Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Lugoj’ Category

ARO-ul condus de Ionel Lăpădătescu este singurul model 243D cu motor original care mai circulă în Lugoj. Maşina fabricată în 1992 şi luată direct din fabrică, de la Câmpulung Muscel, este nu numai un supravieţuitor, ci şi motiv de mândrie pentru proprietar. În plină modă a „gipanelor” plimbate ostentativ pe străzile oraşului, Ionel Lăpădătescu vrea să demonstreze tuturor că vehiculul său de teren este mai puternic şi are viaţă mai lungă. Departe de a fi o marcă „moartă”, ARO trăieşte prin aceşti pasionaţi care o apreciază şi o ţin în viaţă.

 

 

ARO soferul patriot blur

ARO 243 D din 1992 fotografiat la Lugoj, în 8 septembrie 2017

Ăsta da, cal de povară!

Maşina, dotată cu motor diesel D 127, de mare turaţie, în 4 timpi, cu 4 cilindri dispuşi in linie, are capacitatea cilindrică de 3.116 cmc. Ionel Lăpădătescu spune că nu ar schimba-o pentru nimic în lume. „Piesele de schimb şi repaţiile nu sunt aşa costisitoare ca la maşinile străine. Iar cât am chinuit-o, cât am încârcat-o şi cât am forţat-o, nu cred că ar fi rezistat una din astea noi, cu transmisie cu cuplare electronică, cu toate dichisurile astea noi! Acum se tot face paradă cu maşinile astea noi zise de teren. Ele sunt bune, nimic de zis, dar doar atât cât electronica le ajută!”, spune proprietarul.

ARO-ul domnului Lăpădătescu nu este piesă de muzeu, ci „cal de povară” care transportă materiale zi de zi. La ora discuţiei noastre, omul tocmai descărca o remorcă de nisip. „Eu sunt din zona Băile Herculane, de la Baia de Aramă – Ponoarele. Am urcat pe toate dealurile alea încărcat şi în maşină, şi cu remorca plin[, fără nicio problemă. La un moment dat, cu încărcătură cu tot, am avut şase tone şi jumătate. Asta înseamnă că, scăzând greutatea maşinii şi a remorcii, am cărat peste trei tone de material cu ea. Ăsta da, cal de povară!” – adaugă Lăpădătescu.

Toată viaţa la volanul ARO şi IMS!

La unitatea militară unde a lucrat, Ionel Lăpădătescu a condus numai ARO şi de atunci şi admiraţia sa faţă de acest vehicul de teren care devenise o adevărată emblemă a industriei auto autohtone. Ca subofiţer auto, a învâţat să aprecieze atât vechile M481 (IMS-urile, cum erau cunoscute), dar şi vehiculele din gama ARO.

„Am tot mers cu ele până au rămas suspendate, pe burtă. M-am îngropat cu ele în noroi şi doar când a rămas saşiul suspendat şi roţile s-au învârtit în gol, abia atunci m-am oprit. Am făcut aplicaţii cu ele pe dealuri, pe câmpuri, pe teren accidentat… Atâta timp cât roţile au pe ce să se învârtă, ARO nu se opreşte”, arată veteranul şofer. El nu se poate împăca nici acum cu oprirea producţiei la Uzinele ARO din Câmpulung Muscel după ce, între 1957 şi 2003, au fost produse peste 380.000 de maşini din gama ARO. „Pentru noi, cei care apreciem ARO, e o mare dezamăgire. Iar pentru cei care au distrus fabrica, ar trebui să fie o mare ruşine. Trebuia doar puţin lucrat la design şi la confort, şi maşina era competitivă. Confort în sensul că uşile să se închidă bine, sistemul de climatizare să fie puţin adaptat spaţiului şi nişte scaune mai confortabile… Nu era o investiţie mare!”, e de părere Lăpădătescu, care este de acord că şi pe partea mecanică o cutie de viteze în cinci trepte ar fi obligatorie.

Cum a ajuns calul de povară al românului…. maşină de „lux”

Introducerea plăţii a 60 de lei pe fiecare 200 cmc la categoria „autoturisme”, unde era încadrat ARO, a dus la transformarea unei maşini populare în vehicul de lux. Impozitul anual pentru un ARO cu opt locuri (două în faţă şi şase pe cele două banchete din spate) era de 48 de milioane de lei vechi! Nici în aceste condiţii, dl. Lăpădătescu n-a vrut să renunţe la iubitul său ARO şi l-a reomologat ca vehicul utilitar, scotându-i banchetele din spate.

