Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Traian Grozavescu’

Titus Olariu, personalitate de prim rang a Lugojului şi a Făgetului, a avut o viaţă atât de extraordinară, încât ar putea fi cuprinsă într-un roman de aventuri. Militar de carieră, ofiţer de aviaţie, a înfruntat pericolele Primului Război Mondial, fiind doborât în două rânduri şi totuşi supravieţuind miraculos. Mai târziu, îl aflăm ca şi cântăreţ de operă, pe scenele Operelor din Cluj, Viena şi Dresda.

Strălucit avocat, prieten bun cu Lucian Blaga şi cu Traian Grozăvescu, devine Prefect de Severin şi, în această calitate, aduce osemintele revoluţionarului paşoptist Eftimie Murgu, pentru a fi îngropate la Lugoj. Mai târziu, în perioada comunistă, va fi deţinut de conştiinţă, iar biografia sa va fi salvată, la fel de miraculos, de profesorul dr. Constantin Stan Tufan, intelectual de vază al oraşului, pe baza mărturiilor bine ascunse în perioada stalinistă de fiica lui Titus Olaru, avocata Santuzza Olaru din Timişoara.

Medalii şi decoraţii aruncate în Bega, arhiva păstrată cu mari riscuri

„Deşi născut la Făget, la 6 ianuarie 1896, ca fiu al protopopului ortodox Sebastian Olariu, Titus Olariu poate fi considerat o mare personalitate a Lugojului. Pe nedrept uitată atâta amar de vreme, această remarcabilă biografie a ieşit la suprafaţă graţie doamnei avocat Santuzza – nume inspirat de un personaj de operă! – Olariu, fiica ilustrului muzician Titus Olariu, care mi-a pus la dispoziţie, cu generozitate, arhiva tatălui său. Arhiva a fost păstrată cu mari riscuri în perioada comunistă. Fiica a avut o casetă cu decoraţii, insigne, medali, documente, pe care a aruncat-o în Bega în anii 50, de teama percheziţiilor Securităţii. A păstrat totuşi diplomele şi ordinele medaliilor, precum şi corespondenţa, din care o parte i-a fost confiscată. Printre scrisorile salvate miraculos, s-a numărat o epistolă de la prietenul său din liceu, Lucian Blaga, epistolă uitată între paginile unei Biblii”, spune profesorul Constantin Stan Tufan.

Familia lui Titus Olariu a avut nume importante nu numai pe linie patrenă, ci şi pe linia descendenţei materne: „Pe linie maternă se înrudea cu dr. George Popovici, ilustru protopop şi istoric bănăţean, membru corespondent al Academiei Române şi dr. Iosif Popovici, doctor în filologie clasică al Universităţii din Viena, cu o specializare în fonetica experimentală la Sorbona, strălucit slavist, profesor la Universităţile din Budapesta, Viena şi Cluj, unde a fondat catedra de fonetică experimentală. Ambii au fost fraţii mamei sale, Ana Popovici, originari din comuna timişeană Cliciova”.

Decorat pentru curajul dovedit ca pilot de aviaţie, locotenent – observator

t. olariu pilot de aviatie - pictura de ilona szechenyi

Titus Olariu, pictură de Ilona Szechenyi

După ce a terminat primele cursuri la Lugoj, a studiat la celebra şcoală românească a Gimnaziului ”Andrei Şaguna” de la Braşov, unde a fost, aşa cum spuneam, coleg şi prieten cu marele poet Lucian Blaga, cel care va deveni mai târziu lugojean, prin căsătoria cu Cornelia Brediceanu.

A absolvit şcoala de la Braşov în 1914, an nefast şi tragic pentru Europa.

”Odată cu declanşarea primei conflagraţii mondiale, va activa ca ofiţer de aviaţie în armata austro-ungară, apoi în cea română, unde, pentru serviciile aduse naţiunii, ca pilot de aviaţie (locotenent-observator), va fi decorat cu ordinul Coroana României cu Spade în Grad de Cavaler, cu panglică de Virtutea Militară, prin Decretul Regal nr. 3.049 din 16 iulie 1919, semnat de regele Ferdinand”, spune profesorul Stan în a sa carte ”Titus Olariu, artistul şi epoca sa”.

