Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for aprilie 2019

Anul acesta (2019) se împlinesc 120 de ani de la înfiinţarea primului club de fotbal lugojean. Mai ştie cineva asta?! Celor care cred că Lugojul nu are tradiţie în sportul numărul unu al lumii, le vom arăta mâna cu cinci degete răsfirate, corespunzătoare la tot atâtea performanţe fotbalistice care par incredibile în zilele noastre, dacă n-ar fi consemnate în toate enciclopediile de specialitate.

Cinci performanţe uluitoare ale fotbalului lugojean

Pentru cei care nu le cunosc, să trecem în revistă cele cinici performanţe de excepţie. În primul rând, Lugojul are unul dintre cele mai vechi cluburi de fotbal din ţară şi unul dintre puţinele înfiinţate înainte de anul 1900, mai exact la 1899! Doi: Lugojul a jucat primul meci intercluburi de pe actualul teritoriu al României, la Timişoara, cu FC Timişoara, la 20 august 1902. Al treilea fapt extraordinar: Lugojul a câştigat primul meci intercluburi din istoria all time a fotbalului românesc: 3-2 cu FC Timişoara, în partida amintită din 1902. A patra ispravă fotbalistică demnă de toată lauda a lugojenilor este victoria în primul meci internaţional intercluburi jucat de un club de pe actualul teritoriu al României: 4-1 cu Reuniunea de Sport din Vârşet. Meciul s-a jucat la Lugoj, la 19 iulie 1903, iar pe atunci Vârşeţul făcea parte, ca şi oraşul nostru, din fostul Imperiu Austro-Ungar.

Lugojul, oraşul singurului campion mondial la fotbal din România

În fine, a cincea performnanţă pe care nu poate să ne-o ia nimeni, pentru că este, ca şi celelalte, o întâietate, este faptul că Lugojul se mândreşte cu singurul campion mondial la fotbal din toată România. Josef Posipal, născut la Lugoj, este singurul fotbalist din România care a cunoscut încununarea sportivă supremă. Posipal a făcut parte din echipa Germaniei (de Vest) care a cucerit primul său titlu la Campionatul Mondial din 1954, după finala de infarct de la Berna, 4-2 cu Ungaria. Acest meci, cu lugojeanul Posipal pe teren, a intrat în legenda Campionatelor Mondiale. În anul 2003, germanii au făcut un frumos film dedicat acelui Campionat Mondial, numit „Das Wunder von Bern” („Minunea de la Berna”). Dacă nu l-aţi văzut, vi-l recomand. Este un film despre fotbal, dar plin de căldură sufletească. Josef „Jupp” Posipal este considerat şi astăzi una din gloriile echipei Hambruger SV, unde a jucat ca fundaş în culmea carierei sale, între anii 1949-1958.

Regele Ferdinand al României, fanul declarat al ”Vulturilor”!

Desigur, toate acestea nu sunt nici poveşti, nici „legende urbane” ci fapte consemnate în anulare statistice şi eniclopedii ale fotbalului românesc şi internaţional. Privind la stare jalnică în care a ajuns azi fotbalul lugojean, ne întrebăm câţi diriguitori, administratori sau oameni care pot decide soarta acestei ramuri sportive cunosc aceste fapte care par de domeniul visului şi al fanteziei, deşi sunt incontestabile.

Vulturii 1930A (Medium)

„Vulturii” în 1930

Unul dintre cei mai respectaţi şefi de stat din istoria României, Regele Ferdinand Întregitorul, s-a semnat pe drapelul clubului de fotbal Vulturii, în anul 1921, ca semn de respect pentru tradiţia fotbalului lugojean. Drapelul e păstrat la sediul Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. ”Vulturii” au luat fiinţă în 1920, iar în sezonul 1937-38 au jucat în Divizia A, cu o prestaţie onorabilă, clasându-se pe locul 7 din 10 echipe. Dacă Regele Ferdinand I a făcut acest gest, ne gândim, fără a da lecţii, că în memoria acestui trecut invidiat de toată ţara, am putea face mai mult pentru fotbalul nostru actual, aflat în suferinţă.

