Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Lugosch’ Category

8 ani blog

Anunțuri

Read Full Post »

United Nations House Bucharest 26 july 2005. Premiul de Jurnalistică oferit de reprezentanţa Naţiunilor Unite în România. Award Ceremony of the Best Media Productions on Gender Equality Issues, program susţinut de ambasadele Canadei, Elveţiei şi Israelului. Alături de Doamna Soknan Han Jung, United Nations Resident Coordonator in Romania, UNDP Resident Representative.

Read Full Post »

Lugoj, 23 martie, Anno Domini 2018. Instantaneu de iarnă veritablă, ora 8.45 dimineaţa.

Read Full Post »

O statuie de mare valoare simbolică zace uitată în Cimitirul Catolic

Ioan Nepomuk, patronul catolicilor din Banat, a avut pe vremuri o statuie şi la Lugoj. Statuia era amplasată în faţa fostei Băi Comunale de pe malul Timişului. În anii ’70, autorităţile au vrut să distrugă statuia, însă ea a fost salvată, prin reamplasarea într-un loc mult mai discret: Cimitirul Romano-Catolic din Lugoj, unde a supravieţuit regimului de tristă amintire.

Astfel de statui există în toată Europa Centrală, dar şi în câteva oraşe din România, iar valoarea ei este una de simbol. Toate aceste statui, denumite şi „monumentele ciumei”, comemorează sutele de mii de victime ale epidemiei de ciumă care a bântuit Europa anilor 1738-1739.

Ucis pentru că nu a divulgat taina spovedaniei

Legenda spune că Johannes von Nepomuk a refuzat să-i divulge regelui Wenzel al Boemiei păcatele spovedite lui de către regina Ioana. Nepomuk a respectat tainele Sfintei Împărtăşanii, chiar dacă pentru asta a plătit cu viaţa: a fost torturat, apoi ucis şi aruncat de pe Podul Carol din Praga în apele Vltavei. Pentru această mărturie de credinţă, el a fost sanctificat. Este considerat ocrotitorul Boemiei natale, dar şi al celor ce păstrează o taină, cu bunăcredinţă. Statui ale Sfântului Ioan Nepomuk se află în numeroase oraşe din Europa Centrală, dar şi în România, la Timişoara („monumentul ciumei” amplasat, din anul 1756, în Piaţa Libertăţii), Arad, Oradea, Suceava şi Sibiu. A mai existat o statuie în judeţul Bihor, la Băiţa, care a fost distrusă de comunişti în anii ‘60, pentru a face cale de acces la minele de aur din zonă. Aceeaşi soartă putea să o aibă şi statuia de la Lugoj, salvată la timp prin relocarea ei în Cimitirul Romano-Catolic.

Şi azi, lugojenii pun coroane la statuia lui Nepomuk

Monumentul ciumei era amplasat în vecinătatea fostei Băi comunale, pe latura dinspre Timiş a actualei Case de Cultură a Sindicatelor. Statuia trona în mijlocul aşa-numitei Butterplatz, „Piaţa de unt”, unde lugojenii cumpărau lapte, smântână şi brânzeturi aduse din satele şvăbeşti din împrejurimi: Pietroasa, Darova sau Niţchidorf. La începutul anilor ’70, când a început construcţia Casei de Cultură a Sindicatelor, statuia Sfântului Ioan Nepomuk a fost luată cu macaraua de la IRIL şi relocată, pentru a nu fi distrusă. Ea a fost adusă în Cimitiorul Romano-Catolic, laolaltă cu alte statui catolice din oraş, cu însemne religioase la vedere. Deşi are două secole vechime, monumentul este în stare bună. Din păcate, placa de marmură de pe soclu şi cea de fier de pe gardul înconjurător s-au pierdut atunci când aceasta a fost mutată, odată cu date importante despre constructor.

Lugoj statuia Sf Ioan Nepomuk protectorul Banatului

Patron al primului spital din Lugoj

Sf. Ioan Nepomuk a fost şi patron al primului spital din Lugoj, înfiinţat la 1842 şi reconstruit la 1871, în localul de pe strada Bucegi 21, unde azi funcţioneză Şcoala de Artă şi Corporaţia Meseriaşilor. Preşedintele corporaţiei, Vasile Belinţan, spune că tatăl său, care a realizat mozaicul de la Casa de Cultură a Sindicatelor şi vazele de pe malul Timişului, este unul dintre cei care au salvat monumentul, sperând ca, la un moment dat, acesta să fie readus unde a fost. „Statuia trebuie reamplasată undeva în oraş, pentru că este un simbol al Banatului. Monumentul e în stare bună, dar locul lui nu este în cimitir, ci undeva într-un parc” – e de părere Vasile Belinţan.