Iată care era motivaţia scrisă în Decretul respectiv: ”Locotenentului observator Olariu Titus din Corpul Aviaţiei, pentru curajul şi destoinicia de care a dat dovadă în foarte multe sboruri, la care a luat parte ca observator aerian, în timpul ofensivei contra maghiarilor din aprilie 1919. Atât vremea neprielnică, cât şi gloanţele inamice, nu l-au împiedicat de a culege informaţiuni preţioase pentru Comandament”. Urmează semnătura Ministrului de Război, generalul de Corp de Armată adjutant Angelescu.

Dintre cariera militară şi juridică, o alege pe cea de… cântăreţ de operă

Deşi ar fi putut alege foarte bine cariera militară sau cea juridică, pentru care avea studii înalte la Budapesta şi un doctorat la Cluj, imprevizibilul destin avea să îl poarte pe Titus Olariu spre zona belcanto-ului, a muzicii clasice.

Cântăreţ autodidact, a studiat în particular cu marele muzician George Dima. A ajuns solist la Opera Română din Cluj, Opera Populară din Viena şi Teatrul Saxon din Dresda. Din această perioadă datează prietenia cu un alt mare lugojean, tenorul de renume mondial Traian Grozăvescu, care l-a ajutat în carieră. ”În iarna anului 1923, Titus Olariu va petrece sărbătorile Crăciunului la Viena, la reşedinţa lui Traian Grozăvescu, în compania lui Filaret Barbu şi atunci a fost îndrumat spre sudiile muzicale care îi vor deschide, ca bariton, porţile teatrelor de operă din Cluj, Viena şi Dresda”, spune profesorul Stan.

thumbnail

Ar mai fi de consemnat un moment de excepţie: la doar 25 de ani (mă gândesc ce realizări au alţi tineri la această vârstă, mai ales în prezent), este membru co-fondator al operei Române din Cluj. Ca de obicei, destinul îl aşează în acest demers alături de alt lugojean ilustru, şi anume Tiberiu Brediceanu. După spectacolul inaugural al Operei Române din Cluj din 25 mai 1920, cu opera ”Aida” de Verdi, versiune în limba română, în traducerea lui Aurel Contrea (precizează Stan), încheiat cu un eclatant succes, Olariu nota cu satisfacţie: ” triumful culturii româneşti din Ardeal!!”

Ca prefect de Lugoj, repatriază osemintele lui Eftimie Murgu

După moartea lui Traian Grozăvescu în anul 1927, Titus Olariu se retrage din lumea muzicală. Începe un nou capitol în viaţa sa, un capitol spinos, dar care îl va apropia şi mai mult de Lugoj.

”Intră în rândurile Partidului Naţional Ţărănesc, o mare forţă politică a vremii. Devine senator al acestui partid, în două legislaturi. La apogeul carierei politice, este numit prefect al judeţului Severin cu capitala la Lugoj. deşi a stat la lugoj ca prefect doar un an, în intervalul iunie 1932 – noiembrie 1933, va face un mare serviciu oraşului. Fiind muzician, un om sensibil şi cultivat, Titus Olariu a făcut demersurile necesare, implicânduse în organizarea ceremoniei reînhumării osemintelor lui Eftimie Murgu în cimitirul ortodox din Lugoj, în ziua de 21 decembrie 1932”, ne-a declarat profesorul C. T. Stan.

Din nou magistrat, apoi… deţinut politic

Între anii 1939 şi 1948 a funcţionat ca magistrat, consilier şi preşedinte al Curţii Administrative din Timişoara, dar climatul politic antidemocratic şi ”vânătoarea de vrăjitoare” au început să se facă simţite şi în România, ajunsă, cu complicitatea Vestului, în sfera de influenţă sovietică.

”Timp de doi ani, între 1952 şi 1954, a fost deţinut politic la Securitatea din Timişoara şi în lagărul de la Mărgineni. După eliberarea din detenţie, Titus Olariu va relua preocupările muzicale, activând sub auspiciile filialei timişorene a Uniunii Compozitorilor, în calitate de corist şi dirijor al Corului Catedralei Mitropolitane. S-a stins din viaţă în 30 august 1960 laTimişoara” adaugă muzicologul Constantin Stan.

