Roger Moore, actorul care l-a întruchipat perfect pe James Bond-ul anilor 60, s-a stins din viaţă. Iar Agentul 007, personajul care i s-a potrivit perfect, ca o mânuşă, l-a urmat şi el în mormânt. Agentul 007 a murit. Definitiv.
Desigur, vă veţi întreba ce relevanţă au aceste rânduri, în special pentru generaţiile mai tinere, care n-au apucat fiorul senaţiilor tari din serialul „Sfântul”.
Din păcate, lumea lui James Bond n-a reuşit să-i supravieţuiască şarmantului sir Roger Moore. Bărbatul bine, blond, înalt şi manierat, cel care rezolva toate situaţiile limită cu galanterie şi simţ al umorului, a ieşit definitiv din peisaj. Lumea de azi, cenuşie, încruntată şi cu un periculos apetit pentru autoritarism, este schimbată „forever”.
Parcă şi acei „villains”, adversarii lui Bond, sunt mai rudimentari, mai primitiv – agresivi, mai intoleranţi. Cât despre provocatoarele „fete Bond”, cu ţinutele lor „glamour”, e greu de imaginat că s-ar mai plimba în siguranţă prin anumite cartiere din Paris, Bruxelles, Birmingham sau Malmo.
Vestul lui James Bond, idealizat în filmele anilor 60, era unul al artei de a-ţi trăi cu seninătate, umor şi bonomie viaţa. La joie du vivre, cum spun francezii, s-a cam dus pe apa sâmbetei, cu atâtea gărzi înarmate pe străzi, cu atâtea amprente cibernetice şi camere de supraveghere – e drept, poţi vizita Turnul Eiffel, dar numai în umbra unor zdrahoni cu veste anti-glonţ.
Adio, domnule Roger Moore! Idealul tău este deja o amintire, o piesă de muzeu. O statuie de ceară, care curând va fi transferată la subsolul istoriei.
Lumea de azi se joacă cu focul, resuscitează cu inconştienţă vechi utopii şi aplaudă inşi cu ridicole apucături dictatoriale, mărunţi Napoleoni de buzunar, cu ego-uri exacerbate.
„Germanii sunt răi, foarte răi”, spune Trump la Bruxelles. Merkel îi răspunde că europenii trebuie să-şi ia soarta în propriile mâini. În acelaşi timp, „sultanul” Erdogan, sătul de perfidia Europei, cea care „a devenit fascistă şi crudă”, ameninţă că va inunda bătrînul continent cu milioane de migranţi musulmani. În timp ce unii visează războiul ca un fel de joc pe calculator, în care dronele se bat cu cu roboţii, Putin ocupă Crimeea şi Donbasul. Lumea consensului pare că a dispărut, ca şi publicul elegantului James Bond, care regla altfel, pe ecran, jocurile geopoliticii: „Bine le-a făcut Trump la aroganţii ăia că s-a retras din Acordul de la Paris. Ia d-aici, Macroane !”
Ieri era apreciat consensul, azi se aplaudă cu inconştienţă crescândă autoritarismul. Renaşte seducţia omului forte, a Salvatorului, a acelui caudillo, „Benefactor”, din romanele latino-americane. Egoismul naţional demolează decenii de consesns. Trăim epoca Brexit-ului, a rupturilor, a fragmentării, a resuscitării unor resentimente regionale, ce păreau demult depăşite. E vremea Orbanilor şi a gardurilor de sârmă ghimpată la graniţe.
Desigur, sfârşitul acestei lumi nu va însemna sfârştul lumii, în ansamblul ei. Oamenii vor continua să spere, să iubească, să se omoare unii pe alţii, să-şi plângă morţii, într-un ciclu nefast, care se repetă ciclic.
Dar universul elegantului Roger Moore, lumea aceea utopică, în care speram la altceva, devine o amintire din ce în ce mai îndepărtată. Sau poate n-a fost decât o iluzie, aşa cum au devenit idealurile unui continent unit, cooperant şi guvernat prin consens.
Cristian Ghinea, editorial publicat în „Redeşteptarea” nr. 1357.
Cristian Ghinea's Blog 