Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘trupa’

Familia Szeyller, originară din Lugoj, s-a adunat din mai multe puncte cardinale pentru a se răspândi apoi în diverse locuri ale lumii. Bunicii şi străbunicii sunt din Lugoj şi din Vârşeţ (oraş situat pe actualul teritoriu al Serbiei), apoi destinele le-au mânat paşii spre Germania, Elveţia şi Statele Unite ale Americii. Singurele amintiri comune ale membrilor familiei sunt casa de pe fosta stradă Andrei (13 Decembrie), situată la colţ cu Cloşca şi pasiunea comună – muzica.

fratii-szeyllers

Rodica Ingeborg Maier, stabilită acum la Munchen şi fostă solistă a Corului Vidu din Lugoj, spune că bunica ei, Barbara Szeyller, născută la Vârşeţ, organiza adevărate serate muzicale unde cânta arii din opere acompaniată la pian de membrii familiei. Pasiunea s-a transmis mamei sale Iuliana, care, deportată în Rusia, la Donbas, alături de alţi etnici germani din Lugoj, a supravieţuit timp de cinci ani (1945-1949) şi graţie cântecelor pe care le cânta în duet cu o altă deţinută, Irina Fichtler.

Dar cea mai interesantă dovadă a talentului muzical al familiei vine de peste ocean şi este reprodusă într-o fotografie veche de aproape 90 de ani.

“Fotografia este făcută la mijlocul anilor 20 în oraşul american Akron din statul Ohio, acolo unde s-a stabilit ramura „americană” a familiei noastre şi reprezintă trupa „Szeyller’s Band and Orchestra”, fondată de bunicul meu, Szeyller Jozsef. În imagine, este domnul de deasupra de tobă. Ţine în mâini o trompetă, dar pot să vă spun că era un poli-instrumentist, cânta bine la mai multe instrumente. El a fost de altfel şi întemeietorul formaţiei, un om care era şi manager al trupei, deci se ocupa de organizarea şi programarea concertelor. Fratele lui cel mare este domnul cel corpolent care apare în marginea din stânga a imaginii. Am înţeles că el, ca trompetist, era un instrumentist chiar mai bun decât bunicul meu. Numele lui era evident, tot Szeyller, iar prenumele nu-l mai ştiu excat, ştiu doar că i se spunea Moţi. Trupa Szeyller, care cânta la început doar muzică de jazz, a continuat să existe decenii de-a rândul. Evident, componenţa s-a tot schimbat faţă de formaţia originală, întemeiată de bunicul, dar mereu a fost cineva din familie care să cânte acolo. Trupa există şi în prezent şi din ea fac parte alţi doi Szeyller: Christian şi Jozsef (Ioji)”, spune Rodica Ingeborg Maier.

Interesant este că Jozsef Szeyller a practicat şi în America aceeaşi meserie pe care o învăţase acasă: cea de pieptănar. La Lugoj, avea o maşină de fabricat piepteni. „Am păstrat de la el doi piepteni care îmi aduc noroc. Port mereu unul la mine, ca pe un talisman. Îmi aduc noroc şi îmi amintesc totodată de familia mea din America”, spune Rodica Maier vorbind despre verii ei din Akron şi Houston.
Cristian Ghinea

Reclame

Read Full Post »

Formaţia s-a născut la Lugoj, din iniţiativa fraţilor Friedl şi Roland Crăciunescu

Alături de „Logic” şi de „Betta”, formaţia „Stelele” a fost o importantă trupă de rock a anilor ‘60-’80. Înfiinţată în 1965, „Stelele” şi-a început existenţa la Lugoj, continuând apoi în Timişoara. Cele două perioade au fost delimitate nu numai geografic, ci şi ca percepţie, de la o trupă de amatori talentaţi la una cu statut cvasi-profesionist.

1

 

Nucleul de bază la înfiinţare a fost format din Friedl Puiu Crăciunescu, lieder, clape, Roland Crăciunescu – tobe şi fostul solist de la „Mondial”, Tiberiu Repliuc, alături de chitaristul Claudiu Sorinka şi bassistul Tiberiu Puţinelu. De-a lungul timpului, în diverse formule, la „Stelele” au cântat chitariştii (inclusiv bass) Richard Ross, Josef Egry (ex „Clasic 20”), Franz Megerle, Mircea Moise, Nicu Lung (bassist, absolvent al Şcolii de Aviaţie, cu destin tragic), Gerl Gerhard (fost în trupa lui Cornel Fugaru), George Katalinici (ex „Clasic 20”), Liviu Popescu, Freddy Stauber, Mircea Bunea, Michael Stenzel, Dezideriu Faji – flaut şi vocaliştii Ancuţa Varcalin, Luşu Penescu, Marius Danciu, Mara Kayser şi Ion Botoc (ex „Clasic 20”) etc. O figură interesantă a fost ceasornicarul Titu Heleşteanu – „Piticu”, mascota trupei, care cânta la tamburină.

