Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Lugosch’

Iosif Brendian a jucat timp de 20 de ani la aceeaşi echipă: „Timişul” Lugoj. Din cele două decenii de carieră (1963-83), handbalistul lugojean îşi aminteşte cu mândrie pezenţele echipei „Timişul” pe prima scenă a ţării. Performanţa este extraordinară, pentru că România anilor 60-70 era o putere de prim rang în handbalul internaţional, cu patru titluri mondiale la activ.

Handbal anii 60 pic1

Câştigători ai Campionatului Banatului, zdrobesc campioana Olteniei cu 39-15. Luna mai 1965 înseamnă pentru handbalul lugojean prima promovare în Divizia A.

„În 1964 câştigasem campionatul regional. Era o competiţie foarte puternică, desfăşurată în sistem primăvară-toamnă, care aliniase la start 24 de echipe din regiunea Banat. După câştigarea campionatului regiunii Banat, am întâlnit în meci eliminator campioana regiunii Oltenia, echipa Drăgăşaniului. Diferenţa de valoare era foarte mare, iar oltenii acceptaseră să joace acest meci la Lugoj. Pe vechiul teren de la Ştrand, Timişul a obţinut două victorii zdrobitoare, îmi amintesc că în al doilea meci scorul a fost de 39-15”, îşi aminteşte Iosif Brendian.

Handbal anii 60 pic2

O echipă alcătuită numai din lugojeni! Aşa se face că „Timişul” şi-a câştigat dreptul la barajul pentru Divizia A, care s-a desfăşurat la Mediaş, în perioada 20-30 mai 1965. Deşi echipele de la baraj erau foarte puternice – Electroputere Craiova, ICO Oradea şi Baia Mare (viitoarea „Minaur”), lugojenii au reuşit trei victorii din tot atâtea partide, plasându-se pe primul loc. Rezultatul poate fi considerat fenomenal, mai ales că a fost obţinută cu o echipă alcătuită exclusiv din lugojeni: Franz Binder, Iuliu Barna, Ladislau Lukacs (portari), Anton Stanek, Ewald Riedl (extreme), Franz Moritz (inter stânga), Anton Tarko (conducător de joc), Hans Wibiral (inter dreapta), Caius Muroni (extremă dreapta), Gheorghe Buciu, Iosif Bogdan (pivoţi). Rezerve erau Iosif Brendian, Romulus Bulzan, Hermann Stanek şi Ludwig Anghel. Antrenor a fost regretatul mare handbalist din generaţia veche, învăţătorul Nikolaus Fritz.

Handbal anii 60 pic3

„Merită lăudată conducerea clubului de atunci, în primul rând Valeriu Anghel, director al IOIL – Întreprinderea Orăşenească de Industrie Locală şi reprezentantul echipei – Johann Plack, fost sportiv, care jucase handbal în 11”, spune Brendian.

Cheia succesului, cel mai tare program de amicale. Desigur, nu numai talentul handbaliştilor noştri a dus la acest rezultat, ci şi un ajutor neştiut, oferit de un alt mare lugojean, Ioan Kunst Ghermănescu, pe atunci preşedinte al Federaţiei Române de Handbal. Ghermănescu a sesizat că intrarea echipei Poli Timişoara în prima divizie era o oportunitate pentru „Timişul”. Aşa că, în drum spre Timişoara, echipe mari precum Steaua, Dinamo, Dinamo Braşov, Tractorul Braşov, Teleajen sau Dinamo Bacău făceau popas la Lugoj şi jucau câte un amical cu „Timişul”.

Handbal anii 60 pic4

Aşa se face că lugojenii aveau cel mai tare program de amicale!
Fanii cei mai devotaţi. Cei mai înfocaţi suporteri lugojeni, Ioan Opriş şi Hermann Schmidt, au bătut drumul de acasă până la turneul de baraj de la Mediaş călare pe motocicletă.

„Ajuns la Mediaş, dl. Schmidt a avut o idee de milioane. S-a dus la copiii care veneau la meci cu câte o îngheţată şi le-a spus să strige „Hai Timişul!”. Aşa a organizat o galerie ad-hoc, care ne-a încurajat tot meciul. Partea nostimă e că unii credeau că Timişul era fabrica de brânzeturi de pe vremuri”…

Handbal anii 60 pic5

Altă poveste emoţionantă a fost primirea de la Lugoj. „Era duminică seara când ne-am întors cu trenul de la Mediaş. Cineva din delegaţie s-a uitat spre gară şi a zis că a izbucnit un incendiu. Am ieşit toţi la geam şi când ne-am apropiat, am văzut pe peron o mulţime de suporteri cu torţe şi făcii aprinse, ca mulţumire pentru calificare”, îşi aminteşte Brendian.

