Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for iunie 2017

Lugoj vintage II

Read Full Post »

DSC05996
16 spectacole în 18 ani, acesta este bilanţul „majoratului” relaţiilor dintre Maia Morgenstern şi iubitorii teatrului din Lugoj. Distinsa actriţă, care este şi manager al Teatrului Evreiesc de Stat, a susţinut alături de partenerul său de scenă, actorul Lucian Iftime, o conferinţă de presă în avanpremiera spectacolului „Şofer/Pictor” programat în 27 iunie, la sala Teatrului „Traian Grozăvescu”. Am profitat de prilej pentru un interviu TV cu cei doi artişti. (Foto Stefan FESTÖ şi Adriana WEIMER)

19554984_1593453787353257_1822253251333956719_n

(mai mult…)

Read Full Post »

Titlul de campion european obţinut la Split, în 1972,  este unicat în istoria sportului lugojean

Ultima mare performanţă a unui lugojean înaintea titlului european cucerit de Robert Papp i-a aparţinut lui Claudiu Zanier. Campion european la lupte libere în 1972, Zanier a avut de înfruntat nu numai adversarii de pe saltea, ci şi restricţiile impuse de regimul comunist.

Claudiu Zanier s-a născut la Lugoj, în 23 iunie 1953. Locuind pe strada Cuza Vodă, a urmat cursurile Şcolii Generale nr. 6. Ulterior, a urmat Şcoala Tehnică de Tipografie din Bucureşti, urmând să devină tipograf. Însă adevărata sa chemare, cea care i-a adus faima europeană, era cu totul alta.

De mic copil, marea sa pasiune au fost luptele. A făcut primii paşi în acest sport sub îndrumarea antrenorului George Luca la Clubul A.S. „Vulturii” Lugoj. Patru ani consecutivi, între 1967 şi 1970, a ieşit campion naţional la lupte libere, mai întâi la juniori mici, apoi la juniori mari.

Un titlu european pentru „Steaua” şi „Vulturii”

O prevedere a regulamentului Federaţiei Române de Lupte i-a fost de mare folos, permiţându-i să lupte la seniori. Regulamentul obliga antrenorii să introducă un junior la categoriile 52-57-62-68 kg şi unul la categoriile 74-82-90 kg şi grea. El lupta la 52 de kg, deşi uneori era sub greutate.

Ajuns la vârsta de 19 ani, mai adaugă în vitrină un titlu de campion naţional la tineret. Talentul său atrage atenţia responsabililor din capitală, aşa că, la 19 ani, e încorporat la Clubul „Steaua” Bucureşti, performanţele sale contând atât pentru „Steaua”, cât şi pentru „Vulturii”.

Claudiu Zanier

Această perioadă este cea care îi aduce cea mai mare performanţă din cariera: titlul de campion european de juniori, în 1972, la Split (Croaţia, fosta Iugoslavia). În acelaşi an, iese şi campion naţional la seniori. Au urmat succese internaţionale – medalia de aur la turneele din Ungaria şi Iugoslavia, medalia de argint în Germania Răsăriteană. După servicul militar, se întoarce la Lugoj, unde continuă activitatea ca sportiv şi antrenor secund la „Vulturii”.

Turneele din Occident, interzise lui Zanier

Antrenorul Emil Vanea e convins că „Zanier a fost o mare valoare, însă, ca şi alţi sportivi de etnie germană, a fost împiedicat să participe la marile turnee organizate în Occident, de frică să nu fugă. Participa doar la turneele organizate în ţările comuniste. În plus, Zanier a ţinut mult la Lugoj şi a refuzat oferta de a se stabili la Bucureşti, unde i-ar fi oferit alte condiţii de performanţă”.
Pe fondul acumulării acestor nemulţumiri, Claudiu Zanier profită de şansa întregirii familiei şi răspunde chemării fratelui Toni, stabilit în Germania. Părăseşte România în 1977, urmat la scurt timp de soţia sa Rodica şi se stabileşte la Boblingen, lângă Stuttgart, oraş în care şi-a găsit de lucru. În prezent locuieşte la Ehningen, după o perioadă la Sindelfingen. Fiind plecat ca sportiv cu acte în regulă, a continuat cariera de luptător în Germania, apoi de antrenor la echipe din Liga I şi Liga a II-a.

Era făcut de Dumnezeu pentru lupte!

Specialişti precum Emil Vanea, Luca Rădoi sau fostul luptător Gheorghe Bologa îl consideră pe Zanier cel mai bun luptător al generaţiei ’70.

