Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Lugosch’

Cu dedicație, mamei mele, cea care m-a luat pe o aripă și m-a dus în zări, hăt departe: învățătoarea Cornelia Ghinea, născută Picu (11 august 1931, Poiana Mare – 28 martie 2020, Lugoj)

”Încă din școală am iubit teatrul și muzica, două pasiuni pe care nu le-am părăsit niciodată”

-Care au fost motivele ce v-au determinat să alegeți profesiunea de învățător și ce amintiri păstrați despre anii formării dumneavoastră intelectuale?

-Cred că profesia de învățător am preluat-o de la tatăl meu, Florea Picu, învățător și el, care mi-a fost și primul educator și modelul pe care am căutat mereu să îl urmez în viață. De altfel, vreau să spun că fac parte dintr-o familie în care majoritatea membrilor ei au slujit și slujesc școala românească. Așa că nu știu dacă dorința de a deveni învățătoare a fost o chemare, o moștenire sau și una, și alta. După terminarea școlii primare, am devenit, prin concurs, elevă a Școlii Pedagogice de Fete (Școala Normală ”Madona Dudu”) din Craiova, unde am avut șansa să mă pregătesc cu profesori de excepție, precum Țărăscu, Făcăoaru, Gheorghe, Rădulescu, Mereuță, Stancovici, Scoroșanu și alții. Cunoștințele însușite aici au însemnat o inestimabilă zestre, care mi-a folosit în întreaga carieră. Încă din școală am iubit teatrul și muzica, două pasiuni pe care nu le-am părăsit niciodată.

DSC02128Învățătoarea Cornelia Ghinea, născută Picu  

”În primul an de învățământ, am lucrat cu o clasă de 41 de elevi, iar seara cu 32 de analfabeți”

– Ce a urmat după absolvirea Școlii Normale?

– Aveam 18 ani când am fost repartizată la Zimnicea, unde mi s-a propus o catedră de matematică la gimnaziu, pe care am refuzat-o, cerând să mi se dea o clasă la ciclul primar. Anii aceștia au fost cei mai frumoși, au fost ani de încercări, de căutări, dar și de greutăți. Am învățat de tânără să înfrunt viața, să lupt pentru ca imaginea învățătorului să capete valențe noi. În primul an de învățământ, am lucrat cu o clasă de 41 de elevi, iar seara cu 32 de analfabeți. În afara activității didactice, am îndeplinit și alte numeroase funcții, cum ar fi acelea de directoare a căminului cultural, bibliotecară, crainică la stația de radioficare a orașului etc. O perioadă de patru ani am fost profesoară de geografie – istorie, învățătoare – educatoare (pedagog) la Casa de Copii Școlari – Fete din Lugoj, dar perioada cea mai lungă și mai bogată în împliniri am desfășurat-o la Liceul ”Iulia Hasdeu” (17 ani), apoi la Școala generală nr. 2, de unde am ieșit la pensie. La maturizarea mea profesională au contribuit și cursurile de perfecționare, pe care le-am absolvit în București, Turnu-Măgurele și Timișoara. De asemenea, la îndeplinirea aceluiași deziderat, au mai contribuit pregătirea și obținerea gradului II (1967), gradului I (1977), coordonarea și conducerea cercului pedagogic, a comisiei metodice, aproape pe întreaga durată a activității mele profesionale. Am avut satisfacția de a activa ca metodistă a Inspectoratului Școlar județean Timiș, efectuând inspecții de grad atât în municipiul Lugoj, cât și în județ. Pentru rezultatele muncii mele am primit titlul de ”învățător evidențiat” (1983), gradația de merit, iar în 1985 am fost delegată din partea inspectoratului Școlar la Congresul Științei și Învățământului de la București.

casa fete 58

Casa de Copii Școlari – Fete, Lugoj, 1958. Învățătoarea Cornelia Ghinea și clasa ”cu mandoline” 🙂

20 de ani de activitate corală și zece ani de activitate teatrală

-Ce alte satisfacții ați avut?

-Desigur, acelea prilejuite de elevii care au absolvit diverse licee și facultăți și sunt astăzi oameni de nădejde: profeori, învățători, medici, economiști, farmaciști, muncitori… Meritul meu este acela de a fi pus temelia formării lor de mai târziu. Nu pot să nu amintesc despre cei 20 de ani de activitate corală și zece ani de activitate teatrală, în cadrul Sindicatului Învățământului și al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, care mi-au oferit mari satisfacții artistice. Cele mai reușite roluri, pe care le-am interpretat, sunt: Ameli, din piesa ”Escu…” de Tudor Mușatescu, Rada, din ”Oameni care tac” de Al. Voitin, Maria Buznea, din ”Pentru fericirea poporului” de Aurel Baranga, Gena, din ”Titanic Vals”, de Tudor Mușatescu, etc.

”Am dorit ca tinerii să nu lase viața să treacă pe lângă ei”

La pensionare, m-am desprins cu mare greutate de școală, deoarece ea a fost marea mea dragoste. Nu voi uita niciodată colegii cu care am lucrat într-o atmosferă de muncă și respect: Florea Daia, Ion Roman, Tațiana Streian și Nistor Mărgan.

