Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2015

Atunci când vorbim despre elite, ne gândim de obicei la academicieni, profesori universitari sau mari artişti. De asemenea, ne gândim că elitele sunt apanajul oraşelor mari. Nimic mai puţin adevărat.

IMG_0108

Petru Stanciu, fost lăcătuş mecanic la Uzina Electrică a Lugojului, poate fi considerat un om de elită al municipiului nostru. Deşi avea doar patru clase primare şi apoi şcoala de ucenicie la patron, lugojeanul Petru Stanciu a avut nişte preocupări şi realizări extraordinare, demne de Cartea Recordurilor. Impresionat de locul său de muncă, el a realizat o machetă de mari dimesiuni (lungime 1,20 metri, lăţime 40 cm şi înălţime tot pe atâta) a vechii Uzine Electrice a oraşului. Mai mult, uzina în miniatură este perfect funcţională. Alimentată cu combustibilul original – păcură, funcţionează pe principul unui motor Diesel în miniatură: un arbore roţeşte tamburul (rotorul) unei mici turbine care chiar produce electricitate, exact ca modelul real.

IMG_0103

IMG_0109

Născut la Zgribeşti, Petru Stanciu a fost aproape toată viaţa lăcătuş mecanic la Uzina Electrică din Lugoj, iar ultimii ani dinainte de pensionare a lucrat la fostul IPEG. Deşi avea doar patru clase primare, era un talent tehnic înnascut. La cele patru clase s-au adăugat trei ani (1940-43) de ucenicie la atelierul mecanic pentru reparaţii maşini agricole, tractoare, motoare şi locomobile al lui Alexiu Toth Elek, care îşi semna documentele pe o hârtie cu antet în care se prezenta „membru etern al Academiei de Invenţii din Paris”. La atelierul lui Toth, fondat încă din 1899, Stanciu a învăţat cu adevărat meserie, iar patronul îi făcea o cordială recomandare, la 15 februarie 1943.

IMG_0113

IMG_0111

Pasionat de mecanică, Petru Stanciu a realizat câteva replici în miniatură la scară mare, impecabil păstrate şi perfect funcţionale şi în ziua de azi. În anul 1954 a construit de la zero un locomobil (vehicul cu abur) şi o batoză pe care acesta o tracta. Locomobilul are toate elementele reproduse la scară, este alimentat cu cărbuni şi funcţionează cu abur, ca o locomotivă adevărată. Batoza, la rândul ei, poate face exact ceea ce făcea o batoză reală, adică treieră. Petru Stanciu a mai construit un ceas cu un complicat mecanism mecanic, care şi astăzi bate ora exactă în sufrageria familiei. Până şi strungul cu care au fost făcute aceste minunăţii (acţionarea era cu curele late de piele, care rulau pe tamburi de lemn) a fost construit de la zero de către talentatul meşter lugojean. Însă adevărata capodoperă a micului muzeu tehnic lăsat moştenire de Petru Stanciu este replica la scară mare a Uzinei Electrice a Lugojului. Macheta a fost gata în 1967, după mii de ore de lucru. Practic, cum venea de la uzină, Petru Stanciu îşi patrecea tot restul zilei în atelierul de acasă, unde se ocupa de hobby-urile sale.

IMG_0117

IMG_0122

Replica motorului Sulzer Freres – Winterthur de 1.300 de cai putere nu a presupus doar mii de ore de muncă migăloasă. Realizarea uzinei în miniatură a însemnat zeci şi zeci de planşe de desen tehnic cu piese transpuse riguros la scară, dar şi o „organizare de şantier”, în care nimic nu era lăsat la voia întâmplării. În arhiva familiei s-a păstrat o carte tehnică de mari dimensiuni, cu desenele originale, pe calc. Conştient de importanţa realizării sale, Petru Stanciu nota pe pagina de gardă: „Rog pe cel care posedă aceste schiţe să nu le rupă şi să nu le arunce. Tot ansamblul de piese al acestui motor e realizat după piesele originale, fiecare piesă cu dimensiunile ei. Aşa că aceste schiţe sunt după fiecare piesă a motorului”. Şi urmează semnătura: Petru Stanciu. Cartea tehnică are 57 de planşe şi „instrucţiuni tehnice de exploatare” a machetei.

IMG_0112

Cartea tehnică poate fi considerată şi ea o piesă de istorie a Lugojului, pentru că oferă toate datele despre motorul vechii uzine electrice. Produs de firma „Fraţii Sulzer” din Winterthur, Elveţia, acesta era un motor Diesel în patru timpi, cu injecţie, care avea o putere nominală de 1.300 CP. Puterea maximă cu care se putea încărca generatorul era de 750 KW, iar turaţia de 167 rot/min. Petru Stanciu mai nota: „motorul are 6 cilindri, pistoane răcite cu apă, regulator centrifugal, compresor cu 3 etaje, 3 butelii pentru aer, pompă de ulei pentru biele, pompă de ulei pentru cilindri şi compresor, pompă de combustibil”.

