Redacția primilor ani ai Redeșteptării era un talmeș balmeș creativ și entuziast. Timpul petrecut la redacție, până spre orele zece din seară, nu erau considerat o povară, doar atât, că toată lumea se mira cât de repede trecea timpul!
Glumele se amestecau cu ritmul febril al mașinilor de scris, opt la număr, care, atunci când lucrau la unison, scoteau un zgomot infernal. Și, peste toate acestea, veneau ”directivele” rostite cu voce de tunet de redactorul șef Ilie Chelariu, de zăngăneau geamurile. În timp ce nea Petrescu, fie iertat, ținea piept tuturor celor care veneau cu ”lăcrămație” la țăitung, Ilie își chema complice redactorii, și le spunea: ”revoltă-te pe trei coloane!” Iar ei se conformau cu plăcere, plus că aveau onoarea să lucreze la calculatoarele aduse din Italia de profesorul Drăgan, fondatorul gazetei. În România acelor ani, care nu cunoscuse bine nici măcar mașinile de scris, strict înregistrate înainte de 1990, un computer, fie el și modest, dar dotat cu orificiu pentru discheta fâlfâitoare, era un adevărat OZN!
Redeșteptarea acelor ani semăna cu un permanent centru de criză. ”Șefu, șefu, am o bombă!” – fiecare își lăuda marfa cum putea. Articolele, mai cizelate sau mai simpluțe, se adunau scrise la mașină pe masa redactorului șef. Entuziasmul era adesea ”electric”, iar controversele și hârâielile între colegi se rezolvau la o cafea în Parcul Copiilor. În plus, la locațiile strategice numite ”postul unu” și ”postul doi” se nășteau multe idei bune, care erau aplicate numaidecât, chiar de numărul viitor!
Martie 2020: redacția ”Redeșteptarea” la numărul 1500
Colegialitatea era dublată de concurență. Într-un ziar care se singulariza prin toate titlurile (inclusiv cele din interior) scrise cu majuscule, fiecare voia să dea un titlu mai cu ”moț”. Și cu umor bun! ”Președintele Consiliului Județean a trecut ca Simplonu’ prin Lugoj!”, ”Vulturii le-au dat șase impulsuri celor de la Telecom” (era vorba de șase goluri într-un meci de fotbal), ”Consilierii locali au idei puține, dar fixe”, ”Pe strada Privighetorii, edilii cântă fals”, ”Lasă-mă papa la mare” ori ”Semn rău pentru lugojeni: consilierul cutare a luat cuvântul” sunt doar câteva exemple. În aceeași perioadă de început, doamna Simona Tventarnei, coordonatoarea FED, era factorul de echilibru și Mintea limpede, care uneori mai lipsea, în focul evenimentelor, la ziar.
Grăbită, jovială, incisivă, dar și cu greșeli asumate, ”Redeșteptarea” acelor ani scria istoria Lugojului, crea, dar și re-crea o lume, recuperând trecutul orașului ținut sub obroc amar de ani. Prin corespondenții împrăștiați de la Făget, Orșova și Herculane, până peste Prut, cea mai longevivă gazetă din Banat își depășea mult statutul de publicație sub-regională.
În acei ani, Redeșteptarea experimenta liber, iar cititorii apreciau asta, mai iertau poticnelile și deveneau tot mai numeroși: suplimentele ”Redeșteptarea Sport”, ”Lada de Zestre”, ”Golf” (coodonat de regretatul Constantin Juan, corespondentul nostru de Orșova), ”Curierul de Făget” (Ioan Gh. Oltean și echipa inimoasă de condeieri de acolo), se așezau alături de edițiji speciale, rubrici permanente, precum ”Fotoliul telecronicarului” (prof. dr. Dorin Păcurar, cu peste 1300 de ediții la activ!) sau ”Limba noastră cea română” (a profesorului emerit Nicolae Ghinea) și de pagini dedicate, precum ”Universitaria”. Ziarul a avut chiar și un supliment umoristic, ”Scorpionul/Vipera”, coordonat de maestrul Cristinel Vecerdea – CRIV și menit a reînvia publicația omonimă antebelică. Mai mult, gazeta Lugojului, ”prietenul de fiecare joi”, a devenit o școală de jurnalism, unde au făcut primii pași în presă atât cei care s-au mutat apoi la alte publicații, cât și cei care au pornit, cu același entuziasm, radioul și televiziunea lugojeană.
În ce mă privește, am publicat primul articol în 16 decembrie 1992, în numărul 92 al ziarului. Mi s-a părut fenomenal să-mi văd numele tipărit sub un articol de gazetă. Tata a cumpărat vreo zece ziare, le-au primit rudele, buncii… Relația mea cu redactorul șef era simplă: “maestre, dacă scrii ceva, lasă-mi pe colțul mesei”. Îi lăsam, chiar dacă nu era acolo, în redacție. Era ca un joc: lucram la TV pe atunci, eram ocupat, dar nu treceam pe la redacția de ziar până joi, când apărea ”Redeșteptarea”. Și îmi vedeam toate materialele publicate! Nu sunt orgolios din fire, dar tare bine mă simțeam atunci! Iar Ilie îmi mai tempera entuziasmul: ”Dacă scrii la ziar, rămâne. Dacă faci o știre la TV, ce îi mai dai omului, după ce se dă pe post? În pui televizorul în brațe”?!
Drumul deschis de ”Redeșteptarea”, prin redactorii și coordonatorii săi (redactori șefi, de-a lungul timpului, au fost Corneliu Popovici, Ilie Chelariu, Cristian Ghinea, Daniel Groza și Ion Moldovan, în două rânduri) continuă și azi. Am condus ziarul din mai 1998 pînă în ianuarie 2004, cu doi ani anteriori ca redactor șef adjunct. Deși pe Corneliu Popovici nu l-am cunoscut direct, am un cuvânt bun pentru toți cei care au condus ziarul la nivel de redacție, îi respect sincer și mă bucur că am contribuit la creșterea Redeșteptării, ducând-o la cel mai mare tiraj efectiv vândut. Atmosfera primilor ani poate că a devenit amintire, dar ea e păstrată, în spirit, și în ziua de azi, alături de numele redactorilor și colaboratorilor care nu mai sunt printre noi.
Îmi doresc sa continuam sa pastram acel ceva ce a facut sa mearga treaba si in momentele cele mai grele: atmosfera destinsa din redactie, prietenia, glumele si felul in care am stiut sa ne suplinim colegial si sa ne ajutam unii pe altii. La numărul 1500, în al treizecilea an de apariție neîntreruptă, urăm cititorilor noștri multă sănătate și să ne fie alături, ca și până acum! (c) Cristian Ghinea
