Premiul special ”Redeşteptarea” pleacă spre Republica Moldova

Nicio surpriză la ediţia a doua a Concursului internaţional de canto „Tiberiu Brediceanu” – Lugoj, 2019. Marele premiu şi trofeul competiţiei tinerelor voci de operă au revenit mezzosopranei Antonia Cosmina Stancu, de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (UNMB). Prin vocea sa amplă şi prezenţa scenică, Antonia a impresionat juriul şi spectatorii, încă de la prima etapă a concursului. Premiul special ”Redeşteptarea”, în valoare de 1.000 de lei, pleacă în acest an spre Republica Moldova. Câştigătoare este Virineia Pîrnău din Cahul, studentă la Bucureşti. Din păcate, soprana nu a fost prezentă pe scenă, programul solicitându-i întoarcerea la Bucureşti. Ea a mai primit şi Premiul II ex aequo din partea organizatorilor, la egalitate cu soprana Florina Dan, din Ucraina.

Reclame

Campaniile electorale de altădată: scandaluri, traseism politic şi promisiuni deşarte

Războiele dintre gazete, candidaţii impuşi de la centru, declaraţiile de avere făceau sarea şi piperul alegerilor interbelice

Patima pentru politică a românilor a existat din totdeauna. Celor ce au impresia că aceasta s-a „inventat” numai după 1990, le oferim câteva secvenţe savuroase din campaniile electorale din perioada intebelică. Campanii care, în linii mari, erau mai dure decât cele din ziua de azi…

La Lugoj, alegerile din din 16 martie 1930 s-au lăsat cu mare scandal. S-au înfruntat doi… liberali, Ioan Harambaşa şi Alexandru Bireescu. După o campanie furibundă, cei doi au mers cap la cap: Bireescu a câştigat în Lugojul German, cu 1483 la 699 de voturi, iar Harambaşa a câştigat în Lugojul Român, cu 1159 voturi la 745. Rezultat final: 55% pentru Bireescu! Însă, legea vremii cerea ca victoria să fie obţinută cu două treimi din voturi, altfel primarul e numit de Guvern. Guvernul ţărănist l-a preferat pe învinsul Harambaşa, ceea ce i-a înfuriat la culme pe adepţii câştigătorului din „teren”, Bireescu. Aceştia s-au baricadat în Primărie, iar Harambaşa trebuit să intre cu poliţia peste ei ca să-şi intre în atribuţiuni. Războiul între cele două tabere continuă cu dizolvarea Consiliului local, la 30 noiembrie 1930. Între timp, Bireescu intră la ţărănişti (!) şi la alegerile din 1932 câştigă din nou. Cu sprijinul germanilor care au primit postul de viceprimar, obţine majoritatea în Consiliul local. Văzându-se cu sacii în căruţă, trece iar la liberali! Ulterior, Alexandru Bireescu a avut o soartă crudă. Arestat de comunişti, şi-a sfârşit zilele în lagărul de muncă silnică de la Canal.

Bâta, simbol al alegerilor

În primi ani de după Unire, Lugojul era cunoscut ca fief al Naţional-Ţărăniştilor. A rămas celebru un afiş electoral al anilor ’20, un „banner” cum s-ar zice azi, afişat pe actualul sediu al Bibliotecii municipale, care glăsuia: “Roata a pornit din deal, calcă tot ce-i liberal!”. Luminiţa Wallner Bărbulescu, directoarea Muzeului de Istorie, Artă şi Etnografie spune că, prin orientarea sa politică, oraşul era un fel de “oaie neagră”, care a produs indispoziţie premierului Vintilă IC Brătianu, al cărui partid liberal a pierdut alegerile la Lugoj. Urmarea a fost, spun gurile rele, că în anul 1925, judeţele Caraş şi Severin au fost despărţite tocmai din acest motiv. Desigur, Brătianu nu a dat decât explicaţii de natură economică acestei mişcări… În ziarul lugojean “Răsunetul” din 16 februarie 1930, era publicată poezia “Vin alegeri”: “Politica noastră înoată/ într-o apă turburată/ bună chiar de pescuit/ după cum s-a dovedit/ şi la roată, şi la boată!” Roata a fost simbolul ţărăniştilor, iar bâta, al liberalilor!

