșie”, își amintește amuzată dr. Șerpe.

În cariera medicală, cel mai important lucru a fost să se pună în slujba locuitorilor din Lugoj, dar cercul de pacienți a devenit, cu timpul, tot mai larg: ”Știți cum e, vorba bună se duce, așa că au venit și pacienți din afara zonei teritoriale a spitalului nostru, de dincolo de Făget, din Caransebeș sau Valea Bolvașniței”.

Noul aparat Roentgen adus la Lugoj, după o așteptare de 40 de ani!

După fost 35 de ani petrecuți la Spitalul Municipal din Lugoj, ”cu bune și mai puțin bune, că așa e viața”, dr. Letiția Șerpe consideră că, în perioada cât a fost director ”plin” al instituției medicale lugojene, o mare realizare a fost aducerea unui parat Roentgen modern, marca ”Philips”, aparat așteptat de pacienții lugojeni de peste patru decenii. Din perspectiva timpului, este o realizare comparabilă doar cu instalarea noului computer tomograf, de către actuala administrație a spitalului.

”Aducerea acelui aparat a însemnat o revoluție în radiologie, atât pentru pacienți, cât și pentru medici, care nu mai purtau acele șorțuri grele împotriva razelor. A fost un aparat foarte bun, foarte rezistent, n-am avut sincope sau întreruperi”, arată dr. Letiția Șerpe.

Dr. Maria Popescu era șef secție pneumoftiziologie pe acea vreme, iar dr. Dan Traian Demeter era șeful laboratorului de radiologie și imagistică medicală.  În timpul mandatului de director al doamnei dr. Șerpe, s-a dat în folosință noua masă de chirurgie, cu comandă electronică, de la blocul operator. La nivelul anului 2001, SML avea 794 de paturi, deservite de 726 angajați, dintre care 79 de medici.

Medicul trebuie să se pună mereu în situația pacientului

Întrebată care este principala condiție pentru tinerii care vor să urmeze medicina, dr. Letiția Șerpe răspunde, fără ezitare: ”Le trebuie suflet și multă dăruire. Fără astea, nu faci nimic, ca medic. Trebuie să fii și psiholog, să ai grijă la modul de exprimare, să știi cum să vorbești cu pacientul. Să ai mereu o vorbă de încurajare, să nu fii aspru cu pacientul… Medicul trebuie să se pună mereu în situația pacientului, că nu știi ce aduce ziua de mâine!”

Deși ieșită la pensie, dr. Letiția Șerpe își va continua activitatea la cabinet. În locul ei, la conducerea secției îi va urma fiul, dr. Mircea Șerpe, neurolog cu doctorat în domeniu. Le urăm succes la amândoi, în nobila lor misiune!   (c) Cristian Ghinea

Vasile Stoica, lugojeanul din Cartea Recordurilor, ar fi împlinit 50 de ani!

La 24 iulie 2020 se împlinește un an de la moartea sportivului paraplegic Vasile Stoica, atletul din fotoliu rulant, care a reușit să își înscrie numele în celebra Carte a Recordurilor – Guiness Book of Records. Miile de kilometri parcurși doar cu forța mâinilor au fost dovada a ce poate face un sportiv care, marcat pe viață de un handicap fizic, depășește record după record. În scurta sa existență, Vasile Stoica nu a dorit să folosească performanțele ca pe ”trofee” proprii, ci a vrut să demonstreze atât persoanelor cu handicap, cât și celor valide, de ce este în stare un om născut cu paraplegie. Vasile Stoica este Cetățean de Onoare al Lugojului.

