Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Lugosch’ Category

Time machine – Teatrul de Stat din Arad (Teatrul Clasic “Ioan Slavici”) – vineri, 14 noiembrie 2014, ora 16 – prima lansare a volumului meu “Zece pentru Lugoj”, la invitaţia distinsului scriitor Gheorghe Schwartz, lugojean adoptat de… Arad. Alături de scriitorii lugojeni, au participat actori, profesori şi studenţi, precum şi membri ai Cenaclului literar “DN literar” al revistei culturale “Arca” din Arad. Scriitori: Vasile Dan, Ion Matiuţ, regretatul Gheorghe Mocuţa, Lucian Mocuţa, Lucia Cuciureanu. Gheorghe Schwartz, Constantin Deheleanu şi alţii (Arad); Ion Oprişor, Adriana Weimer, Cristian Ghinea, Nicolae Silade, Simion Dănilă, Dan Floriţa Seracin, Remus Valeriu Giorgioni (a vorbit la lansare), Mircea Anghel, Ionel Panait, Georgia Miculescu, Ela Iakab (Lugoj). Evenimentul a mai cuprins alte lansări şi prezentări de carte. Eu am mai adus “Scrisori din Republica Utopia”, cartea mea din 2006.

 

 

Reclame

Read Full Post »

O venerabilă clădire a Lugojului este restaurată şi prinde culoare, după decenii de paragină. Faţada cazarmei cunoscute sub numele de „Principele Nicolae” de pe strada Banatului a fost în sfârşit renovată, iar rezultatul este unul demn de laudă. Lucrătorii firmei lugojene “Technocer” au reușit să finalizeze fațada principală, iar în perioada următoare se va termina și restaurarea laturii exterioare, de pe strada Comuna din Paris.

Noul sediu al Direcției de Asistență Socială Comunitară, aproape de finalizare
Clădirea restaurată are faţada principală pe strada Banatului şi se continuă, după colţ, pe strada Comuna din Paris. Corpul nr. 1 are dimensiuni impozante: suprafaţa construită la sol are 1190,58 mp, iar suprafaţa desfăşurată este de 2381,16 mp.str

Cazarma 1

Dar fosta cazarmă imperială are o suprafaţă mult mai mare. Corpul 2 de clădire (fără etaj) de pe strada Comuna din Paris (fostele grajduri ale cavaleriei) are o suprafaţă construită de 484,90 mp şi se continuă, tot pe Comuna din Paris, cu un al treilea corp, în formă de L, ce ocupă o arie de 805, 12 mp.

Cazarma 2

Şi acest corp de clădire are doar parter. Curtea interioară, cu o suprafaţă impozantă de 6871 mp, adăposteşte încă patru clădiri de domeniuni mai mici (40,5 mp; 114,48 mp etc.).

“La cazarma de pe Banatului, nr. 8 A, unde vom muta Direcția de Asistență Socială Comunitară, lucrările se desfășoară conform graficului atât la interior cât și la exterior. Deja la fațadă s-au finalizat lucrările de reabilitare și a fost aplicată culoarea decorativă. S-a folosit cam aceeași combinație de culori ca la clădirea primăriei. Până acum s-a schimbat acoperișul, s-a realizat luminatorul în partea dinspre curte, s-au făcut compartimentările necesare și acum se lucrează la finisarea pereților interiori” declara Francisc Boldea, primarul Lugojului.

1,6 milioane pentru faţadă şi 800.000 de lei puşi “la bătaie” pentru interior
Finanțarea pentru partea exterioară, pe o lungime de aproximativ 40 de m, este de aproximativ 1,6 milioane lei (fără TVA), iar pentru interior, unde se vor reface 1200 de m.p., din cei 3000 existenți, a fost alocată suma de 800.000 de lei.

Cazarma

După preluarea mandatului, primarul Francisc Boldea declara, în martie 2009: ”Am dorit ca această clădire sã treacă în domeniul nostru pentru a fi de utilitate publică a municipiului Lugoj”. Astăzi, în sfârşit, după un lung şir de dispute între autorităţile judeţene şi cele locale, proiectul este aproape gata, finalizarea lucrărilor fiind preconizată spre sfârșitul anului.

