Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘cultura Lugoj’ Category

La începutul anilor ’90, în una din turlele bisericii cu două turnuri, a fost făcută, din întâmplare, cea mai mare descoperire care vorbeşte de trecutul Rugii şi al breslelor: steagul Corporaţiei Cojocarilor, datând din 1893 şi o eşarfă cu dantelă ce consemna donaţia către biserică, din acelaşi an. Steagul, de mari dimensiuni, e lucrat din mătase şi are o emblemă din piele de căprioară care reprezintă doi lei şi o masă de cojocărie.

Breasla Cojocarilor era una din cele mai puternice bresle lugojene şi îl avea ca patron pe Sf. Ilie. Cojocarii, care au făcut importante donaţii Bisericii ortodoxe (baldachine, prapuri, candelabre, icoane) se numărau printre cei mai generoşi sponsori ai Rugii.

DSC_0842

Prima breaslă înfiinţată la Lugoj a fost cea a Olarilor, în 1746, iar în 1893 a fost sfinţit steagul Cojocarilor, păstrat într-o ramă specială la sediul Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. Din acelaşi an, 1893, datează şi eşarfa Naşului Rugii Lugoene, conservată şi ea în mini-muzeul amintit. Este o eşarfă de mătase albastră, pe care sunt trecuţi cu litere aurii naşii Rugii din 1893: Lupu din Buchin şi soţia.

steag argasitori 1909

Tot acolo se găsesc steagul Breslei Argăsitorilor din 1909 şi eşarfa Breselei Argăsitorilor, din 1930. Asocierea Măiestrilor Argăsitori s-a înfiinţat la Lugoj în 1906, după cum arată ziarul de epocă „Drapelul”, pus la dispoziţie de cercetătoarea Patricia Manea, cea care a consacrat studii interesante simbolisticii de pe aceste vechi steaguri.

Eşarfele amintesc că meseriaşii erau susţinătorii financiari ai Rugii Lugojene (Mihail Bejan, membru al celebrei familii lugojene, spune că prima ediţie a Rugii s-a ţinut la 1854, prilej cu care s-a adunat „toată poporimea oraşului”).

Vasile Belintan

Alte steaguri, ale Măcelarilor şi Agricultorilor (ambele din 1932) precum şi drapelul Clubului de Fotbal „Vulturii” (din 1921) se află la Muzeul de Istorie, Artă şi Etnografie. Meseriaşii lugojeni se conduc şi acum după acelaşi statut, care datează din anul 1884. Corporaţia Meseriaşilor are în prezent 186 de membri şi este condusă de dl. Vasile Belinţan – foto. (Cristian Ghinea, pentru blog)

Reclame

Read Full Post »

Profesorul emerit Nicolae Ghinea s-a născut la Poiana Mare (judeţul Dolj) în 4 august 1938 (tatăl, Ghinea P. Mircea; mama, Maria, născută Pădureanu). A îmbrăţişat cariera didactică şi a petrecut 44 de ani la catedră. Prozator şi publicist, s-a legat de viaţa spirituală a municipiului Lugoj. La doar 36 de ani, a obţinut cel mai înalt grad didactic, cel de profesor emerit (30 iunie 1974). La ora actuală, este singurul dascăl din Lugoj care deţine acest grad didactic. De azi, profesorul emerit Nicolae Ghinea devie octogenar. La mulţi ani!

A urmat cursurile Liceului Pedagogic din Craiova (1952-1956) şi Facultatea de Filologie, secţia Limba şi Literatura Română, Universitatea Timişoara (abs. 1970).A fost director al Şcolii Generale nr. 6 din Lugoj timp de aproape 22 de ani, atât înainte, cât şi după 1990 (1972-79, 1984-1989, 1994-2000). Ales în fruntea Societăţii de Ştiinţe Filologice – filiala Lugoj (1976 – 1980), a reprezintat mişcarea literară la sesiunile naţionale de la Lugoj, Timişoara, Bucureşti, Braşov, Constanţa. A colaborat cu studii, articole şi texte literare la “Tribuna” Cluj, “Cuvinte româneşti” şi “Banat” Lugoj, “Tibiscus” Uzdin (Banatul Sârbesc) etc.

