Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iunie 2013

În plus, şoferii erau sfătuiţi să oprească motorul pentru a nu speria caii…

“Luptele de viteză” pe şoselele publice – cu desăvârşire oprite. Cum este circulaţia în Lugojul zilelor noastre o ştim. Dar cum era cu un secol în urmă? Graţie ziarelor de epocă, ştim cum se purtau “derbedeii” şi camionagii, dar nu cunoaştem cum sunau legile circulaţiei. Doamna Ileana Ardelean păstrează în arhiva familiei sale un permis de conducere eliberat la Lugoj în anul 1923, pe numele lui Ioan Ardelean, de profesiune măcelar, născut la 5 iunie 1903 în oraşul nostru. Vajnicul meseriaş a primit carnetul de conducere la 21 noiembrie 1923, iar fotografia îl înfăţişează în echipamentul automobilistic al vremii, cu şapcă şi ochelari ca de aviator. Ioan Ardelean conducea ocazional maşina unchiului său, Nicolae Rusalin, fost preşedinte al Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. La volanul acestui Buick de culoare roşie, Ardelean a făcut nenumărate drumuri la Casinoul din Băile Herculane şi retur. În cele din urmă, Rusalin i-a lăsat automobilul nepotului său.

permis conducere automobile P

Urări de sănătate din partea Regelui. Prima pagină a permisul lui de conducere, înregistrat la Poliţia Lugoj, cu numărul 815, începe cu o… urare din partea Regelui: “Ministerul de Interne – Ferdinand I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României – La toţi de faţă şi viitori, sănătate! Corpurile legiuitoare au votat şi adoptat şi Noi sancţionăm cele ce urmează: Lege privitoare la circulaţia automobilelor”.

La răspântii, viteză egală cu “pasul pedestrului”… Câteva articole referitoare la viteza maximă ne-au atras în mod deosebit atenţia: “Viteza maximă cu care automobilele şi celelalte vehicule cu tracţiune mecanică pot circula în oraşe şi în trecere prin comune va fi de 12 kilometri pe oră, adică egal cu trapul cailor. La cotituri, în aglomeraţiuni, la încrucişări de străzi şi la răspântiile drumurilor, viteza va fi redusă la şase km pe oră, adică egală cu pasul pedestrului.
Circulaţia pe poduri şi podeţe de lemn, precum şi pe poduri suspendate, va fi redusă de asemenea în aceea a pasului cailor.
Luptele de viteză pe şoselele publice, ca şi în trecere pe străzile oraşelor, sunt cu desăvârşire oprite. Niciun fel de cursă de automobile sau de orice alte vehicule mecanice nu va putea avea loc fără autorizarea scrisă a Ministerului de Interne. Conducătorul unui automobil sau vehicul cu tracţiune mecanică e obligat a modera mersul şi chiar a opri motorul dacă mişcarea sau zgomotul vehiculului, speriind caii, ar putea provoca un accident (!) Dacă un automobil va provoca direct sau indirect un accident oarecare, conducătorul este obligat a opri automobilul său, a da ajutor şi a transporta eventual pe răniţi până la cel mai apropiat loc de ajutor, fiind obligat a aviza imediat autorităţile administrative din apropiere”.

Pasiunea pentru maşinile americane, o tradiţie de familie. Permisul purta un număr de ordine care „aparţinea trăsurii”, cu alte cuvinte era chiar numărul de înmatriculare al vehiculului şi rămânea acelaşi cât timp maşina era înscrisă în raza Prefecturii respective. Textul legii era semnat de generalul de brigadă C. Argetoianu, Ion Răşcanu, P.P. Negulescu, I.Petrovici, general Gh. Văleanu, T. Cudalbu, M. Antonescu şi Constantin Garoffit.
Interesant este că pasiunea pentru maşinile americane „de efect” s-a păstrat în familie. Peste ani, fiul lui Ioan Ardelean, inginerul Zeno Ardelean, va conduce pe străzile Lugojului un Cadillac Seville model 1967, automobil de excepţie, cumpărat în 1970 de la Ambasada Americană din Bucureşti.
Cristian Ghinea, in „Redesteptarea” nr. 1141, 25 aprilie – 1 Mai 2013

