Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘who’s who’

Din Statele Unite ale Americii a sosit vestea tristă a trecerii la cele veșnice a a artistului plastic Gelu Muscalu. Lugojean de origine, Gelu Muscalu a condus timp de nouă ani Galeria ProArte, pe care a fondat-o alături de Silviu Orăvițan, Tudor Tudan și Vladimir Streletz. Ajuns în America, a obținut recunoașterea internațională.

Este inclus în catalogul celor 2000 de artiști și designeri de excepție din lume al Centrului Internațional din Cambridge, Marea Britanie, care i-a oferit o diplomă de onoare. Numele său poate fi găsit și în compendiul Who’s Who – Românii din America.

Pictor și poet, Gelu Muscalu s-a născut la Lugoj, la 25 aprilie 1950. Deși liceul l-a făcut la secția reală, a îmbrățișat de timpuriu cariera umanistă. Gelu Muscalu a pictat peste 20 de biserici ortodoxe la interior, folosind tehnicile frecă, frescă ”a secco” și ulei. Artist polivalent, s-a exprimat și în domeniul publicitar.

Gel MuscaluMaestrul său, profesorul Victor Jurca Lugojanul, l-a inițiat în tainele picturii neobizantine și ale restaurării monumentelor istorice și de artă.

Alături de trio-ul Silviu Orăvițan, Tudor Tudan și Vladimir Streleț, a pus bazele Galeriei ProArte. Timp de nouă ani, Gelu Muscalu a fost un devotat custode al galeriei lugojene. Conducerea instituției a fost preluată de artistul plastic Alexandru Atănăsoaie, după ce Muscalu emigrează cu familia în SUA, în 1987.
În America, are numeroase expoziții de pictură și prezențe la evenimente remarcabile, precum expoziția de la Banca Mondială – World Bank din Washington DC, organizată în 1998.

După 1990, revine în țară cu expoziții apreciate, precum cea de la Radiodifuziunea Română (București, 2003) sau cea de la ”ProArte” Lugoj, cu ”Maria Celeste”. Tot pe plan local, în 1997, a inițiat la Premiul de artă pentru tineret ”Gelu Muscalu”, prima distincție fiind acordată tânărului pictor Ilie Văduva. Un episod interesant din biografia de după 1990 e legat de prezența sa, ca expert, în comisia de recuperare a tezaurului de pictură sustras de la Muzeul Bruckental din Sibiu, cele patru tablouri fiind restituite României.

Referindu-se la Gelu Muscalu, criticul de artă Ioan Iovan, decan al Facultății de Arte din Timișoara, spunea că acesta ”a practicat o pictură spiritualizată, așezată sub semn literar. De altfel, după ce va pleca în SUA, stabilindu-se în California, s-a exercitat mai mult în scris – poemul Maria Celeste, pe care l-a și ilustrat. Lucrările sale de pictură, prezentate în expoziții cât a fost în țară, erau alcătuite din forme largi, de sinteză, cu un colorit reținut, dar de adâncime a expresiei, ordonate imagistic în sensurile simbolice ale comunicării”. Iovan dădea ca exemplu în acest sens lucrări precum ”Locuința unui sihastru”, ”În spiritul Soarelui”, ”Liberă contemplare”, ”Natură statică cu cer”.

Artistul va trăi în continuare prin lucrările sale, aflate în colecții particulare din România, Franța, Germania, Israel, Canada, SUA și statele fostei Iugoslavia. (c) Cristian Ghinea

Reclame

Read Full Post »

Cu mai bine de 80 de ani în urmă, un preot a dedicat o enciclopedie în patru limbi adevăratelor elite: învăţători, mici funcţionari, meseriaşi, veterani de război

Cu mai bine de 80 de ani în urmă, un preot ortodox din Banat s-a gândit să dea regiunii acesteia o enciclopedie aşa cum rar se întocmeşte. O enciclopedie fără politicieni, fără vedete media, fără demnitari, fără fotbalişti de fiţe şi odrasle de bani gata, cadorisite cu funcţii şi influenţă.

Victor Aga, căci despre el este vorba, a pus adevăratele valori în cumpănă şi a ilustrat impresionanta sa lucrare cu portrete de intelectuali de la ţară, preoţi, meseriaşi, militari. Parohi din satele Banatului stau alături de învăţători, notari, foşti veterani de război, mecanici de tren, opincari, tăbăcari, ceasornicari sau zidari. Toţi, cei mai buni în domeniile lor, chiar dacă îşi desfăşurau activitatea nu la Timişoara sau Lugoj, ci la Ticvaniul Mare, Oloşag, Liebling, Nădrag sau Orţişoara! Cine îi mai cinsteşte astăzi pe aceşti oameni? Cine mai dă un ban, la propriu şi la figurat, pe omul onest şi neştiut de la ţară? Victor Aga a făcut-o în 1934, într-o perioadă când internetul nici nu exista, printr-un efort incredibil: a mers din casă în casă, prin tot Banatul, i-a vizitat pe oameni, a stat de vorbă cu ei, i-a fotografiat, a adunat poze de familie, a întocmit genealogii… Mai mult, bănăţean fiind şi având respect pentru limba şi cultura celorlalte naţionalităţi, Victor Aga a scris în limba germană partea de enciclopedie dedicată oamenilor de frunte ai comunităţii germane, în limba maghiară partea rezervată etniei respective şi în limba sârbă, cu caractere chirilice, secţiunea în care sunt cinstiţi sârbii. Dincolo de dovada clară de erudiţie, ne întrebăm din nou, cine s-ar mai înhăma azi la un aşa efort? Ne răspunde chiar autorul: „Din umbra satelor, sămănate pe şesuri, aruncate pe dealuri şi pitite prin văi am prins vieaţa. Vieaţa, ce trăieşte prin figurile conducătorilor naturali ai poporului şi prin reprezentanţii comerţului, ai industriei şi meseriei. Pe sate, unde n-a străbătut încă cleiul vremilor, pulsează idealismul şi puritanismul adevărat. Trebue şi e o datorinţă morală şi naţională să-i scoatem la maidan pe toţi intelectualii satelor, după vrednicia lor reală, nemeşteşugită, pe acei ce lucrează în idealul muceniciei şi cu abnegaţia sfinţilor. Ei sunt purtătorii luminii şi ai triumfului”.

