Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for noiembrie 2018

Dintre multele fotografii pe care le-am făcut la evenimente, pentru blog am ales-o pe aceasta. Are toate ingredientele, încărcătură simbolică, exprimă mult şi… îmi place. Instantaneul l-am realizat la dezvelirea bustului Voievodului Mihai Viteazul. Sculptura este amplasată în Parcul Poștei și a fost inaugurata vineri, 30 noiembrie 2018, la ora 12, pe o vreme însorită, dar geroasă.

DSC00028 - blog (Medium)

Bustul a fost realizat de sculptorul George Dumitru, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și profesor la Liceul de Artă din Ploiești. Este din bronz, are înălțimea de 1,3 m, este amplasat pe un soclu realizat în două trepte. Monumentul are o înălțime totală de 1.90 m. Postamentul a fost realizat din beton armat, placat cu marmură de Vista bej, cu inserții maro.

Evenimentul a avut loc în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ion Ardeal Ieremia,

Reclame

Read Full Post »

patriot, jurnalist, deputat, luptător pe frontul de la Mărăşeşti, el s-a stins la nici 30 de ani

Pentru mulţi lugojeni sau timişoreni, numele lui Cassian R. Munteanu este asociat doar unei străzi, un nume care suscită interes doar în contextul „se introduce canalizarea pe…” sau „se fac reparaţii pe…”. Ce se ascunde dincolo de inscripţia de tablă aşezată la colţ de stradă, nu mai importă. În realitate, Cassian Munteanu a fost o mare personalitate a Lugojului, un scriitor bănăţean care evadează din rândurile armatei imperiale şi, odata cu intrarea Romaniei în Primul Război Mondial, trece în rândurile Armatei Române şi este repartizat la Biroul de Informaţii. Prin prisma misiunilor pe care le-a avut de îndeplinit, a văzut războiul în toată complexitatea sa: din tranşeele frontului sârbesc (unde a şi fost rănit, fiind salvat de prietenul său Vidu) şi până la camera deciziilor importante din postul de Comandă al Armatei I. În această calitate, Cassian Munteanu consemnează miscările de trupe şi luptele crâncene purtate în perioada iulie – august 1917.

cassian munteanu

Reportajele sale de război cuprinse în volumul „Bătălia de la Mărăşeşti” emoţionează şi astăzi, fiind o cronică realistă a giganticei bătălii. Deşi a trăit doar 29 de ani, Cassian Munteanu a trecut în scurta sa viaţă prin experienţe cât alţii în trei vieţi.

Români de ambele părţi ale frontului

Fiu de învăţător din Vermeş (al nouălea copil dintr-o familie cu 13), termină şcoala primară din satul natal şi îşi continuă studiile într-un oraş din Croaţia, apoi la Lugoj şi Oradea. În 1911 îl regăsim dincolo de graniţa Imperiului, la Constanţa, ca jurnalist la „Neamul românesc” apoi din 1913, la revista „Ramuri” din Craiova şi, după puţin timp, la gazeta „Românul” din Arad, cu care va continua colaborarea şi după înrolare, ceea era cât pe ce să-l coste o moarte sumară în faţa plutonului de execuţie. Una dintre cele mai impresionante povestiri ale sale se referă la o convorbire între patrula sârbă şi austriacă de pe Dunăre, în catre de ambele părţi erau soldaţi români, care descoperă că sunt şi rude!

Evadare ca-n filme din mâna serviciilor secrete

Sublocotenentul Cassian Munteanu e mobilizat în 1914. Ajunge imediat pe front şi de acolo expediază gazetei „Românul” din Arad câteva însemnări în care arată soarta crudă a celor din tranşee. Schiţele, reunite sub genericul „Chipuri din război”, erau expediate în scrisori nesemnate, dar care reuşiseră să treacă cenzura (plicurile aveau ştampila cenzurii, dar nu fuseseră deschise). Serviciul de informaţii al Armatei Imperiale începe imediat cercetările pentru a descoperi autorul acestor articole „destabilizatoare”, printre care se numărau „Hora obuzelor” sau „Trei luni pe câmpul de război”. Cassian Munteanu era conştient că va fi descoperit. Bolnav de plămâni, se internează la Spitalul Militar din Caransebeş. În mai 1915, serviciile imperiale îi dau de urmă şi-l pun sub pază în spital, urmând a-l aduce pentru o judecată sumară în faţa Curţii Marţiale la Timişoara. „Ajunsesem la cea din urmă răspântie a vieţii mele(…) În 14 iunie după amiaza, colonelul mi-a pus în vedere că voi fi arestat şi m-a dat sub supravegherea unui sergent, care mă va escorta a doua zi la Tribunalul marţial din Timişoara”. A doua zi însă, în loc să fie condamnat la moarte, Munteanu reuşeşte să scape de sub pază şi fuge spre frontiera cu România. Momentele dramatice sunt descrise în schiţele „Evadarea”, „Pribegia” şi „Salvat”. Traseul urmat a fost Baia de Aramă – Craiova (carantină câteva săptămâni) – Bucureşti, unde Cassian Munteanu se alătură grupului de refugiaţi români din Ardeal, Banat şi Bucovina care militau pentru intrarea României în Război de partea Antantei.