Anunțuri

Read Full Post »

Multe din staţiunile care prosperau pînă la finele anilor 30 azi sunt doar amintire. Exact acum 100 de ani, doctorul F. Grunfeld edita la Bucure?ti o Călăuză a locurilor de băi şi odihnă din România. Ca medic ce era, primul său articol din ghidul respectiv era despre o boală, şi anume boala… băilor. “Cum începe luna iunie, toată suflarea omenească din ora?e capătă o boală molipsitoare, epidemică, cunoscută sub numirea de boala… băilor. Această boală se manifestă printr-un dor nestins, ce-l are orice muritor sau muritoare (…) de a-şi părăsi oraşul şi casa, cu toate necazurile lor şi de a se duce undeva la băi, la aer curat, la munte, la mare, la cîmp spre verdeaţă, cer senin, apă curgătoare, în desişul pădurilor etc. Unii vor să fugă în locuri cât mai depărtate, în ţări străine dacă-i chip, alţii se mulţumesc măcar la câţiva kilometri de căminul lor. Spre deosebire de vremurile noastre, când idealul românului “ajuns“ sunt staţiuni precum Halkidiki, Sharm El Sheik, Antalya sau Kusadasî, destinaţiile din străinătate ale perioadei antebelică şi interbelică erau mult mai europene: Karlsbad, Marienbad, Franzensbad, ori la Vichy, Plombieres, Bourboule, Alpii Italiei şi Elveţiei, Saxonia, Oostende, Spa ori Spezia.

Buzias vechi

Itinerarii turistice favorite ale lugojenilor. Lugojenii de rând şi fără stare materială deosebită aveau totuşi o puternică ofertă turistică la doi paşi de oraş, în staţiunile bănăţene, cochete, îngrijite şi pline de lume în sezonul estival, dar şi în anotimpul rece. În regiunea Severinului, destinaţia turistică nr. 1 era Buziaşul, staţiune mult mai îngrijită, elegantă şi frecventată decât în zilele noastre. Stabilimentele Phoenix 1 şi 2, Hidroterapia, Băile calorizate, Băile feruginoase, izvoarele cu ape clorurate, alături de parcul cu colonadă şi Casinou, erau foarte frecventate. Staţiunea climatică şi de vilegiatură de la Poeni (lângă Margina) oferea iarna schi şi era punct de plecare al excursiilor spre Rusca, Muntele Ţarcu sau Muntele Mic, care avea o staţiune alpină amenajată din 1933. Iar cei care voiau să se tămăduiască de reumatisme cronice, scleroză, gută, obezitate, anemie, debilitate sau chiar sifilis şi boli de piele se îndreptau spre Băile Herculane, staţiune de renume european, unde îi aşteptau multe hoteluri aflate în proprietatea statului: Ferdinand, Carol, Traian, Vila Elisabeta, Hotel Severin, Hotel Ercule, alături de multe vile particulare.

Buzias Vechi 2

La îndemână era şi traseul Timişoara – Lipova (66km) care trecea prin Bogda, o mică staţiune balneară cu băi feruginoase, pentru a junge la Lipova, iar apoi, după un drum de 5 km cu taxiul, trăsura sau autobuzul, la Băile Lipova. Staţiunea balneară oferea, ca şi acum, izvoare minerale bogate în acid carbonic şi fier. “Băile sunt amenajate modern, cu un parc frumos şi o terasă, ştrand cu plajă, trei hoteluri elegante cu 280 de camere, confort modern, apaduct, lumină electrică etc. “, scria în Ghidul Banatului, editat în 1936 de către Oficul de Tursim al judeţului Timiş-Torontal. Pentru cei care nu-şi permiteau luxul apei la robinet sau al becului electric, o drumeţie pînă la cetatea medievală Şoimoş sau Mânăstirea Catolică Maria Radna erau alternativele ideale.