Ion Vidu, agent electoral!

Chiar şi un om de cultură de talia marelui dirijor şi compozitor Ion Vidu nu se putea sustrage patimilor politicii. Liberal de vază, Vidu îi ridică osanale şi îl copleşeşte cu laude pe un oarecare Victor Biberia, candidat de deputat din circumscipţia Lugoj, la… “uninominale”. Pe prima pagină a ziarului “Timişana” din 12 februarie 1922, Biberia este astfel tămâiat: “Cu o legitimă mândrie ne bucurăm a vedea pe iubitul nostru director, domnul advocat Victor Biberia, fostul deputat al Balinţului, hotărât de Comitetul Judeţean şi de oranizaţia lugojeană ca deputat al Circumscripţiei Lugojului, locul său natal, care în ultimii patru ani de la înfiinţarea acestei gazete a luptat, înfruntând toate vexaţiunile ocârmuirilor naţionalisto-ţărănească şi averescană, apărând interesele obştei desconsiderată de flămânzii şi orgolioşii ce s’au perindat în fruntea administraţiei!” Dacă aţi citit cu atenţie, v-aţi dat seama că gazeta cu osanale îi aparţinea chiar domnului candidat „devotat, gata a servi interesele Banatului şi ale concetăţenilor săi”…
Iar Vidu se dovedeşte un inspirat compozitor de „partituri” gazetăreşti: „a îndurat necazuri (n.r. sărmanul domn Biberia, candidat oficial al partidului) pentru că a făcut bine, – soarta tuturor celor buni; dar le-a învins, căci gândul bun trebuie să învingă”.

„Deontologi” anonimi în războaiele dintre gazete

Dar „Timişana” liberală nu publica numai laude, ci şi dezvăluiri, cum face şi presa de astăzi. Iată un titlu grăitor: „Partidul naţional, unindu-se cu ţărăniştii, s’a făcut complice cu comuniştii din Rusia”. După ce tună şi fulgeră împotriva lui Vaida Voevod şi Maniu, autorul (anonim!) al articolului dă şi o mostră… deontologică a anului 1921: „noi, fără să calomniem pe nimeni, urmărim numai luminarea masselor asupra pericolului ameninţător al bolşevismului” etc.

Erau la modă şi polemicile dure între gazetele liberalilor şi ţărăniştilor, „Timişana” fiind în conflict declarat cu „”Tribuna Bănatului”, devenită apoi „Voinţa Bănatului”. „Nu credem că voinţa bănăţenilor ar fi voinţa celor de la <Voinţa Bănatului>. Această această gazetă adevărat că e scrisă în limba română, dar tot ce ea scrie e otravă pentru poporul românesc. Nu reflectăm la injuriile şi minciunile cari se scriu îmn acest organ, fiindcă nefiind români cei cari le scriu – noi ca români ţinemsub demnitatea noastră a ne ocupa de minciuni şi injurii”, scrie „Timişana”.

Boală veche: candidatul impus de la centru

Gazete lugojene ca „Drapelul”, „Viaţa nouă”, „Gazeta Banatului” sau „Răsunetul” se implicau zgomotos în campaniile electorale. „Gazeta Banatului” din 3 martie 1921 îl ridica în slăvi pe un anume A. Popovici-Taşcă, un fel de Agamiţă Dandanache al epocii. Acesta era candidatul de Partidul Poporului impus de la centru în circumscripţia Bocşa. Domnul Taşcă era bucureştean şi fost secretar general la Ministerul de Interne, însă asigura alegătorii că el cunoaşte „sufletul bănăţenilor, cu toate cotiturile lui”. Mai mult, omul făcea reclamă influenţei sale în capitală: „dl. Popovici-Taşcă a servit pe toată lumea, la oricare Minister ar fi avut cineva vreo treabă” (!).

