Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Banat’

Time Machine: Peretele cu amintiri de la Galeria ProArte, închisă acum pentru restaurări. Oare ce s-a ales de aceste afişe „istorice”? Evenimente, vernisaje, expoziţii, lansări de carte, un univers pierdut… Evidenţa lor se mai găsesşte doar în catalogul criticului de artă Ioan Iovan, „Arta ca existenţă. Galeria Pro Arte din Lugoj”, Editura „Brumar”, Timişoara, 2004. Fotografiile le-am făcut în 2016, când am realizat că şi peretele cu amintiri va deveni… amintire.

Reclame

Read Full Post »

Centenar Marea Unire – festivităţile de Ziua Naţională desfăşurate la Lugoj. Pun aceste fotografii în ideea de a ne aminti, peste ani, cum a fost la 1 Decembrie 2018, la 100 de ani de la Marea Unire. Vremea foarte frigurorasă mi-a scurtat misiunea,odată cu consumarea bateriilor. În memoria eroilor – Ad perpetuam rei memoriam!

Read Full Post »

Graba de vineri seara… Lugoj, 19 octombrie 2018.

Graba de vineri seara

Read Full Post »

Time machine – Teatrul de Stat din Arad (Teatrul Clasic “Ioan Slavici”) – vineri, 14 noiembrie 2014, ora 16 – prima lansare a volumului meu “Zece pentru Lugoj”, la invitaţia distinsului scriitor Gheorghe Schwartz, lugojean adoptat de… Arad. Alături de scriitorii lugojeni, au participat actori, profesori şi studenţi, precum şi membri ai Cenaclului literar “DN literar” al revistei culturale “Arca” din Arad. Scriitori: Vasile Dan, Ion Matiuţ, regretatul Gheorghe Mocuţa, Lucian Mocuţa, Lucia Cuciureanu. Gheorghe Schwartz, Constantin Deheleanu şi alţii (Arad); Ion Oprişor, Adriana Weimer, Cristian Ghinea, Nicolae Silade, Simion Dănilă, Dan Floriţa Seracin, Remus Valeriu Giorgioni (a vorbit la lansare), Mircea Anghel, Ionel Panait, Georgia Miculescu, Ela Iakab (Lugoj). Evenimentul a mai cuprins alte lansări şi prezentări de carte. Eu am mai adus “Scrisori din Republica Utopia”, cartea mea din 2006.

 

 

Read Full Post »

O venerabilă clădire a Lugojului este restaurată şi prinde culoare, după decenii de paragină. Faţada cazarmei cunoscute sub numele de „Principele Nicolae” de pe strada Banatului a fost în sfârşit renovată, iar rezultatul este unul demn de laudă. Lucrătorii firmei lugojene “Technocer” au reușit să finalizeze fațada principală, iar în perioada următoare se va termina și restaurarea laturii exterioare, de pe strada Comuna din Paris.

Noul sediu al Direcției de Asistență Socială Comunitară, aproape de finalizare
Clădirea restaurată are faţada principală pe strada Banatului şi se continuă, după colţ, pe strada Comuna din Paris. Corpul nr. 1 are dimensiuni impozante: suprafaţa construită la sol are 1190,58 mp, iar suprafaţa desfăşurată este de 2381,16 mp.str

Cazarma 1

Dar fosta cazarmă imperială are o suprafaţă mult mai mare. Corpul 2 de clădire (fără etaj) de pe strada Comuna din Paris (fostele grajduri ale cavaleriei) are o suprafaţă construită de 484,90 mp şi se continuă, tot pe Comuna din Paris, cu un al treilea corp, în formă de L, ce ocupă o arie de 805, 12 mp.

Cazarma 2

Şi acest corp de clădire are doar parter. Curtea interioară, cu o suprafaţă impozantă de 6871 mp, adăposteşte încă patru clădiri de domeniuni mai mici (40,5 mp; 114,48 mp etc.).

“La cazarma de pe Banatului, nr. 8 A, unde vom muta Direcția de Asistență Socială Comunitară, lucrările se desfășoară conform graficului atât la interior cât și la exterior. Deja la fațadă s-au finalizat lucrările de reabilitare și a fost aplicată culoarea decorativă. S-a folosit cam aceeași combinație de culori ca la clădirea primăriei. Până acum s-a schimbat acoperișul, s-a realizat luminatorul în partea dinspre curte, s-au făcut compartimentările necesare și acum se lucrează la finisarea pereților interiori” declara Francisc Boldea, primarul Lugojului.