„La vremea sa, titlul de campion european a fost o performanţă cu adevărat excepţională. Era făcut de Dumnezeu pentru lupte! În acei ani, noi nu aveam tradiţie la luptele libere, iar majoritatea covârşitoare a performanţelor aveau loc la greco-romane. La greco-romane, concurau de fapt doar câteva echipe: URSS, România, Bulgaria, ocazional RDG sau Ungaria. La libere însă, pe lângă ţările comuniste, erau luptători redutabili din SUA, Iran, Japonia etc. Deci concurenţa era concurenţa era mult mai dură”, spune Emil Vanea.

Antrenorul Luca Rădoi consideră că Zanier avea rara calitate de a fi putut lupta şi la libere, şi la greco-romane.

De fapt, „el îmbina stilul greco-romanelor cu cel de la libere. Era foarte puternic şi, dacă obţinea un punct, era imposibil să-l recuperezi, pentru că se apăra foarte bine. Cam ca italienii la fotbal! Era foarte inteligent în luptă, iar stilul lui amintea de cel inaugurat de americani în anii ’30”.

La rândul său, profesorul Mircea Popescu susţine că generaţia lui Zanier a fost una de mare valoare, în rândurile sale numărându-se Constantin Ardelean, vicecampion balcanic la lupte libere, sau Gheorghe Bologa, viitorul consilier judeţean. Performanţa lui Zanier rămâne şi în prezent cea mai bună performanţă a Lugojului la lupte libere.

Cristian Ghinea

Read Full Post »

vara lugojana

Read Full Post »

Într-un colţ al Cimitirului Romano-Catolic din Lugoj se află mormântul unei tinere care are o poveste aparte. Sofia Schek, căci despre ea este vorba, a murit la doar 29 de ani în nişte împrejurări dramatice, despre care vechii lugojeni îşi mai aduc aminte.

Sofia era artistă de circ şi a murit în urma unei căzături de la mare înălţime, în timpul reprezentaţiei Circului „Piccolini”, care a fost la Lugoj în luna septembrie a anului 1956.

DSC04883
În urmă cu mai bine de 50 de ani, Circul „Piccolini” sosea la Lugoj cu artişti originari din mai multe ţări. Printre aceştia se afla şi trapezista Sofia Schek, de origine cehă. Artista făcea un număr foarte apreciat de public, dar şi foarte periculos. Suspendat de cupola circului, partenerul ei ţinea în echilibru o bară prinsă cu sfori, de care era agăţată Sofia. Partea cea mai periculoasă a numărului era atunci când fata se învârtea în jurul unicului punct de echilibru oferit de partener. Un martor ocular prezent la fatidica reprezentaţie de la Lugoj, povesteşte ce s-a întâmplat.

DSC04885

Circul ”Piccolini” era amplasat în apropierea actualei Pieţe agro-alimentare a oraşului, pe malul Timişului, pe un loc unde mai târziu au fost contruite blocurile de pe splai.

”Eram copil şi ţin minte că am luat bilete sus, la ”cucurigu”, pe nişte bănci lungi de lemn. Îmi amintesc perfect cum a căzut. Partenerul ei ţinea cu gura o funie bifurcată de care era prinsă bara de care se ţinea fata. Când a început să se rotească, bărbatul s-a dezechilibrat, a scăpat funia, iar fata s-a lovit rău de tot de podeaua circului, că nu avea plasă de protecţie, aşa era pe vremea aceea. Când a auzit bufnitura puternică, lumea s-a speriat. Oamenii din primele rânduri s-au ridicat, pe ea au scos-o imediat din arenă şi cei de la circ au anunţat că totul va fi bine. Spectacolul nu s-a oprit, fata a fost luată după acest moment de panică şi asta a fost tot”, spune martorul ocular Alexandru Jilac.

A fost chiar soţul ei cel care a scăpat-o de la trapez…

”Era o vineri seara şi m-am dus la spectacol cu părinţii mei. Eram bucuros să văd circul, dar până la urmă totul a fost tragic” , îşi aminteşte Doru Lupşasca, pe atunci în vârstă de opt ani. „A fost chiar soţul ei cel care a scăpat-o de la trapez, probabil că s-a rupt căluşul cu care ţinea funia aceea în gură, nu ştiu. Îmi amintesc că nu a murit pe loc, au dus-o imediat la spital, a operat-o unul din cei mai buni chirurgi ai noştri, dr. Francisc Recasi. Problema era de transplant al ficatului, care în acele condiţii nu s-a putut realiza”, adaugă Doru Lupşasca.

DSC04882

Vasile Belinţan, preşedintele Corporaţiei Meseriaşilor de azi, spune că nu a fost la spectacolul cu pricina, dar a fost la înmormântarea nefericitei artiste de circ. „După căzătură, tânăra a fost dusă la spital, avea splina ruptă şi ficatul şi alte organe interne afectate. Ştiu asta pentru că a operat-o doctorul Recasi, care a încercat să-i salveze viaţa însă nu a reuşit, leziunile interne fiind prea severe. Am fost la înmormântare, era trist. Am înţeles că Sofia Schek era originară din Cehia, nu ştiu sigur, cert este că a rămas înmormântată aici la Lugoj”, spune Belinţan.

