Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Istoria Banatului’ Category

O venerabilă clădire a Lugojului este restaurată şi prinde culoare, după decenii de paragină. Faţada cazarmei cunoscute sub numele de „Principele Nicolae” de pe strada Banatului a fost în sfârşit renovată, iar rezultatul este unul demn de laudă. Lucrătorii firmei lugojene “Technocer” au reușit să finalizeze fațada principală, iar în perioada următoare se va termina și restaurarea laturii exterioare, de pe strada Comuna din Paris.

Noul sediu al Direcției de Asistență Socială Comunitară, aproape de finalizare
Clădirea restaurată are faţada principală pe strada Banatului şi se continuă, după colţ, pe strada Comuna din Paris. Corpul nr. 1 are dimensiuni impozante: suprafaţa construită la sol are 1190,58 mp, iar suprafaţa desfăşurată este de 2381,16 mp.str

Cazarma 1

Dar fosta cazarmă imperială are o suprafaţă mult mai mare. Corpul 2 de clădire (fără etaj) de pe strada Comuna din Paris (fostele grajduri ale cavaleriei) are o suprafaţă construită de 484,90 mp şi se continuă, tot pe Comuna din Paris, cu un al treilea corp, în formă de L, ce ocupă o arie de 805, 12 mp.

Cazarma 2

Şi acest corp de clădire are doar parter. Curtea interioară, cu o suprafaţă impozantă de 6871 mp, adăposteşte încă patru clădiri de domeniuni mai mici (40,5 mp; 114,48 mp etc.).

“La cazarma de pe Banatului, nr. 8 A, unde vom muta Direcția de Asistență Socială Comunitară, lucrările se desfășoară conform graficului atât la interior cât și la exterior. Deja la fațadă s-au finalizat lucrările de reabilitare și a fost aplicată culoarea decorativă. S-a folosit cam aceeași combinație de culori ca la clădirea primăriei. Până acum s-a schimbat acoperișul, s-a realizat luminatorul în partea dinspre curte, s-au făcut compartimentările necesare și acum se lucrează la finisarea pereților interiori” declara Francisc Boldea, primarul Lugojului.

1,6 milioane pentru faţadă şi 800.000 de lei puşi “la bătaie” pentru interior
Finanțarea pentru partea exterioară, pe o lungime de aproximativ 40 de m, este de aproximativ 1,6 milioane lei (fără TVA), iar pentru interior, unde se vor reface 1200 de m.p., din cei 3000 existenți, a fost alocată suma de 800.000 de lei.

Cazarma

După preluarea mandatului, primarul Francisc Boldea declara, în martie 2009: ”Am dorit ca această clădire sã treacă în domeniul nostru pentru a fi de utilitate publică a municipiului Lugoj”. Astăzi, în sfârşit, după un lung şir de dispute între autorităţile judeţene şi cele locale, proiectul este aproape gata, finalizarea lucrărilor fiind preconizată spre sfârșitul anului.

O clădire impozantă redată oraşului

Construcţia redată oraşului este foarte solidă şi dotată cu ziduri de peste un metru grosime. Ocupă un front stradal de circa 80 de metri pe strada Comuna din Paris şi aproximativ 40m pe Banatului. A fost una din primele cazarme austriece construite în Banat la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX. Iniţial, cazarma imperială purta numele FoHerzog Jozsef (Arhiducele Josef) şi aparţinea Regimentului de honvezi din Lugoj. Ilustrate de epocă din 1912 arată marile manevrele comune efectuate pe malul Timişului împreună cu unitatea de artilerie cazarma „Dragalina”, demolată în 1990). După Unire, cazarma a adăpostit grajdurile cavaleriei, cantina şi dormitoarele soldaţilor, însă ulterior a fost transformată în depozit. (c) Cristian Ghinea

Reclame

Read Full Post »

Ioan Cojocaru, angajat în anul 1967 la Casa de Cultură Raională din Lugoj, este un veteran al Ansamblului „Lugojana”, de numele căruia se leagă înfiinţarea formaţiei de dansuri şi a ansamblului, la care s-a adăugat taraful de instrumentişti deja format. El îşi aminteşte începuturile formaţiei lugojene, povestind cu sinceritate şi despre lucrurile bune, dar şi despre impunerile şi restricţiile din epocă.

