Uneori gândesc că, de fapt, oraşul m-a ales pentru a mă naşte în sânul lui şi a mă hrăni, de timpuriu, cu farmecul legendelor locului, alteori îmi spun că ar fi mai nimerit să ridic pur şi simplu din umeri, invocând destinul. Un lucru e însă sigur : locuind la Lugoj, nu m-am simţit niciodată provincial. Ba chiar m-am considerat norocos să cresc în micul burg bănăţean, pe care mi l-am imaginat dintotdeauna protejat de un soi de energie pozitivă, pe care o simte orice om cu capacitatea de a rezona la atmosfera din jur. Am crescut, din fericire, într-o casă cu bibliotecă mare, având şansa să-l înlocuiesc de timpuriu pe Ispirescu cu Ionescu, fără a face din asta cine ştie ce filozofie. Pe atunci, lucrurile se întrupau uşor, precum adunam timbrele în clasor sau inventam jocuri de strategie cu tancuri şi vaporaşe modelate din cretă… Aşa cum în copilărie zgâriam cu un bănuţ balstrada podului de fier, ca semn al trecerii mele peste apa Timişului, aşa s-au înşirat, firesc, poveştile de mai târziu, adunate cu gelozie, înşiruite în lacră, cu patimă de colecţionar, rescrise mereu, aievea sau doar în minte. Cetatea de ieri, de azi, de mâine, este pentru mine o perpetuă sursă de fascinaţie.
Cristian Ghinea
mai multe articole, eseuri, proze la adresa agonia.ro
––––––––––––––-
Cristian Ghinea's Blog 