Feeds:
Articole
Comentarii

Istoria neconvențională a Lugojului este ca o carte mereu deschisă, din care aflăm noi și noi povești. Uneori, povestitorii se întâmplă să nu mai fie printre noi, dar mărturiile lor, care nu se află în arhive oficiale, sunt din ce în ce mai prețioase, odată cu trecerea timpului. Vasile Belințan, alături de care am realizat nenumărate materiale pentru ”Redeșteptarea”, este nu numai președintele Corporației Meseriașilor din Lugoj, ci și un păstrător al mărturiilor olografe aparținând meseriașilor de pe vremuri, care azi au trecut în eternitate: Petru Siniteanu (croitor), Francisc Belințan (maistru mozaicar), Tibi Gașpar (măcelar), Petru Socaci (pietrar-mozaicar) și ale altora. Din aceste mărturii vă oferim și noi un tablou viu al Lugojului de odinioară, cu legende ale locurilor și oamenilor care au trăit aici. Începem serialul nostru cu fostele locuri favorite de distracție ale lugojenilor.

”Birtul Meseriașilor”, unde l-au luat cu parul pe Ceaușescu

”Birtul meseriașilor” este locul de pornire al unei întâmplări istorice care l-a avut ca protagonist pe fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu, aflat în plină ”tinerețe revoluționară”. În campania din 46, intens fraudată de BPD (Blocul Partidelor Democratice, ”mama” viitorului PCR), Ceaușescu venea la Lugoj să agite spiritele. Din perioada cât a fost deținut la Caransebeș, știa că aici este un centru meșteșugăresc puternic și i s-a părut o idee bună să încerce să întoarcă pe calfe și pe ucenici (văzuți ca și ”clasa munictoare”), contra maistorilor (văzuți ca și patroni, ”exploatatori”). Realitatea era că relațiile patron-angajat erau mult mai bune pe acea vreme, așa că mișcarea de instigare a eșuat lamentabil. ”Maistorii, adunați la Birtul meseriașilor, au aflat de intențiile agitatorului și l-au luat cu parul pînă la gară, unde Ceaușescu a luat un tren motor până la Buziaș, unde a făcut un popas la Ioani Bacsi, un șuștăr (cizmar), pe care îl cunoștea și regretatul Petru Siniteanu”, spune Vasile Belințan, președintele Corporației Meseriașilor. Interesant este că în anii 70 a fost turnat la Lugoj filmul ”Patima”, care exprima exact pe dos, din perspectiva vremii, realitățile lumii meseriașilor lugojeni.

”Unde l-or pușcat rușii pe Crețu”

Birtul din Buchin, situat pe strada Caraiman, era cunoscut de lugojenii vechi drept ”birtul unde l-or pușcat rușii pe Crețu”. Acest Crețu era un meseriaș destul de cunoscut din Lugoj. Tatăl lui era șofer de camion, în subordinea primăriei. Cât timp au fost rușii în oraș, Crețu cel tânăr se afla la birtul de pa Caraiman, la un chef cu prietenii. Fiind chercheliți, au chemat birja (”fiacărul”) să plece acasă. Când s-au urcat, rușii i-au somat să se dea jos, să ia ei birja. Crețu nu s-a conformat și a fost împușcat – povestea Tibi Gașpar.

foto meseriasi sediu 1922

Meseriaşii lugojeni la sediul Corporaţiei – 1922 (foto arhiva Vasile Belinţan)

”Te-ai scris pe caiet la Donică!”

Un local celebru al Lugojului de odinioară era Birtul lui Donică. Clădirea era lipită de actuala Primărie, în spate, unde sunt acum rastelele de biciclete. Localul avea trepte, iar sus se bea la ”țoi”. Tot acolo în zonă, unde acum e statuia lui Eftimie Murgu, era tipografia lui Gheorghe Țăran, unde se tipărea și ziarul meseriașilor. Ceva mai încolo se găsea Birtul Meseriașilor, fondat înainte de 1880 (primul statut al Corporației Meseriașilor din Lugoj a apărut la 1884 și a fost retipărit la 1927). Donică, patronul, cu şorţ alb peste burdihan, cobora duminică la prânz treptele localului și le făcea semn unora din maistori, să se abată pe la el în drum spre Birtul Meseriașilor. Deschidea un ”bufari” (un catastif, un registru mare) în care erau trecuți toți șegârții (ucenicii) și toate calfele care mergeau la Donică, peste săptămână, pentru un țoi de răchie (”poșârcă”), iar maistorii achitau aceste datorii. Săptămâna următoare, sâmbăta pe la 6 seara, înainte de ase da liber, se făcea plata la ateliere, la șegârți și calfe. Maistorii aveau notate în carnet datoriile de la Donică. Iar când angajații întrebau: ”dar bine, dom maistor, dar sunt mai puțini bani?”, maistorul răspundea: ”Las că știu că ai trecut pe la Donică!”. Pentru că Donică îi ținea la curent cu toate datoriile angajaților, nu mergea cu câr, cu mâr!