IMG_0105

IMG_0107

IMG_0110

Interesant este că până şi semnătura „Stanciu Petru, Lugoj, laca. mec. Anul 1967” imprimată pe o placă de bronz, a fost făcută de mână. În loc să utilizeze un pantograf, meşterul a folosit pentru imprimare manuală poansoane cu litere.

IMG_0125

Deşi s-a stins de mult timp din viaţă, realizările lui Petru Stanciu, păstrate impecabil de către familie, merită să stea la loc de cinste la Muzeu sau poate chiar în sediul Primăriei. Familia este dispusă să împrumute municipalităţii, cu titlu gratuit, macheta vechii Uzine Electrice. Iar dacă autorităţile ar da dovadă de deschidere, această piesă ar putea intra în patrimoniul oraşului!

Read Full Post »

Inspiraţi probabil de Papa Ioan Paul al II-lea, care în tinereţea sa a fost portar de fotbal, tinerii greco-catolici din Dieceza Lugojului participă la un inedit campionat naţional. Începând cu anul 2005, Lugojul are o echipă în Campionatul interdiecezan de fotbal, competiţie care va avea la start, în acest an, nu mai puţin de 15 echipe. echipa Lugoj 2008

Lugoj 2008

Lugojul, „medalie de bronz” la ediţia 2010. Ideea organizarii unui Campionat Inter Diecezan de Fotbal a apărut la Bucuresti în anul 1998, după ce parohiile din Capitală disputaseră câteva ediţii din Campionatul Inter Parohial. Organizarea campionatului de fotbal între diecezele (eparhiile) catolice a revenit Centrului pentru Pastoraţia Tineretului din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti. Prima participare a lugojenuilor a avut loc în luna mai a anului 2003, în staţiunea Sinaia. Pe atunci, la start s-au aliniat doar şase echipe, dar numărul acestora a crescut constant, an după an. sinaia 2009 calificari

Sinaia 2009 – calificări

În 2010, pe terenurile Hotelului „Alexandros” din Sinaia s-au înfruntat echipele diecezelor greco sau romano-catolice din Alba-Iulia, Blaj, Bucureşti (două echipe), Cluj-Napoca, Iaşi, Lugoj, Maramureş, Câmpia Turzii, Oradea (două echipe – greco şi romano catolici), Cugir (două echipe), Satu Mare şi Timişoara. Ediţia 2010 a fost una foarte bună pentru lugojeni, care s-au clasat în final pe locul III. Ei au învins în „finala mică” echipa Cugir II, cu scorul de 7-5. Din echipă au făcut parte, printre alţii, vicarul episcopal Angelo Pop, părintele Raimondo Rupp de la Lugoj, părintele Robert Trubianschi de la Păru şi părintele Ovidiu Neiconi de la Ohaba Forgaci. Echipa Lugoj 2009

Lugoj 2009

Juniorii provin din liceele teologice. Ca orice echipe profesioniste, şi selecţionatele Campionatului diecezan nu se bazează doar pe sportivii-preoţi, ci şi spre juniorii talentaţi, proveniţi din liceele şi seminariile teologice. Campionatul se desfăşoară după tot tipicul, cu formulare de înscriere şi fotbalişti legitimaţi. Fiecare echipă trimite în teren cinci jucători, patru plus portarul. Este valabil golul direct din lovitura de incepere a jocului, nu este valabil golul direct din aut, iar aut-ul se bate cu piciorul, din spatele liniei de marcaj. Desigur, nu rezultatul sportiv este ţelul final al campionatului, dar meciurile se joacă „pe bune” şi sunt foarte disputate. Lugoj_Satu Mare 4-2

Lugoj – Satu Mare 4 – 2

„Scopul acestui campionat este o mai bună cunoaştere reciprocă a tinerilor din diecezele şi eparhiile noastre şi formarea unui spirit de competitivitate şi comuniune prin intermediul sportului”, spune Monseniorul Angelo Narcis Pop, Vicarul General, care a joacă în „reprezentativa” Episcopiei de Lugoj de la ediţia 2008 a campionatului. Iată şi rezultatele tinerilor lugojeni de atunci: 4-2 (2-2) cu Dieceza Satu-Mare, 2-8 cu Dieceza de Bucureşti, 4-2 (2-1) cu Dieceza de Timişoara şi 4-4 cu Arhieparhia de Blaj. Marea favorită şi multipla campioană Bucureşti a fost întrecută în ultimele două ediţii de Câmpia Turzii, după finale dramatice decise la penalty-uri. DSC_0378 b