Oricum, sfântul nu a fost uitat. În fiecare an, de Sf. Maria mică, data pelerinajului la Radna, lugojenii pun coroane la statuia lui Ioan Nepomuk. Şi azi, cei care intră pe aleea principală a Cimitirului catolic, pot vedea coroanele proaspăt aşezate la soclul acestui simbol ce trebuie repus în drepturi. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

radio-romania-actualitati

După filmul TVRAventura urbană – oraşe mici, poveşti necunoscute” episodul I, Lugoj, 26 nov. 2011 (realizator: Irina Luca, reporter: Cătălina Filip Coapşi), ştirile Digi 24 Timişoara, 31 ianuarie 2017 (Alexandra Marian / Dan Şoşdean) difuzat pe DIGI24.RO, şi Radio România Actualităţi, prin redactorul Alina Bujanca, a acordat spaţiu de emisie dedicat blogurilor mele. Sâmbătă, 10 februarie 2018, la emisiunea ”Ca pe roate”( intre orele 16-19) şi duminica, 11 februarie, la ” Deschis în week end” ( orele 10-12), au fost difuzate materialele realizate de Alina Bujanca. Mulţumesc şi lui Daniel Groza, de la „Adevărul” şi „Adevărul de Week End” – ediţia naţională (vineri/duminica, 16/18 decembrie 2016, nr. 280). Mulţumiri tuturor şi vă invit cu drag pe blogurile mele!

Read Full Post »

Una dintre cele mai vechi clădiri din oraş şi, cu siguranţă, una dintre cele mai importante, este actualul Hotel Dacia. Hotelul Dacia, construit la anul 1835, a fost întotdeauna locul unde se întâmpla „ceva”, unde poposeau oamenii celebri din epocă, unde aveau loc reuniuni, baluri simandicoase sau întâlniri de taină, unde se punea ţara la cale.

De la „Drei Rossen” la „Konig von Ungarn”

Printre oaspeţii hotelului s-au numărat istoricul Nicolae Iorga, scriitorii Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu, Octavian Goga, compozitorul George Enescu, fostul secretar general al Ligii Naţiunilor, Nicolae Titulescu (singurul Cetăţean de Onoare al Lugojului care a primit titlul în perioada interbelică), savantul I. C. Parhon, etc.
Iniţial, hotelul de azi a fost un han, care, după cum reiese din cercetările profesorului emerit Dan Popescu „a fost dat în arendă cetăţeanului Johann Helenstrein, după cum informează foaia de posesiune nr. 451/1835, întabulată în favoarea tezaurului regesc”.
Iniţial, stabilimentul a purtat un nume pitoresc („Hanul Drei Rossen”), schimbat după revoluţia din 1848-1849 într-unul mai pompos: „Keiser Gasthaus” („Casa de oaspeţi imperială”). Vremurile erau în schimbare, iar dintr-un singur cârmaci lugojenii s-au trezit pe cap cu doi, odată cu instaurarea dualismului austro-ungar. Prompt, maghiarii şi-au marcat teritoriul, schimbând aproape toate numele de străzi din limba germană în maghiară, cu excepţia numelui hotelului, devenit, fără prea mare risipă de imaginaţie… „Konig von Ungarn” („Regele Ungariei”). După Marea Unire, românii au răspuns punându-şi în valoare proprie istorie, aşa că, din 1919, hotelul poartă numele actual de „Dacia”.

Politică şi istorie

Politica şi istoria nu s-au reflectat numai în denumirile succesive ale clădirii, ci şi prin evenimentele petrecute aici: „pe zidurile acestui hotel s-a afişat în trei culori proclamaţia paşoptistă, în sala mică de la etajul I Constantin Rădulescu a strâns bani şi medicamente pentru armata română care sângera pe câmpurile de luptă din Bulgaria, în anii 1877-1878”, spune prof. em. Dan Popescu în ghidul Lugojului, publicat la Fundaţia Europeană Drăgan în 1993.

Foto sala bal Dacia

Fosta sală de bal a Hotelului „Konig von Ungarn” – „Dacia” după marea Unire

Faţada sobră şi maiestuoasă a clădirii este împărţită de zece coloane verticale hexagonale, în vârful cărora se aflau, pe vremuri, cariatide (mici statui, asemănătoare cu cele de pe faţadele catedralelor) care reprezentau anotimpurile. Cariatidele au dispărut, se pare, în urma incendiului din anul 1931, care a cuprins localurile Băncii Cărăşana şi a distrus sala mare de bal care se afla la etaj. De altfel, sala de bal a fost desfiinţată definitiv în perioada 1970-1972, când s-a introdus un planşeu care a devenit etaj, cu camerele aferente. La începutul anilor ‘90, capacitatea hotelului era de 93 de locuri în camere cu unul sau două paturi, localul fiind dotat cu restaurant, bar de zi şi grădină de vară.