”Măistorițele” țineau mai abitir socoțile !

Dar mai abitir țineau socoțile măistorițele, adică soțiile maistorilor. Erau numite așa și dacă nu aveau de-a face cu o meserie, doar că erau neveste de patron și foarte atente la banul cheltuit. Deseori, îl trăgeau pe soț de mânecă să fie atent la cheltuieli. ”Să nu izâdiți!” – adică să nu aruncați banii în vânt, le spuneau măistorițele soților nechibzuiți.
(c) Cristian Ghinea

Anunțuri

Ten TV, „Paranteze deschise”, la o cafea filmata cu Radu Paraschivescu. O discuţie de o oră despre volumul „Am fost cândva femeie de onoare” (şi despre circumstanţele în care a… devenit), despre „Medelugoj”, oraşul „medelean” al copilăriei sale, despre bazarul de discuri dela Clinicile Noi din Timişoara şi alte simboluri ale epocii pre-1989, despre aventura făgeţeană, inocenţa pierdută şi multe, multe altele…

 

DSC06696

Iosif Brendian a jucat timp de 20 de ani la aceeaşi echipă: „Timişul” Lugoj. Din cele două decenii de carieră (1963-83), handbalistul lugojean îşi aminteşte cu mândrie pezenţele echipei „Timişul” pe prima scenă a ţării. Performanţa este extraordinară, pentru că România anilor 60-70 era o putere de prim rang în handbalul internaţional, cu patru titluri mondiale la activ.

Handbal anii 60 pic1

Câştigători ai Campionatului Banatului, zdrobesc campioana Olteniei cu 39-15. Luna mai 1965 înseamnă pentru handbalul lugojean prima promovare în Divizia A.

„În 1964 câştigasem campionatul regional. Era o competiţie foarte puternică, desfăşurată în sistem primăvară-toamnă, care aliniase la start 24 de echipe din regiunea Banat. După câştigarea campionatului regiunii Banat, am întâlnit în meci eliminator campioana regiunii Oltenia, echipa Drăgăşaniului. Diferenţa de valoare era foarte mare, iar oltenii acceptaseră să joace acest meci la Lugoj. Pe vechiul teren de la Ştrand, Timişul a obţinut două victorii zdrobitoare, îmi amintesc că în al doilea meci scorul a fost de 39-15”, îşi aminteşte Iosif Brendian.

Handbal anii 60 pic2

O echipă alcătuită numai din lugojeni! Aşa se face că „Timişul” şi-a câştigat dreptul la barajul pentru Divizia A, care s-a desfăşurat la Mediaş, în perioada 20-30 mai 1965. Deşi echipele de la baraj erau foarte puternice – Electroputere Craiova, ICO Oradea şi Baia Mare (viitoarea „Minaur”), lugojenii au reuşit trei victorii din tot atâtea partide, plasându-se pe primul loc. Rezultatul poate fi considerat fenomenal, mai ales că a fost obţinută cu o echipă alcătuită exclusiv din lugojeni: Franz Binder, Iuliu Barna, Ladislau Lukacs (portari), Anton Stanek, Ewald Riedl (extreme), Franz Moritz (inter stânga), Anton Tarko (conducător de joc), Hans Wibiral (inter dreapta), Caius Muroni (extremă dreapta), Gheorghe Buciu, Iosif Bogdan (pivoţi). Rezerve erau Iosif Brendian, Romulus Bulzan, Hermann Stanek şi Ludwig Anghel. Antrenor a fost regretatul mare handbalist din generaţia veche, învăţătorul Nikolaus Fritz.

Handbal anii 60 pic3

„Merită lăudată conducerea clubului de atunci, în primul rând Valeriu Anghel, director al IOIL – Întreprinderea Orăşenească de Industrie Locală şi reprezentantul echipei – Johann Plack, fost sportiv, care jucase handbal în 11”, spune Brendian.

Cheia succesului, cel mai tare program de amicale. Desigur, nu numai talentul handbaliştilor noştri a dus la acest rezultat, ci şi un ajutor neştiut, oferit de un alt mare lugojean, Ioan Kunst Ghermănescu, pe atunci preşedinte al Federaţiei Române de Handbal. Ghermănescu a sesizat că intrarea echipei Poli Timişoara în prima divizie era o oportunitate pentru „Timişul”. Aşa că, în drum spre Timişoara, echipe mari precum Steaua, Dinamo, Dinamo Braşov, Tractorul Braşov, Teleajen sau Dinamo Bacău făceau popas la Lugoj şi jucau câte un amical cu „Timişul”.

