Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Banat’

Atunci când vorbim despre cultura Lugojului, actuală, dar mai ales despre cea tradițională, muzica este de departe pe primul loc, talentul muzical al lugojenilor fiind universal recunoscut. De altfel, stema orașului încorporează, la loc de frunte – lira, ca simbol al tradițiilor noastre muzicale. Dacă orașul înfrățit Orleans o are ca eroină pe Ioana D’Arc, personaj istoric al Franței, eroina Lugojului este una… muzicală: Ana Lugojana.

Cu aceste gânduri în minte, am cercetat lista cremei intelighenției lugojene, care cuprinde pe cei 12 academicieni care i-a dat urbea, la care s-a adăugat recent profesorul Radu-Emil Precup. Decanul Facultății de Automatică și Calculatoare de la Universitatea Politehnica Timișoara a devenit membru corespondent al Academiei Române, Secția de Știința și Tehnologia In­for­mației.

Doar unul e muzician

Mare surpriză! Trecând în revistă ilustrele nume, am descoperit că, din cei 12 academicieni lugojeni, doar unul e muzician, și anume compozitorul și folcloristul de renume internațional Tiberiu Bre­di­cea­nu.

În rest, excelența Lugojului cuprinde, strict la nivel de membri ai Academiei Române, cele mai diverse domenii de activitate: chirurgia, literatura, magistratura, ingineria, publicistica, aviația, teologia, bo­tanica, imunologia și chimia, la care recent s-a adăugat automatica, prin intermediul universitarului Radu Emil Precup.

Cu alte cuvinte, Lugojul și-a dovedit clasa, prin specialiști de elită, în aproape toate do­meniile de activitate imagina­bile. Este, fără exagerare, un fapt extraordinar – având în vedere că este vorba de un o­raș de doar 50.000 de locuitori.

Cine sunt excelenții Lugojului?

În cele ce urmează, ne vom referi doar la membrii forului științific și cultural suprem al țării, Academia Română, și nu la alte academii unde strălucesc lugojeni de valoare.

Membrii titulari ai Acade­miei Române au fost Pius Brânzeu (1911 – 2002), medic chirurg, primit în anul 1990 și revoluționarul pașoptist Vasile Maniu (1824 – 1901), publicist, scriitor și om politic, primit în rândurile academicienilor în anul 1876. Despre amândoi am mai scris în paginile ”Redeşteptării”.

Printre membrii co­res­pondenți ai Academiei Române îi regăsim pe Tiberiu Bre­di­ceanu (1877 – 1968), compozitor şi folclorist, intrat în Academie în 1937, Ioan Ceterchi, jurist (1926-1992), primit în 1974 şi Ion Gheorghe Bol­dea (născut în 1945), membru corespondent din 2011. Prof. univ. dr. Ion Boldea, fratele primarului Francisc Boldea, este inginer specialist în motoare electrice şi una din personalităţile recunoscute în întreaga lume în domeniul maşinilor şi acţionărilor electrice.

Un caz cu totul aparte este cel al lugojeanului August (Agost) Kanitz (1843 – 1896), botanist de largă recunoaştere internaţională. El a fost membru la două Academii: Acade­mia de Ştiinţe a Ungariei, de la Budapesta şi, din anul 1882, membru corespondent al Aca­de­miei Române. Numele său apare în ”Enciclopedia evreilor din întreaga lume”, scrisă în 1894 de Isidor Singer şi Cyrus Adler, la Viena. Lugojeanul Ka­nitz a devenit și Cavaler al Or­dinului ”Coroana Ro­mâ­niei”.

 Branişte, Vuia şi Prea Fericitul Daniel, membri de onoare

După membrii titulari, o a treia categorie de academicieni lugojeni este cea a membrilor de onoare. Aceştia, la rândul lor, sunt din ţară sau stabiliţi ulterior în străinătate.

La prima categorie a membrilor de onoare ai Academiei îi amintim pe Valeriu Branişte (1869-1928), publicist, director al ziarului lugojean ”Drapelul” şi om politic (primit în 1919, ca recunoaştere a meritelor sale, imediat după Marea Unire); Traian Vuia (1872 – 1950), inventator şi aviator, pionier al aviaţiei mondiale, dar şi un interesant gânditor şi chiar vizionar politic (membru din 1946) şi, mai recent, un nume familiar – Prea Fericitul Daniel Ciobotea (născut în 1951), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Înainte de a deveni patriarh, PF Daniel Ciobotea a fost Mitropolit al Moldovei. Ca teolog, a studiat în ţară, dar şi în străinătate, la Strasbourg (Franţa) şi Freiburg (Germania) şi a predat în Elveţia, la Geneva. PF Daniel Ciobotea este membru de onoare al Academiei Române din anul 2007.

