Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘trasura’

Acum opt ani, într-o curte de pe str. Caransebeşului, Ludovic Szigheti a găsit o caleaşcă dezmembrată. Mânat de plăcerea de a recondiţiona lucruri vechi, omul s-a hotărât să o repare, deşi la acea oră era doar o grămadă de fier care zăcea într-un şopru.
Ceea ce la început părea relativ uşor, s-a dovedit în realitate foarte dificil. “M-am chinuit vreo doi ani de zile cu ea. Eu am fost pompier o viaţă întreagă, nu m-am priceput la rotărie. Am ajuns şi pe la Oradea, la o firmă care se ocupă cu recondiţionarea birjelor, însă ei făceau roţile cu spiţe din fier, nu din lemn, cum era aceasta” – spune Ludovic Szigheti.

Scan10011

Unde sunt rotarii şi tapiserii de pe vremuri? Până la urmă, de lemnărie s-a ocupat un rotar bătrân de la Ţipari – Sandor Orban, ucenic al tatălui lui Rudolf Trost, ultimul rotar din Lugoj. Ludovic Szigeti a recondiţionat partea metalică. A înlocuit foile de arc rupte şi a curăţat rugina care blocase toate angrenajele. Avantajul a fost că şasiul original s-a păstrat în condiţii destul de bune.
De la fostul proprietar, Gheorghe Vânătu, a recuperat câteva schiţe şi fotografii originale, care i-au fost de mare folos la reconstrucţia caleştii.
“Am dorit ca fiecare detaliu să fie conform cu originalul. Din păcate, nu am prea multe date scrise despre caleaşcă. Ştiu doar că este o caleaşcă de gală şi face parte dintr-o serie numită Victoria, care avea modele mici, mijlocii şi mari. Doar cea mare – pe care o am eu – era un model de gală. Însă şi acesta este un model mai înalt şi mai lung, făcut probabil la comandă, cu elemente diferite de varianta standard”, spune Ludovic Szigeti.
În afară de fotografii şi cele câteva schiţe, alte elemente de identificare nu sunt, în afară de inscripţia “Wien” (Viena) de pe axul din spate, unde era ştanţată şi o stea – probabil semnul firmei producătoare.
Pentru tapiserie, am apelat la un tapiser din Lugoj, care a pus la interior, pluş, iar la exterior piele şi muşama. Aceleaşi materiale s-au folosit şi la coviltir, unde, din fericire, instalaţia de lemn s-a păstrat funcţională, aşa cum s-au păstrat şi lămpile de epocă, a căror replică ar fi fost greu de realizat azi, ca să arate întocmai ca pe vremuri.
Acum un secol, o caleaşcă se făcea mult mai repede, pentru că patronul dădea meşterilor în fiecare zi şabloanele reperelor ce trebuiau executate. Acum, piesele sunt reconstituite după desene, schiţe, fotografii rare.

Scan10009

Turul Lugojului în caleaşcă, de ce nu? În primăvara lui 2008, caleaşca era complet asamblată. “Eu nu m-am gândit să refac caleaşca pentru nunţi, dar un coleg de serviciu, de la unitate, m-a rugat să folosim caleaşca la nunta lui şi am fost de accord”, spune Ludovic Szigeti. El este mulţumit că a salvat o piesă valoroasă din istoria oraşului şi crede că, aşa cum turul unui oraş foarte aglomerat ca New York-ul se poate face cu birja, şi turul Lugojului se poate face, pentru turişti, cu o caleaşcă elegantă! (Cristian Ghinea)

Reclame

Read Full Post »

Trăsura de lux „Victoria Mylord”, fabricată la mijlocul anilor 1800, a fost restaurată după planurile originale. Victoria Mylord, o caleaşcă vieneză de secol XIX, îşi trăieşte cea de-a doua tinereţe la Lugoj, graţie grijei proprietarului său, dl. Cotizo Olimpiu Negruţiu, dar şi a muncii migăloase a ultimului rotar cu patalama din oraş, dl. Rudolf Trost.

