Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Istoria Banatului’ Category

În plus, şoferii erau sfătuiţi să oprească motorul pentru a nu speria caii… Cum este circulaţia în Lugojul zilelor noastre o ştim. Dar cum era cu un secol în urmă? Mulţi ar crede că era mai liniştită, dar presa vremii ne contrazice din plin. La 14 ianuarie 1921, gazeta “Timişana” din Lugoj scria: “rugăm intervenţia poliţiei în chestiunea autocamioanelor, cari se plimbă zilnic pe diversele străzi ale oraşului cu o viteză şi încărcătură, de edificiile mai slabe se cutremură din temelii. Suntem informaţi că o casă a suferit şi stricăciuni în urma zguduiturii produsă de camionale aceste”. Era mai sigură circulaţia în acele vremuri? Nici asta nu e adevărat. Lugojenii anului 1928 erau preocupaţi de desele accidente de automobil. Iată ce aflăm din organul naţional-politic „Viaţa nouă”, ediţia de Lugoj, 8 iulie 1928: „Desele accidente de automobil trebue să dea de gândit comisiunei care acordă carnetele de conducători de automobile. Multă lume se miră când vede pe străzi automobile conduse de domnişoare sau chiar copii cărora le lipseşte energia şi prezenţa de spirit în momentele critice. Comisiunea compusă din specialişti ar trebui să fie mai severă şi să nu acorde minorilor şi tuturor derbedeilor carnete!”

afis expo masini epoca

“Luptele de viteză” pe şoselele publice, cu desăvârşire oprite. Graţie ziarelor de apocă, ştim cum se purtau “derbedeii” şi camionagii, dar nu cunoaştem cum sunau legile circulaţiei. Doamna Ileana Ardelean păstrează în arhiva familiei sale un permis de conducere eliberat la Lugoj în anul 1923, pe numele lui Ioan Ardelean, de profesiune măcelar, născut la 5 iunie 1903 în oraşul nostru. Vajnicul meseriaş a primit carnetul de conducere la 21 noiembrie 1923, iar fotografia îl înfăţişează în echipamentul automobilistic al vremii, cu şapcă şi ochelari ca de aviator. Ioan Ardelean conducea ocazional maşina unchiului său, Nicolae Rusalin, fost preşedinte al Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. La volanul acestui Buick de culoare roşie, Ardelean a făcut nenumărate drumuri la Casinoul din Băile Herculane şi retur. În cele din urmă, Rusalin i-a lăsat automobilul nepotului său.

DSC04752 (Medium)

Urări de sănătate din partea Regelui. Prima pagină a permisul lui de conducere, înregistrat la Poliţia Lugoj, cu numărul 815, începe cu o… urare din partea Regelui: “Ministerul de Interne – Ferdinand I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României – La toţi de faţă şi viitori, sănătate! Corpurile legiuitoare au votat şi adoptat şi Noi sancţionăm cele ce urmează: Lege privitoare la circulaţia automobilelor”.

DSC04751 (Medium)

La răspântii, viteză egală cu “pasul pedestrului” Câteva articole referitoare la viteza maximă ne-au atras în mod deosebit atenţia: “Viteza maximă cu care automobilele şi celelalte vehicule cu tracţiune mecanică pot circula în oraşe şi în trecere prin comune va fi de 12 kilometri pe oră, adică egal cu trapul cailor. La cotituri, în aglomeraţiuni, la încrucişări de străzi şi la răspântiile drumurilor, viteza va fi redusă la şase km pe oră, adică egală cu pasul pedestrului.
Circulaţia pe poduri şi podeţe de lemn, precum şi pe poduri suspendate, va fi redusă de asemenea în aceea a pasului cailor.
Luptele de viteză pe şoselele publice, ca şi în trecere pe străzile oraşelor, sunt cu desăvârşire oprite. Niciun fel de cursă de automobile sau de orice alte vehicule mecanice nu va putea avea loc fără autorizarea scrisă a ministerului de interne. Conducătorul unui automobil sau vehicul cu tracţiune mecanică e obligat a modera mersul şi chiar a opri motorul dacă mişcarea sau zgomotul vehiculului, speriind caii, ar putea provoca un accident (!) Dacă un automobil va provoca direct sau indirect un accident oarecare, conducătorul este obligat a opri automobilul său, a da ajutor şi a transporta eventual pe răniţi până la cel mai apropiat loc de ajutor, fiind obligat a aviza imediat autorităţile administrative din apropiere”.

