Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Szeyller’

Familia Szeyller, originară din Lugoj, s-a adunat din mai multe puncte cardinale pentru a se răspândi apoi în diverse locuri ale lumii. Bunicii şi străbunicii sunt din Lugoj şi din Vârşeţ (oraş situat pe actualul teritoriu al Serbiei), apoi destinele le-au mânat paşii spre Germania, Elveţia şi Statele Unite ale Americii. Singurele amintiri comune ale membrilor familiei sunt casa de pe fosta stradă Andrei (13 Decembrie), situată la colţ cu Cloşca şi pasiunea comună – muzica.

fratii-szeyllers

Rodica Ingeborg Maier, stabilită acum la Munchen şi fostă solistă a Corului Vidu din Lugoj, spune că bunica ei, Barbara Szeyller, născută la Vârşeţ, organiza adevărate serate muzicale unde cânta arii din opere acompaniată la pian de membrii familiei. Pasiunea s-a transmis mamei sale Iuliana, care, deportată în Rusia, la Donbas, alături de alţi etnici germani din Lugoj, a supravieţuit timp de cinci ani (1945-1949) şi graţie cântecelor pe care le cânta în duet cu o altă deţinută, Irina Fichtler.

Dar cea mai interesantă dovadă a talentului muzical al familiei vine de peste ocean şi este reprodusă într-o fotografie veche de aproape 90 de ani.

“Fotografia este făcută la mijlocul anilor 20 în oraşul american Akron din statul Ohio, acolo unde s-a stabilit ramura „americană” a familiei noastre şi reprezintă trupa „Szeyller’s Band and Orchestra”, fondată de bunicul meu, Szeyller Jozsef. În imagine, este domnul de deasupra de tobă. Ţine în mâini o trompetă, dar pot să vă spun că era un poli-instrumentist, cânta bine la mai multe instrumente. El a fost de altfel şi întemeietorul formaţiei, un om care era şi manager al trupei, deci se ocupa de organizarea şi programarea concertelor. Fratele lui cel mare este domnul cel corpolent care apare în marginea din stânga a imaginii. Am înţeles că el, ca trompetist, era un instrumentist chiar mai bun decât bunicul meu. Numele lui era evident, tot Szeyller, iar prenumele nu-l mai ştiu excat, ştiu doar că i se spunea Moţi. Trupa Szeyller, care cânta la început doar muzică de jazz, a continuat să existe decenii de-a rândul. Evident, componenţa s-a tot schimbat faţă de formaţia originală, întemeiată de bunicul, dar mereu a fost cineva din familie care să cânte acolo. Trupa există şi în prezent şi din ea fac parte alţi doi Szeyller: Christian şi Jozsef (Ioji)”, spune Rodica Ingeborg Maier.

Interesant este că Jozsef Szeyller a practicat şi în America aceeaşi meserie pe care o învăţase acasă: cea de pieptănar. La Lugoj, avea o maşină de fabricat piepteni. „Am păstrat de la el doi piepteni care îmi aduc noroc. Port mereu unul la mine, ca pe un talisman. Îmi aduc noroc şi îmi amintesc totodată de familia mea din America”, spune Rodica Maier vorbind despre verii ei din Akron şi Houston.
Cristian Ghinea

Reclame

Read Full Post »