Cristian Ghinea – scriitor, eseist, jurnalist

O mică recapitulare a activității mele de până acum!

Nume, prenume: Cristian Nouraş Ghinea

Data naşterii: 16 decembrie 1962

Locul naşterii: municipiul Lugoj, județul Timiş, Romania

 Studii (în ordine cronologică): Universitatea Politehnica Timişoara (1982-87); Curs de jurnalistică organizat de BBC la Academia de Teatru şi Film, Bucureşti (1995); Stagii de pregătire în jurnalism în România şi Franţa.

Funcţii îndeplinite: inginer proiectant Silcom Lugoj (1987–1992); redactor Europa Nova TV (1992-1996); redactor-şef adjunct „Redeşteptarea”, Lugoj (1996–1998); redactor-şef „Redeşteptarea”, Lugoj (1998–2004); realizator  de emisiuni culturale la televiziunea Ten TV Lugoj şi redactor „Redeşteptarea” (2004 – până în prezent).

Debut publicistic: „Poesis – Cristian Ghinea” grupaj de poezie (Există unele zile…, Antediluviană, Valsul micilor universuri paşnice) în „Tibiscus” Timişoara – suplimentul literar „Argonauţii” (coordonator Adrian Dinu Rachieru), nr. 38 martie 2002, p.8

Debut editorial: cu volumul de eseuri – editoriale „Sens giratoriu” – 2002.

Membru al societăţilor literare:

Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania – filiala Timişoara, din 5 iunie 2007.

Membru fondator al Clubului Cultural „Pro Arte” şi al Cenaclului literar „Cuvinte româneşti”, actualmente „Banat”.

Este redactor al revistei culturale „Banat” din Lugoj, de la înfiinţare – 2003. Rubrică permanentă de cronică de carte în ”Actualitatea literară” (nr. 100 – 110) ”Lăsați cărțile să vină la mine”.

Membru al UZPR – Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, din anul 2014 (anterior, membru al SZR și al APT – Asociația Presei Timișorene).

Premii:

Premiul pentru critică, istorie literară şi eseu al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara, pentru volumul „Pasajul discret”, Editura „Anthropos” Timişoara, 2011 (editor: Lucian Alexiu) ; decernat la 23 noiembrie 2012.

Premiul de excelenţă al municipiului Timişoara pentru critică, istorie literară şi eseu – Timişoara, deceernat la 23 noiembrie 2012.

Premiul naţional pentru jurnalistică – eseu, oferit de Reprezentanţa Organizaţiei Naţiunilor Unite în România, Bucureşti, decernat la 26 iulie 2005.

Premiul „Fabricat în Severin” al revistei „VIP în Banat” pentru jurnalistică (editorial), Timişoara, 2004, decernat la 12 octombrie 2005.

Diploma Academică de Merit – „Accademia Citta di Roma – scienze, arte, cultura, spettacolo” – Lugoj, august 2017.

În anul 2020, a fost desemnat,  prin vot, de Comitetul de conducere al Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România ca membru al Juriului pentru premiile Filialei pentru anul editorial 2019, în următoarea componență: Claudiu Arieşan, Graţiela Benga, Tudor Creţu, Cristian Ghinea, Lucian Ionică, Ionel Bota.

În anul 2023, a fost desemnat în Juriul pentru acordarea premiilor Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul editorial 2022, în următoarea componență: Marcel Tolcea – președinte, Radu Pavel Gheo, Gheorghe Secheșan, Cristian Ghinea, Lucian Vasile Szabo.  

În anul 2023, a fost inclus cu un portret în filmul documentar ”Lugojul, Florența Banatului” episodul 2. Scenariul și regia Vasile Bogdan, imaginea Marius Daba și Grațian Gâldău, montajul Marius Daba. O producție Lugoj 2023. Premiera filmului a avut loc la 26 noiembrie 2023, ora 17, în sala Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj.

 Volume publicate:

„Sens giratoriu”, eseuri,editoriale, comentarii Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 2002;

„Timpul, astfel fragmentat”, proză, Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 2003;

„Anii cinematografului”, miniroman, Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 2004;

„Clipa magică”, interviuri culturale, Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 2005;

„Înotătorii din ziduri”, proză, Timişoara, Editura Hestia, 2005;

„Scrisori din Republica Utopia”, eseuri, Lugoj, Editura Nagard, 2006;

„Intra muros”, reportaje, Timişoara, Editura Anthropos, 2006;

„Ars longa”, interviuri culturale, Lugoj, Editura Nagard 2007,

„Semnul Atlantului”, proze, Timişoara, Editura Anthropos, 2007,

„Freddy Stauber Logic… şi pasiunile vieţii”, volum biografic, Ed Nagard Lugoj 2009;

„Pasajul discret” – eseuri critice, Editura Anthropos Timişoara 2011;

„Zece pentru Lugoj – o istorie neconvenţională a Lugojului”, Editura Nagard Lugoj 2013.

Prezent în volumele colective:

„Antologia proza.ro”, Piteşti, Editura Paralela 45, 2006 cu prozele „Slăbănoaga” şi „Moş Elemer şi infernul din zgârie nori”(p.211-221);

Almanahul estival science fiction 2007 (editat de revista „Helion” Timişoara), cu proza “Wonder woman” (p. 166-167).

Biblioteca Județeană Timiș, Diana Dincă – Mihai Ciucur (coordonatori), „Pagini despre Banat” – Editura Marineasa, 2011, cu proza „Înhamă caii, plecăm la Karlsbad” (286-289). Antologia cuprinde texte dedicate Banatului și scrise, de-a lungul a câtorva secole, de 48 de autori.

„Ultimul război cu turcii în Banat” Ed. Ariergarda Timisoara , Cărţi & Excursii 2016, cu textul “Generalul Conte Veterani, martir şi eliberator al Lugojului”, pagina 21-26.

„Existenţa în artă” – Ioan Iovan, Editura Waldpress Timişoara 2018, cu cronica „Un periplu expoziţional sub semnul diafanului”, pag. 187-190.

„In Honorem Magistri – Simion Dănilă 75”, Societatea Enciclopedică a Banatului, Ed. David Press Print Timişoara, 2018, cu textul „Belinţul, focar de cultură vie a Banatului”, pag. 251 – 253.

Referinţe în volume:

„Ghidul presei româneşti” – Fundatia E.L.I.T.A., House of Guides, Clubul Român de presă, 2004, cu prefaţă de Cristian Tudor Popescu, pagina 171.

„Timişoara literară” – Dictionar bio-bibliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor – filiala Timişoara, autori: Paul Eugen Banciu, Aquilina Birăiescu (Editura Marineasa Timişoara ediţia I, 2007 şi ediţia a II-a, 2008) p. 119-120.

„Scriitori şi cărti” – Livius Petru Bercea (Editura Nagard 2008) p 141-144, 163-166, 167-169.

„Itinerar critic” – Livius Petru Bercea (Editura Hestia Timisoara 2008) p 155-160

„Oglinda lui Narcis” – critica literară – Constantin Buiciuc (Editura Marineasa Timişoara 2009), volumul I: p. 260-264

„Oglinda lui Narcis” – critica literară – Constantin Buiciuc (Editura Marineasa Timişoara 2011), volumul II: p. 243 – 246.

„Dicţionarul scriitorilor români de azi din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul Sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America” – autori: Boris Crăciun şi Daniela Crăciun – Costin (Editura „Porţile Orientului”, Iaşi, 2011) p. 228.

„Enciclopedia Banatului – Literatura” – Academia Română, Timişoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, Editura David Press Print, Timişoara 2015, pag. 320-321.

„Palatul familiei nobiliare Athanasievici Bejan – Atlas de Geometrie sacră” – Patricia Manea, Editura Nestor, Bucureşti 2016, p. 17.

„Enciclopedia Banatului – Literatura” – Academia Română, Timişoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, ediţia a II-a, Editura David Press Print, Timişoara 2016, pag. 281-282.

„Lumină de stea” – Adriana Weimer, Eikon Bucureşti, 2019, paginile 205 şi 210.