DSC04753 (Medium)

Pasiunea pentru maşinile americane, o tradiţie de familie. Permisul purta un număr de ordine care „aparţinea trăsurii”, cu alte cuvinte era chiar numărul de înmatriculare al vehiculului şi rămânea acelaşi cât timp maşina era înscrisă în raza Prefecturii respective.
Textul legii era semnat de generalul de brigadă C. Argetoianu, Ion Răşcanu, P.P. Negulescu, I.Petrovici, general Gh. Văleanu, T. Cudalbu, M. Antonescu şi Constantin Garoffit.

afis expo masini epoca 2
Interesant este că pasiunea pentru maşinile americane „de efect” s-a păstrat în familie. Peste ani, fiul lui Ioan Ardelean, inginerul Zeno Ardelean, va conduce pe străzile Lugojului un Cadillac Seville model 1967, automobil de excepţie, cumpărat în 1970 de la Ambasada Americană din Bucureşti. (c) Cristian Ghinea

Anunțuri

Read Full Post »

Cel puţin o dată pe an, cu ocazia achitării taxelor şi impozitelor, lugojenii îşi amintesc că locuiesc în „Lugojul român” sau „Lugojul german”. Foarte mulţi cred că acestea sunt simple denumiri administrative, dar în realitate nu este aşa.

Lugojul român şi cel german au fost două oraşe diferite, cu date de naştere diferite, cu conducători diferiţi, cu concepţii diferite de dispunere a străzilor etc. Într-un fel, aşa cum Dunărea separa două oraşe care s-au contopit – Buda şi Pesta, formând Budapesta, la o scară mai mică, cele două aşezări separate de Timiş au format, din raţiuni economice, mai ales, o singură urbe: Lugojul de azi!

Lugojul nu a fost niciodată sat. Iniţial, exista doar Lugojul românesc, ridicat pe malul drept al Timişului, în jurul vechii cetăţi „Era o cetate de câmpie, cu rol de apărare. În mijloc, era construită din piatră, cu formă pătrată, şi îngloba câteva case. În exterior, s-a construit apoi o palisadă din lemn şi pământ”, spune prof. dr. Sofronie Mureşan, care predă la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” din Lugoj.

podul de lemn Lugoj Roman Lugoj German pana la 1900 BLOG

Interesant este că Lugojul nu a fost niciodată amintit în acte ca sat. Cel puţin în documentele oficiale care s-au păstrat până în ziua de azi, Lugojul a fost o aşezare de rang superior, pomenită ca „civitas” (cetate) sau „oppidum” (târg).

„Deşi nu avem documentul, se pare că la 1242, la ora războaielor dintre tătari şi unguri, vechea cetate ar fi fost dărâmată. Însă, după retragerea tătarilor, regele Ungariei, Bela al IV-lea, ar fi ordonat refacerea cetăţii. De aceea avem presupuneri întemeiate că cetatea exista înaintre de 1334, data oficială de naştere a Lugojului, când aşezarea a fost amintită printre cele care plăteau dijmele Papale, prin şeful comunităţii religioase de aici, numit „sacerdos de Lucas”. Cetatea a fost dărâmată definitiv de austrieci la 1701”, spune profesorul Mureşan.

Lugojul german, mai „tânăr” cu o jumătate de mileniu decât cel român. Venirea germanilor la Lugoj, ca şi la Timişoara, este legată de numele celebrului guvernator al Banatului, Florimund Mercy. „La 1717, după ce Banatul a fost ocupat de austrieci, pe malul stâng al Timişului s-a ridicat cel de-al doilea oraş: Lugojul german. Aici au fost colonizaţi nemţi din Cehia, Moravia şi alte ţinuturi ale Europei Centrale. Tot atunci, au sosit şi primele familii de greci, armeni şi evrei, dar ştim sigur că grecii sunt amintiţi că ar fi locuit în Lugojul românesc de pe la 1600. Interesaţi fiind de educaţia copiilor lor, ei au avut un rol important în edificarea şcolilor”, mai spune Mureşan.

Iniţial, Lugojul german avea o singură stradă: str. Bucegi. „La început, oamenii s-au aşezat în nişte case construite din ordinul autorităţilor vremii, în jurul Conventului Minoriţilor, care s-a stabilit aici la 1718 şi la 1723 era deja organizat administrativ. A urmat edificarea Bisericii Romano-Catolice, la 1733-35 şi, încet-încet, actuala strada Bucegi a devenit coloana vertbrală a Lugojului german”, adaugă prof. dr. Sofronie Mureşan.