1,6 milioane pentru faţadă şi 800.000 de lei puşi “la bătaie” pentru interior
Finanțarea pentru partea exterioară, pe o lungime de aproximativ 40 de m, este de aproximativ 1,6 milioane lei (fără TVA), iar pentru interior, unde se vor reface 1200 de m.p., din cei 3000 existenți, a fost alocată suma de 800.000 de lei.

Cazarma

După preluarea mandatului, primarul Francisc Boldea declara, în martie 2009: ”Am dorit ca această clădire sã treacă în domeniul nostru pentru a fi de utilitate publică a municipiului Lugoj”. Astăzi, în sfârşit, după un lung şir de dispute între autorităţile judeţene şi cele locale, proiectul este aproape gata, finalizarea lucrărilor fiind preconizată spre sfârșitul anului.

O clădire impozantă redată oraşului

Construcţia redată oraşului este foarte solidă şi dotată cu ziduri de peste un metru grosime. Ocupă un front stradal de circa 80 de metri pe strada Comuna din Paris şi aproximativ 40m pe Banatului. A fost una din primele cazarme austriece construite în Banat la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX. Iniţial, cazarma imperială purta numele FoHerzog Jozsef (Arhiducele Josef) şi aparţinea Regimentului de honvezi din Lugoj. Ilustrate de epocă din 1912 arată marile manevrele comune efectuate pe malul Timişului împreună cu unitatea de artilerie cazarma „Dragalina”, demolată în 1990). După Unire, cazarma a adăpostit grajdurile cavaleriei, cantina şi dormitoarele soldaţilor, însă ulterior a fost transformată în depozit. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Lugojul in cheie mov

Read Full Post »

Ioan Cojocaru, angajat în anul 1967 la Casa de Cultură Raională din Lugoj, este un veteran al Ansamblului „Lugojana”, de numele căruia se leagă înfiinţarea formaţiei de dansuri şi a ansamblului, la care s-a adăugat taraful de instrumentişti deja format. El îşi aminteşte începuturile formaţiei lugojene, povestind cu sinceritate şi despre lucrurile bune, dar şi despre impunerile şi restricţiile din epocă.

„În 1963, câţiva muzicanţi, în majoritate de la Măguri, formaseră un nucleu de instrumentişti, care era mai mult un taraf şi câţiva solişti vocali. Dintre aceşti solişti vocali o amintesc pe Viorica Ciurescu, Ica Ciurescu, aşa cum e ea cunoscută, care era una din promotoarele acestui grup, alături de Cătălina Drăghiţă, Persida Iovan şi alţii. Formaţia de dansuri şi cea de ansamblu le-am format eu, în 1967, când am fost angajat la Casa de Cultură a municipiului Lugoj, pe atunci Casa Raională de Cultură”, ne-a declarat Ioan Cojocaru.

DSC_0012

Ideea era să se pună pe picioare un ansamblu de „cântece şi dansuri populare” care să fie la înălţimea celor două formaţii etalon ale culturii lugojene – Corul „Ion Vidu” şi Teatrul Popular, a căror faimă trecuse dincolo de graniţele ţării.

Buluc la preselecţie! Artiştii amatori erau scoşi din producţie sau de la ore

Ioan Cojocaru îşi aminteşte că, în acel an 1967, cu sprijinul regretatului Socol Ianculovici, dirijorul ansamblului şi a profesoarei de canto Claudia Gâlea, s-au tipărit afişe şi fluturaşi pentru preselecţie, care au avut un ecou mult peste aşteptări, atât în şcoli, cât şi în fabrici. Dincolo de interesul firesc al lugojenilor pentru iniţiativă, mai erau şi alte motive: elevii erau scoşi de la ore cu acordul profesorilor, iar cei din fabrici veneau la repetiţii fiind „scoşi din producţie”. Adică, în timpul lucrului, mergeau la dansuri, fără ca salariul să le fie acceptat. În aceste condiţii, preselecţia a avut un succes monstru! Aşa se face că, la un moment dat, „ansamblul de instrumentişti era de 30 de muzicanţi, aveam şi instrumente precum ţambal, nai, contrabas.

