Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iunie 2012

Dacă Timişoara a dat Hollywood-ului un star veritabil, pe actorul Johnny Weissmuller, fost campion olimpic la înot, rămas celebru prin replica sa “Me, Tarzan, you, Jane” din filmul “Tarzan, stăpânul junglei”, şi lugojenii au avut o personalitate asemănătoare. Este vorba despre Bela Ferenc Dezso Blasko, poreclit Adelbert, dar ajuns celebru ca Bela Lugosi – actor care a excelat în filme de groază precum “Dracula”, “Fiul lui Frankenstein” sau “Semnul vampirului”. Impresionant este faptul că atât de mult şi-a iubit Bela oraşul natal, încât i-a purtat numele, ca artist, întreaga sa carieră, chiar și în America, unde Lugosi suna… straniu și era destul de greu de pronunțat.

Foto – registrul de stare civilă, cu actul de naștere al lui Bela

Bela Lugosi s-a născut la Lugoj, la 20 octombrie 1882, pe vremea când Banatul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Tatăl său a fost un om cu vază – bancher. Plecat ca voluntar pe front în primul Război Mondial, este rănit de trei ori şi ajunge locotenent. După căsătoria cu Ilona Szmik (1917-1920), face marele pas spre America, traversând oceanul un an mai târziu. Fire aventuroasă şi nestatornică în dragoste, Bela Lugosi se căsătoreşte cu o altă Ilona (Montagh) la New York şi devine cetăţean american în 1931. Un alt mariaj, cu acriţa Lilian Arch (1933-1956), îi aduce şi mult doritul copil, pe Bela Lugosi junior, născut în 1938.

Decedat în urma unui atac de cord la 16 august 1956 (ce moarte pentru un actor de filme de groază!), a fost înmormântat în costumul complet al lui Dracula, inclusiv capa!
Bela Lugosi poate fi considerat un recordmen mondial la… divorţ, el reuşind performanţa unui mariaj care a “durat” doar trei zile (29 septembrie – 2 octombrie 1929) cu Beatrice Weeks, o văduvă super-bogată din San Francisco. Motivul? În relaţia lor exista o a doua femeie!! Căsătoria de trei zile a făcut senzaţie în presa vremii şi i-a adus lui Lugosi o nesperată notorietate. Se pare că mișcarea a fost una premeditată, de marketing, folosind scandalul pe post de publicitate. Desigur, una susținută pe deplin de argumente artistice.

Situaţiile inedite au fost o constantă a vieţii sale. Deşi lugojeanul nu a primit niciodată mult râvnitul Oscar, actorul Martin Landau a câştigat statueta interpretându-l pe… Bela Lugosi, în „Ed Wood”. Ironia sorţii nu se opreşte aici: distinsul actor lugojean a murit sărac în Hollywood-ul care l-a adulat în anii 20-30. Între timp, devenise şi dependent de droguri.

Interesant este faptul că Bela Lugosi şi-a început cariera de film în Germania, în 1919, dar, datorită vederilor lui de stânga (începuse să organizeze un sindicat al actorilor), a fost nevoit să părăsească rapid această ţară. Anterior aventurii din Germania, Lugosi ocupase un post ministerial în cabinetul lui Bela Kun, care voia o Ungarie bolșevică, ceea ce i-a creat oarecari probleme în anii 50, în America adoptivă, care, sub anchetele dure ale senatorului McCarthy, pornise o adevărată vânătoare de comuniști imlplicați în activități antiamericane… O altă contradicție – înainte de revoluția lui Kun, Lugosi își câștigase faima prin rolul lui.. Iisus, interpretat pe scena Teatrului Național din Budapesta.