 

Oricum ar fi, povestea artistei de circ Sofia Schek, cehoaica înmormântată la Lugoj, este una emoţionantă. Născută la 14 mai 1927, a murit la 25 septembrie 1956. Interesant este că mereu s-au găsit lugojeni care să-i pună o modestă coroană la căpătâi, ca semn de amintire. (Cristian Ghinea) 

Read Full Post »

Fotografie0005(22)

Read Full Post »

Roger Moore, actorul care l-a întruchipat perfect pe James Bond-ul anilor 60, s-a stins din viaţă. Iar Agentul 007, personajul care i s-a potrivit perfect, ca o mânuşă, l-a urmat şi el în mormânt. Agentul 007 a murit. Definitiv.

Desigur, vă veţi întreba ce relevanţă au aceste rânduri, în special pentru generaţiile mai tinere, care n-au apucat fiorul senaţiilor tari din serialul „Sfântul”.

Roger-Moore-007-Wallpaper-800x600

Din păcate, lumea lui James Bond n-a reuşit să-i supravieţuiască şarmantului sir Roger Moore. Bărbatul bine, blond, înalt şi manierat, cel care rezolva toate situaţiile limită cu galanterie şi simţ al umorului, a ieşit definitiv din peisaj. Lumea de azi, cenuşie, încruntată şi cu un periculos apetit pentru autoritarism, este schimbată „forever”.

Parcă şi acei „villains”, adversarii lui Bond, sunt mai rudimentari, mai primitiv – agresivi, mai intoleranţi. Cât despre provocatoarele „fete Bond”, cu ţinutele lor „glamour”, e greu de imaginat că s-ar mai plimba în siguranţă prin anumite cartiere din Paris, Bruxelles, Birmingham sau Malmo.

Vestul lui James Bond, idealizat în filmele anilor 60, era unul al artei de a-ţi trăi cu seninătate, umor şi bonomie viaţa. La joie du vivre, cum spun francezii, s-a cam dus pe apa sâmbetei, cu atâtea gărzi înarmate pe străzi, cu atâtea amprente cibernetice şi camere de supraveghere – e drept, poţi vizita Turnul Eiffel, dar numai în umbra unor zdrahoni cu veste anti-glonţ.

Adio, domnule Roger Moore! Idealul tău este deja o amintire, o piesă de muzeu. O statuie de ceară, care curând va fi transferată la subsolul istoriei.

Lumea de azi se joacă cu focul, resuscitează cu inconştienţă vechi utopii şi aplaudă inşi cu ridicole apucături dictatoriale, mărunţi Napoleoni de buzunar, cu ego-uri exacerbate.

„Germanii sunt răi, foarte răi”, spune Trump la Bruxelles. Merkel îi răspunde că europenii trebuie să-şi ia soarta în propriile mâini. În acelaşi timp, „sultanul” Erdogan, sătul de perfidia Europei, cea care „a devenit fascistă şi crudă”, ameninţă că va inunda bătrînul continent cu milioane de migranţi musulmani. În timp ce unii visează războiul ca un fel de joc pe calculator, în care dronele se bat cu cu roboţii, Putin ocupă Crimeea şi Donbasul. Lumea consensului pare că a dispărut, ca şi publicul elegantului James Bond, care regla altfel, pe ecran, jocurile geopoliticii: „Bine le-a făcut Trump la aroganţii ăia că s-a retras din Acordul de la Paris. Ia d-aici, Macroane !”

Ieri era apreciat consensul, azi se aplaudă cu inconştienţă crescândă autoritarismul. Renaşte seducţia omului forte, a Salvatorului, a acelui caudillo, „Benefactor”, din romanele latino-americane. Egoismul naţional demolează decenii de consesns. Trăim epoca Brexit-ului, a rupturilor, a fragmentării, a resuscitării unor resentimente regionale, ce păreau demult depăşite. E vremea Orbanilor şi a gardurilor de sârmă ghimpată la graniţe.

Desigur, sfârşitul acestei lumi nu va însemna sfârştul lumii, în ansamblul ei. Oamenii vor continua să spere, să iubească, să se omoare unii pe alţii, să-şi plângă morţii, într-un ciclu nefast, care se repetă ciclic.

Dar universul elegantului Roger Moore, lumea aceea utopică, în care speram la altceva, devine o amintire din ce în ce mai îndepărtată. Sau poate n-a fost decât o iluzie, aşa cum au devenit idealurile unui continent unit, cooperant şi guvernat prin consens.

Cristian Ghinea, editorial publicat în „Redeşteptarea” nr. 1357.

