Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2012

Conştiinţa colectivă este un concept integrator, care se referă la un „creier colectiv”. Suma speranţelor, dezamăgirilor, sentimentelor de iubire sau ură, de confiuzie sau aşteptare nelămurită a fiecăruia dintre noi contribuie la acest agregat gigantic ce poartă eticheta de „conştiinţă colectivă”. Gândurile noastre, ale tuturor, emise în fiecare clipă, interacţionează unele cu altele şi influenţează indivizii. Nu numai că eu, ca fiinţă singulară, îi influenţez pe cei din jur, ci sunt, la rândul meu, influenţat de cei care mă înconjoară. Un şef autoritar, un dictator, un despot care crede că toată lumea îi aparţine şi o poate supune după cum îl taie capul, se înşeală. Orice rang ar avea, până şi un astfel de conducător este influenţat de gândurile celorlalţi, adică ale supuşilor săi, oricât de „umili” ar fi aceştia.

Atunci când conduci o ţară, un regat, o provincie, gubernie sau o satrapie, acest lucru este valabil. Liderul „absolut” este ţinta permanentă a gândurilor negative ale supuşilor săi, el este lovit pe toate planurile, de la sănătate („să aibă parte de atâta bine cât ne-a făcut el nouă”), până la deciziile pe care le ia. Un lider urât de popor are o rată mult mai mare a deciziilor greşite, catastrofale chiar (atragerea ţării într-un război, măsuri şi mai mari de coerciţie şi intimidare, care pot merge până la terorismul de stat) decât unul care se bucură de sprijinul şi bunăvoinţa populaţiei. De aceea există acel citat biblic foarte important care spune „să-i dai Cezarului ce-i al Cezarului”, tocmai pentru ca astfel de decizii teribile să nu se transforme în tragediile unor întregi popoare. Dacă regele, preşedintele, împăratul, cancelarul, satrapul, şogunul, mandarinul sau cum i-o mai zice „întâistătătorului” greşeşte, el este „unsul lui Dumnezeu” şi răspunde în faţa lui Dumnezeu, care va avea grijă să mişte evenimentele în aşa fel încât tiranul, dacă este tiran, să cadă de la putere. Căci, dacă şi-a pierdut brusc busola, este posibil „să-i fi luat Dumnezeu minţile”. Interesant şi acest enunţ, nu?

Se spune uneori că anii ’40, de pildă, erau ani mohorâţi, anii ’60 erau ani optimişti, ori că anii ’70 erau anii libertăţii prost înţelese. Deşi mulţi indivizi nu se regăsesc în aceste situaţii, dincolo de conflagraţii, crize ori boom-uri economice, ideea este dată de sensul majoritar, de rezultanta gândirii pozitive ori negative. Există undeva, într-o carte scrisă de maestrul Ioan Chirilă şi dedicată Campionatului Mondial de fotbal din Argentina, un pasaj care ilustrează perfect acest concept de „egregor”, adică de sumă a trăirilor colective, de la care nu te poţi sustrage. În centrul metropolei Buenos Aires, o mulţime imensă celebra victoria naţionalei argentiniene. Maşinile claxonau, lumea scanda, se agitau steaguri, iar de la etajele superioare ale clădirilor se aruncau faimoasele „papelitos” (fluturaşi de hârtie, în traducere liberă). O bătrână gârbovită, ce părea complet decupată din peisaj, a scos din buzunar o cutie de chibrituri, a pus-o la ureche şi a început să o scuture. Nu ştiu dacă ea a făcut-o conştinet, dar acest gest a împins-o să fie alături de „egregor”, de conştiinţa colectivă, căreia i-a adăugat, după puteri, un mic „plus”.

De aceea, mare atenţie cum gândim şi cum interacţionăm cu ceilalţi. Tot în Biblie, cea mai mare pedeapsă pentru păcătoşi e descrisă aşa: „Şi i-a lăsat Dumnezeu în voia minţii lor nelegiuite”. Adică i-a lăsat să ruleze programul care duce la autodistrugere, fără să fie o voce, ca în filmele SF, care să avertizeze: „cinci secunde până la autodistrugere, patru secunde până la autodistrugere”…

“Noi nu suntem numai carne şi oase, adică numai ceea ce se vede”, îmi spunea într-o emisiune TV invitata mea, prof. dr. ing. Virginia Faur, inventator de medicamente cu 108 patente la activ. „Să ştiţi că există o regulă în Univers – omul atrage ceea ce gândeşte, pentru că ale noastre gânduri sunt energii. Poate nu vă vine să credeţi, dar s-a constatat că emitem zilnic cam 60.000 de gânduri, iar acestea interferează cu gândurile altora. Noi rezonăm cu oamenii care gândesc ca noi, căci există şi o lege a rezonanţei, a cauzei şi efectului. Aşa atragem în viaţa noastră ceea ce gândim. Este un lucru minunat că putem să ne corectăm gândurile, să gândim frumos şi atunci atragem frumosul în viaţa noastră. Dacă gândim rău, chemăm răul în viaţa noastră. Dacă ne dorim neapărat ceva, zice şi Biblia – tot ceea ce îţi doreşti, vei avea. Şi nu e întâmplător: prin forţa gândului, atragi tot ceea ce îţi doreşti!”, adăuga Faur în acea emisiune „Paranteze deschise”.