”Scriitori din sudul Doljului” – antologie de Rodica Pospai Păvălan, Editura UZP București 2021, paginile 183-191.

”La porțile criticii – cronici, recenzii, adnotări… Antologie realizată și editată de Constantin Arcu” Editura Betta București 2025, paginile 368 – 370.

Referinţe critice în periodice:

Lucian Alexiu – „Barul Nana, de vânzare” în „Orizont” Timişoara nr. 1 (1480), an XVIII, 23 ian. 2006 – p. 26;

Radu Paraschivescu – „Un febril lucid” în „Banat” Lugoj nr. 3 (27) martie 2006 – p.4;

Radu Pavel Gheo – „Bănăţan ca lugojanu” în „Orizont” Timişoara nr. 6 (1545) din 28 iunie 2011, an XIII, pagina 20.

Ionel Bota – „Despre textul care se „visează” şi despre pămătuful pentru bărbierit al bunicului. Proza lui Cristian Ghinea” în „Banat” Lugoj, anul X, nr- 3-4, 2013, nr. pagina 3.

Virgil Diaconu – „Cronichetele Ghinea” în „Cafeneaua literară” Piteşti, nr. 7 (102), iulie 2011, anul IX,  p.27

Livius Petru Bercea – „Itinerare lugojene” în „Caligraf” Drobeta Tr. Severin nr. 34 dec. 2003 – p. 7; „Clipa magică sau despre fascinaţia comunicării” în „Reflex” – Reşiţa nr. 10-12 din 2006, p.29 şi „Configuraţii ale utopiei” în „Paralela 45” Timişoara nr. 5114, 7 nov. 2006 p. 4;

Dana Nicoleta Popescu „Vise cu atlanţi şi îngeri” în „Banat” Lugoj an V nr. 3 (51) martie 2008 – p.14; „Lugojul lui Cristian Ghinea şi Bela Lugosi” în „Reflex” Resita 1-6 (124-129) ian-iun 2011, an XII (serie nouă) – p.59.

Constantin Buiciuc – „Cristian Ghinea – Înotătorii din ziduri” în „Reflex” Reşiţa an VIII, nr. 7/9 iul.-sept. 2007 – p.38;

Dorin Murariu – „Povestea rock-ului de Lugoj” în „Paralela 45” Timişoara nr. 6077, 5 ian. 2010 p. 2;

Tudor Negoescu „Cristian Ghinea – Anii cinematografului” în „Lamura” Craiova nr. 35/36, oct.-dec. 2004 p 23-24;

Laurenţiu Nistorescu – „Anii 70-80 în regia scriitorului Cristian Ghinea” în „Orient latin” Timişoara, an XII, nr. 44/47, 2005 – p. 55; „Un martor în întuneric” în „Renaşterea bănăţeană” Timişoara nr. 4434 din 23 august 2004

Veronica Balaj – „Intra muros” în „Banat” Lugoj, an IV, nr.4, apr. 2007 – p.17;

Colaborări la publicaţii literare:

A publicat poezie, proză, eseuri şi mai ales cronică de carte în revistele timişorene „Orizont”, „Orient Latin”, „Meridianul Timişoara”, „Paralela 45” – suplimentul cultural al cotidianului „Renaşterea bănăţeană”, „Paradox”, „Ulysse”, „Tibiscus” – suplimentul „Argonauţii”, precum şi în „Actualitatea literară”, „Cuvinte româneşti” şi „Banat” – Lugoj, „Astralis” – Bucureşti, „Reflex”,”Banatul montan” – Reşiţa, „Cafeneaua literară” – Piteşti, „Oglinda literară” – Focşani, „Hyperion” – Botoşani, „Acolada” – Satu Mare, “Melidonium” – Roman, „Interferenţe” – Caransebeş, „Arcade” – Strehaia, Theatrum Civitatis – Lugoj etc. 

Ne-a părăsit jurnalistul, scriitorul și criticul literar Cornel Drinovan

La 22 mai 2025, în jurul orei 6 dimineața, a plecat dintre noi Cornel Nelu Drinovan, jurnalist, scriitor, critic literar și de artă, care și-a desfășurat activitatea la Lugoj, Timișoara și apoi la Madrid, în Spania.

„Am publicat în presa din Timișoara, la câțiva ani după evenimentele din decembrie 1989. Am început cu Renașterea bănățeană, unde am lucrat cel mai lung timp, am trecut apoi la Realitatea bănățeană și am finalizat pentru scurt timp la ziarul Timișoara.

În Lugoj, am fost redactor-șef  la ziarul Lugojul, după care am înfiinţat săptămânalul Gazeta Lugojului. O scurtă perioadă am fost corespondent la Radio Timișoara pentru zona Lugojului. Am plecat din România în Spania în anul 1998.

Am început  în presa timișoreană, cred că prin anul 1993, am continuat în Lugoj, unde am lucrat până la plecarea mea din țară în 1989.

Aici la Madrid am început cu presa scrisă prin anul 2001, am continuat cu radioul, iar acum mă dedic din nou presei scrise, jurnalismului cultural, fiind directorul revistei de cultură Kryton, care apare din anul 2018. Cred că s-au adunat ceva ani de jurnalism”, mărturisea Drinovan la un moment dat.

”Lugoj, orașul meu de suflet”

În legătură cu originile sale, el spunea că ”doar crengile sunt aici în Spania, rădăcinile mele au rămas în Banat, mai exact la Lugoj, orașul meu de suflet. Nici să vreau nu aș putea întrerupe această legătură. Am avut și încă mai am prieteni buni din lumea literară și artei din Timișoara și Lugoj.”

Reacții din Spania

”Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a jurnalistului, scriitorului și criticului literar Cornel Drinovan, o prezență marcantă în peisajul cultural românesc din Spania, un coleg și prieten apropiat al publicației Occidentul Romanesc. A fost o voce rafinată, un susținător al valorii autentice și un spirit generos, care a crezut în puterea cuvântului și a ideilor. Îi suntem recunoscători pentru prietenia sa, pentru colaborările sale și pentru modelul de demnitate intelectuală pe care l-a întruchipat”, a publicat redacția ”Occidentul Românesc”.

”A fost un intelectual de marcă, cu siguranță printre foarte puținii din diaspora spaniolă a ultimelor decenii, un om carismatic, care mereu aducea frumusețe, eleganță și rafinament cultural și uman la toate manifestările unde a participat.

Jurnalist redutabil, a fost redactorul emisiunii culturale Orizonturi românești, din cadrul Radio Tentación, emisiune pe care a dirijat-o timp de zece ani.

Cornel a fost redactorul-șef al revistei de cultură Kryton, apărută online și print timp de cinci ani, directorul singurului număr al revistei de cultură Litera mundi, dar și redactor la ziarul Român în lume, printre multe altele.

A susținut expoziții de pictură, fiind cunoscut și în această calitate, și a menținut colaborări strânse cu diverse asociații, dintre cele mai importante fiind Dor român și Uniunea Lucian Blaga a Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania, la aceasta din urmă fiind membru șase ani. Este autorul a două cărți de jurnalistică și una de poeme traduse ”Vocile tăcerii” (n.r. – care a fost lansată și la Lugoj, la Casa Bredicenilor”, a spus la rândul lui Ovidiu Cornilă, prof. drd. la Universitatea Complutense din Madrid.

Cornel Drinovan s-a întors pentru totdeauna la Lugoj, fiind înmormântat în  Cimitirului Ortodox de pe strada Făgetului duminică, 1 iunie 2025.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Cristian Ghinea

Despre globalizare și noua ordine mondială, cu sinceritate

În discursul public al acestor zile, două bau-bau-uri au fost scoase de la naftalină și au început să fie vânturate în fața unui electorat din ce în ce mai derutat de zvonurile lansate așa, la tictocăreală, pe rețele de socializare. Că vai ”globalizarea”, că vai ”noua ordine…”, că ce ne mai pregătesc aștia?