Vasile a venit la Lugoj în 1991. Dornic să își pună în valoare înzestrarea artistică, urmează cursurile Școlii Populare de Arte. Asociația Handicapaților Fizic din oraș era deja constituită din 15 mai 1990, iar el a devenit membru în 1992. După aceea, a început să fie cunoscut în toată România, datorită sportului pentru persoane cu dizabilități, care era la acea dată o noutate absolută în țara noastră.
Siofok, Ungaria, primul record personal, care i-a dat aripi!
”A fost o perioadă a deschiderilor, când asociația nostră a stabilit relații cu alte organizații similare din țară și de peste hotare, din Ungaria. În mai 1993 am fost invitați la Siofok, în Ungaria, la Conferinţa Europeană a Persoanelor cu Handicap. Vasile tocmai primise un cărucior ultra ușor, și i-a venit ideea să parcurgă drumul până la Siofok în fotoliu rulant. 340 km în patru zile, a fost primul record personal, atunci a prins el aripi!”, spune Dorina Vărgatu, președinta Asociației Handicapaților Fizic – Lugoj.
Clubul sportiv ”Maraton 93”, pe care Vasile Stoica l-a condus mai târziu, a fost numit în amintirea acestei performațe de început. Cu emblema clubului lugojean în piept, a fost campion naţional la probele de viteză şi rezistenţă.
În același an, el încheie cu succes Maratonul Curajului, în fotoliu rulant, cu 3.400 de km parcurşi în 40 de zile până în Franţa, la Bordeaux, cu buclă la Paris, în august – septembrie 1993.
”În 1994, la întoarcerea din primul drum făcut în Franța, a venit cu ideea înființării unui club sportiv pentru persoanele cu handicap la Lugoj. Avea ideea asta de la un prieten din Germania, care l-a sprijinit și cu statutul. După constituirea clubului, am început să participăm la turneele din țară și din strănătate cu tot mai mult succes, iar el a decis să rămână la Lugoj”, își amintește Dorina Vărgatu.
Vasile Stoica s-a născut la Măguri Răcătău, judeţul Cluj, cu paraplegie congenitală, o maladie fără leac, care l-a obligat să trăiască viața în fotoliu rulant.
”S-a născut la 30 iunie1970, deci la 21 de ani a venit la Lugoj. Familia se stabilise la Bencec, în județul Timiș. Pe atunci mai trăia mama lui și erau acolo două surori mai mici. El s-a luptat mereu cu destinul. Avea un caracter deschis, prietenos, dar eu l-am înțeles și în situațiile în care se împotmolea și era mai dificil. A trăit ani la rând într-un cămin spital la Jucu de Sus, a fost o perioadă groaznică, nu aveau cărucioare, se târau pe jos. Îmi spunea cum cei mici erau duși în spate la etaj de cei mari. Nimeni nu venea în vizită luni de zile și el a suferit, asta era realitatea căminelor de dinainte de 1990. Eu am înțeles și această latură a unui om lipsit de căldură sufletească atunci când a avut mai mare nevoie”, adaugă Dorina Vărgatu.
Călător, la propriu, până la Capătul lumii
Animat de această luptă cu destinul, în 1995 plănuiește să ajungă la Jocurile Paralimpice de la Atlanta. După ce străbate 8000 de km prin zece țări europene (inclusiv cele nordice), e nevoit să abandoneze din lipsa fondurilor necesare continuării drumului. În 1998-1999 reușește un Tur al lumii, pe ruta Europa – Canada – SUA (coasta de est şi de vest) – Noua Zeelandă – Australia (coasta estică de la Melbourne la Cairns) – o porţiune din Indonezia etc. Această ultimă expediţie, în care a parcurs 30.000 km în fotoliu rulant, s-a desfăşurat cu pauze şi cu momente neprevăzute, Vasile nereuşind să intre în India şi Iran, „compensând” însă la întoarcere pe traseul Egipt – Turcia – Bulgaria.