Constantin Bona şi Tiberiu Braun, marile genii necunoscute ale Lugojului

Membrii onorifici din străinătate sunt nume mai puţin cunoscute lugojenilor de rând. Unul dintre primii Cetăţeni de Onoare ai Lugojului de după 1990 a fost prof. univ. dr. Constantin Atanasie Bona, născut la Lugoj în 1934. Din 10 ianua­rie 1992 a devenit membru de onoare al Academiei Române şi în acelaşi an, a primit şi titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Lugoj. Absolvent cu elogii al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, obţine un prim doctorat în ţară. Al doilea îl ia la Univesrsitatea din Paris, în 1968. Este cer­ce­tă­tor la celebrul Institut Pasteur (1970 – 1977) din Capitala Franţei, pleacă în SUA, unde predă imunologia la Şcoala de Medicină ”Sinai” din New York, apoi la Univesitatea de Medicină ”Mun­tele Sinai” din New York. Membru în peste 25 de Consilii Ştiinţifice din ţări avansate precum SUA, Australia, Canada sau Israel, Bona este considerat o autoritate mondială în domeniul imunologiei.

Tiberiu (Tibor) Braun este la fel de strălucit şi la fel de puţin cunoscut la el acasă. Profesorul Braun s-a născut la 8 martie 1932, la Lugoj şi a ajuns profesor la Facultatea de Ştiinţe de la Universitatea ”Lorand Eotvos” din Budapesta, la Institutul de Chimie din Budapesta şi Director al Institutului de Scientometrie al Academiei Ungare de Ştiinţe. Prin activitatea sa ştiinţifică, Tiberiu Braun poate fi asemănat cu un alt mare geniu care a creat într-o anumită perioadă a vieţii la Lugoj, Ştefan Odobleja. Dacă Odobleja este părintele unei ştiinţe – cibernetica, şi Tiberiu Braun este precursor mondial al scientometriei. Din perioada cât a fost în România, s-a remarcat ca pionier al unei ştiinţe numite radiochimie şi a avut cercetări importante în domeniul chi­mioterapiei tuberculozei. Ti­beriu Braun este membru de onoare al Academiei Ro­mâne din anul 2011.

Lista de suflet, completată de Nicolae Breban şi Ştefan Odobleja

Forțând puțin nota, am putea adăuga pe listă un al 13-lea nume, scriitorul Nicolae Breban. Legat de Lugoj, chiar dacă nu prin naștere (Baia Mare, 1934), fostul vice­pre­şe­dinte al Uniunii Scriitorilor din România a fost primit ca membru titular în ianuarie 2009. Şi pentru că vorbeam de Ştefan Odobleja, deşi mehedinţean de origine, şi el ar putea fi trecut pe listă. Destinul acestui intelectual de mare anvergură a fost unul trist: a murit în sărăcie. Profesorul Josif Constantin Drăgan a contribuit enorm la re­cu­noaşterea sa post mortem. De altfel, părintele ciberneticii generalizate şi autor al monumentalei lucrări ”Psihologia consonantistă” a devenit academician post mortem.

Marele Trofeu la Gala Premiilor lugojene: Radu Emil Precup!

În anul 2018, Lugojul a avut onoarea unei alte reunoaşteri la nivelul Academiei Române. Radu Emil Precup, născut în oraşul de pe Timiş în 1963, a devenit membru corespondent al celui mai înalt for ştiinţific naţional.

FOTO Radu Emil Precup Gala 2018 (Medium)

Născut la Lugoj în 1963, Radu Precup a urmat cursurile Şcolii Generale nr. 6, apoi Şcolii nr. 4. Liceul l-a făcut la clasa de matematică fizică a actualului Liceu ”Iulia Hasdeu”. A absolvit Politehinica din Timişoara în 1987 şi Universitatea Timişoara (diploma în matematici) în 1993. Este profesor la Departamentul de Automatică şi Informatică aplicată din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, cu gradul de doctor din anul 2000.