O faţadă ca în anii tinereţii

În anul 1985, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de activitate neîntreruptă a hotelului şi restaurantului „Dacia”, în hol a fost organizată o expoziţie cu fotografii, ilustrate, ziare de epocă şi alte documente, expoziţie foarte interesantă dar care din păcate nu s-a păstrat. Tot în hol a fost amplasată şi o placă de marmură ce consemna aniversarea hotelului.
Desigur, de-a lungul anilor această impozantă clădire, care era cea mai extinsă la vremea construirii ei (1.077 mp, cu tot cu curte, însă fără grădina de vară) a suferit o serie de transformări, însă cea mai recentă este una foarte binevenită, fiind de fapt o revenire la faţada tradiţională, care la un moment dat putea fi admirată doar în ilustratele de epocă. În anii comunismului, s-a trecut la „modernizarea” parterului, prin introducerea unor geamuri enorme, prinse în rame metalice. Acestea au urâţit clădirea, întrerupând coloanele, dar se pare că era mai important să fie puşi la vedere „tovarăşii” care mai stăteau la taclale la un pahar, lăsând de izbelişte economia socialistă.
Lucrările de refacere a parterului, aşa cum arăta el în ilustratele cu parfum de epocă, au început în septembrie 2002 şi s-au terminat în luna decembrie a aceluiaşi an. De altfel, Revelionul anului 2003 a însemnat şi inaugurarea clădirii revenită la înfăţişarea iniţială. La ora actuală, Hotelul Dacia oferă 60 de locuri de cazare în 33 de camere cu confort îmbunătăţit. S-a lucrat cu fonduri proprii, deşi clădirea are valoare patrimonială. Trecerea (necesară, de altfel) a hotelului în rândul monumentelor istorice ale oraşului ar fi oferit un cadru legal şi o serie de înlesniri pentru orice activitate de renovare şi întreţinere. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Înainte anii ‘80, terenul grădinii de vară de la „Dacia” era un spaţiu viran. Când s-a luat decizia să fie valorificat, aici a fost amenajat un salon cu 60 de locuri, dotat cu bucătărie proprie şi o terasă acoperită, cu capacitate de 72 de locuri. În plus, erau nu mai puţin de 200 de locuri la mese şi scaune metalice, cele originale fiind realizate artizanal, cu gust. Grădina avea o scenă de unde muzica se revărsa în fiecare seară, indiferent că era vorba de acorduri de muzică uşoară sau folclor.

Grădina de vară şi nucul protector

Deasupra grădinii îşi înălţa ramurile protectoare un nuc bătrîn şi înalt de 4-5 metri. „La început se dorea ca nucul să fie tăiat, dar eu m-am opus şi mă bucur că am fost ascultat, pentru că muştelor şi ţînţarilor nu le pria mirosul şi ocoleau locul. Pavimentul cu mozaic de pe jos întregea atmosfera aceea frumoasă de la grădină, care era foarte căutată în epocă. E drept, restaurante în toată regula erau pe atunci doar Dacia şi Dinamo, dar grădina de vară de la Dacia, mereu împodobită cu flori, era nr. 1 în topul preferinţelor pentru nunţi, botezuri, aniversări de căsătorie sau cununii civile. Am avut zile când erau programate şi trei evenimente simultan, unul la salonul mic, altul la terasa acoperită şi altul grădină”, spune actualul consilier judeţean Nicu Bădina, care a lucrat ani îndelungaţi la „Dacia” şi cunoaşte bine istoria acestui local emblematic al Lugojului.

Un alt punct de atracţie erau cântăreţii, căci şi pe acea vreme concurenţa se manifesta în domeniu. Era de fală să cânţi la grădină, la „Dacia”! Aici au cântat Ştefan Ionel, zis Oaie, cu celebrul taraf din Măguri, Puşchiţ, Luşu Penescu, Nelu Covaci, Palade şi Puiu Tudora, formaţii de muzică uşoară în vogă, precum lugojenii de la Betta sau Şah Mat – Buziaş.

Bar de zi cu patru „cai”

Un loc interesant pentru perioada anilor 1975-80 era barul de zi de la Recepţie. Aici erau montate patru scaune înalte, numite în glumă „cai”. Alte 16 locuri locuri confortabile erau pe fotolii. În extindrea acestui spaţiu s-a făcut o mică grădiniţă cu vreo 30 de locuri, care există şi acum. Pentru că locul era mai ferit, acolo se adunau liceenii. Spaţiul tentaţiilor interzise era completat cu celebrul „Shop”, magazinul cu produse occidentale, de la băuturi şi ciocolata „Toblerone”, până la casetofoane, deck-uri şi „turnuri”, cum se numeau combinele muzicale din epocă. Spre deosebire de marfa zilelor noastre, produsele erau originale, „de la mama lor”, necontrafăcute, dar nu erau de nasul muritorilor de rând. Puteau fi cumpărate doar pe valută, iar românilor le era absolut interzis să deţină aşa ceva. Pentru un dolar sau câţiva cenţi, puteai face şi închisoare!
Creveţi şi langoşi, asortaţi cu berea la sticlă!

Pe vremea când „Dacia” avea la faţada dinspre Corso vitrinele acelea mari, cu ramă metalică. Acolo funcţiona o terasă, care putea găzdui pînă la 120 de muşterii. Vara, distracţia favorită erau celebrii creveţi care se „asortau” cu berea la sticlă, pusă la gheaţă, la frapieră. Alternativa la creveţii vietnamezi de import erau pogăcelele şi langoşii neaoşi.

În acei ani, se stătea la coadă la orice. La terasă, servirea începea la 10, dar muşteriii salivau deja de pe la 9, aşteptând să prindă un loc la masă. Iar la grădina de vară, se făcea „tren de oameni”! Stăteau la rînd cu jumătate de oră înainte de deschidere, la 5 după masa. Şi când se spărgea „trenul”, cel care ocupa loc la masă comanda şi câte patru rânduri de halbe, pentru prietenii care ajungeau mai târziu.

”Capsula timpului” – tacâmuri și vin de pe timpul Imperiului, zidite într-o firidă

În 1985, când s-au sărbătorit 150 de ani de activitate hotelieră la ”Dacia”, s-a organizat în hoului recepției o mică expoziție cu imagini de epocă pe panouri de sticlă. Hotelul ”Dacia” a fost construit în 1835 și a purtat de-a lungul anilor mai multe nume, precum ”Drei Rosen” sau ”König von Ungarn”. Aici au atras atenția niște exponate deosebite – linguri, lingurițe și furculițe cu coroana austro-ungară ștanțată la capăt.

Lugos hotel Konig von Ungarn

 

Povestea lor este una extraordinară. ”Prin anul 1975, în beci, la fundația hotelului, s-a descoperit zidită într-o firidă din perete o adevărată capsulă a timpului. Zidite în acea firidă erau o sticlă de vin și un set de tacâmuri ștanțate cu stema imperială. La începutul anilor 80, împreună cu domnul Adrian Stârcescu, am hotărât să facem o replică a acelei capsule a timpului. Așadar, am pus în firidă tacâmuri, un set de farfurii cu emblema Dacia – capul acela de dac, dacă vi-l mai amintiți, și două sticle, una cu răchie de prune și alta cu vin de Cotnari. Am mai pus o scrisoare, cu datele hotelului și restaurantului de atunci, pe care am sigilat-o în folie de aluminiu”, ne-a declarat Nicu Bădina, care se întreabă dacă peste 100 de ani va fi cineva care va pune în valoare acestă descoperire.

”Sara logojană”, cu meniu scris în grai bănățean!

Chiar și în perioada de dinainte de 1990, în ciuda economiei dusă uneori la absurd, restaurantul ”Dacia” reușea să își păstreze prestigiul. Responsabilii au dat dovadă de inventivitate prin ”serile tematice” propuse clientelei. Marți, renumită la Dacia era cina cu ciorbă de burtă, miercuri erau organizate serile folclorice ”Sara lugojană”, iar vinerea, seri dansante – tangou, dan clasic etc. ”Sara lugojană” necesita cea mai mare desfășurare de forțe. Erau aduse cu microbuzul ansambluri din satele din jurul Lugojului.

Mai mult, printr-o inițiativă inedită (nu se știe și cât de bine privită într-o epocă în care autoritățile se fereau de orice fel de regionalisme), meniurile erau scrise în grai bănățean. Pe listă erau trecute melșpaisuri, maioș, ”sângerece”, croafne (gogoși), răchie, palincă, sarme, carne păuită cu crumpi în dobă (la cuptor), scovergi cu brînză și smântână la dobă. Erau meniuri tradiționale, care erau pregătite de bucătari de foarte bună calitate, meseriași desăvârșiți, care excelau la expozițiile culinare ale vremii, dar și la Balurile vânătorilor! Dar, despre acești bucătari și rețetele lor miraculoase, vom vorbi într-o ediție viitoare a serialului nostru dedicat oamenilor, locurilor și poveștilor pline de farmec din Lugojul de odinioară! (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Older Posts »