Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘cultura Lugoj’ Category

Cel puţin o dată pe an, cu ocazia achitării taxelor şi impozitelor, lugojenii îşi amintesc că locuiesc în „Lugojul român” sau „Lugojul german”. Foarte mulţi cred că acestea sunt simple denumiri administrative, dar în realitate nu este aşa.

Lugojul român şi cel german au fost două oraşe diferite, cu date de naştere diferite, cu conducători diferiţi, cu concepţii diferite de dispunere a străzilor etc. Într-un fel, aşa cum Dunărea separa două oraşe care s-au contopit – Buda şi Pesta, formând Budapesta, la o scară mai mică, cele două aşezări separate de Timiş au format, din raţiuni economice, mai ales, o singură urbe: Lugojul de azi!

Lugojul nu a fost niciodată sat. Iniţial, exista doar Lugojul românesc, ridicat pe malul drept al Timişului, în jurul vechii cetăţi „Era o cetate de câmpie, cu rol de apărare. În mijloc, era construită din piatră, cu formă pătrată, şi îngloba câteva case. În exterior, s-a construit apoi o palisadă din lemn şi pământ”, spune prof. dr. Sofronie Mureşan, care predă la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” din Lugoj.

podul de lemn Lugoj Roman Lugoj German pana la 1900 BLOG

Interesant este că Lugojul nu a fost niciodată amintit în acte ca sat. Cel puţin în documentele oficiale care s-au păstrat până în ziua de azi, Lugojul a fost o aşezare de rang superior, pomenită ca „civitas” (cetate) sau „oppidum” (târg).

„Deşi nu avem documentul, se pare că la 1242, la ora războaielor dintre tătari şi unguri, vechea cetate ar fi fost dărâmată. Însă, după retragerea tătarilor, regele Ungariei, Bela al IV-lea, ar fi ordonat refacerea cetăţii. De aceea avem presupuneri întemeiate că cetatea exista înaintre de 1334, data oficială de naştere a Lugojului, când aşezarea a fost amintită printre cele care plăteau dijmele Papale, prin şeful comunităţii religioase de aici, numit „sacerdos de Lucas”. Cetatea a fost dărâmată definitiv de austrieci la 1701”, spune profesorul Mureşan.

Lugojul german, mai „tânăr” cu o jumătate de mileniu decât cel român. Venirea germanilor la Lugoj, ca şi la Timişoara, este legată de numele celebrului guvernator al Banatului, Florimund Mercy. „La 1717, după ce Banatul a fost ocupat de austrieci, pe malul stâng al Timişului s-a ridicat cel de-al doilea oraş: Lugojul german. Aici au fost colonizaţi nemţi din Cehia, Moravia şi alte ţinuturi ale Europei Centrale. Tot atunci, au sosit şi primele familii de greci, armeni şi evrei, dar ştim sigur că grecii sunt amintiţi că ar fi locuit în Lugojul românesc de pe la 1600. Interesaţi fiind de educaţia copiilor lor, ei au avut un rol important în edificarea şcolilor”, mai spune Mureşan.

Iniţial, Lugojul german avea o singură stradă: str. Bucegi. „La început, oamenii s-au aşezat în nişte case construite din ordinul autorităţilor vremii, în jurul Conventului Minoriţilor, care s-a stabilit aici la 1718 şi la 1723 era deja organizat administrativ. A urmat edificarea Bisericii Romano-Catolice, la 1733-35 şi, încet-încet, actuala strada Bucegi a devenit coloana vertbrală a Lugojului german”, adaugă prof. dr. Sofronie Mureşan.

„Noul oraş, construit de autorităţi pe malul stâng al Timişului, a fost numit Lugojul german, Deutsch Lugosch sau Nemeth Lugos. Acesta era legat printr-un pod de Lugojul român, Varos sau Valachische Lugosch. Podul exista dinanite de 1718. Era un punct obligatoriu de trecere peste Timiş, care lega şi cetatea de restul teritoriului. Până la 1793, cele două localităţi vor fi conduse separat, de persoane diferite, dar care au păstrat mereu strânse legături economice, pentru că aveau proiecte şi interese comune”, spune istoricul Heinrich Lay, Cetăţean de Onoare al oraşului nostru.

Iniţial, Lugojul german avea o singură stradă: str. Bucegi, care pornea de la fosta cazarmă militară (zidită la 1743) şi ţinea până la Parcul „George Enescu”, unde era şi cimitirul, sfinţit la 1754. Aşa cum scriam în „Redeşteptarea”, la ora introducerii stîlpilor pentru iluminarea electrică a parcului, acolo încă s-au mai găsit cranii şi fragmente de schelet. Abia la sfârşitul sec. XVIII, Lugojul german dezvoltându-se, s-a cumpărat teren pentru un nou cimitir, pe actuala stradă Doja.

Primul primar al Lugojului: fierarul Iosif Andraşici. La ora unificării, Lugojul român avea o stradă principală şi 14 uliţe laterale, iar Lugojul german avea doar strada Bucegi. Procesul de unificare începe la 1793 şi se termină la 1795, arată prof. Mureşan. „Primul primar al Lugojului unificat a fost fierarul Iosif Andraşici, ales la 18 noiembrie 1793. Chiar fiind român, el depune jurământul în faţa preotului minorit la 24 noiembrie, împreună cu juraţii şi notarul”, spune Sofronie Mureşan.