DSD_8963

Restaurarea a durat doi ani Caleaşca ajunsese fosta birjă a IAS-ului Lugoj – ferma de struguri din Dealul Viilor şi se afla într-o stare jalnică. „Practic, rămăseseră din ea numai cadrul de fier şi roţile de pantă, care nu erau originale. Tot lemnul a fost înlocuit de meşterul lugojean Rudolf Trost, iar roţile la dimensiunea originală le-am cumpărat de la căruţaşul Cocoş”, spune Cotizo Negruţiu. Reparaţia trăsurii a durat nu mai puţin de doi ani, din iulie 2007 până în martie 2009. Pentru Rudolf Trost, cea mai dificilă etapă a reparaţiilor a fost îndoirea la abur, la cald, a lemnului apărătorilor de la roţi. S-a ţinut mult la acest aspect, deoarece trăsurile originale Victoria de tipul Mylord, din 1882, aveau astfel de apărători de lemn şi nu metal, cum au apărut mai târziu. La restaurare s-au folosit trei esenţe de lemn: frasin, salcâm şi ulm. Felinarele sunt de asemenea cele originale ale modelului din 1882. În caleaşcă pot intra şase persoane: vizitiul şi încă unul pe capră, doi adulţi pe locurile următoare plus încă două locuri pentru copii, în spate. Cotizo Negruţiu, care mai deţine o trăsură restaurată de meşterul Orban bacsi de la Ţipari, spune că în Lugoj mai există o caleaşcă Victoria, dar de model mai mare (Parisi), aflată în posesia lui Ludovic Szigeti şi despre care am mai scris.

carosier lugojean

După „ştilul” cel mai modern, luăm faţa „concurrenţiei”! Caz rar în restaurarea unor astfel de trăsuri, „Victoria Mylord” aflată în proprietatea lui Cotizo Negruţiu este restaurată după documentele de fabricaţie conţinute într-o broşură editată în 1911 de Atelierul „Dicsics B. Ignacz – Kocsigyarto” din Lugoj, situat pe strada Nicza Pop, la nr. 1. Serviciile oferite de această manufactură de birje, publicate în limbile maghiară şi română, merită a fi reproduse pentru savoarea limbajului de epocă: „Avem onoare a vă trimite preţiul curent al nostru despre trăsurile (cocii) fabricate prin noi. Abstrăgând de la preţiul curent al nostru, pregătim trăsuri după dorinţă sau după desemn. Ori şi ce lucrări ce să ţin de branşa noastră, special numai din material nou pregătim şi după ştilul cel mai modern, luăm lupta concurrenţiei cu asemenea fabricate. Trăsuri întrebuinţate le înschimbăm în preţul cel mai mare. Totodată avem onoare a vă atrage privirea la şeduturile cu cârlige, curele, ladă de federe, în sfârşit ori şi ce reparatură ce se ţine de branşa trăsurilor – de faur, lemnar, şelar şi luştruit de trăsuri, o primim şi punctual espedăm! În acea speranţă, cum că D-voastră ne veţi da ocasiune cu procurarea, să vă convingem despre durabilitate, cualitate excelentă şi pregătire pompoasă (!) rămânem, cu deosebită stimă, Ignaţie V. Dicsics”.

DSD_9348Atelierul lui Dicsics oferea trăsuri second hand reparate în mod autorizat „ca noi” sau fabricate după licenţă vieneză. La ultimul capitol, găsim şi caleaşca „Victoria Mylord”, care putea fi achiziţionată în epocă la preţul de 950 de coroane. Atelierul avea o ofertă foarte bogată: sănii la preţul de 300 de coroane, docare la 240 cor., caleşti cu transmisie prin antrenare la 600 cor., Vadaszkocsi (de vânătoare) – 530 cor., trăsuri model Eszterhazi (530 cor.), Szandlaufer (550) sau Phaeton (varianta acoperită), Parisi Mylord (fratele mai mare al Victorie, tot la 950 cor.) etc. Cele mai scumpe erau Landauer 1.800 cor. şi Batard – 1.100 cor. La 1.400, cei interesaţi puteau achiziţiona chiar şi omnibuze cu nouă locuri! (Cristian Ghinea)

Read Full Post »