DSC_0009

Soliştii vocali erau vreo 20, iar la partea coregrafică aveam la început 12 perechi de dansatori, cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani”, spune dl Cojocaru, care a şi dat numele ansamblului: „Ansamblul de cântece şi dansuri populare Lugojana, al Casei Raionale de Cultură Lugoj”. Aşadar, la succesul viitorului ansamblu „Lugojana” au participat din plin întreprinderi precum Filatura de Mătase Naturală (FMN), „Mondial” sau ITL, dar şi liceele oraşului.

Fără colinde, fără texte religioase!

De-a lungul anilor, „Lugojana” a luat locul I (în 1983), II şi III la festivalul Naţional „Cântarea României”. Pe de o parte,”organele de partid şi de stat” sprijineau financiar activitatea culturală, însă existau impuneri la nivelul textelor, care erau foarte atent „piepteneate”. Ioan Cojocaru ne declara „sincer vă spun, textele erau atent selectate de către subsemnatul şi conducerea instituţiei, dar şi de alţi… tovarăşi, de la alte niveluri. Repertoriul era pus la punct încă din momentul în care un interpret venea cu o un cântec nou. Erau evitate cu orice preţ cântecele cu subiect religios, orice referire la Iisus sau Maica Domnului. Pe timpul lui Ceauşescu, nu erau spectacole de colinde, Moş Crăciun se numea Moş Gerilă, iar cântările de Anul Nou erau trase la calapod”. În schimb, erau permise obiceiuri precum capra, buhaiul, etc., tot ce nu deranja prin text.

„Folclorul nou”, o altă formă de pervertire a folclorului

Mai mult, în anii ’80, pe lângă restricţiile ştiute, au apărut noi impuneri. Acestea priveau introducerea în repertoriu a pieselor de folclor nou, care vorbeau despre bădiţa care ară cu tractorul, despre brigadierii fruntaşi, despre combine şi avantajele cooperativelor agricole de producţie. Era o pervertire gravă a spiritului folclorului românesc, însă, cu tact, la Lugoj ea a fost ţinută la un nivel scăzut. „Este adevărat, am făcut concesii, că aşa erau vremurile, însă am păstrat întotdeauna folclorul neaoş românesc. Nu erau impuneri directe, însă era un fel de autocenzură. În ce ne priveşte, am evitat pe cât am putut acest aşa-zis folclor nou, în schimb am adăugat, cu sprijinul unor coregrafi dinTimişoara, dansuri tematice. Acestea erau ilustrarea unor obiceiuri de la sat prin dans – hora, secerişul, dragostea între tineri etc. îmi amintesc că am pus la punct un astfel de dans tematic foarte reuşit – „La fântână”, la care am lucrat foarte mult.

„Totul trecea pe la Camera 22”

Desigur, valoarea instrumentiştilor, a soliştilor vocali şi a dansatorilor de la „Lugojana” ar fi fost mult mai bine pusă în valoare, dacă, pe lângă turneele din ţară şi pariţiile la Cântarea României, ar fi putut ieşi mai des şi peste hotare. „Îmi amintesc că fusesem cu teatrul în anul 1982 la Festivalul de la Londra, unde am prezentat <Nevestele vesele din Windsor> pe scena de la Questor’s Theatre. Teatrul nostru a primit atunci premiul pentru regie al acestui festival internaţional, unde au mai participat trupe din Suedia, Ungaria şi ţara gazdă – Anglia. Înainte de plecare, am fost chemat la Camera 22, cum i se spunea, adică la Securitate. Acolo s-a decis cine merge şi cine nu, cine ar fi tentat să fugă, cine nu prezintă încredere, cine are rude în străinătate”, se confesează Cojocaru.

DSC_0005

„Cel mai trist lucru este că, în 1983, când am plecat în Iugoslavia, ţară socialistă pe vremea aceea, trierea la Camera 22 a fost la fel de dură. Nu s-a făcut diferenţă că plecăm în Anglia, la Londra sau în Voivodina, la Novi Sad şi Vârşeţ. Conta doar că plecam afară şi răspundeam pentru eventualii rătăciţi pe acolo”, adaugă el. Din perspectiva timpului, toate aceste vremuri par foarte departe şi de neînţeles, dar ele au marcat atunci destine.

Cristian Ghinea

Read Full Post »

Older Posts »