Nu cu trăsura de peană aurită se făureşte soarta unui neam!

Victor Aga, absolvent al Colegiului Coriolan Brediceanu din Lugoj, a devenit în cele din urmă preot la Chişoda. Ziarist, membru al Sindicatului Ziariştilor Profesionişti din Banat, literat şi scriitor bisericesc, a condus din 1919 gazeta „Plugarul român” din Timişoara. A scris o enciclopedie bisericească în trei volume, a editat în colaborare o „galerie a scriitorilor”, şi-a pus semnătura pe cărţi de poezii, dar şi de îndrumări economice pentru ţărani. Crezul său era: „Nu cu trăsura de peană aurită se făureşte soarta unui neam, ci ea se clădeşte pe întinsul ţării, cu stăruinţă neobosită şi nerăsplătită”. Despre enciclopedia sa, Aga spune: „Am realizat prezenta înfăptuire printr-o muncă uriaşă, ce înseamnă cercetarea fiecăruia la el acasă şi ne pare rău că nu am izbutit să împlinim pe toţi (…) în această frumoasă cunună de meritşi de răsplată morală”.

Un who’s who al lugojenilor. Cine sunt lugojenii necunoscuţi, dar demni de a intra într-o enciclopedie, după autorul acesteia? Un anume Andrei Livius, notar cercual din Găvojdia, poliţist ani buni la Lugoj, unde a fost „membru activ jucător de football”, un alt notar, Besterczei Antoniu, care a primt patru medalii pentru vitejie în primul Război Mondial, un preot greco-catolic la Scăiuş, fiu de funcţionar la Primăria Lugojului, Ioan Craşovan, apreciat ca foarte bun violonist. Lista continuă cu Crista Vasile, „frizer artistic” la Lugoj, care s-a desăvârşit în arta bărbieritului zece ani la Viena, 22 de luni la Londra, până când şi-a deschis un atelier de bărbier, frizer şi coafor de dame la Lugoj, în 1906, recomandat de locul I obţinut la Şcoala de frizeri de dame din Viena; cu alt lugojean, Dragomir Iosif, ajuns coafor de dame la Caransebeş şi şcolit la Viena, în 1925, sau cu Doboşan Gheorghe, „măestru frânghier”, având din 1911 „cel mai frecventat atelier din oraş, lucrând şi la comandă”. Familia măestrului tăbăcar Ştefan Drăgan este prezentată pe larg, cu fotografia de familie în care apare şi Josif Constantin Drăgan. Tăbăcarul Drăgan, care a lucrat la Budapesta, Szeged, Sânnicolau Mare şi Lugoj e apreciat drept „figură marcantă a acestei branşe istorice la Lugoj”, amintindu-se că a fost şi preşedintele Corului Meseriaşilor Români din Lugoj. Aflăm despre Iacobescu Ioan că a fost nu numai croitor de haine preoţeşti, ci şi biciclist şi fotbalist la „Vulturii”, despre Păcurariu Petru că are de 50 de ani atelier de pantofar, iar despre Panga Petru că e nu numai mare proprietar de pâmânt, dar deţine şi restaurante şi e un mare filantrop.

Proprietar de „fântână de benzină”! La rândul lui, Patruţiu Nicolae, „pe lângă branşa de abagiu, ce o exercitează cu deosebit simţ artistic, mai are şi intreprindere de benzină, având de trei ani încoaci fântânâ de benzină proprie”! Romulus Stoica, născut la Lugoj din familie de opincari, ajunge protopo greco-catolic al Caraşului în Vărădia şi primeşte Ordinul Steaua României în grad de Cavaler, pentru merite bisericeşti. Din rândul minorităţilor, sunt amintiţi Brandstetter Jozsef, profesor, Kling David, tăbăcar, Schwertner Robertine – care s-a evidențiat în domeniul textil, Wagner Edene, agronom, Wild Janos, director de şcoală la Fârdea, Karl Annau, brutar, Johann Aufsatz, lăcătuş şi instalator instalaţii de apă, Josef Bahr, zidar, Franz Fenyves şi Franz Korber – tinichigii, Josef Neumayer, măcelar şi fabricant de salamuri, Christoph Pohr, fabricant de mobilă. Găsim şi familia viitorului campion mondial la fotbal, Josef Posipal: brutarul Peter Posipal, alături de soţia sa, Anna Hilyer. Alături de ei stau pieptenarul Ludwig Puskas, pălărierul Peter Reinhold, Josef Schon, fabricant de sobe de teracotă şi Karl Trost, rotar, tatăl ultimului rotar al Lugojului de azi, Rudolf Trost. Cine ar fi ştiut de ei dacă lui Victor Aga nu i-ar fi venit ideea să scrie o enciclopedie a oamenilor simpli?!

Cristian Ghinea

* Victor Aga: « Gallerie illustrierter Biografien aus den Banate und der Crisana », Timişoara 1934, clişee: Chromo Timişoara, Tipografia: Petru Muckstein, Sânnicolau Mare.

Read Full Post »