Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for mai 2018

Un articol mai vechi, din 2006, pe care îl redăm integral. Gelu Hedre a lucrat timp de 33 de ani la Fabrica de la Margina. Angajat în 1968, a lucrat primii cinci ani ca şi controlor de calitate la depozitul de lemn, apoi a trecut la sectorul de aprovizionare-desfacere, pe care l-a şi condus până în 2001. La ora interviului, Gelu Hedre era viceprimar al comunei Margina.

„Pe vremuri, aveam două sectoare mari. Una era vechea fabrică care cuprindea distilarea uscată a lemnului, ca produs principal, iar secundar – era partea volatilă, care, printr-un sistem tehnic de condensare, se transforma într-un acid, un lichid de culoare brun-negricioasă. La rândul lui, era materie primă pentru aşa-zisul diluant, adică alcool metilic. Faza a doua de distilare avea loc într-o secţie foarte sofsticată şi super-tehnică, unde se scotea acidul acetic, cu o concentraţie de 40-60%” explica Gelu Hedre.

DSC06142

Cu alte cuvinte, la „Solventul” Margina se fabrica un produs solid – mangalul de retortă şi unul lichid – alcoolul metilic. Acesta se tranforma în solventul EA (acetat de metil) şi în esenţa de oţet. Erau trei categorii de oţet: „glacial” de 99%, alimentar, de 80%, care se dilua şi oţetul de 9 grade, cel de pe rafturile magazinelor.

„Solventul” şi… „absolventul”

În anii ‘80, odată cu introducerea variantei a doua de producţie a solvenţilor organici, la Margina lucrau în jur de 750-800 de angajaţi. Personalul tehnic şi administrativ număra în jur de 100 de persoane.

DSC06143

Mulţi erau tineri ingineri, aflaţi în perioada de stagiatură. Pentru că Margina era secţie a Combinatului „Solventul” din Timişoara, aceasta era calea lor de acces spre capitala Banatului, oraş închis în anii ‘80, de unde şi porecla „Absolventul” (de la „Solventul”).

În anii ’70, cînd încă se mai făceau murături (castraveţi, gogoşari etc.), aici lucrau şi numeroşi muncitori sezonieri, în perioada de vară. Însă, în anii ‘80, instalaţia a fost vândută la Lugoj, unde s-a înfiinţat Secţia CLF, care producea murături.

Mangalul de Margina, renumit pentru puritatea sa

Alţi sezonieri erau angajaţi la Margina în perioada exportului de mangal – exclusiv pentru grătar şi grill, care trebuia pus în saci de 2 kg, pentru piaţa externă. Mangalul de Margina, din care erau scoase gudroanele, era renumit pentru puritatea sa.
În acei ani, se obişnuia să fie pusă o bucată de mangal în frigider, pentru odorizarea acestuia – absorbea toate mirosurile. Se mai folosea la măştile de gaze, la degazolinare, la farmacii – ca şi cărbune activ, pentru pansamente gastrice.

Cuprul vechilor instalaţii, o tentaţie prea mare

Practic, pe utilajele originale din 1915 s-a lucrat până la închiderea activităţii din 2005. Utilajele erau în proporţie de 80-90% din cupru. Doar la ultima retehnologizare, cuprul folosit la utilaje avea 80 de tone. În total, cantitatea de cupru electrolitic (peste 90% puritate) ar fi fost mai mare de 200 de tone. O istorie de 90 de ani de industrie la Margina a dispărut, pentru că tentaţia era prea mare pentru „regii” şi „împăraţii” noii Românii.

De atunci, zona nu şi-a mai revenit.„În anii 80, un muncitor calificat de categoria aV-a câştiga binişor: 3000 de lei, iar un inginer, cam 3500. Aveam şi sporuri de toxicitate şi pentru munca de noapte. Zilnic, aici veneau opt trenuri personale cu care făceau naveta muncitorii, erau şi patru accelerate. Nu mai puţin de 12 marfare (pe zi!) aduceau lemne, blocând gările de la Ilia până la Lugoj. Unele garnituri aveau şi o sută de vagoane. Primeam sute de mii de tone de lemn pe an” – spunea Gelu Hedre.

Margina a electrificat toată zona, inclusiv Făgetul

DSC06144

„Eu la mine acasă am avut curent electric din 1938. Şi asta datorită patronatului de atunci, care se interesa de nivelul de trai al oamenilor. un an mai târziu, reţeaua s-a extins la Făget, care a fost electrificat cu curentul de la Margina”, îşi mai amintea Gelu Hedre.

