Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘suvenir’

Dacă destinul altor oraşe a fost legat de finanţe, industrie, ori comerţ, soarta Lugojului a fost binecuvântată din plin cu talentul artiştilor săi. În mai bine de două decenii de presă, mi s-a confirmat şi reconfirmat mereu că, de fapt, aceasta este adevărata bogăţie a oraşului: talentul individual al creatorului, fie că el este actor, muzician, artist plastic sau om de litere. În toţi aceşti ani, am descoperit pe lângă artiştii consacraţi, membri ai uniunilor naţionale de profil, un enorm potenţial de pasiune şi creativitate exprimat sub cele mai diverse şi insolite forme: maeştri ai pirogravurii, ai intarsiei în lemn, sculpturii, picturii clasice sau tridimensionale pe cele mai diverse materiale, ai bijuteriilor ceramice, tapiseriei, goblenului… De aceea, adevăratul simbol sau brand, dacă vreţi, al oraşului, nu poate fi decât Ana Lugojana – simbolul acestei bogăţii ce nu trebuie subestimată. Pomenind Podul de Fier, Palatul Bejan sau Dealul Viilor, afli recunoaşterea locală sau regională, însă dacă spui Ana Lugojana, simbolul „îmbracă” perfect spiritul oraşului: muzică, dans, tradiţie, frumuseţea proverbială a lugojencelor şi chiar un strop de făloşenie bănăţenească. Iar aici nu este nicio nuanţă de ridicol asociată aşa-numitului „patriotism local”! Cei care nu cred, ar trebui să facă o vizită în oraşul înfrăţit Orleans, una dintre cele mai importante municipalităţi ale Franţei, care se poate lăuda cu orice, de la industria de top până la cele mai fine cosmeticale. Şi totuşi, emblema Orleansului este Ioana d’Arc, fecioara ajunsă sfântă a Bisericii Catolice. Iar dacă atunci când spui Ioana d’Arc spui Orleans, este firesc ca Ana Lugojana să însemne, oriunde în lume, Lugoj.

DSC_0478
Cu ceva ani în urmă, eram alături de actorii din Coreea de Sud, care veniseră la festivalul internaţional de teatru organizat la noi în oraş. La plecarea spre celălalt capăt al lumii, oaspeţii din Asia voiau să ia cu ei un mic suvenir pe care să scrie „Lugoj”. Cutreierând buticuile, n-au găsit decât… aceleaşi chinezării pe care le aveau, din belşug, la ei acasă! Dezamăgirea au trăit-o, an de an, nu numai argentinienii, italienii, germanii, gruzinii, armenii, ciprioţii ori alţi oaspeţi de peste hotare, ci chiar românii veniţi din alte părţi ale ţării. La toate festivalurile din străinătate unde mi-a fost dat să particip, ca jurnalist, suvenirurile produse de artiştii talentaţi ai locului să găseau din abundenţă, erau apreciate şi se vindeau bine. La Lugoj, ioc! Recent, după un vernisaj ce a avut loc la ProArte, m-am întâlnit cu un tânăr pictor talentat, pe care l-am dojenit, la modul amical, că nu îşi expune şi el lucrările la galerie. Mi-a răspuns că ar face-o bucuros, dar tot ceea ce crează pleacă imediat la lugojenii stabiliţi în Germania. Cererea e mare, îi cumpără orice peisaj care le aminteşte de origini, de oraşul natal. La rândul lor, delegaţiile noastre care cutreieră Europa au nevoie şi de altfel de „cărţi de vizită”. O mică statuetă, o fafurioară sau o cană pictată cu gust, o piesă de intarsie sau pirogravură ar face în mod sigur o impresie mai bună decât banalele pliante şi broşuri, care oricum sunt depăşite şi au nevoie de update. În Occident, arta „hand-made” este foarte bine apreciată. Talente avem, artişti de bun gust există şi la Lugoj. Deşi s-a tot promis în campaniile elctorale că una din „vămile” Podului de Fier va deveni un magazin al lor, Lugojul nu are, nici la ora actuală, o prăvălioară a artiştilor locali. Aceştia nu cerşesc, nu stau cu mâna întinsă, vor doar să se facă mai bine cunoscuţi, ca şi Ana Lugojana, simbolul căruia îi refuzăm dreptul la viaţă. (Cristian Ghinea, editorial în „Redeşteptarea”)

Reclame

Read Full Post »