Meciul carierei. Primul meci în Divizia A s-a desfăşurat pe terenul din Ştrand, cu tribunele arhipline (600 de spectatori) şi a fost un 11-11 memorabil cu „Poli” Timişoara.

„Alte meciuri memorabile au fost un… 4-4 cu Voinţa Bucureşti, disputat pe o ploaie torenţială, darmai ales meciul decis cu Oneştiul, pentru rămânerea în divizie. Oneştiul avea 19-18, ai noştri aveau ultimul atac şi au dat bară. Mingea mi-a revenit mie şi eu am înscris golul salvator, care ne-a salvat de la retrogradare. Publicul m-a dus pe braţe de pe teren”, spune Iosif Brendian. La finalul primul sezon în Div. A, „Timişul” s-a clasat pe un onoarbil loc 8 din 12 echipe, dar mai apoi seria a II-a a Diviziei A s-a transformat în Divizia B.

Parada handbalistilor 23 august 1962

Parada handbaliştilor – 23 august 1962

A doua promovare: minunea se reia în 1968-69! În aceste condiţii, „Timişul” s-a văzut nevoită să lupte din nou pentru a promova în „A”. Şi minunea s-a prous din nou, în sezonul 1968-69, e drept, doar pentru un an. Echipa care a reuşit a doua promovare în „A”: Marian Pavelescu, Silvestru Lupuleac, Stefan Urkom (portari), Ioan Godeanu, Iosif Sauer, Anton Tarko, Hermann Kopp (extreme), Werner Pangert (pivot), iar printre rezerve erau C-tin Păcurariu şi Emil Grangure. Iosif Brendian era titular, ca extremă dreaptă. În afară de Pavelescu, toţi autorii celei de-a doua promovări pe prima scenă a handbalului românesc erau lugojeni.
(c) Cristian Ghinea, 2015 [Fotografii din colecţiile Iosif Brendian şi Caius Muroni, cu mulţumiri]

Read Full Post »

În plus, şoferii erau sfătuiţi să oprească motorul pentru a nu speria caii… Cum este circulaţia în Lugojul zilelor noastre o ştim. Dar cum era cu un secol în urmă? Mulţi ar crede că era mai liniştită, dar presa vremii ne contrazice din plin. La 14 ianuarie 1921, gazeta “Timişana” din Lugoj scria: “rugăm intervenţia poliţiei în chestiunea autocamioanelor, cari se plimbă zilnic pe diversele străzi ale oraşului cu o viteză şi încărcătură, de edificiile mai slabe se cutremură din temelii. Suntem informaţi că o casă a suferit şi stricăciuni în urma zguduiturii produsă de camionale aceste”. Era mai sigură circulaţia în acele vremuri? Nici asta nu e adevărat. Lugojenii anului 1928 erau preocupaţi de desele accidente de automobil. Iată ce aflăm din organul naţional-politic „Viaţa nouă”, ediţia de Lugoj, 8 iulie 1928: „Desele accidente de automobil trebue să dea de gândit comisiunei care acordă carnetele de conducători de automobile. Multă lume se miră când vede pe străzi automobile conduse de domnişoare sau chiar copii cărora le lipseşte energia şi prezenţa de spirit în momentele critice. Comisiunea compusă din specialişti ar trebui să fie mai severă şi să nu acorde minorilor şi tuturor derbedeilor carnete!”

afis expo masini epoca

“Luptele de viteză” pe şoselele publice, cu desăvârşire oprite. Graţie ziarelor de apocă, ştim cum se purtau “derbedeii” şi camionagii, dar nu cunoaştem cum sunau legile circulaţiei. Doamna Ileana Ardelean păstrează în arhiva familiei sale un permis de conducere eliberat la Lugoj în anul 1923, pe numele lui Ioan Ardelean, de profesiune măcelar, născut la 5 iunie 1903 în oraşul nostru. Vajnicul meseriaş a primit carnetul de conducere la 21 noiembrie 1923, iar fotografia îl înfăţişează în echipamentul automobilistic al vremii, cu şapcă şi ochelari ca de aviator. Ioan Ardelean conducea ocazional maşina unchiului său, Nicolae Rusalin, fost preşedinte al Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. La volanul acestui Buick de culoare roşie, Ardelean a făcut nenumărate drumuri la Casinoul din Băile Herculane şi retur. În cele din urmă, Rusalin i-a lăsat automobilul nepotului său.