Stins în floarea vârstei

La terminarea războiului, îl regăsim în Banat, la Lugoj, unde publică în anul 1919 cartea „Prin Basarabia Românească” (însemnări de călătorie). Este ales deputat de Bocşa Montană în Parlamentul României reîntregite. Deşi bolnav, continuă colaborarea cu foaia „Banatul” din Lugoj, expediindu-şi regulat articolele la redacţie. Este interesat de tot ceea ce înseamnă presă. Internat fiind la Spitalul public al judeţului Caraş-Severin din Lugoj, îşi reînnoieşte abonamentele la „Timişana” şi alte gazete din zonă. Îşi caută sănătatea la Palermo, dar până la urmă este răpus de boală. Îşi văzuse însă visul cu ochii: făurirea României Mari, ideal căruia i-a consacrat toată viaţa.

La Muzeul din Lugoj este păstrat, alături de articolele din „Renaşterea română”, „Adevărul”, „Lugoscher Zeitung”, „Gazeta Banatului”, necrologul care glăsuieşte: „Cu inima înfrântă de durere aducem la cunoştinţă tuturor rudeniilor şi cunoscuţilor că iubitul nostru fiu şi frate Cassian R. Munteanu, ziarist, deputat al circumscripţiei Bocşa Montană, fost sublocotenet, a încetat din viaţă după lungi şi grele suferinţi mercuri, 12 ianuarie 1921, la ora 9 seara, în etate de 29 de ani”. La înmormântare a fost prezentă garda de onoare a Regimentului 17 Infanterie din Lugoj şi muzica militară a garnizoanei. Ceva mai târziu, gazeta „Banatul” din Lugoj iniţiază o colectă publică pentru a i se ridica un monument din marmură, care este dezvelit pe 4 iunie 1928. Cassian R. Munteanu este înmormîntat la Lugoj, alături de Eftimie Murgu, Ion Popovici-Bănăţeanul, Coriolan Brediceanu, dr. Valeriu Branişte, Ion Vidu şi Traian Grozăvescu.

Monumentul lui Cassian Munteanu – 1928

Cassian Munteanu (12 martie 1889 – 12 ianuarie 1921) Deşi a trăit doar 29 de ani, Cassian Munteanu a trecut în scurta sa viaţă prin experienţe cât alţii în trei vieţi. Se stinge la Lugoj în 1921. Ceva mai târziu, gazeta „Banatul” din Lugoj iniţiază o colectă publică pentru a i se ridica un monument din marmură, care este dezvelit pe 4 iunie 1928.  (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Lugojeanul Ștefan Zamfirescu a transformat în realitate o aventură improbabilă. El a devenit un ”sol” al Lugojului în îndepărtata Cuba.

Zamfirescu a fost primit cu amabilitate la Ambasada României din Havana, de către ambasadoarea noastră, Gențiana Șerbu, dar și de directorul Teatrului Național ”Jose Marti” și de directoarea Bibliotecii Naționale.

Anul trecut, înainte de plecare, ”Redeșteptarea” a consemnat dorința lui de a face o donație de carte pentru românii din Cuba. La întoarcere, Zamfirescu ne-a destăinuit emoția și amintirile din această călătorie, pe care o va reedita curând.

”Am fost un copil timid, destul de izolat, și mă refugiam adesea în lumea cărților. Din dorința de a cunoaște, am citit cărți cu aventură și mister, căci acolo unde este mister, e și cunoaștere. Așa a apărut misterul Cubei. Mi-a plăcut sonoritatea cuvântului, deci fără să o cunosc, am iubit-o de copil. Spuneam Cuba și îmi plăcea cum sună”, spune Zamfirescu.

Iubind cartea, lugojeanul s-a gândit că, prin intermediul cărților, își va îndeplini visul de a ajunge în Cuba.

”În anul 2013 m-am adresat doamnei Zvetlana Preoteasa, care era directoarea Institutului Eudoxiu Hurmuzache. Ea m-a îndrumat să mă adresez ambasadorului de atunci, prof. univ. dr. Dumitru Preda. El a contactat Asociația de Prietenie Cuba – România. Asta era în 2016”, precizează Zamfirescu.