O clădire impozantă redată oraşului

Construcţia redată oraşului este foarte solidă şi dotată cu ziduri de peste un metru grosime. Ocupă un front stradal de circa 80 de metri pe strada Comuna din Paris şi aproximativ 40m pe Banatului. A fost una din primele cazarme austriece construite în Banat la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX. Iniţial, cazarma imperială purta numele FoHerzog Jozsef (Arhiducele Josef) şi aparţinea Regimentului de honvezi din Lugoj. Ilustrate de epocă din 1912 arată marile manevrele comune efectuate pe malul Timişului împreună cu unitatea de artilerie cazarma „Dragalina”, demolată în 1990). După Unire, cazarma a adăpostit grajdurile cavaleriei, cantina şi dormitoarele soldaţilor, însă ulterior a fost transformată în depozit. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Lugojul in cheie mov

Read Full Post »

Ioan Cojocaru, angajat în anul 1967 la Casa de Cultură Raională din Lugoj, este un veteran al Ansamblului „Lugojana”, de numele căruia se leagă înfiinţarea formaţiei de dansuri şi a ansamblului, la care s-a adăugat taraful de instrumentişti deja format. El îşi aminteşte începuturile formaţiei lugojene, povestind cu sinceritate şi despre lucrurile bune, dar şi despre impunerile şi restricţiile din epocă.

„În 1963, câţiva muzicanţi, în majoritate de la Măguri, formaseră un nucleu de instrumentişti, care era mai mult un taraf şi câţiva solişti vocali. Dintre aceşti solişti vocali o amintesc pe Viorica Ciurescu, Ica Ciurescu, aşa cum e ea cunoscută, care era una din promotoarele acestui grup, alături de Cătălina Drăghiţă, Persida Iovan şi alţii. Formaţia de dansuri şi cea de ansamblu le-am format eu, în 1967, când am fost angajat la Casa de Cultură a municipiului Lugoj, pe atunci Casa Raională de Cultură”, ne-a declarat Ioan Cojocaru.

DSC_0012

Ideea era să se pună pe picioare un ansamblu de „cântece şi dansuri populare” care să fie la înălţimea celor două formaţii etalon ale culturii lugojene – Corul „Ion Vidu” şi Teatrul Popular, a căror faimă trecuse dincolo de graniţele ţării.

Buluc la preselecţie! Artiştii amatori erau scoşi din producţie sau de la ore

Ioan Cojocaru îşi aminteşte că, în acel an 1967, cu sprijinul regretatului Socol Ianculovici, dirijorul ansamblului şi a profesoarei de canto Claudia Gâlea, s-au tipărit afişe şi fluturaşi pentru preselecţie, care au avut un ecou mult peste aşteptări, atât în şcoli, cât şi în fabrici. Dincolo de interesul firesc al lugojenilor pentru iniţiativă, mai erau şi alte motive: elevii erau scoşi de la ore cu acordul profesorilor, iar cei din fabrici veneau la repetiţii fiind „scoşi din producţie”. Adică, în timpul lucrului, mergeau la dansuri, fără ca salariul să le fie acceptat. În aceste condiţii, preselecţia a avut un succes monstru! Aşa se face că, la un moment dat, „ansamblul de instrumentişti era de 30 de muzicanţi, aveam şi instrumente precum ţambal, nai, contrabas.

DSC_0009

Soliştii vocali erau vreo 20, iar la partea coregrafică aveam la început 12 perechi de dansatori, cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani”, spune dl Cojocaru, care a şi dat numele ansamblului: „Ansamblul de cântece şi dansuri populare Lugojana, al Casei Raionale de Cultură Lugoj”. Aşadar, la succesul viitorului ansamblu „Lugojana” au participat din plin întreprinderi precum Filatura de Mătase Naturală (FMN), „Mondial” sau ITL, dar şi liceele oraşului.

Fără colinde, fără texte religioase!