Pe deplin conștient că atenția unor compatrioți nu se poate concentra peste ”norma” de 3 minute, cât durează un clip filmat vertical cu telefonul mobil, voi încerca să iau lucrurile pe îndelete, fără grabă și cu maximă sinceritate.

În primul rând, din capul locului trebuie spus că nici globalizarea, nici noua ordine mondială nu sunt lucruri noi, născocite de cine știe ce ultra-bogați malefici ai planetei.

Imperiul Roman, cel care și-a meritat pe deplin numele de imperiu și care a durat (nota bene!) mai mult de un mileniu, știa ce înseamnă o economie globalizată. Spre Roma mergeau produse exotice, aduse din toate părțile Mediteranei: miere, nuci, struguri, șuncă, pește stridii, vânat, esențe rare de lemn, toate felurile imaginabile de fructe și legume furnizate de colonii, din Mauritania, Egipt, Tunisia de azi și până în Dacia, Cappadocia etc. Aceasta era o globalizare reală, cu rolul important al porturilor de la Mediterana, Pontul Euxin etc. Peste secole, la 1900, lumea era foarte ”mondializată”, cum le place francezilor să zică, progresul tehnologic facilitând schimburile în creștere dintre țările care făceau parte deja dintr-un network mondial.

Cât despre ”noua ordine mondială”, povestea e la fel de veche. După căderea Imperiului Roman (nota bene din nou și avertisment pentru contemporani – produsă din interior), a urmat o nouă ordine a lumii.

O nouă ordine mondială s-a ridicat dintre ruinele primului Război Mondial, cu dispariția unor imperii care se credeau, cum altfel, veșnice și apariția noilor state naționale pe harta Europei, o alta după al doilea Război mondial, cu alte imperii dispărute, decolonizare și ascensiunea comunismului… După 1990, o nouă ordine anunța o lume unipolară. Dar nici asta n-a fost ”sfârșitul istoriei”, cum profețeau unii!

Noi ordini mondiale au fost și vor mai fi, ele n-au apărut ca atribut al lumii moderne. Interesant este că nu se discută despre vechile ordini mondiale și cât de fericiți ne-au făcut ele?

Cât despre globalizare, și ea este un proces firesc și nu o sperietoare. Este un proces absolut firesc, este cursul firesc al istoriei! Izolaționismul, în schimb, n-a dat niciodată roade și s-a întors împotriva celor care l-au practicat.

China Imperială a abandonat calea deschiderii spre lume, a chemat corbăiile înapoi, în porturi și a făcut catastrofalul pas al întoarcerii spre interior, pregătind un ”secol de umilință” pe fondul pierderii avansului tehnologic. China contemporană, deschisă spre lume, a învățat perfect această lecție amară a istoriei.

Din ”lagărul” zis socialist, Albania lui Enver Hodja, dar și România lui Ceaușescu, în anii 80, au încercat aceeași ”rețetă” a izolării (noi fabricam de toate, de la creioane la avioane), cu același rezultat trist pentru omul de rând.

Cu bune și rele, globalizarea a scos din sărăcia absolută peste un miliard de oameni, din 1990 încoace. Sunt foarte sceptic că barierele comerciale, tarifele impuse de puternicii lumii de azi, vor aduce visatele beneficii. Efectul de bumerang asupra celor care le-au lansat se fac deja simțite!

Cei din diaspora, care au votat în turul I al prezidențialelor 2025 pentru izolarea României, uită că tocmai globalizarea, și nu izolarea țării, le-a deschis drumul spre Occident.

Ar fi multe de adăugat, dar, ca să fim înțeleși, în istorie, izolaționismul a fost mereu o carte pierzătoare. ”Independența” față de Vest poate dura o zi-două, după care inevitabil Estul va ocupa locul rămas gol și, când o va face, cu greu se va mai lăsa dus, așa cum o dovedește istoria recentă.

 Aviz amatorilor!  

Cristian Ghinea

S-a stins un ”trubadur” al Lugojului, îndrăgitul interpret Lușu Penescu

Marți, 6 august 2024, s-a stins din viață un ”trubadur” al Lugojului, îndrăgitul interpret Lușu Penescu. Avea 79 de ani, dar a fost activ până în ultimele zile, împărțindu-și timpul între cântec și tenisul de masă, pasiunile sale.  

Lușu Penescu a fost nu numai unul dintre cei mai iubiți cântăreți de muzică ușoară ai Lugojului, el a fost și un simbol al atmosferei aparte a urbei noastre din anii ’70, pe care mulți și-i mai amintesc cu nostalgie.

A studiat canto, dar și actoria, la clasa maestrului Eugen Gangan la Școala Populară de Artă.

În cariera sa artistică, a cântat la faimoasa trupă ”Stelele”, după care a inițiat altă formație de calibru în epocă, și anume ”Betta”, trupă de prestigiu a Lugojului, care a căpătat notorietate națională, cu concerte la Sala Palatului și imprimări Electrecord. După despărțirea de ”Betta”, și-a format propria trupă ”Lira”, cu care a performat la Clubul Tineretului și la Clubul ITL. După plecarea lui Freddy Stauber în Germania, pentru operioadă, i-a luat locul ca vocalist la ”Logic”.

A încântat publicul lugojean în serile de neuitat de la Grădinile de vară ”Acapulco”, ”Concordia” și ”Ștrand”, de asemenea, la Barul ”Liliacul”, care atrăgea atenția tuturor pe Corso prin reclama sa luminoasă în formă de zmeu, la ”Dinamo”, dar și la sala mare de la ”Dacia”, unde ringul de dans era mereu arhiplin.

O perioadă, a cântat și cu altă trupă cunoscută lugojenilor, formația ”Sonor”. A făcut multe turnee în stațiunile montane sau cele de pe litoral. A cântat la ”Palace” Sinaia, la ”Calul bălan” din Mangalia dar și la ”Tismana” din Jupiter. 

Lușu Penescu s-a considerat mereu un cântăreț de muzică ușoară și a preferat acordurile melodioase de dans.

Era pasionat și de sport, ca mai toți lugojenii din epocă. A practicat înotul, luptele, i-a plăcut mult tenisul de masă.

Așa cum spuneam, a făcut trei ani de actorie la clasa maestrului Eugen Gangan. A înființat un grup satiric la Coooperativa ”Munca”, unde lucra și a jucat teatru în trupa Sindicatului Învățământului din Lugoj.

Nu s-a considerat niciodată a fi o ”vedetă”. Modest din fire, era îndrăgit de lugojeni pentru felul său simplu și deschis de a fi. Prin plecarea sa, Lușu Penescu a luat cu el o parte din zestrea nostalgică a Lugojului anilor ’70.

Dumnezeu să-l odihnească în pace în Împărăția Sa!

Cristian Ghinea

S-a stins o mare cântăreață de operă a Lugojului: Sanda Șandru Ilca

La 11 iulie 2024, s-a stins la București soprana și profesoara de canto Sanda Șandru Ilca, o mare cântăreață de operă a Lugojului. Despre personalitatea ei ne-a vorbit profesoara Simona Avram, animatoare a vieții culturale a Lugojului.

Născută la Lugoj, la 15 iulie 1938, într-o familie cu nume cu rezonanță în comunitatea românescă de aici, Sanda Ilca și-a început studiile muzicale la Timișoara și acolo a parcurs primii ani de școală. Prezența frecventă la Lugoj în vacanțele de iarnă și de vară și cu alte ocazii se datora casei bunicilor, situată pe Splaiul actual Coposu.

Sandra Sandru Ilca, in timpul interviului pe care i l-am luat la Ten TV Lugoj

Tatăl, Iuliu Ilca, a fost profesor de sport și decan al facultății de profil de la Universitatea din Timișoara. Era un bun pianist și l-a acompaniat des  în recitaluri în tinerețe la Lugoj pe Traian Grozavescu. Aptitudinile muzicale ale Sandei au fost recunoscute de timpuriu și susținute în așa fel încât își va continua studiul la București la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, sub îndrumarea celebrei soprane și profesoare în acel moment, Arta Florescu.