-Ce ați dori să spuneți tinerilor din zilele noastre?
-Celor care doresc să devină învățători le spun să o facă doar dacă au chemare. Un bun dascăl trebuie să stăpânească arta de a preda. O lecție devine vibrantă când știi să apeși pe toate coardele, inclusiv pe cele ale sufletului. Aș dori ca tinerii să nu lase viața să treacă pe lângă ei. Întreaga lor capacitate intelectuală să o pună în slujba țării și a poporului din care fac parte. E sfânt să mori în țara în care te-ai născut. Acestea sunt câteva gânduri pe care aș dori să le insuflu și nepoatei mele, Cristiana.

Interviu realizat de prof. Zeno Maghețiu, pentru ”Redeșteptarea”, în cadrul rubricii ”Dascăli ai Lugojului”

Read Full Post »

Cetăţenii de etnie germană din Lugoj, stabiliţi în străinătate, saau nemţii noştri” cum ne place să le spunem, nu şi-au uitat originea şi locul de unde au plecat, arătând chiar mai mult respect şi recunoştinţă istoriei oraşului natal, decât locuitorii lui de azi.

Printre aceştia se numără, la loc de cinste, profesorul Heinrich Lay, Cetăţean de Onoare al Lugojului. Printre altele, acesta a acontribuit la organizarea îăntâlnirilor lugojenilor din Germania, desfăşurate iniţial la Ulm, apoi la Denkendorf, a editat publicaţia ”Foaia Lugojeană” (”Lugoscher Heimatblatt”) şi a salvat integral, prin fotocopiere, arhiva ziarelor de limbă germană din Lugoj din perioada interbelică.

Chiar înaintea Crăciunului 2019, compozitorul Helmut Klimek, fost profesor al Şcolii Populare de Artă din Lugoj în perioada ei de aur, ne-a făcut o extraordinară surpriză, editând la Stuttgart, oraşul german unde este stabilit, două DVD-uri cu secvenţe care arată, exact aşa cum era, Şcoala Populară de Artă în anii ’70.

Scoala-Populara-de-Arta-in-12-filme-originale-din-anii-70

”Filmările reprezintă Şcoala Populară de Arte în anii ’70. Sunt filmări alb-negru, pe peliculă de 8 milimetri, fără sonor. Filmările le-am făcut eu, cu posibilităţile de atunci, iar montajul aparţinne lui Robert Klimek. Trecerea pe formatul mp 4 a fost făcută în decembrie 2019, la Stuttgart. Am vrut să ofer lugojenilor o călătorie mică în trecutul mare al Şcolii Populare de Artă din Lugoj, care ne-a dăruit, pe parcursul deceniilor de existenţă, multe personalităţi culturale de neuitat”, spune profesorul Klimek.

Aşa cuim spuneam, filmările originale au fost făcute cu cameră de 8 mm şi fără sonor, dar au fost transpuse în format mp 4 cu diferite fonduri muzicale, începând cu Concertul pentru pian nr. 4 în G Major, op 58, de Beethoven.

„Secvenţele de film nu posedă drepturi de autor şi ar fi o mare bucurie să fie distribuite mai departe tuturor celor interesaţi”, adaugă prof. Helmut Klimek.

În total, sunt 12 nepreţuite secvenţe alb negru care ilustrează incredibila diversitate de activităţi a şcolii şi în care se pot recunoaşte elevi şi profesori din perioada anilor 70.

Filmele au ca subiect formaţia de muzică uşoară condusă de prof. Helmut Klimek, ansamblul de acordeoane condus de prof. Melita Kiss, clasa de ceramică coordonată de prof. Eugenia Marcu, clasa de pictură conduisă de profesorul Victor Jurca Lugojeanul, discipol al pictorului academic Virgil Simonescu, clasa de sculptură condusă de artistul plastic Ladislau Pokker, formaţia de fanfară, dirijată de profesoul Moroşanu, orchestra Şcolii Populare de Artă, condusă de profesoara Maria Blum, orchestra simfonică, sub bagheta profesorului Ion Măgureanu, ansamblul de taraf al Şcolii Populare de Artă, ansamblul de dansuri populare, coordonat de profesoara şi coregrafa Adela Streletz (care conducea şi clasele de balet).

Interesant este că Şcoala Populară de Artă avea pe acea vreme şi secţii externe, adică un fel de sateliţi care aveau, la rândul lor, diverse clase, precum cele de acordeon, isntrumente de suflat sau dansuri populare. Filmul domnului Klimek senior prezintă secvenţă cu activităţi ale Club 70 din Tomeşti, una din secţiile externe al şcolii lugojene, ceea ce contribuie la valoarea documentară a acestor imagini unice din istoria culturală de acum 50 de ani. În fine, seria filmpărilor se încheie cu secvenţe din piesa de teatru ”Piatra din casă”, în regia regretatului profesor Florin Ernescu, care ne-a părăsit cu câţiva ani în urmă.