DSC04752 (Medium)

Urări de sănătate din partea Regelui. Prima pagină a permisul lui de conducere, înregistrat la Poliţia Lugoj, cu numărul 815, începe cu o… urare din partea Regelui: “Ministerul de Interne – Ferdinand I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României – La toţi de faţă şi viitori, sănătate! Corpurile legiuitoare au votat şi adoptat şi Noi sancţionăm cele ce urmează: Lege privitoare la circulaţia automobilelor”.

DSC04751 (Medium)

La răspântii, viteză egală cu “pasul pedestrului” Câteva articole referitoare la viteza maximă ne-au atras în mod deosebit atenţia: “Viteza maximă cu care automobilele şi celelalte vehicule cu tracţiune mecanică pot circula în oraşe şi în trecere prin comune va fi de 12 kilometri pe oră, adică egal cu trapul cailor. La cotituri, în aglomeraţiuni, la încrucişări de străzi şi la răspântiile drumurilor, viteza va fi redusă la şase km pe oră, adică egală cu pasul pedestrului.
Circulaţia pe poduri şi podeţe de lemn, precum şi pe poduri suspendate, va fi redusă de asemenea în aceea a pasului cailor.
Luptele de viteză pe şoselele publice, ca şi în trecere pe străzile oraşelor, sunt cu desăvârşire oprite. Niciun fel de cursă de automobile sau de orice alte vehicule mecanice nu va putea avea loc fără autorizarea scrisă a ministerului de interne. Conducătorul unui automobil sau vehicul cu tracţiune mecanică e obligat a modera mersul şi chiar a opri motorul dacă mişcarea sau zgomotul vehiculului, speriind caii, ar putea provoca un accident (!) Dacă un automobil va provoca direct sau indirect un accident oarecare, conducătorul este obligat a opri automobilul său, a da ajutor şi a transporta eventual pe răniţi până la cel mai apropiat loc de ajutor, fiind obligat a aviza imediat autorităţile administrative din apropiere”.

DSC04753 (Medium)

Pasiunea pentru maşinile americane, o tradiţie de familie. Permisul purta un număr de ordine care „aparţinea trăsurii”, cu alte cuvinte era chiar numărul de înmatriculare al vehiculului şi rămânea acelaşi cât timp maşina era înscrisă în raza Prefecturii respective.
Textul legii era semnat de generalul de brigadă C. Argetoianu, Ion Răşcanu, P.P. Negulescu, I.Petrovici, general Gh. Văleanu, T. Cudalbu, M. Antonescu şi Constantin Garoffit.

afis expo masini epoca 2
Interesant este că pasiunea pentru maşinile americane „de efect” s-a păstrat în familie. Peste ani, fiul lui Ioan Ardelean, inginerul Zeno Ardelean, va conduce pe străzile Lugojului un Cadillac Seville model 1967, automobil de excepţie, cumpărat în 1970 de la Ambasada Americană din Bucureşti. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Lugoj luna lui Cuptor

Read Full Post »

Cel puţin o dată pe an, cu ocazia achitării taxelor şi impozitelor, lugojenii îşi amintesc că locuiesc în „Lugojul român” sau „Lugojul german”. Foarte mulţi cred că acestea sunt simple denumiri administrative, dar în realitate nu este aşa.

Lugojul român şi cel german au fost două oraşe diferite, cu date de naştere diferite, cu conducători diferiţi, cu concepţii diferite de dispunere a străzilor etc. Într-un fel, aşa cum Dunărea separa două oraşe care s-au contopit – Buda şi Pesta, formând Budapesta, la o scară mai mică, cele două aşezări separate de Timiş au format, din raţiuni economice, mai ales, o singură urbe: Lugojul de azi!