Prof em Nicolae Ghinea

Lansare de carte Nicolae Ghinea – despre Eugen Gangan, în cadrul Festivalului internaţional „Lugoj Clasic” ediţia a II-a, 2017

Debutul publicistic a avut loc în 1975, cu un eseu pe marginea simplificarii programelor şcolare, în revista „Tribuna” din Cluj. Debutul editorial – cu volumul „Calendar de suflet”, (1998) – publicistică. A iniţiat şi condus revista „Cetatea Şcoală”, din care au apărut 16 numere în perioada martie 1995 – decembrie 1999.

DSC05519

Cinci ani la rând, a publicat în săptămânalul lugojean „Redeşteptarea” articole de literatură. Rubrica intitulată „Calendar de suflet” care a însumat aproape 300 de ediţii, a fost urmată de o alta, „Limba noastră cea română”. Din 2015, a reluat şirul rubricilor permanente în săptămânalul „Redeşteptarea”, de această dată cu o rubrică dedicată limbii române corecte, în cadrul paginii de educaţie. Timp de peste cinci ani, a avut o emisiune radiofonică de cultivare a limbii, intitulată „Rosturi şi rostiri”. La acelaşi post de radio (Europa Nova Lugoj) a prezentat, timp de un an, substanţa unui roman dedicat marii gimnaste lugojene Alina Goreac.

DSC05525

A publicat următoarele volume: Calendar de suflet, [publicistică], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 1998; Calendar de suflet, II, [publicistică], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 1999; Calendar de suflet, III, [publicistică], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 2000; Stilistica în şcoală, [lucrare de specialitate], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 2000; Calendar de suflet, IV, [publicistică], Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, 2001; Eugen Gangan – omul şi actorul, [volum biografic], Lugoj, Editura Nagard, 2002; „Mărinaş”, [roman], Lugoj, Editura Nagard, 2005; Mărinaş – un nou zbor [roman], Lugoj, Editura Nagard, 2007; Mărinaş – viaţa ca o paradă (2009) [roman], Lugoj, Editura Nagard, 2009; Insomnambulisme [proze], Lugoj, Editura Nagard, 2010; Funambulisme (2014) „Nagard” Lugoj. [proze], Lugoj, Editura Nagard, 2014, Eugen Gangan – omul şi actorul, 50 de ani sub luminile rampei ed. II [volum biografic], Lugoj, „Vera” roman, Partoş 2016, Editura Eurostampa Timişoara, 2017, „Probleme de istorie şi critică literară – Tribuna 1960 – 1965”, Editura „Partoş”, Timişoara, 2018. Acest volum marcehează cei 80 de ani ai autorului şi debutul său publicistic, în prestigioasa revistă „Tribuna” de la Cluj.

Foto Ghinea Nicolae BUNA

La apariţia revistei „Cetatea şcoală”

Referinţe în volume : Aquilina Birăescu, Diana Zărie: Scriitori şi lingvişti timişoreni (1945-1999). Dictionar bibliografic Editura Marineasa, Timisoara, 2000,.; Constantin Buiciuc, Oglinda lui Narcis, II, Timişoara, Editura Marineasa, 2001, p. 87; Marius Sârbu, Simion Todorescu, Scriitori lugojeni, Timişoara, Editura Mirton, 2002, p. 97 – 104.

Nicolae Ghinea 1

2004 – lansare de carte la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj

Referinţe în periodice : Corin Jianu „Recurs la morală – Mărinaş, o viaţă cu sufletul la gură” Banat nr 11, an IV, noiembrie 2007, p. 20 ; Corin Jianu „Mărinaş, viaţa ca o mărturie de credinţă” „Banat”, 2009, nr 8 (68), p.6, Livius Petru Bercea „Nicolae Ghinea şi discreţia gesturilor culturale”, „Renaşterea bănăţeană” / „Paralela 45” , nr. 6611 octombrie 2011, p. 7; Zeno Magheţiu „Despre un calendar de suflet” Cuvinte româneşti an I, nr. 2, 2002, pagina 5; Dorin Murariu „Fluxul memoriei” Redeşteptarea 527, 28 VI – 4 VII 2001, p.11, Dorin Murariu „Trecut-au anii…” Redeşteptarea nr 504 18-24 ianuarie 2001, p.11, Dorin Murariu „Sufletul cultural” Redesteptarea 394 10-16 XII 1998, p.11, Dorin Murariu „Omul şi actorul” Redesteptarea nr 599 21-27 XI 2002, p.11 Constantin Buiciuc „”Itinerar aleatoriu printre valorile culturii române” Redesteptarea 473 15-21 VI 2000 p11, laurenţiu Nistorescu – „Despre Tribuna, de la tribuna istoriei”, „„Renaşterea bănăţeană” / „Paralela 45” , marţi 3 iulie 2018, p. 8.