 

Lu­gojeanul este unul dintre specialiștii în automatică recunoscuți la nivel mondial. Preocupările sale sunt studiul și reabilitarea unor structuri și echipamente capabile să asigu­re conducerea sistemelor fără intervenție umană.

Anterior primirii în rândurile academicienilor români, lugojeanul Radu Emil Precup s-a clasat pe locul I în lume cu echipa sa de cercetare în domeniul automaticii. Locul fruntaş i-a fost acordat echipei lui din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara de către SCOPUS, baza internaţională de date cu centrala în Olanda. Clasarea a avut ca şi criterii activitatea echipei UPT din perioada 2010-2014, exprimată în lucrări ştiinţifice, conferinţe, editarea de reviste şi cărţi etc.

FOTO Radu Emil Precup

Echipa coordonată de lugojeanul Radu Precup a fost formată din cadre didactice şi studenţi la Doctorat.

Rezultatul este extraordinar, având în vedere clasarea înaintea unor universităţi de prestigiu, precum Universitatea din Ottawa – Canada, Universitatea Hiroshima şi Tokyo Metropolitan University – Japonia, Beijing Jiao Tong University – China şi mai ales Ecole Politechique Federale de Lausanne (EPFL) din Elveţia.(c) Cristian Ghinea

Reclame

Read Full Post »

Pe vremea când iarna era iarnă şi ţinea trei luni, nu trei zile, lugojenii se bucurau de sezonul rece în… sania cu zurgălăi. Mijloc de transport şi distracţie ideală, sania trasă de cal a fost o îndrăgită apariţie pe străzile oraşului, mai ales de către copii. Sania cu cai era nu numai bucuria celo mici, era şi mijloc de transport pentru hrană şi combustibil de foc, taxi pentru domnii şi doamnele care veneau cu trenul, de la gară şi chiar şi ambulanţă pentru doctori sau pentru pacienţii aflaţi la necaz. La ora actuală, doar inginerul Cotizo Negruţiu, care deţine nu mai puţin de nouă atelaje, are şi o sanie cu zurgălăi „faină” şi deplin funcţională. Chiar dacă sania cu cai şi-a trăit traiul, ea a rămas şi azi o amintire frumoasă, pe care o evocăm împreună cu profesoara Cornelia Mariş, ing. Cotizo Negruţiu, ing. Ivan Eric Bloch şi Vasile Belinţan, preşedintele Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj, organizaţie care a sărbătorit recent, la 13 decembrie, 24 de ani de la reînfiinţare.

Sania mică, sania mare şi sania cu cai

”Locurile favorite de distracţie hibernală a lugojenilor erau Dealul Viilor, acolo unde mergeam cu săniile cele mari, dar şi dealurile din jurul Lugojului, de la Satu Mic şi Herendeşti. Acolo mergeam cu sania trasă de cai. Încăpeam şi 10-12 copii într-o astfel de sanie, puneam pături pe banchetele de lemn şi ne înghesuiam fericiţi unii în alţii” – îşi aminteşte profesoara Cornelia Mariş.

Este adevărat, panta ameţitoare a Dealului Viilor era foarte apreciată ca loc de săniuş, dar era şi periculoasă. Aici au avut loc accidente soldate, din păcate, cu urmări pe viaţă.

Pârtie de săniuş mai era pe malul Timişului, de ambele părţi ale taluzului, cea dinspre rîu fiind mai periculoasă, pentru că ajungeai până în mijlocul Timişului şi testai cât de mult ţine gheaţa. Preferatul numărul unu al părinţilor şi al copilaţilor mici era panta lină de lângă Casa Liszka, fostul sediu al Sindicatului învăţământului. Acolo te putea da fără pericol!

Oricât ar fi fost de îndrăgite de copii, săniile cu cai aveau ca destinaţie principală cărăuşia, atât în perioada ante şi interbelică, pecum şi în perioada comunistă de început, când toate CAP-urile şi IAS-urile aveau sănii cu cai.

„Lugojenii foloseau săniile cu cai pentru cărăuşie, mergeau cu elel la sat, la pădure, la piaţă. Cu aceste sănii se cărau alimente – carne, lapte, dar şi combustibil, cărbune sau lemne. Nu era vorba de cantităţi mari, dar cât să ajungă în casă. Iarna, eu veneam cu tata, de la IAS Honorici, cu sania trasă de cai. Eram înfofoliţi în pături, în blănuri, dar era tare frumos! În orice caz, drumurile nu erau asfaltate. Cel mai adesea erau din pământ bătătorit sau, în cel mai bun caz, erau pietruite. Dar, oricât de iarnă era, nu îţi spărgeai capul pe drum. Fiecare făcea curat în faţa casei, chiar şi pe drum, oamenii aveau conştiinţă şi era ceva firesc. Erai de ruşine dacă nu curăţai zăpada din faţa casei, nu aşteptai să vină primarul, ca acum. Alte vremuri!”, spune Cornelia Mariş.

