Feeds:
Articole
Comentarii

S-au împlinit 80 de ani de la trecerea la cele veşnice a Rafilei Găluţ, fecioara stigmatizată de la Bocsig, pe care mulţi o văd proclamată ca fiind prima sfântă a Banatului. Cu acest prilej, sâmbătă, 13 aprilie, Episcopia de Lugoj a organizat o deplasare la Parohia Greco – Catolică din Bocsig, judeţul Arad. Ceremonia de comemorare a cuprins Sfânta Liturghie de la ora 10 şi Calea Crucii în cimitirul din Bocsig, la mormântul Rafilei Găluţ.

La ora actuală, dosarul Rafilei Găluţ se află în anchetă suplimentară eparhială în procesul de beatificare.

Comemorare Rafila Galut

Rafila Găluţ s-a născut pe 8 februarie 1910 la Bocsig, jud. Arad. A fost botezată la 10 februarie 1910 în biserica greco-catolică „Sf. Gheorghe” din localitatea natală, de către Pr. Demetriu Nysztor. Credincioasă greco-catolică, de mică a fost foarte apropiată de Biserică. În 1931, doreşte să devină călugăriţă în Congregaţia Maicii Domnului de la Blaj dar, datorită sănătăţii sale fragile, este sfătuită să renunţe. În perioada 1931 – 1939 a purtat stigmatele (rănile Domnului), lucru confirmat nu numai de parohul locului, Pr. Petru Vancu, ci şi de diferiţi preoţi şi mai ales medici delegaţi din partea Episcopiei Lugojului să investigheze acest caz deosebit. În aceeaşi perioadă cu stigmatele Rafilei Găluţ, Icoana Maicii Domnului aflată în biserica greco-catolică din Scăiuş, a lăcrimat în zilele 30 septembrie şi 15 octombrie 1934.

Vaticanul cunoaşte cazul, încă din 1934

Deşi nu dorea acest lucru, Rafila a făcut o serie de preziceri confirmate încă din timpul vieţii. Episcopia de Lugoj informează Congregaţia Bisericii Orientale (Dicaster al Sfântului Scaun) despre cazul Rafilei Găluţ printr-o scrisoare adresată Cardinalului Luigi Sincero pe data de 15 aprilie 1934. Despre Rafila Găluţ au scris cărţi înalţi ierarhi ai Lugojului, arhiepiscopul Ioan Ploscariu şi episcopul Alexandru Mesian. Cristian Ghinea

Reclame

În data de 10 mai 2019, la Casa Schiller a avut loc ediția a VIII-a Salonului Literar „Astralis”, o ediție specială în cadrul căreia a fost lansată Revista trimestrială de cultură „Astralis”, apărută sub egida editurii bucureştene cu acelaşi nume.

Mulţumesc doamnei Camelia Pantazi Tudor, scriitor, editor şi realizator radio, pentru includerea prozei mele în numărul inaugural. La mulţi ani şi destin astral, Astralis!

„Astralis” –  Bucureşti, revistă trimestrială de cultură apărută sub egida Editurii „Astralis” bucureşti, an I, nr. 1 (1), ianuarie – martie 1019; „Cea mai sinceră a omenirii”, proza C. Ghinea, p. 26-27.

În cuprins se mai regăsesc doi creatori lugojeni: prozatoarea Mihaela Roşu Bînă şi poeta Adriana Weimer.

 

Mulţumesc colegului scriitor şi jurnalist Laurenţiu Nistorescu pentru includerea cronicii mele la cartea lui Cosmin Neidoni în suplimentul literar „Paralela 45”.

„Paralela 45” – supliment de cultură al cotidianului „Renaşterea bănăţeană” – Timişoara, nr. 8890, marţi 7 mai 2019, cronica „Regatul celor mai frumoase depărtări”, Cristian Ghinea, p 6/8. Supliment realizat de Laurenţiu Nistorescu.

 

Anul acesta (2019) se împlinesc 120 de ani de la înfiinţarea primului club de fotbal lugojean. Mai ştie cineva asta?! Celor care cred că Lugojul nu are tradiţie în sportul numărul unu al lumii, le vom arăta mâna cu cinci degete răsfirate, corespunzătoare la tot atâtea performanţe fotbalistice care par incredibile în zilele noastre, dacă n-ar fi consemnate în toate enciclopediile de specialitate.