„Noul oraş, construit de autorităţi pe malul stâng al Timişului, a fost numit Lugojul german, Deutsch Lugosch sau Nemeth Lugos. Acesta era legat printr-un pod de Lugojul român, Varos sau Valachische Lugosch. Podul exista dinanite de 1718. Era un punct obligatoriu de trecere peste Timiş, care lega şi cetatea de restul teritoriului. Până la 1793, cele două localităţi vor fi conduse separat, de persoane diferite, dar care au păstrat mereu strânse legături economice, pentru că aveau proiecte şi interese comune”, spune istoricul Heinrich Lay, Cetăţean de Onoare al oraşului nostru.

Iniţial, Lugojul german avea o singură stradă: str. Bucegi, care pornea de la fosta cazarmă militară (zidită la 1743) şi ţinea până la Parcul „George Enescu”, unde era şi cimitirul, sfinţit la 1754. Aşa cum scriam în „Redeşteptarea”, la ora introducerii stîlpilor pentru iluminarea electrică a parcului, acolo încă s-au mai găsit cranii şi fragmente de schelet. Abia la sfârşitul sec. XVIII, Lugojul german dezvoltându-se, s-a cumpărat teren pentru un nou cimitir, pe actuala stradă Doja.

Primul primar al Lugojului: fierarul Iosif Andraşici. La ora unificării, Lugojul român avea o stradă principală şi 14 uliţe laterale, iar Lugojul german avea doar strada Bucegi. Procesul de unificare începe la 1793 şi se termină la 1795, arată prof. Mureşan. „Primul primar al Lugojului unificat a fost fierarul Iosif Andraşici, ales la 18 noiembrie 1793. Chiar fiind român, el depune jurământul în faţa preotului minorit la 24 noiembrie, împreună cu juraţii şi notarul”, spune Sofronie Mureşan.

Egalitatea taberelor în Consiliul local. Profesorul lugojean se află în posesia unui document emis de administraţia din Timişoara la 3 feb. 1796 către administraţia lugojeană, în care se face cunoscut că „Curtea Imperială a luat act cu satisfacţie de faptul împreunării celor două Comune”.

Din cele 17 puncte ale „Constituţiei” Lugojului unificat, cele mai importante erau: alegerile se fac tot la doi ani, iar primarii se aleg pe rând, unul dintre români, apoi unul dintre germani. Pentru paritate, numărul juraţilor era de şapte, în aşa fel încât primarul să aibă trei, iar ceilalţi patru. Adică, dacă primarul era român, avea trei juraţi, iar germanii – patru, şi invers. Se mai prevedea libera funcţionare a corpului electoral, leafa primarului, înfiinţarea unui serviciu de contabilitate etc. Singura separaţie era că doar românii plăteau o cotitzaţie anuală de 200 de florini episcopului Greco-Ortodox de la Vârşeţ, de care aparţinea Biserica Ortodoxă din Lugoj. Primăria oraşului unificat era în sediul actualei Poliţii.

„La început, limba oficială a documentelor, proceselor verbale etc. era latina, dar, după unificare, din 1796, s-a trecut la germană. Din martie 1870, limbile oficiale sunt româna şi germana, iar din 1887, se adaugă şi maghiara”, arată Mureşan.

Primul sigiliu al Lugojului unificat reprezintă Biserica cu două turnuri, considerată simbol al oraşului, ca dovadă de ecumenism adevărat – de toate comunităţile din Lugoj.
(c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Lugojul anilor interbelici nu ducea lipsă de oameni inventivi şi nonconformişti. Astfel, în 1933, o invenţie-unicat făcea senzaţie pe apele râului Timiş: bicicleta amfibie! Un articol semnat de Oskar Lung în “Lugoscher Heimatblatt”, revista lugojenilor din Germania, povesteşte despre această dovadă de ingeniozitate de care au dat dovadă doi prieteni din oraşul nostru.

Bicicleta amfibie(Medium)

În acel an 1933, doi prieteni – Josef Lung şi Johann Agnes, au avut ideea să construiască o bicicletă care să fie capabilă să meargă pe apele Timişului fără să se răstoarne şi în deplină siguranţă. Ceea ce au inventat cei lugojeni poate fi considetrat un strămoş al hidrobicicletei. Diferenţa notabilă este că ei au folosit o bicicletă de stradă montată pe un cadru care plutea, fiind susţinut de trei corpuri plutitoare. Pedalele de la bicicletă acţionau nu numai roata spate, ci şi un dispozitiv cu palete (asemănătoare zbaturilor) montate în partea din spate. Ghidonul acţiona, la rândul lui, o cârmă (numită “balans”) care dădea posibilitatea întoarcerii vehiculului pe apă. Însă marea deosebire faţă de hidrobicilceta din prezent era destinaţia ineditului vehicul.