Prin această extraordinară contribuţie la istoria Şcolii Populare de Artă şi a culturii lugojene, profesorul Helmut Klimek merită toată stima şi consideraţia lugojenilor care îşi preţuiesc tradiţiile. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Profesorul universitar Robert D. Reisz, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filozofie şi Ştiinţe ale Comunicării al Universităţii de Vest, s-a stins din viaţă duminică, 2 februarie 2020, la doar 55 de ani.

Robert Reisz a fost unul dintre intelectualii de marcă ai Lugojului, cercetător la Universitatea germană Halle Wittenberg şi un om cu carieră profesională şi viaţă personală împlinită.

Robert Reisz 01 (Medium)

Născut la Lugoj, la 13 noiembrie 1964, Robert D. Reisz a fost profesor la Facultatea de Matematică a Universităţii de Vest din Timişoara şi, din 2002, cercetător la un institut de sociologie a învăţământului celebru la nivel european, Institut für Hochschulforschung al Universităţii Martin Luther din Halle-Wittenberg, Germania. În perioada 1984-1988 a studiat matematica şi informatica la Universitatea din Timişoara (UVT), apoi ştiinţele economice la Universitatea din Kassel, Germania. În anul 2000 a obţinut doctoratul în informatică, cu o teză de modelare statistică, la Universitatea de Vest din Timişoara. Robert Reisz a lucrat ca cercetător la Oktataskutatointezet Budapesta (1992-1993), la Wissenschaftlicher Zentrum für Hochschulforschung und Arbeit, Kassel, Germania (1994-1996). A fost bursier al Colegiului „Noua Europă” din Bucureşti (1999-2000) şi al Collegium Helveticum, Zürich în anul 2000. Ulterior a devenit decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filozofie şi Ştiinţe ale Comunicării al Universităţii de Vest din Timişoara.
Cooptat în echipa Programului ONU pentru Dezvoltare În România, dr. Robert Reisz, membru al Societăţii Sociologilor din România şi al Societăţii de Ştiinţe Politice, a avut relaţii foarte apropiate de colaborare cu Facultăţile de Ştiinţe Politice de la Cluj şi Oradea, precum şi cu Colegiul „Noua Europă” de la Bucureşti, fondat şi condus de Andrei Pleşu. „Am fost contactat prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) care a organizat un grup de experţi pe probleme de dezvoltare şi unde eu am intrat pe latura de învăţământ. Pregătim masterate ale viitorilor specialişti români pe această temă” – declara dr. Reisz, pentru “Redeşteptarea”.
Cooptat într-o echipă de cercetători de pe patru continente, lugojeanul ne declara în 2013: „principala mea preocupare acum se referă la productivitatea ştiinţifică, la cât, cum şi în ce fel se cristalizează producţia ştiinţifică şi în special cum s-a schimbat aceasta pe parcursul secolului XX. Continuând colaborarea mea cu Institutul Martin Luther al Universităţii Halle-Wittenberg şi cu prof.dr. David Baker de la Pennsylvania State University din Statele Unite, sunt parte acum la un proiect de cercetare de mare amploare care a fost demarat în toamna lui 2012 şi e planificat să dureze cel puţin până la finele lui 2014”.
Echipa internaţională de cercetare în care fusese cooptat şi lugojeanul Robert Reisz reunea personalităţi din Statele Unite, Germania, Luxemburg, România, Qatar, Egipt, China, Japonia, Coreea de Sud şi Taiwan. Proiectul, numit “Productivitate ştiinţifică, dezvoltarea învăţământului superior şi societatea cunoaşterii: China, Germania, Japonia, Taiwan, Qatar, Statele Unite” şi aşa finanţat de către Qatar National Research Fund şi coordonat de către prof. dr. David Baker, de la Pennsylvania State University.
Cercetătorul lugojean era un om împlinit nu numai pe plan academic, ci şi familial. Era căsătorit şi avea doi copii realizaţi: Andreea şi Alex.
”Faptele bune sunt propria lor răsplată. Ele te ajută să fii în echilibru cu propria ta persoană” a fost motto-ul după care Robert Reisz se ghida în viaţă. Cristian Ghinea

Read Full Post »

Inginerul Pavel Biedermann, fostul director al societăţii ”Mondial” S.A. din Lugoj, a încetat din viaţă, după o grea suferinţă, la 26 ianuarie 2020. Pavel Biedermann era în vârstă de 84 de ani.