Optimismul, ca şi pesimismul, pot fi induse printr-o egregoră artificială, benefică sau malefică, după caz: internetul. Acesta a înlocuit zvonistica şi bârfa ascunsă sub masca anonimatului, poate influenţa comunităţi întregi sau colective. Prin insinuări repetate, prin jumătăţi de adevăr, prin repetarea unor minciuni, se poate frânge coloana vertebrală a unei naţiuni, a unei comunităţi sau a unei colectivităţi mai mici. Cu efect de bumerang, mai devreme sau mai târziu… (Cristian Ghinea, publicat în suplimentul „Redeşteptarea” nr. 1115)

Read Full Post »

Singura rasă de porumbei care poartă numele oraşului a fost la un pas de dispariţie. Situaţia Roller-ului de Lugoj, singura rasă de porumbei care mai poartă numele oraşului nostru, era, până acum câţiva ani, una gravă. În lipsa unei infuzii de sânge care să împrospăteze linia, exemplarele au început să decadă, generaţie după generaţie. Cu şapte-opt ani în urmă, în perioada critică, mai rămăseseră doar patru crescători care se ocupau de Rollerii de Lugoj: Bebe Voicu, Ştefan Kiss, Dorel Suba şi Constantin Iorga. Degenerarea a adus decăderea formei estetice, dar mai ales a afectat punctul forte al Roller-ului de Lugoj: aptitudinile sale de zburător. Micşorarea corpului, în special a pieptului, coada mai îngustă, dar mai ales lipsa vitalităţii au constituit semnale de alarmă că ultima rasă de porumbei dezvoltată la Lugoj risca să dispară.

Constantin Iorga la o expoziţie columbofilă in Dortmund- Germania 

Celelalte patru rase de porumbei de Lugoj sunt deja istorie. Roller-ul lugojean risca să aibă situaţia altor patru rase create în oraşul nostru şi care au dispărut, cu timpul, pentru că nimeni nu le-a mai împrospătat sângele şi nu a adus exemplare din afară pentru împerechere. Primul care a dispărut a fost Porumbelul de Lugoj, o rasă locală care avea un „joc” deosebit în aer, făcând câte o volută înainte, cam din cinci în cinci metri. Altă rasă de Lugoj dispărută a fost Hendel-ul, realizată şi îngrijită în special de crescătorii de etnie germană. Acesta era o pasăre de mari dimensiuni, comparabil cu o găină, şi făcea parte din rasele „de carne”. A treia rasă de care nu s-a mai ocupat nimeni a fost porumbelul cu talie înaltă „Tilinger”, o combinaţie între Uriaşul maghiar şi Guşatul englez, iar din satele cu populaţie maghiară din jurul Lugojului, a dispărut aşa-numitul „Csurka golumba”, un alt porumbel de carne.

Porumbelul care a dat standardul rasei în anii ’80 (crescător, Titi Muscalu)

Roller-ul de Lugoj nu mai este iubit la el acasă! Roller-ul de Lugoj se deosebeşte de alţi porumbei prin gâtul scurt, ciocul gros, mic spre mijlociu, capul rotund, frumos echilibrat, ochii albi, pieptul bombat şi coada ridicată la 45 de grade. Deşi nu este o rasă cu aspect comercial, „jocul” Roller-ului de Lugoj este unul fascinant. El face adevărate tumbe de 30-40 de metri în aer! „Din păcate, lugojenii nu mai iubesc această rasă, se orientează spre porumbei mai spectaculoşi, cu coada voltată. Pur şi simplu, la el acasă, Roler-ul de Lugoj nu mai este aşa iubit. Eu, când eram copil, ţin minte că numai pe strada Făgetului erau peste 30 de crescători ai acestei rase”, spune crescătorul Constantin Iorga.