Foto: casa natală Bela Lugosi, de pe str. Bucegi, lângă Biserica Romano-Catolică Sf. Treime din Lugoj

În America, patria libertăţilor visate, Lugosi s-a pomenit în faţa unui handicap serios: nu ştia limba engleză! Dar memoria sa fantastică l-a ajutat să redea convingător rolurile, cu fiecare cuvânt învăţat pe dinafară. Rampa de lansare către luminile Hollywood-ului a constituit-o însă personificarea răului din personajul “Contele Dracula”, pe care l-a interpretat în premieră pe Broadway, în stagiunea teatrală 1927.
Din păcate, rolul care i-a adus gloria i-a adus şi decăderea, el fiind considerat incapabil să mai interpreteze o altă partitură. La bătrâneţe, ajunsese să interpreteze chiar parodii după acest rol, considerate de unii critici de film drept “jalnice”. Se spune că atunci când a murit, Bela Lugosi avea o situaţie financiară aşa delicată, încât prietenul Frank Sinatra i-a plătit în mod discret serviciile funerare.

O renaştere spectaculoasă a legendarului Dracula a avut loc la 30 septembrie 1997, dar nu prin deschiderea cu scârţâit sinistru a unui sicriu capitonat cu pânze de păianjen, ci prin intermediul Poştei Statelor Unite! La acea dată, serviciile poştale americane lansau seria de timbre “Monştri ai ecranului”, iar o marcă poştală avea imprimat chipul lui Bela Lugosi (cea cu valoarea de 35 de cenţi).

Începând cu anul 1943, Lugosi nu se mai afla în postura de a-şi alege singur rolurile. Pentru că dependenţa sa faţă de droguri începuse să fie vizibilă, el accepta roluri precum cel din “Frankenstein îl întâlneşte pe Omul Lup”, în care nu era nevoit să dialogheze şi avea faţa acoperită de un strat gros de machiaj. Decăderea a continuat, pas la pas cu accentuarea sărăciei. La începuturile anilor ’50, se părea că nimeni nu mai are nevoie de actorul Bela Lugosi, în afara regizorului Ed Wood, un fan al său. În 1955, Lugosi se internează pentru dezintoxicare, dar moare un an mai târziu, în timpul filmărilor la “Planul spaţial nr. 9”, regizat de amatorul Ed Wood și considerat unul dintre cele mai proaste filme făcute vreodată. După declaraţia lui Vincent Price, la funeraliile lui Bela Lugosi (înmormântat la Holy Cross Cemetery din Culver City, California), a avut loc un episod de umor negru. Colegul de breaslă Peter Lorre, specialist şi el în roluri de groază (“Mâinile lui Orlac” etc.), a avut un şoc când l-a văzut pe Lugosi, mort şi îmbrăcat în costumul lui Dracula. El i-ar fi spus lui Price: “nu crezi că ar trebui să-i înfigem un ţăruş… doar aşa, pentru orice eventualitate?!”

Legenda mai consemnează o coincidenţă stranie: atunci când a murit, Bela Lugosi citea scenariul “Cortina finală”, scris pentru el de bunul său prieten Ed Wood. “Ed Wood” avea să fie, de altfel, şi titlul filmului său biografic, care pedalează pe ideea unei rivalităţi dintre Lugosi şi Boris Karloff, o altă legendă a peliculelor horror din perioada interbelică. În realitate, cei doi nu prea au avut de-a face unul cu celălat şi nu a fost cazul să fie vreo luptă pentru roluri. Ei au apărut chiar împreună, în producţia “The body snatcher” din 1945. Se pare că acestă “rivalitate” care n-a avut loc cu adevărat a fost inventată de Lugosi, ajuns la senectute. El admitea însă că marea greșeală a carierei sale a fost că nu a acceptat din start rolul din Frankenstein, pe care l-a primit în cele din urmă Karloff. Din acel moment, steaua lui Lugosi a început să apună, iar a lui Karloff să se ridice.

