Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Tiberiu Barbu’

În plin centrul Lugojului Român, chiar în faţa Catedralei Greco-Catolice „Pogorârea Sfîntului Spirit”, se află un monument pe lângă foarte mulţi lugojeni trec neştiutori. Este vorba despre crucea de marmură din faţa Catedralei Greco-Catolice din Lugoj. Monumentul este însă unul reprezentativ pentru una dintre familiile cu mare renume din istoria oraşului. Monument al oraşului, dar şi al familiei Barbu!

Crucea este ridicată de un anume Hazi Barbu şi a fost donată oraşului în 1887. Până aici nimic neobişnuit, dar acest monument are menirea de a ne aminti de numeroasa familie a lui Hazi Barbu, din care fac parte protoiereul Petru Barbu, fost rector al Academiei Teologice de la Caransebeş între anii 1920-1936, compozitorul şi dirijorul Filaret Barbu, precum şi balerinul şi coregraful de talie internaţională, Gelu Barbu, stabilit de multă vreme în Las Palmas – Spania. Crucea Hazi Barbu este atât de la „la vedere” şi atât de banală în acelaşi timp, încât majoritatea trecătorilor nu-i dau prea mare atenţie. Ea este opera unor lugojeni get-beget, care au dorit să ridice un monument cu semnificaţie religioasă, dar care cinstea, în acelaşi timp, memoria unei familii de elită a Lugojului de odinioară. Interesant este că la Lugoj a existat în perioada interbelică o stradă Hazi Barbu – actuala stradă Bega.

Hazi Barbu alaturi de nepotul Filaret Barbu

Hazi Barbu alaturi de nepotul Filaret Barbu. Fotografie de epocă din colecţia Dan Traian Demeter

Crucea, numită după un necunoscut, care venise la atelier după o pereche de cizme! Cine era acest Hazi Barbu, cel care a ridicat crucea din faţa Catedralei Greco-Catolice? Un portret spumos i-l face dr. Petru Barbu, fiul acestuia. Portretul datează din perioada interbelică şi din el aflăm că „Hazi” nu era un nume real, ci o poreclă, ori un nume de „băjocură”, cum se spune în Banat.

„Părinţii lui tata, căci eu mi-s copilul lui Hazi, au fost Gheorghe Barbu, numit Ghiţă Cizmaşu şi Maţa, născută Brediceanu, sora lui Vasile Săpunaru, zis şi Boldureanu. Avea duchian lucrătoare (n.r. – dugheană cu atelier) mare în casa de lângă pod, astăzi a farmacistului Vertes (n.r. – Palatul Vertes de pe Splaiul Carpaţi – Coposu), tocmai unde-i duchianul lui Adolf Kohn. Îi mergea foarte bine şi toţi spăii din împrejurime erau muşterii lui. Era într-o zi, cam pe la amiaz, şi maistorul Ghiţă nu venise în duchianul-lucrătoare. Lucru neobişnuit. Calfele ştiau cauza întârzierii şi erau cam neliniştiţi. Maistoriţa Maţa se lupta cu durerile naşterii pentru a 19-a oară… Deodată apare în uşa dinspre curte maistorul Ghiţă zicând: „Am un fecior!”, iar de la stradă întră spăiia Hazi de la Sacu. Calfele se ridicară dela bedreaguri şi începură să bată din palme şi să strige: „Vivat, trăiască Hazi!” Spăiia stă înmărmurit neştiind ce însemnează ceea ce îi văd ochii şi îi aud urechile. Moş Ghiţă, cu mare ifos şi cu o sticlă de răchie în mână, explică spăiiei: „Mi s-a născut astăzi un ficior. Noi românii, ţinem ca semn bun pentru cel npscut, dacă dacă după vestea naşterii lui întră în casă un bărbat şi… mai ales un bărbat ca domnia ta. Iată de ce se bucură calfele mele şi de ce mă bucur şi eu, că te-a adus Dumnezeu la noi. Te rog, închină în sănătatea nou născutului”. Hazi ia sticla şi închină: „Să trăiască copilul şi să aibă noroc!” Iar calfele în cor: „Trăiască Hazi, trăiască Hazi!” Şi de atunci a rămas tatăl meu Hazi, cu toate că naşu-său l-a botezat Lazăr”.

DSC_7070Porecla – pusă pe cruce şi transformată în nume de fală. Cu alte cuvinte, monumentul din centrul oraşului poartă numele unui oarecare… Hazi din Sacu, care s-a nimerit să vină la atelierul lui Ghiţă Cismaşu să întrebe dacă îi sunt gata cizmele de vânătoare. Că s-a nimerit să fie tocmai la naşterea unui ficior, asta e deja istorie: omul potrivit la momentul potrivit. Mai ales că micuţul Lazăr a purtat apoi cu fală numele de Hazi, dat de primul venit în casă după sosirea lui pe lume. De altfel, dr. Dan Traian Demeter, colecţionar de ilustrate de epocă, deţine o fotografie foarte rară, care îl înfăţişează pe Hazi Barbu împreună cu nepotul său, Filaret Barbu, în faţa crucii care-i poartă numele. Monumentul a fost donat oraşului în 1887.

DSC_7071

Pe soclu este inscripţionat numele scuptorului Francisc Vogl din Lugoj

Povestea… povestitorului. Probabil că dacă nu ar fi fost protoiereul Petru Barbu, povestea monumentului din faţa catedralei s-ar fi pierdut pe vecie. Aşa că îi facem şi lui un portret, după spusele dr-lui Tiberiu Barbu, membru al familiei. Dr. Petru Barbu s-a născut la 7 mai 1864 într-o familie de „maistori” din Lugoj. În anul 1889 a absolvit Universitatea la Cernăuţi şi a fost promovat Doctor în Teologie. Studiază catehetica la Viena, Graz şi Berlin. În 1895 e hirotonisit diacon, iar în 1908 presbiter şi devine profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş. În acelaşi an însă, din cauza acttivităţii sale de patriot român, este demis de la catedră de autorităţile Imperiale. După Marea Unire, reintră în învăţământul religos. Devine primul rector al Academiei de Teologie din Caransebeş, între anii 1920-1937. Îşi doarme somnul de veci în Cimitirul Pantheon al Lugojului, de pe Drumul Făgetului. (Cristian Ghinea)

Reclame

Read Full Post »