Un articol mai vechi, din 2006, pe care îl redăm integral. Gelu Hedre a lucrat timp de 33 de ani la Fabrica de la Margina. Angajat în 1968, a lucrat primii cinci ani ca şi controlor de calitate la depozitul de lemn, apoi a trecut la sectorul de aprovizionare-desfacere, pe care l-a şi condus până în 2001. La ora interviului, Gelu Hedre era viceprimar al comunei Margina.
„Pe vremuri, aveam două sectoare mari. Una era vechea fabrică care cuprindea distilarea uscată a lemnului, ca produs principal, iar secundar – era partea volatilă, care, printr-un sistem tehnic de condensare, se transforma într-un acid, un lichid de culoare brun-negricioasă. La rândul lui, era materie primă pentru aşa-zisul diluant, adică alcool metilic. Faza a doua de distilare avea loc într-o secţie foarte sofsticată şi super-tehnică, unde se scotea acidul acetic, cu o concentraţie de 40-60%” explica Gelu Hedre.
Cu alte cuvinte, la „Solventul” Margina se fabrica un produs solid – mangalul de retortă şi unul lichid – alcoolul metilic. Acesta se tranforma în solventul EA (acetat de metil) şi în esenţa de oţet. Erau trei categorii de oţet: „glacial” de 99%, alimentar, de 80%, care se dilua şi oţetul de 9 grade, cel de pe rafturile magazinelor.
„Solventul” şi… „absolventul”
În anii ‘80, odată cu introducerea variantei a doua de producţie a solvenţilor organici, la Margina lucrau în jur de 750-800 de angajaţi. Personalul tehnic şi administrativ număra în jur de 100 de persoane.
Mulţi erau tineri ingineri, aflaţi în perioada de stagiatură. Pentru că Margina era secţie a Combinatului „Solventul” din Timişoara, aceasta era calea lor de acces spre capitala Banatului, oraş închis în anii ‘80, de unde şi porecla „Absolventul” (de la „Solventul”).
În anii ’70, cînd încă se mai făceau murături (castraveţi, gogoşari etc.), aici lucrau şi numeroşi muncitori sezonieri, în perioada de vară. Însă, în anii ‘80, instalaţia a fost vândută la Lugoj, unde s-a înfiinţat Secţia CLF, care producea murături.
Mangalul de Margina, renumit pentru puritatea sa
Alţi sezonieri erau angajaţi la Margina în perioada exportului de mangal – exclusiv pentru grătar şi grill, care trebuia pus în saci de 2 kg, pentru piaţa externă. Mangalul de Margina, din care erau scoase gudroanele, era renumit pentru puritatea sa.
În acei ani, se obişnuia să fie pusă o bucată de mangal în frigider, pentru odorizarea acestuia – absorbea toate mirosurile. Se mai folosea la măştile de gaze, la degazolinare, la farmacii – ca şi cărbune activ, pentru pansamente gastrice.
Cuprul vechilor instalaţii, o tentaţie prea mare
Practic, pe utilajele originale din 1915 s-a lucrat până la închiderea activităţii din 2005. Utilajele erau în proporţie de 80-90% din cupru. Doar la ultima retehnologizare, cuprul folosit la utilaje avea 80 de tone. În total, cantitatea de cupru electrolitic (peste 90% puritate) ar fi fost mai mare de 200 de tone. O istorie de 90 de ani de industrie la Margina a dispărut, pentru că tentaţia era prea mare pentru „regii” şi „împăraţii” noii Românii.
De atunci, zona nu şi-a mai revenit.„În anii 80, un muncitor calificat de categoria aV-a câştiga binişor: 3000 de lei, iar un inginer, cam 3500. Aveam şi sporuri de toxicitate şi pentru munca de noapte. Zilnic, aici veneau opt trenuri personale cu care făceau naveta muncitorii, erau şi patru accelerate. Nu mai puţin de 12 marfare (pe zi!) aduceau lemne, blocând gările de la Ilia până la Lugoj. Unele garnituri aveau şi o sută de vagoane. Primeam sute de mii de tone de lemn pe an” – spunea Gelu Hedre.
Margina a electrificat toată zona, inclusiv Făgetul
„Eu la mine acasă am avut curent electric din 1938. Şi asta datorită patronatului de atunci, care se interesa de nivelul de trai al oamenilor. un an mai târziu, reţeaua s-a extins la Făget, care a fost electrificat cu curentul de la Margina”, îşi mai amintea Gelu Hedre.
Astăzi, marea construcţie industrială de la Margina (cea mai extinsă din fostul judeţ Severin) şi suprafaţa sa de12 hectare, cu tot cu câmpul de decantare, este o ruină care probabil va fi demolată. Cu structura de rezistenţă afectată, ea mai rezistă datorită excelentei cărămizi Muschong, însă fundaţia cedează, treptat. După 90 de ani, un capitol de istorie industrială a Banatului dispare, odată cu prosperitatea celor din Margina. (c) Cristian Ghinea