Egalitatea taberelor în Consiliul local. Profesorul lugojean se află în posesia unui document emis de administraţia din Timişoara la 3 feb. 1796 către administraţia lugojeană, în care se face cunoscut că „Curtea Imperială a luat act cu satisfacţie de faptul împreunării celor două Comune”.

Din cele 17 puncte ale „Constituţiei” Lugojului unificat, cele mai importante erau: alegerile se fac tot la doi ani, iar primarii se aleg pe rând, unul dintre români, apoi unul dintre germani. Pentru paritate, numărul juraţilor era de şapte, în aşa fel încât primarul să aibă trei, iar ceilalţi patru. Adică, dacă primarul era român, avea trei juraţi, iar germanii – patru, şi invers. Se mai prevedea libera funcţionare a corpului electoral, leafa primarului, înfiinţarea unui serviciu de contabilitate etc. Singura separaţie era că doar românii plăteau o cotitzaţie anuală de 200 de florini episcopului Greco-Ortodox de la Vârşeţ, de care aparţinea Biserica Ortodoxă din Lugoj. Primăria oraşului unificat era în sediul actualei Poliţii.

„La început, limba oficială a documentelor, proceselor verbale etc. era latina, dar, după unificare, din 1796, s-a trecut la germană. Din martie 1870, limbile oficiale sunt româna şi germana, iar din 1887, se adaugă şi maghiara”, arată Mureşan.

Primul sigiliu al Lugojului unificat reprezintă Biserica cu două turnuri, considerată simbol al oraşului, ca dovadă de ecumenism adevărat – de toate comunităţile din Lugoj.
(c) Cristian Ghinea

Anunțuri

Read Full Post »

DSC05996
16 spectacole în 18 ani, acesta este bilanţul „majoratului” relaţiilor dintre Maia Morgenstern şi iubitorii teatrului din Lugoj. Distinsa actriţă, care este şi manager al Teatrului Evreiesc de Stat, a susţinut alături de partenerul său de scenă, actorul Lucian Iftime, o conferinţă de presă în avanpremiera spectacolului „Şofer/Pictor” programat în 27 iunie, la sala Teatrului „Traian Grozăvescu”. Am profitat de prilej pentru un interviu TV cu cei doi artişti. (Foto Stefan FESTÖ şi Adriana WEIMER)

19554984_1593453787353257_1822253251333956719_n

(mai mult…)

Read Full Post »

Mihai Moroz şi Adi Blaj ni s-au destăinuit la un deceniu de la destrămarea cunoscutei formaţii power-hardcore

Trupa „Anarhia” a fost fondată la Lugoj în 1989, formula iniţială fiind: Otty Babics – vocal, chitară, Fane Livadariu – bass, Adi Blaj – chitară şi Robi Vizi – percuţie. Abordând iniţial stilul hard & heavy, băieţii de la “Anarhia” au trecut foarte repede la power hardcore. Încă de la primele apariţii, riff-urile rapide şi versurile percutante în limba română au ajutat din plin la construirea unui succes de public. Prin contractele semnate cu case de discuri cunoscute şi premiile obţinute la nivel naţional, „Anarhia” poate fi considerată cea mai de succes trupă rock lugojeană de după ’90.

anarchy05

Încă de la prima înregistrare (demo-ul „Satania”), trupa a devenit un fel de emblemă pentru mişcarea underground românească. Până în 1992, „Anarhia” concertat la Lugoj şi Timişoara, dar şi la Costineşti sau Constanţa. S-a impus ca nume de referinţă la mai multe festivaluri underground, precum Metal Fan-Bucureşti (unde a obtinut premiul special al juriului), Sam Rock-Satu Mare (locul III). Ulterior, componenţa trupei a devenit Mihai Moroz (Moritz) – vocal, Adrian Blaj – chitarã, Adrian Neagoe (OQ) – clape, Fane Livadariu – bass şi Marius Bosneac („Simi” Jebelean, pentru o perioadă) – tobe. De atunci, au participat la festivalurile underground: Student Fest- Timişoara, AltRock Fest- Secu, Young Rock for Youngs- Piatra Neamţ (locul II), Posada Rock- Câmpulung Muscel (locul 1, ceea ce a însemnat un contract pentru două albume cu Pro Music din Cluj), Top T- Buzău (recital), SamRock- Satu Mare (în recital), plus concerte la Cluj-Napoca, Deva, Miercurea Ciuc, Sânnicolau Mare, Bucureşti, Constanţa, Caransebeş, Timişoara şi Lugoj.