În juriul Concursului ”Traian Grozăvescu”

Multă vreme relațiile cu Lugojul au fost mai rare, dar reconectarea le ceea ce mărturisea că este orașul copilăriei se face atunci când este invitată în juriul Concursului ”Traian Grozăvescu” 1995 prima ediție și edițiile următoare 1998, 2000, 2002.

La data la care e membră în juriul Concursului Internațional de Tenori, Sanda Șandru era o artistă în plenitudinea maturității. După terminarea facultății la București și continuat pregătirea într-un cor și, cu răbdare încredere în sine și tenacitate, și-a perfecționat tehnica vocală, expresivitatea artistică astfel încât în momentul în care prin concurs devine Prim Solistă a Operei din București era un artist matur care putea să își asume toate rolurile care erau compatibile cu structura voci sale.

Astfel, într-o carieră solistică de două decenii a cântat roluri principale în „Ernani”, „Otello”, „Aida” și ‘Don Carlos” de Giuseppe Verdi; „Boema”, Madame Butterfly”, „Turandot” de Giacomo Puccini, ” Don Giovanni”, „Nunta lui Figaro”de Wolfgang Amadeus Mozart, „Norma” de Vincenzo Bellini, Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski.

Succese pe  scenele europene

Așa un palmares bogat de roluri principale pentru vocea de soprană le-a cântat la Opera din București, dar și la Timișoara, Cluj sau Iași. În această perioadă, care confirma atât talentul cât și calitatea emisiei vocale și potențialul estetic de a crea personaje, succesele au continuat pe scene europene.

A cântat rolul Elisabetei de Vallois din opera „Don Carlos” pe scena Operei Mari din Paris (versiunea franceză în cinci acte) sub bagheta dirijorului Georges Pretre sau rolul Leonorei din „Trubadurul” de Verdi la Munchen și Berlin, dirijor fiind Giuseppe Patane avându-i parteneri pe Yuri Mazurok și Cornelui Murgu.

Din 1992, a devenit și profesor la Universitatea Națională de muzică din București, pregătind mai multe generații de soliști, unii cu o carieră internațională remarcabilă azi.

Sanda Șandru a fost recompensată cu Premiul Uniunii Compozitorilor din România. Iar Academia de disc liric din Paris i-a conferit premiul pentru întreaga carieră închinată artei lirice (1999). A înregistrat pe disc arii de operă și lieduri (în limba română și în limba germană). Ariile de operă selectate pentru disc arată nuanțele personalității sale artistice, prin care a creat rolurile integral interpretate pe scene.

Cristian Ghinea

La Olimpiada din 1936, lugojeanul Henri Rang ia primul argint pentru România!

La Olimpiada din 1936, lugojeanul Henri Rang a luat primul argint pentru România! Doar câteva secunde l-au despărţit de aurul Probei Naţiunilor la echitaţie

Un maior de cavalerie din Lugoj, Henri Rang, a reuşit o mare performanţă: prima medalie olimpică pentru România într-un sport individual. Este vorba despre argintul cucerit în proba de călărie, obstacole, la Jocurile Olimpice de la Berlin – 1936. Mai mult, performanţa lui Rang poate fi numită drept prima adevărată din palmaresul naţional, având în vedere că, în 1924, ţara noastră mai luase un bronz, la rugby, din… trei ţări participante.

Până la apariţia în arenă a lui Henri Rang, România fusese o prezenţă „decorativă” la Olimpiade. În 1924, la Paris, rugbiştii noştri luau bronzul după ce au primit două bătăi zdravene: 3-61 cu Franţa şi 0-37 cu SUA. Medalia de bronz a intrat în palmaresul României pentru că la start s-au aliniat doar trei echipe. Îndemnul lui Pierre de Cobertin: „important e să participi, nu să învingi” le-a folosit din plin sportivilor noştri.

Prima Olimpiadă transmisă în direct

Jocurile Olimpice de la Berlin au rămas în istorie drept „olimpiada lui Hitler”. Denumirea este însă nedreaptă, pentru că forul olimpic a decis încă din 1931 ca Jocurile să aibă loc în capitala Germaniei, pe când Hitler nu era la putere. La momentul respectiv, candidatura Berlinului a fost considerată mai bună decât cea a Barcelonei. Însă, în 1936, pentru prima dată în istorie, Spania a chemat la boicotarea Jocurilor, având în vedere natura dictatorială a regimului nazist. Din păcate, aşa numita „Olimpiadă a popoarelor”  programată să aibă loc în paralel la Barcelona n-a mai avut loc din cauza izbucnirii războiului civil. Barcelona avea să organizeze Jocurile Olimpice abia în 1992…

Bineînţeles că Hitler (care a deschis Jocurile) a folosit în scop propagandistic Olimpiada din 1936. Însă ideile absurde ale supremaţiei rasei ariene au fost spulberate pe pista de atletism, unde americanul de culoare Jesse Owens a obţinut patru medalii de aur! Rămâne definitoriu gestul lui hitler, care nu l-a felicitat pe învingător. Dincolo de toate astea, Jocurile au avut parte de o bună organizare. A fost construită o impresionantă arenă de 120.000 de locuri („Olympiastadion), iar materialele filmate au putut fi difuzate în direct, pe ecrane mari amplasate în oraş, graţie noii tehnici a televiziunii, aflată la începuturi.

Un parcurs accesibil doar cailor de super-clasă

Aceasta este ambianţa în care lugojeanul Henri Rang s-a aliniat la startul probei ecvestre de sărituri peste obstacole, înfruntând 54 de concurenţi din 18 naţiuni. Era 16 august 1936.
În arhiva forurilor sportive române s-a păstrat raportul delegatului român, maiorul Dumitru Tăutu: „Premiul Naţiunilor e cea mai importantă probă de obstacole de la Jocurile Olimpice. Este un parcurs de vânătoare greu, care găseşte cel mai mare interes atât printre cunoscatori, cât şi printre necunoscători, deoarece proba se poate urmări foarte uşor… Se poate spune că Premiul Natiunilor de la Berlin a fost cea mai frumoasă probă olimpică şi că niciodată nu s-au aliniat atâţia cai şi călăreţii cei mai buni pe care i-au avut… Parcursul avea o lungime de 1.050 m, pe care erau presărate 17 obstacole (1,30 m – 1,60 m), din care unele trebuiau trecute de două ori, astfel că fiecare concurent trebuia să execute 20 sărituri din cele mai grele, accesibile numai cailor de înaltă clasă. Aceste sărituri ajungeau până la 1,60 m, iar riviera de 5 m necesita o săritură de cel puţin 6 m. Săritura triplă, care încheia concursul, era cea mai grea”.

Henri Rang și calul său Delfis
https://ro.wikipedia.org/w/index.php?curid=219264

La câteva secunde de aurul olimpic

Henri Rang, pe atunci locotenent, făcea parte din echipa României, alături de Felix Ţopescu, tatăl celebrului comentatot sportiv din zilele noastre. Locotenentul Rang, cu splendidul său cal Delfis, într-un stil impresionant, au stârnit o adevarată senzaţie – după cum consenmna Tăutu. El a încheiat proba la egalitate cu germanul Kurt Hasse, care concura cu iapa Tora. Pentru desemnarea învingătorului avea sa fie nevoie de o probă suplimentară de baraj.

Emoţiile au fost imense. Germanul a început oparcursul foarte liniştit, cu sărituri lungi însă, la ultimul obstacol, Tora bate prea devreme şi atinge uşor bara a doua. Timpul lui Hasse a fost de 59,2 s.