****************************************************************************************

Bela Lugosi alias Dracula, cel mai bun brand cinematografic al Lugojului

În sfârșit… Sîmbătă, 21 aprilie, de la ora 11, la sala Teatrului Traian Grozăvescu din Lugoj a avut loc un simpozion dedicat marelui actor lugojean Bela Lugosi, întemeietorul genului horror la Hollywood, prin portretizarea impresionantă şi de neuitat a personajului Dracula, creat de scriitorul Bram Stoker. La manifestare au participat primarul Francisc Boldea, precum şi Iosif Pozsar şi Vasile Kovacs din partea UDMR Lugoj, Doroczi Csaba, din partea conducerii UDMR Timiş şi timişoreanul Florin Iepan, regizorul filmului documentar de mare succes internaţional dedicat lui Bela Lugosi.

Foto ing. Sorin Cloamba

La început, ing. Iosif Pozsar a prezentat biografia lui Bela Dezso Blasko, alias Lugosi, în limbile maghiară şi română. Născut la Lugoj în 1882, Bela îşi părăseşte familia la doar 12 ani, lucrază ca zilier, apoi ca miner, ajunge actor la Timişoara, la Szeged (1910), apoi la Teatrul Naţional din Budapesta (1912), unde are un succes important cu rolul Iisus din piesa „Maria Magdalena”. În 1919 este preşedinte al Sindicatului Actorilor şi actor la Berlin şi Viena. În 1920 se îmbarcă pe un vapor, ca maşinist şi ajunge în America, mai întîi la New Orleans, apoi la New York. În 1927 este actor principal în piesa „Dracula”, cu care are un succes imens: peste 500 de reprezentaţii pe scena Fulton Theatre şi un turneu de doi ani prin toată America. În 1931, anul în care devine cetăţean american, Studiourile „Universal” îi oferă rolul principal în filmul vieţii sale: Contele Dracula. De atunci, Lugosi, care şi-a luat numele de actor în cinstea oraşului natal, va juca în peste 150 de filme, majoritatea de groază (Zombi alb, Stafia lui Frankenstein etc.) Moare la Los Angeles, în 1956, după o lungă perioadă de dependenţă de morfină.

Foto ing. Sorin Cloamba

Primarul Francisc Boldea a spus apoi că „noi lugojenii avem un mare brand cinematografic, cunoscut şi la Hollywood, şi la Viena, Berlin sau Budapesta. De aceea, am hotărât să amplasăm în holul noului cinematograf 3D o copie fidelă a stelei lu Bela Lugosi de pe Hollywood Hall of Fame”. Regizorul Florin Iepan a subliniat faptul că Banatul a dat cinematografiei americane două staruri de primă mărime: pe timişoreanul Johhny Weissmuller în rolul lui Tarzan şi pe Bela Lugosi în rolul lui Dracula, dar mitul lui Dracula s-a dovedit a fi mai puternic decât al lui Tarzan. Iepan a sugerat lugojenilor un mare punct de atracţie pentru oraş: un posibil Muzeu Dracula. Apoi, a fost vizionat filmul „Dracula – The fallen Vampire” (Dracula, vampirul căzut), coproducţie internaţională în regia lui Florin Iepan.

Foto ing. Sorin Cloamba

După proiecţia filmului, toţi cei prezenţi s-au îndreptat spre casa modestă a actorului de lângă Biserica Romano-Catolică de pe strada Bucegi, unde după discursurile primarului Boldea şi ale domnilor Pozsar şi Kovacs, a fost dezvelită placa memorială Bela Lugosi, scrisă în limbile română, maghiară şi engleză.

BÉLA LUGOSI

(1882 – 1956)

 Aici s-a născut, la 20 octombrie 1882, Béla Lugosi, marele actor lugojean de origine maghiară (născut Blaskó Béla Ferenc Dezső). În anii 1930 a devenit celebru în lumea filmului la Hollywood, fiind primul interpret de succes al personajului Dracula.

 Itt született 1882. október 20-án Lugosi Béla (polgári nevén Blaskó Béla Ferenc Dezső), magyar színész. Az 1930-as években Hollywoodban a híres-hírhedt Drakula gróf első sikeres alakításával vált világhírűvé.

 Here was born, on the 20th of October 1882, Béla Lugosi, the great Lugojian actor of Hungarian origin (born Blaskó Béla Ferenc Dezső). In the 1930s he rose to worldwide fame successfully playing the role of the infamous Dracula.

 2012, Lugoj

(Cristian Ghinea)


Anunțuri

Read Full Post »

Celebrul vals „Valurile Dunării”, care s-a bucurat de un enorm succes la sfârşitul anilor 1800, a fost inspirat de o frumoasă poveste de dragoste petrecută la Lugoj. Autorul celebrei melodii, care s-a cântat în deschiderea Expoziţiei Universale de la Paris, în anul 1899, în aranjamentul lui Emile Waldteufel, era Iosif Ivanovici, un bănăţean hărăzit cu mare talent muzical. Născut la Timişoara în anul 1845, pe timpul Imperiului, Iosif Ivanovici a fost instrumentist (cânta la flaut şi la clarinet), dirijor de coruri, fanfare şi compozitor. Creaţia sa a însumat valsuri, cadriluri, polci, mazurci, piese de inspiraţie populară, marşuri militare, dar şi piese pentru pian sau pentru voce, cu acompaniament de pian. Iosif Ivanovici şi-a făcut un nume în lumea muzicală prin dansurile sale „la modă”, dar mai ales prin strălucitoarea compoziţie „Valurile Dunării”. Atât de reuşit era acest vals, încât unii, care nu cunoşteau adevăratul compozitor, i l-au atribuit marelui Johann Strauss – fiul, cel care compusese o altă piesă celebră – „Dunărea albastră”.

Trecut în România, Iosif Ivanovici avea să devină dirijor al mai multor fanfare militare din ţară, la Bucureşti şi Galaţi, apoi (din 1900) inspector al fanfarelor militare din România. O scurtă perioadă de timp, Ivanovici a fost capel-maistru al fanfarei militare din oraş, ocazie cu care a cunoscut-o pe Sara Fried, o fetiţă încântătoare, care provenea dintr-o familie evreiască din Lugoj. Regretatul dirijor, compozitor şi muzicolog lugojean Tobias Schwager publica la 20 septembrie 1985 un articol pe această temă inedită şi interesantă în publicaţia „Revista mea” din Israel. Iată cum descrie Tobias Schwager momentul: „Nu se cunosc bine care erau relaţiile sale cu familia Fried din Lugoj, dar această micuţă muză l-a inspirat pe compozitor să scrie celebrul vals Valurile Dunării, care a făcut ocolul pământului, aducându-i celebritatea”.

După câţiva ani, în 1880, Ivanovici revine la Lugoj, dornic să o revadă pe micuţa sa muză, care devenise între timp o fetişcană de 14 ani. El i-a înmânat atunci tinerei domnişoare manusrisul valsului „Valurile Dunării”. Aşa cum spune Schwager, era vorba despre „o plachetă de carton subţire, cu dimensiunile 78×88 mm, pe care compozitorul a scris miniatural toate cele cinci strofe muzicale ale celebrului vals, cu toate semnele de repetiţie şi semele de trimitere, aşa cum au apărut în toate ediţiile”.

Acest manuscris excepţional, pagină de istorie muzicală, dar şi de istorie a oraşului nostru, este păstrat cu grijă la sediul Comunităţii Evreieşti din Lugoj, de către secretarul Iosif Singer. Indicaţia de pe manuscris este „Donauwellen Walzer, von I. Ivanovics fur Fraulein Sara, gewimdet und geschrieben fur Fraulein Sara”, iar pe spatele plachetei e scris din nou, cu caractere mari, ornamentale: „Donauwellen Walzer. Ivanovics, gewimdet und geschrieben fur Fraulein Sara Fried”, adică „Valsul Valurile Dunării, Ivanovics, dedicat şi scris pentru domnişoara Sara Fried”.