Handbal anii 60 pic4

Aşa se face că lugojenii aveau cel mai tare program de amicale!
Fanii cei mai devotaţi. Cei mai înfocaţi suporteri lugojeni, Ioan Opriş şi Hermann Schmidt, au bătut drumul de acasă până la turneul de baraj de la Mediaş călare pe motocicletă.

„Ajuns la Mediaş, dl. Schmidt a avut o idee de milioane. S-a dus la copiii care veneau la meci cu câte o îngheţată şi le-a spus să strige „Hai Timişul!”. Aşa a organizat o galerie ad-hoc, care ne-a încurajat tot meciul. Partea nostimă e că unii credeau că Timişul era fabrica de brânzeturi de pe vremuri”…

Handbal anii 60 pic5

Altă poveste emoţionantă a fost primirea de la Lugoj. „Era duminică seara când ne-am întors cu trenul de la Mediaş. Cineva din delegaţie s-a uitat spre gară şi a zis că a izbucnit un incendiu. Am ieşit toţi la geam şi când ne-am apropiat, am văzut pe peron o mulţime de suporteri cu torţe şi făcii aprinse, ca mulţumire pentru calificare”, îşi aminteşte Brendian.

Meciul carierei. Primul meci în Divizia A s-a desfăşurat pe terenul din Ştrand, cu tribunele arhipline (600 de spectatori) şi a fost un 11-11 memorabil cu „Poli” Timişoara.

„Alte meciuri memorabile au fost un… 4-4 cu Voinţa Bucureşti, disputat pe o ploaie torenţială, darmai ales meciul decis cu Oneştiul, pentru rămânerea în divizie. Oneştiul avea 19-18, ai noştri aveau ultimul atac şi au dat bară. Mingea mi-a revenit mie şi eu am înscris golul salvator, care ne-a salvat de la retrogradare. Publicul m-a dus pe braţe de pe teren”, spune Iosif Brendian. La finalul primul sezon în Div. A, „Timişul” s-a clasat pe un onoarbil loc 8 din 12 echipe, dar mai apoi seria a II-a a Diviziei A s-a transformat în Divizia B.

Parada handbalistilor 23 august 1962

Parada handbaliştilor – 23 august 1962

A doua promovare: minunea se reia în 1968-69! În aceste condiţii, „Timişul” s-a văzut nevoită să lupte din nou pentru a promova în „A”. Şi minunea s-a prous din nou, în sezonul 1968-69, e drept, doar pentru un an. Echipa care a reuşit a doua promovare în „A”: Marian Pavelescu, Silvestru Lupuleac, Stefan Urkom (portari), Ioan Godeanu, Iosif Sauer, Anton Tarko, Hermann Kopp (extreme), Werner Pangert (pivot), iar printre rezerve erau C-tin Păcurariu şi Emil Grangure. Iosif Brendian era titular, ca extremă dreaptă. În afară de Pavelescu, toţi autorii celei de-a doua promovări pe prima scenă a handbalului românesc erau lugojeni.
(c) Cristian Ghinea, 2015 [Fotografii din colecţiile Iosif Brendian şi Caius Muroni, cu mulţumiri]

Unul dintre interviurile importante realizate în ultima perioadă: Ingo Glass, sculptor de anvergură europeană.

tentv ingo glass

Năcut în oraşul de pe Bega, Ingo Glass poate fi considerat un mare artist aparţinând deopotrivă şi oraşului nostru. Iniţierea în sculptură şi-a făcut-o în lucrând cu profesoara Elisabeta (Elisabeth) Popper, la Şcoala de Artă din Lugoj, o sculptoriţă de renume, care a studiat la Viena cu marele Anton Hanak. Bacalaureatul şi-l ia tot la Lugoj, în anul 1960, ca absolvent al fostului Liceu nr. 1 – actualul Colegiu Naţional “Iulia Hasdeu”. Studiile şi le-a desăvârşit la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, apoi a devenit asistent la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti şi referent la casa de Cultură „Friedrich Schiller”. Este Cetăţean de Onoare al Timişoarei şi a primit Cheia Oraşului Lugoj.Din 1979, Ingo Glass devine cetăţean german (cetăţenia română fiindu-i retrasă) şi se stabileşte la München, în Germania.