Josef Lung şi Johann Agnes nu au dorit să aibă o bicicletă care să meargă doar pe apa Timişului, ci şi una cu care să se plimbe prin oraş!

Aşa că partea plutitoare putea fi ridicată la nevoie, iar bicicleta redevenea un vehicul de oraş, chiar dacă cu gabarit mai mare decât al unui velociped normal. Fotografia reprodusă de “Lugoscher Heimatblatt” este una de-a dreptul istorică. Ea arată această bicicletă unică în lume în timpul unei curse efectuate pe râul Timiş, la Lugoj, în data de 17 septembrie 1933. În fundal se văd foarte bine siluetele binecunoscute ale Palatului de Justiţie şi turnurile Bisericii Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”. Cursele obişnuite ale bicicletei amfibii – notează Oskar Lung – erau de acasă până la malul Timişului în regim terestru, apoi cursa continua pe apă până sus, la “izvor”, iar pe urmă, de la Moara Şpănească, cadrul se ridica din nou! (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

Într-un colţ al Cimitirului Romano-Catolic din Lugoj se află mormântul unei tinere care are o poveste aparte. Sofia Schek, căci despre ea este vorba, a murit la doar 29 de ani în nişte împrejurări dramatice, despre care vechii lugojeni îşi mai aduc aminte.

Sofia era artistă de circ şi a murit în urma unei căzături de la mare înălţime, în timpul reprezentaţiei Circului „Piccolini”, care a fost la Lugoj în luna septembrie a anului 1956.

DSC04883
În urmă cu mai bine de 50 de ani, Circul „Piccolini” sosea la Lugoj cu artişti originari din mai multe ţări. Printre aceştia se afla şi trapezista Sofia Schek, de origine cehă. Artista făcea un număr foarte apreciat de public, dar şi foarte periculos. Suspendat de cupola circului, partenerul ei ţinea în echilibru o bară prinsă cu sfori, de care era agăţată Sofia. Partea cea mai periculoasă a numărului era atunci când fata se învârtea în jurul unicului punct de echilibru oferit de partener. Un martor ocular prezent la fatidica reprezentaţie de la Lugoj, povesteşte ce s-a întâmplat.

DSC04885

Circul ”Piccolini” era amplasat în apropierea actualei Pieţe agro-alimentare a oraşului, pe malul Timişului, pe un loc unde mai târziu au fost contruite blocurile de pe splai.

”Eram copil şi ţin minte că am luat bilete sus, la ”cucurigu”, pe nişte bănci lungi de lemn. Îmi amintesc perfect cum a căzut. Partenerul ei ţinea cu gura o funie bifurcată de care era prinsă bara de care se ţinea fata. Când a început să se rotească, bărbatul s-a dezechilibrat, a scăpat funia, iar fata s-a lovit rău de tot de podeaua circului, că nu avea plasă de protecţie, aşa era pe vremea aceea. Când a auzit bufnitura puternică, lumea s-a speriat. Oamenii din primele rânduri s-au ridicat, pe ea au scos-o imediat din arenă şi cei de la circ au anunţat că totul va fi bine. Spectacolul nu s-a oprit, fata a fost luată după acest moment de panică şi asta a fost tot”, spune martorul ocular Alexandru Jilac.

A fost chiar soţul ei cel care a scăpat-o de la trapez…

”Era o vineri seara şi m-am dus la spectacol cu părinţii mei. Eram bucuros să văd circul, dar până la urmă totul a fost tragic” , îşi aminteşte Doru Lupşasca, pe atunci în vârstă de opt ani. „A fost chiar soţul ei cel care a scăpat-o de la trapez, probabil că s-a rupt căluşul cu care ţinea funia aceea în gură, nu ştiu. Îmi amintesc că nu a murit pe loc, au dus-o imediat la spital, a operat-o unul din cei mai buni chirurgi ai noştri, dr. Francisc Recasi. Problema era de transplant al ficatului, care în acele condiţii nu s-a putut realiza”, adaugă Doru Lupşasca.