În anul 1999, Consiliul Local al Municipiului Lugoj i-a acordat lui Vasile Stoica titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Lugoj, ca semn de ”recunoaştere a meritelor din activitatea sportivă, a activităţilor desfăşurate privind sensibilizarea opiniei publice faţă de problemele persoanelor cu dizabilităţi, precum şi pentru promovarea imaginii Lugojului şi României în lume”.
Vasile Stoica nu s-a oprit aici. Următoarea victorie a fost în octombrie 2001, când şi-a înscris numele în celebra „Carte a Recordurilor”. La College of the Canyon din California, Vasile Stoica a depăşit recordul mondial de 124 km, cea mai mare distanţă parcursă în 24 de ore pe o pistă de stadion, realizând 132 km în 19 ore şi 16 minute. În primăvara lui 2003 a mers 3.800 km în 66 de zile în fotoliu rulant, de la Los Angeles la Chicago, pe renumita Route 66. Drumul a fost mult mai greu decât se aștepta, dar obiectivul a fost îndeplinit, trecând prin statele California, Arizona, New Mexico, Texas, Kansas, Oklahoma, Missouri si Illinois. O distanță și mai mare a fost ținta anului 2006: în luna iulie a acelui an, face 7375 km până la Cabo Finisterre, Finns Terrae sau Capătul Pamântului – cel mai vestic punct al Spaniei. Și această expediție a fost încheiată cu succes.
Europa fără bariere
Dorina Vărgatu punctează și ultimele lui expediții: ”în perioada iulie – octombrie 2013, Vasile porneşte spre cel mai nordic punct al Europei , Capul Nord din Norvegia. În 20 iunie 2014 Vasile străbate Serbia, Macedonia, Grecia, Italia, Franta, Spania, Portugalia, Spania, Franta, Marea Britanie, Olanda, Germania, Polonia, Slovacia, Ungaria, Romania, dorind să atingă şi cel mai sudic punct al Europei, insula Gavdos, Grecia. În 30 Iunie 2015 Vasile a plecat din faţa Primăriei Lugoj spre Parlamentul European, în maratonul Europa fără Bariere, fiind mesagerul persoanelor utilizatoare de fotoliu rulant din România, pentru a transmite la Strasbourg dorinţa acestora de a avea accesibilitate”. Atunci a străbătut aproximativ 1650 km prin Serbia, Ungaria, Slovacia, Austria, Germania, Franţa.
Este important să rămână în memoria noastră, ca omul care a pus Lugojul în Cartea Recordurilor
”Era un atlet puternic, avea forță fizică. Știa limbi străine, avea multe calități, îi plăcea pictura, iubea pescuitul, baschetul şi tenisul de masă. Îl pasiona și informatica. A știut să facă site-uri pentru toată lumea și uite că în momentul ăsta nu există nici un site al lui! Este un lugojean care se află acum în Cartea Recordurilor. Toată viața a încercat să sprijine semenii lui, să le dea un imbold. El voia ca aceste turnee să fie o pildă, un exemplu, nu era o chestie în nume propriu, ci în numele tuturor celor cu dizabilități. Scotea mereu în evidență că a dorit să schimbe viața și percepția, inclusiv a omamenilor valizi, care vedeau ce făcea de unul singur toate aceste turnee, cu de mii de kilometri prin Europa, America, Route 66, în condițiile în care nu putea să se miște de unul singur, pe picioarele proprii. Este important să rămână în memoria noastră, este omul care a pus Lugojul în Cartea Recordurilor!”, spune Dorina Vărgatu, cea care păstrează jurnalele de călătorie și carnetele cu ștampile ale etapelor parcurse.
Vasile Stoica s-a stins din viață, mult prea devreme, la 24 iulie 2019. La 30 iunie ar fi împlinit 50 de ani. (c) Cristian Ghinea

Sfaturile psihologului pe timp de izolare: fiți creativi, păstrați simțul umorului, nu cădeți pradă scenariilor catastrofice!