De-a lungul anilor, „Lugojana” a luat locul I (în 1983), II şi III la festivalul Naţional „Cântarea României”. Pe de o parte,”organele de partid şi de stat” sprijineau financiar activitatea culturală, însă existau impuneri la nivelul textelor, care erau foarte atent „piepteneate”. Ioan Cojocaru ne declara „sincer vă spun, textele erau atent selectate de către subsemnatul şi conducerea instituţiei, dar şi de alţi… tovarăşi, de la alte niveluri. Repertoriul era pus la punct încă din momentul în care un interpret venea cu o un cântec nou. Erau evitate cu orice preţ cântecele cu subiect religios, orice referire la Iisus sau Maica Domnului. Pe timpul lui Ceauşescu, nu erau spectacole de colinde, Moş Crăciun se numea Moş Gerilă, iar cântările de Anul Nou erau trase la calapod”. În schimb, erau permise obiceiuri precum capra, buhaiul, etc., tot ce nu deranja prin text.

„Folclorul nou”, o altă formă de pervertire a folclorului

Mai mult, în anii ’80, pe lângă restricţiile ştiute, au apărut noi impuneri. Acestea priveau introducerea în repertoriu a pieselor de folclor nou, care vorbeau despre bădiţa care ară cu tractorul, despre brigadierii fruntaşi, despre combine şi avantajele cooperativelor agricole de producţie. Era o pervertire gravă a spiritului folclorului românesc, însă, cu tact, la Lugoj ea a fost ţinută la un nivel scăzut. „Este adevărat, am făcut concesii, că aşa erau vremurile, însă am păstrat întotdeauna folclorul neaoş românesc. Nu erau impuneri directe, însă era un fel de autocenzură. În ce ne priveşte, am evitat pe cât am putut acest aşa-zis folclor nou, în schimb am adăugat, cu sprijinul unor coregrafi dinTimişoara, dansuri tematice. Acestea erau ilustrarea unor obiceiuri de la sat prin dans – hora, secerişul, dragostea între tineri etc. îmi amintesc că am pus la punct un astfel de dans tematic foarte reuşit – „La fântână”, la care am lucrat foarte mult.

„Totul trecea pe la Camera 22”

Desigur, valoarea instrumentiştilor, a soliştilor vocali şi a dansatorilor de la „Lugojana” ar fi fost mult mai bine pusă în valoare, dacă, pe lângă turneele din ţară şi pariţiile la Cântarea României, ar fi putut ieşi mai des şi peste hotare. „Îmi amintesc că fusesem cu teatrul în anul 1982 la Festivalul de la Londra, unde am prezentat <Nevestele vesele din Windsor> pe scena de la Questor’s Theatre. Teatrul nostru a primit atunci premiul pentru regie al acestui festival internaţional, unde au mai participat trupe din Suedia, Ungaria şi ţara gazdă – Anglia. Înainte de plecare, am fost chemat la Camera 22, cum i se spunea, adică la Securitate. Acolo s-a decis cine merge şi cine nu, cine ar fi tentat să fugă, cine nu prezintă încredere, cine are rude în străinătate”, se confesează Cojocaru.

DSC_0005

„Cel mai trist lucru este că, în 1983, când am plecat în Iugoslavia, ţară socialistă pe vremea aceea, trierea la Camera 22 a fost la fel de dură. Nu s-a făcut diferenţă că plecăm în Anglia, la Londra sau în Voivodina, la Novi Sad şi Vârşeţ. Conta doar că plecam afară şi răspundeam pentru eventualii rătăciţi pe acolo”, adaugă el. Din perspectiva timpului, toate aceste vremuri par foarte departe şi de neînţeles, dar ele au marcat atunci destine.

Cristian Ghinea

Read Full Post »

La începutul anilor ’90, în una din turlele bisericii cu două turnuri, a fost făcută, din întâmplare, cea mai mare descoperire care vorbeşte de trecutul Rugii şi al breslelor: steagul Corporaţiei Cojocarilor, datând din 1893 şi o eşarfă cu dantelă ce consemna donaţia către biserică, din acelaşi an. Steagul, de mari dimensiuni, e lucrat din mătase şi are o emblemă din piele de căprioară care reprezintă doi lei şi o masă de cojocărie.

Breasla Cojocarilor era una din cele mai puternice bresle lugojene şi îl avea ca patron pe Sf. Ilie. Cojocarii, care au făcut importante donaţii Bisericii ortodoxe (baldachine, prapuri, candelabre, icoane) se numărau printre cei mai generoşi sponsori ai Rugii.