„Mătuşa Tamara” din anii ‘20

La modă erau şi declaraţiile de avere. În aceeaşi „Gazetă a Banatului”, deputatul Avram Imbroane răspunde tuturor „politicianilor de rea credinţă din Banat”, care-l atacau cu înverşunare de mai multe luni. Apărându-şi cauza, Imbroane devine patetic: „Haide, vă rog, arătaţi în mod public care sunt afacerile lui Avram Imbroane, sau care îi este averea! Mă supun la cea mai publică anchetă. Întrebaţi-mi prietenii cari mă cunosc asupra averii mele, dar să aveţi şi obrazul să roşiţi de cele ce veţi afla. Veniţi la mine acasă, întrebaţi-mi copilaşii cari nu ştiu să mintă!” Parcă şi Adrian Năstase chema presa acasă să-i constate averea, când cu „mătuşa Tamara”!
În rest, obişnuitele promisiuni electorale. Ne-a atras atenţia nota intitulată „Podul de la Coştei”, în care se spune: „este îndeobşte cunoscut că hotarul comunelor Coşteiu Mic şi Mare şi Sâlhei este situat dincolo de râul Timiş, unde pe vremuri ploioase nu pot trece oamenii, din lipsa unui pod. La stăruinţele sătenilor, ale deputatului Avram Imbroane şi senatorului Adam Groza, serviciul edilic judeţean a întocmit planurile necesare pentru zidirea unui pod care să lege comunele cu hotarul. Palnul de consruire a fost înaintat săptămâna trecută resortului de comunicaţii din Cluj spre apropbare, iar Prefectura a cerut Ministerului să aprobe gratuit lemnul de construcţie necesar din pădurile Lugojului.” Bineînţeles, ca în toate campaniile electorale de atunci încoace, se specifica: „lucrările vor începe numai decât”!

Cei cinci primari interbelici

Cinci primari şi un interimar au avut lugojenii în perioada interbelică. Ioan Harambaşa a condus Lugojul zece ani, între 1919 şi 1929. A trecut pe la mai multe partide, în final devenind liberal. Alt liberal, Al. Bireescu, a avut două mandate în fruntea Lugojului, până în 1938. Interesant este că cei doi, reprezentând acelaşi partid, s-au înfruntat la alegerile din 16 martie 1930 în fruntea a două liste orăşeneşti, alianţe care nu se bazau pe partide. După scurtul interimat al lui Nicolae Proştean, în 1938, conducerea a fost preluată de Ionel Dobrin şi Alexandru C. Vasilie, până în 1941. Din 1942 până în 1944, pe timp de război, Lugojul a fost condus de un militar: locotenent-colonelul Ioan Hidu. Ultimii trei primari nu au fost aleşi, ci numiţi în fruntea urbei de regimul dictatorial.
Iată şi prefecţii de Severin din anii interbelici: George Dobrin (1919-22), rămas în istorie drept primul prefect român al judeţului, Petru Corneanu (1922-28), Ionel Mocioni (1928-31), C. Dragu (1930-31), Eugen Hamat (1931-32), Titus Olaru (1932-33) şi Victor Curuţiu (1933-38). (c) Cristian Ghinea

Comemorarea sfintei Banatului, Rafila Găluţ

S-au împlinit 80 de ani de la trecerea la cele veşnice a Rafilei Găluţ, fecioara stigmatizată de la Bocsig, pe care mulţi o văd proclamată ca fiind prima sfântă a Banatului. Cu acest prilej, sâmbătă, 13 aprilie, Episcopia de Lugoj a organizat o deplasare la Parohia Greco – Catolică din Bocsig, judeţul Arad. Ceremonia de comemorare a cuprins Sfânta Liturghie de la ora 10 şi Calea Crucii în cimitirul din Bocsig, la mormântul Rafilei Găluţ.

La ora actuală, dosarul Rafilei Găluţ se află în anchetă suplimentară eparhială în procesul de beatificare.

Rafila Găluţ s-a născut pe 8 februarie 1910 la Bocsig, jud. Arad. A fost botezată la 10 februarie 1910 în biserica greco-catolică „Sf. Gheorghe” din localitatea natală, de către Pr. Demetriu Nysztor. Credincioasă greco-catolică, de mică a fost foarte apropiată de Biserică. În 1931, doreşte să devină călugăriţă în Congregaţia Maicii Domnului de la Blaj dar, datorită sănătăţii sale fragile, este sfătuită să renunţe. În perioada 1931 – 1939 a purtat stigmatele (rănile Domnului), lucru confirmat nu numai de parohul locului, Pr. Petru Vancu, ci şi de diferiţi preoţi şi mai ales medici delegaţi din partea Episcopiei Lugojului să investigheze acest caz deosebit. În aceeaşi perioadă cu stigmatele Rafilei Găluţ, Icoana Maicii Domnului aflată în biserica greco-catolică din Scăiuş, a lăcrimat în zilele 30 septembrie şi 15 octombrie 1934.

Vaticanul cunoaşte cazul, încă din 1934

Deşi nu dorea acest lucru, Rafila a făcut o serie de preziceri confirmate încă din timpul vieţii. Episcopia de Lugoj informează Congregaţia Bisericii Orientale (Dicaster al Sfântului Scaun) despre cazul Rafilei Găluţ printr-o scrisoare adresată Cardinalului Luigi Sincero pe data de 15 aprilie 1934. Despre Rafila Găluţ au scris cărţi înalţi ierarhi ai Lugojului, arhiepiscopul Ioan Ploscariu şi episcopul Alexandru Mesian. Cristian Ghinea

Revista bucureşteană „Astralis”, la numărul inaugural

În data de 10 mai 2019, la Casa Schiller a avut loc ediția a VIII-a Salonului Literar „Astralis”, o ediție specială în cadrul căreia a fost lansată Revista trimestrială de cultură „Astralis”, apărută sub egida editurii bucureştene cu acelaşi nume.

Mulţumesc doamnei Camelia Pantazi Tudor, scriitor, editor şi realizator radio, pentru includerea prozei mele în numărul inaugural. La mulţi ani şi destin astral, Astralis!

„Astralis” –  Bucureşti, revistă trimestrială de cultură apărută sub egida Editurii „Astralis” bucureşti, an I, nr. 1 (1), ianuarie – martie 1019; „Cea mai sinceră a omenirii”, proza C. Ghinea, p. 26-27.

În cuprins se mai regăsesc doi creatori lugojeni: prozatoarea Mihaela Roşu Bînă şi poeta Adriana Weimer.

 

„Regatul celor mai frumoase depărtări”

Mulţumesc colegului scriitor şi jurnalist Laurenţiu Nistorescu pentru includerea cronicii mele la cartea lui Cosmin Neidoni în suplimentul literar „Paralela 45”.

„Paralela 45” – supliment de cultură al cotidianului „Renaşterea bănăţeană” – Timişoara, nr. 8890, marţi 7 mai 2019, cronica „Regatul celor mai frumoase depărtări”, Cristian Ghinea, p 6/8. Supliment realizat de Laurenţiu Nistorescu.

 

O sărbătoare uitată: 120 de ani de la înfiinţarea primului club de fotbal lugojean!

Anul acesta (2019) se împlinesc 120 de ani de la înfiinţarea primului club de fotbal lugojean. Mai ştie cineva asta?! Celor care cred că Lugojul nu are tradiţie în sportul numărul unu al lumii, le vom arăta mâna cu cinci degete răsfirate, corespunzătoare la tot atâtea performanţe fotbalistice care par incredibile în zilele noastre, dacă n-ar fi consemnate în toate enciclopediile de specialitate.