Invitaţi la Florin Călinescu şi Petre Magdin

Videoclipul cu piesa „E timpul să mori” a fost difuzat în 1992 pe TVR1, în cadrul emisiunii IMN – „Întâlnirea de la miezul nopţii” realizată de Petre Magdin. O altă apariţie pe un post central de televiziune a avut loc în 1999, în cadrul emisiunii „Chestiunea zilei“ a lui Florin Călinescu, pe ProTv.

anarchy23

„Anarhia” este singura trupă rock lugojeană de după 1990 care a semnat două contracte cu case de discuri importante. Lansat în 1998, primul LP „Nici o vină”, produs la casa de discuri Pro Music şi considerat un album emblematic pentru power hardcore-ul românesc, conţinea piese precum „Nu vreau”, „O ştii”, hitul „Săracă inima me”, „Ploi şi noroi”, „Tot ce-mi spui”, „Progres”, „Instrumentală”, „Nici o vină”, „Somn uşor”, „Doar eu am rămas” şi „Anarhie” (live Muscel ‘97). În anul 2000, trupa semnează un nou contract cu o casă de discuri de nivel naţional – Zone Records, pentru albumul „Criza de nervi”. Unicat pe piaţa românească, „Criza de nervi”, (titlu dat de Otty Babics) conţinea hitul cu acelaşi nume şi reunea piese remarcabile ca inovaţie, sound, concepţie şi melodicitate. Din păcate, contractul cu zone a căzut din motive independente… de ambele părţi.

anarchy25
În 2001, trupa „Anarhia” s-a desfiinţat. Povesteşte Adi Blaj: „După zece ani cu trupa, ajunsesem să-mi cumpăr corzi de chitară cu bani de la tata, că pe atunci nu lucram nici unde… Am renunţat la Anarhia, încercând să schimb în primă fază stilul. După un deceniu de rock am zis: fraţilor, s-a schimbat piaţa, s-a schimbat stilul care se cere, hai să-l facem şi pe al nostru nu neapărat comercial, dar spre comercial, ca să facem şi un ban cu chestia asta. Aşa ne putem trăi visul mai departe, dar şi să trăim, ca oameni. Nu s-a înţeles asta şi n-am mai insistat”.

Concert de pomină la „Polul frigului” şi „serenada” sub ferestrele şefului

La zece ani de la destrămarea celei mai bune trupe rock de după ‘90 a Lugojului, foştii membri „Anarhia” îşi amintesc experienţele inedite trăite la festivaluri sau concerte.

anarchy08

„Eram într-o iarnă la Miercurea Ciuc, oraş supranumit Polul frigului. Ţin minte că ne-am dus la concert cu o dubă de pâine, care avea uşile legate cu sârmă. Noi şedeam în partea din spate a dubei şi, de frig, trăsesem peste noi nişte saci de nailon. Dacă ne-ar fi văzut cineva, ar fi zis că suntem nişte imigranţi ilegali îngesuiţi într-un cargo. Însă înainte de concert am avut grijă să ne încălzim cu un vin fiert, aşa că ne-am revenit repede”, spune vocalistul Mihai Moroz.

Completându-l pe „Miţă”, chitaristul Adi Blaj îşi aminteşte finalul de pomină al concertului de la Miercurea Ciuc: „Cei din Miercurea au fost foarte încântaţi să ne vadă la ei acasă, pentru că deja ne ştiau de prin ţară şi ascultaseră albumul „Criza de nervi”, care circula pe casete audio. După ce am cântat ultima piesă şi ne pregăteam să deconectăm mufele şi cablurile, publicul a început să strige foarte vehement – vissza! vissza! Aşa hotărâţi erau, că la momentul respectiv ne-am împachetat rapid sculele şi am fugit în culise. Acolo ne-a întâmpinat producătorul concertului, care ne-a zis: ce faceţi măi, aţi înnebunit, oamenii vă cheamă înapoi. Era deci un bis, în timp ce noi credeam că or să ne ia la bătaie. Până la urmă, ne-am întors pe scenă, am mai cântat două-trei piese, ne-am întins şi la o bere, până a venit duba de pâine să ne ia înapoi”!

O altă fază haioasă o poveteşte Mihai Moroz: „La Lugoj, sala noastră de repetiţii era la sediul PNL, vizavi de Siniteanu. În perioadele bune, repetam acolo aproape zilnic, şi câte patru ore pe zi. Dar ce ziceau vecinii? Bună întrebare! În spatele curţii noastre locuia un elveţian, dl. Schmidt, care mi-a fost director la firma unde lucram pe atunci, ca desenator. Deci domnul Schmidt era şeful meu direct şi eu îi cântam seara la geam, şi încă rock power-hardcore! Bănuiesc că îi era destul de greu, în acele ore, să iasă la un grătar. Mă întâlneam cu el a doua zi la servicu, dar era un tip de treabă. Mai zicea şi el aşa, uneori: măi, aseară aţi cântat cam tare”…

Astăzi (n.r. – la ora realizării articolului), trupa „Anarhia” a împlinit un deceniu ca… amintire. Drumurile membrilor ei s-au despărţit: unii, ca Otty şi Fane au plecat în Germania, apoi în Belgia, Mihai Moroz a devenit artist plastic, iar Adi Blaj, după ce a fost redactor muzical la Radio „Analog” Lugoj şi redactor coordonator la „Nova FM” Lugoj, a devenit realizator de programe la Radio „Prahova” Ploieşti.

„În 2007 am ajuns la Radio Prahova, de acolo în 2008 am fost ofertaţi de Radio 21 Bucureşti, unde am realizat matinalul de linie Fabrica Dementă până în septembrie 2010. Timp de un an, am fost într-o competiţie strânsă cu Buzdugan şi Morar de la Radio Zu şi Cronica Cârcotaşilor de la Kiss FM. În 2010 am fost ofertaţi de Realitatea TV şi Radio Prahova, unde producem şi realizăm matinalul Dimineaţa cu BB – Blaj şi Bubanu”, spunea Adi Blaj cu câţiva ani în urmă.