Read Full Post »

La 16 iulie 2018 a trecut în eternitate părintele Constantin Târziu, fiu al comunei Belinţ şi rector al Bisericii Ortodoxe Române din Paris.

A murit părintele Constantin Târziu, rectorul Bisericii Ortodoxe Române din Paris. Incredibila aventură a vieţii sale a cuprins exilul, disidenţa, dar şi împlinirea destinului de păstor al sufletelor ortodocşilor români din capitala Franţei. Plecat în lumea mare de lângă Lugoj, din Belinţ, s-a întors la obârşie, după 35 de ani petrecuţi în Occident. Alături de soţia sa franceză, Catherine, a mai trăit în pace trei ani în pitoreasca aşezare timişeană.

Paranteze deschise TEN TV impreuna cu p Constantin Tarziu

A murit părintele Constantin Târziu, rectorul Bisericii Ortodoxe Române din Paris. La sfârşitul lui ianuarie 2016, în studioul Ten TV, îmi povestea incredibila aventură a vieţii sale. Odihneşte în pace, părinte !

Realizarea vieţii sale a fost restaurarea bisericii româneşti din Paris. Biserica – monument istoric “Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail”, a cărei piatră de temelie a fost pusă la 1374, a fost restaurată prin strădaniile părintelui Târziu cu bani proveniţi de la Statul Francez, Preşedinţia României şi nu în ultimul rând, de la enoriaşii din capitala Franţei.

Remarcabil, restaurarea Bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” a primit Premiul III pe ţară din partea Patrimoniului Monumentelor Franceze. “Este o restaurare considerată unică în Paris, având în vedere că şi la interior s-au restaurat picturile din secolele XVII-XVIII şi vitraliile din secolele XVIII-XIX”, spunea cu acel prilej părintele Târziu.

În total, la acea oră, se investiseră pentru restaurare nu mai puţin de 980.000 de euro, dintre care Statul Francez a contribuit cu 300.000, iar Preşedinţia României a oferit 57.000 de euro. Ulterior, Departamentul pentru Monumentele Istorice din Franţa a oferit încă 38.000 de euro pentru lucrări, devizul ridicându-se la 100.000 de euro.

Constantin Tirziu 2

 

„Suntem foarte bucuroşi că am reuşit, plec de la Paris împăcat”, spunea părintele Tărziu.

În 2015 a revenit la Belinţ, unde a adus, pe bucăţi, o casă maramureşeană autentică, realizată sută la sută din lemn şi veche de peste 100 de ani! Astăzi, casa părintească a părintelui Târziu împarte curtea cu cea maramureşeană, ca dovadă postumă a respectului pentru tradiţie care i-a ghidat viaţa. Odihnească în pace! (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

De astăzi, mezzosoprana Aura Avram Twarowska face parte din Academia Româno-Americană de Artă şi Ştiinţe.

Decizia a fost luată în prestigiosul for academic româno-american miercuri, 23 mai, în cadrul celui de-al 42-lea congres al acestuia, desfăşurat sub titulatura „ARA la Centenarul Marii Uniri”, la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca. Congresul se desfăşoară în perioada 23-26 mai.

Astăzi Aura Twarowska a fost primită oficial, iar acceptarea s-a facut prin votul membrilor pe baza unui dosar de studii şi activitate.

În semn de mulţumire pentru primirea ca membru in ARA, Aura a susţinut un recital pentru cei prezenţi la congres cu lucrări din creaţiile lui Gabriel Fauré şi Tiberiu Brediceanu, în Sala cu Oglinzi a Primăriei din Cluj Napoca, acompaniată la pian de Evelin Roman.

32783829_10215272778320037_5572317117023256576_nEvenimentul primirii solistei de operă în American Romanian Academy of Arts and Science vine într-un moment cum nu se poate mai potrivit, cu o zi înainte de deschiderea oficială a Festivalului Lugoj Clasic, al cărei director artistic este.

Președinte în organizarea Congresului ARA, ediția 42, din acest an este Dan Fornade (doctor în ştiinţe, profesor universitar, savant, scriitor, membru onorific al ARA), iar vice-președinte este prof.univ. dr. Ioana Ionel (director al Centrului de Cercetare al Universității Politehnica din Timișoara).