6

Perioada lugojeană – entuziasmul începuturilor

Despre perioada lugojeană a trupei „Stelele” ne-a vorbit fostul chitarist solo, Claudiu Sorinka, care a cântat acolo până în 1969, când a plecat la Timişoara, la facultate: „Nucleul formaţiei a fost constituit de fraţii Crăciunescu – Friedl şi Roland, pe vremea când erau liceeni. Fratele cel mare, Friedl (Ioan Frederic – Puiu) cânta la trompetă şi la orgă, iar Roland, la tobe. Ei mai cântaseră şi înainte în diferite combinaţii şi le-a venit ideea să-şi adune nişte oameni: Tibi Puţinelu la chitară, Franz Megerle la chitară bass şi Luşu Penescu – vocalist. Eu m-am alăturat mai târziu trupei, eram în clasa a X-a de liceu. Mai apoi a venit Freddy Stauber, dar asta a fost în perioada lor timişoreană”.

page

Formaţia repeta la vechea Casă de Cultură a Sindicatelor, situată pe strada Bucegi. În aceşti ani de început, apariţiile erau la „reuniunile” organizate pe la licee şi la concertele şi concursurile organizate de către Casa de Cultură a Sindicatelor sau Teatrul municipal. Treptat, trupa începea să fie cunoscută şi în afara Lugojului – la Făget, Margina, Buziaş, Nădrag. Repertoriul acelor ani consta în principal din muzică populară sau romanţe („Pe lângă plopii fără soţ”) adaptate de membrii formaţiei şi muzică instrumentală românească („Sincron” etc.) şi intenaţională.

9

„La acest capitol pot spune că ne descurcam binişor, având în vedere că, la festivaluri, eram şi trupă de acompaniament pentru diverşi solişti aflaţi în concurs” adaugă Sorinka. El îşi mai aminteşte că problema nr.1 a trupei din anii de început a fost dotarea şi în special staţiile de amplificare, care iniţial erau făcute chiar de membrii trupei. „La casa de cultură exista o singură staţie Selmer însă, ulterior, Roland a adus din Germania o staţie Dynacord excelentă, iar eu mi-am procurat din Cehoslovacia o chitară Jolana, care suna foarte bine” spune Sorinka.

2

„Eu aveam o chitară românească Turist, era singura chitară electrică făcută la noi, pe care am modificat-o reducându-i numărul de coarde la patru, ca pentru bass. Mai apoi, cu banii adunaţi din mărcile schimbate la mare, ne-am procurat o orgă Hohner şi tobe originale Ludwig, fabricate în RDG”, precizează Tiberiu Puţinelu, care a cântat în trupă până în 1969, an în care a avut loc primul concert la Casa Armatei din Timişoara. Ulterior, turneele au inclus oraşe ca Deva, Petroşani, Hunedoara, Arad, Reşiţa, Bucureşti etc.

Perioada timişoreană – trupa „profesionistă”

La Timişoara, trupa şi-a păstrat numele „Stelele” şi era recunoscută ca o formaţie profesionistă. În 1979, Freddy Stauber îl întâlneşte pe Luşu Penescu cu care cântase în vara lui ‘77 la Grădina de vară „Ştrand” din Lugoj. Acesta i-a propus lui Puiu Crăciunescu, şeful trupei „Stelele”, să îl asculte. Audiţia a avut loc la Restaurantul „Timişoara”, iar Freddy, student la Politehnică pe atunci, a fost cooptat ca şi chitarist şi solist vocal. Ca vârstă, era „ceva” mai tânar ca restul membrilor, „piciul” trupei.

3

Freddy spune azi că „n-a fost usor să te integrezi într-o trupă de profesionişti cu atâta experienţă, însă tinereţea, elanul şi vorba „tot ce zboară se … mănâncă” m-au ajutat… De asemenea, mottoul „dacă reuşeşti să te menţii la facultate, poţi să faci şi muzică profesionistă” m-a stimulat mult”.

4

Iată şi stelele de la „Stelele”, cu caracterizarea „piciului” de atunci: Puiu Crăciunescu – şeful trupei, claviaturi, voce, „ordine şi disciplină de fier”; Roland Crăciunescu- baterie, vocal – „pulsul trupei la propriu si la figurat”; Gerl Gerhard – bass, vocal – „depinde de cum îi era starea sufletească, putea să explodeze ritmic”; Tiberiu Repliuc – vocal, percuţie – „o voce deosebit de sonoră”; Mihai Niţu – saxofon, strings, vocal – „filigranul şi micul filozof al trupei” şi, în fine, Dezideriu Faji – flaut şi claviaturi – „optimistul trupei, omul mereu cu zâmbetul pe buze”.

„Cei de la Phoenix veneau să ne asculte”

Ajuns la maturitatea artistică, Freddy recunoaşte: „Experienţa cea mare pe care am avut-o cu Stelele a fost ca am învăţat să cânt corect. Ajungând în trupă, am crezut că ştiu acest lucru, însă băieţii mi-au sesizat că aş cânta „sub ton”, cum spun muzicienii. Un curs de canto cu solistul Filarmonicii din Timişoara, domnul Tapochevici, m-a ajutat să-mi perfecţionez tehnica de respiraţie”. Cântatul l-a început la restaurantul Lloyd, cu multe piese din repertoriul grupului BeeGees şi Electric Light Orchestra (ELO).

5

„Am strâns mulţi fani care veneau să ne asculte cântatul şi vocile cu tentă sopranistă. Chiar şi cei de la Phoenix veneau curioşi să ne asculte! Eram în anul doi de facultate şi, după sesiune, în iulie, am ajuns pe litoral, la grădina de vară Perla Mării din Eforie Nord. În seara după ce am fost luat de la aeroport şi am intrat în grădina arhiplină, totul fiind dominat de culoarea albă, am crezut că sunt pe altă planetă, după zilele şi nopţile crunte de învăţat”.

10

Ca şi „Logic” şi „Betta”, trupa „Stelele” şi-a încetat activitatea în 1986, în climatul irespirabil al ultimilor ani ai regimului Ceauşescu. Fraţii Friedl şi Roland Crăciunescu au ajuns în Germania, unde au continuat să cânte. Trupa „Stelele” nu s-a mai reunit niciodată, însă Freddy Stauber şi Friedl Crăciunescu au refăcut parţial drumul început împreună, cântând în luna mai 2008 sub numele „Duo Romantics” la o întâlnire a bănăţenilor din Germania.
Cristian Ghinea

Read Full Post »