Un singur regret mai are, după zece ani, Adi Blaj: păcat că „Anarhia” nu s-a lansat în epoca internetului, aşa cum este el astăzi. Asta ar fi ajutat enorm la promovarea trupei!

Cristian Ghinea

Read Full Post »

Lugojeanul a reuşit ca, în paralel cu cariera de succes la Daimler Benz, să aibă prodigioasă activitate muzicală

Freddy Stauber a reuşit o performanţă cu care puţini muzicieni se pot lăuda: echilibrul perfect între familie, cariera la firma care produce celebrele limuzine Mercedes Benz şi activitatea muzicală. Ajuns în Germania în 1987, a ţinut mereu legătura cu Lugojul natal, unde a fost considerat o adevărată vedetă.

Freddy Stauber

Alfred Stauber a venit pe lume la Lugoj, la 27 aprilie 1958, într-un oraş care semăna şi nu prea cu cel de azi, singura lui constantă fiind blazonul cultural. Cum Lugojul a dat ţării şi lumii compozitori, dirijori, cântăreţi de operă, coruri de renume, putem spune că zodia în care s-a născut Freddy a fost una norocoasă: Zodia Muzicii.

Primul premiu şi prima trupă: Omicron-L

Între anii 1965 şi 1973, îl găsim ca elev la Şcoala generală nr. 6, instituţie şcolară de elită, care avea şi secţie germană. Educaţia muzicală şi-a început-o de timpuriu. La vârsta de şapte ani ia lecţii de acordeon acordeon cu doamna Helga Dassinger, iar la 10 ani devine solist vocal în orchestra de acordeoane a lui Nikolaus Hubov. La Şcoala Populară de Artă – Lugoj, între 1971 şi 1974, studiază chitara cu Helmuth Klimek şi acordeonul cu Rudolf Paladi. Freddy îşi urmează vocaţia şi la liceu. Îşi aminteşte de spectacolele de muzică şi teatru cu profesorul Martin Mettler, de turneele prin ţară şi evocă, zîmbitor, anul 1974, când a devenit laureat cu premiul 1 la Festivalul “Cântarea României”, la secţiunea muzică folk, etapa judeţeană, cu piesa. Premiul prefigurează înfiintarea, în 1975, a grupului “Omicron L” cu spectacole la Casa de Cultură a Sindicatelor şi serate de dans la Clubul Tineretului, fiind prima trupă care a cântat acolo după inaugurarea clubului, în componenţa Sandu Bosneac, Rudi Poledna, Nandy Wick şi Freddy.

Copy of coperta FREDDY STAUBER

Într-o vară, am stat de vorbă sub umbrarul de pe strada Bocşei. Şi a ieşit o carte pe cinste !

“În lunile de pregătire la Şcoala de Artă, Freddy a dobândit cunoştinţe muzicale foarte serioase, pentru că era un elev harnic şi studios, dar mai ales pentru că avea un adevărat talent. Şi-a însuşit cunoştinţe temeinice de dicteu şi solfegiu”, spunea profesorul Remus Taşcău, dirijor de peste patru decenii (din 1968) al prestigiosului cor “Ion Vidu”.

“Logic” sau Lugojul în prim planul naţional

Ca student la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Timişoara, Freddy este cooptat într-o trupă ce poate fi considerată una profesionistă: „Stelele”. Iată şi stelele de la „Stelele” Puiu Crăciunescu – şeful trupei, claviaturi, voce, ; Roland Crăciunescu- baterie, vocal; Gerl Gerhard – bass, vocal; Tiberiu Repliuc – vocal, percuţie; Mihai Niţu – saxofon, strings, vocal, Dezideriu Faji – flaut şi claviaturi. Cei cinci ani petrecuţi cu “Stelele” au fost anii consacrării: în 1981 a apărut discul LP „Sonne im Herzen” („Soare în inimă”), înregistrat live la Casa Tineretului din Timişoara şi au avut loc o serie de spectacole televizate: la Facultatea de Fizică atomică de la Măgurele / Bucureşti sau la Club A , împreună cu renumitul grup Song şi Ioan Luchian Mihalea.

Trupa Logic

Trupa „Logic” 

Relaţia dintre Freddy Stauber şi Cezar Costescu, prieteni din liceu, muzicieni talentaţi şi cu personalitate, avea să fie decisivă pentru naşterea “Logic”-ului. Trupa s-a înfiinţat, aproape firesc, am spune, la Lugoj, în vara anului 1983. Şi totuşi, de ce „Logic”? „Când am început la Dinamo, erau doi directori – Grigore şi Floruţ – şi noi ne gândiserăm la un nume foarte abstract, aiurea, Kix sau Fix, ceva de genul ăsta. Îmi amintesc că făcusem şi un afiş mare, unde era anunţată formaţia Kix… Numele era şocant pentru acea vreme, iar directorii au venit şi au zis: <Doamne, nu se poate, cum aşa, Kix, ne batem joc de oameni, trebuie să fie ceva… logic!> Atunci am zis: <dacă trebuie să fie logic, atunci aşa să fie: Logic!> Am râs şi am rămas cu numele ăsta, care chiar a început să ne placă: Logic!” – spune amuzat Freddy Stauber, solistul formaţiei.