Read Full Post »

Mihai Moroz şi Adi Blaj ni s-au destăinuit la un deceniu de la destrămarea cunoscutei formaţii power-hardcore

Trupa „Anarhia” a fost fondată la Lugoj în 1989, formula iniţială fiind: Otty Babics – vocal, chitară, Fane Livadariu – bass, Adi Blaj – chitară şi Robi Vizi – percuţie. Abordând iniţial stilul hard & heavy, băieţii de la “Anarhia” au trecut foarte repede la power hardcore. Încă de la primele apariţii, riff-urile rapide şi versurile percutante în limba română au ajutat din plin la construirea unui succes de public. Prin contractele semnate cu case de discuri cunoscute şi premiile obţinute la nivel naţional, „Anarhia” poate fi considerată cea mai de succes trupă rock lugojeană de după ’90.

anarchy05

Încă de la prima înregistrare (demo-ul „Satania”), trupa a devenit un fel de emblemă pentru mişcarea underground românească. Până în 1992, „Anarhia” concertat la Lugoj şi Timişoara, dar şi la Costineşti sau Constanţa. S-a impus ca nume de referinţă la mai multe festivaluri underground, precum Metal Fan-Bucureşti (unde a obtinut premiul special al juriului), Sam Rock-Satu Mare (locul III). Ulterior, componenţa trupei a devenit Mihai Moroz (Moritz) – vocal, Adrian Blaj – chitarã, Adrian Neagoe (OQ) – clape, Fane Livadariu – bass şi Marius Bosneac („Simi” Jebelean, pentru o perioadă) – tobe. De atunci, au participat la festivalurile underground: Student Fest- Timişoara, AltRock Fest- Secu, Young Rock for Youngs- Piatra Neamţ (locul II), Posada Rock- Câmpulung Muscel (locul 1, ceea ce a însemnat un contract pentru două albume cu Pro Music din Cluj), Top T- Buzău (recital), SamRock- Satu Mare (în recital), plus concerte la Cluj-Napoca, Deva, Miercurea Ciuc, Sânnicolau Mare, Bucureşti, Constanţa, Caransebeş, Timişoara şi Lugoj.

Invitaţi la Florin Călinescu şi Petre Magdin

Videoclipul cu piesa „E timpul să mori” a fost difuzat în 1992 pe TVR1, în cadrul emisiunii IMN – „Întâlnirea de la miezul nopţii” realizată de Petre Magdin. O altă apariţie pe un post central de televiziune a avut loc în 1999, în cadrul emisiunii „Chestiunea zilei“ a lui Florin Călinescu, pe ProTv.

anarchy23

„Anarhia” este singura trupă rock lugojeană de după 1990 care a semnat două contracte cu case de discuri importante. Lansat în 1998, primul LP „Nici o vină”, produs la casa de discuri Pro Music şi considerat un album emblematic pentru power hardcore-ul românesc, conţinea piese precum „Nu vreau”, „O ştii”, hitul „Săracă inima me”, „Ploi şi noroi”, „Tot ce-mi spui”, „Progres”, „Instrumentală”, „Nici o vină”, „Somn uşor”, „Doar eu am rămas” şi „Anarhie” (live Muscel ‘97). În anul 2000, trupa semnează un nou contract cu o casă de discuri de nivel naţional – Zone Records, pentru albumul „Criza de nervi”. Unicat pe piaţa românească, „Criza de nervi”, (titlu dat de Otty Babics) conţinea hitul cu acelaşi nume şi reunea piese remarcabile ca inovaţie, sound, concepţie şi melodicitate. Din păcate, contractul cu zone a căzut din motive independente… de ambele părţi.

anarchy25
În 2001, trupa „Anarhia” s-a desfiinţat. Povesteşte Adi Blaj: „După zece ani cu trupa, ajunsesem să-mi cumpăr corzi de chitară cu bani de la tata, că pe atunci nu lucram nici unde… Am renunţat la Anarhia, încercând să schimb în primă fază stilul. După un deceniu de rock am zis: fraţilor, s-a schimbat piaţa, s-a schimbat stilul care se cere, hai să-l facem şi pe al nostru nu neapărat comercial, dar spre comercial, ca să facem şi un ban cu chestia asta. Aşa ne putem trăi visul mai departe, dar şi să trăim, ca oameni. Nu s-a înţeles asta şi n-am mai insistat”.

Concert de pomină la „Polul frigului” şi „serenada” sub ferestrele şefului

La zece ani de la destrămarea celei mai bune trupe rock de după ‘90 a Lugojului, foştii membri „Anarhia” îşi amintesc experienţele inedite trăite la festivaluri sau concerte.

anarchy08

„Eram într-o iarnă la Miercurea Ciuc, oraş supranumit Polul frigului. Ţin minte că ne-am dus la concert cu o dubă de pâine, care avea uşile legate cu sârmă. Noi şedeam în partea din spate a dubei şi, de frig, trăsesem peste noi nişte saci de nailon. Dacă ne-ar fi văzut cineva, ar fi zis că suntem nişte imigranţi ilegali îngesuiţi într-un cargo. Însă înainte de concert am avut grijă să ne încălzim cu un vin fiert, aşa că ne-am revenit repede”, spune vocalistul Mihai Moroz.