DSC04882

Vasile Belinţan, preşedintele Corporaţiei Meseriaşilor de azi, spune că nu a fost la spectacolul cu pricina, dar a fost la înmormântarea nefericitei artiste de circ. „După căzătură, tânăra a fost dusă la spital, avea splina ruptă şi ficatul şi alte organe interne afectate. Ştiu asta pentru că a operat-o doctorul Recasi, care a încercat să-i salveze viaţa însă nu a reuşit, leziunile interne fiind prea severe. Am fost la înmormântare, era trist. Am înţeles că Sofia Schek era originară din Cehia, nu ştiu sigur, cert este că a rămas înmormântată aici la Lugoj”, spune Belinţan.

 

Oricum ar fi, povestea artistei de circ Sofia Schek, cehoaica înmormântată la Lugoj, este una emoţionantă. Născută la 14 mai 1927, a murit la 25 septembrie 1956. Interesant este că mereu s-au găsit lugojeni care să-i pună o modestă coroană la căpătâi, ca semn de amintire. (Cristian Ghinea) 

Read Full Post »

Lugojeanul a reuşit ca, în paralel cu cariera de succes la Daimler Benz, să aibă prodigioasă activitate muzicală

Freddy Stauber a reuşit o performanţă cu care puţini muzicieni se pot lăuda: echilibrul perfect între familie, cariera la firma care produce celebrele limuzine Mercedes Benz şi activitatea muzicală. Ajuns în Germania în 1987, a ţinut mereu legătura cu Lugojul natal, unde a fost considerat o adevărată vedetă.

Freddy Stauber

Alfred Stauber a venit pe lume la Lugoj, la 27 aprilie 1958, într-un oraş care semăna şi nu prea cu cel de azi, singura lui constantă fiind blazonul cultural. Cum Lugojul a dat ţării şi lumii compozitori, dirijori, cântăreţi de operă, coruri de renume, putem spune că zodia în care s-a născut Freddy a fost una norocoasă: Zodia Muzicii.

Primul premiu şi prima trupă: Omicron-L

Între anii 1965 şi 1973, îl găsim ca elev la Şcoala generală nr. 6, instituţie şcolară de elită, care avea şi secţie germană. Educaţia muzicală şi-a început-o de timpuriu. La vârsta de şapte ani ia lecţii de acordeon acordeon cu doamna Helga Dassinger, iar la 10 ani devine solist vocal în orchestra de acordeoane a lui Nikolaus Hubov. La Şcoala Populară de Artă – Lugoj, între 1971 şi 1974, studiază chitara cu Helmuth Klimek şi acordeonul cu Rudolf Paladi. Freddy îşi urmează vocaţia şi la liceu. Îşi aminteşte de spectacolele de muzică şi teatru cu profesorul Martin Mettler, de turneele prin ţară şi evocă, zîmbitor, anul 1974, când a devenit laureat cu premiul 1 la Festivalul “Cântarea României”, la secţiunea muzică folk, etapa judeţeană, cu piesa. Premiul prefigurează înfiintarea, în 1975, a grupului “Omicron L” cu spectacole la Casa de Cultură a Sindicatelor şi serate de dans la Clubul Tineretului, fiind prima trupă care a cântat acolo după inaugurarea clubului, în componenţa Sandu Bosneac, Rudi Poledna, Nandy Wick şi Freddy.

Copy of coperta FREDDY STAUBER

Într-o vară, am stat de vorbă sub umbrarul de pe strada Bocşei. Şi a ieşit o carte pe cinste !

“În lunile de pregătire la Şcoala de Artă, Freddy a dobândit cunoştinţe muzicale foarte serioase, pentru că era un elev harnic şi studios, dar mai ales pentru că avea un adevărat talent. Şi-a însuşit cunoştinţe temeinice de dicteu şi solfegiu”, spunea profesorul Remus Taşcău, dirijor de peste patru decenii (din 1968) al prestigiosului cor “Ion Vidu”.

“Logic” sau Lugojul în prim planul naţional

Ca student la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Timişoara, Freddy este cooptat într-o trupă ce poate fi considerată una profesionistă: „Stelele”. Iată şi stelele de la „Stelele” Puiu Crăciunescu – şeful trupei, claviaturi, voce, ; Roland Crăciunescu- baterie, vocal; Gerl Gerhard – bass, vocal; Tiberiu Repliuc – vocal, percuţie; Mihai Niţu – saxofon, strings, vocal, Dezideriu Faji – flaut şi claviaturi. Cei cinci ani petrecuţi cu “Stelele” au fost anii consacrării: în 1981 a apărut discul LP „Sonne im Herzen” („Soare în inimă”), înregistrat live la Casa Tineretului din Timişoara şi au avut loc o serie de spectacole televizate: la Facultatea de Fizică atomică de la Măgurele / Bucureşti sau la Club A , împreună cu renumitul grup Song şi Ioan Luchian Mihalea.