Rolleri de Lugoj (crescător, Vasile Mioc)

La Leipzig, lotul de Roller de Lugoj se va bate pentru un nou titlu european. De fapt, ce este Roller-ul de Lugoj? Este o rasă concepută şi îmbunătăţită la Lugoj, prin ”dozarea” atentă a calităţilor raselor Roller de Cernăuţi (Ucraina), Roller de Chişinău (R. Moldova) şi Jucător bulgăresc de Lom. Constantin Iorga explică de ce o rasă poate fi menţinută cu greutate, dar poate dispărea repede. Ea trebuie îngrijită, sângele reîmprospătat în permanenţă, iar încrucişările trebuie făcute cu fler şi în urma unor obeservaţii atente. Regenerarea Roller-ului de Lugoj a început să dea rezultate abia după şapte-opt ani de muncă. „Acum, am în jur de 70 de porumbei, dintre care vreo 30 sunt exemplare de concurs. Şi nu sunt singur. Alături de mine, am 15 crescători care ameliorează genetic Roller-ul lugojean. Suntem pe o cale bună, e o ameliorare masivă, dar încă n-am ajuns la nivelul anilor 50-60” – spune Iorga. Exemplarele necesare împrospătării sângelui au fost aduse din Ucraina, Republica Moldova şi Bulgaria, prin achiziţii de la expoziţiile internaţionale, dar şi din Germania, unde există crescători lugojeni stabiliţi acolo, precum fraţii Schmadl sau Tony Seberger.

Roller Lugoj 2

Roller de Lugoj (crescător, Ştefan Kiss)

Roller-ul de Lugoj este rasă recunoscută naţional şi internaţional. Chiar şi în condiţiile grele prin care a trecut rasa, C-tin Iorga a reuşit acum trei ani, două titluri de campion european (matur şi tineret) la Nitra, în Slovacia.

Europaschau„În 6-7 decembrie, eu voi merge cu un lot de zece exemplare de Roller de Lugoj la expoziţia Europeană de la Leipzig, unde sper să obţin încă un titlu european”, este încrezător Constantin Iorga. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

Imaginea de faţă a fost surprinsă în anul 2003, pe când vaporaşul „Pelican” (foto Cristian Ghinea) se simţea în foarte bună formă şi, între două curse pe canalul Bega, găzduia şi reuniunile Cenaclului „H. G. Wells” din Timişoara. Fiind un cenaclu de literatură ştiinţifico-fantastică, evident că membrii săi nu se puteau reuni decât pe o… navă! De altfel, pe vaporaş aveau loc tot felul de evenimente, inclusiv lansări de carte. Nava, de categoria „transport fluvial”, a fost construită în anul 1968 şi a efectuat curse pe Dunăre, pornind din portul Orşova. În anii ‘80 a fost adus pe Bega şi folosit ca vaporaş de promenadă, alături de alte ambarcaţiuni („Pionierul”, „Rândunica” etc.).

Croazieră cu vaporaşul pe Bega – ilustrată din 1968

Vaporaşele aparţineau Regiei de Transport din Timişoara, care, după 1990, le-a cedat unor particulari. La ora actuală, „Pelican” e staţionat lângă Podul Mihai Viteazul, aşteptându-şi un nou proprietar. Un articol despre istoria vaporaşului l-am publicat în numărul 658 din „Redeşteptarea”. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

Inspiraţi de exemplul colegilor din alte câteva oraşe ale ţării, pompierii lugojeni au restaurat un utilaj vechi de 55 de ani, pe care l-au expus în faţa sediului lor de pe strada Făgetului.

Am dorit să avem în faţa intrării un exponat de muzeu, care să amintească tradiţia pompierilor bănăţeni. Este vorba despre o pompă de stingere a incendiilor, acţionată de două pistoane şi care dezvolta o presiune de doi-trei bari. A fost fabricată la Intreprinderea Metalurgică din Aiud, în anul 1957.

Utilajul avea tracţiune animală şi putea fi acţionat manual de una sau două persoane. Cu astfel de atelaje erau dotate mai ales serviciile voluntare de pompieri, săteşti sau comunale”, ne-a declarat mr. Cristinel Coneru, locţiitor al comandantului Detaşamentului de Pompieri Lugoj.

Utilajul a fost adus, pe bucăţi, din satul cărăşean Zorile, aparţinător de comuna Copăcele, de către masitrul militar Silviu Şepelia. A fost asamblat de către pompierii lugojeni, care au făcut rost şi de roţile care lipseau.

Au reparat bazinul de 100 de litri, după care au vopsit în roşu utilajul, ca să arate ca atunci când era nou-nouţ.

„Ceea ce am expus la intrarea în sediu este doar un exponat de muzeu. În realitate, acesta acţiona de cele mai multe ori împreună cu un alt utilaj, cu rol de rezervor, de care era legat prin tuburi de absorbţie”, precizează maiorul Coneru. Interesant este că utilajul cu aer de epocă a participat efectiv în mediul rural la stingerea incendiilor, până în anul 1992. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »