Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘cultura Lugoj’ Category

„O nouă revistă în peisajul literar românesc: Astralis”, semnal apărut în „Paralela 45”, supliment de cultură al cotidianului „Renaşterea bănăţeană”, Timişoara, nr. 8913, marţi, 4 iunie.

Salutăm cu bucurie apariţia unei noi reviste de cultură în Capitală. În data de 10 mai 2019, la Casa Schiller, a avut loc ediția a VIII-a Salonului Literar ”Astralis”, o ediție specială în cadrul căreia a fost lansată revista trimestrială de cultură ”Astralis”, apărută sub egida editurii bucureştene cu acelaşi nume.

”Păşim cu încredere pe un drum care, probabil, unora li se va părea o aventură. Dar… credem în noi şi în destinul revistei, vrem să promovăm cultura română, ştim că nu e simplu, dar putem să o facem, pentru că suntem împreună şi ne numim… ASTRALIS. Vă aşteptăm alături de noi în această frumoasă aventură”, spune în editorialul de bun venit redactorul şef Camelia Pantazi Tudor, editor, scriitor şi realizator radio.

Apreciem deschiderea acestei reviste (apărute în format elegant, tip carte – 136 pagini), faţă de creatorii din toată ţara, dovadă că în numărul inaugural semnează autori din Bucureşti, Timiş, Braşov, Constanţa, Teleorman, Bacău, dar şi de peste Prut, scriitori stabiliţi în Germania, Austria şi SUA.

Printre cei prezenţi în ediţia nr. 1 sunt şi trei literaţi lugojeni: prof. dr. Mihaela Roşu Bînă, care semnează eseul ”Cu seninătate, despre Regatul celor mai frumoase depărtări”, Cristian Ghinea, cu proza ”Cea mai sinceră istorie a lumii” şi Adriana Weimer, cu un articol dedicat premianţilor Concursului de creaţie literară ”Lucian Blaga” – Lugoj, 2018. De altfel, prof. dr. Mihaela Roşu Bînă face parte şi din colectivul de redacţie.

Urăm şi noi drum bun şi… destin astral, ”Astralis”!

Reclame

Read Full Post »

“Meridianul Timişoara” este o revistă culturală pe care mulţi au descoperit-o în mediul virtual, însă istoria ei este mai veche. Vorbim despre aceasta cu coordonatorul publicaţiei, poetul şi jurnalistul timişorean Dumitru Oprişor.

”Într-adevăr, revista nu este de dată recetă. Fondator este regretatul poet Anghel Dumbrăveanu. Revista a apărut imediat după 1989, pe suport de hârtie, timp de aproape cinci ani. Arhiva completă se află la fiica poetului, Violeta Dumbrăveanu. Cu Anghel Dumbrăveanu m-am aflat într-o bună relaţie, fiind chiar nepotul dumnealui. După ce fondatorul a decedat, am preluat titlul, în bună parte formatul şi în bună parte foştii colabotatori ai revistei, numai că acum apariţia este online”, spune Dumitru Oprişor.

Titlul este unul inspirat, să vedem ce ne rezervă conţinutul.

”Conţinutul este unul clasic, dar adaptat la realitate. Desigur, avem rubricile care nu pot lipsi dintr-o revistă litetară: poezie, proză, critică şi istorie literară, o rubrică de evocări, de folclor, eseistică. Cu acest număr, din luna iunie, am reuşit să arate revista aşa cum mi-am dorit de la început. Sumarul se shimbă lunar, iar colaboratorii care s-au statornicit mă ajută cu câte un material în fiecare lună. Este vorba despre cunoscutul prozator Paul Eugen Banciu, poetul Robert Şerban, alt poet Şerban, dar Şerban Ion Drincea, tatăl lui Robert, mai este bunul şi vechiul meu prieten Marcel Tolcea, apoi istoricul şi criticul literar – poate cel mai meticulos din câţi ştiu eu – Alexandru Ruja, îl avem, de la Reşiţa, pe Costel Stancu şi de azi sperăm să vină şi din Lugoj”, adaugă poetul şi jurnalistul timişorean.

Tabăra de literatură de la Româneşti (7-9 iunie 2019, ediţia a zecea), a fost un bun prilej de întâlnire dintre scriitorii timişeni, dar şi de a atrage mai mulţi colaboratori, în concordanţă cu profilul unei reviste care include toarte artele, mergând şi pe vizual, pe arta cinematografică etc.

Meridianul Timisoara bun

Coordonatorul revistei ”Meridianul Timişoara” lansează şi o invitaţie: ”Cine doreşte să vadă ce facem, cum şi cât facem, ori să vină şi cu propuneri, poate să acceseze meridianultimisoara.ro”.

Revista online este la ediţia a cincea. Concepţia grafică, de o eleganţă stilizată, este realizată de un specialist şi asta se vede, site-ul reuşind să se evidenţieze în peisajul cultural online, deja foarte bogat şi divers. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Criticul de artă lugojean Ioan Iovan, profesor la Facultatea de Arte din Timişoara, a revenit în oraşul nostru cu o dublă lansare de carte.

Biblioteca Municipală Lugoj, Casa Bredicenilor şi Liceul Iulia Hasdeu au organizat vineri, 7 iunie, de la ora 18, lansarea volumului “Teme ale picturii” şi prezentarea cărţii “Existenţa în artă”, ambele apărute la editura timişoreană Waldpress.

Cristi cu IoanI ovan
 
Evenimentul a avut loc la Casa Bredicenilor, locul favorit de întâlnire al iubitorilor de carte, sub patronajul Henrietei Szabo, directoarea Bibliotecii Municipale Lugoj.

Alături de Loredana Furcă, doctorand al Facultăţii de Arte din Timişoara, au prezentat scriitorii Dorin Murariu, Cristian Ghinea şi Alexandru Doroghi, toţi trei fiind prezenţi cu eseuri proprii în volumul “Existenţa în artă”, o adevărată biografie sau “fixare de profil” a omului de cultură lugojean.
 

Read Full Post »

Nicio surpriză la ediţia a doua a Concursului internaţional de canto „Tiberiu Brediceanu” – Lugoj, 2019. Marele premiu şi trofeul competiţiei tinerelor voci de operă au revenit mezzosopranei Antonia Cosmina Stancu, de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (UNMB). Prin vocea sa amplă şi prezenţa scenică, Antonia a impresionat juriul şi spectatorii, încă de la prima etapă a concursului. Premiul special ”Redeşteptarea”, în valoare de 1.000 de lei, pleacă în acest an spre Republica Moldova. Câştigătoare este Virineia Pîrnău din Cahul, studentă la Bucureşti. Din păcate, soprana nu a fost prezentă pe scenă, programul solicitându-i întoarcerea la Bucureşti. Ea a mai primit şi Premiul II ex aequo din partea organizatorilor, la egalitate cu soprana Florina Dan, din Ucraina.

Read Full Post »

În data de 10 mai 2019, la Casa Schiller a avut loc ediția a VIII-a Salonului Literar „Astralis”, o ediție specială în cadrul căreia a fost lansată Revista trimestrială de cultură „Astralis”, apărută sub egida editurii bucureştene cu acelaşi nume.

Mulţumesc doamnei Camelia Pantazi Tudor, scriitor, editor şi realizator radio, pentru includerea prozei mele în numărul inaugural. La mulţi ani şi destin astral, Astralis!

„Astralis” –  Bucureşti, revistă trimestrială de cultură apărută sub egida Editurii „Astralis” bucureşti, an I, nr. 1 (1), ianuarie – martie 1019; „Cea mai sinceră a omenirii”, proza C. Ghinea, p. 26-27.

În cuprins se mai regăsesc doi creatori lugojeni: prozatoarea Mihaela Roşu Bînă şi poeta Adriana Weimer.

 

Read Full Post »

Mulţumesc colegului scriitor şi jurnalist Laurenţiu Nistorescu pentru includerea cronicii mele la cartea lui Cosmin Neidoni în suplimentul literar „Paralela 45”.

„Paralela 45” – supliment de cultură al cotidianului „Renaşterea bănăţeană” – Timişoara, nr. 8890, marţi 7 mai 2019, cronica „Regatul celor mai frumoase depărtări”, Cristian Ghinea, p 6/8. Supliment realizat de Laurenţiu Nistorescu.

 

Read Full Post »

Perioada de început de martie este marcată, ca de obicei, de sezonul mărţişoarelor şi de tot ceea ce înseamnă Ziua Femeii. Începutul primăverii este asociat în mod firesc cu ideea de dragoste, de romantism. De aceea ne-am gândit să facem o incursiune în lumea căsătoriei în Banatul tradiţional, ca parte a istoriei neconvenţionale a Lugojului.

Chiar la intrarea în impunătorul sediu al Muzeului de Istorie, Etnografie şi Artă din Lugoj, te întâmpină o încăpere mare, plină cu costume populare şi fotografii de epocă. Acolo se află un car mare şi unul mic încărcat cu tot felul de obiecte de epocă, iar alături este un alai de muzicanţi. Explicaţia pe care ne-o oferă dr. Daciana Vuia, directoarea Muzeului, este că a dorit ca, încă de la intrarea în instituţie, să te întâmpine un alai tradiţional de nuntă din Banat, cu care cu zestre şi muzicanţi.