Cu siguranță, nu este comod să ne păstrăm igiena mentală în condiții de izolare prelungită, dar asta nu înseamnă că nu putem face ceva care să ne ridice suportul emoțional chiar și în această situație pentru care, cel puțin la început, nu am avut o strategie de adaptare. Dacă vrei să supraviețuiești, te adaptezi, este o chestiune biologică! Beatrice Franțescu, psiholog și profesor la Liceul ”Coriolan Brediceanu” din Lugoj, dă câteva sfaturi utile pe timp de izolare.

”Consider că în această perioadă avem două posibilități: a sta și a ne plânge, fără a face ceva sau a lua taurul de coarene și a ne mișca într-o direcție care să dea sens vieții, pentru că altfel gândurile negative ne copleșesc. Iar cu anxietatea și depresia nu este de glumit, dovadă și cele două cazuri de sinucideri înregistrate în această perioadă, la Lugoj”, spune Franțescu.

Starea de bucurie stimulează creșterea imunității

Beatrice Franțescu insistă pe faptul că ”starea de fericire, de bucurie, crește secreția de endorfine, ceea ce face ca sistemul imunitar să devină mai puternic”.

foto: Cristian Ghinea

Perioada de izolare poate însemna un interval în care puteți medita mai des, puteți să vă cunoașteți mai bine, să vedeți ce vă place, să faceți o binevenită retrospectivă a vieții.

Posibilitățile sunt nenumărate, arată psihologul Beatrice Franțescu: ”Profitați de acest răgaz pentru a vă bucura de ce ține de noi, ca ființe umane. Puteți participa la cursuri on line, de la limba engleză, de exemplu, la gătit, grădinărit, chiar dacă mica grădină este pe balcon sau e doar o floare pe care o îngrijești și te bucuri cum crește. Puteți participa la cursuri de dans sau de desen. Faceți exerciții de relaxare, de respirație! Astfel, ne ventilăm cu oxigen, dar avem parte și de o ventilare psihologică, la fel de importantă. Și, nu în ultimul rând, faceți gimnastică. E atât de simplu! Puneți muzica pe telefonul mobil și mișcați-vă, în ritmul propriu”.

”Lipsa de la locul de muncă, lipsa interacțiunii cu colegii și prietenii, ideea că celuilalt nu îi pasă de tine, că tu nu exiști pentru el, sunt idei nefaste, care se dezvoltă în această perioadă. Nu este de glumă, căci dacă lăsăm să se dezvolte aceste gânduri negative, ele pot duce la anxietate, care este o teamă nelămurită, apăsătoatre, de cele mai multe ori nejustificată”, avertizează psihologul lugojean.

Oamenii nu trebuie să considere izolarea o capcană, o închisoare

”Izolarea nu trebuie percepută ca o capcană, ca o privare de libertate, ca o închisoare. Creați-vă o rutină, faceți program zilnic, țineți un jurnal de carantină cu lucrurile utile pe care le-ați făcut. Vă veți da seama că nu ați stat degeaba! Cultivați-vă recunoștința pentru voi și pentru familiile voastre, chiar dacă familia e reprezentată de o pisică sau alt animal de companie. Faceți o listă cu activități plăcute la care să vă dedicați, altfel vă cuprinde anxietatea. Pe acest fond, cazurile de ipohondrie, atacuri de panică, de oameni obsedați de moarte cresc în aceste zile. Iar cu depresia nu e de glumit, ați văzut cazurile tragice, inclusiv de la Lugoj”, spune psih. Beatrice Franțescu, care adaugă că munca de acasă constituie un avantaj, randamentul dovedit fiind chiar mai bun.

În această perioadă avem alternative și ca părinți. Unii părinți își bat copiii sau beau în prezența lor, iar alții folosesc acest timp pentru a recrea legătura cu copilul, de a răspunde la nevoile lui. ”De exemplu, dacă ești acasă, ești mămică și ai un copil de grădiniță, fii creativă. Fă figurine din nasturi, sau decorează cu nasturi viu colorați vasele pentru flori. Copiii sunt curioși, se vor prinde repede în astfel de jocuri”, propune Beatrice Franțescu.