Astăzi, marea construcţie industrială de la Margina (cea mai extinsă din fostul judeţ Severin) şi suprafaţa sa de12 hectare, cu tot cu câmpul de decantare, este o ruină care probabil va fi demolată. Cu structura de rezistenţă afectată, ea mai rezistă datorită excelentei cărămizi Muschong, însă fundaţia cedează, treptat. După 90 de ani, un capitol de istorie industrială a Banatului dispare, odată cu prosperitatea celor din Margina. (c) Cristian Ghinea

Reclame

Read Full Post »

La deschiderea Festivalului Lugoj Clasic, ediţia a III-a, 2018, alături de mezzosoprana Aura Avram Twarowska, solistă a Operei de Stat din Viena. Am prezentat vernisajul expoziției de fotografie ”Lugojul din noi – Ipostaze citadine” semnată de Aurel Jurubiţă. Casa Bredicenilor, 25 mai 2018, Lugoj (foto: Dana Marcu, Liviu Savescu, Marius Gangan).

 

 

 

Read Full Post »

De astăzi, mezzosoprana Aura Avram Twarowska face parte din Academia Româno-Americană de Artă şi Ştiinţe.

Decizia a fost luată în prestigiosul for academic româno-american miercuri, 23 mai, în cadrul celui de-al 42-lea congres al acestuia, desfăşurat sub titulatura „ARA la Centenarul Marii Uniri”, la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca. Congresul se desfăşoară în perioada 23-26 mai.

Astăzi Aura Twarowska a fost primită oficial, iar acceptarea s-a facut prin votul membrilor pe baza unui dosar de studii şi activitate.

În semn de mulţumire pentru primirea ca membru in ARA, Aura a susţinut un recital pentru cei prezenţi la congres cu lucrări din creaţiile lui Gabriel Fauré şi Tiberiu Brediceanu, în Sala cu Oglinzi a Primăriei din Cluj Napoca, acompaniată la pian de Evelin Roman.

32783829_10215272778320037_5572317117023256576_nEvenimentul primirii solistei de operă în American Romanian Academy of Arts and Science vine într-un moment cum nu se poate mai potrivit, cu o zi înainte de deschiderea oficială a Festivalului Lugoj Clasic, al cărei director artistic este.

Președinte în organizarea Congresului ARA, ediția 42, din acest an este Dan Fornade (doctor în ştiinţe, profesor universitar, savant, scriitor, membru onorific al ARA), iar vice-președinte este prof.univ. dr. Ioana Ionel (director al Centrului de Cercetare al Universității Politehnica din Timișoara).

Preşedintele Academiei Româno-Americane de Științe și Arte din S.U.A. (American Romanian Academy of Arts and Science, ARA) este dr. Ruxandra Vidu, profesor universitar la California Davis University, cercetător multiplu premiat în domeniul nanomaterialelor şi nanotehnologiilor, cu numeroase invenţii brevetate în S.U.A.

Academia Româno-Americană a luat fiinţă în anul 1975, în California, prin contribuţia unor intelectuali români stabiliți în America.

Cristian Ghinea

Read Full Post »

2018 luna mai la Paradis

Read Full Post »

Luată de valul războiului din Cernăuţi, şi-a găsit împlinirea la Lugoj

Ultima femeie veteran de război din Lugoj a fost Domnica Goreac. Acum nu mai este în viaţă, dar un portret al ei merită păstrat peste timp. Aceasta este menirea blogului de faţă.

În timpul războiului, Domnica Goreac a fost infirmieră şi s-a refugiat cu spitalul de campanie din Bucovina, ajungând – practic fără nici un bun personal, fără acte, doar cu hainele de pe ea – la Lugoj. Aici s-a stabilit definitiv, la o dată pe care şi-o aminteşte şi azi : 1 august 1945. În vârstă de 86 de ani la ora interviului (2007), consideră drept cea mai mare realizare a vieţii sale familia, care a dat ţării trei mari nume ale gimnasticii româneşti : Alina, Adrian şi Corneliu Goreac.

Al doilea război mondial a izbucnit exact în momentul în care Domnica Goreac îşi trăia cele mai frumoase visuri. Născută la 17 mai 1921 în satul bucovinean Bănceşti din judeţul Suceava, a urmat un liceu agricol şi şcoala de economie la Suceava. Nu va profesa în acest domeniu pentru că, după absolvire, doreşte să devină asistentă medicală. Se înscrie la Şcoala Medicală ce funcţiona pe lângă Spitalul Central din Cernăuţi (aflat pe atunci în componenţa României Mari), însă momentul ales a coincis cu începerea războiului. Acest lucru avea să-i schimbe întreaga viaţă. Domnica Goreac va cunoaşte drama refugiaţilor şi va trăi următorii ani sub o tensiune teribilă.

Ororile războiului au maturizat-o rapid

În anul în care s-a încris la Şcoala medicală din Cernăuţi a început războiul şi toate elevele care făceau practică au început cariera medicală direct, adică pe viu, tratându-i pe răniţii care soseau cu sutele de pe linia frontului, aduşi cu trenul. „Eu studiam medicina generală, însă a trebuit să fac de toate, inclusiv chirurgie, am tăiat oase, am scos viermi din răni, mă ocupam de îngrijirea şi recuperarea răniţilor, a celor mutilaţi. Lucram numai cu medici civili, pentru că noi eram un spital civil, care a fost militarizat după începerea ostilităţilor”, ne-a declarat Domnica Goreac.