Aventura fotbalului lugojean a început la 1899

Pentru a nu fi bănuiţi de părtinire sau patriotism local, apelăm la una din enciclopediile fotbalistice de dinainte de 1990, ştiut fiind faptul că pe vremea aceea Lugojul era un fel de „răţuşca cea urâtă” a României, pe care nu o iubea nici Ceauşescu şi nici… consoarta.

Enciclopedia ”Fotbal de la A la Z” a apărut, sub semnătura lui Mihai Ionescu şi Mircea Tudoran, la Editura Sport Turism, în două volume de peste 550 de pagini fiecare. Primul dintre acestea a văzut lumina tiparului în anul 1984 şi este dedicat istoriei fotbalului autohton. El consemnează începuturile acestui popular sport în România. ”1899: la Lugoj se înfiinţează Reuniunea de Sport din Lugoj, disciplina sportivă principală fiind fotbalul”, scrie în enciclopedia citată.

Suporterii timişoreni, către favoriţi: ce faceţi, vă daţi bătuţi?!

La 20 august 1902, F.C. Timişoara (în culorile alb-verde, cum scriu gazetele epocii) a primit replica echipei Reuniunea de Sport din Lugoj – Lugosher Sportverein, în primul meci de fotbal intercluburi oficial desfăşurat pe teritoriul României de azi. Un meci istoric, încheiat cu victoria lugojenilor, care s-au impus cu scorul de 3 -2. Aşa cum am mai scris, meciul s-a disputat pe terenul nou construit al Fussballclubs von Temeswar (denumirea oficială a clubului timişorean), stadionul fiind ridicat pe actualul Bulevard Mihai Viteazul din Timişoara, pe locul clădirii Politehnicii.

„Selecţionata” Lugojului cuprindea români, germani, maghiari şi evrei: Pollak – Nagy, Siegfried – Berceni, Gîndu, Oprea – Kral, Györbiro, Morgenstern şi Brediceanu. Ca o curiozitate, ambele echipe au evoluat în câte 10 jucători. Preşedintele Reuniunii de Sport din oraşul de pe Timiş a fost un oarecare domn Ernst Haas, care a făcut şi… oficiile de arbitru. Presa vremii consemna că, la finalul partidei, spectatorii timişoreni, nemulţumiţi de rezultat, au intrat pe teren şi au îndemnat jucătorii să continue jocul: ”Ce faceţi, vă daţi bătuţi? Jucaţi în continuare!”. Ei că nu ştiau că meciul are o durată determinată, dar până la urmă au acceptat înfrângerea, promiţând „revanche” lugojenilor.

Prima victorie într-un meci internaţional intercluburi

După ce, la 4 august 1902, fotbaliştii noştri au fost învinşi pe teren propriu (stadionul lugojean fusese inaugurat exact cu un an în urmă), de către echipa ”Szabadka” din actualul oraş Subotiţa, din Serbia, Reuniunea de Sport din Lugoj a reuşit prima victorie internaţională inter-cluburi, consemnată entuziast în ziarul ”Drapelul” al lui Valeriu Branişte. Meciul Reuniunea Lugoj – Reuniunea Vârşeţ, terminat cu scorul de 4 – 1 în favoarea lugojenilor, a avut loc la 19 iulie 1903. Cu toate acestea, având în vedere că Lugojul, Subotiţa şi Vârşeţul făceau toate parte din Imperiul Austro-Ungar, istoria acelor vremuri a consemnat ca primă partidă internaţională cea dintre Selecţionata Oradei cu echipa engleză Bishop Auckland, desfăşurată în oraşul de pe Crişul Repede. Noi rămânem la ideea cu întâietatea lugojenilor! (c) Cristian Ghinea