pavel-biedermann
Tristul eveniment a fost anunţat de ing. Ivan Eric Bloch, preşedintele Comunităţii Evreilor din Lugoj, pe pagina de facebook a comunităţii: ”Cu regret anunțăm trecerea în neființă a distinsului domn ing. Pavel Biedermann z’l’, membru marcant al Comunității Evreiești din Lugoj, fost director al societății Mondial Lugoj (Villeroy & Boch), personalitate de excepție a Municipiului Lugoj. Fie-i memoria binecuvântată! Baruch Dayan HaEmet!
Înhumarea a avut loc marți, 28 ianuarie 2020, la ora 14:00 la Cimitirul Evreiesc din Lugoj situat pe str. Gheorghe Doja, la nr. 11.
Un manager ”capitalist” într-o economie comunistă
Deşi a condus firma Mondial şi înainte de 1990, Pavel Biedermann a dat dovadă de calităţi manageriale deosebite, afirmându-se ca un director ”capitalist” într-o economie controlată de stat. El a onorat tradiţia producţiei obiectelor sanitare la Lugoj, menţinând standardele liniei de producţie la nivel european. Aşa se explică exporturile spre ţări vest europene sau alte state dezvoltate ale lumii, precum Israelul.

iliescu biedermann mic

Vineri, 28 ianuarie 1994: Pavel Biedermann: directorul ”Mondial” SA, în dialog cu  președintele Ion Iliescu, aflat la Lugoj și apoi la Făget

Fabrica de plăci de faianţă a fost înfiinţată la Lugoj în 1975, iar cea de obiecte de porţelan în anul 1981. După 1990, ing. Biedermann a condus cu succes procesul de transformare a fabricii în societate pe acţiuni, având ca acţionari Fondul Proprietăţii de Stat (FPS), respectiv Fondul Proprietăţii Private (FPP). În anul 1996, un concern de înalt prestigiu internațional și-a îndreptat atenția în direcția Lugojului. În acel an, compania Mondial a devenit partener Villeroy & Boch, devenind unul dintre producătorii europeni cu tradiție în calitate.
Prin realizările sale, ing. Pavel Biedermann va rămâne un nume respectat în comunitatea lugojeană şi un reper în istoria industriei ceramice din întreg Banatul.
Cristian Ghinea

Read Full Post »

La 25 de ani de la prima sa emisiune, difuzată la 1 august 1994, televiziunea locală TenTv, deținută de omul de afaceri Gabriel Olariu, se află în impas. TenTv este în pragul desființării. Se așteaptă încă un ofertant, prin cedare de licență, lucru permis în condițiile legii. O implicare a administrației locale este puțin probabilă, în condițiile în care o parte din consiliul local nu este favorabil ideii susținerii postului. Indiferent ce va rezerva viitorul, o scurtă istorie a postului de televiziune se impune.

Totul a pornit de la o idee a profesorului Josif Constantin Drăgan, care a dorit să facă un cadou orașului, punând la punct un adevărat trust de presă din care făceau parte publicațiile ”Redeșteptarea” Lugoj, ”Renașterea bănățeană” – Timișoara, ”Națiunea” – București, ”Bulletin europeen” – Milano, alături de Tele Europa Nova Lugoj, Timișoara, Iași, București, Cluj și posturile de radio aferente.

Nu trebuie uitați doi cetățeni italieni cu suflet mare, care au vegheat la instalarea echipamentelor, a antenelor de emisie și au supervizat primele probe transmise în eter. Este vorba despre Curzio Bellini, veteranul care a contribuit la implementarea televiziuni color în Italia și Paolo D’Oro, tehnicianul care a instalat efectiv postul radio TV la Lugoj, ambii din Milano (foto, în timpul probelor de studio din 1994).

Probe studio TV 1994 prel (Medium)

În data de 22 iulie 1993 a avut loc ultima ședință din acel an a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), organism care acordă licențele de emisie la nivelul României., pentru posturile de radio și televiziune. La acea vreme, președinte al CNA era Titus Raveica, iar Șerban Pretor era șeful Serviciului de acordare a licențelor.

22 iulie 1993 este o dată importantă, pentru că atunci Tele Europa Nova, cum ăi mai spun și azi lugojenii, a obținut licența de emisie pentru Lugoj. Din delegația prezentă atunci la București, au făcut parte dl. Mihai Tventarnei – directorul postului, Marius Gangan, Dorin Păcurar și Cristian Ghinea – realizatori de emisiuni, regretatul inginer Petre Boulescu – care se ocupa de partea tehnică și de echipamente, precum și Anica Filimon, cea care a gestionat partea financiară.

Din comisia care a acordat – în unanimitate! – licența, au făcut parte personalități culturale de prim rang: profesorul universitar Titus Raveica, academicianul Răzvan Theodorescu, profesorul universitar și literatul Alexandru Piru, cantautorul și artistul Tudor Gheorghe, respectatul critic de film Ecaterina Oproiu, omul de televiziune Radu Coșarcă, și, nu în ultimul rând, regizorul și directorul de imagine Constantin Vaeni, unul dintre cei mai cunoscuți cineaști români din acea perioadă, care lucrase timp de 20 de ani la studioul ”Sahia Film”.

În iulie 1994, deci în urmă cu 25 de ani, a avut loc prima emisiune a postului Tele Europa Nova Lugoj, devenit apoi TenTv Lugoj, iar o lună mai târziu, a emis și Radio Europa Nova Lugoj (REN), post coordonat de dinamicul nostru coleg Dardu Atanasiu, actual la Kiss FM Lugoj.