Printre cei mai buni rockeri din ţară

“Logicul” îi avea în componenţă pe Cezar Costescu – chitară,vocal; Viorel Târziu- bass, vocal (înlocuit ulterior cu Nandy Wick, de la Şah Mat); Fery Jaszfalvi – baterie şi Freddy Stauber -chitară, vocal. Încă de la prima particpare la festivalurile naţionale de muzică rock, s-au dovedit o trupă redutabilă.

Freddy Stauber-TVR 29-08

La prima apariţie, în 1984, lasă o puternică impresie şi obţin Premiul 3 la Festivalul de muzică rock de la Râmnicu Vâlcea. În 1985, iau Premiul de popularitate la aceeaşi manifestare naţională, iar anul 1986 le aduce consacrarea, cu Premiul 1 la festivalul de muzică rock de la Bacău. “Logicul” este deja un brand : în 1986 îşi adjudecă Marele Premiu şi Premiul pentru cel mai bun chitarist al festivalului, decernat lui Cezar Costescu la acelaşi Festival de muzică rock de la Râmnicu Vâlcea. În paralel, Freddy & Co. se implică într-un proiect unic în ţară: organizarea aproape lunară a galei “Zilele muzicii tinere” la Lugoj, cu invitarea unor formaţii de calibru: “Pro Musica” din Timişoara, “Timpuri noi” din Bucureşti, “Progresiv TM”…

Artist în Germania şi responsabil cu sonorizarea limuzinelor Mercedes

După plecarea în Germania, cântă timp de două luni pe un vas ce făcea ruta Stockholm-Helsinki, apoi este cooptat de Walther Leykauf printr-un prim contract de artist. Acesta, un producător cunoscut de muzică uşoară cu iz folcloristic, i-a impus amprenta stilului său. În 1996, Freddy Stauber devine, pe scenă, Julian Sanders. Sub noul nume de artist înregistrează maxi-CD-ul „Du bist mir nicht nah genug“ cu producătorul şi textierul lui Nicole – Robert Jung, iar martie 1997, alt maxi-CD „Mein Mädchen Maria“, tot cu Robert Jung. În 1998, la Lugoj, consemnăm apariţia casetei „Gânduri“, în colaborare cu radio-televiziunea „Europa Nova” cu piese precum „Culoarea gândului”, “Băieţii de pe strada Bocşei”, “Norul meu” etc. 1999 îi aduce lui Freddy contractul cu Casa de discuri DA- Music şi piese cu Robert Jung ca „Manche Träume sterben nie…“, „Schenk mir noch eine Sommernacht“, „Heiß wie die Sonne in Spanien“, etc. În paralel, continuă înregistrările în studioul său Joy Music din Ehningen şi scoate peste 20 de CD-uri, ultimele alături de fiicele Tephanie, Rebecca şi Vanessa, care-i moştenesc talentul muzical.

Freddy Stauber album Jazz latin

Din anul 2002, Freddy Stauber este responsabil al sistemelor audio de la Mercedes, ocupându-se de managementul calităţii la sistemele audio surround din habitaclul cunoscutelor limuzine germane. Dealtfel, în ediţia din decembrie 2003, revista „Sternstunde” a firmei Mercedez-Benz, i se consacră un interviu pe două pagini, cu titlul „Roy aus dem Gau” – traducerea adaptată fiind „Roy Black din Banat”.

Freddy Stauber albumul Etno

„Freddy este un muzician pur-sânge, cu mult feeling, care caută mereu perfecţiunea în detaliu, cu multă disciplină, aflat întotdeauna în căutarea sunetului, tonului perfect. Îl cunosc ca pe un om blând, cu inimă largă, care are ochi şi urechi pentru tot ce este nou, pentru a se desăvârşi. Un om care preferă discreţia expunerii…, uneori poate prea reţinut. Are o nelinişte creatoare, care îl îndeamnă să se întrebe dacă ce a făcut poate deveni mai aproape de perfecţiune” – aşa ăl caracterizează Roland Hoffmann, producător muzical al firmei „Largo” şi manager de marketing la „Media Sound Art”.

Premiul “Inovaţia anului” oferit de concernul german Daimler AG

Freddy Stauber 1Freddy Stauber a fost premiat în 2013 pentru “Inovaţia anului” în cadrul Concernului Daimler A.G., unul din liderii mondiali în domeniul auto. Prestigiosul premiu i-a fost acordat inginerului lugojean pentru un sistem inovator de sunet, numit High-End 3D-Surround Soundsystem. Sistemul este compus din 24 de difuzoare şi este realizat cu tehnologia Frontbass. Difuzoarele speciale, integrate foarte discret în habitaclu, distribuie sunetul perfect egal la 360 de grade. De fapt inovaţia pe plan mondial se regăseşte tocmai la acest capitol 3D. Sistemul dispune de filtre de sunet digitale şi control al rezonanţei, boxele fiind dispuse câte două în fiecare portieră, în spate şi în plafonul de deasupra scaunelor din faţă. Sistemul va echipa modelele Mercedes Benz din clasa S, dar va fi extins şi alte clase (C şi D) aflate în producţie. Acestei performanţe, revista “Sternstunde” a prestigiosului concern german i-a consacrat patru pagini, cu toate detaliile tehnice.

