Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Timisoara’

“Meridianul Timişoara” este o revistă culturală pe care mulţi au descoperit-o în mediul virtual, însă istoria ei este mai veche. Vorbim despre aceasta cu coordonatorul publicaţiei, poetul şi jurnalistul timişorean Dumitru Oprişor.

”Într-adevăr, revista nu este de dată recetă. Fondator este regretatul poet Anghel Dumbrăveanu. Revista a apărut imediat după 1989, pe suport de hârtie, timp de aproape cinci ani. Arhiva completă se află la fiica poetului, Violeta Dumbrăveanu. Cu Anghel Dumbrăveanu m-am aflat într-o bună relaţie, fiind chiar nepotul dumnealui. După ce fondatorul a decedat, am preluat titlul, în bună parte formatul şi în bună parte foştii colabotatori ai revistei, numai că acum apariţia este online”, spune Dumitru Oprişor.

Titlul este unul inspirat, să vedem ce ne rezervă conţinutul.

”Conţinutul este unul clasic, dar adaptat la realitate. Desigur, avem rubricile care nu pot lipsi dintr-o revistă litetară: poezie, proză, critică şi istorie literară, o rubrică de evocări, de folclor, eseistică. Cu acest număr, din luna iunie, am reuşit să arate revista aşa cum mi-am dorit de la început. Sumarul se shimbă lunar, iar colaboratorii care s-au statornicit mă ajută cu câte un material în fiecare lună. Este vorba despre cunoscutul prozator Paul Eugen Banciu, poetul Robert Şerban, alt poet Şerban, dar Şerban Ion Drincea, tatăl lui Robert, mai este bunul şi vechiul meu prieten Marcel Tolcea, apoi istoricul şi criticul literar – poate cel mai meticulos din câţi ştiu eu – Alexandru Ruja, îl avem, de la Reşiţa, pe Costel Stancu şi de azi sperăm să vină şi din Lugoj”, adaugă poetul şi jurnalistul timişorean.

Tabăra de literatură de la Româneşti (7-9 iunie 2019, ediţia a zecea), a fost un bun prilej de întâlnire dintre scriitorii timişeni, dar şi de a atrage mai mulţi colaboratori, în concordanţă cu profilul unei reviste care include toarte artele, mergând şi pe vizual, pe arta cinematografică etc.

Meridianul Timisoara bun

Coordonatorul revistei ”Meridianul Timişoara” lansează şi o invitaţie: ”Cine doreşte să vadă ce facem, cum şi cât facem, ori să vină şi cu propuneri, poate să acceseze meridianultimisoara.ro”.

Revista online este la ediţia a cincea. Concepţia grafică, de o eleganţă stilizată, este realizată de un specialist şi asta se vede, site-ul reuşind să se evidenţieze în peisajul cultural online, deja foarte bogat şi divers. (c) Cristian Ghinea

Reclame

Read Full Post »

Mulţumesc colegului scriitor şi jurnalist Laurenţiu Nistorescu pentru includerea cronicii mele la cartea lui Cosmin Neidoni în suplimentul literar „Paralela 45”.

„Paralela 45” – supliment de cultură al cotidianului „Renaşterea bănăţeană” – Timişoara, nr. 8890, marţi 7 mai 2019, cronica „Regatul celor mai frumoase depărtări”, Cristian Ghinea, p 6/8. Supliment realizat de Laurenţiu Nistorescu.

 

Read Full Post »

Time Machine. 23 noiembrie 2012, ziua în care am devenit un „excelent” timişorean: Premiul pentru critică, istorie literară şi eseu al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara, pentru volumul „Pasajul discret”, Editura „Anthropos” Timişoara, 2011, decernat de criticul Cornel Ungureanu, preşedintele USR Timişoara şi Premiul de excelenţă al municipiului Timişoara, decernat de primarul Nicolae Robu, la 23 noiembrie 2012.