Chiar dacă luna decembrie 2019 va pune punct unui parcurs de un sfert de secol, o performanță în sine în contextul audiovizualului românesc, adresăm un gând bun tuturor celor care au participat la viața postului de televiziune din Lugoj! (C.G.)

 

Read Full Post »

Duminică, 13 octombrie, pe o vreme minunată, cu soare puternic şi cer ca de vară, aproape 5.000 de lugojeni l-au aşteptat pe preşedintele României, Klaus Iohannis, care a sosit pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, în jurul orei 14.

Mulţimea a ocupat şi trotuarul de vizavi, din faţa Ceasului Electric, spaţiul din faţa magazinului ”Electrice” şi colţul dintre splai şi Podul de Fier. Echipaţi cu drapele, steguleţe ori fanioane tricolore, unii dintre ei au venit însoţiţi de copii, într-o atmosferă relaxată, de sărbătoare. Unii aveau la ei cărţile preşedintelui, ”Pas cu pas” şi ”EU.RO”, alţii erau îmbrăcaţi în tricouri galbene şi albastre, cu inscripţia ”Iohannis, preşedintele meu”.

Cristi si Bruno (Medium)

Cu prietenul Bruno Schütz, de la Ten TV Lugoj (foto Casian Mărgineanţu)

De vizavi de magazinul ”Electrice” s-a făcut un culoar care ulterior a fost lărgit de organizatori, în aşa fel încât preşedintele să dea mâna şi să se fotografieze cu cât mai mulţi lugojeni. Cei mai buni fotografi au fost… copiii, care au imortalizat momentul, suiţi pe umerii părinţilor. Ulterior, s-a procedat la fel pe cealaltă latură a platoului, încât la ”baia de mulţime” să participe cât mai mulţi dintre entuziaştii susţinători.

Read Full Post »

Episcopul greco – catolic Alexandru Mesian vorbeşte despre supravieţuirea Bisericii Greco-Catolice, interzisă de regimul comunist 

La 5 mai 1996, PreaSfinţia Sa Alexandru Mesian era întronizat la catedrala “Coborârea Sfântului Spirit” ca al zecelea episcop greco-catolic de Lugoj, la cârma unei dieceze ce se întinde pe teritoriul judeţelor Timiş, Caraş-Severin, Arad, Hunedoara şi, parţial, Alba. Deşi nu este lugojean prin naştere, numele episcopului unit a devenit, practic, sinonim cu numele Lugojului, dar şi cu noţiunile de toleranţă şi ecumenism, care definesc climatul confesional şi etnic al locului. Lugojenii cunosc ce a urmat în cei peste 15 ani de episcopat, însă puţini cunosc cum a devenit Alexandru Mesian preot într-o Românie în care clericii Bisericii Unite umpleau închisorile patriei, iar foştii credincioşi erau mereu sub supravegherea “organelor de partid şi de stat”.

101 rude în viaţă din aceeaşi familie!

PSS Alexandru Mesian s-a născut la 22 ianuarie 1937 în comuna maramureşană Ferneziu, devenită acum cartier al oraşului Baia Mare. Întrebat în ce măsură a moştenit vocaţia de cleric din familie, PreaSfinţitul Mesian e de părere că „de regulă, vocaţiile se nasc în familie, însă părinţii mei, Ana şi Alexandru, nu erau habotnici, mai ales că mama era ocupată cu cei opt copii – patru fraţi şi patru surori – iar tatăl muncea din greu la Uzina de plumb „1 Mai” din Ferneziu. În schimb, ţineam să ne spunem rugăciunile de dimineaţa şi seara, iar duminica mergeam cu toţii la Liturghie”.

PSS Mesian cu cartea noua Anul Marian

Era o familie numeroasă, care atrăgea atenţia. „Am refăcut arborele genealogic al familiei începând cu 1900, anul de naţştere al tatălui şi am constatat că în prezent suntem 101 rude în viaţă – fără verişori sau alţii, strict noi, pe linie directă – care ne întâlnim anual la Baia Mare. Din aceşti o sută, avem în familie patru preoţi, plus eu şi Simion (n.r. – Simion Mesaroş, rector al Institutului Teolgic din Baia Mare). Deci 6% din familie suntem preoţi!” – spune PSS Mesian.

Filaţi de Securitate

Anul 1948 a dus, din ordinul lui Stalin, la desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, la prigoana preoţilor şi întemniţarea episcopilor cultului. Credicioşii uniţi au trecut la romano-catolici „nu în sensul formal, dar mergeam acolo ca să ascultăm liturghia, să ne spovedim şi pentru a ne întâli cu cei care erau în rezistenţă şi ştiau unde sunt întemniţaţi clericii noştri. Ideea că nu suntem lăsaţi, chiar aşa, neobservaţi, a crescut pe măsură ce creşteam şi noi. Din anii ’50, când mergeam la şcoala profesională, erau indivizi care citeau ziarul la colţ de stradă şi filau pe unul şi pe altul. Dar, mulţumită lui Dumnezeu, eu am scăpat”.
Chiar şi în Armată, mâna lungă a Securităţii era prezentă. „Am făcut armata la grăniceri aici în Banat, la Tr. Severin, La Moldova Nouă şi Coronini, dar superiorilor li s-a părut că sunt suspect şi aş putea fi tentat să trec frontiera. Aşa că m-au mutat prin ’57 – ’58 la mare… şi marea, cine s-o treacă? Aşa că am făcut serviciul la Gura Portiţei, unde nu era nici şosea, nici cale ferată” îşi aminteşte PSS Mesian.