album Freddy Stauber

Premiul “inovaţia anului” a fost acordat de conducerea Concernului Daimler A.G. colectivului de cinci specialişti responsabil cu sisteme de sunet şi amplificare, din care face şi inginerul Alfred (Freddy) Stauber. „“Sunt foarte mândru de acest proiect început în urmă cu cinci ani şi de faptul că a fost încununat de succes. Premiul Inovaţia Anului a recompensat sistemul audio High-End 3D Surround, la care am lucrat alături de colegii mei. Trebuie să îi numesc, pentru că am conlucrat foarte bine, într-o echipă sudată. Este vorba despre Antonio Acuna, responsabil pentru sistemele de navigaţie şi sunet în cadrul Daimler AG, dr. Oliver Rooks – coordonatorul grupului de cercetare în domeniul sistemelor de sunet şi de inginerii Cesar Ribeiro şi Leif Kreibick, care au dezvoltat sistemul de boxe, filtrarea şi amplificarea sunetului”, ne-a declarat Freddy Stauber în legătură cu această importantă recunoaştere profesională din cariera sa. Sistemul de sunet a echipat noile Mercedesuri din clasa S lansate pe piaţă în luna septembrie 2013.

Chitare semnate de Carlos Santana, Gilmour sau Peter Frampton, în colecţia personală

Freddy ne-a vorbit despre o pasiune mai puţin cunoscută a sa, legată tot de muzică şi anume colecţia de chitare de mare valoare, unele dintre ele inscripţionate cu semnături originale ale unor mari muzicieni precum Carlos Santana, David Gilmour sau Peter Frampton.

403838_141089822671200_459067570_n

Prima chiatră aşzetă în „Hobby raum”, un templu privat al muzicii

„În momentul de faţă, am peste 20 de chitare. Toate sunt de valoare, chiar dacă unele au ”doar” valoare sentimentală. De exemplu, păstrez şi acum chitara Romanţa de producţie autohtonă – fabricată la Reghin. Este prima chitară cu care am cântat la lugoj. Am cumpărat-o de la magazinul Muzica de pe malul Timişului, era la parterul Palatului Bejan. Este o chiară-nostalgie, prima pe care am aşezat-o într-o încăpere specială, la mine acasă, şi pe care o numesc hobby-raum. E un fel de templu al meu, unde cânt, repet, compun, am şi o canapea pe care mai aţipesc acolo”, spune muzicianul.

Fenderul cu care a cântat la „Stelele”, la loc de cinste

Tot din perioada românească, Freddy păstrează primul său Fender, o chiară valoroasă nu numai prin vechime, ci şi pentru faptul că face parte dintr-o serie limitaă, produsă în japonia, în perioada în care firma americană pornea să cucerească piaţa orientală. „Altă chitară de care mă leagă multe amintiri frumoase este un Gibson SG Standard, cu care am cântat la Timişoara alături de trupa Stelele. Este o piesă veche, vintage, cum se spune, din anul 1983 şi reprezintă exact copia 1:1 a instrumentului lui Angus Young de la AC/DC. E mai mult o piesă de colecţie, cânt foarte rar pe ea”, arată Freddy.

1801280_555349391245239_4060513134780952886_o

Chiară primită în dar de la Peter Frampton

Cea mai valoroasă chitară din colecţie este cea primită în dar de la marele chitarist Peter Frampton, autorul celui mai bine vândut album live din istoria SUA: „Este o chiară Gibson, care face parte dintr-un lot restrâns, de numai 1.000 de exemplare produse şi am primit-o în dar la un concert al său, când a oferit publicului trei dintre chitarele sale”, precizează artistul lugojean, care adaugă pe lista achiziţiilor „un PRS – Paul Reed Smith, cu semnătura lui Carlos Santana, pe care am comandat-o din seria cu semnătura originală a acestuia. Alta,  după care am aşteptat foarte mult, este un Tom Anderson – fost maestru la Fender – care acum lucrează pe cont proriu, undeva în California, şi face cam 200 de chitare pe an. Eu îi spun chiară clinică, pentru că are un sunet precis, „chirurgical”, poate prea curat, după gustul meu. În fine, mai am un Fender cu semnătura lui David Gilmour de la Pink Floyd. Este tot o chiatră veche, la care am făcut câteva modificări, pentru că n-am putut să mă obişnuiesc cu tastele foarte subţiri, de tip spaghetti. Aş fi vrut să cânt cu ea la English Pub acum în august, dar nu am adus-o pentru că nu m-am obişnuit destul cu ea”.

După 40 de ani de muzică, preferă tot vechile Fender

Colecţia lui Freddy mai cuprinde o ES Gibson – chiară semiacustică cu semnătura lui Joe Pass, un bass cu celebra marcă Ibanez, o Art&Luthery canadiană, din lemn de cireş sălbatic şi una din cele mai valoroase chitare acustice ale momentului, un Taylor realizat din lemn special din America de Sud. Chiar dacă are în colecţie chitare de clasă, precum Gibson sau Ibanez, preferatele lui Freddy rămân şi acum, după patru decenii de muzică, vechile Fender, care se pliază cel mai bine pe personalitatea sa artistică.