Spectacol de patinaj şi hochei pe Timiş

Timişul fiind îngheţat bocnă câteva săptămâni bune la rând, între cele două poduri aveau loc adevărate spectacole de patinaj şi chiar meciuri improvizate de hochei. Marele handbalist şi antrenor Ioan Kunst Ghermănescu spunea că pe apa îngheţată a Timişului a deprins tainele patinajului.

”Se patina pe Timiş, era spectacol de patinaj pe gheaţă, în faţă la Bredi sau la cinema. Unii, precum Ioan Kunst Ghermănescu sau profesorul Ocsi Ehmann, un bun sportiv, chiar aveau talent. Copilaşii mai mici măturau gheaţa pentru hocheişti, care încingeau meciuri în toată regula. Cei mai aprigi hocheişti erau fraţii Gelu şi Dan Tite, Rolf Deobald, Ivan Eric Bloch, Micki Matei şi alţii”, îşi aminteşte profesoara Mariş.

”Crenguţe” şi ”floricele”

Despre perioada când se patina pe Timiş ne povesteşte chiar unul din patinatorii acelor zile, ing. Ivan Eric Bloch, azi preşedinte al Comunităţii Evreieşti din Lugoj.
„Domnul Gall era un om extroardinar. Eu şi alţi copii, de la el am învăţat patinajul. Am început cu crenguţele, care erau acele alunecări stânga-dreapta, de o parte şi de alta a axului deplasării şi ajungând la floricele, aşa le spuneam la piruete şi alte figuri”, îşi aminteşte cu drag domnul Bloch.

Armata intervenea cu dinamită să spargă podul de gheaţă de pe Timiş!

Astăzi, când iarna pe Timiş se plimbă lebede, cormorani, stârci sau răţuşte sălbatice, aceste poveşti par ireale.

Cornelia Mariş confirmă ceea ce lugojenii mai în vârstă îşi amintesc: faptul că Timişul era atât de îngheţat, încât sloiurile erau îndepărtate cu dinamită.

”Timişul îngheţa bocnă în fiecare an. Eram în liceu, mergeam la colegele de la internat şi am prins chiar momentul în care armata a detonat dinamita pusă să spargă gheaţa”, îşi aminteşte Cornelia Mariş.

În timp ce Dealul Viilor era împânzit de săniuţe, unii lugojeni, printre care Virgiliu Streian (fiul profesorului Nicolae Streian, azi în vârstă de 95 de ani, respectat veteran de război), Micki Matei sau Lucian Borbil, erau schiori neîntrecuţi.

Prin Lugoj, cu sania trasă de câine

Tot profesoara Mariş ne povesteşte cum o vecină de a sa, Adriana Coroiu, avea un câine lup. Acesta aparţinuse trupelor de grăniceri, fusese împuşcat din greşeală şi vedea cu un singur ochi. Dar era foarte bine dresat şi devenise câinele ideal ”de sanie. De altfel, săniile pentru copii – cu sau fără spătar – erau foarte uşoare, construite exclusiv din lemn, cu o şină de metal pe tălpi, ca să alunece mai bine.

Ing. Cotizo Negruţiu deţine singura sanie funcţională din oraş

Ing. Cotizo Negruţiu este lugojeanul care deţine singura sanie ”de gală” funcţională din oraş.

sanie-cotizo

Sania restaurată a inginerului Cotizo Negruţiu din Lugoj

„La Lugoj, toţi paorii aveau sanie de cărat lemne şi de umblat iarna, dar puţini aveau sănii de gală, care erau un fel de birje pe tălpici. Printre aceştia, se numărau Puiu Călăiţă de pe Măgeruţa, a lu’ Troacă, de pe Paul Chinezu, fraţii Cocoş, care aveau şi birje şi sănii – unul pe Măgeruţa, altul pe Splaiul Sporturilor de azi şi Mişi Ferencz, de pe Libertăţii”, arată Cotizo.