Nunta banateana (4)

Nunta era un mare eveniment în Banatul de odinioară, în care ”fala” era un aspect foarte important de subliniere a statutului social. Dar trecutul nu trebuie idealizat. Realitatea mariajelor din Lugojul şi Banatul de odinioară era departe de a fi ideală.

Nunta banateana (16)

Dr. Daciana Vuia spune că ”am intreprins o anchetă etnografică orală, în vara anului 2013, în satul Chizătău, comuna Belinț, din dorința unei abordări regresive, ce pleacă de la zi, analizând trecutul, într-o încercare de reconstituire a multitudinii gesturilor atitudinale circumscrise unei adevărate politici economice a căsătoriei – negocierea zestrei viitorilor miri. Situat pe şoseaua europeană ce leagă Timişoara de Lugoj, satul Chizătău nu iese cu nimic din tipicul aşezărilor rurale din câmpia Timişului, în alegerea lui primând motivaţia generată de apartenenţa personală la această comunitate dar şi de reminescenţele, în amintirile copilăriei mele, ale unei retorici tradiţionale vis–a–vis de obiceiurile legate de căsătorie”.

Negocieri prenupţiale: peţitul, tocmeala zestrei, nunta şi ospăţul

Încheierea unei căsătorii se făcea după un tipic care conţinea obligatoriu, elemente cheie, respectate cu strictețe: pețitul, cererea în căsătorie însoțită de tocmeala zestrei, logodna (căpara) și căsătoria religioasă urmată de nuntă (ospățul).

Nunta banateana (3)

Daciana Vuia descrie în mod viu negocierile de nuntă: ”Constituirea unui cuplu debuta cu alegerea partenerului, la care o rudă sau o cunoștință comună mergea în pețit, și continua cu negocierea zestrei – o discuție purtată între părinții celor două familii. Așadar, într-o lume în care intimitatea era practic, inexistentă, viitoarea viață în doi era negociată de părinții celor două cupluri care stabileau de comun acord consistența zestrei. Una dintre interlocutoarele mele, căsătorită în perioada interbelică, mi-a destăinuit: <<Când m-am măritat iò, or zâs socrii mei că mă iau dă noră, că le place dă mine, da să-mi dea părinții mei un lanț dă pământ de la drumu’ mare – era prima dă bun pământu ăla, și mama me o zâs că mi-l dă. M-o dat șî jumătace dîn galbenii dă aur, șî dîn ăi mari, șî dîn ăi mici, aialaltă jumătace i-or rămas la sora me care s-o măritat în casă>>”.

Căsătoria din dragoste, un ”privilegiu” al săracior

”Căsătoria din dragoste era un privilegiu al celor săraci, în timp ce mariajul bazat pe rațiuni economice rămânea, o constantă a ruralității bănățene interbelice”, spune muzeograf dr. Daciana Vuia, dar acest lucru era valabil şi pentru societatea lugojeană, dominată de solida clasă de mijloc a comercianţilor şi meşteşugarilor. Meseriaşii, care îşi transmiteau avutul din generaţie în generaţie, nu erau nişte risipitori. ”Să nu izâdiţi”, adică să nu risipiţi, erau devizele acestor gospodari. În acest condiţii, nu e de mirare că erau foarte atenţi la aspectul mariajului, care putea aduce un plus de stare materială.
Etalarea zestrei era elemetul cheie al nunţii bănăţene de odinioară. Daciana Vuia face o afirmaţie tranşantă, mergând până acolo că urmărirea asectului material a făcut ca zestrea în sine să fie partea esenţială a nunţii, iar iubirea firească dintre tineri să fie un element secundar: ”Invocându-se dorința îmbunătățirii stării materiale prin mărirea suprafeței de pământ sau prin sporirea numărului de galbeni de aur, se încheiau de multe ori căsătorii premature, fapt ce ilustrează poziția ingrată a fetei, obligată să-și asume responsabilitățile majore ale unui mariaj mult prea timpuriu : familie numeroasă, copii mici, muncă fizică până la epuizare :<>. Prin prisma acestor considerații, putem afirma că zestrea se afla în spatele codificărilor sociale ce au călăuzit viața cuplului bănățean de odinioară. Chiar dacă căsătoria rămânea o instituție absolut necesară sănătății unei societăți, cel mai adesea, ea era viciată de zestre”.

Zestrea e totul. Ce mai contează sentimentele?