Completându-l pe „Miţă”, chitaristul Adi Blaj îşi aminteşte finalul de pomină al concertului de la Miercurea Ciuc: „Cei din Miercurea au fost foarte încântaţi să ne vadă la ei acasă, pentru că deja ne ştiau de prin ţară şi ascultaseră albumul „Criza de nervi”, care circula pe casete audio. După ce am cântat ultima piesă şi ne pregăteam să deconectăm mufele şi cablurile, publicul a început să strige foarte vehement – vissza! vissza! Aşa hotărâţi erau, că la momentul respectiv ne-am împachetat rapid sculele şi am fugit în culise. Acolo ne-a întâmpinat producătorul concertului, care ne-a zis: ce faceţi măi, aţi înnebunit, oamenii vă cheamă înapoi. Era deci un bis, în timp ce noi credeam că or să ne ia la bătaie. Până la urmă, ne-am întors pe scenă, am mai cântat două-trei piese, ne-am întins şi la o bere, până a venit duba de pâine să ne ia înapoi”!

O altă fază haioasă o poveteşte Mihai Moroz: „La Lugoj, sala noastră de repetiţii era la sediul PNL, vizavi de Siniteanu. În perioadele bune, repetam acolo aproape zilnic, şi câte patru ore pe zi. Dar ce ziceau vecinii? Bună întrebare! În spatele curţii noastre locuia un elveţian, dl. Schmidt, care mi-a fost director la firma unde lucram pe atunci, ca desenator. Deci domnul Schmidt era şeful meu direct şi eu îi cântam seara la geam, şi încă rock power-hardcore! Bănuiesc că îi era destul de greu, în acele ore, să iasă la un grătar. Mă întâlneam cu el a doua zi la servicu, dar era un tip de treabă. Mai zicea şi el aşa, uneori: măi, aseară aţi cântat cam tare”…

Astăzi (n.r. – la ora realizării articolului), trupa „Anarhia” a împlinit un deceniu ca… amintire. Drumurile membrilor ei s-au despărţit: unii, ca Otty şi Fane au plecat în Germania, apoi în Belgia, Mihai Moroz a devenit artist plastic, iar Adi Blaj, după ce a fost redactor muzical la Radio „Analog” Lugoj şi redactor coordonator la „Nova FM” Lugoj, a devenit realizator de programe la Radio „Prahova” Ploieşti.

„În 2007 am ajuns la Radio Prahova, de acolo în 2008 am fost ofertaţi de Radio 21 Bucureşti, unde am realizat matinalul de linie Fabrica Dementă până în septembrie 2010. Timp de un an, am fost într-o competiţie strânsă cu Buzdugan şi Morar de la Radio Zu şi Cronica Cârcotaşilor de la Kiss FM. În 2010 am fost ofertaţi de Realitatea TV şi Radio Prahova, unde producem şi realizăm matinalul Dimineaţa cu BB – Blaj şi Bubanu”, spunea Adi Blaj cu câţiva ani în urmă.

Un singur regret mai are, după zece ani, Adi Blaj: păcat că „Anarhia” nu s-a lansat în epoca internetului, aşa cum este el astăzi. Asta ar fi ajutat enorm la promovarea trupei!

Cristian Ghinea

Read Full Post »

Echipa de volei CSM Lugoj, de două ori vicecampioană balcanică, clasată pe locul VI în campionatul Diviziei A, 2016-2017.

csm lugoj volei 2017 loc6 Div A

 

Read Full Post »

Lugojeanul a reuşit ca, în paralel cu cariera de succes la Daimler Benz, să aibă prodigioasă activitate muzicală

Freddy Stauber a reuşit o performanţă cu care puţini muzicieni se pot lăuda: echilibrul perfect între familie, cariera la firma care produce celebrele limuzine Mercedes Benz şi activitatea muzicală. Ajuns în Germania în 1987, a ţinut mereu legătura cu Lugojul natal, unde a fost considerat o adevărată vedetă.

Freddy Stauber

Alfred Stauber a venit pe lume la Lugoj, la 27 aprilie 1958, într-un oraş care semăna şi nu prea cu cel de azi, singura lui constantă fiind blazonul cultural. Cum Lugojul a dat ţării şi lumii compozitori, dirijori, cântăreţi de operă, coruri de renume, putem spune că zodia în care s-a născut Freddy a fost una norocoasă: Zodia Muzicii.