Preşedintele Academiei Româno-Americane de Științe și Arte din S.U.A. (American Romanian Academy of Arts and Science, ARA) este dr. Ruxandra Vidu, profesor universitar la California Davis University, cercetător multiplu premiat în domeniul nanomaterialelor şi nanotehnologiilor, cu numeroase invenţii brevetate în S.U.A.

Academia Româno-Americană a luat fiinţă în anul 1975, în California, prin contribuţia unor intelectuali români stabiliți în America.

Cristian Ghinea

Read Full Post »

O statuie de mare valoare simbolică zace uitată în Cimitirul Catolic

Ioan Nepomuk, patronul catolicilor din Banat, a avut pe vremuri o statuie şi la Lugoj. Statuia era amplasată în faţa fostei Băi Comunale de pe malul Timişului. În anii ’70, autorităţile au vrut să distrugă statuia, însă ea a fost salvată, prin reamplasarea într-un loc mult mai discret: Cimitirul Romano-Catolic din Lugoj, unde a supravieţuit regimului de tristă amintire.

Astfel de statui există în toată Europa Centrală, dar şi în câteva oraşe din România, iar valoarea ei este una de simbol. Toate aceste statui, denumite şi „monumentele ciumei”, comemorează sutele de mii de victime ale epidemiei de ciumă care a bântuit Europa anilor 1738-1739.

Ucis pentru că nu a divulgat taina spovedaniei

Legenda spune că Johannes von Nepomuk a refuzat să-i divulge regelui Wenzel al Boemiei păcatele spovedite lui de către regina Ioana. Nepomuk a respectat tainele Sfintei Împărtăşanii, chiar dacă pentru asta a plătit cu viaţa: a fost torturat, apoi ucis şi aruncat de pe Podul Carol din Praga în apele Vltavei. Pentru această mărturie de credinţă, el a fost sanctificat. Este considerat ocrotitorul Boemiei natale, dar şi al celor ce păstrează o taină, cu bunăcredinţă. Statui ale Sfântului Ioan Nepomuk se află în numeroase oraşe din Europa Centrală, dar şi în România, la Timişoara („monumentul ciumei” amplasat, din anul 1756, în Piaţa Libertăţii), Arad, Oradea, Suceava şi Sibiu. A mai existat o statuie în judeţul Bihor, la Băiţa, care a fost distrusă de comunişti în anii ‘60, pentru a face cale de acces la minele de aur din zonă. Aceeaşi soartă putea să o aibă şi statuia de la Lugoj, salvată la timp prin relocarea ei în Cimitirul Romano-Catolic.

Şi azi, lugojenii pun coroane la statuia lui Nepomuk

Monumentul ciumei era amplasat în vecinătatea fostei Băi comunale, pe latura dinspre Timiş a actualei Case de Cultură a Sindicatelor. Statuia trona în mijlocul aşa-numitei Butterplatz, „Piaţa de unt”, unde lugojenii cumpărau lapte, smântână şi brânzeturi aduse din satele şvăbeşti din împrejurimi: Pietroasa, Darova sau Niţchidorf. La începutul anilor ’70, când a început construcţia Casei de Cultură a Sindicatelor, statuia Sfântului Ioan Nepomuk a fost luată cu macaraua de la IRIL şi relocată, pentru a nu fi distrusă. Ea a fost adusă în Cimitiorul Romano-Catolic, laolaltă cu alte statui catolice din oraş, cu însemne religioase la vedere. Deşi are două secole vechime, monumentul este în stare bună. Din păcate, placa de marmură de pe soclu şi cea de fier de pe gardul înconjurător s-au pierdut atunci când aceasta a fost mutată, odată cu date importante despre constructor.

Lugoj statuia Sf Ioan Nepomuk protectorul Banatului

Patron al primului spital din Lugoj

Sf. Ioan Nepomuk a fost şi patron al primului spital din Lugoj, înfiinţat la 1842 şi reconstruit la 1871, în localul de pe strada Bucegi 21, unde azi funcţioneză Şcoala de Artă şi Corporaţia Meseriaşilor. Preşedintele corporaţiei, Vasile Belinţan, spune că tatăl său, care a realizat mozaicul de la Casa de Cultură a Sindicatelor şi vazele de pe malul Timişului, este unul dintre cei care au salvat monumentul, sperând ca, la un moment dat, acesta să fie readus unde a fost. „Statuia trebuie reamplasată undeva în oraş, pentru că este un simbol al Banatului. Monumentul e în stare bună, dar locul lui nu este în cimitir, ci undeva într-un parc” – e de părere Vasile Belinţan.