Reclame

Read Full Post »

O contribuţie interesantă în domeniu a dus-o minoritatea ucrainiană din Lugoj. În anul 2007, la Biserica Ortodoxă Ucrainiană din Lugoj toaca avea alt ritm. Trecătorii de pe strada Plopilor, unde se află lăcaşul de cult, remarcau, pe lângă troiţa de lemn, un dispozitiv original, rar întâlnit în Banat. Era o toacă – morişcă, acţionată de o manivelă, iar roata cu spiţe de lemn avea în capăt nişte piese rotunde, prinse cu lanţuri de corpul roţii. Acestea, prin învârtire, lovesc ritmic o scândură (toaca) aflată în partea inferioară a ingeniosului dispozitiv.

Toaca buna

„O astfel de toacă este folosită în mod tradiţional în Maramureş, iar anul acesta, de Paşti, am adus şi noi la Lugoj una la fel, tot din Maramureş”, ne spunea P. On. Ilie Albiciuc, protopopul Bisericii Ortodoxe Ucrainiene din Lugoj. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Acest pomişor e mai mult o stare de sprit.

DSC00657

Read Full Post »

Trei mandoline şi o domra (cam tot acelaşi lucru) pozează împreună în pauza unui concert 🙂

Read Full Post »

Perioada de început de martie este marcată, ca de obicei, de sezonul mărţişoarelor şi de tot ceea ce înseamnă Ziua Femeii. Începutul primăverii este asociat în mod firesc cu ideea de dragoste, de romantism. De aceea ne-am gândit să facem o incursiune în lumea căsătoriei în Banatul tradiţional, ca parte a istoriei neconvenţionale a Lugojului.

Chiar la intrarea în impunătorul sediu al Muzeului de Istorie, Etnografie şi Artă din Lugoj, te întâmpină o încăpere mare, plină cu costume populare şi fotografii de epocă. Acolo se află un car mare şi unul mic încărcat cu tot felul de obiecte de epocă, iar alături este un alai de muzicanţi. Explicaţia pe care ne-o oferă dr. Daciana Vuia, directoarea Muzeului, este că a dorit ca, încă de la intrarea în instituţie, să te întâmpine un alai tradiţional de nuntă din Banat, cu care cu zestre şi muzicanţi.

Nunta banateana (4)

Nunta era un mare eveniment în Banatul de odinioară, în care ”fala” era un aspect foarte important de subliniere a statutului social. Dar trecutul nu trebuie idealizat. Realitatea mariajelor din Lugojul şi Banatul de odinioară era departe de a fi ideală.

Nunta banateana (16)

Dr. Daciana Vuia spune că ”am intreprins o anchetă etnografică orală, în vara anului 2013, în satul Chizătău, comuna Belinț, din dorința unei abordări regresive, ce pleacă de la zi, analizând trecutul, într-o încercare de reconstituire a multitudinii gesturilor atitudinale circumscrise unei adevărate politici economice a căsătoriei – negocierea zestrei viitorilor miri. Situat pe şoseaua europeană ce leagă Timişoara de Lugoj, satul Chizătău nu iese cu nimic din tipicul aşezărilor rurale din câmpia Timişului, în alegerea lui primând motivaţia generată de apartenenţa personală la această comunitate dar şi de reminescenţele, în amintirile copilăriei mele, ale unei retorici tradiţionale vis–a–vis de obiceiurile legate de căsătorie”.

Negocieri prenupţiale: peţitul, tocmeala zestrei, nunta şi ospăţul

Încheierea unei căsătorii se făcea după un tipic care conţinea obligatoriu, elemente cheie, respectate cu strictețe: pețitul, cererea în căsătorie însoțită de tocmeala zestrei, logodna (căpara) și căsătoria religioasă urmată de nuntă (ospățul).