 Camil Mortun, primul jurnalist trimis special la Jocurile Olimpice, scria în „Gazeta Sporturilor”: „Mărturisesc că în acea clipă am avut o senzaţie cu totul inedită. Am privit în jurul meu şi am avut impresia că fiecare e pătruns de aceeaşi emoţie şi căldură care m-a învăluit şi pe mine. Că fiecare mă priveşte cu alţi ochi, că nu mai sunt un anonim oarecare. Aceeaşi senzaţie au avut-o desigur toţi românii aflaţi aici… O medalie de aur pentru Romania? Şi iată, acum e rândul lui Rang. Inimile bat să se spargă. Delfis porneşte frumos, se apropie întins de primul obstacol şi-l sare elegant, fără sforţare. Apoi porneşte încălzit mai departe. Nemţii au înlemnit într-o tăcere grea. Locotenetul Rang călăreşte minunat, ajunge la al treilea obstacol, îl sare!… Fuge întins înainte, trece şi al treilea obstacol fără nici o dificultate şi se pregăteşte pentru obstacolul cel mai greu. Îl va trece?… Sus… aşa… ah! Cei 120 000 de spectatori, care până acum au tăcut ca peştii, izbucnesc în urale. A greşit şi românul… Dar cine a câştigat? Iar egalitate? Iar baraj? Întrebarea flutura pe toate buzele. Tot speakerul ne dumireste: «deoarece lt. Hasse a parcurs distanţa într-un timp mai scurt (59,2 secunde, faţă de 72,8) i se acordă medalia de aur pentru superioritate în viteza. Romanul Rang castiga locul doi si medalia de argint. Seara tarziu, pe estrada de onoare invadată de lumina unui far orbitor, Rang urca pentru a fi încununat cu lauri…“

Ultimul obstacol – vârsta de 44 de ani 

Henri Rang s-a născut la Lugoj, la 8 iunie 1902. A urmat cursurile Şcolii de Ofiţeri din Târgovişte şi a fost încartiruit în garnizoana militară a Lugojului, la Regimentul 6 Roşiori. Atras de sportul ecvestru, este medaliat la concursurile de călărie de la Paris, Nisa, Londra şi Varşovia, între anii 1932-1938, performanţă la care se adaugă argintul olimpic de la Berlin. Altă mare performanţă a obţinut-o în 1937, la Londra, cu prilejul Cupei Challenge organizată în cinstea încoronării Regelui George al VI-lea. Este vorba de medalia de aur obţinută în urma unei sărituri record de 2,14 m! La aceeaşi competiţie, Felix Ţopescu câştiga trofeul ziarului „Daily Mirror”. În 1937 a primit “Premiul Naţional pentru Sport”, cea mai înaltă distincţie sportivă a epocii. Din păcate, la finele războiului, Henri Rang s-a stins din viaţă la numai 44 de ani.  Era într-o zi de Crăciun – 25 decembrie 1946.

Moartea sa anunţa, într-un fel, declinul sportului care i-a adus gloria. Echipele de echitaţie ale armatei au dispărut odată cu desfiinţarea celor două regimente de cavalerie din Timişoara şi Lugoj. Caii de sport au ajuns, în 1950, la cluburile „Mondial” Lugoj şi „Sănătatea” Timişoara, dar şi în custodia Facultăţii de Medicină Veterinară din Timişoara. Astfel, se încheia un capitol de istorie… De la argintul lui Rang, echitaţia românească a mai reuşit o singură performanţă. Echipa de dresaj a luat bronzul la Olimpiada de la Moscova din 1980, boicotată după cum se ştie de ţările occidentale.

Cristian Ghinea

40 de ani de volei la Lugoj, încununați de performanțe de excepție

Interviu cu ing. Dan H. Brudiu, președintele secției de volei a Clubului Sportiv Municipal Lugoj

Ing. Dan H. Brudiu, președintele secției de volei a Clubului Sportiv Municipal Lugoj, vorbește într-un interviu exclusiv despre 40 de ani de performanță a voleiului lugojean, despre construcția noii echipe, perspectivele celui de-al șaselea sezon european și obiectivele competițiilor interne în 2024 – 2025.

Domnule Dan Brudiu, voleiul din Lugoj trece în 2024 în al cincisprezecelea sezon consecutiv în prima ligă din România. Cu ce gânduri îl începeți ?

   Mai mult decât atât, intră în anul cu numărul patruzeci din existența sa modernă aș zice, odată cu mutarea sa din aer liber, acolo unde se practica amator în anii ‘70-’80 și chiar înainte, în Sala Sporturilor „Viitorul”, inaugurată în 1985. O cifră importantă, un moment de amintiri, nostalgie, de bilanț și, de ce nu, de speranță.

   Evident că, fiind părtaș activ la tot ce s-a întâmplat în acest timp, mi se derulează în gând un tablou interesant, aproape în continuă evoluție. De la pașii timizi, dar hotărîți pe care niște oameni pasionați i-au făcut la nașterea fenomenului, trecând prin povestea copiiilor, junioarelor campioane, turneelor de promovare în liga secundă, campionatelor la acel nivel, primelor relații internaționale, ridicării ștachetei de performanță cu prezențe în prima ligă, rezultatelor notabile de la startul anilor 2000.

CSM Lugoj – echipa sezonului 2022-2023

   Și continuând cu perioada din urmă la care vă referiți, una ce poartă pecetea marii performanțe, venită surprinzător pentru mulți probabil, dar natural și meritat aș spune, dacă mă raportez la căutările, obstacolele, conjuncturile și sacrificiile pe care le-au făcut cei ce au făcut parte, în toți acești ani, din familia voleiului din oraș. Perioadă de paisprezece ani în care au apărut în palmaresul clubului borne extrem de importante: de trei ori bronz în Cupa României (2011, 2013, 2018), de trei ori argint în Cupa Balcanică (2011, 2015, 2019), șase calificări consecutive în Cupele Europene (2019 – 2024). Iar ultimii ani, cei în care sprijinul acordat voleiului a fost, din fericire, unul comparabil cu cel al majorității partenerelor noastre de întrecere, s-au dovedit și cei mai rodnici:  medaliile de bronz ale Campionatului Diviziei A1 (2022 – 2023), câștigarea a două trofee naționale – Supercupa României – 2022 și Cupa României – 2023, prezența în trei rânduri în sferturile de finală ale CEV Challenge Cup (2021, 2022, 2023) și calificarea în finala competiției continentale în 2023, unde s-au obținut medaliile europene de argint. Toate acestea rămân însă acum în urmă, vin rapid noi provocări. Așa e sportul.

CSM Lugoj – echipa sezonului 2023-2024

   Ați obișnuit suporterii cu evoluții de nivel foarte bun și victorii spectaculoase, în plus cu o atmosferă specială la meciuri, în sală. Să ne așteptăm din nou la aceste lucruri în noul sezon ?

   La discuțiile cu colaboratorii pe care le-am purtat încă de la finele sezonului trecut, am proiectat ca 2024 – 2025 să continue linia existentă, să mențină un nivel bun de performanță. Chiar dacă, evident, e aproape imposibil ca istoria să se repete. E greu însă de spus acum, în plină perioadă de transferări, cum s-ar putea așeza ierarhia internă în viitor. După cum știți, concurența la nivel de primă ligă în România este foarte puternică, marile nume – Blajul, Voluntariul, Târgoviște, Rapid, CSM București, Dinamo, mai nou Brașovul, sunt cluburi cu posiblități mari și obiective asemenea, mereu în creștere. Dar un obiectiv pe care ni l-am dori atins și pentru anul ce vine este clasarea pe o poziție care să ne dea șansa unei evoluții în Europa.

Superba noastră galerie la finala CEV Challenge Cup cu italiencele de la Chieri!

    Ați avut evoluții remarcabile pe scenele continentului, care au consolidat poziția Lugojului în cadrul Confederației Europene de Volei.

   Pe plan european, în cei cinci ani consecutivi de participări în Cupele Europene intercluburi, Lugojul a trecut, printre altele, de echipe campioane, unele reprezentând capitale ale continentului – Viena, Ankara, Skoplje, plus alte echipe din țări cu volei foarte bun, ca Belgia, Serbia, Cehia, Slovacia sau Elveția. Contribuind masiv cu puncte la coeficientul de țară, cel ce dă dreptul echipelor românești la participare oficială în competițiile europene. De altfel Aleksandar Boričić, președintele forului european, cel care ne-a înmânat Cupa României la Pitești, a avut, spre satisfacția noastră, cuvinte elogioase despre Lugoj și voleiul românesc în ansamblu.