„Din 92 de când am cumpărat-o, n-a fost zi în care să nu pot lucra cu ea. Au mai apărut mici defecţiuni, e adevărat, bucşe, pivoţi, din astea uzuale… Dar nu renunţ la maşină, pentru că pot pune pe ea oricâtă greutate”, se arată convins Ionel Lăpădătescu.

La plecare, omul spune că este chiar bucuros să vorbească despre ARO, pentru că este patriot şi are un mesaj de transmis: „Sunt printre românii ofticaţi că n-am profitat de brandul şi de maşina asta, care s-a exportat în zece ţări, chiar şi în SUA. De ce are atâta succes Dusterul? Pentru că dă calitate bună la preţ mic. ARO ar fi făcut exact asta: dădea putere şi fiabilitate la preţ redus. Şi era o maşină sută la sută românească”!

(C)Cristian Ghinea

Anunțuri

Read Full Post »

Lugoj blocul OMW seara

Read Full Post »

Read Full Post »

DSC06696

Read Full Post »

Iosif Brendian a jucat timp de 20 de ani la aceeaşi echipă: „Timişul” Lugoj. Din cele două decenii de carieră (1963-83), handbalistul lugojean îşi aminteşte cu mândrie pezenţele echipei „Timişul” pe prima scenă a ţării. Performanţa este extraordinară, pentru că România anilor 60-70 era o putere de prim rang în handbalul internaţional, cu patru titluri mondiale la activ.

Handbal anii 60 pic1

Câştigători ai Campionatului Banatului, zdrobesc campioana Olteniei cu 39-15. Luna mai 1965 înseamnă pentru handbalul lugojean prima promovare în Divizia A.

„În 1964 câştigasem campionatul regional. Era o competiţie foarte puternică, desfăşurată în sistem primăvară-toamnă, care aliniase la start 24 de echipe din regiunea Banat. După câştigarea campionatului regiunii Banat, am întâlnit în meci eliminator campioana regiunii Oltenia, echipa Drăgăşaniului. Diferenţa de valoare era foarte mare, iar oltenii acceptaseră să joace acest meci la Lugoj. Pe vechiul teren de la Ştrand, Timişul a obţinut două victorii zdrobitoare, îmi amintesc că în al doilea meci scorul a fost de 39-15”, îşi aminteşte Iosif Brendian.

Handbal anii 60 pic2

O echipă alcătuită numai din lugojeni! Aşa se face că „Timişul” şi-a câştigat dreptul la barajul pentru Divizia A, care s-a desfăşurat la Mediaş, în perioada 20-30 mai 1965. Deşi echipele de la baraj erau foarte puternice – Electroputere Craiova, ICO Oradea şi Baia Mare (viitoarea „Minaur”), lugojenii au reuşit trei victorii din tot atâtea partide, plasându-se pe primul loc. Rezultatul poate fi considerat fenomenal, mai ales că a fost obţinută cu o echipă alcătuită exclusiv din lugojeni: Franz Binder, Iuliu Barna, Ladislau Lukacs (portari), Anton Stanek, Ewald Riedl (extreme), Franz Moritz (inter stânga), Anton Tarko (conducător de joc), Hans Wibiral (inter dreapta), Caius Muroni (extremă dreapta), Gheorghe Buciu, Iosif Bogdan (pivoţi). Rezerve erau Iosif Brendian, Romulus Bulzan, Hermann Stanek şi Ludwig Anghel. Antrenor a fost regretatul mare handbalist din generaţia veche, învăţătorul Nikolaus Fritz.

Handbal anii 60 pic3

„Merită lăudată conducerea clubului de atunci, în primul rând Valeriu Anghel, director al IOIL – Întreprinderea Orăşenească de Industrie Locală şi reprezentantul echipei – Johann Plack, fost sportiv, care jucase handbal în 11”, spune Brendian.

Cheia succesului, cel mai tare program de amicale. Desigur, nu numai talentul handbaliştilor noştri a dus la acest rezultat, ci şi un ajutor neştiut, oferit de un alt mare lugojean, Ioan Kunst Ghermănescu, pe atunci preşedinte al Federaţiei Române de Handbal. Ghermănescu a sesizat că intrarea echipei Poli Timişoara în prima divizie era o oportunitate pentru „Timişul”. Aşa că, în drum spre Timişoara, echipe mari precum Steaua, Dinamo, Dinamo Braşov, Tractorul Braşov, Teleajen sau Dinamo Bacău făceau popas la Lugoj şi jucau câte un amical cu „Timişul”.