Oricum, sfântul nu a fost uitat. În fiecare an, de Sf. Maria mică, data pelerinajului la Radna, lugojenii pun coroane la statuia lui Ioan Nepomuk. Şi azi, cei care intră pe aleea principală a Cimitirului catolic, pot vedea coroanele proaspăt aşezate la soclul acestui simbol ce trebuie repus în drepturi. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Viața lui Ioan Ștefan Török este una dedicată în întregime muzicii. Născut la Lugoj, la 15 iulie 1949, nea Öcsi, cum îl cunosc prietenii, a cântat în diferite formații, a colaborat cu muzicieni importanți și a bătut țara în lung și-n lat. A cântat în cluburi, casinouri și restaurante din Lugoj, Orșova, Băile Herculane, Mamaia și alte stațiuni de pe litoral. De la el vom afla care era atmosfera la Revelioanele din anii 70-80, cine erau cei mai petrecăreți și cum i-a cântat marelui fotbalist Hagi, în 1986.

Ginerele lui Muschong, dezmoștenit, cânta pe pianul familiei

Ioan Ștefan Török a început studiul pianului încă din clasa I. A studiat în particular primii trei ani cu doamna Ciorogariu (soția artistului Tibi Ciorogariu), apoi a continuat cu doamna Pelionis, de la Școala Populară de Artă. În clasa a VII-a a întrerupt pregătirea (a urmat școala profesională la Arad), dar a continuat să cânte pe pianul de acasă, pe care și-l amintește cu drag: ”În vremurile grele de la începutul anilor 50, ai mei au cumpărat un pian vienez J. Wopaterni, recuperat de la o fostă mânăstire de călugărițe. La noi mai venea din când în când Elemer Patyanszky, ginerele marelui industriaș lugojean Jakob Muschong. Era fără avere, trăia modest, într-o casă pe Caransebeșului, unde era uleinița Irma Gelber. Singura lui bucurie, pe sărăcia aia, era să cânte la pian. Și chiar știa, cânta partituri clasice, operetă, se vedea că are cultură muzicală”.

DSC00434

Lugoj, anii ’70: Nelu Zgârdea, Vio Friedmann, Liviu Popescu, Al. Creţu, Ştefan Ioan Török ,Tibi Roşu.

După ce a făcut armata la Jandarmi (până în 1970) și cu școala profesională absolvită, s-a angajat la ”Timișul”. Muzica a rămas preocuparea nr. 1, ultimii trei ani de pian i-a făcut cu marea profesoară Clara Peia (i-a fost colegă Elisabeta Toth, viitoarea directoare a Școlii de Muzică ”Filaret Barbu”). Cu profesoarele Micșa și Spăriosu a studiat și canto (alături de Zeno Argalaș, Lușu Penescu și Relu Bogdan, viitorul mare trompetist de jazz).

Noi, artiştii, eram punctul de atracţie la ”Dinamo”

Cu această pregătire solidă, în 1974 intră în trupa care cânta la Restauratul ”Dinamo”, alături de Mircea Moise (chitară solo, șeful formației), Viorel Tașcă (pian și acordeon), un excelent muzician, deși era orb, Ioan Bichler (trompetă), Costică Vieru (tobe), Ioan Devai (chitară bass). Ștefan Török cânta pe atunci la o pinaină ”Doina”, de fabricație românească, pe care a schimbat-o mai târziu cu o orgă Gem, adusă prin vamă, din Germania.

”Programul era în fiecare seară, lunea era liber. Acolo am ținut primul meu Revelion şi tot aşa le-am petrecut pe următoarele – în orchestră! Nu erau probleme cu repertoriul pe atunci, aveam partituri internaţionale, doar atât că repertoriul trebuie raportat din timp la secţia de Cultură de la primărie. Anii ’70 erau mai relaxaţi. Mircea Moise se repatriase după un an în Franţa şi adusese cu el scule bune, inclusiv o staţie Guild de 80 de Waţi. Aveam un repertoriu bogat, de la ”Plaisir d’Amour” la Demis Roussos ”, iar de la familia lui Puiu Bichler şi de la bătrînul Taşcă învăţasem piese mai rare, ca ”Piaţa Persană”, dar care au avut priză la public.În mod obişnuit, aveam program de cafe concert cam o oră şi jumătate, apoi, de la nouă la zece seara, muzică de dans. Noi, artiştii, eram punctul de atracţie al restaurantului!”

