Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Lugojeni’

„O nouă revistă în peisajul literar românesc: Astralis”, semnal apărut în „Paralela 45”, supliment de cultură al cotidianului „Renaşterea bănăţeană”, Timişoara, nr. 8913, marţi, 4 iunie.

Salutăm cu bucurie apariţia unei noi reviste de cultură în Capitală. În data de 10 mai 2019, la Casa Schiller, a avut loc ediția a VIII-a Salonului Literar ”Astralis”, o ediție specială în cadrul căreia a fost lansată revista trimestrială de cultură ”Astralis”, apărută sub egida editurii bucureştene cu acelaşi nume.

”Păşim cu încredere pe un drum care, probabil, unora li se va părea o aventură. Dar… credem în noi şi în destinul revistei, vrem să promovăm cultura română, ştim că nu e simplu, dar putem să o facem, pentru că suntem împreună şi ne numim… ASTRALIS. Vă aşteptăm alături de noi în această frumoasă aventură”, spune în editorialul de bun venit redactorul şef Camelia Pantazi Tudor, editor, scriitor şi realizator radio.

Apreciem deschiderea acestei reviste (apărute în format elegant, tip carte – 136 pagini), faţă de creatorii din toată ţara, dovadă că în numărul inaugural semnează autori din Bucureşti, Timiş, Braşov, Constanţa, Teleorman, Bacău, dar şi de peste Prut, scriitori stabiliţi în Germania, Austria şi SUA.

Printre cei prezenţi în ediţia nr. 1 sunt şi trei literaţi lugojeni: prof. dr. Mihaela Roşu Bînă, care semnează eseul ”Cu seninătate, despre Regatul celor mai frumoase depărtări”, Cristian Ghinea, cu proza ”Cea mai sinceră istorie a lumii” şi Adriana Weimer, cu un articol dedicat premianţilor Concursului de creaţie literară ”Lucian Blaga” – Lugoj, 2018. De altfel, prof. dr. Mihaela Roşu Bînă face parte şi din colectivul de redacţie.

Urăm şi noi drum bun şi… destin astral, ”Astralis”!

Read Full Post »

Lugojul nu a fost un oraş atât de mare încât să-şi piardă cu totul simţul de comunitate. Chiar şi în vremuri moderne, comunicarea directă între oameni nu a dispărut cu totul. Unul din semnele acestei apropieri între oameni este fenomenul poreclelor sau al numelor de “batjocură”. Un lugojean din vechime, protoiereul dr. Petru Barbu, ne-a lăsat moştenire o cărticică plină de umor şi foarte densă ca informaţie având tocmai acest subiect din istoria uitată a oraşului, şi anume “numele de băjocură” ale lugojenilor. Este o scriere interesantă, pentru că multe porecle au devenit cu timpul chiar nume adevărate ale celor în cauză.

Lugos 1

Numele de ocară sau poreclele au fost privite de lugojeni în cele mai diverse moduri. Unii se fălesc cu aceste nume, alţii se supără foc şi nici nu poţi pomeni de ele în prezenţa lor. Iar alţii, cei mai mulţi, se distrează pe seama lor, spune dr. Petru Barbu în cartea sa „Porecle logojeneşti”. În general, „naşii” poreclelor sunt oameni în vârstă, mai cu simţul umorului sau mai lipsiţi de el, după cum iasă şi poreclele.

„Numele de familie se moşteneşte, adecă trece de la tată la copil, la nepot…, până ce se pierde ori vreun strănepot se învredniceşte de un nume de batjocură nou… se întâmplă adesea, că numele de batjocură întunecă numele de familie şi-i ia loczâul. Un exemplu: Ioan Gruia s-a aşezat în Logoj venind din Borlova. Logojenii îi dau supranumele de Borlovanu, iar copiii şi nepoţii poartă pronumele simplu de Borlovanu fără să mai ştie că moşul sau strămoşul lor a fost Gruia de origine din Borlova. E interesant că avem în Logoj familia cu pronumele simplu Gătăianţu şi familia Mircu cu numele de batjocură Gătăianţu. Familiile nu sunt înrudite. Evident că amândouă sunt venite din Gătaia. Una pierzându-şi cu timpul pronumele origonal, alta susţinând pe lângă pronume şi supranumele”.

Dr. Petru Barbu mai observă un lucru interesant: multe nume de batjocură „urgisite” pentru generaţiile vechi, trec ca moştenire din generaţie în generaţie, devenind mai plăcute, ba chiar de fală. „Niţă Iorga se mânia foc dacă ăi ziceai Burencia; Vasi, fiul lui, surâdea cam silit, iar Sisi, nepotul, ăl puine chiar pe cărţile de vizită!”, scrie amuzat Barbu.

Lugos 2

El aminteşte că principalele porecle ale lugojenilor de pe vremuri erau legate de nume de plante (Busuioc, Iorgovan, Varză, Brozbă, Ciuparcă, Ceapă,. Romaniţă, Mazere), animale (Cucu, Gaiţă, Purecu, Chiţoranu, Stigliţă, Pipălac), diverse obiecte sau instrumente (Potcoavă, Bumbu, Ciucure, Pârlău, Pozdării, Laută, Broancă, Mezdreală, Barosu, Ciutură, Poiată, Roată etc.), părţi ale corpului (Gură, Bot, Hodoloniu, Pană, Pele), defecte corporale (Curtu, Subţire, Cocoşilă, Fomfu, Zia, Gângavă), nume care amintesc breselele lugojene (Săpunariu, Berbiriu, Tăbăcariu, Chirşneru, Pălărieru, Căbăniceru), nume de funcţionari ori aristocraţi (Porţieşu, Sănatoru, Căîărariu, Nemeşu, Baronu, Grofu, Ministeru ba chiar şi un Osman Paşa!). Alte nume sunt inspirate de obiecte de îmbrăcăminte (Ştrimfu), mâncăruri – mezeluri, supe, legume (Păsulă, Păsuloniu, Mazăre, Ciuparcă), fripturi, prăjituri (Scovardă, Chiflă, Aliviţă), poame ori băuturi (Moare, Zăr, Covăsit).

Lugos 3

Nume chiar de batjocură erau cele ale unor bărbaţi din familii în care muierea făcea pe cocoşul în casă. Lor li se puneau aşadar „coarnele” muierii: Ionu-Tiţii, Mitru-Veţii, Ionu-Minii, Ghiţă-Ilcii, Orbu-Dinchii, Ionu-Todiriţii. Dr. Petru Barbu menţionează nume de batjocură ale lugojenilor, inspirate din cuvinte care azi nu mai există sau sunt foarte rar folosite: Ciorcioloş, Cioflec, Cocârţău, Cerec, Urlău, Mezdreală, Ciulu, Pârlău, Dodoloţu, Mişconiu, Bobolocu, etc.

Lugos 4

Foarte interesant ni se pare cazul familiei primului prefect român al judeţului Severin – George Dobrin. Numele de batjocură al familiei era „Gorgoş”. Cum dr. Barbu spunea în carte că nu ştie de unde a venit porecla, am apela la d-na Maia Dobrin, urmaşa familiei, care ne-a spus că „gorgoşi” erau nişte fructe de pădure după care s-au făcut modele de cojocărie, tatăl lui Dobrin fiind cojocar. Fiecare conducător al corului din Lugoj, chiar şi Vidu, purta porecla „Ceca”, rămasă de la primul notist al ansamblului – Iosif Czegka, zis Ceca. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »