Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for August 2016

Pe strada Kogălniceanu, la numărul 10, se află lăsată în paragină de zeci de ani o clădire care impresionează prin arhitectura sa deosebită. Cunoscută sub numele de ”Palatul Milcovici”, ea a fost inaugurată în anul 1912 de către arhitectul Miloş Milcoviciu, proiectant şi beneficar al impozantei construcţii.

DSC00833

Construit în stilul urban al Imperiului Austro-Ungar, Palatul Milcovici a adăpostit ani buni internatul liceului de fete din Lugoj, însă clădirea are o istorie interesantă. Ea nu a fost niciodată naţionalizată, deoarece arhitectul Milcoviciu, care a construit palatul pentru el şi fratele său, Dragutin, a fost la un moment dat ataşat al Ambasadei României în Italia, iar naţionalizarea a fost amânată, apoi uitată, în urma unui protest al Ambasadei Italiei la Bucureşti.

page

 

Clădirea este importantă şi prin faptul că, la etaj, a locuit în perioada 1950-1972 celebra scriitoare lugojeană Anişoara Odeanu, autoare a mai multor volume de versuri, proză, romane precum „Călător în noaptea de ajun”, „Domnişoara Lou şi trandafirul galben”, Noaptea Creaţiei” etc.

Din păcate, sarcina renovării acestui monument arhitectural este peste puterile locatarilor. Ei au făcut repetate cereri către autorităţile locale de a sprijini renovarea faţadei, pentru ca Palatul Milcovici să revină la strălucirea de odinioară.

Un parlamentar al Lugojului – istoric al clădirii

Prof. Aurel Miloş, deputat P.D. în Parlamentul României între anii 1996-2000 (de altfel primul pe care l-a avut Lugojul în perioada post-decembristă) era la ora realizării acestui material proprietarul apartamentului nr. 1.

El se află în posesia unor documente foarte interesante referitoare la istoria clădirii, acte salvate ca prin minune de la distrugere. Unul dintre acestea este datat la 2 mai 1935 şi consemnează intenţia proprietarului de vânzare a imobilului către Direcţiunea Casei Asigurărilor Sociale din Lugoj, pe atunci capitală a judeţului Severin.

„Subsemnaţii Milcoviciu Miloş şi Dragutin, domiciliaţi în Lugoj, oferim edificiul cu etaj numit „Palatul Milcovici(u)” proprietatea noastră, situată în Lugojul român, colţul străzilor Udria 10 şi Alexandrovici 2 – având din fiecare stradă o intrare – spre vânzare cu preţul de 3.500.000, adică trei milioane cinci sute mii lei (o valoare foarte mare în perioada interbelică, când biletele de bancă emise de BNR erau convertibile în aur, la o rată de un leu aur = 32 lei de hârtie). Anexăm aici sub/I fotografia edificiului, sub/II schiţa arhitecturală referitoare la parter, subIII schiţa referitoare la etaj şi sub/IV evaluarea făcută de domnul inginer şef Iosif Radoslav, şeful Serviciului Technic judeţean, din care reiese că acest edificiu oferit spre vânzare azi are valoarea reală de lei 4.048.230”.

 

Dincolo de evaluarea impresionantă pentru acea vreme, care spune destule despre importanţa edificiului, mai aflăm că acesta „este situat în centrul oraşului, este clădire modernă şi masivă – fiind construită din materiale de rangul prim. Clădirea nu are nici un defect de construcţie şi întruneşte toate condiţiunile unei clădiri noui şi potrivite pentru destinaţia d-voastră. Clădire mai potrivită nu se află în tot Lugojul, luându-se în considerare proporţională preţul de tot redus, fixat de noi în prezenta ofertă”, se spune în încheiere, subliniind-se interesul public.

Sediu al Liceului de fete

Nu ştim dacă respectiva ofertă a avut vreo finalitate, însă am studiat patru contracte de închiriere din perioada 1949-1952 încheiate între Elisabeta Milcoviciu (soţia arhitectului, defunct la acea dată) şi Liceul de Fete din Lugoj, căci la începutul anilor ’50 se păstra separarea învăţământului în şcoli de fete şi de băieţi.

Cel mai vechi act păstrat, datat la 29 noiembrie 1949, prevedea ca instituţia să achite o chirie lunară de 6.350 de lei. Ca să rămânem la termenii de comparaţie, un muncitor cu calificare medie câştiga 240 de lei pe lună, iar un profesor avea salariul de 310 lei. Contractele se actualizau anual, iar suma respectivă a fost păstrată şi în următorii doi ani, pentru ca în 1952 să scadă la 952,50 lei.

page1

Practic, apartamentele de la parter adăposteau clasele I-IV ale Liceului de Fete, iar actualul apartament 1 era internatul liceului.

Din păcate, deşi profesorul Aurel Miloş a făcut la ora respectivă demersuri pentru includerea Palatului Milcovici pe lista monumentelor de patrimoniu, acesta nu se află încă pe lista publicată în Monitorul Oficial. În aceste condiţii, proprietarii de azi ai clădirii nu pot decât să asiste la continuarea degradării faţadei, a planşeelor şi a ornamentelor somptuoase de odinioară. Ei speră, totuşi, într-o minune: o acţiune reparatorie a administraţiei locale…

Cristian Ghinea

Read Full Post »

Time Machine – Anul 1975, luna aprilie – artiştii Şcolii Populare de Arte din Lugoj, fotografiaţi în faţa căminului culural din comuna Nădrag, înainte de spectacol. În planul secund se vede autobuzul „cu bască” al Teatrului Municipal, vehicul rămas celebru pentru că era dotat cu… sobă pe timp de iarnă. No joke 🙂

DSC00248

Read Full Post »

Iosif Singer ne spune o fascinantă poveste a Lugojului de odinioară şi a Comunităţii Evreieşti pe care o reprezintă cu cinste.  (continuare)

Iosif Singer 1

La terminarea – ca premiant – a şcolii generale elementare, cum îi spunea pe atunci,  m-am înscris la Şcoala Medie Tehnică Financiară din Lugoj, fostul Liceu Comercial, fosta Şcoala Superioară de Comerţ de pe vechea stradă Malinovschi, unde e şi Palatul Milcovici. Acolo, ca elev, am şi contribuit la construirea a trei noi săli de clasă.

După absolvire, în 1955, am început activitatea profesională. Primul meu serviciu a fost de ajutor contabil la Liceul Agricol din Lugoj, apoi contabil şef, până am plecat în Armată, într-un detaşement de muncă cu care m-am perindat prin toată ţara. După patru luni, am fost lăsat la vatră, dar asta e altă poveste.

La revenire, am lucrat la Consiliul Popular al Raionului Lugoj – Secţia Agricolă şi ulterior am fost contabil şef la CAP Lugoj. Din 1965 am intrat în finanţe, în sistemul financiar. 36 de ani am lucrat în domeniu, la început ca şef al Serviciului Buget al Raionului Lugoj şi ulterior ca şef de serviciu la Administraţia Financiară a Municipiului Lugoj.

M-am străduit ca, prin studii individuale, aprofundarea legilor şi instrucţiunilor, prin corectitudine şi fermitate, să-mi adaptez viaţa ca om de finanţe pus în slujba statului şi a contribuabilului. Vreau să precizez că, în acea perioadă, fără abuzuri, încasam peste 90% din taxele datorate. Pe parcursul activităţii mele, an fost dominat de ideea creşterii, a dezvoltării Lugojului, a fostului judeţ Severin şi de aceea am sposnorizat orice acţiune menită să dezvolte ţinuturile mele natale.

Am fost foarte afectat că (n.r. – la reorganzarea administrativ teritorială din 1968) judeţul Caraş – Severin, apoi Severin, cu reşedinţa la Lugoj, a fost desfiinţat şi strămutat la Reşiţa, oraş care nu a avut specialişti în administraţie.

De aceea, împreună cu Coriolan Buciu, şeful Secţiei Financiare a Raionului Lugoj, care e lugojean şi trăieşte încă în Timişoara, subsemnatul, evreul iosif Singer, şef la Buget, am înaintat conducerii de atunci a ţării o scrisoare. De fapt, era un memoriu către Comitetul Central, în care argumentam că este necesar să se facă şi al treilea judeţ în Banat, cu reşedinţa la Lugoj, care să cuprindă estul actualului judeţ Timiş şi culoarul Timiş – Cerna, de la Dunăre (Orşova) şi până la Mureş, aşa cum a fost în istorie. Aceasta a fost prima acţiune de reînfiinţare a judeţului Severin cu capitala la Lugoj, pentru ca apoi să se înfiinţeze un  comitet prin dl. Ioan Valcan (n.r. – ajuns după 1990 vicepreşedinte al Ligii Naţionale Judeţelor Abuziv Desfiinţate).

Noi am făcut însă acest demers pe timpul comunismului, am fost criticaţi pentru asta, dar până la urmă, am obţinut încă de atunci o oarecare compensaţie, prin statutul de municipiu acordat Lugojului. Puţin, din perspectiva timpului, dar atunci era totuşi ceva. Am fost criticaţi pentru că nu ne-am rezumat doar la o scrisoare, ci pentru că am trimis-o la toate localităţile din fostul judeţ. Unii, ca Topleţul, au aderat, ne-au trimis scrisori că vor să rămână la Lugoj, iar alţii, precum Făgetul, de frica Timişoarei, nu.

Trebuie să îmi exprim o mare bucurie că, în 1971, m-am căsătorit cu Maria Biriescu, cu care convieţuiesc de 45 de ani. În aprilie, am împlinit 45 de ani de căsătorie, o căsătorie care a avut şi momente grele, dar le-am trecut cu bine pe toate. O familie, două credinţe. Nu ne-am căsătorit religios. Ea este român ortodox, dar ţinem toate sărbătorile împreună. Maria face atât găluştele specifice de Paştele Evreiesc (Pesah), cât şi sarmalele româneşti de Crăciun.

Am trei fete… Noi nu am avut copii, dar îmi iubesc nepoatele, care sunt ca şi fiicele noastre. Ele sunt: fiica fratelui, Ecaterina sau Caterina, stabilită în Germania, fiica cumatei, Adriana, stabilită în casa socrilor la Criciova şi fiica surorii din Lugoj, Patricia, care a crescut şi în casa noastră. După absolivrea facultăţii, s-a stabilit la Timişoara. Aşadar, am trei fete, care vor fi prezente de ziua mea, împreună cu familiile şi părinţii. (va urma) 

Cristian Ghinea

Read Full Post »