Medicii și asistentele, în căutare de sfaturi

Nu e de mirare că, în aceste zile atât de grele, majoritatea celor care se adreseaă psihologului sunt cadre medicale, care resimt acut stresul, în condițiile lipsei de siguranță și a pericolului infectării cu Co-Vid 19. Medicii și asitentele sunt cei care se tem pentru viața lor și a familiilor lor, ceea ce este perfect justificat.
”În aceste zile, cabinetele de psihologie sunt închise, dar oamenii pot apela pe telefon, pe whatsapp sau Skype pentru părerea unui specialist. Nu putem face ședințe de psihoterapie prin telefon, dar putem asigura suport psihologic. Am consiliat și oameni aflați în carantina obligatorie de 14 zile. Cei care simt nevoia de consiliere pot apela la grupri Asociația Pshihologilor din România, APAR, fililala Timiș, unde și eu am consiliat personal medical, dar și la alte grupuri, precum Psycovid – 19”, precizează Franțescu.

Nu vă lăsați pradă scenariilor catastrofice!

Psihologul Beatrice Franțescu dorește să transmită prin intermediul ”Redeșteptării” un mesaj foarte important: ”Să nu facem previziuni, scenarii catastrofice, cât suntem în izolare. Cu ce ajută să ne expunem zilnic la o avalanșă de știri și informații, din moment ce nu avem capacitatea de a le procesa din punct de vedere științific! A fi informat nu înseamnă să butonezi în disperare pe toate canalele TV sau să iei de bune informațiile de pe rețelele de socializare, multe false sau alarmiste”.

Cu alte cuvinte, știm ce avem de făcut ca să ne protejăm, în rest, să fim raționali și să vedem partea bună a lucrurilor! (c) Cristian Ghinea

Donald, noul bărbat în casă

Cultura lugojeană în doliu. Sculptorul Marius Bacriu, președintele UAP Lugoj, s-a stins la doar 52 de ani

S-a stins din viață, la doar 52 de ani, sculptorul Marius Bacriu, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Lugoj. 3 august, ziua în care acest suflet creator s-a ridicat la ceruri, va rămâne o zi de doliu pentru cultura lugojeană. Marius Bacriu a fost un nume apreciat pe plan național și internațional, iar sculpturile sale în lemn au fost expuse din Italia și Danemarca, până la Palatele Brâncovenești din Capitală.

Marius Bacriu s-a născut în 24 februarie 1968, la Sibiu. După absolvirea Școlii Militare, a fost repartizat la Lugoj. Apoi, a urmat Facultatea de Arte a Universității de Vest din Timișoara, secția de sculptură. Ulterior, masteratul și doctoratul în domeniu le-a obțint tot acolo. Marius Bacriu a murit la Timișoara, unde era angajat al Centrului de Cultură și Artă.

Din anul 2011, Marius Bacriu a fost președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Lugoj. Aici, ultimele sale apariții publice au avut loc la English Pub, cu prilejul vernisajului expoziției doamnei Lucia Kolla Stoica și al expoziției de pictură a cursantelor Școlii de Arte din Timișoara, intitulată ”Femei la puterea 10 plus”. Marius Bacriu a prezentat atunci, alături de jurnalistul și omul de cultură timișorean Ilie Chelariu.
În anul 2014, s-a aflat printre artiști din întreaga lume, selectați la Tabăra Internaţională de Scupltură în Andezit de la Caransebeş. Bacriu a fost unul dintre cei 11 artişti aleși din 150 de candidaţi din toată lumea pentru a împodobi parcul tematic din municipiul Caransebeş. În același an, expunea la Roma și în Danemarca.
Un punct de vârf al carierei sale a fost expoziţia „Orizont interior” de la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti – Mogoşoaia 2013. Expoziţia de la Bucureşti a avut parte de o excelentă primire din partea criticii de specialitate, iar o serie dintre lucrările expuse la Palatele Brâncoveneşti au putut fi admirate şi de publicul lugojean: „Linia vieţii”, „Aripi ”,”Universuri paralele”, „Uitare”, „Univesrul pierdut”, „Transparenţe”, „Zbor”, „Transcedenţă”, „Speranţa”, „Convergenţe”, etc.