Pilot de aviaţie decorat pentru curaj, strălucit avocat, bariton la operele din România, Austria şi Germania, politician luminat şi prefect de Lugoj, tată de familie şi soţ devotat, deţinut politic, în toate aceste împrejurări Titus Olariu s-a dovedit a fi un om demn, înţelept, un patriot idealist şi un vizionar, care a pariat pe un viitor care s-a ridicat deasupra tuturor nedreptăţilor suferite în timpul vieţii. Istoria i-a dat, până la urmă, binemeritata apreciere a contemporanilor.  Cristian Ghinea

Reclame

Read Full Post »

Tenorul lugojean Traian Grozăvescu, artist de faimă internaţională, a avut marele nenoroc de a fi asasinat tânăr, la numai 31 de ani, pe când cariera sa lua o amploare de notorietate mondială. Din păcate, acelaşi ghinion se pare că îl urmăreşte pe Grozăvescu şi dincolo de moarte. Un bust al său, sculptat în marmură, se află într-o stare deplorabilă într-un parc mărginaş din Timişoara. Este o operă de artă care începe să se degradeze şi se pare că nimeni nu şi-o asumă şi nici nu are interes să o restaureze. Dr. Dan Traian Demeter, nepotul celebrului tenor, lansează un apel autorităţilor timişorene: „Decât să fie batjocorită imaginea lui Grozăvescu în acest fel, mai bine ori este distrusă statuia respectivă, ori ar putea fi donată Lugojului, unde cred că s-ar găsi suficient loc într-unul din parcurile oraşului”.

Statuia TG blog 1

Născută sub o zodie nenorocoasă. Bustul lui Grozăvescu a fost executat în anul 1968 de către sculptorul arădean Ion Tolan. Din păcate, chiar din momentul ieşirii ei din atelierul artistului, sculptura care-l înfăţişează pe Grozăvescu a avut parte de nenoroc. Prin trecerea de la regiuni la judeţe, regimul Ceauşescu operase una din marile sale mutări în domeniul reorganizării administrativ teritoriale. Cum bustul lui Grozăvescu fusese comandat de fostul Comitet Regional pentru Cultură şi Artă, în devălmăşia schimbărilor administrative, statuia a fost pur şi simplu plantată în părculeţul din spatele Cinematografului „Capitol” din Timişoara. Noile autorităţi judeţene nu au mai ţinut cont de obişnuitul ritual al dezvelirii oficiale, nimeni nu s-a îngrijit să existe o placă explicativă, acţiunea a fost „bifată” pur şi simplu. La sesizarea scriitorului Ion Marin Almăjan, apărută prin anii 70 în presa vremii, pe soclul statuii lui Grozăvescu s-au montat nişte litere de bronz cu numele tenorului. Însă, aşa cum se întâmplă la noi, aceastea au fost repede furate, iar statuia a redevenit anonimă.

Statuia TG blog 2

„Exilat” în Fabric şi parţial distrus. După 1990, odată cu schimbarea regimului, au apărut alte autorităţi, la fel de lovite de amnezie în ce priveşte această operă de artă. Acestea s-au trezit cu statuia „unui domn bine”, dar despre care nu se ştia cine este. În consecinţă, bustului lui Grozăvescu a fost „exilat” în Parcul Regina Maria din Cartierul Fabric. În urmă cu câţiva ani, jurnalistul Sorin Precup de la „Renaşterea bănăţeană” semnala faptul că oameni certaţi cu legea au doborât bustul de pe soclu, prilej cu care o parte din nas i-a fost spartă. În starea respectivă şi fără vreo reparaţie, bustul a fost repus pe soclu. Recent, sesizând anonimaul nefiresc al statuii, cineva a scris pe soclu, cu vopsea aplicată pe un şablon, „Regele Mihai”. Probabil că a fost vorba de glumă, dar aceasta nu face bine nici memoriei Regelui Mihai, nici celei a lui Traian Grozăvescu.