„În 1963, câţiva muzicanţi, în majoritate de la Măguri, formaseră un nucleu de instrumentişti, care era mai mult un taraf şi câţiva solişti vocali. Dintre aceşti solişti vocali o amintesc pe Viorica Ciurescu, Ica Ciurescu, aşa cum e ea cunoscută, care era una din promotoarele acestui grup, alături de Cătălina Drăghiţă, Persida Iovan şi alţii. Formaţia de dansuri şi cea de ansamblu le-am format eu, în 1967, când am fost angajat la Casa de Cultură a municipiului Lugoj, pe atunci Casa Raională de Cultură”, ne-a declarat Ioan Cojocaru.

DSC_0012

Ideea era să se pună pe picioare un ansamblu de „cântece şi dansuri populare” care să fie la înălţimea celor două formaţii etalon ale culturii lugojene – Corul „Ion Vidu” şi Teatrul Popular, a căror faimă trecuse dincolo de graniţele ţării.

Buluc la preselecţie! Artiştii amatori erau scoşi din producţie sau de la ore

Ioan Cojocaru îşi aminteşte că, în acel an 1967, cu sprijinul regretatului Socol Ianculovici, dirijorul ansamblului şi a profesoarei de canto Claudia Gâlea, s-au tipărit afişe şi fluturaşi pentru preselecţie, care au avut un ecou mult peste aşteptări, atât în şcoli, cât şi în fabrici. Dincolo de interesul firesc al lugojenilor pentru iniţiativă, mai erau şi alte motive: elevii erau scoşi de la ore cu acordul profesorilor, iar cei din fabrici veneau la repetiţii fiind „scoşi din producţie”. Adică, în timpul lucrului, mergeau la dansuri, fără ca salariul să le fie acceptat. În aceste condiţii, preselecţia a avut un succes monstru! Aşa se face că, la un moment dat, „ansamblul de instrumentişti era de 30 de muzicanţi, aveam şi instrumente precum ţambal, nai, contrabas.

DSC_0009

Soliştii vocali erau vreo 20, iar la partea coregrafică aveam la început 12 perechi de dansatori, cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani”, spune dl Cojocaru, care a şi dat numele ansamblului: „Ansamblul de cântece şi dansuri populare Lugojana, al Casei Raionale de Cultură Lugoj”. Aşadar, la succesul viitorului ansamblu „Lugojana” au participat din plin întreprinderi precum Filatura de Mătase Naturală (FMN), „Mondial” sau ITL, dar şi liceele oraşului.

Fără colinde, fără texte religioase!

De-a lungul anilor, „Lugojana” a luat locul I (în 1983), II şi III la festivalul Naţional „Cântarea României”. Pe de o parte,”organele de partid şi de stat” sprijineau financiar activitatea culturală, însă existau impuneri la nivelul textelor, care erau foarte atent „piepteneate”. Ioan Cojocaru ne declara „sincer vă spun, textele erau atent selectate de către subsemnatul şi conducerea instituţiei, dar şi de alţi… tovarăşi, de la alte niveluri. Repertoriul era pus la punct încă din momentul în care un interpret venea cu o un cântec nou. Erau evitate cu orice preţ cântecele cu subiect religios, orice referire la Iisus sau Maica Domnului. Pe timpul lui Ceauşescu, nu erau spectacole de colinde, Moş Crăciun se numea Moş Gerilă, iar cântările de Anul Nou erau trase la calapod”. În schimb, erau permise obiceiuri precum capra, buhaiul, etc., tot ce nu deranja prin text.