Buzias Casino

Pe traseul Reşiţa-Văliug-Slatina, la 600 metri altitudine, turiştii făceau un popas obligatoriu la Franzdorf (Văliug), staţiune climaterică foarte căutată. La poalele Semenicului, recomandată pentru traiul ieftin şi pentru traseele frumoase din împrejurimi, cap de listă era Wolfsberg (Gărâna), unde se practicau şi sporturile de iarnă. Pe linia Berzovia – Oraviţa se făceau excursii lungi la Ciclova Română şi Ciclova Montană, unde era o fabrică de bere renumită, la Mânăstirea Călugăra, aflată în apropiere, ca şi staţiunea climatică Marilla.

Baile Moneasa

Staţiuni şi centre turistice astăzi uitate. Alte atracţii turistice ale vremii erau Hergheliile Statului de la Parţa, unde se creşteau în special cai de rasa Nonius, mica staţiune balneară Ivanda cu ape curative, situată pe traseul Timişoara – Cruceni, Mânăstirea Săraca, unul dintre cele mai importante monumente istorice din Banat, situată lângă Şamlacu Mic, Peştera Comarnic de lângă Anina etc. Localităţi care azi nu mai înseamnă nimic pe harta turistică a Banatului erau preţuite înainte de 1945.
“Datorită aşezării sale pitoreşti, pe malul râului Bârzava, înconjurată de dealuri acoperite cu minunate păduri, comuna Bocşa Montană a fost declarată staţiune climatică. Climatul plăcut, aerul sănătos din apropierea pădurilor, precum şi frumoasele locuri de excursie din imediata apropiere, atrag an de an tot mai mulţi vizitatori“, scria „Ghidul Banatului” din 1936. Staţiunea dispunea de Ştrandul şi restaurantul “Paradis“, hotelul “Cerbul de aur“, terenuri de tenis, popicărie, plaja Bocşa-Izvor, proprietate a U.D.R., pescării şi lacuri pentru cultura crapului etc. Pentru hidroterapie şi cură de aer aici era Sanatoriul Dr. Velicsek, amenajat după modelul Sanatoriului Dr. Lahmann din Dresda. Staţiunea dispunea chiar de un Oficiu local de cură şi turism, care dădea toate informaţiile la cerere… Nimeni nu mai ştie despre Şuşara, staţiunea aflată în apropiere de Sasca Montană, sau chiar despre Anina (Steyerdorf) staţiune cliomatică pentru cura bolnavilor de plămâni şi unde se practicau sporturi de iarnă. La fel de uitată este şi aşezarea Măidan de lîngă Oraviţa, descrisă în ghidul anului 1936 drept “ foarte plăcut loc de recreaţie peste vară şi centru de excursii“, cu cazare în gospodăriile mari şi curate ale localnicilor, ori “Aurora Banatului“ (fosta Sommerfrische) de lângă Anina, staţiune dotată cu hoteluri, vile şi pensiuni situată la 714 m altitudine. Multe din acestea sunt azi doar amintire…
Cristian Ghinea

Read Full Post »

Byron Hood participă împreună cu alţi trei colegi de la Universitatea Harvard din SUA la Cupa cicilistă ce poartă numele marelui industriaş

Strănepotul marelui industriaş Max Ausnit a sosit pentru a treia oară la Lugoj, de data asta însoţit de colegii de la echipa de ciclism de şosea a renumitei universităţi americane Harvard. Byron Hood şi-a încheiat studiile în mai şi, de la sfârşitul verii, va fi angajat al unei companii de produse electronice care combină cele două mari pasiuni ale sale: ciclismul şi computerele. Vlăstarul familiei care a patentat pungile cu fermoar pentru industria farmaceutică în America păstrează la fel de viu spiritul inventive al familiei.

echipa ciclism HarvardEchipa de la Harvard

“România este o ţară frumoasă şi cred că asta m-a făcut să vin aici pentru a treia oară. Este total diferit de ceea ce am acasă şi îmi oferă o perspectivă cu totul nouă, mai ales atunci când totul se derulează cu viteza bicicletei. E un cu totul alt scenariu, unul de relaxare faţă de stressful primei mele întâlniri cu România. Atunci am venit de la Bucureşti la Timişoara cu un microbuz, parcurgând câteva sute de kilometri în două săptămâni, ceea ce m-a obosit peste măsură. A doua oară am stat doar în această zonă, în Lugoj şi la Timişoara, n-am mai umblat doar cu maşina, aşa că am avut răgaz să apreciez peisajul, să vizitez muzee, să fac mici călătorii. A fost relaxant, dar şi distractiv”, spune Byron.