Primarul Timişoarei: nu suntem dispuşi să renunţăm la acest bust. Contactat telefonic în legătură cu posibilitatea ca bustul lui Grozăvescu să ia calea Lugojului, unde să fie expus , primarul Timişoarei, Nicolae Robu, ne-a declarat: „Mărturisesc că nu ştiu care este situaţia exactă a monumentului, dar mă voi interesa cât de curând. Tot ceea ce pot spune este că nu suntem dispuşi să renunţăm aşa uşor la acest bust. Eu sunt pentru ideea de a-l repara şi a-l păstra la Timişoara”

Bustul ar avea o soartă mai bună la Lugoj. Desigur, au existat voci care au motivat plasarea periferică a statuii din motive de lispă a unor calităţi artistice deosebite. Dr. Demeter consideră aceste opinii mai mult o scuză pentru a justifica lipsa de preţuire şi indiferenţa faţă de Grozăvescu, solistul Operei de Stat din Viena: „Personal, consider lucrarea sculptorului Ion Tolan drept una reuşită. Este o lucrare modernă, realizată din câteva trăsături ferme, dar care redau fidel identitatea şi fizionomia lui Traian Grozăvescu. Pe vremuri, Timişoara l-a aclamat în primul său concert susţinut alături de Aca de Barbu, soprana devenită prima directoare a Operei Române din Timişoara. Acum, dacă Timişoara de azi nu are ce face cu un bust al lui Grozăvescu, este de înţeles. Dar el poate fi cedat Lugojului, iar bustul va fi cu siguranţă mai bine tratat la 60 de kilometri distanţă”. (Cristian Ghinea)

 

 

Read Full Post »

Acum 85 de ani, marele tenor Traian Grozăvescu cădea victimă unui omor pasional

La 14 februarie 1927, vocea lui Traian Grozăvescu a răsunat pentru ultima dată pe scena Operei de Stat din Viena, în Rigoletto, unde a interpretat rolul Ducelui (care i-a adus atâta faimă pe scenele din Berlin, Budapesta şi Praga), avându-l ca partener pe celebrul rus Baklanoff. Avea să fie spectacolul de adio!

Gelozia pune capăt unei cariere de excepţie

Peste o lună, Grozăvescu ar fi trebuit să răspundă invitaţiei onorante de a cânta la Metropolitan Opera din New Yok, fapt salutat cu mare bucurie inclusiv de presa românească de peste Ocean („American Romanian Daily News” – Cleveland, Ohio, numărul de marţi, 17 august, 1926). Dar, pe 15 februarie, viaţa îi este curmată stupid: Traian, care tocmai îşi făcea bagajele pentru călătoria transatlantică, via Roma (la Roma urma să se întâlnească cu Maria Jeritza, alături de care ar fi trebuit să cânte la Metropolitan Opera din New York) este ucis cu un glonte tras în ceafă de către soţia sa Nely Koveszdy, într-un acces de gelozie. Glontele a ieşit prin tâmpla dreaptă, iar moartea a fost instantanee. Crima s-a petrecut în faţa surorii lui Grozăvescu, Olga, cea care încercase din răsputeri să aplaneze conflictul conjugal, pornit de la refuzul tenorului de a o lua cu el în călătorie pe Nely, încă slăbită după naştere. Scena se petrecea la Viena, pe Lacherfelderstrasse nr. 62..

Omorul pasional nu era considerat crimă!

Culmea este că această femeie, care a distrus printr-un gest nebunesc o carieră artistică în plină ascensiune, nici măcar nu a fost pedepsită pentru fapta sa. Având alături (şi la… propriu, aşa cum avea să se dovedească mai târziu) un avocat care a ştiut să speculeze legile contradictorii ale tânărului stat austriac – care nu considerau drept crime omorurile pasionale! – Nely K. iasă basma curată, apoi îşi pierde definitiv urma.

Seducţia s-a mutat asupra avocatului salvator

Dan Traian Demeter, nepotul marelui tenor, a consacrat un studiu foarte interesant circumstanţelor morţii lui Grozăvescu, în care această nouă perspectivă este evidenţiată pe larg, ca şi faptul că Nely K. ar fi întreţinut o scurtă relaţie amoroasă cu avocatul salvator, după dispariţia violentă a soţului. Dr. Demeter este ajutat şi de faptul că Grozăvescu ţinea cu mare grijă un jurnal, cu ajutorul căruia poate fi reconstituită întreaga sa carieră, pas cu pas, zi cu zi, concert cu concert (unde s-a desfăşurat, cu cine a jucat, cât a costat un bilet etc.) Am avut ocazia să filmez aceste jurnale legate în piele, păstrate cu sfinţenie de familia Demeter, în cadrul unui interviu realizat pentru televiziunea locală cu distinsa doamnă Mira Demeter Grozăvescu, fiica tenorului, pe atunci în vârstă de 70 de ani.
Cristian Ghinea