O săptămână în subsolul de la Cluj

Revenit acasă din militărie în 1960, tânărul, pe numele său adevărat Alexandru Mesaroş, îşi ia slujbă la Întreprinderea de Utilaj Minier Baia Mare şi începe în ascuns studiul teologic greco-catolic, conştient de riscuri: câţiva prieteni mai mari ca vârstă, cu aceleaşi preocupări, fuseseră arestaţi pentru asta. În 1964, după ce s-a dat aminsitia generală din închisori a deţinuţilor de conştiinţă, a fost examinat de părintele Silviu Prunduş de la Cluj, care făcuse ani grei de temniţă. „

Deja din decembrie ‘64 ştiam că la 8 mai ’65 va avea loc hirotonisirea. Toată ceremonia a fost foarte bine regizată de către prietenul meu Pantilimon Aştelean (Pintea) din Cluj. El locuia în subsolul unui imobil din oraş – proprietate a Bisericii Romano-Catolice şi s-a gîndit că acolo ar fi bine protejată această ceremonie. Am aşteptat să se termine parăzile de 1 Mai şi de Ziua Tineretului (2 Mai) şi venit la el cu patru zile înainte, fără a ieşi din casă, ca să nu fiu văzut de vecini sau de… alţii, cum s-ar spune. Îmi amintesc că era într-o sâmbătă când a venit episcopul Ioan Dragomir care era foarte curajos, după anii de închisoare şi spunea: nu vă fie frică de mine, că mi s-ar întâmpla ceva, eu sunt obişnuit cu astea!” rememorează PSS Mesian.

Hirotonirea sa ca preot a avut loc aşadar într-un subsol al unei locuinţe din Cluj, cu geamurile camflate şi în prezenţa doar a patru persoane: episcopul Dragomir de Baia Mare, părintele Prunduş, prietenul Pintea şi sora acestuia, Aurelia. „Lucrurile erau deja rezolvate, eram hirotonit, ne aşezasem la masă şi sora lui Pintea ne servea ceva de mâncare. Între timp, cineva a început să bată insistent în geam. A îngheţat inima în noi: cine putea fi? Gândeam cu uşurare că, orice ar fi, bine că ceremonia se terminase!” – spune PSS Mesian. Până la urmă, s-a dovedit că nu Miliţia bătea la geam, ci Lucian Mureşan, cel care avea să devină, peste ani, Arhiepiscop Major şi cap al Bisercii Unite.

Remarcat în „Pentru socialism”, exact în… momentul devoţiunii pentru biserică!

Ca un fapt amuzant, Lucian Mureşan adusese gazeta „Pentru socialism” ce apărea atunci la Baia Mare, spunând, în glumă: „Cum l-aţi hirotonit, că uite ce scrie ziarul despre el?!” Într-adevăr, viitorului episcop Alexandru Mesian, tânăr tehnician pe atunci i-a apărut o fotografie luată în timp ce lucra la maşina de încercări mecanice în fabrică şi un text laudativ! În aceeaşi săptămână, cunoscuţii îl felicitau la biserică şi el a început să intre la bănuieli, că ar fi fost deconspiraţi. În realitate, era felicitat pentru acelaşi… articol din ziar!

Lansare carte PSS Mesian
Până în 1990, Alexandru Mesian ducea o viaţă dublă. Oficial, lucra la IMUM Baia Mare, la conducerea unul laborator de încercări metalice, metaliografie şi defectoscopie. În secret, era preot greco-catolic, oficiind siungur acasă slujbele în faşa unui altar improvizat, fără potir, fără odăjdii.

„În vitrina cu pahare, unde ştiam că nu umblă nimeni, aveam un anume pahar cu picior pe care l-am transformat în potirul cu care celebram Liturghia. În loc de patrafir, am binecuvântat o pangklică albă, lungă, pe care o puneam peste costum, căci ţineam să am decenţa Liturghiei. Cum lucram la laborator, am adus o sticlă frumoasă de ceas, care era patena unde puneam prescura. Făcusem rost de nişte batiste fine chinezeşti, care erau purificatoare. Împăturite pe masă, nu atrăgeau atenţia. Oricine ar fi venit, vedea o batistă şi un pahar, lucruri banale…”

La ora amintirilor, episcopul Mesian este încredinţat că toate întâmplările vieţii sale de până acum n-au fost… întâmplătoare, ci semne ale Providenţei!
Cristian Ghinea – interviu din anul 2012, pentru „Redeşteptarea”

Read Full Post »

XV International Festival „Ana Lugojana” – 15 august 2019 – punct final.  Rămânem cu partea frumoasă, cea strict artistică, a festivalului.