Nunta banateana (3)

Daciana Vuia descrie în mod viu negocierile de nuntă: ”Constituirea unui cuplu debuta cu alegerea partenerului, la care o rudă sau o cunoștință comună mergea în pețit, și continua cu negocierea zestrei – o discuție purtată între părinții celor două familii. Așadar, într-o lume în care intimitatea era practic, inexistentă, viitoarea viață în doi era negociată de părinții celor două cupluri care stabileau de comun acord consistența zestrei. Una dintre interlocutoarele mele, căsătorită în perioada interbelică, mi-a destăinuit: <<Când m-am măritat iò, or zâs socrii mei că mă iau dă noră, că le place dă mine, da să-mi dea părinții mei un lanț dă pământ de la drumu’ mare – era prima dă bun pământu ăla, și mama me o zâs că mi-l dă. M-o dat șî jumătace dîn galbenii dă aur, șî dîn ăi mari, șî dîn ăi mici, aialaltă jumătace i-or rămas la sora me care s-o măritat în casă>>”.

Căsătoria din dragoste, un ”privilegiu” al săracior

”Căsătoria din dragoste era un privilegiu al celor săraci, în timp ce mariajul bazat pe rațiuni economice rămânea, o constantă a ruralității bănățene interbelice”, spune muzeograf dr. Daciana Vuia, dar acest lucru era valabil şi pentru societatea lugojeană, dominată de solida clasă de mijloc a comercianţilor şi meşteşugarilor. Meseriaşii, care îşi transmiteau avutul din generaţie în generaţie, nu erau nişte risipitori. ”Să nu izâdiţi”, adică să nu risipiţi, erau devizele acestor gospodari. În acest condiţii, nu e de mirare că erau foarte atenţi la aspectul mariajului, care putea aduce un plus de stare materială.
Etalarea zestrei era elemetul cheie al nunţii bănăţene de odinioară. Daciana Vuia face o afirmaţie tranşantă, mergând până acolo că urmărirea asectului material a făcut ca zestrea în sine să fie partea esenţială a nunţii, iar iubirea firească dintre tineri să fie un element secundar: ”Invocându-se dorința îmbunătățirii stării materiale prin mărirea suprafeței de pământ sau prin sporirea numărului de galbeni de aur, se încheiau de multe ori căsătorii premature, fapt ce ilustrează poziția ingrată a fetei, obligată să-și asume responsabilitățile majore ale unui mariaj mult prea timpuriu : familie numeroasă, copii mici, muncă fizică până la epuizare :<>. Prin prisma acestor considerații, putem afirma că zestrea se afla în spatele codificărilor sociale ce au călăuzit viața cuplului bănățean de odinioară. Chiar dacă căsătoria rămânea o instituție absolut necesară sănătății unei societăți, cel mai adesea, ea era viciată de zestre”.

Zestrea e totul. Ce mai contează sentimentele?

”Norma” Lugojului şi Banatului interbelic era încheierea căsătoriilor între familii cu același statut material și social. Mereu în cătarea unei lovituri norocoase, a unei ”partide” bune, părinţii îşi impuneau voinţa asupra copiilor, care sufereau traume, căsătorindu-se la vârste fragede, mai ales fetele, aflate sub controlul atent al părinţilor şi bunicilor.

Nunta banateana (10)

Daciana Vuia face, într-un material bazat pe anchetele sale sociale, o observaţie foarte interesantă: ”Neamul rău sau vița slabă, cum au numit-o interlocutoarele mele, reprezenta o identitate derivată din condiții materiale modeste, uneori în ciuda unui trecut cu un comportament ireproșabil”.
Raportarea la ierarhia socială tradițională, în care noțiunea de neam coincidea cu cea de avere, era definitorie în formarea unui cuplu.