DSC_0049Cupa Max Ausnit, singurul concurs privat de ciclism de sosea din Romania

Redescoperim împreună civilizaţia bicicletei: bicicleta înseamnă libertate! Dincolo de competiţia ciclistă la care au luat parte, cei patru tineri americani de la Harvard (Heather McLaughlin, David Ziehr, Stuart McManus şi Byron Hood) au dorit să aducă un mesaj privind bicicleta ca mod de deplasare civilizat şi ecologic. “Mersul pe bicicletă e o formă de libertate, asta trebuie să înveţe şoferii. Să ştiţi că şi în Boston, oraşul meu, multe străzi nu au marcată bandă pentru biciclete, şoferii conduc rapid şi uneori agresiv. Însă în afara oraşului, aici văd eu deosebirea, cicliştii sunt respectaţi în trafic. Şi la noi sunt unii care strigă la biciclişti sau le fac tot felul de semen, dar în general există un respect reciproc în trafic”.

cupa max-ausnit

DSC_0045

“Bicicleta face casă bună cu informatica. E chiar viitorul meu job!” Întrebat cum se împacă cele două domenii care par diametral opuse, Byron spune că îmbinarea între cele două este obligatorie la viitorul său loc de muncă. Dacă în România, ideea de computer o înlătură aproape total pe cea de activitate fizică, în America cele două se pot înţelege de minune. “La finele lui august, voi lucra la o companie care îmbină informatica cu mişcarea fizică. Dacă ieşi la o alergare sau faci un tur cu bicicleta, poţi conecta telefonul mobil sau GPS-ul la tot felul de aplicaţii pe care le dezvolt. Sunt date de monitorizare a activităţii organismului, de orientare în spaţiu, toate datele ce ţin de deplasare, viteză, efort”, spune Byron. Tânărul american este impresionat de saltul pe care l-a făcut România, care a sărit practice peste etape, trecând de la scrisul manual direct în era computerelor. “Am aflat că maşinile de scris erau rare pe timpul comunismului, deci aţi trecut direct la computer. E ceva fascinant, dar şi o provocare pentru voi. Avantajul ar fi că voi aţi evitat astfel greşelile pe care noi le-am făcut în procesul de perfecţionare a tehnicii, dar dezavantajele sunt că lipseşte această cultură a acumulării treptate. Poate că această cultură nu e aşa importantă, dar acesta e riscul salturilor bruşte înainte”, e de părere Byron.

DSC_0019

La Reşiţa, pe urmele străbunicului Max Ausnit. Rădăcinile familiei sunt importante: “Acum zece ani, mi-a venit idea unui proiect despre România pe care să-l prezint la şcoală. Am început să studies arborele genealogic al familiei, până la stră-străbunicii mei. Atunci am aflat primele lucruri despre înaintaşul meu, Max Ausnit şi despre realizările lui în România. Mai târziu, l-am întrebatmai multe pe bunicul meu Steven, care mi-a pus în braţe un document de vreo 20-30 de pagini pe care l-a scris despre istoria activităţii lui Max Ausnit în România”. Desigur, imaginea despre România a fost una obiectivă, şi cu bune, şi cu aspecte dureroase, legate de regimurile dictatoriale care s-au perindat aici. “Înainte de veni aici am avut ceva emoţii, dar acestea au dispărut repede când am început să merg pe urmele străbunicului meu, la Reşiţa (n.r. – unde acesta deţinea domeniul industrial UDR), în locurile unde acesta stătea când era copil, o mică vilă situată în pădure etc. Atunci mi-am format o imagine pozitivă despre România”, se destăinuie Byron Hood. Încă de la prima vizită, spune el, contactul cu locurile legate de memoria lui Max Ausnit a contribuit la maturizarea sa. (Cristian Ghinea)

Foto: Iasmina Soicu, Cosmin Nitoiu / „Redesteptarea”

Read Full Post »