Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘subterane’

Tunelurile făceau parte din sistemul defensiv al armatei imperiale austriece. În mijlocul Parcului Prefecturii, rebotezat la un moment dat „al copiilor”, se află o scenă improvizată deasupra unui adăpost ce datează încă din primul război mondial. De acest buncăr se leagă legenda tunelurilor subterane ale Lugojului, construite încă de pe vremea Împărătesei Maria Theresia. Legenda este mai mult decât o poveste, este adevăr.

DSC_0825Buncărul din Parcul Prefecturii a fost construit ca adăpost antiaerian în primul război mondial şi reamenajat în anii 50, pentru patru-cinci persoane din super-protipendada politică din perioada „Războiulul rece”, mai exact în anii conflictului ideologic cu Iugoslavia lui Iosip Broz Tito. Teoretic, buncărul trebuia să fie unul… antiatomic, însă el nu îndeplinea nici pe departe condiţiile de sigurnaţă impuse şi nici măcar nu oferea condiţii minime de trai. Locul adăpostului nu a fost ales întâmplător, el fiind legat de exterior prin două tuneluri construite în timpul vieţii Împărătesei Maria Theresia.

DSC_0828Cele două tuneluri secrete ale Armatei Imperiale. Foste cadre militare ale garnizoanei Lugojului ne-au povestit despre cele două tuneluri care porneau din buncărul din Parcul Prefecturii. Unul avea 2,5 km lungime şi ieşea în Dealul Viilor, lângă Bisericuţa Grofului, trecând pe sub aria actualului cartier Balta Lată. Despre existenţa celuilalt se ştia mai puţin. A fost descoperit întâmplător, la excavaţiile pentru fundaţia Casei de Cultură a Sindicatelor, construită între anii 1972-74 pe malul stâng al Timişului. Cu ocazia săpăturilor de atunci a ieşit la iveală un tunel din cărămidă foarte solidă, acoperită cu var nestins. Combinaţia era echivalentul cimentului de azi. Urmărindu-se traseul celui de-al doilea tunel s-a ajuns la o ieşire în zona Hezerişului. Astăzi, refacerea celor două trasee ar fi foarte dificilă, o parte din subterane prăbuşindu-se între timp.

8998 voute cammazes 81 vaubanSubteranele Lugojului – istorie şi legendă. Câteva lucruri se ştiu cu siguranţă: aceste tuneluri făceau parte din sistemul defensiv strategic al Armatei Imperiale, care a fortificat culoarul Timiş-Cerna pentru a stăvili invazia turcilor. Faptul că tunelurile Lugojului au fost construite pe timpul vieţii Mariei Theresia este adevărat. Reputatul istoric militar Liviu Groza, Cetăţean de Onoare al Caransebeşului, plasează toate aceste contrucţii între anii 1600-1700. Fortificaţiile aferente acestor tuneluri din Lugoj, Caransebeş şi Făget au fost demolate după 1700, la ordinul Contelui Marsigli, consilier militar imperial, însărcinat cu trasarea noi graniţe otomano-austriece. Tunelurile rămase la Lugoj şi Caransebeş şi-au pierdut total importanţa militară şi au rămas în paragină. Au rămas în picioare însă marile cetăţi de linia a doua, cum ar fi Arad, Oradea şi mai ales Timişoara, cea de-a treia cetate ca mărime a Imperiului, după Viena şi Budapesta. Cetatea Timişoarei, care se suprapunea Cartierului Cetate, avea numeroase tuneluri (spre muzeu, spre Piaţa 700 etc.).

DSC_0831Ciuma vine pe sub pământ! Toate aceste construcţii făceau parte din sistemul de fortificaţii imaginat de genialul arhitect militar Sebastien Le Prestre (1633-1707), marchiz de Vauban. Sistemul Vauban a fost folosit la noile cetăţi de la Alba Iulia, Făgăraş, Arad, Oradea şi Timişoara. Cetăţile aveau ziduri scunde din cărămidă, înconjurate cu şanţuri. Fortificatiile aveau bastioane în formă de stea, ce evitau punctele moarte în supravegehre şi defensivă. Vauban a imaginat şi reţele de tuneluri care să deservească fortificaţiile. Tehnica acestor tuneluri a fost folosită şi în conflicte recente, cum ar fi războiul din Vietnam. Atunci, vietnamezii le-au utilizat foarte eficient contra trupelor americane, apărând în spatele acestora şi dispărând fără urmă, după un atac rapid.

„Vauban a introdus cărămida foarte rezistentă ca material pentru zidurile de apărare. El a înlocuit vechiul sistem italian, cu piatră de rîu, care avea dezavantajul că gloanţele ricoşau, producând schije care răneau mai mulţi soldaţi. Cărămida aceasta s-a folosit şi la construcţia tunelurilor”, spune col. (r) Liviu Groza.