Cu tricolorul în piept, pe străzile Havanei

Comunitatea românilor din Cuba este destul de redusă, dar ea există: ”Majoritatea româncelor din Cuba sunt căsătorite cu cubanezi, foști studenți la noi în țară, altele sunt văduve. Am cunoscut una din aceste doamne. Era de loc din Sighișoara și își cunoscuse soțul pe când era student la Cluj. Orice legătură cu țara, o carte în limba română, este importantă pentru ele”.

20171014_144133

Susținut puternic de consilierul județean Nicu Bădina, care s-a ocupat de formalități, Ștefan Zamfirescu era gata de îmbarcare în aventura sa transatlantică. Din păcate, transportul de carte (39 kg pregătite pentru cala avionului, cu toate aprobările) s-a anulat în ultimul moment, din motive independente de voința sa.

”A fost o lovitură la care nu m-am așteptat, dar nu m-am descurajat. Am ajuns acolo pe 12 octombrie anul trecut și am stat 30 de zile în Cuba, până pe 9 noiembrie. Consider esențial să se facă relație de prietenie cu Cuba, să cunoaștem mai bine Cuba, chiar dacă latura oficială a dispărut odată cu faptul că nu am putut duce cărțile acolo. Nu știam spaniola, așa că am hotărât să port la vedere tricolorul în piept. Astfel, în loc să caut eu pe cei care aveau legături cu România, m-au găsit ei pe mine. Așa am cunoscut un subinginer care a făcut Facultatea de Drumuri și Poduri din Craiova, a și lucrat ceva timp după facultate în Ardeal. Avea numai cuvinte frumoase despre România”, își amintește Zamfirescu.

Primit de ambasadoarea României în Cuba

A două zi după sosire, Zamfirescu a fost primit la Ambasada României din Havana. ” Deși în jur se făceau reparații și zugrăveli, am fost primit cu mare amabilitate, chiar de doamna ambasadoare Gențiana Șerbu. Întrevederea a durat trei ore, poate mai mult, și a fost în termeni foarte buni, relația de comunicare a fost fantastică. De altfel, d-na ambasadoare mi-a spus că a anulat programul zilei pentru această întrevedere. Am transmis salutări din partea primarului Francisc Boldea și i-am înmânat o plachetă a municipiului, cu rugămintea să găsească un oraș compatibil ca mărime cu Lugojul, în vederea înfrățirii. Sunt pe deplin conștient că este greu, dar doamna ambasador mi-a repetat că ar dori să găsească un astfel de oraș. I-am adus stegulețe românești și zece metri de panglică tricoloră, cadouri care au bucurat-o. Pe această cale, vreau să îi mulțumesc din suflet acestei minunate doamne ambasador, care, cu bunătatea ei, a fost un mare sprijin pentru mine”.

Viața de zi cu zi: ”M-a surprins amabilitatea și calmul cubanezilor”

Cu sfaturile utile pentru șederea în Cuba primite de la Ambasadă, dl. Zamfirescu a dorit să cunoască mai bine țara la care visa din copilărie: ”M-a surprins foarte mult amabilitatea, calmul și chiar bunătatea cubanezilor. Aproape că îmi era jenă de câtă atenție mi s-a dat acolo. Am vrut să văd viața de zi cu zi, dar nu am avut acces la școli, azile de bătrâni sau chiar la ședințele Tribunalului. În schimb, am putut vizita Teatrul Jose Marti și Biblioteca Națională, unde am vorbit cu directorii. Mașini americane vechi de 60 de ani, rămase dinainte de revoluția lui Castro, coexistă cu telefonia mobilă. Semne ale deschiderii sunt vizibile, mai ales în ce privește libertatea religioasă. Am găsit toate formele de religie: predomină catolicismul, apoi e biserica evanghelică, ortodoxia rusă, dar și penticostali, baptiști, martorii lui Iehova. Deschiderea se vede, acum se pot obține permise de plecare la lucru în țări latino-americane, precum Mexicul”.

Un pol al turismului insuficient dezvoltat

Încă mai există mari probleme: ”Cubanezii sunt oameni simpli, dar care nu se rușinează de simplitatea lor. Am văzut sărăcie, dar nu mizerie. În fiecare noapte se adună containerele, se curăță tot, se spală străzile, nu ca la noi, dimineața. Dimineața e curat totul. Fiecare locatar se scoală și își mătură nu numai trotuarul din față, ci și strada până la jumătate, nu așteaptă să vină Primăria. Asta ar fi o lecție de învățat pentru noi”. Însă sunt mari speranțe de viitor: ”Cuba e un pol al turismului insuficient dezvoltat”.
Modest, dl. Zamfirescu spune: ”mă consider un pionier, așa nepriceput, timid și fricos cum sunt”, dar dorește să revină curând în țara care l-a fascinat.