 

Read Full Post »

Formaţia s-a născut la Lugoj, din iniţiativa fraţilor Friedl şi Roland Crăciunescu

Alături de „Logic” şi de „Betta”, formaţia „Stelele” a fost o importantă trupă de rock a anilor ‘60-’80. Înfiinţată în 1965, „Stelele” şi-a început existenţa la Lugoj, continuând apoi în Timişoara. Cele două perioade au fost delimitate nu numai geografic, ci şi ca percepţie, de la o trupă de amatori talentaţi la una cu statut cvasi-profesionist.

1

 

Nucleul de bază la înfiinţare a fost format din Friedl Puiu Crăciunescu, lieder, clape, Roland Crăciunescu – tobe şi fostul solist de la „Mondial”, Tiberiu Repliuc, alături de chitaristul Claudiu Sorinka şi bassistul Tiberiu Puţinelu. De-a lungul timpului, în diverse formule, la „Stelele” au cântat chitariştii (inclusiv bass) Richard Ross, Josef Egry (ex „Clasic 20”), Franz Megerle, Mircea Moise, Nicu Lung (bassist, absolvent al Şcolii de Aviaţie, cu destin tragic), Gerl Gerhard (fost în trupa lui Cornel Fugaru), George Katalinici (ex „Clasic 20”), Liviu Popescu, Freddy Stauber, Mircea Bunea, Michael Stenzel, Dezideriu Faji – flaut şi vocaliştii Ancuţa Varcalin, Luşu Penescu, Marius Danciu, Mara Kayser şi Ion Botoc (ex „Clasic 20”) etc. O figură interesantă a fost ceasornicarul Titu Heleşteanu – „Piticu”, mascota trupei, care cânta la tamburină.

6

Perioada lugojeană – entuziasmul începuturilor

Despre perioada lugojeană a trupei „Stelele” ne-a vorbit fostul chitarist solo, Claudiu Sorinka, care a cântat acolo până în 1969, când a plecat la Timişoara, la facultate: „Nucleul formaţiei a fost constituit de fraţii Crăciunescu – Friedl şi Roland, pe vremea când erau liceeni. Fratele cel mare, Friedl (Ioan Frederic – Puiu) cânta la trompetă şi la orgă, iar Roland, la tobe. Ei mai cântaseră şi înainte în diferite combinaţii şi le-a venit ideea să-şi adune nişte oameni: Tibi Puţinelu la chitară, Franz Megerle la chitară bass şi Luşu Penescu – vocalist. Eu m-am alăturat mai târziu trupei, eram în clasa a X-a de liceu. Mai apoi a venit Freddy Stauber, dar asta a fost în perioada lor timişoreană”.

page

Formaţia repeta la vechea Casă de Cultură a Sindicatelor, situată pe strada Bucegi. În aceşti ani de început, apariţiile erau la „reuniunile” organizate pe la licee şi la concertele şi concursurile organizate de către Casa de Cultură a Sindicatelor sau Teatrul municipal. Treptat, trupa începea să fie cunoscută şi în afara Lugojului – la Făget, Margina, Buziaş, Nădrag. Repertoriul acelor ani consta în principal din muzică populară sau romanţe („Pe lângă plopii fără soţ”) adaptate de membrii formaţiei şi muzică instrumentală românească („Sincron” etc.) şi intenaţională.

9

„La acest capitol pot spune că ne descurcam binişor, având în vedere că, la festivaluri, eram şi trupă de acompaniament pentru diverşi solişti aflaţi în concurs” adaugă Sorinka. El îşi mai aminteşte că problema nr.1 a trupei din anii de început a fost dotarea şi în special staţiile de amplificare, care iniţial erau făcute chiar de membrii trupei. „La casa de cultură exista o singură staţie Selmer însă, ulterior, Roland a adus din Germania o staţie Dynacord excelentă, iar eu mi-am procurat din Cehoslovacia o chitară Jolana, care suna foarte bine” spune Sorinka.

