Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘ovine’

Într-o vreme când carnea era o raritate în magazine, la Lugoj se sacrificau zilnic mii de animale. Din păcate, cantitatea enormă de carne pleca din abatorul lugojean peste hotare, la export. Vitele erau duse în camioane frigorifice spre Italia, iar berbecuţii luau drumul capitalei Iordaniei, Amman. După 89, în ciuda încercărilor de resuscitare, abatorul din Lugoj a murit. Astăzi, frumoasa clădire ridicată în 1912, după planurile unui arhitect italian, este o ruină.

Mii de animale, sacrificate zilnic. Imediat după ce treci poarta masivă, de fier forjat, găseşti în stânga aşa-zisa hală de „sacrificări normale”, unde erau tăiate animalele care mergeau la export. În hala dotată cu opt macarale se sacrificau zilnic 150 de capete de tineret bovin – cifră menţinută pe tot cursul anului. Marea majoritate a mărfii era expediată în Italia, şi asta din anii ‘70 până în decembrie 1989. abator distrusAlături se afla hala de animale mici, unde se sacrificau oi şi porci. Berbecuţii (batalii) aveau destinaţia Amman – Iordania, iar ritmul tăerilor era incredibil: 800-850 de capete pe zi! Numărul porcilor sacrificaţi se ridica până la 500-550 zilnic, dar asta numai în perioada când abatorul din Timişoara se afla în remontă, adică în reparaţii. Atunci, echipa de la Lugoj era dublată de măcelarii veniţi de la Timişoara. Abatorul din Lugoj avea 100-110 angajaţi, cu tot cu recepţioneri, contabili etc. Medicul şi cei doi tehnicieni veterinari nu erau angajaţi ai Abatorului, ci ai Direcţiei Agricole Timişoara – Serviciul Sanitar Veterinar. Corpul din mijloc – cel cu ceasul „încremenit” încă din 1968 – adăpostea o cameră frigorifică şi un congelator. Camera frigorifică era un adevărat depozit. Putea stoca 4-500 de animale sacrificate timp de patru-cinci zile, îngheţate într-o atmosferă cu amoniac. Exista şi un congelator cu capacitate mult mai mică, însă aici animalele tăiate erau păstrate atât timp cât era nevoie. Marfa era predată refrigerată.

Selecţie pe criterii… religioase Se făceau şi sacrificări cu regim special. De exemplu, pentru Comunitatea Evreilor din ţară – din considerente religioase, se alegrea doar partea din faţă a animalelor. După examenul sanitar – vetrerinar, reprezentanţii Comunităţii făceau o verifcare suplimentară: introdcuceau mâna în cavitatea toracică a animalelor şi, dacă era descoperită o pleurită sau o pleurezie, animalul era refuzat. Aşa că animelele respecitive beneficiau de control dublu şi aveau aplicate două ştampile. Şi animalele cu destinaţia Iordania erau selectate, în sensul că porcii erau excluşi din start, animalele cu copita despicată fiind considerate impure.

Metode dure de sacrificare. Metodele de sacrificare erau şi ele specifice epocii. Faţă de metodele aprobate azi de Uniunea Europeană, ele pot părea barbare. Animalul era lovit în cap cu o merlină, un fel de tânăcop care avea la celălalt capăt o cavitate pe unde se scurgea sângele. O perioadă s-a practicat şi asomarea (sacrificarea) cu pistol pneumatic, însă s-a renunţat la această metodă în favoarea celei… tradiţionale. După sacrificare, animalul era examinat sanitar-veterinar, mcântărit şi apoi dus la refrigerare. Acolo se hotăra dacă marge la „intern” sau la export. Cele opt macarale din hala principală foloseau şi la jupuire, în lipsa maşinilor de tras. Despicarea carcasei se făcea cu un fierăstraie electrice, amplasate lângă cântar. În fine, ascunsă cumva în spate, lângă fostul IURT, se afla hala de „necesităţi”, unde erau tăiate animalele bolnave – cu pricardită, TBC sau leucoză.

Filtre de protecţie Orice maşină, autoturism, dubă sau camion, care intra şi ieşea de la abator, era dezinfectată. Prin filtrele sanitare treceau şi angajaţii, şi maşinile. Şi azi se mai vede cavitatea de la intrare, care era umplută cu sodă caustică sau formol. În ce priveşte personalul, hainele de stradă erau lăsate la poartă, iar dezinfectarea se făcea tot cu formol. Perioada de „glorie” a abatorului rămâne undeva prin anii 70-80, când erau sacrificate mii de animale. De unde veneau acestea? De la, îngrăşătorii, agromec-uri şi mari ferme zootehnice, precum Racoviţa, Iosifalău, Niţchidorf, Grabaţ etc., însă grosul era adus din gospodăriile proprii. Doar CAP Lugoj avea în anii 80 circa 1.200 de bovine, dar nu pentru carne, ci pentru lapte. La fel, Buziaşul avea 2.000 de bovine pentru lapte, Niţchidorf şi Iosifalău, câte 1.700-1.800. Câte bovine mai sunt crescute azi în aceste centre, se vede cu ochiul liber… Cristian Ghinea

Reclame

Read Full Post »