Cristian Ghinea

Read Full Post »

Ştefan Katona, iniţiatorul jazz-clubului lugojean, vorbeşte despre soliştii şi trupele anilor ’30 – ’80

DSC04924

Bate jazz-ul! În perioada interbelică, lugojenii ascultau jazz la radio şi de acolo au prins gustul acestei muzici noi, atît de diferite de ceea ce se cânta până atunci. Viaţa mondenă era la ora aceea mult mai efervescentă ca acum. Orchestrele serveau fundalul la seratele dansante şi aveau pretenţia că fac muzică de jazz. După moda americană, pe tobă scria numele jazz band-ului respectiv. Aşa a apărut prima dată cuvântul „jazz” în conştiinţa publicului. Şi tot atunci a apărut expresia „bate jazz-ul”, pentru că, de regulă, toboşarul era foarte activ şi bătea toba pe care scria, cu lietere mari, „jazz”. Adică „bate jazz-ul”!

 Club Jazz

Clubul mai funcţiona încă la Lugoj în 1986

Ştefan Katona spune că „în anii 30, la Lugoj exista un saxofonist numit Stockl, care a fost primul jazzist al Lugojului! El avea deja idee despre ce înseamnă swing, adică ritmul nou care s-a suprapus muzicii de dans obişnuite a vremii, pentru că pe atunci toată lumea dansa în maniera italiană sau spaniolă. Marea masă a consumatorilor de distracţie din acea vreme marşau pe acest gen latino. Stockl era solist şi mai apărea uneori însoţit de un violonist de origine romă, Pista Bacsi, foarte talentat şi acesta. În formula duo sau în cea solo, acest Stockl era foarte apreciat. După ce s-a lăsat de muzică, a devenit tehnician dentar la Făget. Acolo mai cânta din când în când acasă, dar numai pentru propria plăcere”.

Antet Club Jazz anii 80

Antetul jazz – clubului în anii ’80

Din păcate, era jazz-ului şi a aparatelor de radio a fost întreruptă de izbucnirea războiului. Receptoarele performante, precum Columbia (de fabricaţie germană, după numele marii edituri fonografice din SUA), Philips, Orion sau Telefunken, au fost strânse de poliţie şi depozitate într-un şopron din curtea Primăriei, care pe atunci împărţea sediul cu Prefectura. Cine era descoperit că deţine un aparat de recepţie primea o amendă exemplară. Tobarul oraşului bătea din tobă pe la intersecţii şi anunţa: „Se aduce la cunoştinţa publică faptul că deţinerea aparatelor de radio este ilegală” etc.

Adobe Photoshop PDF

Afiş din perioada relansării clubului, coordonatori: Augustin Bercean şi Ştefan Katona

„Eu m-am născut în 1934 şi n-am mai prins orchestrele de jazz la Lugoj, dar ţin minte că după război, în 1947, s-a întâmplat că tatăl meu asculta BBC în fiecare seară, la ora şase, pe ultrascurte. Însă pe acele unde exista o instabilitate a recepţiei postului, şi când s-a oprit BBC-ul, a intrat un program care difuza o muzică foarte vie, pe care eu nu o mai auzisem niciodată. M-a fascinat într-atât, că îmi lipeam urechile de aparat. Aşa am început să „vânez” şi eu acest post. Ulterior am aflat că este postul AMF, al forţelor militare americane care staţionau pe atunci la Berlin. Ceva mai clar se auzea un alt post de radio, care se chema RIAS Berlin, adică Radio In American Sector of Berlin, locat în sectorul american al Berlinului. Aici muzica de jazz era programată ore întreagi, întrerupte doar de câte 5 minute de ştiri sau de anunţurile de acasă ale familiilor americane pentru militarii care staţionau în Germania”, spune Ştefan Katona.

afis club jazz 3

Fluturas Jazz club-page-001

Afişe din perioada relansării clubului, coordonatori: Augustin Bercean şi Ştefan Katona

Lulu Cristescu şi Adrian Sârbu, printre pionierii jazzului lugojean.Au mai trecut ceva ani – era în primăvara lui 1949, până am întâlnit doi tineri studenţi lugojeni, care la sfârşitul săptămânii se întorceau acasă de la Universitatea de Medicină din Timişoara. Aceştia cântau un jazz adevărat!  Cei doi erau Emil Paul Cristescu, cunoscut ca Lulu Cristescu, devenit ulterior medic radiolog şi chirurgul de mai târziu Adrian Sârbu. Cei doi, împreună cu un toboşar de ocazie care li se alătura, au format primul trio de jazz autentic din Lugoj. Formaţia cânta în fiecare sâmbătă după-masa la o întâlnire „tovărăşească” în curtea liceului de fete – Iulia Hasdeu de azi. Iarna cântau în sala de gimnastică, iar vara, pe o esplanadă de lemn, în aer liber. Îmi amintesc că aveam o senzaţie de muzică vie, incomparabilă cu cea ascultată la radio”, îşi aminteşte Katona. (n.r. – amintim că, încă din anii ’30, la Lugoj exista bandul „The Hazamir Jazz”, care cânta mai ales muzică Dixie).