Primul premiu şi prima trupă: Omicron-L

Între anii 1965 şi 1973, îl găsim ca elev la Şcoala generală nr. 6, instituţie şcolară de elită, care avea şi secţie germană. Educaţia muzicală şi-a început-o de timpuriu. La vârsta de şapte ani ia lecţii de acordeon acordeon cu doamna Helga Dassinger, iar la 10 ani devine solist vocal în orchestra de acordeoane a lui Nikolaus Hubov. La Şcoala Populară de Artă – Lugoj, între 1971 şi 1974, studiază chitara cu Helmuth Klimek şi acordeonul cu Rudolf Paladi. Freddy îşi urmează vocaţia şi la liceu. Îşi aminteşte de spectacolele de muzică şi teatru cu profesorul Martin Mettler, de turneele prin ţară şi evocă, zîmbitor, anul 1974, când a devenit laureat cu premiul 1 la Festivalul “Cântarea României”, la secţiunea muzică folk, etapa judeţeană, cu piesa. Premiul prefigurează înfiintarea, în 1975, a grupului “Omicron L” cu spectacole la Casa de Cultură a Sindicatelor şi serate de dans la Clubul Tineretului, fiind prima trupă care a cântat acolo după inaugurarea clubului, în componenţa Sandu Bosneac, Rudi Poledna, Nandy Wick şi Freddy.

Copy of coperta FREDDY STAUBER

Într-o vară, am stat de vorbă sub umbrarul de pe strada Bocşei. Şi a ieşit o carte pe cinste !

“În lunile de pregătire la Şcoala de Artă, Freddy a dobândit cunoştinţe muzicale foarte serioase, pentru că era un elev harnic şi studios, dar mai ales pentru că avea un adevărat talent. Şi-a însuşit cunoştinţe temeinice de dicteu şi solfegiu”, spunea profesorul Remus Taşcău, dirijor de peste patru decenii (din 1968) al prestigiosului cor “Ion Vidu”.

“Logic” sau Lugojul în prim planul naţional

Ca student la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Timişoara, Freddy este cooptat într-o trupă ce poate fi considerată una profesionistă: „Stelele”. Iată şi stelele de la „Stelele” Puiu Crăciunescu – şeful trupei, claviaturi, voce, ; Roland Crăciunescu- baterie, vocal; Gerl Gerhard – bass, vocal; Tiberiu Repliuc – vocal, percuţie; Mihai Niţu – saxofon, strings, vocal, Dezideriu Faji – flaut şi claviaturi. Cei cinci ani petrecuţi cu “Stelele” au fost anii consacrării: în 1981 a apărut discul LP „Sonne im Herzen” („Soare în inimă”), înregistrat live la Casa Tineretului din Timişoara şi au avut loc o serie de spectacole televizate: la Facultatea de Fizică atomică de la Măgurele / Bucureşti sau la Club A , împreună cu renumitul grup Song şi Ioan Luchian Mihalea.

Trupa Logic

Trupa „Logic” 

Relaţia dintre Freddy Stauber şi Cezar Costescu, prieteni din liceu, muzicieni talentaţi şi cu personalitate, avea să fie decisivă pentru naşterea “Logic”-ului. Trupa s-a înfiinţat, aproape firesc, am spune, la Lugoj, în vara anului 1983. Şi totuşi, de ce „Logic”? „Când am început la Dinamo, erau doi directori – Grigore şi Floruţ – şi noi ne gândiserăm la un nume foarte abstract, aiurea, Kix sau Fix, ceva de genul ăsta. Îmi amintesc că făcusem şi un afiş mare, unde era anunţată formaţia Kix… Numele era şocant pentru acea vreme, iar directorii au venit şi au zis: <Doamne, nu se poate, cum aşa, Kix, ne batem joc de oameni, trebuie să fie ceva… logic!> Atunci am zis: <dacă trebuie să fie logic, atunci aşa să fie: Logic!> Am râs şi am rămas cu numele ăsta, care chiar a început să ne placă: Logic!” – spune amuzat Freddy Stauber, solistul formaţiei.

Printre cei mai buni rockeri din ţară

“Logicul” îi avea în componenţă pe Cezar Costescu – chitară,vocal; Viorel Târziu- bass, vocal (înlocuit ulterior cu Nandy Wick, de la Şah Mat); Fery Jaszfalvi – baterie şi Freddy Stauber -chitară, vocal. Încă de la prima particpare la festivalurile naţionale de muzică rock, s-au dovedit o trupă redutabilă.

