Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘IUPS 9 Mai’

Timp de 45 de ani, la Lugoj se fabricau jucării de care se bucurau copiii din toată ţara. Astăzi, camioanele, trenuleţele electrice sau trusele de bucătărie produse la fosta „9 Mai” sau la „Julia” au rămas doar o amintire. În timp ce mulţi se miră că au existat jucării made in Lugoj, cunoscătorii urmăresc anunţurile colecţionarilor, care dau bani frumoşi pe maşinuţele şi garniturile de tren produse acum 20-30 de ani.

 

Povestea fabricii de jucării din oraşul nostru începe în 1924, când lugojeanca Julia Sidon înfiinţează o fabrică de „hârtie înnobilată” pe strada Magnoliei. Produsul principal al acesteia era aşa numita „hârtie – mătase” (foiţa de prăjituri, lucioasă pe o parte, subţire şi relativ mată), apoi hârtia creponată, chagrin (şagren), hârtia glace şi hârtia colorată de toate tipurile. După război, în 1947, pe lângă litografie, îşi începe activitatea şi secţia de jucării realizate din tablă. De atunci datează o serie de jucării care s-au fabricat cel puţin trei decenii la rând: caruselul cu cai (care mergea întors cu cheiţa), motocicleta cu motociclist, stația de benzină-pușculiță din 1961, seturile de bucătărie pentru fete (cu aragaz, veselă, oale) şi formele de nisip.

Jucăriile de plajă, cele mai apreciate în vacanţe. După naţionalizare, în 1950, unitatea ia numele de TRAMEPA, dar rămâne cu activităţile anterioare, de dinainte de război. În diferite faze, fabrica s-a numait „9 Mai”, apoi a trecut la Ambalajul Metalic Timişoara, a redevenit „9 Mai”, s-a transformat în secţie a IUPS Lugoj, devenind IUPS – „9 Mai”, după care, în 1991, devine „Julia”. Numele a fost binevenit, pentru că amintea de fondatoarea firmei, Julia Sidon, dar arăta şi obiectul de activitate: JUcării – LItografie – Ambalaje.

Firma „Julia” există şi astăzi, însă povestea secţiei sale de jucării se încheie în vara anului 1992. „Concurenţa jucăriilor chinezeşti, foarte ieftine şi care se găseau la tot pasul, a fost motivul principal al închiderii acesteia. Desigur, a mai fost inflaţia galopantă de la începutul anilor ’90, dar şi dispariţia distribuţiei centralizate prin sistemul Centrocoop” – spune ing. Sorin Murariu, director al societăţii „Julia”.

În perioada de glorie a anilor ’70–’80, fabrica avea între 300 şi 400 de angajaţi. Numărul lor varia în funcţie de perioadă. În perioada vacanţei de vară, de exemplu, erau angajaţi sezonieri necalificaţi, pentru că exista o cerere sporită de stropitoare, găletuşe, jocuri de nisip şi jucării de plajă. În acei ani, producţia de jucării de la Lugoj era estimată la trei milioane de lei pe an, în condiţiile în care un salariu obişnuit era de 1.800 – 2.000 lei.

Tobele, puşculiţele, bucătăriile şi genţile de grădiniţă erau printre cele mai vândute jucării. La acestea se adăugau toate tipurile de camioane, autobuze şi maşinuţe din tablă, ca şi macaralele cu manivelă. Deşi erau ieftine (costau între opt şi 12 lei), jucăriile produse la Lugoj cereau multă migală. De exemplu, un singur căluţ de la carusel avea şase puncte de îmbinare, care trebuiau să fie perfect simetrice, la fel şi motocicleta. Jucăriile din metal aveau însă şi dezavantaje: fiind realizate din tablă cositorită de 0,2 – 0,3 mm trebuiau făcute în aşa fel ca muchiile să nu taie. Omologarea lor era foarte anevoioasă: se testa să nu se producă accidente, să nu se separe în piese ce puteau fi înghiţite. În aceste condiţii, era aproape imposibil să mai propui noi modele de jucării din tablă.

Primul trenuleţ electric produs în ţară. Dar poate că cel mai cunoscut produs al firmei este primul trenuleţ electric produs în România, în trei variante: tren de epocă, cu locomotivă cu abur, tren de marfă şi de persoane, cu locomotove Diesel. Ing. Viluca Popadineţ, şefa de producţie de la „Julia”, îşi aminteşte: „În anii ’80 am trecut pe producţia jucăriilor de plastic, păstrând însă în producţie cele mai vândute jucării de tablă. Aşa au apărut cele trei garnituri de trenuleţ electric, autoraliul cu maşini pe pistă de plastic, vaporaşele injectate din plastic şi maşinuţele realizate din metal şi plastic. Vechile modele de camioane au primit roţi de cauciuc şi butuci de plastic – au fost modernizate, fără a fi însă mecanizate”.

Producţia trenuleţelor nu a fost deloc uşoară. Inspirate după modele PiKo, realizate în fosta R.D. Germană, acestea foloseau motoraşe fabricate în Hong Kong, iar restul era fabricat la Lugoj. Având în vedere cererea, fabrica s-a echipat cu patru maşini de injectat mase plastice (polistiren). Alimentatoarele erau realizate tot la Lugoj. Principala problemă era la garnitura cu vagoane de călători care, fiind mai lungi, aveau tendinţa să se răstoarne la curbe… Tot din plastic erau realizaţi şi „cei şapte pitici” – un set de şapte camioane în miniatură – foarte apreciate şi foarte ieftine.

Un proiect foarte interesant al atelierului de creaţie (format din opt proiectanţi, dintre care trei lucrau numai la partea electrică), a fost circuitul cu maşini de raliu. Acestea erau acţionate electric printr-un alimentator cuplat la şină, care transmitea printr-un sistem de perii mai departe tensiunea de comandă parin care se regla turaţia maşinii. Din păcate, la ora când acest proiect era gata, secţia de jucării îşi închidea porţile.

Nu-i puteam concura pe chinezi… „Nu-i puteam concura pe chinezi, când noi cumpăram tabla la preţul la care ei vindeau jucăriile şi atunci ne-am reprofilat pe ambalaje din metal, o piaţă relativ săracă în România” – spune directorul Sorin Murariu. După Revoluţie, stocurile de jucării au fost vândute la preţ redus sau oferite gratis grădiniţelor din Lugoj. Pe rând, firmele de profil din ţară au dat faliment: Buftea, AMEP Tecuci, „Amabarom” Ştei, „Energia” Constanţa, FAM Galaţi sau „Ambalajul Metalic” Timişoara. Privatizată în 1996, firma lugojeană „Julia” a rămas în prezent singura fabrică românească de ambalaj metalic care a supravieţuit pe piaţă. Poate că a ajutat-o şi faptul că păstrat numele Juliei Sidon…

Cristian Ghinea, foto – Cristian Ghinea

Anunțuri

Read Full Post »