Ce s-a întâmplat mai apoi, după ce drumurile vieţii i-au despărţit pe cei doi? Ştim că Iosif Ivanovici a murit la Bucureşti, în anul 1902, autorul lăsând în urma lui un vals nemuritor, cunoscut în toată lumea, şi alte 350 de compoziţii. Sara Fried, descendenta unei vechi familii de lugojeni cu înclinaţii artistice, s-a căsătorit tot cu un lugojean, Iosif Ludovic Dreichlinger. Împreună, aceştia au avut trei băieţi: Gheorghe Dreichlinger, stabilit la Bucureşti, dr. ing. Otto Dreichlinger (chimist de renume) şi dr. Gabriel Dreichlinger, medic. Se mai ştie că unul dintre strănepoţi trăieşte în Israel. Sara, cea care a inspirat acordurile valsului „Valurile Dunării”, este înmormântată în Cimitirul Evreiesc din Lugoj. Monumentul funerar are inscripţia: Sara Dreichlinger (n. Fried 1866-1935).

Cristian Ghinea

Read Full Post »

Uniunea Scriitorilor din România, filiala Timişoara, Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oraviţa şi Fundaţia Culturală „Orient latin” din Timişoara şi-au reunit forţele pentru a organiza un eveniment unic pe plan naţional şi chiar mondial – Noaptea de veghe pentru Mihai Eminescu. Evenimentul a avut loc la Teatrul Vechi din Oraviţa, din 14 iunie, de la ora 21 până a doua zi la ora 4, când s-a declarat moartea lui Mihai Eminescu.

În avanpremieră, poetul timișorean Ilie Chelariu, redactor șef al revistei culturale „Orient latin”, ne declara: „împreună cu Ionel Bota, organizăm, în 14/15 iunie a.c., între orele 21-4, la Teatrul Vechi din Oraviţa, în premieră naţională şi mondială, o Noapte de veghe pentru Mihai Eminescu. Începând de la ora 21, vom avea un recital actoricesc din lirica eminesciană, apoi poeţii prezenţi în sală vor lectura din versurile lor, pe scena teatrului, până la ora 4, când s-a declarat moartea lui Mihai Eminescu. Vom puncta cu muzicienii invitaţi şi câteva scurte prezentări de carte. De fapt, la momentul său, fiecare scriitor îşi va putea prezenta orice nouă apariţie editorială sau volum la care ţine. La ora 4 vom avea o agapă, bun prilej pentru a mai sta de vorbă. Sperăm să înregistrăm întreaga noapte, pentru arhiva culturală a României şi pentru posteritatea noastră. Mai ales că, în mod cert, de anul viitor, „Noaptea…” va face pui în ţară, dar şi în lume!”

Cercetătorul, istoricul şi scriitorul Ionel Bota, directorul Teatrului ”Mihai Eminescu” din Oraviţa, a deschis manifestarea, spunînd că ”Azi ne distanţăm faţă de starea de ne-poezie în care se află societatea noastră şi ne propunem o noapte de veghe eminesciană. În calendarul cultural al României, noaptea de 14 spre 15 iunie este foarte importantă, pentru că ea consemnează trecerea în eternitate a poetului Mihai Eminescu”.

Poetul Ilie Chelariu, coordonatorul Fundaţiei Culturale „Orient latin” din Timişoara a adăugat: „În sfârşit, mi-am văzut visul cu ochii, asta şi datorită oaspeţilor veniţi din Timişoara, Caransebeş, Lugoj, Făget, Oraviţa şi împrejurimi. Această noapte înglobează priveghiul creştinesc, dar are sensuri mult mai largi. De anul viitor această veghe va fi ţinută în mai multe ţări din lume, inclusiv la antipozi, în Australia”.

Un lugojean a deschis programul artistic. Programul a fost deschis de cantautorul lugojean Vasile Gondoci, care a interpretat poezia „O, mamă” de M. Eminescu pe muzica lui Viorel Cismaşu.

Au recitat din creaţia proprie Ioan Jorz, Iosif Caraiman şi Mihail Rădulescu (Caransebeş), actriţa şi poeta Elena Creţiu din Oraviţa şi poetul Doru Ilana din Slatina Nera. După un nou moment muzical interpretat de cantautorul făgeţean George Popovici, poetul George Simedrea din Răcăjdia şi-a lansat volumul de versuri „Strada mare”, apărut în acest an la editura timişoreană „Eubeea”. Prima parte a manifestării a fost încheiată de poeta Clara Molnar, care a oferit celor prezenţi nu numai momente de recitare din lirica proprie, ci şi o reuşită expoziţie de artă plastică.

În partea a doua a manifestării, au urcat pe scenă poeţii şi prozatorii lugojeni – Adriana Weimer, Laurian Lodoabă, Cristian Ghinea, Ion Oprişor, Nicolae Toma, R.V. Giorgioni, Mircea Anghel, dar şi scriitori din Timişoara, precum Maria Niţu.

Cu acest prilej, în foaierul teatrului orăviţean au fost lansate cele mai recente apariţii ale revistelor culturale „Orient latin” – Timișoara şi „Banat” – Lugoj, numărul jubiliar 100. Au fost prezentate revistele literare „Confluențe”, „Actualitatea literară” și altele. Evenimentul s-a bucurat de atenția presei locale, regionale și naționale: Antena 1, DIGI 24 TV, Realitatea, Radio Reșița, Redeșteptarea și Actualitatea Lugoj. (C.G.)

****************************************************************************************

GALERIE FOTO

Read Full Post »

În acest an, se împlinesc două decenii de la un eveniment foarte important al vieţii democratice pe plan local: alegerile care aveau să stabilească, din patru în patru ani, cine va conduce Lugojul. Vă propunem o mică retrospectivă a celor cinci încleştări electorale, care i-au propulsat în prim-planul administraţiei pe primarii, viceprimarii şi consilierii care dintodeauna au dorit binele urbei şi pe care apoi l-au realizat după… pricepere, buget şi puteri. 20 de ani de luptă, în care aliaţii de ieri au devenit duşmanii de azi şi „viceversa”, vorba lui Caragiale.

 1992: primul primar democratic ales avea ca prioritate „rezolvarea problemei pieţei””. 9 februarie 1992 a fost data primelor alegeri locale libere şi democratice la Lugoj. Imediat după Revoluţie şi până în acel moment, municipiul nostru fusese condus de un primar interimar, în persoana deputatului de astăzi Sorin Stragea (foto). Acesta avea marele avantaj că era lugojean, spre deosebire de edilii şefi din perioada comunistă. De altfel, Stragea avea să participe la alegerile din 1992 spunând că „am o căruţă de oase ale strămoşilor mei în Cimitirul Ortodox”. În ciuda acestei recomandări, votul de la 9 februarie consemna următorul clasament: Virgil Turcan (CDR) – 9.491 de voturi, urmat de Matei Fleancu (FSN) – 5.181 voturi şi Stragea Sorin, care a candidat independent – 3.641 voturi. Tot atunci s-a votat şi primul Consiliu Local, alcătuit din partide sau alianţe care azi nu mai există: Convenţia Democrată, Frontul Salvării Naţionale, PNL – Aripa tânără, Partidul Social-Democrat Român (partid istoric, condus în epocă de Sergiu Cunescu – inițial, Sorin Stragea se revendica după 90 de la acesta), Partidul Unităţii Naţionale Române (PUNR), Mişcarea Ecologistă, Partidul Republican şi Partidul Democrat Agrar. Singurul supravieţuitor din acel prim consiliu este Forumul Democrat German, care nu mai are de multişor reprezentanţi în consiliu. Există însă doi politicieni activi şi azi care au făcut parte din primul consiliu municipal: Marius Martinescu (pe atunci la FSN) şi Gh. Bologa (CDR). Turul doi i-a dat câştig de cauză lui Virgil Turcan, membru al PNŢ-CD, care declara în „Redeşteptarea” la 28 februarie că „rezolvarea problemei pieţei” este o prioritate a sa. După… 20 de ani, tema rămâne foarte actuală!