Freddy Stauber-TVR 29-08

La prima apariţie, în 1984, lasă o puternică impresie şi obţin Premiul 3 la Festivalul de muzică rock de la Râmnicu Vâlcea. În 1985, iau Premiul de popularitate la aceeaşi manifestare naţională, iar anul 1986 le aduce consacrarea, cu Premiul 1 la festivalul de muzică rock de la Bacău. “Logicul” este deja un brand : în 1986 îşi adjudecă Marele Premiu şi Premiul pentru cel mai bun chitarist al festivalului, decernat lui Cezar Costescu la acelaşi Festival de muzică rock de la Râmnicu Vâlcea. În paralel, Freddy & Co. se implică într-un proiect unic în ţară: organizarea aproape lunară a galei “Zilele muzicii tinere” la Lugoj, cu invitarea unor formaţii de calibru: “Pro Musica” din Timişoara, “Timpuri noi” din Bucureşti, “Progresiv TM”…

Artist în Germania şi responsabil cu sonorizarea limuzinelor Mercedes

După plecarea în Germania, cântă timp de două luni pe un vas ce făcea ruta Stockholm-Helsinki, apoi este cooptat de Walther Leykauf printr-un prim contract de artist. Acesta, un producător cunoscut de muzică uşoară cu iz folcloristic, i-a impus amprenta stilului său. În 1996, Freddy Stauber devine, pe scenă, Julian Sanders. Sub noul nume de artist înregistrează maxi-CD-ul „Du bist mir nicht nah genug“ cu producătorul şi textierul lui Nicole – Robert Jung, iar martie 1997, alt maxi-CD „Mein Mädchen Maria“, tot cu Robert Jung. În 1998, la Lugoj, consemnăm apariţia casetei „Gânduri“, în colaborare cu radio-televiziunea „Europa Nova” cu piese precum „Culoarea gândului”, “Băieţii de pe strada Bocşei”, “Norul meu” etc. 1999 îi aduce lui Freddy contractul cu Casa de discuri DA- Music şi piese cu Robert Jung ca „Manche Träume sterben nie…“, „Schenk mir noch eine Sommernacht“, „Heiß wie die Sonne in Spanien“, etc. În paralel, continuă înregistrările în studioul său Joy Music din Ehningen şi scoate peste 20 de CD-uri, ultimele alături de fiicele Tephanie, Rebecca şi Vanessa, care-i moştenesc talentul muzical.

Freddy Stauber album Jazz latin

Din anul 2002, Freddy Stauber este responsabil al sistemelor audio de la Mercedes, ocupându-se de managementul calităţii la sistemele audio surround din habitaclul cunoscutelor limuzine germane. Dealtfel, în ediţia din decembrie 2003, revista „Sternstunde” a firmei Mercedez-Benz, i se consacră un interviu pe două pagini, cu titlul „Roy aus dem Gau” – traducerea adaptată fiind „Roy Black din Banat”.

Freddy Stauber albumul Etno

„Freddy este un muzician pur-sânge, cu mult feeling, care caută mereu perfecţiunea în detaliu, cu multă disciplină, aflat întotdeauna în căutarea sunetului, tonului perfect. Îl cunosc ca pe un om blând, cu inimă largă, care are ochi şi urechi pentru tot ce este nou, pentru a se desăvârşi. Un om care preferă discreţia expunerii…, uneori poate prea reţinut. Are o nelinişte creatoare, care îl îndeamnă să se întrebe dacă ce a făcut poate deveni mai aproape de perfecţiune” – aşa ăl caracterizează Roland Hoffmann, producător muzical al firmei „Largo” şi manager de marketing la „Media Sound Art”.

Premiul “Inovaţia anului” oferit de concernul german Daimler AG

Freddy Stauber 1Freddy Stauber a fost premiat în 2013 pentru “Inovaţia anului” în cadrul Concernului Daimler A.G., unul din liderii mondiali în domeniul auto. Prestigiosul premiu i-a fost acordat inginerului lugojean pentru un sistem inovator de sunet, numit High-End 3D-Surround Soundsystem. Sistemul este compus din 24 de difuzoare şi este realizat cu tehnologia Frontbass. Difuzoarele speciale, integrate foarte discret în habitaclu, distribuie sunetul perfect egal la 360 de grade. De fapt inovaţia pe plan mondial se regăseşte tocmai la acest capitol 3D. Sistemul dispune de filtre de sunet digitale şi control al rezonanţei, boxele fiind dispuse câte două în fiecare portieră, în spate şi în plafonul de deasupra scaunelor din faţă. Sistemul va echipa modelele Mercedes Benz din clasa S, dar va fi extins şi alte clase (C şi D) aflate în producţie. Acestei performanţe, revista “Sternstunde” a prestigiosului concern german i-a consacrat patru pagini, cu toate detaliile tehnice.