”Cântam cu derogare de la serviciu”

Din cauza „mâncătoriilor dintre artişti”, după trei ani, Török părăseşte „Dinamo” şi trece la o nouă etapă. În 1977 înfiinţează o altă trupă, cu Nelu Zgârdea (vocal), Mircea Moise (chitară) şi Gligor (Grigore) Bosescu, la tobe plus vocal. Cu aceştia cîntă Revelionul ‘78 la Parc Hotel din Drobeta Tr. Severin, apoi, din mai ’78 asigură muzica la „Dierna” Orşova. Iar de aici, trambulina spre Litoral – visul artiştilor! – era asigurată.

Viaţa de artist nu era chiar rea la finele anilor ’70. “Aveam cazare şi masa asigurată la hotel, patru mese pe zi. Aveam un atestat pe baza căruia eram plătiţi, plus că în perioada respectivă se nimerea să mai fie şi nunţi. Atestatul era pe patru categorii. Eu eram angajat la OCL, dar aveam derogare ca artist. Se cânta cu derogare!”

DSC00433

SUS Nelu Zgârdea, Ştefan Ioan Török, Miti Câmpan, Liviu Popescu. JOS Öcsi Egri, Alexandru Creţu.

Török îşi aminteşte că a avut Revelioane frumoase, cu trupa, la Herculane. La ”Diana” au cântat în 1978, la deschiderea hotelului, invitaţia şefului de unitate, Golopenţia. Lugojenii au încins atmosfera de Revelion şi la alte hoteluri din Herculane: ”Afrodita”, şi ”Roman”, ultimul în 1983. Din când în când, li se alătura şi o trupă de sârbi, care veneau cu micul trafic de frontioeră. Mai târziu, au cântat două luni pe Litoral în aceeaşi formaţie, la Saturn, Mangalia, apoi s-au mutat la Mamaia. Mereu pe drumuri, în iarna anului ‘78 au cântat la „Zorile” în Constanţa cu doi greci, fraţii Ioannidis, apoi la Berăria „Pelican”.

Doamnelor şi domnilor, intră în scenă … trupa ”Stress”!

La Hotel ”Afrodita” din Herculane, la începutul anilor ’80, s-au pus bazele unei trupe lugojene mai puţin cunoscute, însă alcătuită din muzicieni ce aveau să cunoască consacrarea în ţară şi peste hotare.

DSC00438

„Stress Grup”: Liviu Popescu, Ştefan Ioan Török, Al. Creţu (întors, verifica ceva la staţie… tocmai atunci), Nelu Zgârdea,  Vio Friedmann, Tibi Roşu

Alături de şeful trupei, Liviu Popescu (chitară bass, vioară), erau Nelu Zgârdea (solist vocal), Viorel (Vio) Friemann şi Ştefan Török – claviaturi, timişoreanul Alexandru Creţu la tobe şi Tibi Roşu – chitară. Formula a fluctuat timp de doi ani, cât a durat aventura trupei ”Stress”, iar repertoriul era gen pop, cu şlagăre româneşti şi internaţionale.

La Herculane, cele mai tari Revelioane, cu Petrică Moise, Nicoleta Voica şi Maria Ciobanu

”Am avut o viaţă de artist, tot pe drumuri! N-am regrete, ne-am distrat, eram ca o familie”, spune Török, iar un alt muzician din epocă, Zeno Argalaş, îl completează hâtru: „unii se distrau dând bani, alţii, primind bani”.
A mai cântat în diverse formule, alături de Öcsi Egri (ex Sonor, Betta, Stelele) ;i Miti Câmpan, un ”clăpar” foarte bun, apoi cu Toni Kühn, la ”Calul Bălan” din Neptun, localul favorit al turiştilor străini. La Herculane, la ”Afrodita” şi ”Diana”, au cîntat alături de elena Duţă, care tot propunea băieţilor din trupă să vină la Bucureşti; iar la Hotel ”Roman”, vocalistă era o grecoaică, Elena Ketenis. Poate că azi, numele nu spun prea multe, cert este că la Herculane erau cele mai tari Revelioane. I-a acompaniat acolo, la trecerea între ani, pe Petric Moise, Nicoleta Voica sau Maria Ciobanu.