El explică: o sanie ”de gală” are banchete, ca o birjă. Tălpile erau cu şină de lemn şi platbandă de metal. Săniile de transport erau fără ”pantă” (platbandă). Caii avea zurgălăi şi hamuri de gală, împodobite cu ”şălanguri” (ornamente cu ciucuri roşii pe margini). Peste hamurile cailor se puneau ”feranguri”, adică perdele subţiri, ţesute. Hamurile erau negre, cu ţinte nichelate sau alămite, iar ”ferangurile” cele mai frumoase erau cele ”galbine”, adică aurii. Iar pe bănci se punea o pătură, o poniavă, numită ”pricoiţă”, dar şi blană de oaie, care era mai călduroasă.

Moştenire de familie

Domnul Viorel Marcu de pe str. Libertăţii are o sanie moştenire de familie, transmisă de la tatăl lui, Traian Marcu. Sania este funcţională, dar trebuie pusă la punct, pentru că a stat mult timp într-un şopron din curte şi nu a fost conservată în mod special.

”Taximetre” şi ambulanţe de iarnă

Alte amintiri interesante are Vasile Belinţan. El spune că vizitiii care se respectau aveau vara birjă şi iarna sanie. Printre aceştia se numărau fraţii Schlier, Becker şi Weiss, care aveau birjele cele mai elegante, precum şi Ambruş din Neumanntelep.

”Iarna, staţiile de birje de la Poşta Veche, de la Imperial, lângă gară, de la ceasul electric ori de la spital se transformau în staţii de sănii. Săniile aveau scris pe ele cu vopsea albă TX şi apoi numărul de circulaţie. Săniile erau echivalentul birjelor, iarna. Nu pot uita ce frumos stăteau aliniate săniile la Dacia, cu caii acoperiţi cu un fel de prelate. Săniile erau vopsite în roşu şi aveau ornamente din fier forjat. Erau pregătite pături frumoase pentru doamne. Caii aveau zurgălăi, adică clopoţei, şi un fel de clopoţei rotunzi, mai mici cu biluţe de metal înăuntru, care se puneau la pieptul cailor şi la care le spuneam cingălăi. Aşa că fiecare sanie avea claxon personalizat, că era concurenţă mare între vizitii”, spune Belinţan.

”Trenuleţul” săniuţelor!

Vizitiii făceau bucuria copiilor, legau săniuţele ”trenuleţ” şi le duceau prin oraş, trase de un cal!

Belinţan mai aminteşte şi de un domn Olaru, care era foarte ocupat iarna. Era vizitiu pe sania spitalului şi, fie noapte, fie zi, ducea medicii sau pacienţii la spital.

Aceste vremuri s-au dus de mult, dar ele merită să fie păstrate într-un fel de ramă a timpului!

(c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Time Machine: Peretele cu amintiri de la Galeria ProArte, închisă acum pentru restaurări. Oare ce s-a ales de aceste afişe „istorice”? Evenimente, vernisaje, expoziţii, lansări de carte, un univers pierdut… Evidenţa lor se mai găsesşte doar în catalogul criticului de artă Ioan Iovan, „Arta ca existenţă. Galeria Pro Arte din Lugoj”, Editura „Brumar”, Timişoara, 2004. Fotografiile le-am făcut în 2016, când am realizat că şi peretele cu amintiri va deveni… amintire.

Read Full Post »

Centenar Marea Unire – festivităţile de Ziua Naţională desfăşurate la Lugoj. Pun aceste fotografii în ideea de a ne aminti, peste ani, cum a fost la 1 Decembrie 2018, la 100 de ani de la Marea Unire. Vremea foarte frigurorasă mi-a scurtat misiunea,odată cu consumarea bateriilor. În memoria eroilor – Ad perpetuam rei memoriam!

Read Full Post »

Graba de vineri seara… Lugoj, 19 octombrie 2018.

