Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘mass media’

Toate pisicile sunt de rasă. În imagine, am surprins (vine vorba) un exemplar din rasa ornamentală!
Pisica ornamentala

Reclame

Read Full Post »

Stela Popescu şi Alexandru Arşinel ne-au vorbit despre drumul parcurs de la Grădina “Boema”, până pe scenele din Canada şi Australia

Stela Popescu Gala Premiilor 2012

 

Foto: Adriana Weimer

-Povestea celui mai apreciat tandem de actori de revistă din România a început în urmă cu aproape 35 de ani, în 1978, la Grădina „Boema” din capitală. Despre acea perioadă, spuneaţi că spectacolele dv. se transformau în adevărate mitinguri. Se mai poate reedita un fenomen „Boema” în ziua de azi?
Alexandru Arşinel –Nu cred, pentru că nu mai sunt condiţiile socieale de atunci. „Boema” a apărut ca o reacţie la ceea ce se întâmpla în sistemul comunist, totalitar. Acuma, oricât de îndoielnică ar fi libertatea de care dispunem, nu cred că mai e necesar un text cu trimiteri atât de subtile la politica zilei. Acuma, o spui direct, apare a doua zi în ziare.
Stela Popescu –Eu cred că dacă ar exista scriitori curajoşi şi valoroşi, cu acele texte s-ar face spectacole cum erau la „Boema”. Până la urmă, acestea au rolul de a lămuri publicul unde este adevărul…
A.A. –Acuma circul îl fac direct politicienii, cînd se înjură ei între ei, de dimineaţa până seara.
S.P. –În plus, înainte era un singur duşman, o singură ţintă: Ceauşescu. Acum, nu mai ştii care din ei e mai rău şi mai hrăpăreţ.
-Vă adresaţi şi tinerilor din ziua de azi, care nu l-au „prins” pe Ceauşescu. Cum îi simţiţi, ca oameni şi ca public?
S.P. -Din păcate, nici ei n-au înţeles unde merge societatea românească, n-au priceput care e adevăratul drum. Şi ei sunt debusolaţi… Aş mai adăuga ceva: acum vedem rezultatul educaţiei din cei 50 de ani de comunism, care au creat aşa-zisul „om nou”. Şi atunci, să ne mirăm cu ce morală au pornit aceşti oameni în capitalism?! Aveam un tânăr impresar care spunea: nu mă interesează şcoala, mă interesează şcoala vieţii!
A.A. –Dilema tinerilor din ziua de azi este: oare să fac două facultăţi pentru a ajunge până la urmă recepţioner sau bucătar, ori să mă fac direct recepţioner sau bucătar? Cu asta cred că am spus totul.

Textele cupletelor de azi: ori foarte slabe, ori foarte vulgare

-Să revenim la partea artistică. Cât de important este un bun textier pentru spectacolul de revistă?
S.P.-Textierul este esenţial pentru succesul unui spectacol. Iar colegul meu Sandu (n.r. – Arşinel) face mereu apel la scriitori să ne ajute cu materiale pentru teatru…
A.A.-Da, dar primim nişte materiale de nici nu ştii de unde să le apuci. Ori sunt extrem de slabe, ca tematică sau orice altceva, ori sunt extrem de vulgare. Ori, teatrul trebuie să apare publicul de vulgaritate, să-l îndepărteze de zona în care l-a dus ani de zile „Vacanţa mare” şi alte formaţii artistice mediatizate cu obstinenţă la TV. Având textele de care vorbeam, mai ciuguleşti de la unul ceva, mai iei de la altul ceva, mai transformi, mai îndrepţi un material… Şi folosim încă foarte multe din materialele de altădată ale lui Maximilian sau Dan Mihăilescu, Sava, cu impact la public. Nae Caramfil ar mai scrie pentru generaţia actuală…
S.P. –Dar să ştiţi că e o mare diferenţă între umorul citit şi cel făcut pe scenă. Acolo ai imediat răspunsul asistenţei. Dacă la a treia, a patra replică, publicul nu reacţionează, nu râde sau nu aplaudă, e un moment mort. Spectacolul nu poate merge mai departe, se termină în cinci minute. Nu-l ai pe Shakespeare în spate, nu ai deocori sau orchestră în spate, eşti doar tu, textul şi publicul! De aceea trebuie să ai un text foarte condensat, care loveşte bine, nu e cum ai citi o nuvelă la radio.