  Va fi posibil, în condițiile în care, cum se știe, liderele de valoare nu mai fac parte din lot ?

        Nu va fi ușor, tocmai vorbeam de provocări, nu ? A fost însă cert că nu vom putea reține în lot sportive ca Silvija Popović și Yelizaveta Ruban, din rațiuni economice și nu doar. După două campionate alături de noi, căpitanul se pregătește de evoluția cu Serbia, campioana mondială, la Jocurile Olimpice de la Paris, anunțându-și apoi retragerea din activitate, iar principalul atacant al campionatului trecut a ales o nouă expunere, ca obiectiv intern și prezență la alt nivel european. Sunt, într-adevăr, două piese greu de înlocuit, dar am încercat, prin transferurile efectuate, să dăm lotului o mai mare omogenitate, să formăm un colectiv tânăr, cu potențial și evoluții notabile. Aici intervine decisiv rolul profesioniștilor din staff, cei care ne-au adus rezultatele de care aminteam și vor rămâne alături de noi.

Echipa de legendă

  Cum este structurat lotul pentru următorul sezon ?

       Până când vor fi definitivate formele de transfer, vă pot spune următoarele: vom avea în colectiv sportive românce și de alte naționalități în proporții relativ egale. Nicio sportivă străină din colectivul de anul trecut nu se va regăsi în structură. Georgiana Popa revine, Andra Artin, Silvia Coman, Ioana Mănăilă și Sandra Popovici-Nistor rămân în lot, suntem spre final cu altă voleibalistă de valoare din România și avem înțelegeri cu trei sportive din Serbia și cinci din străinătate, ale căror nume le vom furniza oficial când și dacă va fi cazul.

    Acum mai puțin de un an, la Gala de final a lui 2023,  echipa Clubului Sportiv Municipal Lugoj a fost declarată „revelația anului” în voleiul din România, iar la finalul campionatului din acest an antrenorul echipei, sârbul Ugljesa Segrt a fost recompensat cu titlul de antrenorul anului, în urma statisticilor federale. CSM Lugoj – volei feminin este un nume cunoscut și respectat de-acum în țară și în Europa. Reușim să menținem această realitate și onorantă imagine în viitor ?

    Cred că, prin rezultatele pe care le-am obținut, am transmis un mesaj important celor care s-au îndoit de potențialul colectivului. Nu va fi ușor, cum n-a fost nici pân-acum. Ba chiar spun că va fi mai greu, fiindcă lumea voleiului ne privește altfel și are așteptări în consecință. Dar cred că toți cei ce putem să ne implicăm, fiecare în felul lui, suntem responsabili să facem asta. Dacă reușim, e meritul întregii comunități. Și o răsplată pentru miile de oameni care au populat sala la spectacolele oferite de volei. E lucrul cel mai important pe care dorim să-l păstrăm, alături de emulația pe care fenomenul a creeat-o la nivelul juvenil în oraș.

Galeria Lugojului la finala cu echipa italiană Reale Mutua Fenera Chieri, Sala Olimpia (C. Jude) Timișoara, miercuri, 22 martie 2023. Argint european pentru CSM Lugoj!

    La final, o întrebare:  cel mai important eveniment sportiv al ultimilor ani în Banat s-a consumat în fosta Sală Olimpia din Timișoara, arhiplină la finala Lugojului în compania italiencelor din Torino, o forță a voleiului european. Personal, ce ați simțit când aproape 2000 de lugojeni au creeat atmosfera unică, specială a meciului suprem, una nemaitrăită de pe vremea marilor concerte Phoenix în aceeași sală?

    O emoție de nedescris. Am participat la concerte și spectacole de anvergură în sala arhiplină înainte de 1989, dar vibrația de acum a fost alta, direct implicat fiind. Finala în dublă manșă contra Reale Mutua Fenera Chieri, după un drum european excelent (în care am eliminat, în premieră pentru România, o echipă din Turcia, plus campioanele Belgiei și Serbiei) a fost premiul nebănuit pe care l-am primit de la volei, după aproape patruzeci de ani de apropiere permanentă de fileu și familia lui din oraș. Un premiu de excelență, într-un fel, dedicat Lugojului și fiecărui cetățean al său care a venit și va veni alături de noi.

Cristian Ghinea, în ”Redeșteptarea” nr. 1724, 11 – 17 iulie 2024

Un an de la despărțirea de Dan Haica, patronul artelor de la ”English Pub”

Prezența în Lugoj a timișoreanului ing. Dan Haica a însemnat peste 30 de ani de activitate personală unică, de excepție, prin asocierea de abilități și construirea de punți relații în peisajul culturii lugojene. Inginer, viceprimar imediat după 1990, implicat în prima administrație post decembristă, om de afaceri, patron, creatorul spațiului Hotel Tivoli și al Colțului de cultură de la ”English Pub”.

Inițierea unui club de jazz în cadrul „English Pub”

Inițierea unui club de jazz în cadrul „English Pub” a însemnat începutul coagulării, în spațiul unui bar, a unui spirit contemporan, urban, care a reunit publicul doritor de evenimente în jurul arțistilor: muzicieni, plasticieni, scriitori.

”În spațiul în care Dan Haica era amfitrion, s-a creat un grup care, comunicând în serile de joi în jurul unor înregistrări ale unor concerte internaționale memorabile de jazz, a realizat că dorința de evenimente live este constantă și astfel au început concertele, vernisajele, lansările de carte”, spune profesoara Simona Avram, animator al vieții culturale lugojene.

Dialogurile pe care le-a avut cu pictorul Constantin Răducan și apropierea de Stefan Katona (Pitiu), mentor în cultura jazzului pentru mulți lugojeni, l-a făcut pe Dan Haica să își concentreze atenția și să își desfășoare pasiunile personale, mai ales în cele două direcții.

”Încet, încet, a devenit amfitrionul concertelor de jazz și al vernisajelor numeroaselor expoziții de artă plastică. Într-o perioadă în care galeria de artă Pro Arte se afla într-o prelungită perioadă de renovare, singurul spațiu a cărui fervoare culturală și artistică creștea, se datora generozității și cunoașterii pe care o avea Dan Haica în lumea artiștilor. Evenimentele  culturale au devenit emblematice sub semnul Colțul de cultură (n.r. – denumirea i se datorează d-lui Liviu Brîndușoni)”.

Serile de muzică au fost inaugurate de lugojeanul Freddy Stauber

Caracteristica dominantă a rămas jazzul, prin concertele și recitalurile susținute în cadrul sau spre întregirea atmosferei vreunui vernsaj sau unei lansări de carte. Serile de muzică au fost inaugurate de lugojeanul Freddy Stauber care, revenind în fiecare vară la Lugoj, și-a reîntâlnit prietenii și spectatorii pe terasa pub-ului.

Dan Haica a fost un promotor al jazzului încă din anii ’90, când la Hotel Tivoli a adus primele concerte. Într-o atmosferă destul de exclusivistă, cultivă muzica cântată de Bega Blues Band cu Bela Kamocsa, iar la English Pub îi va avea invitați și va fi gazda lansării cărții dedicate trupei de către Tinu Parvulescu.

Muzicieni din opt țări la ”English Pub”

English Pub a fost gazda unor concerte susținute de muzicieni din Canada, S.U.A., Austria, Serbia, Ungaria, Franța, Olanda și desigur România. Au cântat la English Pub și au revenit Jazzi Bit, Pragu’ de Sus, Horia Crișovan, Duo Colompar, Marius Dobra Band.

Faptul că pentru mai mult de un deceniu (12-13 ani) omul de afaceri care a ales să rămână în Lugoj, a devenit gazda unor  esențiale evenimente  culturale arată atât reperele valorice pe care le-a avut cât și deschiderea către mai multe limbaje artistice.

Expoziții de artă plastică și lansări de carte

Expozitiile de artă plastică inaugurate de Constantin Râducan au continuat cu o pleidă de plasticieni care au găsit spațiul de la English ca unică alternativă în Lugojul anilor 2010-2020. Au expus aici pictură Petru Galiș, Viorel Toma, Suzana Fântânaru, Daniela Oravițanu, Valentina Saroși, Mihai Olteanu, Stefan Pelmuș, Adriana Cârcu, dar și fotografie, Lucian Ionică, Mihai Zegrea, Dan Buruleanu, Pavel Vereș.

La 6 noiembrie 2014, a fost vernisată expoziţia intitulată ”Maeştri şi debutanţi”. Alături de maeştrii Flora şi Constantin Răducan, artişti consacraţi, care nu mai au nevoie de prezentare, au expus pentru prima dată Alexandru Dandu, Cristiana Maria Ghinea, Rebeca Ungurean, Oana Molcuţi şi Ioana Popovici.

În 2020, a fost organizată expoziția de excepție ”Muzicieni  în concert” care reunea cele două activități predilecte ale clubului – muzica și vernisajele. Prezențe pline de încărcătură artistică au avut Silviu Oravițan sau Ingo Glass.

Lansările de carte numeroase s-au intersectat și cu prezențe ale unor edituri care și-au prezentat proiectele: Eikon, Datagroup sau Brumar. Scriitori cu un palmares remarcabil au lansat cărți la club: Radu Paraschivescu, Andrei Ruse ,Marius Chivu, Mircea Mihaieș, Adriana Babeți, Marius Ghilezan, Ioan T. Morar, Dr.Dorin Sarafoleanu, Dr. Anda Maria Neagoe, Adriana Cârcu, Daniela Radu, Cornelia Marisa Paraschivescu. La aceștia se adaugă, cu toată modestia, și subsemnatul, Cristian Ghinea.

O amprentă personală

”Dan Haica, în calitate de om de afaceri, știa că actul cultural nu e generator de bani, dar a dorit ca spațiul în care era patron să aibă și o componentă culturală. Dan ținea la comparația pe care un artist a făcut-o cu Cabaret Voltaire, dându-i o amprentă de inovație și de calitate și și-a dorit ca acesta să fie un reper în cultura lugojeană. A reușit, într-o lungă perioadă, ca împreună cu prietenii, să imprime acestui loc o atmosferă cu amprentă personală și să realizeze de conexiune a multor evenimente de referință în Lugoj”, adaugă profesoara Simona Avram.

Ea mai spune că anul care a trecut a marcat o absență a evenimentelor culturale, artistice la English Pub. În 7 iunie 2024, într-un concert pentru prieteni, au fost prezenți pe terasa Jazzy Bit și Pragul de Sus, care au marcat finalul unui an de doliu (31 mai 2023 – 2024) prin tăcere. Mirela Haica și-a dorit să marcheze în acea seară începutul revenirii la English a muzicienilor, prieteni ai lui Dan.

Cristian Ghinea

Lecții electorale care vor fi curând uitate

N-am izbutit să scăpăm de campaniile mizerabile. În calitate de ”Stan pățitul”, care a avut parte de tot felul de ”gratulări” alături de alți colegi jurnaliști din partea unui fost primar, în campania de acum patru ani, am fost foarte sceptic în a crede că lucrurile se vor schimba. Și am avut dreptate! Cine a crezut altfel, s-a înșelat! În continuare, vă propun o scurtă privire retrospectivă asupra alegerilor din 9 iunie 2024, de la Lugoj.

Numărul unu de pe buletinul de vot a devenit numărul unu al orașului

Numărul unu de pe buletinul de vot a devenit numărul unu al orașului. Dintre cele trei mari partide angrenate în lupta electorală, PSD a învățat cel mai bine lecția de acum patru ani și s-a axat pe o campanie constructivă, fără ”contre” sub centură. Ca și acum patru ani, electoratul a preferat această variantă de a face politică. Deși provocat, Călin Dobra  s-a abținut de la ieșiri radicale, bazate pe emoții de moment, care i-ar fi adus doar deservicii în cursa electorală.

Fidel promisiunilor făcute acum patru ani, de a nu mai repeta greșelile predecesorului său (vă amintiți declarațiile deplasate și jignitoare, care numai bine nu i-au făcut în campanie), Călin Dobra a demonstrat că victoria se poate obține și cu o campanie civilizată, axată pe obiective poate mai puțin spectaculoase, dar, conform abordării social-democrate, mai aproape de om, mai palpabile, mai ancorate în prezent.

Un plus și pentru excelentul clip video folosit în campanie, dar cu conținut ne-electoral, dedicat originilor sale, dovadă că Dobra a știut să inoveze și să apese discret și pedala emoțională, în demersul de a atrage electoratul de partea sa.

Moștenirea nu trebuie neapărat să fie” grea”

”Vae victis!” Vai de cei învinși,  spuneau romanii, iar asta pare a fi ”regula” practicată de media și în prezent. Mă voi delimita de acest păgubos tipar de gândire și voi sublinia calitățile celor care, dintr-un motiv sau altul, au pierdut în cursa electorală din 9 iunie 2024.  

Să începem cu al doilea clasat: Claudiu Buciu a fost un primar atipic, care, încă din momentul instalării în funcție, a spus că nu-l interesează voturile, ci reforma administrației locale, cu toate riscurile de a fi pus la zid de cei care și-au pierdut privilegiile. A fost un mandat neobișnuit, având în vedere provocările pandemiei, imposibil de previzionat și de gestionat fără măsuri de protecție severe.

Mandatul lui Buciu, continuat după doi ani de colegul Bogdan Ștefan Blidariu, a fost, în premieră, unul axat pe atragerea de fonduri europene. Și asta, pentru proiecte mari, importante. Din varii motive, poate și din comoditate, administrațiile anterioare n-au valorificat această șansă. Administrația Buciu – Blidariu a adus Lugojului fonduri europene de peste 218 milioane de euro, inclusiv pentru proiectul noului spital în valoare de 151 milioane euro, cea mai mare investiție din istoria urbei. Fără fanfară, fără diagonală tricoloră, fără ”tradiționale” focuri de artificii, fără plantări de flori și asfaltări de ochii lumii, acești patru ani au fost mai discreți și mai puțin ostentativi la capitolul imagine. Înțelegem această abordare, care ține în fond de normaliate, dar s-a ajuns în cealată extremă. Din păcate, mai ales în perioada Blidariu, când nu s-a mai organizat nicio conferință de presă la nivel de primar (zero în doi ani), comunicarea cu media locală a fost mai mult decât deficitară.

În lipsa unei echipe profesioniste de PR, cele câteva realizări notabile, deși prezentate pe larg într-o amplă broșură electorală (autobuzele electrice, noul stadion, curățenia eficientă cu mijloace mecanizate etc.) n-au fost cu adevărat puse în valoare, iar finalizarea centrului civic a devenit, în ochii multor alegători, ”prea puțin, prea târziu”.

Prin finanțările acordate, administrația locală condusă de Claudiu Buciu a deschis larg porțile performanței pentru echipa de volei a Lugojului. Fetele de la CSM au reușit în intervalul 2022 – 2023 performanțe nemaiîntâlnite în istoria sportivă a Lugojului: două medalii de aur (Cupa și Super-Cupa României), un argint european (finalistă în CEV European Challenge Cup) și un bronz în Divizia A1 – Campionatul Național. Iată că moștenirea nu trebuie să fie neapărat ”grea”, ci și una pozitivă, care obligă și merită continuată.

Un ”om între oameni” și premonițiile sale

În legătură cu medicul Erwin Floroni, mă voi rezuma să enumăr niște aspecte cunoscute de mine din perioada când acesta a condus Spitalul Municipal. E vorba mai degrabă de fler, hai să le spunem ”premoniții”, trei la număr.

Vă mai amintiți pana de curent din 16-17 decembrie 2018, când Lugojul a fost scufundat 32 de ore în frig și beznă, cu excepția Spitalului Municipal?