„Folclorul nou”, o altă formă de pervertire a folclorului

Mai mult, în anii ’80, pe lângă restricţiile ştiute, au apărut noi impuneri. Acestea priveau introducerea în repertoriu a pieselor de folclor nou, care vorbeau despre bădiţa care ară cu tractorul, despre brigadierii fruntaşi, despre combine şi avantajele cooperativelor agricole de producţie. Era o pervertire gravă a spiritului folclorului românesc, însă, cu tact, la Lugoj ea a fost ţinută la un nivel scăzut. „Este adevărat, am făcut concesii, că aşa erau vremurile, însă am păstrat întotdeauna folclorul neaoş românesc. Nu erau impuneri directe, însă era un fel de autocenzură. În ce ne priveşte, am evitat pe cât am putut acest aşa-zis folclor nou, în schimb am adăugat, cu sprijinul unor coregrafi dinTimişoara, dansuri tematice. Acestea erau ilustrarea unor obiceiuri de la sat prin dans – hora, secerişul, dragostea între tineri etc. îmi amintesc că am pus la punct un astfel de dans tematic foarte reuşit – „La fântână”, la care am lucrat foarte mult.

„Totul trecea pe la Camera 22”

Desigur, valoarea instrumentiştilor, a soliştilor vocali şi a dansatorilor de la „Lugojana” ar fi fost mult mai bine pusă în valoare, dacă, pe lângă turneele din ţară şi pariţiile la Cântarea României, ar fi putut ieşi mai des şi peste hotare. „Îmi amintesc că fusesem cu teatrul în anul 1982 la Festivalul de la Londra, unde am prezentat <Nevestele vesele din Windsor> pe scena de la Questor’s Theatre. Teatrul nostru a primit atunci premiul pentru regie al acestui festival internaţional, unde au mai participat trupe din Suedia, Ungaria şi ţara gazdă – Anglia. Înainte de plecare, am fost chemat la Camera 22, cum i se spunea, adică la Securitate. Acolo s-a decis cine merge şi cine nu, cine ar fi tentat să fugă, cine nu prezintă încredere, cine are rude în străinătate”, se confesează Cojocaru.

DSC_0005

„Cel mai trist lucru este că, în 1983, când am plecat în Iugoslavia, ţară socialistă pe vremea aceea, trierea la Camera 22 a fost la fel de dură. Nu s-a făcut diferenţă că plecăm în Anglia, la Londra sau în Voivodina, la Novi Sad şi Vârşeţ. Conta doar că plecam afară şi răspundeam pentru eventualii rătăciţi pe acolo”, adaugă el. Din perspectiva timpului, toate aceste vremuri par foarte departe şi de neînţeles, dar ele au marcat atunci destine.

Cristian Ghinea

Read Full Post »

La începutul anilor ’90, în una din turlele bisericii cu două turnuri, a fost făcută, din întâmplare, cea mai mare descoperire care vorbeşte de trecutul Rugii şi al breslelor: steagul Corporaţiei Cojocarilor, datând din 1893 şi o eşarfă cu dantelă ce consemna donaţia către biserică, din acelaşi an. Steagul, de mari dimensiuni, e lucrat din mătase şi are o emblemă din piele de căprioară care reprezintă doi lei şi o masă de cojocărie.

Breasla Cojocarilor era una din cele mai puternice bresle lugojene şi îl avea ca patron pe Sf. Ilie. Cojocarii, care au făcut importante donaţii Bisericii ortodoxe (baldachine, prapuri, candelabre, icoane) se numărau printre cei mai generoşi sponsori ai Rugii.

DSC_0842

Prima breaslă înfiinţată la Lugoj a fost cea a Olarilor, în 1746, iar în 1893 a fost sfinţit steagul Cojocarilor, păstrat într-o ramă specială la sediul Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. Din acelaşi an, 1893, datează şi eşarfa Naşului Rugii Lugoene, conservată şi ea în mini-muzeul amintit. Este o eşarfă de mătase albastră, pe care sunt trecuţi cu litere aurii naşii Rugii din 1893: Lupu din Buchin şi soţia.

steag argasitori 1909

Tot acolo se găsesc steagul Breslei Argăsitorilor din 1909 şi eşarfa Breselei Argăsitorilor, din 1930. Asocierea Măiestrilor Argăsitori s-a înfiinţat la Lugoj în 1906, după cum arată ziarul de epocă „Drapelul”, pus la dispoziţie de cercetătoarea Patricia Manea, cea care a consacrat studii interesante simbolisticii de pe aceste vechi steaguri.

Eşarfele amintesc că meseriaşii erau susţinătorii financiari ai Rugii Lugojene (Mihail Bejan, membru al celebrei familii lugojene, spune că prima ediţie a Rugii s-a ţinut la 1854, prilej cu care s-a adunat „toată poporimea oraşului”).