Lugojul nu a fost niciodată sat. Iniţial, exista doar Lugojul românesc, ridicat pe malul drept al Timişului, în jurul vechii cetăţi „Era o cetate de câmpie, cu rol de apărare. În mijloc, era construită din piatră, cu formă pătrată, şi îngloba câteva case. În exterior, s-a construit apoi o palisadă din lemn şi pământ”, spune prof. dr. Sofronie Mureşan, care predă la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” din Lugoj.

podul de lemn Lugoj Roman Lugoj German pana la 1900 BLOG

Interesant este că Lugojul nu a fost niciodată amintit în acte ca sat. Cel puţin în documentele oficiale care s-au păstrat până în ziua de azi, Lugojul a fost o aşezare de rang superior, pomenită ca „civitas” (cetate) sau „oppidum” (târg).

„Deşi nu avem documentul, se pare că la 1242, la ora războaielor dintre tătari şi unguri, vechea cetate ar fi fost dărâmată. Însă, după retragerea tătarilor, regele Ungariei, Bela al IV-lea, ar fi ordonat refacerea cetăţii. De aceea avem presupuneri întemeiate că cetatea exista înaintre de 1334, data oficială de naştere a Lugojului, când aşezarea a fost amintită printre cele care plăteau dijmele Papale, prin şeful comunităţii religioase de aici, numit „sacerdos de Lucas”. Cetatea a fost dărâmată definitiv de austrieci la 1701”, spune profesorul Mureşan.

Lugojul german, mai „tânăr” cu o jumătate de mileniu decât cel român. Venirea germanilor la Lugoj, ca şi la Timişoara, este legată de numele celebrului guvernator al Banatului, Florimund Mercy. „La 1717, după ce Banatul a fost ocupat de austrieci, pe malul stâng al Timişului s-a ridicat cel de-al doilea oraş: Lugojul german. Aici au fost colonizaţi nemţi din Cehia, Moravia şi alte ţinuturi ale Europei Centrale. Tot atunci, au sosit şi primele familii de greci, armeni şi evrei, dar ştim sigur că grecii sunt amintiţi că ar fi locuit în Lugojul românesc de pe la 1600. Interesaţi fiind de educaţia copiilor lor, ei au avut un rol important în edificarea şcolilor”, mai spune Mureşan.

Iniţial, Lugojul german avea o singură stradă: str. Bucegi. „La început, oamenii s-au aşezat în nişte case construite din ordinul autorităţilor vremii, în jurul Conventului Minoriţilor, care s-a stabilit aici la 1718 şi la 1723 era deja organizat administrativ. A urmat edificarea Bisericii Romano-Catolice, la 1733-35 şi, încet-încet, actuala strada Bucegi a devenit coloana vertbrală a Lugojului german”, adaugă prof. dr. Sofronie Mureşan.

„Noul oraş, construit de autorităţi pe malul stâng al Timişului, a fost numit Lugojul german, Deutsch Lugosch sau Nemeth Lugos. Acesta era legat printr-un pod de Lugojul român, Varos sau Valachische Lugosch. Podul exista dinanite de 1718. Era un punct obligatoriu de trecere peste Timiş, care lega şi cetatea de restul teritoriului. Până la 1793, cele două localităţi vor fi conduse separat, de persoane diferite, dar care au păstrat mereu strânse legături economice, pentru că aveau proiecte şi interese comune”, spune istoricul Heinrich Lay, Cetăţean de Onoare al oraşului nostru.

Iniţial, Lugojul german avea o singură stradă: str. Bucegi, care pornea de la fosta cazarmă militară (zidită la 1743) şi ţinea până la Parcul „George Enescu”, unde era şi cimitirul, sfinţit la 1754. Aşa cum scriam în „Redeşteptarea”, la ora introducerii stîlpilor pentru iluminarea electrică a parcului, acolo încă s-au mai găsit cranii şi fragmente de schelet. Abia la sfârşitul sec. XVIII, Lugojul german dezvoltându-se, s-a cumpărat teren pentru un nou cimitir, pe actuala stradă Doja.

Primul primar al Lugojului: fierarul Iosif Andraşici. La ora unificării, Lugojul român avea o stradă principală şi 14 uliţe laterale, iar Lugojul german avea doar strada Bucegi. Procesul de unificare începe la 1793 şi se termină la 1795, arată prof. Mureşan. „Primul primar al Lugojului unificat a fost fierarul Iosif Andraşici, ales la 18 noiembrie 1793. Chiar fiind român, el depune jurământul în faţa preotului minorit la 24 noiembrie, împreună cu juraţii şi notarul”, spune Sofronie Mureşan.