Cinci performanţe uluitoare ale fotbalului lugojean

Pentru cei care nu le cunosc, să trecem în revistă cele cinici performanţe de excepţie. În primul rând, Lugojul are unul dintre cele mai vechi cluburi de fotbal din ţară şi unul dintre puţinele înfiinţate înainte de anul 1900, mai exact la 1899! Doi: Lugojul a jucat primul meci intercluburi de pe actualul teritoriu al României, la Timişoara, cu FC Timişoara, la 20 august 1902. Al treilea fapt extraordinar: Lugojul a câştigat primul meci intercluburi din istoria all time a fotbalului românesc: 3-2 cu FC Timişoara, în partida amintită din 1902. A patra ispravă fotbalistică demnă de toată lauda a lugojenilor este victoria în primul meci internaţional intercluburi jucat de un club de pe actualul teritoriu al României: 4-1 cu Reuniunea de Sport din Vârşet. Meciul s-a jucat la Lugoj, la 19 iulie 1903, iar pe atunci Vârşeţul făcea parte, ca şi oraşul nostru, din fostul Imperiu Austro-Ungar.

Lugojul, oraşul singurului campion mondial la fotbal din România

În fine, a cincea performnanţă pe care nu poate să ne-o ia nimeni, pentru că este, ca şi celelalte, o întâietate, este faptul că Lugojul se mândreşte cu singurul campion mondial la fotbal din toată România. Josef Posipal, născut la Lugoj, este singurul fotbalist din România care a cunoscut încununarea sportivă supremă. Posipal a făcut parte din echipa Germaniei (de Vest) care a cucerit primul său titlu la Campionatul Mondial din 1954, după finala de infarct de la Berna, 4-2 cu Ungaria. Acest meci, cu lugojeanul Posipal pe teren, a intrat în legenda Campionatelor Mondiale. În anul 2003, germanii au făcut un frumos film dedicat acelui Campionat Mondial, numit „Das Wunder von Bern” („Minunea de la Berna”). Dacă nu l-aţi văzut, vi-l recomand. Este un film despre fotbal, dar plin de căldură sufletească. Josef „Jupp” Posipal este considerat şi astăzi una din gloriile echipei Hambruger SV, unde a jucat ca fundaş în culmea carierei sale, între anii 1949-1958.

Regele Ferdinand al României, fanul declarat al ”Vulturilor”!

Desigur, toate acestea nu sunt nici poveşti, nici „legende urbane” ci fapte consemnate în anulare statistice şi eniclopedii ale fotbalului românesc şi internaţional. Privind la stare jalnică în care a ajuns azi fotbalul lugojean, ne întrebăm câţi diriguitori, administratori sau oameni care pot decide soarta acestei ramuri sportive cunosc aceste fapte care par de domeniul visului şi al fanteziei, deşi sunt incontestabile.

Vulturii 1930A (Medium)

„Vulturii” în 1930

Unul dintre cei mai respectaţi şefi de stat din istoria României, Regele Ferdinand Întregitorul, s-a semnat pe drapelul clubului de fotbal Vulturii, în anul 1921, ca semn de respect pentru tradiţia fotbalului lugojean. Drapelul e păstrat la sediul Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. ”Vulturii” au luat fiinţă în 1920, iar în sezonul 1937-38 au jucat în Divizia A, cu o prestaţie onorabilă, clasându-se pe locul 7 din 10 echipe. Dacă Regele Ferdinand I a făcut acest gest, ne gândim, fără a da lecţii, că în memoria acestui trecut invidiat de toată ţara, am putea face mai mult pentru fotbalul nostru actual, aflat în suferinţă.

Aventura fotbalului lugojean a început la 1899

Pentru a nu fi bănuiţi de părtinire sau patriotism local, apelăm la una din enciclopediile fotbalistice de dinainte de 1990, ştiut fiind faptul că pe vremea aceea Lugojul era un fel de „răţuşca cea urâtă” a României, pe care nu o iubea nici Ceauşescu şi nici… consoarta.