„În debutul carierei mele artistice apreciam cel mai mult lucrul în lemn, de preferinţă lemnul de nuc, material deosebit prin eleganţă şi densitate, având o trăinicie aparte. Ca teme, sunt fascinat de zbor, de lumină, de transparenţa pe care doresc să o transpun în lemn sau piatră. Simbolurile mele predilecte sunt coloana, poarta, Icar. În sculptură, ca de altfel în toate artele, există o legătură între material şi imaterial, legătură pe care încerc să o regăsesc. Este vorba despre corespondenţa dintre ceea ce se vede şi ceea ce nu se vede”, ne declara cu acel prilej Marius Bacriu.

”În lucrările sale, face ca sculptura să se comporte oarecum asemănător graficii în structuri frontale, afirmând verticalități de dantelărie în lemn, forme de aproximare geometrică urmând modelul naturii. Par pavaje verticale de aer, drumuri pietruite cu goluri al căror lemn patinat și colorat, învechit, prezintă o ambiguitate, evocând, în egală măsură, posibilitatea ușii sau a firidei, a ferestrei sau a nișei. Acestea, ritmate succesiv în registre suprapuse, la rândul lor, sunt ordonate în intersectări, în șir vertical sau arcuit ca un fel de faguri angajați, prin forma generală, în a sugera stâlpul solar, bolta, crucea latină, diada, zborul, cuibul, turnul de veghe”, spunea criticul de artă Ioan Iovan, în cartea sa ”Arta ca existență”. De altfel, prof. univ. dr. Ioan Iovan, lugojean de origine, i-a prezentat maestrului Bacriu multe din expozițiile sale și a scris despre lucrările expuse.
(c) Cristian Ghinea

Distracție în anii 70: grădini de vară arhipline și trupe lugojene de top!

În anii ‘70-’80, una dintre distracțiile favorite ale lugojenilor erau grădinile de vară. Concordia, Ștrand și Acapulco erau cele mai căutate, dar lumea aprecia și alte localuri din oraș. Atmosfera era plăcută. Lumea era decentă, oamenii veneau la costum, cu familii și cu copii, care se fugăreau printre picioarele perechilor de pe ringul de dans. Uneori aglomerația era așa mare, încât cei nou veniți așteptau să se elibereze locurile, ca să ia loc la mese. Se serveau grătare, numite ”fleici” și sucuri naturale (sifon cu lămâie), numite ”juice”. Printre mese, circulau cei care ofereau Lozuri în plic, un fel de loterie ambulantă a vremii. Biletele, mulți le mai țin minte și azi: roz și verzi, de trei lei și de șase lei. Distracții nevinovate, cum să nu le încerci?

De trupa care asigura atmosfera la Grădina Concordia, zisă ”Conco”, își amintesc cu drag mulți lugojeni: Viorel Tașcă, zis Viorel Orbul, la acordeon; Costică Vieru, la tobe; Mircea Moisă, la chitară, Ioani Devoy, la chitară, Puiu Tila, la trompetă și Ioan ”Ocsi” Torok la clape, iar vocalist era Gligor, cu vocea sa caldă.
Tila ”cel bătrân”, artistul de circ devenit trompetist