Vasile Belintan

Alte steaguri, ale Măcelarilor şi Agricultorilor (ambele din 1932) precum şi drapelul Clubului de Fotbal „Vulturii” (din 1921) se află la Muzeul de Istorie, Artă şi Etnografie. Meseriaşii lugojeni se conduc şi acum după acelaşi statut, care datează din anul 1884. Corporaţia Meseriaşilor are în prezent 186 de membri şi este condusă de dl. Vasile Belinţan – foto. (Cristian Ghinea, pentru blog)

Read Full Post »

Profesorul emerit Nicolae Ghinea s-a născut la Poiana Mare (judeţul Dolj) în 4 august 1938 (tatăl, Ghinea P. Mircea; mama, Maria, născută Pădureanu). A îmbrăţişat cariera didactică şi a petrecut 44 de ani la catedră. Prozator şi publicist, s-a legat de viaţa spirituală a municipiului Lugoj. La doar 36 de ani, a obţinut cel mai înalt grad didactic, cel de profesor emerit (30 iunie 1974). La ora actuală, este singurul dascăl din Lugoj care deţine acest grad didactic. De azi, profesorul emerit Nicolae Ghinea devie octogenar. La mulţi ani!

A urmat cursurile Liceului Pedagogic din Craiova (1952-1956) şi Facultatea de Filologie, secţia Limba şi Literatura Română, Universitatea Timişoara (abs. 1970).A fost director al Şcolii Generale nr. 6 din Lugoj timp de aproape 22 de ani, atât înainte, cât şi după 1990 (1972-79, 1984-1989, 1994-2000). Ales în fruntea Societăţii de Ştiinţe Filologice – filiala Lugoj (1976 – 1980), a reprezintat mişcarea literară la sesiunile naţionale de la Lugoj, Timişoara, Bucureşti, Braşov, Constanţa. A colaborat cu studii, articole şi texte literare la “Tribuna” Cluj, “Cuvinte româneşti” şi “Banat” Lugoj, “Tibiscus” Uzdin (Banatul Sârbesc) etc.

Prof em Nicolae Ghinea

Lansare de carte Nicolae Ghinea – despre Eugen Gangan, în cadrul Festivalului internaţional „Lugoj Clasic” ediţia a II-a, 2017

Debutul publicistic a avut loc în 1975, cu un eseu pe marginea simplificarii programelor şcolare, în revista „Tribuna” din Cluj. Debutul editorial – cu volumul „Calendar de suflet”, (1998) – publicistică. A iniţiat şi condus revista „Cetatea Şcoală”, din care au apărut 16 numere în perioada martie 1995 – decembrie 1999.

DSC05519

Cinci ani la rând, a publicat în săptămânalul lugojean „Redeşteptarea” articole de literatură. Rubrica intitulată „Calendar de suflet” care a însumat aproape 300 de ediţii, a fost urmată de o alta, „Limba noastră cea română”. Din 2015, a reluat şirul rubricilor permanente în săptămânalul „Redeşteptarea”, de această dată cu o rubrică dedicată limbii române corecte, în cadrul paginii de educaţie. Timp de peste cinci ani, a avut o emisiune radiofonică de cultivare a limbii, intitulată „Rosturi şi rostiri”. La acelaşi post de radio (Europa Nova Lugoj) a prezentat, timp de un an, substanţa unui roman dedicat marii gimnaste lugojene Alina Goreac.