Nunta banateana (15)

”La nivelul raporturilor sociale micro-grupale, fiecare familie era conștientă de identitatea sa, moștenind și purtând în tăcere povara intereselor materiale. <<Năince vreme s-o căutat vița, nu ca acum, nici nu ști pă cine iei>>, mi-a spus o bătrână interlocutoare. Descendența tânărului dintr-o viță bună sau slabă reprezenta un factor foarte important în încheierea căsătoriei”, precizează Vuia.

Tinerii, captivi ai nefericirii consumate până la final

Uneori, cu zestrea ţi se ”scoteau ochii” şi după ani de zile! Daciana Vuia evocă un episod foarte neplăcut, dar la ordinea zilei în acelşe vremuri: ”Discuțiile despre zestre adusă în casă își demonstrau validitatea în timp, chiar după ani de zile de la consumarea faptelor: <<Odată, m-am grăbit la o înmormântare și am luat pă mine cotrânța neagră, dă păr, a lu’soacră-mea și atunci ea m-o zâs: Tu să iei țoale adusă parce de la mama te, nu pă a mele. Imediat s-o dai jos. M-o părut tare rău atunci. Eram la ei noră dă vro șapte – opt ani. Aveam șî fată>>”.

Nunta banateana (17)

Fotografii originale, aflate în colecţia Muzeului de Istorie, Etnografie şi Artă din Lugoj

Veţi spune că pretenţiile exagerate ale noii familii puteau fi lăsate în urmă prin divorţ. Teoretic, da. În realitate, însă, spune Vuia: „”Conflictele dintre sentimentele individului și pretențiile exagerate ale noii familii, ar fi fost generatoare de stări tensionate ce impuneau divorțul. Într-o epocă în care cenzura comunității funcționa din plin, amendând asemenea gesturi, cei care aveau curajul să pună această problemă, întâmpinau intransigența și refuzul propriilor părinți, cuplul fiind condamnat, de cele mai multe ori să-și consume nefericirea până la final”.

”Năince vreme părinții or dictat, nu copiii”

Consilierea matrimonială, mai bine zis directia de urmat, fără comentarii, era dată de părinţi.

Nunta banateana (1)

”Influența și sugestiile părinților reprezentau puncte de referință în conturarea oricăror opțiuni matrimoniale ale tinerilor. Prin căsătorie, ei trebuiau să accepte dorințele impuse de familie, chiar dacă acestea nu coincideau întotdeauna cu idealurile personale. ”Năince vreme părinții or dictat, nu copiii”, mi-a mărturisit o bătrână. De cele mai multe ori, legăturile conjugale se realizau prin implicarea alterității ce presupunea participarea și apropierea celorlalți, a părinților și bunicilor – un argument în plus al spațiului extrem de redus al vieții private de cuplu . ”M-am măritat cu el că așa or zâs părinții mei că-i bine, că-i copil bun. Îți spun drept, mie nu m-o prea plăcut dă el, da, după un timp, l-am îndrăgit șî io ”– acesta fiind cazul fericit al unei interlocutoare. În multe situații, tinerii se trezesc captivi ai unor relații frustrate de lipsa iubirii și comunicării, prizonieri ai unor căsnicii stabilite exclusiv sub semnul bogăției zestrei”, subliniază Vuia.

Nunta banateana (13)

În concluzie, departe de a fi ideală, în ”strategia” nunţii tradiționale bănățene prima statutul material al viitorului partener, iar căsătoria era adesea o afacere de familie.
(c) Cristian Ghinea


Mulţumiri doamnei directoare Daciana Vuia pentru sprijinul acordat în realizarea acestui material despre familia bănăţeană de odinioară. 

 

Read Full Post »

cer de primavara

Cer de primăvară! Un interesant joc de lumină – duminică, 7 aprilie 2019, Lugoj.

 

Read Full Post »

anniversary-2x

Happy Anniversary with WordPress.com!
You registered on WordPress.com 9 years ago.
Thanks for flying with us. Keep up the good blogging.

Read Full Post »