Handbal anii 60 pic4

Aşa se face că lugojenii aveau cel mai tare program de amicale!
Fanii cei mai devotaţi. Cei mai înfocaţi suporteri lugojeni, Ioan Opriş şi Hermann Schmidt, au bătut drumul de acasă până la turneul de baraj de la Mediaş călare pe motocicletă.

„Ajuns la Mediaş, dl. Schmidt a avut o idee de milioane. S-a dus la copiii care veneau la meci cu câte o îngheţată şi le-a spus să strige „Hai Timişul!”. Aşa a organizat o galerie ad-hoc, care ne-a încurajat tot meciul. Partea nostimă e că unii credeau că Timişul era fabrica de brânzeturi de pe vremuri”…

Handbal anii 60 pic5

Altă poveste emoţionantă a fost primirea de la Lugoj. „Era duminică seara când ne-am întors cu trenul de la Mediaş. Cineva din delegaţie s-a uitat spre gară şi a zis că a izbucnit un incendiu. Am ieşit toţi la geam şi când ne-am apropiat, am văzut pe peron o mulţime de suporteri cu torţe şi făcii aprinse, ca mulţumire pentru calificare”, îşi aminteşte Brendian.

Meciul carierei. Primul meci în Divizia A s-a desfăşurat pe terenul din Ştrand, cu tribunele arhipline (600 de spectatori) şi a fost un 11-11 memorabil cu „Poli” Timişoara.

„Alte meciuri memorabile au fost un… 4-4 cu Voinţa Bucureşti, disputat pe o ploaie torenţială, darmai ales meciul decis cu Oneştiul, pentru rămânerea în divizie. Oneştiul avea 19-18, ai noştri aveau ultimul atac şi au dat bară. Mingea mi-a revenit mie şi eu am înscris golul salvator, care ne-a salvat de la retrogradare. Publicul m-a dus pe braţe de pe teren”, spune Iosif Brendian. La finalul primul sezon în Div. A, „Timişul” s-a clasat pe un onoarbil loc 8 din 12 echipe, dar mai apoi seria a II-a a Diviziei A s-a transformat în Divizia B.

Parada handbalistilor 23 august 1962

Parada handbaliştilor – 23 august 1962

A doua promovare: minunea se reia în 1968-69! În aceste condiţii, „Timişul” s-a văzut nevoită să lupte din nou pentru a promova în „A”. Şi minunea s-a prous din nou, în sezonul 1968-69, e drept, doar pentru un an. Echipa care a reuşit a doua promovare în „A”: Marian Pavelescu, Silvestru Lupuleac, Stefan Urkom (portari), Ioan Godeanu, Iosif Sauer, Anton Tarko, Hermann Kopp (extreme), Werner Pangert (pivot), iar printre rezerve erau C-tin Păcurariu şi Emil Grangure. Iosif Brendian era titular, ca extremă dreaptă. În afară de Pavelescu, toţi autorii celei de-a doua promovări pe prima scenă a handbalului românesc erau lugojeni.
(c) Cristian Ghinea, 2015 [Fotografii din colecţiile Iosif Brendian şi Caius Muroni, cu mulţumiri]

Read Full Post »

În plus, şoferii erau sfătuiţi să oprească motorul pentru a nu speria caii… Cum este circulaţia în Lugojul zilelor noastre o ştim. Dar cum era cu un secol în urmă? Mulţi ar crede că era mai liniştită, dar presa vremii ne contrazice din plin. La 14 ianuarie 1921, gazeta “Timişana” din Lugoj scria: “rugăm intervenţia poliţiei în chestiunea autocamioanelor, cari se plimbă zilnic pe diversele străzi ale oraşului cu o viteză şi încărcătură, de edificiile mai slabe se cutremură din temelii. Suntem informaţi că o casă a suferit şi stricăciuni în urma zguduiturii produsă de camionale aceste”. Era mai sigură circulaţia în acele vremuri? Nici asta nu e adevărat. Lugojenii anului 1928 erau preocupaţi de desele accidente de automobil. Iată ce aflăm din organul naţional-politic „Viaţa nouă”, ediţia de Lugoj, 8 iulie 1928: „Desele accidente de automobil trebue să dea de gândit comisiunei care acordă carnetele de conducători de automobile. Multă lume se miră când vede pe străzi automobile conduse de domnişoare sau chiar copii cărora le lipseşte energia şi prezenţa de spirit în momentele critice. Comisiunea compusă din specialişti ar trebui să fie mai severă şi să nu acorde minorilor şi tuturor derbedeilor carnete!”