Trupa Logic

Trupa „Logic” 

Relaţia dintre Freddy Stauber şi Cezar Costescu, prieteni din liceu, muzicieni talentaţi şi cu personalitate, avea să fie decisivă pentru naşterea “Logic”-ului. Trupa s-a înfiinţat, aproape firesc, am spune, la Lugoj, în vara anului 1983. Şi totuşi, de ce „Logic”? „Când am început la Dinamo, erau doi directori – Grigore şi Floruţ – şi noi ne gândiserăm la un nume foarte abstract, aiurea, Kix sau Fix, ceva de genul ăsta. Îmi amintesc că făcusem şi un afiş mare, unde era anunţată formaţia Kix… Numele era şocant pentru acea vreme, iar directorii au venit şi au zis: <Doamne, nu se poate, cum aşa, Kix, ne batem joc de oameni, trebuie să fie ceva… logic!> Atunci am zis: <dacă trebuie să fie logic, atunci aşa să fie: Logic!> Am râs şi am rămas cu numele ăsta, care chiar a început să ne placă: Logic!” – spune amuzat Freddy Stauber, solistul formaţiei.

Printre cei mai buni rockeri din ţară

“Logicul” îi avea în componenţă pe Cezar Costescu – chitară,vocal; Viorel Târziu- bass, vocal (înlocuit ulterior cu Nandy Wick, de la Şah Mat); Fery Jaszfalvi – baterie şi Freddy Stauber -chitară, vocal. Încă de la prima particpare la festivalurile naţionale de muzică rock, s-au dovedit o trupă redutabilă.

Freddy Stauber-TVR 29-08

La prima apariţie, în 1984, lasă o puternică impresie şi obţin Premiul 3 la Festivalul de muzică rock de la Râmnicu Vâlcea. În 1985, iau Premiul de popularitate la aceeaşi manifestare naţională, iar anul 1986 le aduce consacrarea, cu Premiul 1 la festivalul de muzică rock de la Bacău. “Logicul” este deja un brand : în 1986 îşi adjudecă Marele Premiu şi Premiul pentru cel mai bun chitarist al festivalului, decernat lui Cezar Costescu la acelaşi Festival de muzică rock de la Râmnicu Vâlcea. În paralel, Freddy & Co. se implică într-un proiect unic în ţară: organizarea aproape lunară a galei “Zilele muzicii tinere” la Lugoj, cu invitarea unor formaţii de calibru: “Pro Musica” din Timişoara, “Timpuri noi” din Bucureşti, “Progresiv TM”…

Artist în Germania şi responsabil cu sonorizarea limuzinelor Mercedes

După plecarea în Germania, cântă timp de două luni pe un vas ce făcea ruta Stockholm-Helsinki, apoi este cooptat de Walther Leykauf printr-un prim contract de artist. Acesta, un producător cunoscut de muzică uşoară cu iz folcloristic, i-a impus amprenta stilului său. În 1996, Freddy Stauber devine, pe scenă, Julian Sanders. Sub noul nume de artist înregistrează maxi-CD-ul „Du bist mir nicht nah genug“ cu producătorul şi textierul lui Nicole – Robert Jung, iar martie 1997, alt maxi-CD „Mein Mädchen Maria“, tot cu Robert Jung. În 1998, la Lugoj, consemnăm apariţia casetei „Gânduri“, în colaborare cu radio-televiziunea „Europa Nova” cu piese precum „Culoarea gândului”, “Băieţii de pe strada Bocşei”, “Norul meu” etc. 1999 îi aduce lui Freddy contractul cu Casa de discuri DA- Music şi piese cu Robert Jung ca „Manche Träume sterben nie…“, „Schenk mir noch eine Sommernacht“, „Heiß wie die Sonne in Spanien“, etc. În paralel, continuă înregistrările în studioul său Joy Music din Ehningen şi scoate peste 20 de CD-uri, ultimele alături de fiicele Tephanie, Rebecca şi Vanessa, care-i moştenesc talentul muzical.

