Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iunie 2017

Lugoj vintage II

Anunțuri

Read Full Post »

DSC05996
16 spectacole în 18 ani, acesta este bilanţul „majoratului” relaţiilor dintre Maia Morgenstern şi iubitorii teatrului din Lugoj. Distinsa actriţă, care este şi manager al Teatrului Evreiesc de Stat, a susţinut alături de partenerul său de scenă, actorul Lucian Iftime, o conferinţă de presă în avanpremiera spectacolului „Şofer/Pictor” programat în 27 iunie, la sala Teatrului „Traian Grozăvescu”. Am profitat de prilej pentru un interviu TV cu cei doi artişti. (Foto Stefan FESTÖ şi Adriana WEIMER)

19554984_1593453787353257_1822253251333956719_n

(mai mult…)

Read Full Post »

Titlul de campion european obţinut la Split, în 1972,  este unicat în istoria sportului lugojean

Ultima mare performanţă a unui lugojean înaintea titlului european cucerit de Robert Papp i-a aparţinut lui Claudiu Zanier. Campion european la lupte libere în 1972, Zanier a avut de înfruntat nu numai adversarii de pe saltea, ci şi restricţiile impuse de regimul comunist.

Claudiu Zanier s-a născut la Lugoj, în 23 iunie 1953. Locuind pe strada Cuza Vodă, a urmat cursurile Şcolii Generale nr. 6. Ulterior, a urmat Şcoala Tehnică de Tipografie din Bucureşti, urmând să devină tipograf. Însă adevărata sa chemare, cea care i-a adus faima europeană, era cu totul alta.

De mic copil, marea sa pasiune au fost luptele. A făcut primii paşi în acest sport sub îndrumarea antrenorului George Luca la Clubul A.S. „Vulturii” Lugoj. Patru ani consecutivi, între 1967 şi 1970, a ieşit campion naţional la lupte libere, mai întâi la juniori mici, apoi la juniori mari.

Un titlu european pentru „Steaua” şi „Vulturii”

O prevedere a regulamentului Federaţiei Române de Lupte i-a fost de mare folos, permiţându-i să lupte la seniori. Regulamentul obliga antrenorii să introducă un junior la categoriile 52-57-62-68 kg şi unul la categoriile 74-82-90 kg şi grea. El lupta la 52 de kg, deşi uneori era sub greutate.

Ajuns la vârsta de 19 ani, mai adaugă în vitrină un titlu de campion naţional la tineret. Talentul său atrage atenţia responsabililor din capitală, aşa că, la 19 ani, e încorporat la Clubul „Steaua” Bucureşti, performanţele sale contând atât pentru „Steaua”, cât şi pentru „Vulturii”.

Claudiu Zanier

Această perioadă este cea care îi aduce cea mai mare performanţă din cariera: titlul de campion european de juniori, în 1972, la Split (Croaţia, fosta Iugoslavia). În acelaşi an, iese şi campion naţional la seniori. Au urmat succese internaţionale – medalia de aur la turneele din Ungaria şi Iugoslavia, medalia de argint în Germania Răsăriteană. După servicul militar, se întoarce la Lugoj, unde continuă activitatea ca sportiv şi antrenor secund la „Vulturii”.

Turneele din Occident, interzise lui Zanier

Antrenorul Emil Vanea e convins că „Zanier a fost o mare valoare, însă, ca şi alţi sportivi de etnie germană, a fost împiedicat să participe la marile turnee organizate în Occident, de frică să nu fugă. Participa doar la turneele organizate în ţările comuniste. În plus, Zanier a ţinut mult la Lugoj şi a refuzat oferta de a se stabili la Bucureşti, unde i-ar fi oferit alte condiţii de performanţă”.
Pe fondul acumulării acestor nemulţumiri, Claudiu Zanier profită de şansa întregirii familiei şi răspunde chemării fratelui Toni, stabilit în Germania. Părăseşte România în 1977, urmat la scurt timp de soţia sa Rodica şi se stabileşte la Boblingen, lângă Stuttgart, oraş în care şi-a găsit de lucru. În prezent locuieşte la Ehningen, după o perioadă la Sindelfingen. Fiind plecat ca sportiv cu acte în regulă, a continuat cariera de luptător în Germania, apoi de antrenor la echipe din Liga I şi Liga a II-a.

Era făcut de Dumnezeu pentru lupte!

Specialişti precum Emil Vanea, Luca Rădoi sau fostul luptător Gheorghe Bologa îl consideră pe Zanier cel mai bun luptător al generaţiei ’70.