2

„Eu aveam o chitară românească Turist, era singura chitară electrică făcută la noi, pe care am modificat-o reducându-i numărul de coarde la patru, ca pentru bass. Mai apoi, cu banii adunaţi din mărcile schimbate la mare, ne-am procurat o orgă Hohner şi tobe originale Ludwig, fabricate în RDG”, precizează Tiberiu Puţinelu, care a cântat în trupă până în 1969, an în care a avut loc primul concert la Casa Armatei din Timişoara. Ulterior, turneele au inclus oraşe ca Deva, Petroşani, Hunedoara, Arad, Reşiţa, Bucureşti etc.

Perioada timişoreană – trupa „profesionistă”

La Timişoara, trupa şi-a păstrat numele „Stelele” şi era recunoscută ca o formaţie profesionistă. În 1979, Freddy Stauber îl întâlneşte pe Luşu Penescu cu care cântase în vara lui ‘77 la Grădina de vară „Ştrand” din Lugoj. Acesta i-a propus lui Puiu Crăciunescu, şeful trupei „Stelele”, să îl asculte. Audiţia a avut loc la Restaurantul „Timişoara”, iar Freddy, student la Politehnică pe atunci, a fost cooptat ca şi chitarist şi solist vocal. Ca vârstă, era „ceva” mai tânar ca restul membrilor, „piciul” trupei.

3

Freddy spune azi că „n-a fost usor să te integrezi într-o trupă de profesionişti cu atâta experienţă, însă tinereţea, elanul şi vorba „tot ce zboară se … mănâncă” m-au ajutat… De asemenea, mottoul „dacă reuşeşti să te menţii la facultate, poţi să faci şi muzică profesionistă” m-a stimulat mult”.

4

Iată şi stelele de la „Stelele”, cu caracterizarea „piciului” de atunci: Puiu Crăciunescu – şeful trupei, claviaturi, voce, „ordine şi disciplină de fier”; Roland Crăciunescu- baterie, vocal – „pulsul trupei la propriu si la figurat”; Gerl Gerhard – bass, vocal – „depinde de cum îi era starea sufletească, putea să explodeze ritmic”; Tiberiu Repliuc – vocal, percuţie – „o voce deosebit de sonoră”; Mihai Niţu – saxofon, strings, vocal – „filigranul şi micul filozof al trupei” şi, în fine, Dezideriu Faji – flaut şi claviaturi – „optimistul trupei, omul mereu cu zâmbetul pe buze”.

„Cei de la Phoenix veneau să ne asculte”

Ajuns la maturitatea artistică, Freddy recunoaşte: „Experienţa cea mare pe care am avut-o cu Stelele a fost ca am învăţat să cânt corect. Ajungând în trupă, am crezut că ştiu acest lucru, însă băieţii mi-au sesizat că aş cânta „sub ton”, cum spun muzicienii. Un curs de canto cu solistul Filarmonicii din Timişoara, domnul Tapochevici, m-a ajutat să-mi perfecţionez tehnica de respiraţie”. Cântatul l-a început la restaurantul Lloyd, cu multe piese din repertoriul grupului BeeGees şi Electric Light Orchestra (ELO).

5

„Am strâns mulţi fani care veneau să ne asculte cântatul şi vocile cu tentă sopranistă. Chiar şi cei de la Phoenix veneau curioşi să ne asculte! Eram în anul doi de facultate şi, după sesiune, în iulie, am ajuns pe litoral, la grădina de vară Perla Mării din Eforie Nord. În seara după ce am fost luat de la aeroport şi am intrat în grădina arhiplină, totul fiind dominat de culoarea albă, am crezut că sunt pe altă planetă, după zilele şi nopţile crunte de învăţat”.