2013 – Ediţia a doua a Campionatului Diecezan de Fotbal, organizat de Episcopia Greco-Catolică de Lugoj s-a încheiat cu victoria echipei din Parţa, care a învins în finală echipa Cugirului cu scorul de 3-2. Pentru locul III, Ictar Budinţ a câştigat în faţa echipei din Arad. La competiţia desfăşurată la Sala Sporturilor “Lavinia Miloşovici”, cu concursul Primăriei Municipiului Lugoj, au participat 12 echipe de preoţi-fotbalişti reprezentând cinci judeţe: Timiş, Caraş-Severin, Arad, Hunedoara şi Alba.

Prevederi din regulament: cartonaşul albastru (!) şi amenzi pentru injurii. Desigur, un campionat în care fotbalul şi religia fac casă bună trebuie să fie mai aspru cu cei care faultează sau mai scapă vreo… sudalmă. Cităm din regulament: „Din respect faţă de colegi şi faţă de adversari, nu sunt admise injuriile sau gesturile nesportive atât în teren, cât şi în afara lui. După fiecare astfel de injurie se va acorda un avertisment. Aceste avertismente se vor aduna pe parcursul întregului campionat. După două injurii se va acorda un… cartonaş albastru, ceea ce presupune o eliminare de cinci minute, fără dreptul de a reintra în cazul în care echipa sa primeste gol, iar după patru injurii se va acorda direct cartonas roşu şi eliminarea jucătorului fără dreptul de a reintra în acel meci, dar poate fi inlocuit de alt coechipier dupa cinci minute. Acordarea directă a unui cartonaş roşu presupune eliminarea jucătorului fără dreptul de a reintra în acel meci, dar poate fi înlocuit de alt coechipier după cinci minute”. Şi asta nu e tot! Cartonaşul galben se penalizează cu 10 lei, iar cel roşu cu 20 de lei. Alt punct din regulament spune răspicat: nerespectarea deciziilor arbitrului duce la pierderea partidei cu 3-0. Foarte interesant, mai nou fiecare ediţie de campionat e însoţită de cursuri de formare a responsabililor de formaţii sportive ! (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

anniversary-2x (1)

Happy Anniversary with WordPress.com!

You registered on WordPress.com 5 years ago!

Thanks for flying with us. Keep up the good blogging!

Read Full Post »

vw geamuri pop outAdrian Loghin este un lugojean pasionat de motociclete şi automobile de epocă. La prima vedere, ar putea fi numit un talentat mecanic, dar cel mai potrivit termen pentru munca sa ar fi cea de maestru restaurator. Datorită muncii sale migăloase, zeci de motorete şi motociclete de epocă au fost readuse la viaţă din stadiul de rable „irecuperabile”. La fel, şi câteva automobile care cu siguranţă ar fi ajuns la REMAT au salvate în mod miraculos. Pasiunea lui Adrian Loghin nu înseamnă doar orele lungi petrecute în atelier, la restaurarea caroseriilor de epocă sau la repararea motoarelor, ci şi nopţi petrecute în faţa calculatorului, pentru documentare cât mai exactă. „Eu nu tunez maşini, eu fac restaurare perfect conformă cu originalul. Dacă la tuning eşti mai liber în acţiune, la restaurare trebuie să fii precis, la milimentru, să studiezi schiţe, planuri şi fotografii originale. De la chedere şi până la alegerea vopselei, totul trebuie studiat şi apoi aplicat strict, conform originalului”, spune Adrian Loghin. wolUnicat în România. Proiectul lui de suflet este un Volkswagen Transporter „Samba” De Luxe, model 1967. Celebrul model al minibusului conceput pentru a face faţă unor excursii pe şoselele din Munţii Alpi este aproape gata. „Iubesc această maşină clasică. Am achiziţionat-o în 2010, an în care am început şi restaurarea. Spre deosebire de cea cu 23 de geamuri, varianta VW Samba cu 21 de geamuri este unica restaurată din România. Are şi trapă deasupra, la care am avut mecanismul original, iar parbrizul din două părţi – split window este de tip safari şi se ridică. Microbusul l-am refăcut sută la sută cu respectarea originalului”, spune mândru restauratorul.DSC_0035Piese din Germania, Anglia, Olanda, SUA şi… Columbia. Pentru „copilul său de suflet”, Adrian Loghin nu a precupeţit nici un efort. Având în vedere raitatea modelului, a cumpărat piese din Columbia, SUA, Olanda sau Marea Britanie.