DSC00444

Revelioanele erau momente deosebite, pentru că atunci se mai fentau regulile, într-o țară tot mai sărăcită de obsesia lui Ceaușescu de a plăti cu orice preț (literalmente) datoria externă a României. Török își amintește un morun de peste 100 kg adus la meniu special pentru icre, dar și de felul în care se petrecea pe atunci.

”Ca artiști, în acea perioadă, eram privilegiați. În 1986, la Clubul Castel din Mamaia, cântam împreună cu Costică Răduță de la Romanticii. Venea lume bună acolo. Într-o seară, i-am cântat lui Hagi, aflat în plină glorie. Am ales să-i cântăm melodii machidonești, că el este machidon. Iar noi știam și piese grecești, și machidonești, le cântam cu trupa Stress la Tomis. Hagi era foarte modest, nu voia să iasă în evidență prin nimic, toți ospătarii se agitau, dar el nu făcea caz din asta. Ba, mai mult, a luat venit și la masa noastră, a muzicanților”, spune Török.

Celor mai tineri le reamintim că Steaua București a câștigat Super Cupa Europei la 24 februarie 1987. Echipa bucureșteană, care cucerise Cupa Campionilor Europeni în sezonul 1985-1986, învingea Dinamo Kiev, câştigătoarea Cupei Cupelor prin golul înscris de Gheorghe Hagi, în minutul 44.

Sârbii și machidonii, cei mai tari la chefuri!

Cei mai buni petrecăreți de Revelion erau sârbii și machidonii: ”La Herculane, sârbii erau cei mai dezinhibați la petreceri. Se vedea că veneau din Iugoslavia, care era o țară mai liberă, se comportau firesc, mai liber, plus că aveau și obiceiul acela cu spartul paharelor. La fel pe Litoral, la Hotel Tomis, erau șefi machidoni, oameni de viață, cei mai tari la chefuri! Am cântat cu drag și la Casino, unde era o atmosferă foarte frumoasă! Turiștii ne iubeau, primeam mereu, prin poștă, fotografii făcute de ei. Cea mai frumoasă surpriză a din partea unui grup din Turcia. Ei ne-au expediat de la Istanbul un set de bluze cu modele frumoase, special pentru trupă, așa cum se purtau în epocă”.

DSC00440

Primul din stânga, Ştefan Török . În centrul imaginii, Vio Friedmann (fotografii din arhiva personală a domnului Török)

Török are amintiri frumoase legate nu numai de interpreții pe care i-a acompaniat, dar și cu ansamblurile de balerini și balerine care completau atmosfera Revelioanelor de pe vremuri. La Herculane, trupa de balet îl avea ca personaj principal pe Thury Ștefan, care făcea nu numai numere spectaculoase de balet, ci și pantomimă. Thury Ștefan era timișorean de origine și studiase baletul la Moscova, cu legendara Maia Plisețkaia. ”Soția lui, Mioara, prezenta programul la barul de noapte de la Minerva și o făcea liber, cu mult umor. Eu cântam la un moment dat pe o orgă mică, Poli 800, iar ea țin minte că a spus: Ștefan Török, care cântă la mașina de cusut”!, spune lugojeanul. Alt balerin de primă mână, care dansa alături de soția sa, era Cornel Patrichi.

DSC00445

Despre acei ani, Ștefan Török ne-a povestit cu nostalgie. Și, cum orice poveste are un sfârșit, pentru muzicianul lugojean viața de artist pe drumuri a luat sfârșit în 1990, cu trupa ”2005” din Turnu Severin. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Artistul lugojean, fost membru al trupei “Betta”, s-a impus în show-bizz-ul german şi internaţional

Lugojeanul Viorel Friedmann poate fi considerat un performer al muzicii, pe plan internaţional. De peste trei decenii, piesele compuse sau adaptate de el se află în top-urile muzicii de dans, din Germania şi până în Japonia sau Australia. Compozitor, producător, creator de muzică live şi de studio, cu 25 de ani de prezenţă în show-bizz-ul german, Viorel Friedmann este în top-ul mondial al creatorilor a ceea ce se numeşte “ball-room music”, adică muzică destinată sălilor şi cluburilor de dans.

Vio Friedmann

“Vio” Friedmann, aşa cum este cunoscut în lumea artistică, s-a născut la Lugoj şi a studiat patru ani la Şcoala Populară de Artă din oraş, continuând cu studii de muzică clasică la Conservatorul din Timişoara.