DSC05525

A publicat următoarele volume: Calendar de suflet, [publicistică], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 1998; Calendar de suflet, II, [publicistică], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 1999; Calendar de suflet, III, [publicistică], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 2000; Stilistica în şcoală, [lucrare de specialitate], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 2000; Calendar de suflet, IV, [publicistică], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 2001; Eugen Gangan – omul şi actorul, [volum biografic], Lugoj, Editura Nagard, 2002; „Mărinaş”, [roman], Lugoj, Editura Nagard, 2005; Mărinaş – un nou zbor [roman], Lugoj, Editura Nagard, 2007; Mărinaş – viaţa ca o paradă (2009) [roman], Lugoj, Editura Nagard, 2009; Insomnambulisme [proze], Lugoj, Editura Nagard, 2010; Funambulisme (2014) „Nagard” Lugoj. [proze], Lugoj, Editura Nagard, 2014, Eugen Gangan – omul şi actorul, 50 de ani sub luminile rampei ed. II [volum biografic], Lugoj, „Vera” roman, Partoş 2016, Editura Eurostampa Timişoara, 2017, „Probleme de istorie şi critică literară – Tribuna 1960 – 1965”, Editura „Partoş”, Timişoara, 2018. Acest volum marcehează cei 80 de ani ai autorului şi debutul său publicistic, în prestigioasa revistă „Tribuna” de la Cluj.

Foto Ghinea Nicolae BUNA

La apariţia revistei „Cetatea şcoală”

Referinţe în volume : Aquilina Birăescu, Diana Zărie: Scriitori şi lingvişti timişoreni (1945-1999). Dictionar bibliografic Editura Marineasa, Timisoara, 2000,.; Constantin Buiciuc, Oglinda lui Narcis, II, Timişoara, Editura Marineasa, 2001, p. 87; Marius Sârbu, Simion Todorescu, Scriitori lugojeni, Timişoara, Editura Mirton, 2002, p. 97 – 104.

Nicolae Ghinea 1

2004 – lansare de carte la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj

Referinţe în periodice : Corin Jianu „Recurs la morală – Mărinaş, o viaţă cu sufletul la gură” Banat nr 11, an IV, noiembrie 2007, p. 20 ; Corin Jianu „Mărinaş, viaţa ca o mărturie de credinţă” „Banat”, 2009, nr 8 (68), p.6, Livius Petru Bercea „Nicolae Ghinea şi discreţia gesturilor culturale”, „Renaşterea bănăţeană” / „Paralela 45” , nr. 6611 octombrie 2011, p. 7; Zeno Magheţiu „Despre un calendar de suflet” Cuvinte româneşti an I, nr. 2, 2002, pagina 5; Dorin Murariu „Fluxul memoriei” Redeşteptarea 527, 28 VI – 4 VII 2001, p.11, Dorin Murariu „Trecut-au anii…” Redeşteptarea nr 504 18-24 ianuarie 2001, p.11, Dorin Murariu „Sufletul cultural” Redesteptarea 394 10-16 XII 1998, p.11, Dorin Murariu „Omul şi actorul” Redesteptarea nr 599 21-27 XI 2002, p.11 Constantin Buiciuc „”Itinerar aleatoriu printre valorile culturii române” Redesteptarea 473 15-21 VI 2000 p11, laurenţiu Nistorescu – „Despre Tribuna, de la tribuna istoriei”, „„Renaşterea bănăţeană” / „Paralela 45” , marţi 3 iulie 2018, p. 8.

Read Full Post »

Numele domnului Herrman Deutsch se confundă, practic, cu istoria înotului și polo-ului din orașul de pe Timiș. La 92 de ani,”nea Harry”, cum îl știu lugojenii, este de un optimism molipsitor, iar dialogul cu el te încarcă de energie.

Așezat confortabil în fața computerului, ne-a povestit despre cei 30 de ani în care a învățat copiii din Lugoj să se dezvolte armonios, practicând înotul la ”bazinul mic”. La viața lui, nea Harry a fost înotător, poloist, voleibalist, arbitru de handbal, ba chiar și vajnic patinator pe Timișul înghețat!

DSC00157

Pe lângă echipa de polo, pe care a adus-o până la promovarea în Divizia A, a fost președinte al Comisiei de volei a Lugojului. În anii 1960-65, a organizat un campionat municipal de volei cu șase echipe de băieți și patru de fete (la fete, excelau echipele Liceului Iulia Hasdeu, condusă de Mia Biriș și Școlii Profesionale Textile, condusă de d-na Berenyi).

”Diplomă de Excelență” din partea municipalității

În martie 2012, fostul sportiv Herrman Deutsch a fost re­compensat printr-o Diplomă de Excelență din partea mu­ni­cipalității, oferită de prima­rul Francisc Boldea. Portretul lui a apărut și în volumul din 2002 al Smarandei Vultur, ”Memoria salvată – Evreii din Banat, ieri și azi”.