Cinci performanţe uluitoare ale fotbalului lugojean

Pentru cei care nu le cunosc, să trecem în revistă cele cinici performanţe de excepţie. În primul rând, Lugojul are unul dintre cele mai vechi cluburi de fotbal din ţară şi unul dintre puţinele înfiinţate înainte de anul 1900, mai exact la 1899! Doi: Lugojul a jucat primul meci intercluburi de pe actualul teritoriu al României, la Timişoara, cu FC Timişoara, la 20 august 1902. Al treilea fapt extraordinar: Lugojul a câştigat primul meci intercluburi din istoria all time a fotbalului românesc: 3-2 cu FC Timişoara, în partida amintită din 1902. A patra ispravă fotbalistică demnă de toată lauda a lugojenilor este victoria în primul meci internaţional intercluburi jucat de un club de pe actualul teritoriu al României: 4-1 cu Reuniunea de Sport din Vârşet. Meciul s-a jucat la Lugoj, la 19 iulie 1903, iar pe atunci Vârşeţul făcea parte, ca şi oraşul nostru, din fostul Imperiu Austro-Ungar.

Lugojul, oraşul singurului campion mondial la fotbal din România

În fine, a cincea performnanţă pe care nu poate să ne-o ia nimeni, pentru că este, ca şi celelalte, o întâietate, este faptul că Lugojul se mândreşte cu singurul campion mondial la fotbal din toată România. Josef Posipal, născut la Lugoj, este singurul fotbalist din România care a cunoscut încununarea sportivă supremă. Posipal a făcut parte din echipa Germaniei (de Vest) care a cucerit primul său titlu la Campionatul Mondial din 1954, după finala de infarct de la Berna, 4-2 cu Ungaria. Acest meci, cu lugojeanul Posipal pe teren, a intrat în legenda Campionatelor Mondiale. În anul 2003, germanii au făcut un frumos film dedicat acelui Campionat Mondial, numit „Das Wunder von Bern” („Minunea de la Berna”). Dacă nu l-aţi văzut, vi-l recomand. Este un film despre fotbal, dar plin de căldură sufletească. Josef „Jupp” Posipal este considerat şi astăzi una din gloriile echipei Hambruger SV, unde a jucat ca fundaş în culmea carierei sale, între anii 1949-1958.

Regele Ferdinand al României, fanul declarat al ”Vulturilor”!

Desigur, toate acestea nu sunt nici poveşti, nici „legende urbane” ci fapte consemnate în anulare statistice şi eniclopedii ale fotbalului românesc şi internaţional. Privind la stare jalnică în care a ajuns azi fotbalul lugojean, ne întrebăm câţi diriguitori, administratori sau oameni care pot decide soarta acestei ramuri sportive cunosc aceste fapte care par de domeniul visului şi al fanteziei, deşi sunt incontestabile.

„Vulturii” în 1930

Unul dintre cei mai respectaţi şefi de stat din istoria României, Regele Ferdinand Întregitorul, s-a semnat pe drapelul clubului de fotbal Vulturii, în anul 1921, ca semn de respect pentru tradiţia fotbalului lugojean. Drapelul e păstrat la sediul Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. ”Vulturii” au luat fiinţă în 1920, iar în sezonul 1937-38 au jucat în Divizia A, cu o prestaţie onorabilă, clasându-se pe locul 7 din 10 echipe. Dacă Regele Ferdinand I a făcut acest gest, ne gândim, fără a da lecţii, că în memoria acestui trecut invidiat de toată ţara, am putea face mai mult pentru fotbalul nostru actual, aflat în suferinţă.

Aventura fotbalului lugojean a început la 1899

Pentru a nu fi bănuiţi de părtinire sau patriotism local, apelăm la una din enciclopediile fotbalistice de dinainte de 1990, ştiut fiind faptul că pe vremea aceea Lugojul era un fel de „răţuşca cea urâtă” a României, pe care nu o iubea nici Ceauşescu şi nici… consoarta.

Enciclopedia ”Fotbal de la A la Z” a apărut, sub semnătura lui Mihai Ionescu şi Mircea Tudoran, la Editura Sport Turism, în două volume de peste 550 de pagini fiecare. Primul dintre acestea a văzut lumina tiparului în anul 1984 şi este dedicat istoriei fotbalului autohton. El consemnează începuturile acestui popular sport în România. ”1899: la Lugoj se înfiinţează Reuniunea de Sport din Lugoj, disciplina sportivă principală fiind fotbalul”, scrie în enciclopedia citată.

