Rotarul Rudolf Trost deţine o maşină univesală pentru tâmplărie fabricată în 1909 la Leipzig
Cel mai vechi utilaj industrial din Lugoj aflat încă în perfectă stare de funcţionare este o maşină universală pentru tâmplărie fabricată în anul 1909, la Leipzig. Pe această maşină au lucrat trei generaţii de tâmplari şi rotari lugojeni din familia Trost – bunicul Daniel, tatăl Carol şi fiul Rudolf, cel care se foloseşte şi în prezent de această sculă care a împlinit 102 ani de activitate neîntreruptă (* materialul a fost scris în 2011, utilajul încă există). Peste ea au trecut două războaie mondiale, colectivizarea şi perioada comunistă. Confiscată de comunişti de la familia Trost, maşina le-a fost înstrăinată în acte, deşi foştii proprietari au continuat să lucreze pe ea şi s-o îngrijească, fiind de fapt a lor. Culmea este că, după 1990, familia Trost a trebuit să-şi răscumpere propriul utilaj, aflat în proprietatea CAP-ului lugojean!
Povestea începe la Leipzig, în anul 1909. Acest oraş german cu o mare tradiţie meşteşugărescă şi comercială era unul din locurile preferate de specializare pentru lugojenii aspiranţi la mult râvnita diplomă de meşter, care le deschidea porţile spre prosperitate şi un statut respectabil în societate. Diplomele obţinute în Germania erau deosebit de apreciate, iar lugojeanul Daniel Trost – tâmplar şi rotar de meserie, era pe deplin conştient de asta. În acel an, dorind să fie în pas cu cea mai bună tehnologie a maomentului, el a achiziţionat o maşină universală de prelucrare a lemnului produsă în acel an de către „Jakobi & Eichhand – Deutsche Holtz Bearbeitung Maschinenfabrik”. Maşina reunea într-un singur utilaj fierăstrău circular, maşină de rindeluit (banzig, abricht), burghiu şi strung. Adusă la Lugoj cu trenul din Germania, maşina a început să lucreze intensiv încă din acel an, comenzile de rotărie fiind foarte frecvente în epocă. Câştigând renume profesional, rotarul Daniel Trost a primit din partea Camerei de Muncă a vremii dreptul de a supreviza examenele de maiştri în această specializare, care se dădeau pe acelaşi utilaj care funcţionează şi azi în atelierul de la aceeaşi adresă: str. Timişoarei nr. 28. Pe vremea aceea, dar şi în perioada interbelică, meseiaşii făceau şcoală, nu glumă: tinerii făceau trei ani de ucenicie, apoi doi-trei ani ca şi calfă, iar după aceea se pregăteau pentru examenul de maistru. În condiţiile concurenţei puternice de la Lugoj, specializarea în alte ţări era obligatorie.
Rudolf Trost păstrează cu mândrie diplomele obţinute de tatăl său, Carol Trost. „La 8 iulie 1930, după un an de specializare la faimoasa firmă Daimler Benz din Stuttgart, tata primea diploma de maistru în autocaroserie, la cea vreme caroseriile automobilelor fiind executate din lemn şi îmbrăcate în tablă. Pe diplomă scrie – se atribuie lui Carol Trost, născut la Lugoj, la 5 martie 1901. Iar alături, sunt calificativele obţinute la examen – proba de lucru, cunoştinţe profesionale şi contabilitate-legislaţie” – spune Rudolf Trost. Actele şi atestatele erau foarte importante şi arătau că vechii meşteri lugojeni erau într-un proces care azi s-ar numi „educaţie permanentă”, adică nu erau nişte oameni blazaţi, ci deschişi la tot ceea ce era nou. La 14 februarie 1942, Camera de Muncă din Timişoara îi conferea acestuia şi brevetul cu nr. 928.342 pentru meseria de rotar, eliberat pe baza „cărţii de meşter” nr. 540 din 30 martie 1938.
În anii comunismului, începând din 1961, Rudolf Trost lucra la Colectivul din Lugoj, la autobază. „Ne-am păstrat utilajul la noi acasă, pentru că tata a intrat, de voie, de nevoie, cu utilajul la colectiv, iar CAP-ul din Lugoj a preluat tot inventarul. CAP Lugoj avea două brigăzi de lucru, una după siloz, unde era şi fierărie, iar alta la Moara Şpănească, unde era şi tâmplărie. Acolo voiau să mute şi rotăria, dar n-au făcut-o niciodată, aşa că utilajul a rămas la noi acasă, doar atât că deasupra porţii au agăţat o firmăp pe care scria CAP Lugoj – rotărie. Culmea e că după Revoluţie ne-am răsumpărat bunul nostru, care era trecut pe inventarul CAP-ului! Am dat bani pe proprietatea noastră”, spune Rudolf Trost.
O curiozitate tehnică. La ora actuală, maşina sa de tâmplărie din 1909 este o curiozitate… funcţională. Ultimul mare proiect la care a folosit-o a fost restaurarea şi practic reconstrucţia după planurile originale a trăsurii vieneze „Victoria Mylord”, veche de 200 de ani şi aflată în proprietatea lui Cotizo Negruţiu. Maşina este acţionată de un motor de 4 cai putere care funcţionează pe… benzină. De-a lungul vremii, au fost câteva reparaţii capitale, s-a segmentat de două ori motorul, au fost înlocuite curelel late, rulmenţii , şaibele de la roţile care antrenează banzig-ul, dar, pe ansamblu, maşina este identică cu cea fabricată acum 102 ani la Leipzig. Rudolf Trost spune că, şi atunci când a fost înstrăinată, maşina a fost îngrijită cu aceeaşi dragoste, ca un bun de familie. Aşa se explică faptul că ea merge şi azi, deşi comenzile de rotărie sunt tot mai rare.
Cristian Ghinea
Cristian Ghinea's Blog 