”În 1952 am făcut Şcoala de antrenori de înot la Academia ANEF. Era o şcoală de trei luni. Când am venit îna­poi, la Lugoj era deja construit bazinul olimpic. Con­di­ţiile pentru sport erau exce­lente. Bazinul s-a construit re­lativ repede, cu multă mun­că voluntară, cum se spunea pe atunci, deşi nu era chiar voluntară. Ţin minte că nu puteai să te înscrii la şcoală la Brediceanu dacă nu făceai muncă patriotică la bazin. Ștrandul aparținea de IGOL, strămoșul Meridianului de astăzi, iar adminstrator era Ștefan Noscko, un sprijinitor entuziast al polo-ului”, spune Harry Deutsch.

Cu echipa de polo, a înce­put de la zero. O perioadă se o­cupase şi domnul Bloch se­nior, dar oricum era foarte dificil, să faci şi lecţii de înot cu copiii şi apoi antrenamente la polo, plus că, fiecare a doua duminică, echipa juca în deplasare.

”Nu era deloc u­şor, de la 4 la 6 făceam şcoala de înot cu copiii şi de la 6 la 8 antrenamentele de polo. Cele mai grele deplasări au fost la Tg. Mureş și la O­ra­dea, dar eram tineri, eram ca o familie şi ne plăcea mult sportul”, își amintește Deutsch.

De-a lungul timpului, e­chi­pa de polo a Lugojului a a­vut mai multe nume, în funcţie de societăţile de care a aparţinut. La început, echipa se numea ”Spartak”, apoi ”Flamura Roşie” (în perioada în care aparţinea de Întreprinderea Textilă Lugoj), apoi ”Constructorul”, în perioada în care a aparţinut de trustul de construcţii, TCMT.

În sezonul 1956-57, echi­pa a ajuns în Divizia B. Pre­şe­dintele secţiei era Puiu Ioan. Portari erau Ioan Lun­gu­lescu şi Ioan Colev, iar ceilalţi echipieri erau Mircea Bala­tescu, Tiberiu Ics, Nicolae Kiss, Gheorghe (Gyury) Fuchs, Ladislau Bloch, Ivan Bloch, Relu Bîrsan, Iosif Rigo (făcuse armata la Lugoj şi a rămas aici ca poloist), Andrei Mailander, Gh. Avender, Mircea Sturza, Mi­hai Grigorovici, Iuliu Car­şa şi Ioan Gros, căpitanul e­chi­pei. Antenor (şi jucător) e­ra Herrman ”Harry” Deutsch.

În Divizia B, poloiştii lugojeni au dat piept cu echipe puternice: Voinţa Timişoara, CSM Cluj, Târgu Mureş (Polo Club Mureş), ILSA Ti­mi­şoa­ra, Crişul Oradea, Vagonul Arad, Progresul Oradea. Campionatul seriei B avea opt echipe.

Echipa câştiga meci după meci, iar atmosfera din jurul polo-ului era foarte bună. „Tribunele bazinului olimpic de la Lugoj erau full, arhi­pli­ne. Jucam duminca, de la ora12, cu peste 250 de spectatori în tribună.”, re­me­mo­rea­ză Deutsch.

Bazinul olimpic din Lugoj a găzduit primul Campionat Naţional de Juniori, în nocturnă!

Federaţia Română de Înot a luat ”la ochi” Lugojul şi aici s-a organizat o competiţie de mare anvergură. Este vorba despre Campionatul Naţional de Juniori la Înot. Pentru prima dată, o astfel de competiţie se desfăşura în nocturnă. În entuziasmul general, îno­tă­toa­rea lugojeană Heidi Rot­sching a luat locul I pe ţară, cu record naţional, la proba de 100 de metri liber. Era o î­notătoare foarte bună!

Bazinul olimpic din Lugoj a mai găzduit întâlniri inter­na­ționale de polo, precum cea în care a evoluat naționala de tineret a Bulgariei sau e­chi­pa de club ”Amirala” Lodz, din Polonia.

