Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2014

Precuvântare… Sincer vorbind, iniţial am vrut să scriu o car­te cu poveşti lugojeneşti, care să întregească acea serie de volume căreia îi spun, la modul afectuos şi complice, „O istorie neconvenţională a Lugojului”. Seria a început în 2005 cu „Clipa magică”, a continuat în 2006 cu „Intra muros” şi, un an mai târziu, cu „Ars longa”. Însă, aşa cum m-am convins în cele două decenii de când scriu şi tot scriu, cărţile au viaţa şi personalitatea lor, pe care şi-o capătă discret încă de la naştere, apoi şi-o dezvoltă singure, făurindu-şi un destin al lor – cu sau fără voia autorului. Aşa că, până la urmă, a ieşit o galerie de portrete, o sumă de biografii remarcabile – prima care poartă pe copertă binecuvântatul nume al burgului bă­năţean în care m-am născut. În fond, chipurile Cetăţii pot fi puse la fel de bine în lumină prin dialoguri culturale – scrise sau purtate în stu­diouri de televiziune, sub lumina reflectoare­lor, prin poveşti, reportaje ori simple, „banale” însemnări, a căror importanţă o descoperim adesea târziu, mult prea târziu. „Zece pentru Lugoj” nu este şi nici măcar n-are ambiţia de a fi o enciclopedie, nu este nici compendiu, nici carte de istorie, nici măcar un almanah „who’s who” local. „Zece pentru Lugoj” este o sumă de întâlniri memorabile, pe care m-am simţit dator să le împărtăşesc, să le transmit mai departe.

Zece pt Lugoj COPERTA

Aşadar, sunt în aceste pagini oameni pe care i-am întâlnit, cu care am vorbit, care m-au cucerit şi m-au fascinat. Sunt oameni pe care i-am desco­perit în apele mai mult sau mai puţin îndepărtate ale trecutului şi cu care aş fi vrut să fiu contem­poran, măcar preţ de o clipă. Pentru că n-am avut acest privilegiu, pe câţi am putut, i-am invitat respectuos în paginile acestei cărţi. Apoi, sunt oameni ai prezentului, care se încăpăţânează să apere ideea de cultură într-o societate grăbită, materialistă şi tot mai săracă sufleteşte. În fine, am aruncat o privire spre viitor, prin tinerii care au izbândit în ţară sau peste hotare, menţinând încă vie speranţa celor buni, care vor veni după ei, modelele reprezentate de marii noştri perfor­meri necunoscuţi. Necunoscuţi, din păcate – la ei acasă. Modeşti, ei îşi continuă drumul plin de succes „dincolo”, luptând – pe bune! – cu sute şi chiar mii de contracandidaţi care le-ar lua locul de muncă şi mâine, dacă ar putea, într-o compe­tiţie dură, dar cinstită, cu reguli corecte şi care nu se schimbă pe parcursul jocului. Despre multe personalităţi trecute şi prezen­te ale urbei, de la Jakob Muschong şi Edward Teller, până la Gelu Barbu sau Silviu Orăviţan-Creţu, am mai scris în volumele mele, amintite la început. Unele dintre aceste biografii, puţine la număr, le-am reluat în volumul de faţă, însă doar dacă le-am considerat relevante în con­text sau dacă am avut de adăugat elemente noi, inedite, carecare să le readucă în atenţia cititorilor. Despre alte personalităţi am scris, dar materia­lul pe suport original s-a pierdut şi este în curs de recuperare; despre altele, adun material şi sper să vadă lumina tiparului într-o bună zi, conştient că spiritul viu al Lugojului este în con­tinuă prefacere şi reinventare, deci imposibil de adunat între copertele unei cărţi, fie ea oricât de cuprinzătoare. Tuturor acestora le dedic volu­mul de faţă, ca pe o chemare spre un viitor mai demn, mai înţelept, mai uman. (Cristian Ghinea) 

http://www.banaterra.eu/biblioteca/content/ghinea-cristian-zece-pentru-lugoj

Read Full Post »