1996: la un pas de „primul oraş roşu”. Alegerile locale din anul 1996 au scos la iveală un politician care a avut o ascensiune constantă. A început ca independent pe listele FSN, când a obţinut un mandat de consilier, apoi s-a înscris în Partidul Democrat în 1992, încă de la înfiinţarea acestuia. Pe fondul nemulţumirilor create de şomaj şi devalorizarea accentuată a leului, la „localele” din ’96 lugojenii erau să intre în istorie ca al doilea oraş „roşu”, după Galați. Fostul primar comunist Gheorghe Leucuţa, candidatul Partidului Socialist al Muncii (un fel de Partid Comunist reînviat) a câştigat lejer primul tur de scrutin, în faţa lui Martinescu. Ca reprezentant al Uniunii Social-Democrate (USD, compusă din PD şi PSDR), Martinescu a făcut apel la toate forţele politice şi la toţi lugojeni să nu permită ca urbea lor să devină un oraş „roşu”. Campania vizuală a fost foarte intensă, de la bannere şi afişe lipite peste tot, până la bileţele strecurate sub sticla meselor prin baruri şi cofetării. Până la urmă, Martinescu a câştigat cu 12.942 de voturi, faţă de cele 10.784 ale lui Leucuţa.

2000: Martinescu deschide scorul în „meciul” istoric cu Boldea. Anul 2000 a marcat nu numai trecerea în noul mileniu, ci şi începutul duelului politic dintre Martinescu şi Boldea. Pe atunci, Francisc Boldea era candidat de primar din partea Alianţei pentru România şi şi-a ales sloganul: „Să facem împreună un pas spre mai bine”! Inventivitatea partidelor crescuse: PDSR a recurs chiar la o integramă electorală publicată în presa locală în regim de publicitate politică, cu următorul text: „dezlegând corect integrama, pe spaţiile marcate cu raster veţi afla numele partidului care a realizat 46,5% la ultimul sondaj”. Iar în mijloc, pentru cei mai puţin înzestraţi la descifrarea cuvintelor încrucişate, se afla sigla lămuritoare, cu inscripţia PDSR Lugoj. La 24 martie, ministrul de „cursă lungă” Traian Băsescu descindea pe malul Timișului, ca să-l ajute pe Martinescu în obţinerea noului mandat, promiţând 13 mrd. lei investiţii pentru Lugoj; efectul a fost rapid contrabalansat de vizita preşedintelui Iliescu, care-l sprijinea pe candidatul PDSR Cornel Lera, care se recomnada „un nume nou în politica locală”.

Până la urmă, clasamentul a fost următorul: Martinescu 7.590 voturi, Lera 3.810 voturi şi Boldea 2.724 de voturi. Turul doi de la 18 iunie 2000 i-a dat câştig de cauză lui Martinescu, care mergea pe deviza „aveţi încredere în experienţă”! Primarul reales (foto) declara, la „cald”, că „vom continua programele de reparaţii drumuri şi canalizare”. În acel moment, Francisc Boldea îşi începea directoratul de opt ani de la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu”, directorat care-i va aduce un mare beneficiu de imagine. Anul 2000 a mai adus un lucru interesant: toţi primarii oraşelor înfrăţite cu Lugojul au fost realeşi: Jean Pierre Sueur, al treilea mandat la Orleans (Franţa), dr. Peter Rohlinger, al doilea mandat la Jena (Germania) şi Koksis Imre Antal, al treilea madat la Szekszard (Ungaria).

2004: careul de aşi şi dama de pică. Patru ani mai târziu, aşa cum titra „Redeşteptarea”, în cursa pentru fotoliul de primar al municipiului s-a angajat „careul de aşi şi dama de pică”, adică „primarul de meserie” Martinescu, „nostalgicul” Stragea, medicul Ioan Druţ, care miza pe norocul începătorului, Ştefan Blidariu, aflat între PNL şi PNŢCD şi Voichiţa Coţolan (foto), prima femeie din istoria post-decembristă care s-a încumetat să „atace” primăria.