Tunelurile de la Lugoj erau suficient de înalte şi de late cât să încapă căruţe cu cai. Scopul tunelurilor era mai ales de apărare sau retragere, inclusiv cu evacuarea artileriei (tunurile erau decalibrate, apoi retrase). Trupele puteau fi mutate în siguranţă, dintr-o parte în alta, perpendicular sau oblic pe linia frontului.

Desigur, se pune întrebarea cum erau iluminate şi aeriste aceste tuneluri. „Aceste tuneluri puteau fi aerisite prin găurile de tragere, pentru că erau semisubterane, deci nu exista risc de intoxicare. Desigur, condiţiile erau grele. La iluminat se foloseau torţe care ardeau grăsime de porc şi seu de oaie, pentru că nu existau produse petroliere”, răspunde Liviu Groza.

Tunelul Lugoj-Dealul Viilor asigura retragerea spre Făget-Deva şi zona Ardealului. Drumul era parcurs şi în sens invers. La 1699, trupele Regimentului 26 de Infanterie Imperială din Ardeal, sosite ca întăriri, au adus cu ele ciuma, răspândind-o la Lugoj şi Caransebeş. Ulterior, s-a ajuns ca până şi corespondenţa să fie dezinfectată prin metoda primitivă a epocii (cu fum), însă era prea târziu.

Ultima ofensivă otomană s-a stins în faţa Lugojului. Ultima ofensivă otomană s-a stins în faţa Lugojului, în condiţii cel puţin ciudate. La începutul campaniei din 1788-89, armata otomană a învins armata imperială austriacă, forţând-o să se retragă pe aliniamentul Ilova – Slatina Timiş.

„Împăratul Josif al II-lea şi-a stabilit punctul de comandă în zona satului Ilova. În septembrie 1788, un atac de noapte a surprins tabăra austriacă. Aceasta se retrage în panică, în timp ce grănicerii români de la Ilova, care ţineau  la Împărat pentru drepturile grănicereşti acordate, îi asigură acestuia retragerea spre Caransebeş. Grosul armatei imperiale, sub protecţia ariergărzii comandate de slt. Radetski (cel care a dat numele celebrului marş) s-a retras în debandadă spre Caransebeş, apoi pe direcţia Sacu – Lugoj. Trupele otomane se opresc la Caransebeş, pe care îl jefuiesc şi îl incendiază, în timp ce austriecii ajung la Lugoj, unde se dedau la jafuri, omoruri, violuri şi incendieri. Documentele epocii descriu cum soldaţii imperiali trăgeau în butoaiele cu vin din celebrele vii ale Lugojului” spune Liviu Groza.

În aceste condiţii grave, cineva trebuia să facă ordine. Împăratul Iosif al II-lea, bolnav, se retrage la Viena, lăsând comanda mareşalului Laudon, care reinstaurează disciplina şi obţine o serie de victorii. În 1789, sub comanda lui, Mehadia, Orşova şi Ada Kaleh sunt curăţate de turci, care nu au mai ameninţat de atunci Banatul. Din acel moment, toate fortificaţiile imperiale de pe culoarul Timiş – Cerna au devenit istorie.

Obiectiv turistic? Anul trecut, primarul Lugojului anunţa o inedită metodă de punere în valoare a patrimoniului istoric al oraşului. Este vorba despre transformarea unei părţi din reţeaua de tuneluri subterane construite în scop militar, pe timpul Împărătesei Maria Theresia, în obiective turistice. Porţiunea vizată este situată între Parcul Prefecturii şi malul Timişului. Ar fi o iniţiativă unică în ţară.

“Ideea valorificării turistice a tunelurilor subterane construite pe timpul Mariei Theresia este una excelentă. Eu, ca student, am parcurs porţiuni din tunelurile cetăţii Alba Iulia, construite în aceeaşi perioadă şi chiar am sesizat acest potenţial, dar nimeni în ţară, unde mai sunt astfel de cetăţi, nu s-a gândit la asta. Zidurile sunt închise cu mortar de var nestins, ceea ce le conferă o rezistenţă deosebită. Desigur, recondiţionarea trebuie făcută cu respectarea tuturor normelor de siguranţă, plus ventilaţie şi iluminare adecvate”, spune arh. dr. Răzvan Pinca, directorul Muzeului de Istorie, Artă şi Etnografie din Lugoj.

Pe lângă traseul turistic, există şi un interes viu al valorificării din punct de vedere ştiinţific. “Este foarte interesant să vedem exact ce tip de cărămidă s-a folosit, dacă ea este inscripţionată sau nu, ce obiecte vor fi descoperite, cum arătau orificiile de tragere”, adaugă Răzvan Pinca. Pinca spune că şi refacerea unei porţiuni de 50-100 de metri din cei peste 7 km, cât se pare că ar avea reţeaua completă, ar fi foarte binevenită. (Cristian Ghinea)

Reclame

Read Full Post »