Freddy Stauber album Jazz latin

Din anul 2002, Freddy Stauber este responsabil al sistemelor audio de la Mercedes, ocupându-se de managementul calităţii la sistemele audio surround din habitaclul cunoscutelor limuzine germane. Dealtfel, în ediţia din decembrie 2003, revista „Sternstunde” a firmei Mercedez-Benz, i se consacră un interviu pe două pagini, cu titlul „Roy aus dem Gau” – traducerea adaptată fiind „Roy Black din Banat”.

Freddy Stauber albumul Etno

„Freddy este un muzician pur-sânge, cu mult feeling, care caută mereu perfecţiunea în detaliu, cu multă disciplină, aflat întotdeauna în căutarea sunetului, tonului perfect. Îl cunosc ca pe un om blând, cu inimă largă, care are ochi şi urechi pentru tot ce este nou, pentru a se desăvârşi. Un om care preferă discreţia expunerii…, uneori poate prea reţinut. Are o nelinişte creatoare, care îl îndeamnă să se întrebe dacă ce a făcut poate deveni mai aproape de perfecţiune” – aşa ăl caracterizează Roland Hoffmann, producător muzical al firmei „Largo” şi manager de marketing la „Media Sound Art”.

Premiul “Inovaţia anului” oferit de concernul german Daimler AG

Freddy Stauber 1Freddy Stauber a fost premiat în 2013 pentru “Inovaţia anului” în cadrul Concernului Daimler A.G., unul din liderii mondiali în domeniul auto. Prestigiosul premiu i-a fost acordat inginerului lugojean pentru un sistem inovator de sunet, numit High-End 3D-Surround Soundsystem. Sistemul este compus din 24 de difuzoare şi este realizat cu tehnologia Frontbass. Difuzoarele speciale, integrate foarte discret în habitaclu, distribuie sunetul perfect egal la 360 de grade. De fapt inovaţia pe plan mondial se regăseşte tocmai la acest capitol 3D. Sistemul dispune de filtre de sunet digitale şi control al rezonanţei, boxele fiind dispuse câte două în fiecare portieră, în spate şi în plafonul de deasupra scaunelor din faţă. Sistemul va echipa modelele Mercedes Benz din clasa S, dar va fi extins şi alte clase (C şi D) aflate în producţie. Acestei performanţe, revista “Sternstunde” a prestigiosului concern german i-a consacrat patru pagini, cu toate detaliile tehnice.

album Freddy Stauber

Premiul “inovaţia anului” a fost acordat de conducerea Concernului Daimler A.G. colectivului de cinci specialişti responsabil cu sisteme de sunet şi amplificare, din care face şi inginerul Alfred (Freddy) Stauber. „“Sunt foarte mândru de acest proiect început în urmă cu cinci ani şi de faptul că a fost încununat de succes. Premiul Inovaţia Anului a recompensat sistemul audio High-End 3D Surround, la care am lucrat alături de colegii mei. Trebuie să îi numesc, pentru că am conlucrat foarte bine, într-o echipă sudată. Este vorba despre Antonio Acuna, responsabil pentru sistemele de navigaţie şi sunet în cadrul Daimler AG, dr. Oliver Rooks – coordonatorul grupului de cercetare în domeniul sistemelor de sunet şi de inginerii Cesar Ribeiro şi Leif Kreibick, care au dezvoltat sistemul de boxe, filtrarea şi amplificarea sunetului”, ne-a declarat Freddy Stauber în legătură cu această importantă recunoaştere profesională din cariera sa. Sistemul de sunet a echipat noile Mercedesuri din clasa S lansate pe piaţă în luna septembrie 2013.

Chitare semnate de Carlos Santana, Gilmour sau Peter Frampton, în colecţia personală

Freddy ne-a vorbit despre o pasiune mai puţin cunoscută a sa, legată tot de muzică şi anume colecţia de chitare de mare valoare, unele dintre ele inscripţionate cu semnături originale ale unor mari muzicieni precum Carlos Santana, David Gilmour sau Peter Frampton.

403838_141089822671200_459067570_n

Prima chiatră aşzetă în „Hobby raum”, un templu privat al muzicii

„În momentul de faţă, am peste 20 de chitare. Toate sunt de valoare, chiar dacă unele au ”doar” valoare sentimentală. De exemplu, păstrez şi acum chitara Romanţa de producţie autohtonă – fabricată la Reghin. Este prima chitară cu care am cântat la lugoj. Am cumpărat-o de la magazinul Muzica de pe malul Timişului, era la parterul Palatului Bejan. Este o chiară-nostalgie, prima pe care am aşezat-o într-o încăpere specială, la mine acasă, şi pe care o numesc hobby-raum. E un fel de templu al meu, unde cânt, repet, compun, am şi o canapea pe care mai aţipesc acolo”, spune muzicianul.