Ioan Cojocaru, instructor la Casa de Cultură în anii 70, este omul cel mai potrivit, care și-i aduce minte pe toți, majoritatea fiindu-i colaboratori: ”Sigur că mi-i amintesc. Gligor era solist vocal foarte bun, iar Costică Vieru, la tobe, era singurul baterist cu care am colaborat la casa de Cultură a Municipiului, la muzica ușoară. În 1986, când s-a inaugurat Sala Sporturilor Viitorul (n.r. – azi, a primit numele lui Ioan Kunst Ghermănescu, personalitate a handbalului mondial), am dat un mare spectacol cu muzică de estradă. Dirijorul orchestrei era un ofițer de armată, Ioan Dorgoșan, șeful fanfarei militare din Lugoj, el făcuse și aranjamentul muzical. Am făcut orchestră cu trompetiști, mulți erau dintre băieții aduși de el, la baterie era Vieru, iar la trompetă, Tila cel bătrân, cum îi spuneam, pentru că Puiu Tila, fiul lui, a fost și el trompetist, cânta și la pian. Colaboram pe estradă, pentru că erau spectacole de succes așa i-am adus la Lugoj pe Stela Popescu, pe Arșinel, pe Florin Piersic”.

Lugojul a avut trompetiști de mare valoare, precum Bogdan Stegaru, apreciat drept unul dintre cei mai buni trompetişti de jazz din ţară. Născut la Lugoj, Stegaru a debutat cu Septetul de Dixieland al Ansamblului Armatei de la Cluj la ediţia a V-a a Festivalului de Jazz – Sibiu, 1982 și a avut o carieră de excepție.
Tila cel bătrân a avut însă o poveste grozavă, pe care ne-a spune tot Ioan Cojocaru: ”înainte de a veni să cânte pe scenă, el a fost de profesie artist de circ. Avea un număr în care mergea pe trapez și cânta la trompetă. Și soția lui, tot artistă de circ a fost. După ce s-au căsătorit, au rămas la Lugoj.”
Acordeonistul Viorel ”Orbul”, un adevărat profesionist, iubit de lugojeni
În formațiile din acele vremuri, un domn cu părul ondulat și grizonat, cu alură distinsă, ieșea în evidență. Era acordeonist și ochii îi erau mereu acoperiți de o pereche de ochelari de soare, în stilul cântărețului american Ray Charles, care avea același handicap: lipsa vederii.

”Domnul Viorel era un artist desăvârșit. Eu pe vremea aceea nu aveam corepetitori ca acuma, și nici suflători. Luam suflători de la Măguri, ei încercau melaodia, iar nea vio întregea taraful ăsta mic, când aveam spectacol, ca să multiplice fondul sonor, era bine și pentru dansatori. Vorbi, de amatori, dar el era un adevărat profesionist, prindea imediat melodiile. Cânta la restaurant, ei erau angajați la Dacia, la Dinamo, la Concordia și în timpul liber veneau să ne ajute, să ne completeze. Greu de crezut, dar pe atunci lucrurile se rezolvau fără bani, la înțelegere, mergeam în deplasare și cu greu le dădeam o diurnă de 15 lei. Și culmea, era un amatorism foarte profesionist. La Dacia era un violonist Luca, iar domnul Vio îl acompania la acordeon, aveau un repertoriu bogat. Aveam un respect deosebit pentru el. Eu, când am venit la casa de cultură, el era mai în vârstă cu vreo 40 de ani. Soția venea cu el, îl ducea de braț, apoi, după reăpetiție sau spectacol, îl lua de braț și plecau împreună. Cred că simțul pierdut al vederii i-a ascuțit foarte mult simțul muzical”, ne spune Ioan Cojocaru, instructor la Casa de Cultură a Municipiului, numită pe atunci ”Ion Vidu”.

