Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘vlahi’

La mijlocul anilor 90, la Lugoj sosea un domn înalt, brunet, foarte sobru, care vorbea o românească cu accent arhaic şi care s-a prezentat ceremonios: Petru Iancovici Timoceanu. Era o prezenţă impunătoare, mai ales că niciodată nu l-am văzut fără costumul său negru şi cravata asortată. Atunci când am dat pentru întâia dată mâna cu el, m-a fixat îndelung şi am avut impresia că omul ăsta n-a zâmbit niciodată în viaţa lui. În momentul următor însă, faţa i s-a destins într-un zâmbet care i-a luminat tenul negricios: „dacă vi se pare prea lung numele, puteţi să-mi spuneţi, pe scurt, PIT” !  Văzându-mă că nu înţeleg, omul mi-a explicat: „PIT, aşa mă semnez eu, ca jurnalist”.

În săptămânile ce au urmat, la tipografia de la Lugoj au ieşit de sub tipar nu mai puţin de şapte numere ale publicaţiei „Curcubeul Timocean”, publicaţie a românilor din Bor – Valea Timocului. Redactor şef, cărăuş şi distribuitor al nou-născutei publicaţii era Petru Iancovici Timioceanu, domnul acela sobru şi înalt, inginer de meserie, dacă-mi aduc bine aminte, dar care devenise ziarist din necesitate. Din necesitatea de a da românilor timoceni o revistă, fie ea cât de modestă, scrisă în limba română, cu caractere latine adică, şi care să le vorbească simplu, fără floricele stilistice, despre ale lor: casă, tradiţie, dans, port popular cu opinci şi cuşme înalte, biserică, grai şi mai ales neam. Îmi amitesc şi acum că, înaintea primului număr, pregătisem din materialele trimise un sumar destul de bogat – ce mai, un ziar în toată regula. Venit la faţa locului, omul a luat şpalturile şi a făcut ochii mari: nuuu, nu aşa! Văzând că am rămas interzis, el, adică domnul PIT, mi-a explicat: e bine totul, dar literele astea sunt prea mici. Trebuie litere mari, cu caractere desluşite, să le înţeleagă bătrânii noştri, dar şi ai noştri copii, care n-au şcoală rumânească!

Şi uite aşa, revista creştea de la număr la altul, se înmulţeau şi corespondenţii, ba din Bor, ba din Negotin, ba din Uzdin sau Panciova. Uneori ne mai auzeam la telefon – mai tragem un tiraj, ştiţi, s-a confiscat la vamă, asta e… Erau vremuri de restrişte, vecinii noştri sârbi pătimeau războaie, era oarecum de înţeles că vameşii mai zeloşi făceau uneori alergie la caracterele latine ale micuţei publicaţii. Apoi, domnul PIT nu a mai venit la Lugoj. Revista a continuat să apară, dar la o altă tipografie, din Baia Mare. Îmi trimitea cu regularitate publicaţia, iar eu mă bucuram când o vedeam, căci îmi amintea de aparent ursuzul domn PIT, cu toate ticurile lui, cu tot umorul său special.

Apoi, a venit şi momentul de neimaginat, momentul tristeţii. Am primit vestea că Petru Iancovici Timoceanu a murit, în timpul unui bombardament, la Novi Sad. Atât, fără comentarii. Am pus doliu şi-n jurnalul nostru…

Zilele acestea, România a pus condiţii Serbiei în ce priveşte aderarea la spaţiul UE, în care, zic eu, ţara vecină îşi are cu prisosinţă locul. Cu o condiţie: să nu uite de românii timoceni, aşa zişi „vlahi”, să nu le inventeze o nouă limbă, să nu le „dăruiască” un alt alfabet, scris cu litere chirilice, să le facă şcoli şi biserici (vezi cazul parintelui Boian Alexandrovici). Pe scurt, să nu-i întoarcă în veacul al XIX-lea.

Chiar dacă este un gest simbolic, demersul României se pliază pe amintirile mele despre temerarul român timocean – domnul PIT!

Cristian Ghinea

P.S. caseta de redacţie a primului număr – decembrie 1993 – „Curcubeul Timocean”, apare la Bor sub egida Filialei Comunităţii Românilor din Iugoslavia (CRI) „Ginta latină”; redactor şef şi responsabil: Petru Iancovici Timoceanu; redacţia: Desanca Perici, Zoran Sibinovici, Branislav Iancovici, Vasile Barbu, Vasa Stirbanovici; redactarea tehnică: Ionel Stoiţ

Read Full Post »