„Lipsa pieselor originale a „dărâmat” o mulţime de maşini de epocă. Stâlpii A, B, C şi alte părţi din tablă i-am cumpărat de la cea mai bună firmă de replic din Columbia. Iniţial am vrut să iau componente de tablă din Brazilia, care a fabricat modelul sub licenţă, însă m-am documentat şi am aflat că brazilienii făcuseră tot felul de adaptări ale modelului original, nu se mai potriveau dimensiunile şi nici tabla nu era prea solidă. Materialul pentru trapă l-am luat din SUA cu 250 de dolari plus transportul, mecanismul original îl aveam. Bandajele albe aplicate pe roţi, care fac farmecul maşinilor din anii 50-60, le-am luat din Germania, ca şi geamurile din faţă, care se deschid, pe care am dat 650 de euro. Mecanismele pop-out de la geamurile laterale au fost 350 de euro. Până şi nuca de la schimbătorul de viteze e originală, m-a costat 50 de euro”, spune Loghin.

DSC_0016Mecanism tip „rotisor” născocit special pentru lucrul la maşină. Din fericire, multe elemente originale erau încă pe maşină la ora achiziţiei, cum ar fi elementele cromate de pe bara din faţă şi de la geamul din spate, aşa numitele „jail – bar”, care au fost curăţate şi lustruite, ca noi. La fel, maşina avea toate cele 21 de geamuri originale, dar restauratorul a cumpărat două de rezervă pentru partea din faţă. „Faza cea mai grea a fost partea de tinichigerie, pe care am lucrat-o alături de un prieten. Mi-am pus mintea la contribuţie şi am născocit un mecanism de tip „rotisor” special pentru a roti maşina în timpul lucrărilor”, explică Adrian Loghin. El adaugă că şi pentru elementele de tapiserie a apelat la un tapiser din Lugoj. În rest, materialul care izolează interiorul este tot unul original, adus din Germania. DSC_0044Roşu „Tiţian” şi vopsirea în nuanţe originale. Şi vopsirea a fost o muncă laborioasă: „Cu mari eforturi, am adus din Germania culorile originale – roşul Tiziano Rot L 555 pentru corp şi cremul Beige Grau L 472 pentru acoperiş. Microbusul fiind unic în ţară, nu am avut cu cine să mă consult, aşa că informaţiile le-am luat de pe internet”. La ora când am realizat reportajul (n.r.r – luni, 9 martie), motorul 1500 Boxer cu răcire cu aer (ca la celebra „broscuţă” Beetle) şi 44 cai putere mergea ca uns. DSC_0052Remorcă originală şi o motoretă italiană Lambretta, la „pachet” cu Microbusul Samba. Impresionant este faptul că, din dragoste pentru acest model, Adrian Loghin a inclus microbusul VW Samba din 1967 într-un alt proiect, mai amplu, care aduce aminte de atmosfera relaxată şi optimistă a anilor de relansare economică a Germaniei de Vest. Şi această viziune integratoare este unică pentru un proiect de acest gen realizat în ţară. „Am spus că ar fi frumos să reînvii atmosfera anilor ‘50-’60. Aşa că pe lângă acest microbus, am resturat o motoretă italiană Lambretta LD 125 din 1955, care merge la pachet cu busul, având aceeaşi combinaţie de culori. Motoreta este gata, o am în garaj. Aştept doar şeile de cauciuc originale, care sunt 280 de euro, şi e gata de drum!” arată Loghin. Mai mult, el a cumpărat şi o remorcă originală, care seamănă la formă cu un… frigider Fram. Are pereţi de lemn şi geamuri pe acelaşi sistem pop-out. Este ideală pentru transportul Lambrettei, dar şi pentru un camping „retro” al întregii familii. DSC_0010O listă de aşteptare impresionantă. Dacă nu aţi fost suficient de impresionaţi, aflaţi că pe „lista de aşteptare”, dar şi în curtea şi grădina lui Adrian Loghin stau cuminţi la coadă pentru restaurare un Ford Taunus 17 M din 1959 (maşina germană care aduce perfect cu suratele dream car super-cromate din America, dar la dimensiuni europene), o Dacia Estafette – raritate din 1978 (dubiţa franceză Renault devenită piesă de istorie românească din care s-au fabricat doar 642 de bucăţi în ţară şi doar una a mai fost restaurată), un VW Transporter T2 din 1970 care a aparţinut Poştei Germane, un VW Transporter T2B din 1979 şi o altă raritate – un Fiat 2100 din 1960! Cristian Ghinea

Read Full Post »