Read Full Post »

Cum era sărbătorită pe vremuri Ziua Internaţională a Copilului? Cum se bucurau copiii Lugojului de 1 Iunie acum 50 de ani? În cele ce urmează, încercăm să recreăm – fără a cădea în nostalgie – lumea anilor ‘70, pentru a vedea cum se bucurau pe atunci cei mici, dar şi părinţii şi bunicii, la început de vară.
Poate părea uluitor, dar în anii încă „respirabili” ai perioadei de dinainte de ‘90, alternativele de distracţie erau numeroase, ieftine şi la îndemână.
Printre acestea se numărau cofetăria, filmul (mai ales că se deschidea şi grădina de vară de la ITL!), jucăriile fabricate la Lugoj, la IUPS ”9 Mai”, bălăceala la Plopi, pe malul Timişului, plimările pe Corso şi, bineînţeles, serbările de la şcoală, că tot venea vacanţa!

Bucurii de interior şi exterior: clasorul cu timbre şi bicicleta Pegas

La o privire generală, cam toate distracţiile din acea vreme erau centrate pe activităţi creative şi în aer liber. Deşi unii îşi amintesc cu nostagie desenele animate naive cu ”Mihaela” sau filmele gen ”Veronica”, în coproducţie cu moldovenii de peste Prut, programele televiziunii alb-negru erau total nefrecventabile.

Lugoj Corso

Lugoj – partea neschimbată din „Corso” (30 martie 2018) – foto Cristian Ghinea

Cineva puncta, inspirat, că tinerii, copiii din ziua de azi au mai multe ”jucării” ca atunci, dar şi mai puţini prieteni reali. Fireşte, asta nu înseamnă că ei sunt sub copiii de acum jumătate de veac! Doar atât, că epoca actuală a informaţiei, jocurile video, computerul, telefonul mobil, mania reţelelor sociale şi abundenţa jucăriilor la care generaţiile vechi nici nu puteau visa, nu îi fac pe micuţii de azi mai fericiţi. Paradoxal, ei sunt mai singuratici şi, în anumite cazuri, chiar mai depresivi. Lumea modernă le-a oferit lucruri frumoase, dar le-a răpit căldura unui cămin firesc, cu părinţi plecaţi departe să strângă fiecare bănuţ trimis acasă. Iar unii ar renunţa la hăinuţe, jucării şi gadget-uri scumpe, doar pentru a-i avea alături pe părinţi acasă.

1 Iunie, între şcoală şi distracţia adevărată

1 Iunie începea de obicei la şcoală, cu activităţi considerate distractive, dar care erau banale şi cam plictisitaore. Se confecţionau ghirlande şi ”lanţuri” din hârtie colorată, se confecţionau Mickey Mouse decupaţi după şablon, cu trusa de traforaj, care erau apoi vopsiţi cu pensula, după talentul fiecăruia, şi puşi la expoziţie, pe holurile şcolii.

În lipsă de altceva, copiii ”epocii” aveau câteva alternative sănătoase. În general, băteau mingea prin curţi, ieşeau la Parcul George Enescu sau la Baza Ştrand, la o partidă de tenis de câmp, sau plecau cu prietenii la o plimbare cu biciletele ”Pegas”, ”Tohan” sau „Standard” (un fel de medie între primele două). Când mai ploua, cei mai studioşi se refugiau acasă, cu o carte sau cu clasorul cu timbre în mână. Colecţionarea mărcilor poştale, pasiune aproape dispărută în prezent, era încurajată în epocă, majoritatea copiilor anilor 60-70 cumpărând, măcar o dată, celebrele ”plicuri filatelice cu premii”, prilej de târguieli şi schimburi cu colegii de şcoală, pentru a forma râvnitele serii complete. Ieftine şi la îndemână erau jucăriile produse chiar la Lugoj, la IUPS ”9 Mai”, de la camionaşe şi carusele pentru interior, la găletuşe şi cărucioare pentru jocul afară.

Cine nu făcea baie la Timiş era ”tocilar” sau…”plantă”

La Lugoj, baia în Timiş, la Plopi, era sfântă încă din ziua de 1 mai. Cine nu mergea la baie de 1 mai era catalogat drept… ”tocilar” sau „plantă”. E drept, buletinul meteo parcă juca mai puţine feste, iar din mai până în octombrie, vremea era plăcută, călduroasă şi însorită. Desigur, 1 iunie venea şi cu propaganda vremii, cu activităţi pioniereşti (mai tărziu fuseseră înregimentaţi şi preşcolarii, ca ”Şoimi ai Patriei”, pe seama cărora se făceau sumedenie de bancuri) şi alte chestii asemănătoare. Dansurile, recitările şi alte puncte din programul ”oficial” se ţineau tot jos, la Plopi, pe scena de beton care a mai supravieţuit şi în ziua de azi şi care a devenit adăpost al câinilor vagabonzi pripăşiţi pe malul Timişului.