10

Ca şi „Logic” şi „Betta”, trupa „Stelele” şi-a încetat activitatea în 1986, în climatul irespirabil al ultimilor ani ai regimului Ceauşescu. Fraţii Friedl şi Roland Crăciunescu au ajuns în Germania, unde au continuat să cânte. Trupa „Stelele” nu s-a mai reunit niciodată, însă Freddy Stauber şi Friedl Crăciunescu au refăcut parţial drumul început împreună, cântând în luna mai 2008 sub numele „Duo Romantics” la o întâlnire a bănăţenilor din Germania.
Cristian Ghinea

Read Full Post »

Imaginea de faţă a fost surprinsă în anul 2003, pe când vaporaşul „Pelican” (foto Cristian Ghinea) se simţea în foarte bună formă şi, între două curse pe canalul Bega, găzduia şi reuniunile Cenaclului „H. G. Wells” din Timişoara. Fiind un cenaclu de literatură ştiinţifico-fantastică, evident că membrii săi nu se puteau reuni decât pe o… navă! De altfel, pe vaporaş aveau loc tot felul de evenimente, inclusiv lansări de carte. Nava, de categoria „transport fluvial”, a fost construită în anul 1968 şi a efectuat curse pe Dunăre, pornind din portul Orşova. În anii ‘80 a fost adus pe Bega şi folosit ca vaporaş de promenadă, alături de alte ambarcaţiuni („Pionierul”, „Rândunica” etc.).

Croazieră cu vaporaşul pe Bega – ilustrată din 1968

Vaporaşele aparţineau Regiei de Transport din Timişoara, care, după 1990, le-a cedat unor particulari. La ora actuală, „Pelican” e staţionat lângă Podul Mihai Viteazul, aşteptându-şi un nou proprietar. Un articol despre istoria vaporaşului l-am publicat în numărul 658 din „Redeşteptarea”. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

Dacă tot am deschis subiectul cinecluburilor, o plăcută întrevedere cu un artist timişorean mi-a adus la cunoştinţă câteva amănunte interesante despre Cineclubul “Constructorul” din Timişoara. Pictorul Mihai Teodor Olteanu, căci despre el este vorba, și-a deschis anul trecut la ProArte expoziţia de pictură cu titlul „Scara Raiului”. Invitaţii artistului plastic cunoscut şi drept „pictorul revoluţiei”, au fost scriitorii timişoreni George Lână, Petru Vasile Tomoioagă, Robert Şerban şi Lucian Petrescu.

Înainte de expoziție, Olteanu mi-a vorbit despre filmele realizate la Cineclubul „Constructorul”din Timișoara, care acoperă 20 de ani de activitate artistică. Lucram la un cineclub care se numea Constructorul şi care, din păcate, s-a desfiinţat la ceva vreme după Revoluţie. Gigi Huiban era mentorul acestui cineclub care a luat multe medalii în ţară, dar şi peste hotare. Îmi amintesc că, la Burgas, în Bulgaria, am luat de mai multe ori medalia de aur. Cu Gigi Huiban mergeam la Reşiţa, la Hunedoara sau Costineşti, la concursuri cu tema de eseu cinematografic. Vechile filme de atunci le-am trecut de pe pelicula de 16 sau 33 mm pe compact disc. Cel mai vechi film, început cu Deliu Petroiu, e consacrat Drumurilor. Era vremea când regizorul Mircea Daneliuc venea la cineclubul nostru, fiind prigonit după filmul Glissando, atunci când i-au cerut înapoi drepturile de autor, lui şi lui Tora Vasilescu, fosta sa soţie. Venea des în Timişoara şi i-am făcut câteva medalioane la cineclub. Lui Mircea Daneliuc, lui Dan Piţa, lui Mircea Veroiu le-am făcut primele trei-patru medalioane la Casa Studenţilor, până s-au prins oficialităţile de atunci şi au închis cineclubul de acolo. Am ceasuri întregi filmate cu criticul de artă Deliu Petroiu şi cu toate acţiunile desfăşurate la Galeria Cupola din Timişoara din 1992 încoace. Victor Popa (n.r. – fondator al TVT 89), cât a lucrat în televiziune, mi-a făcut un cumul al tuturor acţiunilor din ultimii trei-patru ani întâmplate la Cupola”, spunea artistul plastic timişorean.

Cristian Ghinea

Read Full Post »