Aşa cum spuneam, inte­re­sul autorităţilor, sufletul pus de antrenorii Harry Deutsch şi Ladislau Bloch în echipele lor, dar şi existenţa unui bazin de dimensiuni olimpice, care dispunea de instalaţie de nocturnă şi găzduia campionate naţionale, a dus la un interes maxim pentru polo, sport acum uitat în oraşul de pe Timiş.

La polo, Lugojul a avut trei echipe masculine și una feminină

”La un moment dat, prin 1956 – 57, Lugojul a avut trei echipe complete de polo masculin: seniori, juniori I şi Juniori II”, precizează ”Nea Harry”.

El spune că a încercat să pună la punct şi o echipă de polo feminin. Fetele, 12 la nu­măr, deşi bune înotătoare, nu s-au prea „legat” în echipă. Rezultatele n-au fost deosebite, dar încercarea a fost meritorie. Din echipa de fete făceau parte Lia Negariu, campioană naţională de mare fond (pe Dunăre) şi sora ei, Maria Negariu, alături de Lotte Maier, Clara Cojereanu, Gerhild Meier şi altele.

În 1957, doi poloiști lugojeni s-au afirmat în cursa de fond (6 km) desfășurată pe Bega: locul I l-a luat Mircea Balatescu, iar locul III, Harry Deutsch.

În fine, acesta era tabloul complet al împrejurărilor în care Lugoj a câștigat Campionatul Diviziei B, în sezonul 1956/57. Cele mai grele meciuri au fost cu ocupanta locului II, CSM Cluj și cu echipa de pe locul III, ILSA Timișoara, care avea în echipă un jucător de naționala Ungariei, pe nume Török.

Cu Târgu Mureș, disputa a fost mai mult decât sportivă: ”La Tg. Mureș, ne-au promis cazare la hotel, dar până la urmă am dormit în sala de sport, pe saltele. Iar noi am zis: aha, las’ că veniți voi la Lugoj! Și la Lugoj au dormit în tribune”.

Lugojul promovează în Divizia A și oferă locul… ”Progresului” București

Este foarte interesant faptul că la acea vreme, în ţară, e­xis­tau două tipuri de bazine: acoperite şi descoperite. Cu a sa bază de la Ştrand, Lugojul se situa undeva… la mijloc. Bazinul olimpic de la Lugoj nu intra nici în prima, nici în a doua categorie. Beneficiind de un design unic, Lugojul avea singurul bazin descoperit din ţară, dar cu tribuna complet acoperită. Aşa cum spu­neam, tribuna avea o capacitate de 250 de locuri.

Nivelul la care a ajuns polo pe apă la Lugoj începea să depășească condițiile. ”În ultimii ani, în sezonul rece ne antrenam la ILSA Ti­mi­șoa­ra”, spune dl. Deutsch, care adaugă că ”în 1958, era clar că nu avem condiții de Divizia A.Campionatul începea în octombrie, iar noi nu aveam decât tribunele aco­pe­rite. Oficialii au luat pur și simplu echipa și au oferit lo­cul celor de la Progresul Bu­curești, care nici măcar nu câș­tigaseră campionatul pe Ca­pitală. Cu alte cuvinte, au primit promovarea cadou!”

Acesta a fost momentul care a pus capăt frumoasei aventuri a polo-ului lugojean.

Profesorul universitar Victor Neumann, printre poloiștii juniori ai Lugojului

În tinereţe, profesorul universitar Victor Neumann a jucat polo în echipa de juniori „Constructorul” Lugoj. Puţină lume ştie că, în tinereţe, între 14 şi 16 ani, actualul director al Muzeului de Artă din Ti­mi­șoara juca în echipa de polo juniori a oraşului natal – „Constructorul” Lugoj. Victor Neumann s-a numărat printre membrii echipei de juniori a clubului lugojean, care activa în Zona Vest a Campionatului Naţional de polo.

Lugojenii erau antrenaţi de Ladislau Bloch, iar printre coechipierii şi prietenii de atunci se aflau Ivan Bloch, Călin Ţicău, Ioan Boariu, Adi Borcănescu – viitorul arhitect stabilit la Bucureşti şi prof. univ. dr. Doru Ciosici, ajuns decan al Facultăţii de Sport din Timişoara, pe atunci portar al echipei.