La ”Concordia”, oamenii așteptau în picioare o masă liberă
La rândul lui, cunoscutul vocalist Lușu Penescu își amintește: ”Prima dată am cântat la Acapulco, acolo am început, prin 1972-73, apoi la Concordia și la Ștrand. Astea erau cele mai importante grădini din oraș la acea vreme, cele mai căutate de lugojeni. La Concordia, am cântat alături de formația Sonor, cu Puiu Bichler la clape, Liviu Popescu la bass și Nicki Enache, la tobe. Apoi, la Ștrand, în trupă erau Vio Friedmann – Sputzi, la orgă, mai târziu a venit și Freddy Stauber, la chitară, ambii artiști foarte bine realizați pe plan artistic, în Occident. Erau mulți muzicieni buni la Lugoj atunci, iar lumea venea vara în număr foarte mare la grădini, uneori la Concordia așteptau să se elibereze mesele, iar chelnerii alergau non stop. Arhiplin, așa ceva nu mai vezi acum! Pe vremea aceea n-aveai ce vedea la TV, computer nu era, lumea ieșea la grădini și se simțea bine. Era mare dorință de distracție, dar la modul decent, civilizat. Perechile ieșeau pe ringul de dans, numai când ne auzeau că acordăm chitarele. Îmi vine să zâmbesc acum, au fost vremuri frumoase, pentru că noi le făceam frumoase!”
Lușu Penescu a cântat cam în toate trupele lugojene, mai puțin la Stelele. El a format Betta, dar, din anumite motive, nu a mai continuat cu ei și a trecut la Sonor, unde a cântat mult timp.
”La barul de noapte veneau profesori, iar eu, elev, mă ascundeam după boxe”

Și chitaristul Adrian Ilie – Zamă, component al legendarei trupe Betta, este de acord că ”în anii ’70, Lugojul avea o mișcare muzicală foarte dezvoltată, comparabilă, eventual, doar cu Timișoara. Erau Stelele, Betta, mai târziu Logic, dar și Delphis sau Sonor, trupe bune, cu muzicieni unul și unul. Să vă dau un exemplu. Cu Sonorul cântam la mare, la Scoica, la Jupiter. Și veneau să ne vadă, ca public mă refer, mari cântăreți de atunci: Elena Cârstea, Gil Dobrică și Adrian Romcescu. Fenomenul ăsta se completa de minune cu popularitatea grădinilor de vară. Erau timpuri excelente, cu oameni civilizați, iar localurile astea erau frecventate de lume bună”.

Vio Friedmann

Apropo de ”lumea bună”, Zamă are o amintire nostimă: ”Sonorul era o trupă de bar, cu repertoriu internațional. Cântam și eu cu ei, sus la bar, la Liliacul. Era singurul bar de noapte din Lugoj, cu program până la ora 1. Noi l-am inaugurat, practic. Trupa era formată din Puiu Tila – trompetă și pian, Nicu Enache – tobe, Miki Crețu – saxofon, Ocsi Egri – chiarist și vocalist și eu, la chitară bass, în locul lui Liviu Popescu. Barman era Costică Stângaciu, trecut apoi la Dinamo, era personal fain și venea lume bună. Problema e că eram încă elev la liceu când s-a inaugurat barul, veneau și profesori, iar eu cu chitara mă ascundeam după boxe, să nu mă vadă. Oricum, nu am avut probleme din cauza asta”.

Dar acestea nu erau singurele locuri de distracție ale lugojenilor. ”Eu am mai cântat la vechea casă de cultură, de pe Bucegi, cântam și la serile de dans organizate la ITL, cu Țuți Bacsi, Imi Novotny la baterie și nea Ocsi la clape, apoi am cântat la Ștrand, doi-trei ani, cu Betta, cât nu am fost la mare, cu Tibi Roșu, chitară, Alioșa Borcsok, tobe, Vio Friedmann, clape și Nicu Lung, la bass. La fosta casă de cultură de pe Bucegi, în același timp cu noi, mai cânta o altă trupă bună, Delphis, cu Werner la tobe, Mircea Bălan la bass, Richard Roos la chitară, acolo a cântat prima dată și Marius Danciu”. O lume care acum trăiește doar în amintire! (c) Cristian Ghinea

O, tempora!