Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Lugoj’

Cine purta tricouri cu „Metalica” în 1955? Răspuns: fotbaliştii de la „Metalica” Lugoj, echipa care a câştigat Campionatul Inter-Cooperaţie ”în cinstea Conferinţei URCM din 1955” 🙂

„Metalica” 1955 (scrisă cu un… L) şi staff-ul erau: Fülöp, Matsel, Ignea, Dobner, Spiller, Petri, Deutsch, Mixics, Sârbu, Grosu, Barboni, Fischer W., Osnaga, Moritz, Fischer J., Schneider, Jungher.

Un document deosebit, în opinia mea, din trei puncte de vedere. Primul: componenţa echipei, care cuprinde români, germani, maghiari, evrei, croaţi, reflectă Lugojul multietnic, multicultural şi multiconfesional de odinioară. Al doilea: aflăm că Nea Harry Deutsch, cum îi spuneau lugojenii, nu a fost doar poloist şi înotător / instructor de înot, ci şi un talentat fotbalist. În fine, merită remarcat montajul fotografic (executat de Sârbu), remarcabil pentru acea vreme. Şi, da! Încă se mai scria „foot – ball”.

Mulţumesc doamnei Deutsch, soţia regretatului polisportiv Hermann (Harry) Deutsch, cea care mi-a pus la dispoziţie acest tablou, care evocă un moment inedit de istorie lugojeană. Cristian Ghinea

metalica blog

Reclame

Read Full Post »

Titus Olariu, personalitate de prim rang a Lugojului şi a Făgetului, a avut o viaţă atât de extraordinară, încât ar putea fi cuprinsă într-un roman de aventuri. Militar de carieră, ofiţer de aviaţie, a înfruntat pericolele Primului Război Mondial, fiind doborât în două rânduri şi totuşi supravieţuind miraculos. Mai târziu, îl aflăm ca şi cântăreţ de operă, pe scenele Operelor din Cluj, Viena şi Dresda.

Strălucit avocat, prieten bun cu Lucian Blaga şi cu Traian Grozăvescu, devine Prefect de Severin şi, în această calitate, aduce osemintele revoluţionarului paşoptist Eftimie Murgu, pentru a fi îngropate la Lugoj. Mai târziu, în perioada comunistă, va fi deţinut de conştiinţă, iar biografia sa va fi salvată, la fel de miraculos, de profesorul dr. Constantin Stan Tufan, intelectual de vază al oraşului, pe baza mărturiilor bine ascunse în perioada stalinistă de fiica lui Titus Olaru, avocata Santuzza Olaru din Timişoara.

Medalii şi decoraţii aruncate în Bega, arhiva păstrată cu mari riscuri

„Deşi născut la Făget, la 6 ianuarie 1896, ca fiu al protopopului ortodox Sebastian Olariu, Titus Olariu poate fi considerat o mare personalitate a Lugojului. Pe nedrept uitată atâta amar de vreme, această remarcabilă biografie a ieşit la suprafaţă graţie doamnei avocat Santuzza – nume inspirat de un personaj de operă! – Olariu, fiica ilustrului muzician Titus Olariu, care mi-a pus la dispoziţie, cu generozitate, arhiva tatălui său. Arhiva a fost păstrată cu mari riscuri în perioada comunistă. Fiica a avut o casetă cu decoraţii, insigne, medali, documente, pe care a aruncat-o în Bega în anii 50, de teama percheziţiilor Securităţii. A păstrat totuşi diplomele şi ordinele medaliilor, precum şi corespondenţa, din care o parte i-a fost confiscată. Printre scrisorile salvate miraculos, s-a numărat o epistolă de la prietenul său din liceu, Lucian Blaga, epistolă uitată între paginile unei Biblii”, spune profesorul Constantin Stan Tufan.