Update : S-a stins la 21 iulie 2018. Odihneste in pace, Harry Deutsch! (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

La 16 iulie 2018 a trecut în eternitate părintele Constantin Târziu, fiu al comunei Belinţ şi rector al Bisericii Ortodoxe Române din Paris.

A murit părintele Constantin Târziu, rectorul Bisericii Ortodoxe Române din Paris. Incredibila aventură a vieţii sale a cuprins exilul, disidenţa, dar şi împlinirea destinului de păstor al sufletelor ortodocşilor români din capitala Franţei. Plecat în lumea mare de lângă Lugoj, din Belinţ, s-a întors la obârşie, după 35 de ani petrecuţi în Occident. Alături de soţia sa franceză, Catherine, a mai trăit în pace trei ani în pitoreasca aşezare timişeană.

Paranteze deschise TEN TV impreuna cu p Constantin Tarziu

A murit părintele Constantin Târziu, rectorul Bisericii Ortodoxe Române din Paris. La sfârşitul lui ianuarie 2016, în studioul Ten TV, îmi povestea incredibila aventură a vieţii sale. Odihneşte în pace, părinte !

Realizarea vieţii sale a fost restaurarea bisericii româneşti din Paris. Biserica – monument istoric “Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail”, a cărei piatră de temelie a fost pusă la 1374, a fost restaurată prin strădaniile părintelui Târziu cu bani proveniţi de la Statul Francez, Preşedinţia României şi nu în ultimul rând, de la enoriaşii din capitala Franţei.

Remarcabil, restaurarea Bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” a primit Premiul III pe ţară din partea Patrimoniului Monumentelor Franceze. “Este o restaurare considerată unică în Paris, având în vedere că şi la interior s-au restaurat picturile din secolele XVII-XVIII şi vitraliile din secolele XVIII-XIX”, spunea cu acel prilej părintele Târziu.

În total, la acea oră, se investiseră pentru restaurare nu mai puţin de 980.000 de euro, dintre care Statul Francez a contribuit cu 300.000, iar Preşedinţia României a oferit 57.000 de euro. Ulterior, Departamentul pentru Monumentele Istorice din Franţa a oferit încă 38.000 de euro pentru lucrări, devizul ridicându-se la 100.000 de euro.

Constantin Tirziu 2

 

„Suntem foarte bucuroşi că am reuşit, plec de la Paris împăcat”, spunea părintele Tărziu.

În 2015 a revenit la Belinţ, unde a adus, pe bucăţi, o casă maramureşeană autentică, realizată sută la sută din lemn şi veche de peste 100 de ani! Astăzi, casa părintească a părintelui Târziu împarte curtea cu cea maramureşeană, ca dovadă postumă a respectului pentru tradiţie care i-a ghidat viaţa. Odihnească în pace! (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

În ultimii ani, natalitatea la Lugoj a avut în general o evoluţie crescătoare. Desigur, vorbim despre naşterile înregistrate la Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei”, dar statisticile pot da o imagine de ansamblu asupra trendului.

Nou nascuti 10 iulie 2018

În 2011 s-au înregistrat 494 de nașteri, iar în 2012 cifra depășea pentru prima dată 500 (505). Trendul crescător a continuat și în 2013, cu 524 de nașteri, urmat de un mic recul, 515 în 2014. În 2015, se înregistrau 565 de nașteri. În luna decembrie a anului 2015, s-a inaugurat noua maternitate a spitalului lugojean. Evenimentul s-a reflectat în cifre: în perioada ianuarie – august 2016, la Lugoj s-au născut 370 de copii, față de 360 pe primele opt luni ale anului precedent. Un record absolut a fost înregistrat în iulie 2016, cu 77 de nașteri, mult peste media ultimilor ani, de 40-45 de nou născuți pe lună. Iar în 2016, s-au consemnat 651 de naşteri! În 2017, cifra a coborât la 541 nou născuţi. În 2018, pe primele şase luni (1 iulie) au fost cu 60 de naşteri mai mult faţă de perioada similară a anului trecut, adică 316 naşteri. La ora actuală (2018), conform spuselor primarului Francisc Boldea, Lugojul are 48.886 locuitori.

 

Read Full Post »

Older Posts »