Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Statia Radioficare Lugoj’

Staţia de radioficare a Lugojului – prima „voce” a oraşului transmisă pe calea undelor. „Aici Centrul de Radioficare Lugoj. Bună seara!” – aşa începea în fiecare seară, de la ora 19, programul primului post de radio local al Lugojului. Era în perioada anilor ’50 – ’60, când deţinerea unui aparat radio era un lux, iar Lugojul nu dispunea de nici o formă de presă locală. Şi totuşi, în plin regim comunist, a existat o „fereastră” mediatică mult apreciată de către localnici: staţia locală de radioficare. În termenii de azi, programul realizat atunci cu forţe proprii se poate compara cu emisia primului post local de radio.

Blog Statia Radioficare Lugoj Adi Starcescu Hilde Perju 02

Hilde Perju şi Adi Stârcescu la microfonul staţiei de radioficare Lugoj

„Am început cu două microfoane şi un pick-up” Timp de două decenii, de la începutul anilor ’50 şi până aproape de 1970, dl. Adrian Stârcescu a condus staţia locală de radioficare. „Staţia era situată pe strada Făgetului, într-un imobil situat pe colţ, după benzinărie. Ţin minte că am început prin 1950 cu un studio minimal, amenajat cu două microfoane şi un pick-up care folosea plăci de ebonită. Studioul era amenajat într-o cameră pe care am capitonat-o cu burete, acoperit cu o pânză albastră”, îşi aminteşte dl. Stârcescu.

Blog Statia Radioficare Lugoj Adi Starcescu Mia Biris 01

Mia Biriş prezenta actualitatea lugojeană

Poezie în grai, muzică populară şi scenete – în direct. Programul, care se difuza în toate zilele săptămânii, începea la şapte seara şi ţinea la început o oră, iar în rest intra programul „oficial” de la Radio Bucureşti. Duminica, staţia locală nu emitea, ne-a mai spus Adrian Stârcescu, coordonatorul programelor. Acum octogenar, dl. Stârcescu s-a arătat bucuros să-şi amintescă câte ceva despre pionieratul acelor ani: „erau programe despre activităţile din oraş, despre activităţile din fabrici sau din agricultură, realizate în stilul vremii, cu îndeplinirea planului şi cu evidenţierea muncitorilor fruntaşi. În rest, nu vreau să mă laud, dar pot spune că am reuşit să fac un program bine pus la punct, mai ales că nu era unul şablon. Bineînţeles, începeam cu Jurnalul de zi, ceea ce azi ar fi ştirile locale (n.r. – de exemplu, cineva îşi amintea anunţurile despre achiziţionarea cărbunilor pentru încălzirea pe timp de iarnă, lucrările din oraş, situaţia din agricultură). Apoi începeau diferite emisiuni. Deşi dispuneam de numai două microfoane, am adus la staţie cântăreţi de muzică populară, care cântau acompaniaţi de orchestră. Destul de des, chemam actori care citeau poezii sau scenete, unde îşi dădeau replici ca la teatru. Bineînţeles că totul avea loc în direct, abia mai târziu am folosit şi înregistrările pe bandă de magnetofon.

Blog Statia Radioficare Lugoj Hilde Perju 02

Aparatura de studio

Eu am pus accent mai ales pe creaţii muzicale sau literare ale unor autori lugojeni. Se citea şi poezie în grai bănăţean”. Aşa s-a ajuns ca, de pildă, în anul 1956, staţia de radioficare lugojeană să aibă la activ 2.700 de ore de emisie, dintre care 120 erau cu program local – cum arată un studiu întocmit de Consiliul Judeţean Timiş.