Domnica Goreac (3)

Deşi a trecut prin momente cumplite, tânăra asistentă s-a maturizat repede, văzând în jur atâta suferinţă. Cu un devotament dus până la sacrificiu, fără a ţine cont că putea contracta oricând o boală, a ajutat la descărcarea răniţilor din vagoane, a ajutat la trierea lor, deşi era de constituţie foarte fragilă – avea doar 44 de kilograme în acea perioadă. Îşi aminteşte un caz foarte grav, care a marcat-o profund: „Aveam un locotenent, care fusese profesor la Cluj în viaţa civilă. Fusese adus cu o rană lombară gravă – practic avea coloana vertebrală ruptă. Ştia că va muri şi avea o singură dorinţă. Îmi spunea – domnişoară, telefonează-i mamei mele, să vină să o mai văd o dată. Am făcut întocmai şi când femeia a ajuns în pragul salonului, el a spus: mamă! – şi a murit imediat. De atunci, n-am mai putut să intru în salonul acela.”

Spitalul din Cernăuţi, evacuat în vagoane pentru vite

Ulterior, urmând linia frontului, spitalul din Cernăuţi a fost împărţit în două şi a fost dislocat din oraşul ce avea să fie ocupat de ruşi. Retragerea a fost groaznică şi s-a făcut cu paturi, cu răniţi cu tot suiţi în vagoane de marfă sau chiar vagoane pentru vite. „Am plecat practic numai cu hainele de pe mine. Am avut totuşi timp să iau actele, pentru că plecarea noastră a fost amânată cu o zi din cauza unui accident feroviar petrecut între gara mare şi cea mică din Cernăuţi. Pe drum însă, am pierdut şi actele. Ca gradaţie, aveam gradul de sublocotenent, însă, cum actele mi s-au pierdut, nu mai aveam cum să dovedesc asta.”, ne declara Domnica Goreac.

page2 D Goreac

O parte din spitalul dizlocat de la Cernăuţi a urmat traseul Slatina Olt – Târgu Jiu (ajungând în final la Lugoj), iar alta a mers la Pădurea Verde (Timişoara). „Când am ajuns la Slatina Olt, nu aveau spital acolo, aşa că au improvizat spitale de campanie în licee. Acolo ni s-au alăturat pentru prima dată şi medici militari. Noi luam răniţii din trenuri şi îi duceam cu trăsurile, cu căruţele, cu ce aveam, la spitalele de campanie”, îşi aminteşte Domnica Goreac.

Şi-a găsit împlinirea în celălalt capăt de ţară

În 1945, când lucrurile s-au mai liniştit, Domnica Goreac a ajuns la Lugoj, unde a început să lucreze la spitalul de adulţi alături de colegele sale, care le-au înlocuit treptat pe călugăriţele care îngrijeau pe atunci pacienţii. Aici îl va cunoaşte pe cel ce avea să-i devină soţ: Eugen Goreac, pe atunci contabil şef al instituţiei. Un om activ, pasionat de motociclism, organizator al formaţiei de dansuri folclorice şi fondator al… primului club de fotbal al spitalului – echipa „Sănătatea”. Au împreună trei copii: Alina, Adrian şi Corneliu Goreac, toţi trei îndrăgostiţi de gimnastică. Domnica Goreac le-a fost mereu alături, mai ales că a devenit, la un moment dat, asistentă medicală pe linia cabinetului sportiv de la Lugoj. „Cea mai mare realizare a mea este familia” – spune doamna Goreac, care şi-a împlinit destinul în celălalt capăt de ţară.

Domnica Goreac (1)

Devenită veteran de război, Domnica Goreac a primit o recunoaştere a meritelor sale din anii 1941-1945. Este vorba de distincţia Crucea Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, însoţită de o diplomă semnată de preşedintele de atunci al României, Emil Constantinescu. Pe distincţia emisă în anul 2000 scrie: „pentru serviciile militare cu onor aduse Statului Român în timpul celui de-al doilea război mondial.” Greu de cuprins suferinţele şi sacrificiul unei infirmiere din imediata apropiere a frontului, în aceste câteva cuvinte! (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Time Machine: Bucureşti, 23 noiembrie 2009. Alături de criticul literar Nicolae Manolescu, la Conferinţa Natională de Alegeri a Uniunii Scriitorilor din România (USR), organizată la Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional Bucureşti.

 

Read Full Post »

Time Machine. 23 noiembrie 2012, ziua în care am devenit un „excelent” timişorean: Premiul pentru critică, istorie literară şi eseu al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara, pentru volumul „Pasajul discret”, Editura „Anthropos” Timişoara, 2011, decernat de criticul Cornel Ungureanu, preşedintele USR Timişoara şi Premiul de excelenţă al municipiului Timişoara, decernat de primarul Nicolae Robu, la 23 noiembrie 2012.

 

Read Full Post »

Older Posts »