Read Full Post »

Read Full Post »

Din Statele Unite ale Americii a sosit vestea tristă a trecerii la cele veșnice a a artistului plastic Gelu Muscalu. Lugojean de origine, Gelu Muscalu a condus timp de nouă ani Galeria ProArte, pe care a fondat-o alături de Silviu Orăvițan, Tudor Tudan și Vladimir Streletz. Ajuns în America, a obținut recunoașterea internațională.

Este inclus în catalogul celor 2000 de artiști și designeri de excepție din lume al Centrului Internațional din Cambridge, Marea Britanie, care i-a oferit o diplomă de onoare. Numele său poate fi găsit și în compendiul Who’s Who – Românii din America.

Pictor și poet, Gelu Muscalu s-a născut la Lugoj, la 25 aprilie 1950. Deși liceul l-a făcut la secția reală, a îmbrățișat de timpuriu cariera umanistă. Gelu Muscalu a pictat peste 20 de biserici ortodoxe la interior, folosind tehnicile frecă, frescă ”a secco” și ulei. Artist polivalent, s-a exprimat și în domeniul publicitar.

Gel MuscaluMaestrul său, profesorul Victor Jurca Lugojanul, l-a inițiat în tainele picturii neobizantine și ale restaurării monumentelor istorice și de artă.

Alături de trio-ul Silviu Orăvițan, Tudor Tudan și Vladimir Streleț, a pus bazele Galeriei ProArte. Timp de nouă ani, Gelu Muscalu a fost un devotat custode al galeriei lugojene. Conducerea instituției a fost preluată de artistul plastic Alexandru Atănăsoaie, după ce Muscalu emigrează cu familia în SUA, în 1987.
În America, are numeroase expoziții de pictură și prezențe la evenimente remarcabile, precum expoziția de la Banca Mondială – World Bank din Washington DC, organizată în 1998.

După 1990, revine în țară cu expoziții apreciate, precum cea de la Radiodifuziunea Română (București, 2003) sau cea de la ”ProArte” Lugoj, cu ”Maria Celeste”. Tot pe plan local, în 1997, a inițiat la Premiul de artă pentru tineret ”Gelu Muscalu”, prima distincție fiind acordată tânărului pictor Ilie Văduva. Un episod interesant din biografia de după 1990 e legat de prezența sa, ca expert, în comisia de recuperare a tezaurului de pictură sustras de la Muzeul Bruckental din Sibiu, cele patru tablouri fiind restituite României.

Referindu-se la Gelu Muscalu, criticul de artă Ioan Iovan, decan al Facultății de Arte din Timișoara, spunea că acesta ”a practicat o pictură spiritualizată, așezată sub semn literar. De altfel, după ce va pleca în SUA, stabilindu-se în California, s-a exercitat mai mult în scris – poemul Maria Celeste, pe care l-a și ilustrat. Lucrările sale de pictură, prezentate în expoziții cât a fost în țară, erau alcătuite din forme largi, de sinteză, cu un colorit reținut, dar de adâncime a expresiei, ordonate imagistic în sensurile simbolice ale comunicării”. Iovan dădea ca exemplu în acest sens lucrări precum ”Locuința unui sihastru”, ”În spiritul Soarelui”, ”Liberă contemplare”, ”Natură statică cu cer”.

Artistul va trăi în continuare prin lucrările sale, aflate în colecții particulare din România, Franța, Germania, Israel, Canada, SUA și statele fostei Iugoslavia. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Flotila de pe Timiş 🙂

 

Read Full Post »

În prima parte a Galei de Jazz din 9 noiembrie 2018, au fost acordate Diplome de Excelenţă pentru promovarea muzicii de jazz. Printre cei premiaţi, s-au numărat Cristian Ghinea, de la ”Redeşteptarea” şi Ten TV, alături de Mircea Anghel de la ”Actualitatea”, Zoltan Varga de la”Pressalert” şi Mimo Obradov de la TVR Timişoara. Au mai primit Diplome de Excelenţă consilierul judeţean Mihai Ritivoiu, preşedintele Comisiei Economice a C. J. Timiş, Marius Giura, preşedinte la Fundaţia Culturală Jazz Banat şi director la Gărâna Jazz Festival, precum şi fotograful profesionist timişorean Dragoslav Nedici, nelipsit de la evenimentele importante de gen desfăşurate în Banat. În continuare, marele jazzman Harry Tavitian, aflat pentru prima dată la Lugoj, a susţinut un recital de zile mari pe scena Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu” (foto Dragoslav Nedici).

Read Full Post »