Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Păuliş’

Nonagenarul profesor Nicolae Streian îşi păstrează intacte amintirile din prima linie

Bătălia de la Păuliş a rămas în istorie drept una dintre cele mai crâncene lupte din al doilea Război Mondial purtate de trupele române după întoarcerea armelor contra nazişilor.

O mână de elevi ai Şcolii militare de subofiţeri de la Radna, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, au reuşit să ţină în loc trupele ungare şi germane, mult mai bine echipate şi mai experimentate, care îi copleşeau în proporţie de opt la unu.

Dintre cei 1.500 de ostaşi care au luptat în septembrie 1944 sub comanda colonelului Alexandru Petrescu, devenit ulterior general, doar puţini mai trăiesc acum. Unul dintre ei este veteranul de război Nicolae Streian, acum în vârstă de 88 de ani, pentru care amintirile bătăliei de la Păuliş, unde a luptat cu gradul de elev sergent, vor rămâne mereu vii.

Tot la 10-20 de metri, mă salută cineva pe stradă

Profesorul Nicolae Streian se numără printre puţinii veterani de război care mai sunt activi la Lugoj. Chiar şi nonagenar, fostul dascăl are o ţinută impunătoare. Este pedant, îngrijit, aşa cum îl ştiu dintotdeauna lugojenii.

„Tot la 10-20 de metri, mă salută cineva pe stradă. Majoritatea sunt foştii mei elevi, unii dintre ei ajunşi bunici. Ne îmbrăţişăm şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-au uitat. 35 de ani am predat matematica la Colegiul Naţional Coriolan Brediceanu, la Colegiul Naţional Iulia Hasdeu şi Şcoala generală 5, iar ultimii patru ani înainte de pensionare, la Şcoala generală 2”, spune Nicolae Streianu, pregătind atent o cafea, în avanpremiera discuţiei noastre.

Pe masă, printre fotografii şi documente, găsesc o medalie şi o diplomă pe care scrie: „Crucea comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, 1941-1945. Se acordă domnului Streian Nicolae Pavel pentru serviciile militare aduse statului român în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Semnat: preşedintele României, Emil Constantinescu, 1995”.

veteran prof Nicolae StreianFoto Casian Mărginenaţu 

Pune diploma de-o parte şi începe, gospodăreşte, cu începutul: „am fost 11 copii la părinţi, dar numai eu şi un frate ajuns medic am urmat studiile superioare. M-am născut în 4 ianuarie 1924, la poalele Munţilor Poiana Ruscă, la Gladna Română, iar părinţii mei, Romulus şi Elena Streian, erau simpli ţărani. Ceacea Romoluţ, cum era cunoscut tata, spunea că n-are de dat copiii la şcoli să-i mănânce averile, dar distinsa mea învăţătoare Florica Pătuleanu, l-a convins totuşi să o facă şi a avut dreptate. Tata nu a trebuit să dea nici un ban, pentru că eu am avut mereu bursă”.

După Şcoala Normală de învăţători din Caransebeş, absolvită ca şef de promoţie, rămâne pedagog la amintita şcoală, apoi între 1945 şi 1949, urmează Academia Teologică din Caransebeş. Dar spune, râzând: „N-am fost nici popă, nici învăţător, pentru că am urmat cursurile Universităţii Babeş –Bolyai din Cluj, unde m-am şcolit ca profesor de matematică, meseria mea de o viaţă”.

Trimis să lupte la 19 ani

La Caransebeş, Nicolae Streian avea curând să trăiască momente dramatice.

streian

„Prin mai 1944, când eram încă elev la Seminarul din oraş, am fost chemat de urgenţă la Centrul Militar de la Lugoj. Antonescu ţinea ca noi, elevii, să dăm piept cu ruşii, aşa că am fost repartizat la Regimentul 94 Infanterie din Orşova. Am primit ordinul cu emoţie, chiar cu oarecare tulburare, pentru că aveam doar 19 ani şi ştiam că ruşii cuceriseră Iaşiul şi înaintau spre Bucureşti… La Orşova, am stat doar atât cât să primim haine şi echipament, apoi, fără un minut de instrucţie, ne-au trimis cu trenul la Radna. Erau acolo nişte cazărmi care ni s-au părut… hoteluri, ne-au repartizat pe companii şi am început instrucţia intensivă. De dimineaţa până seara eram în câmp” – îşi aminteşte Nicolae Streian, pe care 23 august l-a prins în unitatea de la Radna.