”Norma” Lugojului şi Banatului interbelic era încheierea căsătoriilor între familii cu același statut material și social. Mereu în cătarea unei lovituri norocoase, a unei ”partide” bune, părinţii îşi impuneau voinţa asupra copiilor, care sufereau traume, căsătorindu-se la vârste fragede, mai ales fetele, aflate sub controlul atent al părinţilor şi bunicilor.

Nunta banateana (10)

Daciana Vuia face, într-un material bazat pe anchetele sale sociale, o observaţie foarte interesantă: ”Neamul rău sau vița slabă, cum au numit-o interlocutoarele mele, reprezenta o identitate derivată din condiții materiale modeste, uneori în ciuda unui trecut cu un comportament ireproșabil”.
Raportarea la ierarhia socială tradițională, în care noțiunea de neam coincidea cu cea de avere, era definitorie în formarea unui cuplu.

Nunta banateana (15)

”La nivelul raporturilor sociale micro-grupale, fiecare familie era conștientă de identitatea sa, moștenind și purtând în tăcere povara intereselor materiale. <<Năince vreme s-o căutat vița, nu ca acum, nici nu ști pă cine iei>>, mi-a spus o bătrână interlocutoare. Descendența tânărului dintr-o viță bună sau slabă reprezenta un factor foarte important în încheierea căsătoriei”, precizează Vuia.

Tinerii, captivi ai nefericirii consumate până la final

Uneori, cu zestrea ţi se ”scoteau ochii” şi după ani de zile! Daciana Vuia evocă un episod foarte neplăcut, dar la ordinea zilei în acelşe vremuri: ”Discuțiile despre zestre adusă în casă își demonstrau validitatea în timp, chiar după ani de zile de la consumarea faptelor: <<Odată, m-am grăbit la o înmormântare și am luat pă mine cotrânța neagră, dă păr, a lu’soacră-mea și atunci ea m-o zâs: Tu să iei țoale adusă parce de la mama te, nu pă a mele. Imediat s-o dai jos. M-o părut tare rău atunci. Eram la ei noră dă vro șapte – opt ani. Aveam șî fată>>”.

Nunta banateana (17)

Fotografii originale, aflate în colecţia Muzeului de Istorie, Etnografie şi Artă din Lugoj

Veţi spune că pretenţiile exagerate ale noii familii puteau fi lăsate în urmă prin divorţ. Teoretic, da. În realitate, însă, spune Vuia: „”Conflictele dintre sentimentele individului și pretențiile exagerate ale noii familii, ar fi fost generatoare de stări tensionate ce impuneau divorțul. Într-o epocă în care cenzura comunității funcționa din plin, amendând asemenea gesturi, cei care aveau curajul să pună această problemă, întâmpinau intransigența și refuzul propriilor părinți, cuplul fiind condamnat, de cele mai multe ori să-și consume nefericirea până la final”.

”Năince vreme părinții or dictat, nu copiii”

Consilierea matrimonială, mai bine zis directia de urmat, fără comentarii, era dată de părinţi.

Nunta banateana (1)

”Influența și sugestiile părinților reprezentau puncte de referință în conturarea oricăror opțiuni matrimoniale ale tinerilor. Prin căsătorie, ei trebuiau să accepte dorințele impuse de familie, chiar dacă acestea nu coincideau întotdeauna cu idealurile personale. ”Năince vreme părinții or dictat, nu copiii”, mi-a mărturisit o bătrână. De cele mai multe ori, legăturile conjugale se realizau prin implicarea alterității ce presupunea participarea și apropierea celorlalți, a părinților și bunicilor – un argument în plus al spațiului extrem de redus al vieții private de cuplu . ”M-am măritat cu el că așa or zâs părinții mei că-i bine, că-i copil bun. Îți spun drept, mie nu m-o prea plăcut dă el, da, după un timp, l-am îndrăgit șî io ”– acesta fiind cazul fericit al unei interlocutoare. În multe situații, tinerii se trezesc captivi ai unor relații frustrate de lipsa iubirii și comunicării, prizonieri ai unor căsnicii stabilite exclusiv sub semnul bogăției zestrei”, subliniază Vuia.

Nunta banateana (13)

În concluzie, departe de a fi ideală, în ”strategia” nunţii tradiționale bănățene prima statutul material al viitorului partener, iar căsătoria era adesea o afacere de familie.
(c) Cristian Ghinea


Mulţumiri doamnei directoare Daciana Vuia pentru sprijinul acordat în realizarea acestui material despre familia bănăţeană de odinioară. 

 

Read Full Post »

Older Posts »