„Un regal de aplauze şi râs” în Canada şi Australia

-Bun, am vorbit despre publicul românesc. Ştiu că aţi fost recent în turnee în Canada şi Australia. Cum reacţionează românii de acolo la spectcolele dv.?
S.P. –Excepţional! Noi am venim din Canada şi chiar discutam între noi, în drum spre Lugoj, ce impact senzaţional au avut spectacolele noastre…
A.A.- Presa românească din Canada titra: „un regal de aplauze şi râs”!
S.P. –Iar asta se întâmpla cu textele noastre de acasă, pentru că noi nu facem alte texte pentru spectacolele de afară. La Toronto, Montreal şi Hamilton pot spune că a fost fantastic, cât s-a râs. Ştii ce este uimitor? Cât de bine sunt puşi la punct cu ce se întâmplă în ţară!
A.A. -Au capul mai limpede şi atitudinea lor arată că înţeleg exact ce trebuie sancţionat cu mijloace artistice, prin satiră.
-Lumea v-a văzut, tot ca şi cuplu, jucând în reclame pe care le-aţi transformat, cu schimburi de replici, în mici piese de teatru. Vi s-a dat libertate artistică chiar şi în acest domeniu strict controlat de plătitor?
S.P. –Probabil că, avându-ne pe noi doi, şi noi i-am inspirat pe cei care fac reclame. Au mers şi ei pe ideea de a fi haios şi aşa au plăcut, au ajuns mai uşor la public. Am o femeie de serviciu, care eunguroaică şi mereu îmi spune: „ioi, asta aşa place la mine”! Asta arată că am reuşit să impunem, să transmitem ceva.

În orice spectacol, duetul în travesti are locul cel mai bun

-De obicei, într-un cuplu de comici, rolurile sunt împărţite: unul ridică mingea la fileu, iar celălat „trage” la ţintă. La dv. nu este aşa, sunteţi perfect egali, ba mai mult, aţi schimbat rolurile, jucând în travesti. Cum s-a explicat succesul cupletelor în travesti?
S.P. –După Miluţă Gheorghiu, care a jucat în „Coana Chiriţa la Iaşi”, nimeni nu a mai făcut travesti până când am apărut noi, la „Boema”, pe textele lui Puiu Maximilian. El a impus primul travesti la revistă, care avea tradiţia lui Tănase. Primul travesti a fost „Benone şi Didina”, o şarjă prietenoasă la adresa Irinei loghin şi a lui Benone Sinulescu. Asta era în 1977. Aşa am început noi travesti-ul! Şi de atunci, am avut succes cu travesti-ul la fiecare spectacol, jucăm şi acum cu mare plăcere…
A.A. –Noi suntem egali pe scenă pentru că aşa a reuşit să ne facă, prin text, Puiu Maximilian. Hai să spunem că eu fac un travesti frumos şi credibil, dar Stela, care joacă rolul unui bărbăţel mic şi înţepat, este formidabilă. Mă pufneşte râsul pe scenă când o văd interpretând mexicanul acela!
S.P. –În orice spectacol, duetul în travesti are locul cel mai bun. În cei 34 de ani de când jucăm împreună, acesta a fost secretul succesului: că am format un cuplu, pe scenă. Nu ne-a preocupat că unul are o replică mai bună ca altul, sau că spune mai multe. Nu! În Canada, de pildă, am avut două ore de spectacol pe care le-am ţinut numai noi doi, iar în Australia, am avut chiar două ore şi jumătate de spectacol, în aceeaşi formulă – „Stela şi Arşinel”.