Blog Statia Radioficare Lugoj Hilde Perju 01
Hilde Perju cu magnetofonul portabil

Reportaje „la faţa locului”, realizate cu magnetofonul portabil. Invitaţi la microfonul staţiei erau din cei mai diverşi – de la primar la muncitori evidenţiaţi şi de la actori la sportivi. În condiţiile în care nu existau ziare locale, nici televiziune, şi nici prea multe aparate radio (unele fuseseră confiscate în anii războiului), ora de emisie a Lugojului avea, în termenii de azi, audienţă maximă. „Programul era foarte urmărit, era chiar un eveniment, iar lumea dădea telefoane cu ce ar vrea să se dea la radioficare: unii spuneau să dăm mai mult sport, alţii poezie în grai”, arată Stârcescu. Adevărata diversificare a programelor a început însă odată cu apariţia primelor magnetofoane. Pe lângă aparatul mare din studio, Staţia de Radioficare Lugoj a mai primit un magnetofon portabil, la care se cupla un microfon şi astfel se puteau face reportaje la faţa locului. În acest moment, programele staţiei lugojene s-au extins şi ca durată, până la trei ore.

Blog Statia Radioficare Lugoj Adi Starcescu Hilde Perju 01
„Şedinţa de redacţie”

Meciurile „Vulturilor”, date la radio, în… reluare! Ca angajată a staţiei în toată perioada ei de funcţionare, d-na Hilde Perju a fost cea care folosea cel mai mult acel maxi-“reportofon”, care devenise cel mai uzitat aparat al staţiei. Colaboratori ai staţiei locale erau scriitorul Lucian Bureriu, actualmente stabilit în SUA, regretatul actor Eugen Gangan, Mircea Muntean, Zeno Magheţiu, Gheorghe Luchescu, Mia Biriş, Doru Băloiu şi Ioan Valcan. „Îmi amintesc că doar emisiunea de sfaturi din agricultură, cu tot cu muzica populară, era de o oră”, spune Ioan Valcan, unul din colaboratorii staţiei din acei ani. Interesant este faptul că Aurel Albu, comentatorul sportiv al postului, înregistra meciurile de fotbal ale „Vulturilor” cu ambianţa originală şi oferea apoi fragmentele în reluare, cu comentariul înregistrat la faţa locului.

Aristide_Buhoiu,_Drumuri_europene
Aristide Buhoiu, unul dintre primii crainici ai Lugojului. Din perioada când coordona staţia de radioficare, dl. Stârcescu îşi aminteşte de ideea sa de a încuraja tinerii din oraş să vină la microfonul staţiei şi să devină, pentru câteva minute, crainici de radio. „Ţin minte că, încă de la început, la staţia de radioficare locală s-a prezentat un tânăr lugojean cu o voce plăcută, care avea iniţiativă şi personalitate. Era Aristide Buhoiu, cunoscutul om de televiziune de mai târziu. De la Lugoj, el a plecat la staţia de radioficare din Timişoara şi aşa a făcut primii paşi din cariera sa în media”, spune Stârcescu. Transmisia se făcea de la studioul de pe strada Făgetului prin intermediul unor aparate numite difuzoare. Acestea erau nişte aparate foarte simple şi erau compuse dintr-un transformator-adaptor, un difuzor şi o carcasă din bachelită sau de lemn, produse de Cooperativa „Lemn şi mobilă” din Oraşul Stalin, aşa cum era botezat în epocă Braşovul. Difuzorul de 0,25 W, dotat cu membrană de hârtie, era acoperit cu o pânză grosieră, şi asta era totul. Chiar şi aşa, aceste „Radio Popular”, cum erau numite în 1950, costau o mică avere: 55-65 de lei. Singurul „buton” al aparatelor era un fel de reostat care regla volumul, de la poziţia zero (oprit) la maximum. Însă anii de glorie ai radioficării începeau să apună. Lumea evoluase, iar locul difuzoarelor de radioficare a fost luat de aparatele portabile de radio, fabricate de Electronica. Introduse într-o mică husă de piele, acestea puteau fi duse oriunde de către purtător. „Radio Popular” şi perioada radioficării deveniseră, deja, amintire…
Cristian Ghinea, articol publicat în „Redeşteptarea”. Mulţumesc doamnei Hilde Perju pentru fotografiile puse cu amabilitate la dispoziţie.

Reclame

Read Full Post »