Familia lui Titus Olariu a avut nume importante nu numai pe linie patrenă, ci şi pe linia descendenţei materne: „Pe linie maternă se înrudea cu dr. George Popovici, ilustru protopop şi istoric bănăţean, membru corespondent al Academiei Române şi dr. Iosif Popovici, doctor în filologie clasică al Universităţii din Viena, cu o specializare în fonetica experimentală la Sorbona, strălucit slavist, profesor la Universităţile din Budapesta, Viena şi Cluj, unde a fondat catedra de fonetică experimentală. Ambii au fost fraţii mamei sale, Ana Popovici, originari din comuna timişeană Cliciova”.

Decorat pentru curajul dovedit ca pilot de aviaţie, locotenent – observator

t. olariu pilot de aviatie - pictura de ilona szechenyi

Titus Olariu, pictură de Ilona Szechenyi

După ce a terminat primele cursuri la Lugoj, a studiat la celebra şcoală românească a Gimnaziului ”Andrei Şaguna” de la Braşov, unde a fost, aşa cum spuneam, coleg şi prieten cu marele poet Lucian Blaga, cel care va deveni mai târziu lugojean, prin căsătoria cu Cornelia Brediceanu.

A absolvit şcoala de la Braşov în 1914, an nefast şi tragic pentru Europa.

”Odată cu declanşarea primei conflagraţii mondiale, va activa ca ofiţer de aviaţie în armata austro-ungară, apoi în cea română, unde, pentru serviciile aduse naţiunii, ca pilot de aviaţie (locotenent-observator), va fi decorat cu ordinul Coroana României cu Spade în Grad de Cavaler, cu panglică de Virtutea Militară, prin Decretul Regal nr. 3.049 din 16 iulie 1919, semnat de regele Ferdinand”, spune profesorul Stan în a sa carte ”Titus Olariu, artistul şi epoca sa”.

Iată care era motivaţia scrisă în Decretul respectiv: ”Locotenentului observator Olariu Titus din Corpul Aviaţiei, pentru curajul şi destoinicia de care a dat dovadă în foarte multe sboruri, la care a luat parte ca observator aerian, în timpul ofensivei contra maghiarilor din aprilie 1919. Atât vremea neprielnică, cât şi gloanţele inamice, nu l-au împiedicat de a culege informaţiuni preţioase pentru Comandament”. Urmează semnătura Ministrului de Război, generalul de Corp de Armată adjutant Angelescu.

Dintre cariera militară şi juridică, o alege pe cea de… cântăreţ de operă

Deşi ar fi putut alege foarte bine cariera militară sau cea juridică, pentru care avea studii înalte la Budapesta şi un doctorat la Cluj, imprevizibilul destin avea să îl poarte pe Titus Olariu spre zona belcanto-ului, a muzicii clasice.

Cântăreţ autodidact, a studiat în particular cu marele muzician George Dima. A ajuns solist la Opera Română din Cluj, Opera Populară din Viena şi Teatrul Saxon din Dresda. Din această perioadă datează prietenia cu un alt mare lugojean, tenorul de renume mondial Traian Grozăvescu, care l-a ajutat în carieră. ”În iarna anului 1923, Titus Olariu va petrece sărbătorile Crăciunului la Viena, la reşedinţa lui Traian Grozăvescu, în compania lui Filaret Barbu şi atunci a fost îndrumat spre sudiile muzicale care îi vor deschide, ca bariton, porţile teatrelor de operă din Cluj, Viena şi Dresda”, spune profesorul Stan.

thumbnail

Ar mai fi de consemnat un moment de excepţie: la doar 25 de ani (mă gândesc ce realizări au alţi tineri la această vârstă, mai ales în prezent), este membru co-fondator al operei Române din Cluj. Ca de obicei, destinul îl aşează în acest demers alături de alt lugojean ilustru, şi anume Tiberiu Brediceanu. După spectacolul inaugural al Operei Române din Cluj din 25 mai 1920, cu opera ”Aida” de Verdi, versiune în limba română, în traducerea lui Aurel Contrea (precizează Stan), încheiat cu un eclatant succes, Olariu nota cu satisfacţie: ” triumful culturii româneşti din Ardeal!!”