afis expo masini epoca

“Luptele de viteză” pe şoselele publice, cu desăvârşire oprite. Graţie ziarelor de apocă, ştim cum se purtau “derbedeii” şi camionagii, dar nu cunoaştem cum sunau legile circulaţiei. Doamna Ileana Ardelean păstrează în arhiva familiei sale un permis de conducere eliberat la Lugoj în anul 1923, pe numele lui Ioan Ardelean, de profesiune măcelar, născut la 5 iunie 1903 în oraşul nostru. Vajnicul meseriaş a primit carnetul de conducere la 21 noiembrie 1923, iar fotografia îl înfăţişează în echipamentul automobilistic al vremii, cu şapcă şi ochelari ca de aviator. Ioan Ardelean conducea ocazional maşina unchiului său, Nicolae Rusalin, fost preşedinte al Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. La volanul acestui Buick de culoare roşie, Ardelean a făcut nenumărate drumuri la Casinoul din Băile Herculane şi retur. În cele din urmă, Rusalin i-a lăsat automobilul nepotului său.

DSC04752 (Medium)

Urări de sănătate din partea Regelui. Prima pagină a permisul lui de conducere, înregistrat la Poliţia Lugoj, cu numărul 815, începe cu o… urare din partea Regelui: “Ministerul de Interne – Ferdinand I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României – La toţi de faţă şi viitori, sănătate! Corpurile legiuitoare au votat şi adoptat şi Noi sancţionăm cele ce urmează: Lege privitoare la circulaţia automobilelor”.

DSC04751 (Medium)

La răspântii, viteză egală cu “pasul pedestrului” Câteva articole referitoare la viteza maximă ne-au atras în mod deosebit atenţia: “Viteza maximă cu care automobilele şi celelalte vehicule cu tracţiune mecanică pot circula în oraşe şi în trecere prin comune va fi de 12 kilometri pe oră, adică egal cu trapul cailor. La cotituri, în aglomeraţiuni, la încrucişări de străzi şi la răspântiile drumurilor, viteza va fi redusă la şase km pe oră, adică egală cu pasul pedestrului.
Circulaţia pe poduri şi podeţe de lemn, precum şi pe poduri suspendate, va fi redusă de asemenea în aceea a pasului cailor.
Luptele de viteză pe şoselele publice, ca şi în trecere pe străzile oraşelor, sunt cu desăvârşire oprite. Niciun fel de cursă de automobile sau de orice alte vehicule mecanice nu va putea avea loc fără autorizarea scrisă a ministerului de interne. Conducătorul unui automobil sau vehicul cu tracţiune mecanică e obligat a modera mersul şi chiar a opri motorul dacă mişcarea sau zgomotul vehiculului, speriind caii, ar putea provoca un accident (!) Dacă un automobil va provoca direct sau indirect un accident oarecare, conducătorul este obligat a opri automobilul său, a da ajutor şi a transporta eventual pe răniţi până la cel mai apropiat loc de ajutor, fiind obligat a aviza imediat autorităţile administrative din apropiere”.

DSC04753 (Medium)

Pasiunea pentru maşinile americane, o tradiţie de familie. Permisul purta un număr de ordine care „aparţinea trăsurii”, cu alte cuvinte era chiar numărul de înmatriculare al vehiculului şi rămânea acelaşi cât timp maşina era înscrisă în raza Prefecturii respective.
Textul legii era semnat de generalul de brigadă C. Argetoianu, Ion Răşcanu, P.P. Negulescu, I.Petrovici, general Gh. Văleanu, T. Cudalbu, M. Antonescu şi Constantin Garoffit.

afis expo masini epoca 2
Interesant este că pasiunea pentru maşinile americane „de efect” s-a păstrat în familie. Peste ani, fiul lui Ioan Ardelean, inginerul Zeno Ardelean, va conduce pe străzile Lugojului un Cadillac Seville model 1967, automobil de excepţie, cumpărat în 1970 de la Ambasada Americană din Bucureşti. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Lugoj luna lui Cuptor

Read Full Post »

Older Posts »