DSC_0842

Prima breaslă înfiinţată la Lugoj a fost cea a Olarilor, în 1746, iar în 1893 a fost sfinţit steagul Cojocarilor, păstrat într-o ramă specială la sediul Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. Din acelaşi an, 1893, datează şi eşarfa Naşului Rugii Lugoene, conservată şi ea în mini-muzeul amintit. Este o eşarfă de mătase albastră, pe care sunt trecuţi cu litere aurii naşii Rugii din 1893: Lupu din Buchin şi soţia.

steag argasitori 1909

Tot acolo se găsesc steagul Breslei Argăsitorilor din 1909 şi eşarfa Breselei Argăsitorilor, din 1930. Asocierea Măiestrilor Argăsitori s-a înfiinţat la Lugoj în 1906, după cum arată ziarul de epocă „Drapelul”, pus la dispoziţie de cercetătoarea Patricia Manea, cea care a consacrat studii interesante simbolisticii de pe aceste vechi steaguri.

Eşarfele amintesc că meseriaşii erau susţinătorii financiari ai Rugii Lugojene (Mihail Bejan, membru al celebrei familii lugojene, spune că prima ediţie a Rugii s-a ţinut la 1854, prilej cu care s-a adunat „toată poporimea oraşului”).

Vasile Belintan

Alte steaguri, ale Măcelarilor şi Agricultorilor (ambele din 1932) precum şi drapelul Clubului de Fotbal „Vulturii” (din 1921) se află la Muzeul de Istorie, Artă şi Etnografie. Meseriaşii lugojeni se conduc şi acum după acelaşi statut, care datează din anul 1884. Corporaţia Meseriaşilor are în prezent 186 de membri şi este condusă de dl. Vasile Belinţan – foto. (Cristian Ghinea, pentru blog)

Read Full Post »

Profesorul emerit Nicolae Ghinea s-a născut la Poiana Mare (judeţul Dolj) în 4 august 1938 (tatăl, Ghinea P. Mircea; mama, Maria, născută Pădureanu). A îmbrăţişat cariera didactică şi a petrecut 44 de ani la catedră. Prozator şi publicist, s-a legat de viaţa spirituală a municipiului Lugoj. La doar 36 de ani, a obţinut cel mai înalt grad didactic, cel de profesor emerit (30 iunie 1974). La ora actuală, este singurul dascăl din Lugoj care deţine acest grad didactic. De azi, profesorul emerit Nicolae Ghinea devie octogenar. La mulţi ani!

A urmat cursurile Liceului Pedagogic din Craiova (1952-1956) şi Facultatea de Filologie, secţia Limba şi Literatura Română, Universitatea Timişoara (abs. 1970).A fost director al Şcolii Generale nr. 6 din Lugoj timp de aproape 22 de ani, atât înainte, cât şi după 1990 (1972-79, 1984-1989, 1994-2000). Ales în fruntea Societăţii de Ştiinţe Filologice – filiala Lugoj (1976 – 1980), a reprezintat mişcarea literară la sesiunile naţionale de la Lugoj, Timişoara, Bucureşti, Braşov, Constanţa. A colaborat cu studii, articole şi texte literare la “Tribuna” Cluj, “Cuvinte româneşti” şi “Banat” Lugoj, “Tibiscus” Uzdin (Banatul Sârbesc) etc.

Prof em Nicolae Ghinea

Lansare de carte Nicolae Ghinea – despre Eugen Gangan, în cadrul Festivalului internaţional „Lugoj Clasic” ediţia a II-a, 2017

Debutul publicistic a avut loc în 1975, cu un eseu pe marginea simplificarii programelor şcolare, în revista „Tribuna” din Cluj. Debutul editorial – cu volumul „Calendar de suflet”, (1998) – publicistică. A iniţiat şi condus revista „Cetatea Şcoală”, din care au apărut 16 numere în perioada martie 1995 – decembrie 1999.