Egalitatea taberelor în Consiliul local. Profesorul lugojean se află în posesia unui document emis de administraţia din Timişoara la 3 feb. 1796 către administraţia lugojeană, în care se face cunoscut că „Curtea Imperială a luat act cu satisfacţie de faptul împreunării celor două Comune”.

Din cele 17 puncte ale „Constituţiei” Lugojului unificat, cele mai importante erau: alegerile se fac tot la doi ani, iar primarii se aleg pe rând, unul dintre români, apoi unul dintre germani. Pentru paritate, numărul juraţilor era de şapte, în aşa fel încât primarul să aibă trei, iar ceilalţi patru. Adică, dacă primarul era român, avea trei juraţi, iar germanii – patru, şi invers. Se mai prevedea libera funcţionare a corpului electoral, leafa primarului, înfiinţarea unui serviciu de contabilitate etc. Singura separaţie era că doar românii plăteau o cotitzaţie anuală de 200 de florini episcopului Greco-Ortodox de la Vârşeţ, de care aparţinea Biserica Ortodoxă din Lugoj. Primăria oraşului unificat era în sediul actualei Poliţii.

„La început, limba oficială a documentelor, proceselor verbale etc. era latina, dar, după unificare, din 1796, s-a trecut la germană. Din martie 1870, limbile oficiale sunt româna şi germana, iar din 1887, se adaugă şi maghiara”, arată Mureşan.

Primul sigiliu al Lugojului unificat reprezintă Biserica cu două turnuri, considerată simbol al oraşului, ca dovadă de ecumenism adevărat – de toate comunităţile din Lugoj.
(c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Strada Timişoarei pustie, fără trafic, pe la 5 după masa. O privelişte rară.

Lugoj str Timisoarei

Read Full Post »

Lugojul anilor interbelici nu ducea lipsă de oameni inventivi şi nonconformişti. Astfel, în 1933, o invenţie-unicat făcea senzaţie pe apele râului Timiş: bicicleta amfibie! Un articol semnat de Oskar Lung în “Lugoscher Heimatblatt”, revista lugojenilor din Germania, povesteşte despre această dovadă de ingeniozitate de care au dat dovadă doi prieteni din oraşul nostru.

Bicicleta amfibie(Medium)

În acel an 1933, doi prieteni – Josef Lung şi Johann Agnes, au avut ideea să construiască o bicicletă care să fie capabilă să meargă pe apele Timişului fără să se răstoarne şi în deplină siguranţă. Ceea ce au inventat cei lugojeni poate fi considetrat un strămoş al hidrobicicletei. Diferenţa notabilă este că ei au folosit o bicicletă de stradă montată pe un cadru care plutea, fiind susţinut de trei corpuri plutitoare. Pedalele de la bicicletă acţionau nu numai roata spate, ci şi un dispozitiv cu palete (asemănătoare zbaturilor) montate în partea din spate. Ghidonul acţiona, la rândul lui, o cârmă (numită “balans”) care dădea posibilitatea întoarcerii vehiculului pe apă. Însă marea deosebire faţă de hidrobicilceta din prezent era destinaţia ineditului vehicul.

Josef Lung şi Johann Agnes nu au dorit să aibă o bicicletă care să meargă doar pe apa Timişului, ci şi una cu care să se plimbe prin oraş!

Aşa că partea plutitoare putea fi ridicată la nevoie, iar bicicleta redevenea un vehicul de oraş, chiar dacă cu gabarit mai mare decât al unui velociped normal. Fotografia reprodusă de “Lugoscher Heimatblatt” este una de-a dreptul istorică. Ea arată această bicicletă unică în lume în timpul unei curse efectuate pe râul Timiş, la Lugoj, în data de 17 septembrie 1933. În fundal se văd foarte bine siluetele binecunoscute ale Palatului de Justiţie şi turnurile Bisericii Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”. Cursele obişnuite ale bicicletei amfibii – notează Oskar Lung – erau de acasă până la malul Timişului în regim terestru, apoi cursa continua pe apă până sus, la “izvor”, iar pe urmă, de la Moara Şpănească, cadrul se ridica din nou! (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

Statuie în curtea Şcolii de Arte, realizată probabil de un discipol … Still here, still smiling.

Still here, still smiling

Read Full Post »

Older Posts »