De altfel, ea a avut cel mai penetrant mesaj electoral: „Trezeşte-te!” Însă acest mesaj a fost înăbuşit de voci mult mai groase: „Martinescu este cel mai bun primar pe care îl poate avea Lugojul” – Traian Băsescu; „Sunt entuziasmat de PNL Lugoj” – Teodor Meleşcanu etc.

Prin vocea liberalului Ioan Druţ, aflam din prima pagină a ziarelor că „PSD este la originea tuturor relelor din Lugoj şi din România” (!) Desigur că, între timp, cele două partide au devenit aliate şi mesajele s-au schimbat. În primul tur, Stragea l-a spulberat pe Martinescu, cu 38,8% din voturi, faţă de 25,5%. Dacă s-ar fi votat dintr-un singur foc, Stragea ieşea primar cu o diferenţă de peste 2.000 de voturi. N-a fost să fie, căci Martinescu („un om hotărât”, cum s-a prezentat în campanie), a răsturnat scorul în al doilea tur de scrutin, câştigând al treilea mandat de primar.

2008: Boldea uber alles! Anul electoral 2008 a început cu un mesaj clar al candidatului Francisc Boldea (foto): „Să facem ce trebuie”! Francisc Boldea miza pe imaginea personală, pe „brand”-ul Boldea, mai mult decât pe sigla partidului care îl sprijinea: PSD. A fost o alegere inteligentă, într-un oraş cu un electorat atipic şi mai degrabă conservator. Evident, oponentul său principal era acelaşi Marius Martinescu, care recomnada: „Fapte, nu vorbe”!

Ambele părţi s-au războit foarte dur. Pe de o parte, PSD a ajuns să acuze conţinutul unor bannere considerate jignitoare, iar PDL a replicat că şi social-democraţii au folosit imaginea Patriarhului Daniel într-un clip electoral. Iată un citat edificator din acest război al bannerelor: BEC nr. 2 Lugoj hotărăște : admite plângerea formulată de președintele PDL, organizația municipală Lugoj  și în consecință, dispune înlăturarea materialelor electorale cu conținutul <priviți-l în ochi, e cel mai mare rău pentru Lugoj> și <votați PD-FSN… Fapte, nu vorbe> de pe între teritoriul municipiului Lugoj (patru ani mai târziu, vorba lui Caragiale, lucrurile vor sta taman viceversa cu afișajul electoral)… La mijlocul cursei, Boldea trimitea presei mesajul că „Toate au o limită”! După alegeri, el declara – campania a degenerat, iar spre final, cu acele caricaturi, a devenit penibilă.

În timp ce liberalul Ioan Ambruş (foto) chema cetăţenii la conducerea oraşului, Martinescu replica tăios: „Promisiunile fără bani nu au nici o valoare”! Până la urmă, vocea cea mai puternică a fost a lui Boldea: „schimbarea e o necesitate, nu o obsesie”. Şi aşa a fost. Boldea s-a impus la o diferenţă neaşteptat de mică (sub 250 de voturi – 249!), dar s-a impus, iar Martinescu părăsea Primăria, după 12 ani de mandat. A treia încercare a fost cu noroc pentru lugojeanul Francisc Boldea. Viceprimar a devenit liberalul Ioan Ambruș.

În timp ce Martinescu se declara total surprins de rezultatul alegerilor, în primul interviu dat presei, noul primar își exprima o speranță: cred că și în PD-L sunt oameni buni, dornici de a lucra în folosul lugojenilor și sper să-i atrag pe proiecte în sprijinul lugojenilor.

Ce va fi în 2012, cine se va impune în cursa electorală, vom trăi și vom vedea! Important e să fim cât mai mulți la vot.

Cristian Ghinea – articol publicat în Redeșteptarea

Update – 10 iunie 2012 – Francisc Boldea devine noul primar al Lugojului, cu un record de 76% din voturile valabil exprimate.

Read Full Post »