Fenderul cu care a cântat la „Stelele”, la loc de cinste

Tot din perioada românească, Freddy păstrează primul său Fender, o chiară valoroasă nu numai prin vechime, ci şi pentru faptul că face parte dintr-o serie limitaă, produsă în japonia, în perioada în care firma americană pornea să cucerească piaţa orientală. „Altă chitară de care mă leagă multe amintiri frumoase este un Gibson SG Standard, cu care am cântat la Timişoara alături de trupa Stelele. Este o piesă veche, vintage, cum se spune, din anul 1983 şi reprezintă exact copia 1:1 a instrumentului lui Angus Young de la AC/DC. E mai mult o piesă de colecţie, cânt foarte rar pe ea”, arată Freddy.

1801280_555349391245239_4060513134780952886_o

Chiară primită în dar de la Peter Frampton

Cea mai valoroasă chitară din colecţie este cea primită în dar de la marele chitarist Peter Frampton, autorul celui mai bine vândut album live din istoria SUA: „Este o chiară Gibson, care face parte dintr-un lot restrâns, de numai 1.000 de exemplare produse şi am primit-o în dar la un concert al său, când a oferit publicului trei dintre chitarele sale”, precizează artistul lugojean, care adaugă pe lista achiziţiilor „un PRS – Paul Reed Smith, cu semnătura lui Carlos Santana, pe care am comandat-o din seria cu semnătura originală a acestuia. Alta,  după care am aşteptat foarte mult, este un Tom Anderson – fost maestru la Fender – care acum lucrează pe cont proriu, undeva în California, şi face cam 200 de chitare pe an. Eu îi spun chiară clinică, pentru că are un sunet precis, „chirurgical”, poate prea curat, după gustul meu. În fine, mai am un Fender cu semnătura lui David Gilmour de la Pink Floyd. Este tot o chiatră veche, la care am făcut câteva modificări, pentru că n-am putut să mă obişnuiesc cu tastele foarte subţiri, de tip spaghetti. Aş fi vrut să cânt cu ea la English Pub acum în august, dar nu am adus-o pentru că nu m-am obişnuit destul cu ea”.

După 40 de ani de muzică, preferă tot vechile Fender

Colecţia lui Freddy mai cuprinde o ES Gibson – chiară semiacustică cu semnătura lui Joe Pass, un bass cu celebra marcă Ibanez, o Art&Luthery canadiană, din lemn de cireş sălbatic şi una din cele mai valoroase chitare acustice ale momentului, un Taylor realizat din lemn special din America de Sud. Chiar dacă are în colecţie chitare de clasă, precum Gibson sau Ibanez, preferatele lui Freddy rămân şi acum, după patru decenii de muzică, vechile Fender, care se pliază cel mai bine pe personalitatea sa artistică.

Cristian Ghinea

Read Full Post »

Strada Nedelcu – fragment din istoria Lugojului de odinioară.

str Nedelcu

Read Full Post »

Trupa Jazz Hazamir Lugoj 1932

Imaginea de faţă evocă Festivalul de Grădină din 4 septembrie 1932, care s-a desfăşurat în curtea Sinagogii din Lugoj. „The Hazamir Jazz” era o formaţie lugojeană care cânta Dixieland. Hazamir înseamnă, în traducere, „Privighetoarea”. Din trupă făceau parte: Grosz Andor – vioară (conducătorul bandului), Sohn Albert – vioară, Salinszky (Schwartz) Marika – pian, Mizrahi Iosif – saxofon tenor, Weiss Emanuel („Mano”) – saxofon alt, Leibovits Hugo – trompetă, Schwartz E. – banjo, J. Imre – baterie. Interesant, numele trupei era trecut pe tobă, după moda americană, iar trompetele aveau şi surdină, un accesoriu modern al vremii. În cadrul aceluiaşi festival, a mai cântat şi Ansamblul de Jazz al Regimentului 17 de Infanterie din Lugoj. Fotografia este din colectia doamnei dr. Eva Reisz, născută Mizrahi, care mi-a împărtăşit aceste amintiri. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

Older Posts »