(c) Cristian Ghinea, text publicat în „Redeşteptarea” nr. 1122 din decembrie 2012

Read Full Post »

CG CristianaAnul 2014, început cu o tragedie aviatică şi încheiat cu o alta, aproape trasă la indigo, marcat de scandaluri, arestări şi o campanie electorală plină de derapaje, agresivitate, lipsă de idei şi minim respect între competitori, este şi anul în care românii au lansat un disperat mesaj pentru revenirea la normalitate. O permanentă stare de „asediu” a veştilor rele, inducerea unei stări negative, de nesfârşit conflict în sânul societăţii, nu mai pot continua la fel. Timp de un deceniu, aşa zisa „stângă” şi aşa zisa „dreaptă”, repere de eşichier politic în care nu mai crede nimeni, s-au ocupat cu demolarea reciprocă.

Mesajul societăţii dat la final de an a fost, fundamental, unul de schimbare. Noul preşedinte ales este văzut de marea majoritate a românilor drept un exponent al normalităţii care ne-a fost sistematic refuzată de mediul politic şi de mass media, care şi-au creat universuri paralele, departe de adevăratele probleme ale societăţii. Această epuizare reciprocă în dispute sterile a vlăguit societatea, care a trăit sub semnul mitului meşterului Manole, condamnat să înceapă mereu o lucrare veşnic neterminată, care se surpă iarăşi şi iarăşi. Am trecut de vârsta optimismului necondiţionat, dar cred că ceea ce afirma preşedintele Iohannis în decembrie la Timişoara ia exact pulsul dorinţei majorităţii populaţiei pentru normalitate: „Reconstructia începe cu recunoaşterea restanţelor, cu asumarea răspunderii şi împăcarea cu trecutul. Va trebui să ne împăcăm cu acest trecut, nu înainte de a-i fi invăţat lecţiile şi să ne uităm spre viitor.Vreau ca în decembrie 2014 să închidem acest capitol istoric şi să începem împreună un nou proiect naţional Nu putem fi ţara proiectelor mereu începute şi mereu neterminate, de la Constituţie la autostrăzi”.

Aşadar, 2015 va trebui să fie un an centrat pe începerea construcţiei şi pe calmarea apelor iresponsabil agitate în campania electorală. Mai ales că noul proiect de ţară este unul de urgenţă zero. Literalmente, de interes naţional. Dacă ne uităm bine în jurul nostru, nu trebuie să fii mare analist ori mare geostrateg ca să îţi dai seama cine ne-ar dori mereu agitaţi, mereu în gâlceavă şi dezbinare, adică în instabilitate, şi cine ne-ar dori ca parteneri stabili, predictibili, bine aşezaţi pe propriile picioare, ca ţară în care, dincolo de disputele fireşti, democratice, „apele” s-au aşezat bine şi temeinic. Stoparea inflamării societăţii româneşti şi reinstaurarea mult doritei normalităţi sunt obiectivul esenţial, care pot aduce mari beneficii României, ca pol al stabilităţii într-o zonă sensibilă a Europei, în care ambiţiile imperiale ale Moscovei, agresiunea islamului radical la fruntariile Turciei şi o destabilizare economică majoră provocată de sancţiunile Vestului la adresa lui Putin se combină într-un mixt exploziv şi ameninţător.

Resetarea orgoliilor, respectul pentru valoare şi competenţă devin în aceste condiţii nu „mofturi”, nici „concesii”, ci priorităţi la nivel naţional. Şi chiar mai mult! Noul proiect de ţară propus la Timişoara este o chestiune privită cu maxim interes nu numai între hotarele noastre, ci şi pe plan internaţional. Succesul sau insuccesul „României lucrului bine făcut” nu mai este doar o chestiune românească, ci una de care se leagă viitorul unei întregi regiuni, în care aspiraţiile spre libertate coexistă cu vechile reflexe totalitare. În acest context, normalitatea unei Românii bine chibzuite ar avea un caracter cu adevărat excepţional!

Read Full Post »