Suporterii timişoreni, către favoriţi: ce faceţi, vă daţi bătuţi?!

La 20 august 1902, F.C. Timişoara (în culorile alb-verde, cum scriu gazetele epocii) a primit replica echipei Reuniunea de Sport din Lugoj – Lugosher Sportverein, în primul meci de fotbal intercluburi oficial desfăşurat pe teritoriul României de azi. Un meci istoric, încheiat cu victoria lugojenilor, care s-au impus cu scorul de 3 -2. Aşa cum am mai scris, meciul s-a disputat pe terenul nou construit al Fussballclubs von Temeswar (denumirea oficială a clubului timişorean), stadionul fiind ridicat pe actualul Bulevard Mihai Viteazul din Timişoara, pe locul clădirii Politehnicii.

„Selecţionata” Lugojului cuprindea români, germani, maghiari şi evrei: Pollak – Nagy, Siegfried – Berceni, Gîndu, Oprea – Kral, Györbiro, Morgenstern şi Brediceanu. Ca o curiozitate, ambele echipe au evoluat în câte 10 jucători. Preşedintele Reuniunii de Sport din oraşul de pe Timiş a fost un oarecare domn Ernst Haas, care a făcut şi… oficiile de arbitru. Presa vremii consemna că, la finalul partidei, spectatorii timişoreni, nemulţumiţi de rezultat, au intrat pe teren şi au îndemnat jucătorii să continue jocul: ”Ce faceţi, vă daţi bătuţi? Jucaţi în continuare!”. Ei că nu ştiau că meciul are o durată determinată, dar până la urmă au acceptat înfrângerea, promiţând „revanche” lugojenilor.

Prima victorie într-un meci internaţional intercluburi

După ce, la 4 august 1902, fotbaliştii noştri au fost învinşi pe teren propriu (stadionul lugojean fusese inaugurat exact cu un an în urmă), de către echipa ”Szabadka” din actualul oraş Subotiţa, din Serbia, Reuniunea de Sport din Lugoj a reuşit prima victorie internaţională inter-cluburi, consemnată entuziast în ziarul ”Drapelul” al lui Valeriu Branişte. Meciul Reuniunea Lugoj – Reuniunea Vârşeţ, terminat cu scorul de 4 – 1 în favoarea lugojenilor, a avut loc la 19 iulie 1903. Cu toate acestea, având în vedere că Lugojul, Subotiţa şi Vârşeţul făceau toate parte din Imperiul Austro-Ungar, istoria acelor vremuri a consemnat ca primă partidă internaţională cea dintre Selecţionata Oradei cu echipa engleză Bishop Auckland, desfăşurată în oraşul de pe Crişul Repede. Noi rămânem la ideea cu întâietatea lugojenilor! (c) Cristian Ghinea

Toaca – morişcă de la Biserica ”Sf. Volodemer”

O contribuţie interesantă în domeniu a dus-o minoritatea ucrainiană din Lugoj. În anul 2007, la Biserica Ortodoxă Ucrainiană din Lugoj toaca avea alt ritm. Trecătorii de pe strada Plopilor, unde se află lăcaşul de cult, remarcau, pe lângă troiţa de lemn, un dispozitiv original, rar întâlnit în Banat. Era o toacă – morişcă, acţionată de o manivelă, iar roata cu spiţe de lemn avea în capăt nişte piese rotunde, prinse cu lanţuri de corpul roţii. Acestea, prin învârtire, lovesc ritmic o scândură (toaca) aflată în partea inferioară a ingeniosului dispozitiv.

„O astfel de toacă este folosită în mod tradiţional în Maramureş, iar anul acesta, de Paşti, am adus şi noi la Lugoj una la fel, tot din Maramureş”, ne spunea P. On. Ilie Albiciuc, protopopul Bisericii Ortodoxe Ucrainiene din Lugoj. (c) Cristian Ghinea