Un maestru al claviaturilor. A fost un talent componistic foarte prolific, dar şi un instrumentist care a devenit maestru al claviaturilor. În anii ’80, orga electronică îşi câştigă faima odată cu muzica new wave, un curent foarte creativ, care a răsturnat canoanele rock-ului dominant până atunci pe scena internaţională.

Vio Friedmann a exploatat foarte bine acest lucru încă din perioada când orga electronică mai purta numele de Moog, după americanul care o inventase, Robert Arthur „Bob” Moog (ca fapt divers, când am vizitat Parisul în 2010, am văzut la muzeul instrumentelor muzicale din „Cité de la Musique” unul din primele sintetizatoare Mooog, donat de familia din New York a pionierului muzicii electronice).

Numele lui Vio Friedmann se leagă de legendara trupă “Betta” de la Lugoj, unde a cântat alături de chitaristul şi vocalistul Josef (Ocsi) Egri, Alioşa Borcsok (tobe), bassistul Adi Ilie (Zamă), chitaristul Alexandru Boian Perin (Boita), flautisul Lucian Ciuchitu şi alţii.

De altfel, mai multe piese ale “Betta”, printre care şi melodia emblematică “Lae Chioru”, s-au numărat printre compoziţiile sale. A mai cântat cu Vio Drăgan, bassistul de la “Şah Mat”, omul care s-a confundat cu istoria cunoscutei trupe din Buziaş, dar şi cu Sandu Bosneac ori Nandy Wick de la “Logic”. În perioada sa lugojeană, era o prezenţă constantă pe scena de la “Clubul Tineretului”. A luat chiar şi un loc I la Festivalul Naţional “Cântarea României”, cu opera rock “Meşterul valah”.

Viorel Târziu, unul dintre fondatorii trupei “Logic”, spune că “îmi amintesc de el nu numai ca maestru al clapelor, dar ştiu că era şi un compozitor mereu inspirat. Avea talentul ăsta, să facă un gen de muzică universală, care să se lipească pe orice şi oriunde, să placă indiferent dacă era pop sau rock”.

Premiul radio WDR 1 îl impune publicului german. În anul 1984, Vio Friedmann soseşte în Germania. Aşa cum au făcut-o mai mulţi rockeri lugojeni de primă mână, precum Freddy Stauber, Nandy Wick sau Ocsi Egri, ca să dăm doar câteva nume, şi Vio Friedmann “alege libertatea”, cum se spunea pe atunci. Libertatea individuală, dar şi de creaţie. Ajuns în fosta RFG, Vio Friedmann începe să lucreze ca şi compozitor şi aranjor, atât pentru muzică live, cât şi de studio. Obţine premiul I la secţiunea pop a concursului „Stadtmusik”, organizat de postul de radio WDR 1, participă la numeroase festivaluri şi evenimente şi stabileşte legături cu muzicieni importanţi ai anilor 80, precum Bobby Kimball, solistul trupei americane “Toto”. După ce s-a stabilit în Germania, Kimball i-a fost nu numai prieten lui Vio Friedmann, ci şi colaborator.

Reţeta succesului internaţional. Desigur, piaţa muzicală din Germania era mult mai competitivă decât ceea ce lăsase acasă, în România. Ideea de aur a lui Vio Friedmann a fost să reuşească într-un domeniu de nişă, mai puţin exploatat: muzica de dans. “Totul a pornit de la ideea de a adapta hiturile arhicunoscute ale unor interpreţi precum Elton John, George Michael, Phil Collins ori ale trupei Carpenters, şi a le aranja pentru dans”, spune Vio Friedmann despre reţeta succesului său internaţional.

Regele muzicii de dans. Din acel moment şi până azi, muzicianul lugojean a adăugat celor şase albume din ţară, alte 15 cu muzică de dans, realizate în Germania, între anii 1995 şi 2010. Albumul din 2010, se numeşte “The most beautiful songs for dancing” (“Cele mai frumoase melodii pentru dans”). În 2005, a scos două albume creaţie proprie cu muzică de relaxare (“Ocean Tales” şi “Forrest Tales”), iar reeditatearea pieselor din perioada “Betta” şi completarea cu texte în limba engleză s-a făcut în paralel. Vio Friedmann, care are şi propria trupă (Vio Friedmann Live Band), este un lugojean care a demonstrat că poţi răzbi peste hotare şi într-un domeniu foarte concurenţial, cum este show-bizz-ul german.  (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Older Posts »