DSC00544 (Medium)

Lugoj, farmecul vechiului Corso, cu micile sale prăvălii

Dar, dacă mergeai la baie, trebuia să fii echipat nu numai cu pătură şi slip. Un accesoriu la modă erau paletele de badminton, sau rachetele de tenis, care se găseau din belşug la magazinul de sport situat la parterul palatului Bejan, în latura de pe malul Timişului. Era un magazin interesant, pentru că tot acolo găseai instrumente muzicale (chitarele româneşti sau bulgăreşti erau la mare căutare, în perioada de glorie a muzicii folk şi a mega spectacolelor cenaclului ”Flacăra”, impregnate de cultul personalităţii poetului Păunescu), palete de tenis de masă, tenişi chinezeşti cu talpă albă şi ”bulă” albastră pe gleznă, iar dacă aveai noroc, mai nimereai şi câte un disc EMI indian cu muzică occidentală (Rolling Stones, de exemplu), marfă rară pe acea vreme.

Savarina la Cofetăria ”Unirii” şi Piedone Africanul la ”grădină”

Plimbările pe Corso, solo sau cu prietenii ori prietena, erau musai acompaniate de opriri la cofetăriile oraşului, înainte de un film la ”mozi”, căci Lugojul avea pe atunci patru cinematografe: Victoria, 23 August, sala Clubului ITL şi celebra grădină de vară de la ITL, care avea o mega capacitate de 600 de locuri în aer liber. Rulau filme grandioase precum ”Spartacus”, ”Antoniu şi Cleopatra”, ”Căderea Imperiului Roman”. În lipsă de filme horror, rulau aventurile simpaticului jandarm Louis de Funes, westernuri cu John Wayne, filme de capă şi spadă, şi mai târziu, chiar SF-uri precum „Războiul stelelor” ori „Imperiul contraatacă”. Printre producţiile autohtone acceptabile se numărau câteva comedii precum ”Astă seară dansăm în familie” ori aventurile Brigăzii ”Diverse”… la munte şi la mare. Comedii precum ”piedone Africanul”, cu celebrul actor italian Bud Spencer care îi snopea pe toţi bandiţii în bătaie, ori aventurile lui ”Sandokan, Tigrul Malaeziei”, făceau furori. Mai ales fetele veneau să îl vadă pe actorul Kabir Bedi în rolul Sandokanului, cu ochii lui pătrunzători, care te băgau în boală! Ca să înţelegeţi ce era copilăria pe atunci, adolescentele veneau cu casetofonul în sala de cinema pentru a înregistra celebra melodie de generic de la ”Sandokan”, pe care nu o difuza singurul post de radio oficial al vremii.

Partea dulce a după amiezii era asigurată de prăjiturile cremeş, crempita, tortul Diplomat ori savarinele însiropate de la Cofetăria Unirii sau de la Liliacul, din centru. Acestea veneau la pachet cu sucuri gen ”Citro” (cel mai popular, la 25 de bani, se ”dezumfla” instantaneu după desfacerea dopului), ”Cico”, ”Lămâiţa” ori produsul numit abrupt ”Gius” (probabil de la ”Juice”), care se prepara pe loc cu apă de la sifon, lămâie şi zahăr. Deşi dieteticienii de azi ar ridica mustrător din sprânceană, combinaţia de băuturi gazoase plus zahăr nu speria pe nimeni. Poate că nici zahăr nu era prea mult, acesta începând să cam dispară din peisaj prin anii 80. Iar dacă nu mai găseai bomboane Cip, Cibo, Vinga, ciocolata Rom sau altele, aveai la dispoziţie magiun, tablete de glucoză care strepezeau dinţii, ciocolată de casă, care se făcea tare ca piatra ori marmelada care se tăia cu cuţitul de lemn şi era împachetată în hârtie de ambalaj. Şi, să nu uităm, marea bucurie a copilăriei: scoruşele, vândute de babele sfătoase care se aliniau în faţă la ”Cadouri”! (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Criticul de artă lugojean Ioan Iovan, profesor la Facultatea de Arte din Timişoara, a revenit în oraşul nostru cu o dublă lansare de carte.

Biblioteca Municipală Lugoj, Casa Bredicenilor şi Liceul Iulia Hasdeu au organizat vineri, 7 iunie, de la ora 18, lansarea volumului “Teme ale picturii” şi prezentarea cărţii “Existenţa în artă”, ambele apărute la editura timişoreană Waldpress.

Cristi cu IoanI ovan
 
Evenimentul a avut loc la Casa Bredicenilor, locul favorit de întâlnire al iubitorilor de carte, sub patronajul Henrietei Szabo, directoarea Bibliotecii Municipale Lugoj.

Alături de Loredana Furcă, doctorand al Facultăţii de Arte din Timişoara, au prezentat scriitorii Dorin Murariu, Cristian Ghinea şi Alexandru Doroghi, toţi trei fiind prezenţi cu eseuri proprii în volumul “Existenţa în artă”, o adevărată biografie sau “fixare de profil” a omului de cultură lugojean.
 

Read Full Post »

Older Posts »