În acel moment a început confuzia: „la miezul nopţii, ofiţerul de gardă ne-a anunţat că România a încetat războiul – asta a fost expresia folosită. Ne-am trezit, ne-am îmbrăcat, am luat armele şi am ieşit în câmp. Acolo am stat până seara, aşteptând ordin, în timp ce avioanele germane treceau pe deasupra şi aruncau afişe semnate de Horia Sima, prin care ni se cerea să nu luptăm contra Germaniei”.

prof Nicolae StreianFoto Cristian Ghinea

Confuzia şi haosul ce domneau la nivelul ofiţerilor au fost întrerupte de comandantul Şcolii militare, colonelul Alexandru Petrescu. Acesta a luat pe cont propriu o decizie grea. În faţa a 1500 de elevi militari din toată ţara, acesta a spus: „Până acum, aţi cântat mereu că vrem Ardealul. Acum vă încolonaţi după mine, 12 companii şi înainte marş, spre Ardeal!” Iar elevii au plecat, cântând „Treceţi batalioane române, Carpaţii”.

„Dacă există Iadul pe pământ, atunci la Păuliş a fost Iadul”

„Pe drum, ne-am întâlnit cu sute de care cu boi pline de refugiaţi români. Fugeau din calea trupelor maghiare, care intenţionau să înainteze de-a lungul Mureşului spre Braşov. Îmi amintesc că am ajuns la Naidorf, un sat complet pustiu, unde am înoptat în casele abandonate. Multă vreme de atunci înainte n-am mai dormit într-un pat”.

Odată ajunşi la Păuliş, elevii militari de la Radna au întâlnit armata maghiară, mult mai numeroasă şi mai bine dotată. „Cred că de la început au căzut vreo 150 de elevi, dar şi ofiţeri, dintre care îmi amintesc de un căpitan, Fătu. Eram mereu în tranşee, doar cu mitraliere şi arme uşoare, fără suport de artilerie, fără tancuri, fără antiaeriană, nimic, nimic. Aşa le-am ţinut piept honvezilor unguri. Era frig şi brumă, dormeam pe iarbă, pe foi de cort, ne mâncau păduchii cât eram de nespălaţi şi de murdari. Mi-au murit atunci mulţi prieteni, atunci l-au împuşcat pe Emil Siniteanu de la Bethausen…” spune profesorul Streian, care, copleşit de lacrimi, întrerupe dialogul.

„Dacă există Iadul pe pământ, atunci frontul de la Păuliş a fost Iadul”, reia veteranul după o pauză. „Frontul era greu de apărat, erau acolo numai câmpie şi dealuri domoale, fără copaci. Erau plantaţii cu viţă de vie, cu floarea soarelui şi mai ales cu porumb, care foşneau şi ascundeau vederii inamicul. Apăreau ca din senin din lanul de porumb, ne trezeam cu ungurii lângă noi, am luptat chiar la baionetă. Nemţii veneau până aproape de tranşee, cu avioane care aveau tricolorul românesc vopsit pe aripi şi ne mitraliau fără milă”.

Patriotismul nu e o valoare învechită

Până la urmă, au sosit întăririle româneşti şi apoi cele sovietice, care au adus victoria.

„Când au apărut sovieticii, am văzut pentru prima dată femei soldat, îmbrăcate în pufoaice, pe tancuri. Apariţia întăririlor a fost salutară, pentru că altfel, oricât eram noi de curajoşi, ne-ar fi decimat pe toţi” – recunoaşte Nicolae Streian, care adaugă că elevii militari au reuşit să ia numeroşi prizonieri unguri, pe care i-au escortat cu mâinile sus până la Radna – „orice le comandam, executau imediat, pentru că erau destui care ştiau româneşte”.

După atâţia ani, Nicolae Streian consideră că, deşi foarte tânăr, şi-a făcut datoria faţă de ţară. Nici un moment nu a comentat situaţia materială a armatei, atât de intens dezbătută de unii în aceste zile (n.a. – interviul datează din 2011). Veteranul de la Păuliş are o singură dorinţă: „aş dori ca tinerii din ziua de azi – tineri cum eram şi noi pe atunci, să înţeleagă că patriotismul nu este o valoare învechită”. Este pilda unei generaţii care a suferit enorm şi care azi e tot mai puţin înţeleasă…

În anul 2012, de 1 Decembrie, profesorului veteran Nicolae Streian i s-a iferit distincţia “Cheia Oraşului” din partea Primăriei municipiului Lugoj. (c) Cristian Ghinea

Reclame

Read Full Post »

1 Decembrie 2016, la Lugoj. Profesorul Nicolae Streian, 92 de ani – ultimul veteran supravieţuitor din Lugoj al bataliei de la Păuliş, din al II-lea Razboi Mondial. De Ziua României, RESPECT, domnule profesor!

prof-nicolae-streian

Read Full Post »