„La vremea sa, titlul de campion european a fost o performanţă cu adevărat excepţională. Era făcut de Dumnezeu pentru lupte! În acei ani, noi nu aveam tradiţie la luptele libere, iar majoritatea covârşitoare a performanţelor aveau loc la greco-romane. La greco-romane, concurau de fapt doar câteva echipe: URSS, România, Bulgaria, ocazional RDG sau Ungaria. La libere însă, pe lângă ţările comuniste, erau luptători redutabili din SUA, Iran, Japonia etc. Deci concurenţa era concurenţa era mult mai dură”, spune Emil Vanea.

Antrenorul Luca Rădoi consideră că Zanier avea rara calitate de a fi putut lupta şi la libere, şi la greco-romane.

De fapt, „el îmbina stilul greco-romanelor cu cel de la libere. Era foarte puternic şi, dacă obţinea un punct, era imposibil să-l recuperezi, pentru că se apăra foarte bine. Cam ca italienii la fotbal! Era foarte inteligent în luptă, iar stilul lui amintea de cel inaugurat de americani în anii ’30”.

La rândul său, profesorul Mircea Popescu susţine că generaţia lui Zanier a fost una de mare valoare, în rândurile sale numărându-se Constantin Ardelean, vicecampion balcanic la lupte libere, sau Gheorghe Bologa, viitorul consilier judeţean. Performanţa lui Zanier rămâne şi în prezent cea mai bună performanţă a Lugojului la lupte libere.

Cristian Ghinea

Read Full Post »

vara lugojana

Read Full Post »

Într-un colţ al Cimitirului Romano-Catolic din Lugoj se află mormântul unei tinere care are o poveste aparte. Sofia Schek, căci despre ea este vorba, a murit la doar 29 de ani în nişte împrejurări dramatice, despre care vechii lugojeni îşi mai aduc aminte.

Sofia era artistă de circ şi a murit în urma unei căzături de la mare înălţime, în timpul reprezentaţiei Circului „Piccolini”, care a fost la Lugoj în luna septembrie a anului 1956.

DSC04883
În urmă cu mai bine de 50 de ani, Circul „Piccolini” sosea la Lugoj cu artişti originari din mai multe ţări. Printre aceştia se afla şi trapezista Sofia Schek, de origine cehă. Artista făcea un număr foarte apreciat de public, dar şi foarte periculos. Suspendat de cupola circului, partenerul ei ţinea în echilibru o bară prinsă cu sfori, de care era agăţată Sofia. Partea cea mai periculoasă a numărului era atunci când fata se învârtea în jurul unicului punct de echilibru oferit de partener. Un martor ocular prezent la fatidica reprezentaţie de la Lugoj, povesteşte ce s-a întâmplat.

DSC04885

Circul ”Piccolini” era amplasat în apropierea actualei Pieţe agro-alimentare a oraşului, pe malul Timişului, pe un loc unde mai târziu au fost contruite blocurile de pe splai.

”Eram copil şi ţin minte că am luat bilete sus, la ”cucurigu”, pe nişte bănci lungi de lemn. Îmi amintesc perfect cum a căzut. Partenerul ei ţinea cu gura o funie bifurcată de care era prinsă bara de care se ţinea fata. Când a început să se rotească, bărbatul s-a dezechilibrat, a scăpat funia, iar fata s-a lovit rău de tot de podeaua circului, că nu avea plasă de protecţie, aşa era pe vremea aceea. Când a auzit bufnitura puternică, lumea s-a speriat. Oamenii din primele rânduri s-au ridicat, pe ea au scos-o imediat din arenă şi cei de la circ au anunţat că totul va fi bine. Spectacolul nu s-a oprit, fata a fost luată după acest moment de panică şi asta a fost tot”, spune martorul ocular Alexandru Jilac.

A fost chiar soţul ei cel care a scăpat-o de la trapez…

”Era o vineri seara şi m-am dus la spectacol cu părinţii mei. Eram bucuros să văd circul, dar până la urmă totul a fost tragic” , îşi aminteşte Doru Lupşasca, pe atunci în vârstă de opt ani. „A fost chiar soţul ei cel care a scăpat-o de la trapez, probabil că s-a rupt căluşul cu care ţinea funia aceea în gură, nu ştiu. Îmi amintesc că nu a murit pe loc, au dus-o imediat la spital, a operat-o unul din cei mai buni chirurgi ai noştri, dr. Francisc Recasi. Problema era de transplant al ficatului, care în acele condiţii nu s-a putut realiza”, adaugă Doru Lupşasca.

DSC04882

Vasile Belinţan, preşedintele Corporaţiei Meseriaşilor de azi, spune că nu a fost la spectacolul cu pricina, dar a fost la înmormântarea nefericitei artiste de circ. „După căzătură, tânăra a fost dusă la spital, avea splina ruptă şi ficatul şi alte organe interne afectate. Ştiu asta pentru că a operat-o doctorul Recasi, care a încercat să-i salveze viaţa însă nu a reuşit, leziunile interne fiind prea severe. Am fost la înmormântare, era trist. Am înţeles că Sofia Schek era originară din Cehia, nu ştiu sigur, cert este că a rămas înmormântată aici la Lugoj”, spune Belinţan.