Read Full Post »

Jorgelina Jenon este o tânără care trăieşte în metropola Mendoza, un oraş cu 850.000 de locuitori din Argentina. Cine să fi auzit de ea la Lugoj, până acum doi ani ?! Jorgelina Jenon era o abstracţie, punct mişcător, mic şi anonim, pe harta Terrei. Pentru oricare dintre noi, această persoană practic nu exista. Era una din miliardele de fiinţe care populează planeta şi a căror identitate se pierde undeva în zare, la mare distanţă. Iar distanţa dintre Lugoj şi Mendoza este, pe calea aerului, de 15.000 de kilometri ! Drum lung, nu glumă. Şi totuşi, întâlnirea imposibilă dintre Jorgelina Jenon şi Lugoj a avut loc, pentru că atâta amar de drum poate fi străbătut în numele unei idei. Existenţa aproape ireală a unui Festival Internaţional de Teatru la Lugoj, care, sfidând crizele, a ajuns la ediţia a zecea – pe de o parte, şi dragostea pentru arta Thaliei de cealaltă parte a oceanului au făcut posibilă această întâlnire. În 2008, performanţa coregrafică şi artistică din spectacolul „En el medio de la cebolla” (concepţie proprie) i-a adus artistei din Argentina premiul pentru interpretare feminină şi a lăsat o puternică impresie publicului lugojean, un public pe care l-aşi numi, fără să sufăr de patriotism local, drept unul avizat şi select. Mare mi-a fost bucuria să redescopăr Teatrul „Movimiento Ataque” din Mendoza pe lista invitaţilor din acest an, cu piesa numită atât de sugestiv ”Sobre como remontar el mar”: „Cum să traversezi marea”. Jorgelina Jenon demonstra din nou cum poate traversa din nou marea, spre a se reîntoarce într-un orăşel de 50.000 de locuitori din Europa. Cum e posibil aşa ceva? Oamenii ăştia n-au şi ei criză la ei acasă, n-au problemele de care se plâng toate teatrele independente şi de amatori din lumea asta, n-or avea şi ei un „Băsescu” pe care să-l facă vinovat de toate relele? Am venit la conferinţa de presă organizată la finalul FestTeamArt, ediţia jubiliară, a zecea, cu toate aceste întrebări în gând. N-am pus nici una, pentru că Jorgelina a răspuns, dinainte, la toate. A spus, de pildă, că la ea acasă nimeni nu stă să împartă actorii în profesionişti, amatori, neprofesionişti, neamatori sau cu alte denumiri care iscă atâtea controverse în România. În Argentina, eşti actor sau nu, iubeşti necondiţionat teatrul sau nu. Altfel spus, „cu entuziasmul treci marea” – da, exact cu acel entuziasm pe care noi l-am dărâmat cu „Cântarea României” şi l-am îngropat definitiv după Revoluţie. Cu acel entuziasm care mai trăieşte pe la Lugoj, Tulcea, Călăraşi sau Mediaş, luptând din greu cu morile de vânt, într-o ţară în care divertismentul grobian face legea, iar show-ul decoltat face rating. Jorgelina ne-a mai vorbit despre „Teatro comunitario”, unde entuziaştii dintr-un cartier, fie ei şoferi, funcţionari sau coafeze, urcă pe scenă alături de actori şi joacă, fără complexe, teatru, iar unii chiar aşa au cunoscut consacrarea. Ce n-a mai spus Jorgelina, este faptul că drumul până hăt departe la Lugoj a fost plătit din banii adunaţi la toate spectacolele jucate de actorii din Mendoza, timp de un an şi jumătate… În cazul Jorgelinei Jenon, expresia „departe cât de-aici până-n Patagonia” nu e departe de adevăr. Parcurgând de două ori drumul până la Lugoj şi înapoi, 60.000 de kilometri în total, ea e un adevărat globe trotter, un mesager al culturii autentice. Îi mulţumim pentru curajul de a traversa, de atâtea ori, marea !

Cristian Ghinea



Read Full Post »