Ca prefect de Lugoj, repatriază osemintele lui Eftimie Murgu

După moartea lui Traian Grozăvescu în anul 1927, Titus Olariu se retrage din lumea muzicală. Începe un nou capitol în viaţa sa, un capitol spinos, dar care îl va apropia şi mai mult de Lugoj.

”Intră în rândurile Partidului Naţional Ţărănesc, o mare forţă politică a vremii. Devine senator al acestui partid, în două legislaturi. La apogeul carierei politice, este numit prefect al judeţului Severin cu capitala la Lugoj. deşi a stat la lugoj ca prefect doar un an, în intervalul iunie 1932 – noiembrie 1933, va face un mare serviciu oraşului. Fiind muzician, un om sensibil şi cultivat, Titus Olariu a făcut demersurile necesare, implicânduse în organizarea ceremoniei reînhumării osemintelor lui Eftimie Murgu în cimitirul ortodox din Lugoj, în ziua de 21 decembrie 1932”, ne-a declarat profesorul C. T. Stan.

Din nou magistrat, apoi… deţinut politic

Între anii 1939 şi 1948 a funcţionat ca magistrat, consilier şi preşedinte al Curţii Administrative din Timişoara, dar climatul politic antidemocratic şi ”vânătoarea de vrăjitoare” au început să se facă simţite şi în România, ajunsă, cu complicitatea Vestului, în sfera de influenţă sovietică.

”Timp de doi ani, între 1952 şi 1954, a fost deţinut politic la Securitatea din Timişoara şi în lagărul de la Mărgineni. După eliberarea din detenţie, Titus Olariu va relua preocupările muzicale, activând sub auspiciile filialei timişorene a Uniunii Compozitorilor, în calitate de corist şi dirijor al Corului Catedralei Mitropolitane. S-a stins din viaţă în 30 august 1960 laTimişoara” adaugă muzicologul Constantin Stan.

Pilot de aviaţie decorat pentru curaj, strălucit avocat, bariton la operele din România, Austria şi Germania, politician luminat şi prefect de Lugoj, tată de familie şi soţ devotat, deţinut politic, în toate aceste împrejurări Titus Olariu s-a dovedit a fi un om demn, înţelept, un patriot idealist şi un vizionar, care a pariat pe un viitor care s-a ridicat deasupra tuturor nedreptăţilor suferite în timpul vieţii. Istoria i-a dat, până la urmă, binemeritata apreciere a contemporanilor.  Cristian Ghinea

Read Full Post »

Time Machine: Peretele cu amintiri de la Galeria ProArte, închisă acum pentru restaurări. Oare ce s-a ales de aceste afişe „istorice”? Evenimente, vernisaje, expoziţii, lansări de carte, un univers pierdut… Evidenţa lor se mai găsesşte doar în catalogul criticului de artă Ioan Iovan, „Arta ca existenţă. Galeria Pro Arte din Lugoj”, Editura „Brumar”, Timişoara, 2004. Fotografiile le-am făcut în 2016, când am realizat că şi peretele cu amintiri va deveni… amintire.

Read Full Post »

Pentru că suntem în sezonul generozităţii, în care gratitudinea se impune ca stare de spirit, mulţumiri „Actualitatea literară”, muţumiri poetului şi editorului Nicolae Silade pentru găzduirea cronicilor mele în acest an.

Read Full Post »

Centenar Marea Unire – festivităţile de Ziua Naţională desfăşurate la Lugoj. Pun aceste fotografii în ideea de a ne aminti, peste ani, cum a fost la 1 Decembrie 2018, la 100 de ani de la Marea Unire. Vremea foarte frigurorasă mi-a scurtat misiunea,odată cu consumarea bateriilor. În memoria eroilor – Ad perpetuam rei memoriam!

Read Full Post »

Dintre multele fotografii pe care le-am făcut la evenimente, pentru blog am ales-o pe aceasta. Are toate ingredientele, încărcătură simbolică, exprimă mult şi… îmi place. Instantaneul l-am realizat la dezvelirea bustului Voievodului Mihai Viteazul. Sculptura este amplasată în Parcul Poștei și a fost inaugurata vineri, 30 noiembrie 2018, la ora 12, pe o vreme însorită, dar geroasă.

DSC00028 - blog (Medium)

Bustul a fost realizat de sculptorul George Dumitru, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și profesor la Liceul de Artă din Ploiești. Este din bronz, are înălțimea de 1,3 m, este amplasat pe un soclu realizat în două trepte. Monumentul are o înălțime totală de 1.90 m. Postamentul a fost realizat din beton armat, placat cu marmură de Vista bej, cu inserții maro.

Evenimentul a avut loc în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ion Ardeal Ieremia,

Read Full Post »

patriot, jurnalist, deputat, luptător pe frontul de la Mărăşeşti, el s-a stins la nici 30 de ani

Pentru mulţi lugojeni sau timişoreni, numele lui Cassian R. Munteanu este asociat doar unei străzi, un nume care suscită interes doar în contextul „se introduce canalizarea pe…” sau „se fac reparaţii pe…”. Ce se ascunde dincolo de inscripţia de tablă aşezată la colţ de stradă, nu mai importă. În realitate, Cassian Munteanu a fost o mare personalitate a Lugojului, un scriitor bănăţean care evadează din rândurile armatei imperiale şi, odata cu intrarea Romaniei în Primul Război Mondial, trece în rândurile Armatei Române şi este repartizat la Biroul de Informaţii. Prin prisma misiunilor pe care le-a avut de îndeplinit, a văzut războiul în toată complexitatea sa: din tranşeele frontului sârbesc (unde a şi fost rănit, fiind salvat de prietenul său Vidu) şi până la camera deciziilor importante din postul de Comandă al Armatei I. În această calitate, Cassian Munteanu consemnează miscările de trupe şi luptele crâncene purtate în perioada iulie – august 1917.

cassian munteanu

Reportajele sale de război cuprinse în volumul „Bătălia de la Mărăşeşti” emoţionează şi astăzi, fiind o cronică realistă a giganticei bătălii. Deşi a trăit doar 29 de ani, Cassian Munteanu a trecut în scurta sa viaţă prin experienţe cât alţii în trei vieţi.

Români de ambele părţi ale frontului

Fiu de învăţător din Vermeş (al nouălea copil dintr-o familie cu 13), termină şcoala primară din satul natal şi îşi continuă studiile într-un oraş din Croaţia, apoi la Lugoj şi Oradea. În 1911 îl regăsim dincolo de graniţa Imperiului, la Constanţa, ca jurnalist la „Neamul românesc” apoi din 1913, la revista „Ramuri” din Craiova şi, după puţin timp, la gazeta „Românul” din Arad, cu care va continua colaborarea şi după înrolare, ceea era cât pe ce să-l coste o moarte sumară în faţa plutonului de execuţie. Una dintre cele mai impresionante povestiri ale sale se referă la o convorbire între patrula sârbă şi austriacă de pe Dunăre, în catre de ambele părţi erau soldaţi români, care descoperă că sunt şi rude!

Evadare ca-n filme din mâna serviciilor secrete

Sublocotenentul Cassian Munteanu e mobilizat în 1914. Ajunge imediat pe front şi de acolo expediază gazetei „Românul” din Arad câteva însemnări în care arată soarta crudă a celor din tranşee. Schiţele, reunite sub genericul „Chipuri din război”, erau expediate în scrisori nesemnate, dar care reuşiseră să treacă cenzura (plicurile aveau ştampila cenzurii, dar nu fuseseră deschise). Serviciul de informaţii al Armatei Imperiale începe imediat cercetările pentru a descoperi autorul acestor articole „destabilizatoare”, printre care se numărau „Hora obuzelor” sau „Trei luni pe câmpul de război”. Cassian Munteanu era conştient că va fi descoperit. Bolnav de plămâni, se internează la Spitalul Militar din Caransebeş. În mai 1915, serviciile imperiale îi dau de urmă şi-l pun sub pază în spital, urmând a-l aduce pentru o judecată sumară în faţa Curţii Marţiale la Timişoara. „Ajunsesem la cea din urmă răspântie a vieţii mele(…) În 14 iunie după amiaza, colonelul mi-a pus în vedere că voi fi arestat şi m-a dat sub supravegherea unui sergent, care mă va escorta a doua zi la Tribunalul marţial din Timişoara”. A doua zi însă, în loc să fie condamnat la moarte, Munteanu reuşeşte să scape de sub pază şi fuge spre frontiera cu România. Momentele dramatice sunt descrise în schiţele „Evadarea”, „Pribegia” şi „Salvat”. Traseul urmat a fost Baia de Aramă – Craiova (carantină câteva săptămâni) – Bucureşti, unde Cassian Munteanu se alătură grupului de refugiaţi români din Ardeal, Banat şi Bucovina care militau pentru intrarea României în Război de partea Antantei.

Stins în floarea vârstei

La terminarea războiului, îl regăsim în Banat, la Lugoj, unde publică în anul 1919 cartea „Prin Basarabia Românească” (însemnări de călătorie). Este ales deputat de Bocşa Montană în Parlamentul României reîntregite. Deşi bolnav, continuă colaborarea cu foaia „Banatul” din Lugoj, expediindu-şi regulat articolele la redacţie. Este interesat de tot ceea ce înseamnă presă. Internat fiind la Spitalul public al judeţului Caraş-Severin din Lugoj, îşi reînnoieşte abonamentele la „Timişana” şi alte gazete din zonă. Îşi caută sănătatea la Palermo, dar până la urmă este răpus de boală. Îşi văzuse însă visul cu ochii: făurirea României Mari, ideal căruia i-a consacrat toată viaţa.

La Muzeul din Lugoj este păstrat, alături de articolele din „Renaşterea română”, „Adevărul”, „Lugoscher Zeitung”, „Gazeta Banatului”, necrologul care glăsuieşte: „Cu inima înfrântă de durere aducem la cunoştinţă tuturor rudeniilor şi cunoscuţilor că iubitul nostru fiu şi frate Cassian R. Munteanu, ziarist, deputat al circumscripţiei Bocşa Montană, fost sublocotenet, a încetat din viaţă după lungi şi grele suferinţi mercuri, 12 ianuarie 1921, la ora 9 seara, în etate de 29 de ani”. La înmormântare a fost prezentă garda de onoare a Regimentului 17 Infanterie din Lugoj şi muzica militară a garnizoanei. Ceva mai târziu, gazeta „Banatul” din Lugoj iniţiază o colectă publică pentru a i se ridica un monument din marmură, care este dezvelit pe 4 iunie 1928. Cassian R. Munteanu este înmormîntat la Lugoj, alături de Eftimie Murgu, Ion Popovici-Bănăţeanul, Coriolan Brediceanu, dr. Valeriu Branişte, Ion Vidu şi Traian Grozăvescu.

Monumentul lui Cassian Munteanu – 1928

Cassian Munteanu (12 martie 1889 – 12 ianuarie 1921) Deşi a trăit doar 29 de ani, Cassian Munteanu a trecut în scurta sa viaţă prin experienţe cât alţii în trei vieţi. Se stinge la Lugoj în 1921. Ceva mai târziu, gazeta „Banatul” din Lugoj iniţiază o colectă publică pentru a i se ridica un monument din marmură, care este dezvelit pe 4 iunie 1928.  (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Older Posts »