Graba de vineri seara

Read Full Post »

Time machine – Teatrul de Stat din Arad (Teatrul Clasic “Ioan Slavici”) – vineri, 14 noiembrie 2014, ora 16 – prima lansare a volumului meu “Zece pentru Lugoj”, la invitaţia distinsului scriitor Gheorghe Schwartz, lugojean adoptat de… Arad. Alături de scriitorii lugojeni, au participat actori, profesori şi studenţi, precum şi membri ai Cenaclului literar “DN literar” al revistei culturale “Arca” din Arad. Scriitori: Vasile Dan, Ion Matiuţ, regretatul Gheorghe Mocuţa, Lucian Mocuţa, Lucia Cuciureanu. Gheorghe Schwartz, Constantin Deheleanu şi alţii (Arad); Ion Oprişor, Adriana Weimer, Cristian Ghinea, Nicolae Silade, Simion Dănilă, Dan Floriţa Seracin, Remus Valeriu Giorgioni (a vorbit la lansare), Mircea Anghel, Ionel Panait, Georgia Miculescu, Ela Iakab (Lugoj). Evenimentul a mai cuprins alte lansări şi prezentări de carte. Eu am mai adus “Scrisori din Republica Utopia”, cartea mea din 2006.

 

 

Read Full Post »

O venerabilă clădire a Lugojului este restaurată şi prinde culoare, după decenii de paragină. Faţada cazarmei cunoscute sub numele de „Principele Nicolae” de pe strada Banatului a fost în sfârşit renovată, iar rezultatul este unul demn de laudă. Lucrătorii firmei lugojene “Technocer” au reușit să finalizeze fațada principală, iar în perioada următoare se va termina și restaurarea laturii exterioare, de pe strada Comuna din Paris.

Noul sediu al Direcției de Asistență Socială Comunitară, aproape de finalizare
Clădirea restaurată are faţada principală pe strada Banatului şi se continuă, după colţ, pe strada Comuna din Paris. Corpul nr. 1 are dimensiuni impozante: suprafaţa construită la sol are 1190,58 mp, iar suprafaţa desfăşurată este de 2381,16 mp.str

Cazarma 1

Dar fosta cazarmă imperială are o suprafaţă mult mai mare. Corpul 2 de clădire (fără etaj) de pe strada Comuna din Paris (fostele grajduri ale cavaleriei) are o suprafaţă construită de 484,90 mp şi se continuă, tot pe Comuna din Paris, cu un al treilea corp, în formă de L, ce ocupă o arie de 805, 12 mp.

Cazarma 2

Şi acest corp de clădire are doar parter. Curtea interioară, cu o suprafaţă impozantă de 6871 mp, adăposteşte încă patru clădiri de domeniuni mai mici (40,5 mp; 114,48 mp etc.).

“La cazarma de pe Banatului, nr. 8 A, unde vom muta Direcția de Asistență Socială Comunitară, lucrările se desfășoară conform graficului atât la interior cât și la exterior. Deja la fațadă s-au finalizat lucrările de reabilitare și a fost aplicată culoarea decorativă. S-a folosit cam aceeași combinație de culori ca la clădirea primăriei. Până acum s-a schimbat acoperișul, s-a realizat luminatorul în partea dinspre curte, s-au făcut compartimentările necesare și acum se lucrează la finisarea pereților interiori” declara Francisc Boldea, primarul Lugojului.

1,6 milioane pentru faţadă şi 800.000 de lei puşi “la bătaie” pentru interior
Finanțarea pentru partea exterioară, pe o lungime de aproximativ 40 de m, este de aproximativ 1,6 milioane lei (fără TVA), iar pentru interior, unde se vor reface 1200 de m.p., din cei 3000 existenți, a fost alocată suma de 800.000 de lei.

Cazarma

După preluarea mandatului, primarul Francisc Boldea declara, în martie 2009: ”Am dorit ca această clădire sã treacă în domeniul nostru pentru a fi de utilitate publică a municipiului Lugoj”. Astăzi, în sfârşit, după un lung şir de dispute între autorităţile judeţene şi cele locale, proiectul este aproape gata, finalizarea lucrărilor fiind preconizată spre sfârșitul anului.

O clădire impozantă redată oraşului

Construcţia redată oraşului este foarte solidă şi dotată cu ziduri de peste un metru grosime. Ocupă un front stradal de circa 80 de metri pe strada Comuna din Paris şi aproximativ 40m pe Banatului. A fost una din primele cazarme austriece construite în Banat la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX. Iniţial, cazarma imperială purta numele FoHerzog Jozsef (Arhiducele Josef) şi aparţinea Regimentului de honvezi din Lugoj. Ilustrate de epocă din 1912 arată marile manevrele comune efectuate pe malul Timişului împreună cu unitatea de artilerie cazarma „Dragalina”, demolată în 1990). După Unire, cazarma a adăpostit grajdurile cavaleriei, cantina şi dormitoarele soldaţilor, însă ulterior a fost transformată în depozit. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Older Posts »