În plus, şoferii erau sfătuiţi să oprească motorul pentru a nu speria caii… Cum este circulaţia în Lugojul zilelor noastre o ştim. Dar cum era cu un secol în urmă? Mulţi ar crede că era mai liniştită, dar presa vremii ne contrazice din plin. La 14 ianuarie 1921, gazeta “Timişana” din Lugoj scria: “rugăm intervenţia poliţiei în chestiunea autocamioanelor, cari se plimbă zilnic pe diversele străzi ale oraşului cu o viteză şi încărcătură, de edificiile mai slabe se cutremură din temelii. Suntem informaţi că o casă a suferit şi stricăciuni în urma zguduiturii produsă de camionale aceste”. Era mai sigură circulaţia în acele vremuri? Nici asta nu e adevărat. Lugojenii anului 1928 erau preocupaţi de desele accidente de automobil. Iată ce aflăm din organul naţional-politic „Viaţa nouă”, ediţia de Lugoj, 8 iulie 1928: „Desele accidente de automobil trebue să dea de gândit comisiunei care acordă carnetele de conducători de automobile. Multă lume se miră când vede pe străzi automobile conduse de domnişoare sau chiar copii cărora le lipseşte energia şi prezenţa de spirit în momentele critice. Comisiunea compusă din specialişti ar trebui să fie mai severă şi să nu acorde minorilor şi tuturor derbedeilor carnete!”

afis expo masini epoca

“Luptele de viteză” pe şoselele publice, cu desăvârşire oprite. Graţie ziarelor de apocă, ştim cum se purtau “derbedeii” şi camionagii, dar nu cunoaştem cum sunau legile circulaţiei. Doamna Ileana Ardelean păstrează în arhiva familiei sale un permis de conducere eliberat la Lugoj în anul 1923, pe numele lui Ioan Ardelean, de profesiune măcelar, născut la 5 iunie 1903 în oraşul nostru. Vajnicul meseriaş a primit carnetul de conducere la 21 noiembrie 1923, iar fotografia îl înfăţişează în echipamentul automobilistic al vremii, cu şapcă şi ochelari ca de aviator. Ioan Ardelean conducea ocazional maşina unchiului său, Nicolae Rusalin, fost preşedinte al Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. La volanul acestui Buick de culoare roşie, Ardelean a făcut nenumărate drumuri la Casinoul din Băile Herculane şi retur. În cele din urmă, Rusalin i-a lăsat automobilul nepotului său.

DSC04752 (Medium)

Urări de sănătate din partea Regelui. Prima pagină a permisul lui de conducere, înregistrat la Poliţia Lugoj, cu numărul 815, începe cu o… urare din partea Regelui: “Ministerul de Interne – Ferdinand I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României – La toţi de faţă şi viitori, sănătate! Corpurile legiuitoare au votat şi adoptat şi Noi sancţionăm cele ce urmează: Lege privitoare la circulaţia automobilelor”.

DSC04751 (Medium)

La răspântii, viteză egală cu “pasul pedestrului” Câteva articole referitoare la viteza maximă ne-au atras în mod deosebit atenţia: “Viteza maximă cu care automobilele şi celelalte vehicule cu tracţiune mecanică pot circula în oraşe şi în trecere prin comune va fi de 12 kilometri pe oră, adică egal cu trapul cailor. La cotituri, în aglomeraţiuni, la încrucişări de străzi şi la răspântiile drumurilor, viteza va fi redusă la şase km pe oră, adică egală cu pasul pedestrului.
Circulaţia pe poduri şi podeţe de lemn, precum şi pe poduri suspendate, va fi redusă de asemenea în aceea a pasului cailor.
Luptele de viteză pe şoselele publice, ca şi în trecere pe străzile oraşelor, sunt cu desăvârşire oprite. Niciun fel de cursă de automobile sau de orice alte vehicule mecanice nu va putea avea loc fără autorizarea scrisă a ministerului de interne. Conducătorul unui automobil sau vehicul cu tracţiune mecanică e obligat a modera mersul şi chiar a opri motorul dacă mişcarea sau zgomotul vehiculului, speriind caii, ar putea provoca un accident (!) Dacă un automobil va provoca direct sau indirect un accident oarecare, conducătorul este obligat a opri automobilul său, a da ajutor şi a transporta eventual pe răniţi până la cel mai apropiat loc de ajutor, fiind obligat a aviza imediat autorităţile administrative din apropiere”.

DSC04753 (Medium)

Pasiunea pentru maşinile americane, o tradiţie de familie. Permisul purta un număr de ordine care „aparţinea trăsurii”, cu alte cuvinte era chiar numărul de înmatriculare al vehiculului şi rămânea acelaşi cât timp maşina era înscrisă în raza Prefecturii respective.
Textul legii era semnat de generalul de brigadă C. Argetoianu, Ion Răşcanu, P.P. Negulescu, I.Petrovici, general Gh. Văleanu, T. Cudalbu, M. Antonescu şi Constantin Garoffit.

afis expo masini epoca 2
Interesant este că pasiunea pentru maşinile americane „de efect” s-a păstrat în familie. Peste ani, fiul lui Ioan Ardelean, inginerul Zeno Ardelean, va conduce pe străzile Lugojului un Cadillac Seville model 1967, automobil de excepţie, cumpărat în 1970 de la Ambasada Americană din Bucureşti. (c) Cristian Ghinea