 

Oricum ar fi, povestea artistei de circ Sofia Schek, cehoaica înmormântată la Lugoj, este una emoţionantă. Născută la 14 mai 1927, a murit la 25 septembrie 1956. Interesant este că mereu s-au găsit lugojeni care să-i pună o modestă coroană la căpătâi, ca semn de amintire. (Cristian Ghinea) 

Read Full Post »

Fotografie0005(22)

Read Full Post »

Roger Moore, actorul care l-a întruchipat perfect pe James Bond-ul anilor 60, s-a stins din viaţă. Iar Agentul 007, personajul care i s-a potrivit perfect, ca o mânuşă, l-a urmat şi el în mormânt. Agentul 007 a murit. Definitiv.

Desigur, vă veţi întreba ce relevanţă au aceste rânduri, în special pentru generaţiile mai tinere, care n-au apucat fiorul senaţiilor tari din serialul „Sfântul”.

Roger-Moore-007-Wallpaper-800x600

Din păcate, lumea lui James Bond n-a reuşit să-i supravieţuiască şarmantului sir Roger Moore. Bărbatul bine, blond, înalt şi manierat, cel care rezolva toate situaţiile limită cu galanterie şi simţ al umorului, a ieşit definitiv din peisaj. Lumea de azi, cenuşie, încruntată şi cu un periculos apetit pentru autoritarism, este schimbată „forever”.

Parcă şi acei „villains”, adversarii lui Bond, sunt mai rudimentari, mai primitiv – agresivi, mai intoleranţi. Cât despre provocatoarele „fete Bond”, cu ţinutele lor „glamour”, e greu de imaginat că s-ar mai plimba în siguranţă prin anumite cartiere din Paris, Bruxelles, Birmingham sau Malmo.

Vestul lui James Bond, idealizat în filmele anilor 60, era unul al artei de a-ţi trăi cu seninătate, umor şi bonomie viaţa. La joie du vivre, cum spun francezii, s-a cam dus pe apa sâmbetei, cu atâtea gărzi înarmate pe străzi, cu atâtea amprente cibernetice şi camere de supraveghere – e drept, poţi vizita Turnul Eiffel, dar numai în umbra unor zdrahoni cu veste anti-glonţ.

Adio, domnule Roger Moore! Idealul tău este deja o amintire, o piesă de muzeu. O statuie de ceară, care curând va fi transferată la subsolul istoriei.

Lumea de azi se joacă cu focul, resuscitează cu inconştienţă vechi utopii şi aplaudă inşi cu ridicole apucături dictatoriale, mărunţi Napoleoni de buzunar, cu ego-uri exacerbate.

„Germanii sunt răi, foarte răi”, spune Trump la Bruxelles. Merkel îi răspunde că europenii trebuie să-şi ia soarta în propriile mâini. În acelaşi timp, „sultanul” Erdogan, sătul de perfidia Europei, cea care „a devenit fascistă şi crudă”, ameninţă că va inunda bătrînul continent cu milioane de migranţi musulmani. În timp ce unii visează războiul ca un fel de joc pe calculator, în care dronele se bat cu cu roboţii, Putin ocupă Crimeea şi Donbasul. Lumea consensului pare că a dispărut, ca şi publicul elegantului James Bond, care regla altfel, pe ecran, jocurile geopoliticii: „Bine le-a făcut Trump la aroganţii ăia că s-a retras din Acordul de la Paris. Ia d-aici, Macroane !”

Ieri era apreciat consensul, azi se aplaudă cu inconştienţă crescândă autoritarismul. Renaşte seducţia omului forte, a Salvatorului, a acelui caudillo, „Benefactor”, din romanele latino-americane. Egoismul naţional demolează decenii de consesns. Trăim epoca Brexit-ului, a rupturilor, a fragmentării, a resuscitării unor resentimente regionale, ce păreau demult depăşite. E vremea Orbanilor şi a gardurilor de sârmă ghimpată la graniţe.

Desigur, sfârşitul acestei lumi nu va însemna sfârştul lumii, în ansamblul ei. Oamenii vor continua să spere, să iubească, să se omoare unii pe alţii, să-şi plângă morţii, într-un ciclu nefast, care se repetă ciclic.

Dar universul elegantului Roger Moore, lumea aceea utopică, în care speram la altceva, devine o amintire din ce în ce mai îndepărtată. Sau poate n-a fost decât o iluzie, aşa cum au devenit idealurile unui continent unit, cooperant şi guvernat prin consens.

Cristian Ghinea, editorial publicat în „Redeşteptarea” nr. 1357.

Read Full Post »

Older Posts »