album Freddy Stauber

Premiul “inovaţia anului” a fost acordat de conducerea Concernului Daimler A.G. colectivului de cinci specialişti responsabil cu sisteme de sunet şi amplificare, din care face şi inginerul Alfred (Freddy) Stauber. „“Sunt foarte mândru de acest proiect început în urmă cu cinci ani şi de faptul că a fost încununat de succes. Premiul Inovaţia Anului a recompensat sistemul audio High-End 3D Surround, la care am lucrat alături de colegii mei. Trebuie să îi numesc, pentru că am conlucrat foarte bine, într-o echipă sudată. Este vorba despre Antonio Acuna, responsabil pentru sistemele de navigaţie şi sunet în cadrul Daimler AG, dr. Oliver Rooks – coordonatorul grupului de cercetare în domeniul sistemelor de sunet şi de inginerii Cesar Ribeiro şi Leif Kreibick, care au dezvoltat sistemul de boxe, filtrarea şi amplificarea sunetului”, ne-a declarat Freddy Stauber în legătură cu această importantă recunoaştere profesională din cariera sa. Sistemul de sunet a echipat noile Mercedesuri din clasa S lansate pe piaţă în luna septembrie 2013.

Chitare semnate de Carlos Santana, Gilmour sau Peter Frampton, în colecţia personală

Freddy ne-a vorbit despre o pasiune mai puţin cunoscută a sa, legată tot de muzică şi anume colecţia de chitare de mare valoare, unele dintre ele inscripţionate cu semnături originale ale unor mari muzicieni precum Carlos Santana, David Gilmour sau Peter Frampton.

403838_141089822671200_459067570_n

Prima chiatră aşzetă în „Hobby raum”, un templu privat al muzicii

„În momentul de faţă, am peste 20 de chitare. Toate sunt de valoare, chiar dacă unele au ”doar” valoare sentimentală. De exemplu, păstrez şi acum chitara Romanţa de producţie autohtonă – fabricată la Reghin. Este prima chitară cu care am cântat la lugoj. Am cumpărat-o de la magazinul Muzica de pe malul Timişului, era la parterul Palatului Bejan. Este o chiară-nostalgie, prima pe care am aşezat-o într-o încăpere specială, la mine acasă, şi pe care o numesc hobby-raum. E un fel de templu al meu, unde cânt, repet, compun, am şi o canapea pe care mai aţipesc acolo”, spune muzicianul.

Fenderul cu care a cântat la „Stelele”, la loc de cinste

Tot din perioada românească, Freddy păstrează primul său Fender, o chiară valoroasă nu numai prin vechime, ci şi pentru faptul că face parte dintr-o serie limitaă, produsă în japonia, în perioada în care firma americană pornea să cucerească piaţa orientală. „Altă chitară de care mă leagă multe amintiri frumoase este un Gibson SG Standard, cu care am cântat la Timişoara alături de trupa Stelele. Este o piesă veche, vintage, cum se spune, din anul 1983 şi reprezintă exact copia 1:1 a instrumentului lui Angus Young de la AC/DC. E mai mult o piesă de colecţie, cânt foarte rar pe ea”, arată Freddy.

1801280_555349391245239_4060513134780952886_o

Chiară primită în dar de la Peter Frampton

Cea mai valoroasă chitară din colecţie este cea primită în dar de la marele chitarist Peter Frampton, autorul celui mai bine vândut album live din istoria SUA: „Este o chiară Gibson, care face parte dintr-un lot restrâns, de numai 1.000 de exemplare produse şi am primit-o în dar la un concert al său, când a oferit publicului trei dintre chitarele sale”, precizează artistul lugojean, care adaugă pe lista achiziţiilor „un PRS – Paul Reed Smith, cu semnătura lui Carlos Santana, pe care am comandat-o din seria cu semnătura originală a acestuia. Alta,  după care am aşteptat foarte mult, este un Tom Anderson – fost maestru la Fender – care acum lucrează pe cont proriu, undeva în California, şi face cam 200 de chitare pe an. Eu îi spun chiară clinică, pentru că are un sunet precis, „chirurgical”, poate prea curat, după gustul meu. În fine, mai am un Fender cu semnătura lui David Gilmour de la Pink Floyd. Este tot o chiatră veche, la care am făcut câteva modificări, pentru că n-am putut să mă obişnuiesc cu tastele foarte subţiri, de tip spaghetti. Aş fi vrut să cânt cu ea la English Pub acum în august, dar nu am adus-o pentru că nu m-am obişnuit destul cu ea”.

După 40 de ani de muzică, preferă tot vechile Fender

Colecţia lui Freddy mai cuprinde o ES Gibson – chiară semiacustică cu semnătura lui Joe Pass, un bass cu celebra marcă Ibanez, o Art&Luthery canadiană, din lemn de cireş sălbatic şi una din cele mai valoroase chitare acustice ale momentului, un Taylor realizat din lemn special din America de Sud. Chiar dacă are în colecţie chitare de clasă, precum Gibson sau Ibanez, preferatele lui Freddy rămân şi acum, după patru decenii de muzică, vechile Fender, care se pliază cel mai bine pe personalitatea sa artistică.

Cristian Ghinea

Read Full Post »

Older Posts »