Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘ilustrate’

Recunosc, n-am fost niciodată un tip prea sociabil. Cred că, pe o scară a căutării cu limba scoasă (sau cu… lumânarea aprinsă) a relaţiilor interpersonale, aş obţine maximum trei puncte din zece. Aşa se face că, aflat prin vizite mai mult sau mai puţin protocolare, recurgeam la mici subterfugii pentru a mă sustrage discuţiilor obositoare şi de complezenţă care se înfiripau între gazde şi oaspeţi. Cel mai bun truc era găsirea „cutiei negre” a familiei amfitrionilor, care adesea era chiar o cutie – una de pantofi, în care erau aruncate, de-a valma, pozele cu moşii şi strămoşii clanului. Întotdeauna se găsea vreo bunică încântată de interesul meu (oarecum nefiresc) şi începea să-mi explice: vezi, aici e tata, la Sinaia, cu Fordul pe care i l-au confiscat comuniştii, aici oma şi ota la Praga, în 1925, iar aici e unchiul Petrică – aşa-i că nu-l recunoşti în tricou, a făcut atletism în tinereţe, săracu’, n-avea burta de acum!

Fostul devorator de poveşti de familie ilustrate sepia, alb-negru sau color a devenit între timp un colecţionar de personaje care nu poate rezista nici astăzi tentaţiei deschiderii unei cutii cu fotografii de pe vremuri. E drept, între timp, cutia de pantofi s-a transformat în fişier de computer. Dar parcă farmecul de odinioară s-a dus… Unde sunt ofiţerii cu cascheta lăsată şmechereşte pe-o ureche, cu mustăcioară răsucită în sus, unde sunt uniformele cu zorzoane şi săbiile de paradă, unde sunt capitaliştii cu ţilindru şi doamnele lor rubensiene, cu voaletă şi blana de nurcă atârnată pe umeri, unde sunt nanele făloase, cu conciul acoperit cu bani de aur? Unde sunt femeile brunete şi grase, cu musteaţă, strânse în braţe de miri cu aspect meridional, pirpirii şi posesivi?

fam Blum blog

Spre deosebire de instaneele de azi, fotografiile de pe vremuri aveau un aer grav. Lumea lua posturi serioase, fie că era vorba de copiii cu spielhoseln sau îmbrăcaţi în costumaş de marinel, fie că era vorba de participanţii la greva generală din 1920, care pozau pe mai multe rânduri, ca lotul lărgit al unei echipe de fotbal, cei din prim plan fiind întinşi pe jos, într-o rână – probabil din motive ornamentale… Actul fotografierii era unul solemn, te duceai la fotograf ca la un domn important, care îţi făcea o favoare atunci când te aşeza în faţa camerei de lemn, cu spatele la decorul artifical ce înfăţişa alei străjuite de pomi ireali, fântâni arteziene şi lebede. Şi pozele erau rare, mult mai rare, de regulă cele de la nuntă erau reproduse şi pe crucea de mormânt a repausaţilor.

Atât rămânea dintr-o existenţă: poza de la nuntă şi cea identică de pe cruce. De aceea, trăitorii în lumea de odinioară pozau cu mină gravă, de parcă ar fi ştiut că doar asta lasă după ei. M-am întrebat ce s-ar întâmpla dacă s-ar şterge istoria ultimilor ani, şi singura mărturie ar rămâne fotografiile contemporanilor noştri, cu ce ar rămâne viitorimea?  Probabil, cu impresia “fetei de la pagina 5”, sărmană creatură despuiată ce-şi ascunde jalnica existenţă sub un zâmbet executat la comandă. (Cristian Ghinea, publicat in Redesteptarea nr. 849)

Read Full Post »