În 2018, înainte de pana de curent generalizată care a afectat două zile Lugojul în plină iarnă, dr. Floroni a achiziționat din timp un generator și a reparat turnul de apă al instituției, acțiuni esențiale, care au făcut ca spitalul se treacă cu bine prin acea încercare. Apoi, înainte de pandemia coronavirusului, dr. Floroni a avut din nou fler și a reorganizat accesul la spital, prin crearea unui punct de control dotat cu barieră, senzori și tot ce trebuie!

Nu în ultimul rând, directorul de atunci a sesizat rapid, înaintea multor colegi din țară, că odată cu criza vin și oportunitățile. Spitalul din Lugoj a devenit spital de suport pentru pacienții detectați cu CoVid și a primit două finanțări europene, de un milion, respectiv 5 milioane de euro pentru dotări. Mult așteptatul computer tomograf a sosit și el!

Campaniile electorale vin și trec, patimile se mai sting, dar lucrurile bune trebuie amintite, așa cum am făcut și cu realizările din primul mandat al lui Francisc Boldea… Poate că medicul Floroni, ”om între oameni”, cum s-a prezentat în campanie, om fiind, nu este perfect. Dovadă că și el, prost sfătuit sau pur și simplu neinspirat, a intrat într-un nefericit război cu presa și contracandidatul Claudiu Buciu, iar șansele i-au tot scăzut, coborându-l pe locul trei în ierarhia preferințelor alegătorilor. Ca să nu mai vorbim de păguboasa alianță a așa-zisei Drepte Unite, care l-a adus alături de Alin Nica, ”omul zero fonduri pentru Lugoj”! Dar fiecare, cât trăiește, învață!

Cristian Ghinea, în ”Redeșteptarea” nr. 1720, 13-19 iunie 2024

Ceramista Viorica Bocioc reprezintă din nou România la cea mai importantă expoziție de ceramică din Europa

Viorica Bocioc este un artist plastic specializat în domeniul ceramicii de porțelan. În aceste zile, a primit o invitație foarte onorantă nu numai pentru ea, ca artist, ci și pentru întreg orașul. Este vorba despre invitația de a participa la cea mai prestigioasă expoziție de ceramică artistică din Europa, care se desfășoară în insula Bornholm, din Danemarca. Trienala din 2024, care are loc sub egida Academiei Regale Daneze, se va desfășura în perioada 14 septembrie – 7 noiembrie. 

În urma alegerii juriului internațional, Viorica Bociuoc ne-a declarat: ”Aș dori să împărtășesc bucuria mea cu toți lugojenii. După 10 ani mă reprezint și reprezint din nou România într-o competiție internaționala europeană, care va desfășura la Bornholm, Danemarca”.

Foarte modestă din fire, Viorica Bocioc are în palmares participări la mari expoziții internaționale, unele desfășurate în centre de mare tradiție a ceramicii mondiale, cum ar fi Mino (Japonia), Taipei (Taiwan), Icheon (Coreea), Bornholm (Danemarca) sau Carouge (Elveția).

Dintre premiile obținute, amintim Mențiunea de Onoare la Expoziția Internațională de Ceramică de la Mino (Japonia), ediția a cincea, 1998; Premiul de Merit –  Golden Ceramics Awards Taipei – Taiwan, 2000; Mențiune de Onoare la Bienala Mndială de Ceramică din Coreea de Sud, 2007; Mențiunea de Onoare la Expoziția Internațională de Ceramică de la Mino (Japonia), ediția a opta, 2008; National Representative for Ceramics among the artists of Romania EEC 2014 Borholm, Denmark; mențiunea de Onoare la Expoziția Internațională CICA ediția 35, 2015, de la l’Alcora, Spania; Diploma de Excelență pentru Ceramică, Muzeul de Artă din Timișoara, 2016; Premiul pentru expresivitate la a 39-a ediție Expo ”Targa Argento” Gualda Tadino, Italia, 2017; Premiul III la Expoziția Internațională CICA ediția 37, 2017, de la l’Alcora, Castellon, Spania; Premiul Juriului Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru ceramică 2019 (decernat pentru anul 2018) etc.

Lucrările semnate de Viorica Bocioc se află în numeroase colecții publice sau private din țară și străinătate: Muzeul Kutani (Japonia), Pancevo (Serbia), Muzeul Egiptean de Artă Modernă din Cairo, Mino – Tajimi City (Japonia), Muzeul Carouge (Elveția), Muzeul ”Na Maidanku”, Lublin (Polonia), Taipei County Yngo Ceramics Museum (Taiwan), Centrul Mondial de Ceramică Icheon (Coreea de Sud), Museu de l’Alcora (Spania), Centrul Cultural Escorxador de Marratxi (Spania), Centrul de Artă Mark Rothko din Daugavpils (Letonia), Muzeul de Artă din Galați și Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Cristian Ghinea

Maia Morgenstern a oferit din nou momente de încântare lugojenilor în spectacolul „Mic și-al dracu”

Maia Morgenstern a oferit din nou momente de încântare lugojenilor în spectacolul „Mic și-al dracu”

„Mic și-al dracu” este un spectacol pe cât de cunoscut publicului românesc, pe atât de proaspăt și de provocator prin construcția sa inedită și pasiunea cu care interpretează cei doi artiști. Maia Morgenstern este aici actrița complexă, care își asumă atât rolul autorului Ion Pribeagu, cât și cel al personajelor masculine și feminine ale savuroaselor anecdote ce reprezintă structura spectacolului de 100 de minute, fărăpauză.

Dacă Maia Morgenstern este cunoscută publicului lugojean prin nenumăratele sale spectacole din ultimele decenii, Valentin Roșca a fost într-adevăr o premieră pe scena lugojeană. Dialogul celor doi artiști este susținut de muzica înregistrată, care păstrează farmecul și misterul perioadei interbelice, de la primele acorduri ale lui Jean Moscopol cu „Vrei să ne întâlnim sâmbătă seară”.               

”Maia Morgenstern își asumă regia și scenografia făcând din 2012 din acest spectacol unul din ambasadorii artistici ai Teatrului Evreiesc de Stat din București, pe care îl conduce. Coregraful Valentin Roșca nu doar dansează și relevă calități expresive excepționale, ci își asumă direcția mișcării scenice. Un spectacol cu atât de complexă și sistematică mișcare scenică este destul de rar pe scenele noastre. Ca spectacol este una dintre cele mai percutante forme de a impune un autor sau de a-l readuce din amintiri disparate într-o prezență bine articulată”, spune profesora Simona Avram, cunoscut animator cultural, care a adus spectacole cu Maia Morgenstern de 14 ori a Lugoj.

Câteva cuvinte despre autorul textelor: Isac Lazarovici este un autor evreu din România. Este poet, prozator, creator de texte pentru teatrul de revistă, cronicar, autor de texte pentru radio. Umorist în esență, născut lângă Botoșani și cetățean al Israelului, unde a emigrat în 1962. Cărțile cu textele lui readuse în atenția cititorului de către editura Teșu (2005) sunt o formă de recuperare culturală a unui autor popular în perioada interbelică , dar care a fost obligat să se ascundă sub diverse pseudonime, mai ales cel consacrat de Ion Pribeagu.

În spectacol, Maia Morgenstern folosește deseori culegerea de anecdote (calambururi, rime vesele) „Mic și al-dracu” de la editura Teșu ca recuzită.  

”A lăuda capacitățile doamnei Maiei Morgenstern, profesionalismul, tehnica, pasiunea unei artiste inconfundabile este desigur redundant. Ceea ce cred că e de remarcat alături de tot ce știm este coerența pe care a dat-o în atâția ani, vreo 18, unui spectacol care este emblematic pentru Teatrul Evreiesc, pentru cultura evreilor din Romania și pentru rezistența fizică și păstrarea tuturor nuanțelor într-un un spectacol atât de consumator de energie” adaugă Simona Avram.

Spectacolul precedent celui de la Lugoj s-a jucat cu o seară înainte pe scena Operei din Timișoara, iar mai înainte, la Cluj și Zalău.

Cristian Ghinea