Enciclopedia ”Fotbal de la A la Z” a apărut, sub semnătura lui Mihai Ionescu şi Mircea Tudoran, la Editura Sport Turism, în două volume de peste 550 de pagini fiecare. Primul dintre acestea a văzut lumina tiparului în anul 1984 şi este dedicat istoriei fotbalului autohton. El consemnează începuturile acestui popular sport în România. ”1899: la Lugoj se înfiinţează Reuniunea de Sport din Lugoj, disciplina sportivă principală fiind fotbalul”, scrie în enciclopedia citată.

Suporterii timişoreni, către favoriţi: ce faceţi, vă daţi bătuţi?!

La 20 august 1902, F.C. Timişoara (în culorile alb-verde, cum scriu gazetele epocii) a primit replica echipei Reuniunea de Sport din Lugoj – Lugosher Sportverein, în primul meci de fotbal intercluburi oficial desfăşurat pe teritoriul României de azi. Un meci istoric, încheiat cu victoria lugojenilor, care s-au impus cu scorul de 3 -2. Aşa cum am mai scris, meciul s-a disputat pe terenul nou construit al Fussballclubs von Temeswar (denumirea oficială a clubului timişorean), stadionul fiind ridicat pe actualul Bulevard Mihai Viteazul din Timişoara, pe locul clădirii Politehnicii.

„Selecţionata” Lugojului cuprindea români, germani, maghiari şi evrei: Pollak – Nagy, Siegfried – Berceni, Gîndu, Oprea – Kral, Györbiro, Morgenstern şi Brediceanu. Ca o curiozitate, ambele echipe au evoluat în câte 10 jucători. Preşedintele Reuniunii de Sport din oraşul de pe Timiş a fost un oarecare domn Ernst Haas, care a făcut şi… oficiile de arbitru. Presa vremii consemna că, la finalul partidei, spectatorii timişoreni, nemulţumiţi de rezultat, au intrat pe teren şi au îndemnat jucătorii să continue jocul: ”Ce faceţi, vă daţi bătuţi? Jucaţi în continuare!”. Ei că nu ştiau că meciul are o durată determinată, dar până la urmă au acceptat înfrângerea, promiţând „revanche” lugojenilor.

Prima victorie într-un meci internaţional intercluburi

După ce, la 4 august 1902, fotbaliştii noştri au fost învinşi pe teren propriu (stadionul lugojean fusese inaugurat exact cu un an în urmă), de către echipa ”Szabadka” din actualul oraş Subotiţa, din Serbia, Reuniunea de Sport din Lugoj a reuşit prima victorie internaţională inter-cluburi, consemnată entuziast în ziarul ”Drapelul” al lui Valeriu Branişte. Meciul Reuniunea Lugoj – Reuniunea Vârşeţ, terminat cu scorul de 4 – 1 în favoarea lugojenilor, a avut loc la 19 iulie 1903. Cu toate acestea, având în vedere că Lugojul, Subotiţa şi Vârşeţul făceau toate parte din Imperiul Austro-Ungar, istoria acelor vremuri a consemnat ca primă partidă internaţională cea dintre Selecţionata Oradei cu echipa engleză Bishop Auckland, desfăşurată în oraşul de pe Crişul Repede. Noi rămânem la ideea cu întâietatea lugojenilor! (c) Cristian Ghinea

O contribuţie interesantă în domeniu a dus-o minoritatea ucrainiană din Lugoj. În anul 2007, la Biserica Ortodoxă Ucrainiană din Lugoj toaca avea alt ritm. Trecătorii de pe strada Plopilor, unde se află lăcaşul de cult, remarcau, pe lângă troiţa de lemn, un dispozitiv original, rar întâlnit în Banat. Era o toacă – morişcă, acţionată de o manivelă, iar roata cu spiţe de lemn avea în capăt nişte piese rotunde, prinse cu lanţuri de corpul roţii. Acestea, prin învârtire, lovesc ritmic o scândură (toaca) aflată în partea inferioară a ingeniosului dispozitiv.

Toaca buna

„O astfel de toacă este folosită în mod tradiţional în Maramureş, iar anul acesta, de Paşti, am adus şi noi la Lugoj una la fel, tot din Maramureş”, ne spunea P. On. Ilie Albiciuc, protopopul Bisericii Ortodoxe Ucrainiene din Lugoj. (c) Cristian Ghinea

Acest pomişor e mai mult o stare de sprit.

DSC00657

Trei mandoline şi o domra (cam tot acelaşi lucru) pozează împreună în pauza unui concert 🙂