DSC05519

Cinci ani la rând, a publicat în săptămânalul lugojean „Redeşteptarea” articole de literatură. Rubrica intitulată „Calendar de suflet” care a însumat aproape 300 de ediţii, a fost urmată de o alta, „Limba noastră cea română”. Din 2015, a reluat şirul rubricilor permanente în săptămânalul „Redeşteptarea”, de această dată cu o rubrică dedicată limbii române corecte, în cadrul paginii de educaţie. Timp de peste cinci ani, a avut o emisiune radiofonică de cultivare a limbii, intitulată „Rosturi şi rostiri”. La acelaşi post de radio (Europa Nova Lugoj) a prezentat, timp de un an, substanţa unui roman dedicat marii gimnaste lugojene Alina Goreac.

DSC05525

A publicat următoarele volume: Calendar de suflet, [publicistică], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 1998; Calendar de suflet, II, [publicistică], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 1999; Calendar de suflet, III, [publicistică], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 2000; Stilistica în şcoală, [lucrare de specialitate], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 2000; Calendar de suflet, IV, [publicistică], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 2001; Eugen Gangan – omul şi actorul, [volum biografic], Lugoj, Editura Nagard, 2002; „Mărinaş”, [roman], Lugoj, Editura Nagard, 2005; Mărinaş – un nou zbor [roman], Lugoj, Editura Nagard, 2007; Mărinaş – viaţa ca o paradă (2009) [roman], Lugoj, Editura Nagard, 2009; Insomnambulisme [proze], Lugoj, Editura Nagard, 2010; Funambulisme (2014) „Nagard” Lugoj. [proze], Lugoj, Editura Nagard, 2014, Eugen Gangan – omul şi actorul, 50 de ani sub luminile rampei ed. II [volum biografic], Lugoj, „Vera” roman, Partoş 2016, Editura Eurostampa Timişoara, 2017, „Probleme de istorie şi critică literară – Tribuna 1960 – 1965”, Editura „Partoş”, Timişoara, 2018. Acest volum marcehează cei 80 de ani ai autorului şi debutul său publicistic, în prestigioasa revistă „Tribuna” de la Cluj.

Foto Ghinea Nicolae BUNA

La apariţia revistei „Cetatea şcoală”

Referinţe în volume : Aquilina Birăescu, Diana Zărie: Scriitori şi lingvişti timişoreni (1945-1999). Dictionar bibliografic Editura Marineasa, Timisoara, 2000,.; Constantin Buiciuc, Oglinda lui Narcis, II, Timişoara, Editura Marineasa, 2001, p. 87; Marius Sârbu, Simion Todorescu, Scriitori lugojeni, Timişoara, Editura Mirton, 2002, p. 97 – 104.

Nicolae Ghinea 1

2004 – lansare de carte la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj

Referinţe în periodice : Corin Jianu „Recurs la morală – Mărinaş, o viaţă cu sufletul la gură” Banat nr 11, an IV, noiembrie 2007, p. 20 ; Corin Jianu „Mărinaş, viaţa ca o mărturie de credinţă” „Banat”, 2009, nr 8 (68), p.6, Livius Petru Bercea „Nicolae Ghinea şi discreţia gesturilor culturale”, „Renaşterea bănăţeană” / „Paralela 45” , nr. 6611 octombrie 2011, p. 7; Zeno Magheţiu „Despre un calendar de suflet” Cuvinte româneşti an I, nr. 2, 2002, pagina 5; Dorin Murariu „Fluxul memoriei” Redeşteptarea 527, 28 VI – 4 VII 2001, p.11, Dorin Murariu „Trecut-au anii…” Redeşteptarea nr 504 18-24 ianuarie 2001, p.11, Dorin Murariu „Sufletul cultural” Redesteptarea 394 10-16 XII 1998, p.11, Dorin Murariu „Omul şi actorul” Redesteptarea nr 599 21-27 XI 2002, p.11 Constantin Buiciuc „”Itinerar aleatoriu printre valorile culturii române” Redesteptarea 473 15-21 VI 2000 p11, laurenţiu Nistorescu – „Despre Tribuna, de la tribuna istoriei”, „„Renaşterea bănăţeană” / „Paralela 45” , marţi 3 iulie 2018, p. 8.

Read Full Post »

Arbore pe strada Mocioni, în curtea fostei Şcoli generale nr. 5, acum Şcoala „Harul” in Lugoj.

Read Full Post »

Older Posts »