Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Septembrie 2012

Satul Scăiuş, situat la 25 de kilometri de Lugoj pe drumul spre Reşiţa, i-a întâmpinat sâmbătă, 29 septembrie, pe pelerinii veniţi să se roage la icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. Icoana făcătoare de minuni de la Scăiuş a lăcrimat de două ori, la 30 septembrie 1934 şi la 15 octombrie 1934.

Anul următor, în iunie 1935, la Scăiuş s-a deplasat însuşi episcopul de atunci al Lugojului, PSS dr. Alexandru Nicolescu, în fruntea unei comisii a Bisericii Greco-Catolice, pentru a certifica minunea. Despre aceasta au dat mărturii scrise 144 de săteni de toate confesiunile, dar şi oameni ai bisericii.

De atunci, în fiecare an, cu excepţia perioadei comuniste, când pelerinajele au fost interzise, credincioşii greco-catolici au parcurs cei 25 de km până la Scăiuş pentru devoţiunea la preasfânta icoană. Seria pelerinajelor la Icoana făcătoare de minuni de la Scăiuş a fost redeschisă, după anul 1990, de Arhiepiscopul de pie memorie al Lugojului, Monseniorul Ioan Ploscaru, încarcerat pentru credinţă timp de 16 ani (1949-1955 şi 1956-64).

Anul 1990 a fost anul în care Biserica Greco-Catolică, Unită cu Roma, a fost inclusă din nou între cultele oficiale, după ce fusese interzisă în perioada stalinistă.

Anul acesta, ceremoniile religioase au început la ora 10, prin rugăciunea Sfântului Rozar, urmată de Sfânta Liturghie arhierească şi  consacrarea la Prea Curata Fecioară. Sf. Liturghie a fost pontificată de PSS Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, la altarul în aer liber din curtea bisericuţei unde, acum mai bine de 75 de ani, a lăcrimat icoana Preacuratei.

Alături de Prea Sfinţia Sa s-au aflat, printre alţii,  Mons. Angelo Pop, vicar al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj şi parohul de Scăiuş, părintele Iulian Haşciar. Au participat preoţi şi credincioşi din Lugoj, Timişoara, Reşiţa, Hunedoara, Deva, Orăştie, Radna, Bocşa, Târnova, Visag, Cărpiniş şi Uivar.

Numărul credincioşilor a fost mai mic ca de obicei, pentru că, de câţiva ani, Episcopia Unită de Lugoj a decis organizarea a două pelerinaje anuale la Scăiuş, unul la 15 August (de Sf. Maria Mare) şi altul toamna, care marchează strict lăcrimarea icoanei. Spre deosebire de alţi ani, vremea a fost foarte plăcută, ceea ce a făcut şi mai frumoase ceremoniile în aer liber.

Cristian Ghinea (fotografiile sunt ale mele) 

Anunțuri

Read Full Post »

Până în anii celui de-al doilea Război Mondial, la Lugoj trăia o prosperă comunitate evreiască, ce dispunea de o importantă forţă economică. Din rândurile acestei comunităţi s-a ridicat cea mai bogată femeie din perioada interbelică, Bella Steiner. Deşi a avut o avere considerabilă, ea a murit săracă, fără a fi uitată, însă, tocmai de aceia pe care i-a ajutat în tinereţe, prin numeroasele sale acte umanitare.

În perioada interbelică, Lugojul era nu numai un oraş cultural, ci şi un mic centru industrial. „Ghidul Banatului” apărut în 1936 la Editura „Vrerea” din Timişoara, consemna, la loc de frunte, Industria Textilă Lugojeană SA (cu 600 de lucrători şi ţesătorie de stofe cu 52 războaie mecanice, plus vopsitorie), fabrica de cărămidă presată Muschong şi Co., Fabrica de calapoade, Kiszela SA pentru industria pielăriei, fabrica de vatelină „Lâna”, ţesătoria „Lengyel et Co”, ţesătoria mecanică „Mercur” etc.

Bella Steiner, o doamnă elegantă –  foto din colecţia Vasile Belinţan

O întreprindere cu doar 20 de angajaţi realiza, însă, profituri foarte mari, fiind cunoscută nu numai în România, ci şi în tot spaţiul fostului Imperiu Austro-Ungar. Este vorba de „fabrica de liqueur” Baumel – Steiner, care dispunea de un spaţiu considerabil de producţie, cu ieşire pe actualele străzi Cuza Vodă şi Comuna din Paris.

Baumel – Steiner, exportator internaţional de lichior. Localurile, care au devenit în anii ’60 – ’70 fabrică de gheaţă, respectiv Vinalcool, adăposteau pe vremuri alambicuri, magazii şi depozitele de învechire a lichiorurilor cu aromă de migdale şi de portocale. Acestea şi multe alte specialităţi erau produse după reţetele unice create de al treilea asociat, Ignatie Wasservogl, un tehnician şcolit, care a creat o întreagă colecţie de esenţe originale.

De altfel, cei trei, Baumel, Steiner şi Wasservogl erau cumnaţi, iar firma, chiar şi când a ajuns la maximum de profit, a funcţionat mereu pe principii de familie, cu sarcini împărţite, desigur: Steiner se ocupa de bunul mers al fabricii, iar Baumel, de comercializarea produselor. Firma Baumel-Steiner, fondată la sfârşitul secolului al XIX-lea, a cunoscut maxima prosperitate la mijlocul anilor ’30. O dovadă în acest sens sunt impresionantele spaţii de producţie, rămase în picioare şi azi, cu suprafaţă de peste 1.000 mp.