DSC04933

Solista de culoare, „răpusă” de vinul de Recaş. În anii 50, au ajuns şi la Lugoj trupe de jazz renumite, din Polonia, Cehoslovacia şi RD Germană, aflate în turnee prin ţară. Prima formaţie autentică de jazz ajunsă în oraş a fost „Zygmunt Wichary Dixieland Band” din Polonia, care avea o solistă de culoare, fapt neobişnuit pentru România acelor vremuri. Toată lumea aştepta să o vadă şi să o asculte! „Spre nefericirea lugojenilor, organizatorii de la OSTA au venit şi ei la Lugoj, fiind invitaţi la vremea respectivă de cineva de la Teatru. Şi au fost serviţi cu vin de Recaş, din cel mai bun, aşa, ca pentru „tovarăşi”, nu era ca vinul obişnuit de consum. Iar ei nu cunoşteau tăria vinului de Recaş, adevărat, de calitate, după cum nici invitata de culoare nu şi-a dat seama. Necunoscând tăria vinului, tânăra solistă n-a mai fost în stare seara să urce pe scena de lemn amenajată în curtea ITL-ului, iar publicul, care venise mai mult pentru ea, a rămas tare dezamăgit!”, adaugă Katona.

DSC04934

De vorbă cu Ştefan Katona, „enciclopedia vie” a jazz-ului lugojean

Trei pianişti lugojeni de excepţie. În anii 70-80 s-au afirmat trei pianişti lugojeni de excepţie. Primul este Andrei Turkl, inginer de profesie. Deşi a terminat Politehnica, datorită originii sale nesănătoase (tatăl său fusese proprietarul uni mare magazin de textile lângă Cinema Capitol), Andrei Turkl a avut probleme care l-au urmărit toată cariera, lucrând numai pe şantiere. Era pianist, dar şi acordeonist. La Timişoara, cânta solo sau alături de alţi mari muzicieni autohtoni ai anilor 70. Otto Fischer, care a lucrat la laboratorul Spitalului de adulţi din Lugoj în perioada 1952-54, era şi el pianist de jazz. Cânta solo şi s-a dovedit a fi un foarte bun interpret al lui Gerschwinn. Avea, de altfel, o colecţie de partituri originale din Franţa, pe care le interpreta la un înalt nivel de acurateţe şi performanţă artistică. Al treilea pianist originar din Lugoj, Robert Kovacs, era profesor de matematică şi fizică, fiind repartizat cu serviciul la Ploieşti, unde s-a stabilit. La Jazz Clubul din acel oraş a înfiinţat un trio cu care a participat la primul festival de gen din România, Festivalul de Jazz desfăşurat în 4-6 aprilie 1969 la Palatul Culturii din Ploieşti. „Evenimentul a avut o participare de excepţie, alături de Orchestra Mare de Jazz a Radioteleviziunii, condusă de maestrul Sile Dinicu, a evoluat şi Richard Oschanitzky Freetet din Timişoara. Robert Kovacs era un pianist cu un simţ armonic remarcabil. La ora actuală, este rezident în oraşul Ulm din Germania” – spune Ştefan Katona.

Bogdan Stegaru – unul dintre cei mai buni trompetişti de jazz din ţară

Bogdan Stegaru jazz

O carieră interesantă a avut Bogdan Stegaru (foto), apreciat drept unul dintre cei mai buni trompetişti de jazz din ţară. Născut la Lugoj, Stegaru a debutat cu Septetul de Dixieland al Ansamblului Armatei de la Cluj la ediţia a V-a a Festivalului de Jazz – Sibiu, 1982. Apoi a concertat cu mult succes la Festivalul Internaţional de Dixieland de la Dresda, unde a fost înregistrat pe un LP de referinţă. Alt septet de Dixieland – „Oldtimer” din Reşiţa, îl avea în componenţă pe profesorul de muzică lugojean Adrian Micşa, care cânta la tubă. Grupul, condus de Francisc Troner (trompetist), a evoluat pe scena Teatrului Municipal din Lugoj, în primăvara anului 1980, după ce cu un an înanite luaseră locul III la debutul lor la Festivalul de la Sibiu. În aceiaşi ani, la Jazz Clubul lugojean evoluau cvartetul de jazz condus de Ocsi Egri (de la „Betta”) şi big-bandul „Lugoj”, condus de Ion Dorgoşan, pe atunci locotenent major, de la Fanfara Garnizoanei Militare a oraşului. Din nefericire, ultima parte a anilor 80, marcată de deciziile aberante ale regimului lui Ceauşescu, a însemnat sfârşitul primului capitol important al jazz-ului românesc. Cel de-al doilea avea să renască după Revoluţie…

Cristian Ghinea

 

Read Full Post »

Trupa Fazz

Read Full Post »

Trupa Jazz Hazamir Lugoj 1932

Imaginea de faţă evocă Festivalul de Grădină din 4 septembrie 1932, care s-a desfăşurat în curtea Sinagogii din Lugoj. „The Hazamir Jazz” era o formaţie lugojeană care cânta Dixieland. Hazamir înseamnă, în traducere, „Privighetoarea”. Din trupă făceau parte: Grosz Andor – vioară (conducătorul bandului), Sohn Albert – vioară, Salinszky (Schwartz) Marika – pian, Mizrahi Iosif – saxofon tenor, Weiss Emanuel („Mano”) – saxofon alt, Leibovits Hugo – trompetă, Schwartz E. – banjo, J. Imre – baterie. Interesant, numele trupei era trecut pe tobă, după moda americană, iar trompetele aveau şi surdină, un accesoriu modern al vremii. În cadrul aceluiaşi festival, a mai cântat şi Ansamblul de Jazz al Regimentului 17 de Infanterie din Lugoj. Fotografia este din colectia doamnei dr. Eva Reisz, născută Mizrahi, care mi-a împărtăşit aceste amintiri. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

Older Posts »