Firma avea propriile mijloace de transport – camioane şi nişte ştrafuri (platforme) cu care băuturile erau duse la gară sau cu care se aducea materia primă – spirtul şi alcoolul. Acestea proveneau de la fabrica de la Margina sau de la o altă firmă lugojeană importantă în epocă,”Moara şi Ţesătoria”, care avea distilerie de spirt.

Cum se fura pe vremuri… O istorie picantă despre Baumel-Steiner ne-a relatat-o Vasile Belinţan, preşedintele Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. Când au fost lărgite spaţiile de producţie, au venit maistori şi ucenici (şăgârţi), care au lucrat la zidărie. Ucenicii au descoperit băutura şi, ca s-o treacă din depozit pe sub nasul maiştrilor, au curăţat bine o vadră în care au turnat lichior, apoi au acoperit-o cu un carton. Ca totul să fie în regulă, cartonul a fost dat cu var, aşa că întreaga găleată părea plină cu var. La început, mişcarea a trecut neobservată, apoi, alertaţi de veselia peste măsură a calfelor, maiştrii au descoperit furtul, însă n-au anunţat pe nimeni. Nu că ar fi devenit brusc mai miloşi, dar… şi-au primt şi ei partea!

Declinul şi falimentul. Recesiunea şi datoriile nerecuperate provenite de la marfa acordată pe credit au forţat prospera firmă lugojeană să se tranforme, în preajma anilor ’40, în societatea Besco (Baumel Steiner et Company), care avea numeroşi asociaţi noi. Însă nici această mutare nu avea să preîntâmpine falimentul. Cauza? Toate debitele către comercianţii evrei fuseseră anulate de regimul de atunci, însă nu şi datoriile acestora către bănci. În 1943, firma dă faliment, iar băuturile rafinate produse aici devin o amintire. Sticle cu băuturi originale Baumel Steiner s-au mai găsit însă, dosite în depozitul Vinalcool, până la jumătatea anilor ’70.

A murit săracă, dar nu şi uitată!  Doamna Bella Steiner nu beneficia doar de averea obţinută de firma de bături fine a familiei, ci şi de o moştenire consistentă din partea părinţilor. Deşi foarte bogată, ea nu a părăsit slujba de învăţătoare la gimnaziul evreiesc din Lugoj (situat în curtea Sinagogii de pe strada Avram Iancu, la nr. 10). Nu a avut copii şi nu s-a legat în mod excesiv de bunurile materiale. I-a plăcut însă să voiajeze şi a cheltuit o avere întreagă în călătorii. A văzut toată Europa, a fost şi peste ocean, în America. Falimentul firmei a lăsat-o practic doar cu hainele pe ea şi câteva bunuri. A ajuns la căminul de bătrâni al Comunităţii (centrul de plasament de pe strada Bucegi), alături de Rozalia Wasservogl şi de Iuliana Baumel. Cele trei nume s-au reunit din nou, de data asta în sărăcie…

Dl. Iosif Singer, care este de mai bine de zece ani secretarul Comunităţii Evreieşti din Lugoj, ne-a declarat: „Deşi au cunoscut tragedia pierderii întregii averi, aceste doamne şi-au păstrat demnitatea. Au fost foarte elevate, femei de aleasă cultură, vorbeau foarte bine germana, maghiara şi franceza. De altfel, primele cuvinte în limba franceză le-am învăţat de la doamna Bella Steiner.”

Rozalia Wasservogl s-a stins din viaţă la 77 de ani, în 1947, iar doi ani mai târziu, în 1949, a murit şi Iuliana Baumel. Din cele trei, ultima a părăsit această lume Bella Steiner, prin anii ’70, cu consolarea că cei pe care i-a ajutat în tinereţe nu au uitat-o.

I s-a dat voie să se mute la cămin în condiţii hoteliere, într-o cameră unde şi-a adus câteva piese de mobilier de acasă, fiind ajutată zilnic cu mâncare din partea Comunităţii. Indiferent că a trăit în lux sau sărăcie, Bella Steiner a rămas în istoria oraşului drept un exemplu de demnitate, indiferent de averea vremelnic acumulată. Un exemplu şi pentru îngâmfaţii bogaţi ai zilelor noastre. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

Vă veţi întreba, probabil, ce caută imaginea unei vechi nave militare în cadrul unui blog dedicat Lugojului. Documentându-mă asupra carierei de ofiţer de marină a lui Victor Vlad Delamarina, am aflat că acesta a servit, printre altele şi pe crucişătorul românesc „Elisabeta”, cu care a făcut cel puţin un voiaj, în anul 1893. Poetul dialectal Victor Vlad Delamarina a primit gradul de locotenent în marină doi ani mai tîrziu, iar călătoria sa la bordul crucşătorului „Elisabeta” i-a folosit şi pentru a-şi împlini cealală mare pasiune a sa, după poezie: pictura. În fiecare port unde a poposit, fie că era vorba despre Sevastopol, Odessa, Rhodos, Chios sau Istanbul, Victor Vlad, care singur şi-a adăugat numele artistic de „Delamarina” îşi scotea şevaletul şi picta. Imaginea reprezintă crucişătorul „Elisabeta” MRR, adică din Marina Regală Română, la anul 1900. (ilustrată din colecţia mea personală) Cristian Ghinea

Read Full Post »