Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Hazi Barbu’

În urma articolului despre “Crucea Hazi Barbu, un monument necunoscut al Lugojului”, ne-a vizitat la redacţie dr. Mihai B. Barbu, care a dorit să puncteze câteva aspecte despre Hazi Barbu, înaintaşul său, unul dintre cei mai de succes întreprinzători din Lugojul de odinioară. Sunt aspecte cunoscute doar din familie şi care, sperăm noi, vor face deliciul lugojenilor adevăraţi, mai ales că deja s-au împlinit 95 de la moartea lui Hazi Barbu.

Hazi Barbu alaturi de nepotul Filaret Barbu

“Moşu’ Hazi”, etalon al Lugojului de odinioară. “Moşu’ Hazi”, cum era cunoscut în familie, a văzut lumina zilei în 1840. Numele şi l-a primit aşa cum am mai scris, după un vizitator din Sacu, care venise după nişte cizme de vânătoare la atelierului tatălui. “Era odată un obicei particular şi interesant, ca orice vizitator prim venit într-o casă unde s-a născut un copil, numele acestuia să fie dat şi noului născut. Aşa s-a întâmplat şi cu cel care avea să fie un întreprinzător extraordinar în Lugojul acelor vremuri, l-am numit pe Lazăr Hazi Barbu, fiul meseriaşului George Barbu şi a Mariei (Maţa) născută Brediceanu. Apelativul “Ghiţă” este foarte frecvent la bănăţeni, dar în acest caz vine de la George. În general, pe vechii bănăţeni i-au chemat cel mai adesea George. Acest obicei unic era mai pregnant la băieţi, dar din familie ştim că s-a aplicat, în mai mică măsură, şi pentru fete. Aşa a ajuns o oarecare Veturia să primească nume după vecina Veturia, care aflând de naşterea copilului din vecini, a venit să felicite familia”, spune din capul locului dr. Mihai Barbu.

Cum i-a dat Hazi peste nas Contelui… Esterhazi. De fapt, “Moşu Hazi” avea să fie cunoscut mai mult ca Hazi Barbu. Acest nume a fost şi subiectul unui incident foarte gustat la acea vreme de societatea lugojeană: “Fiind la un târg, la vremea respectivă maistorii şi comercianţii îşi vindeau marfa în târg, Moşu’ Hazi a fost apostrofat de Contele Esterhazi, care l-a întrebat de unde vine numele de… Hazi?! Cum era vestit ca fiind din cale afară de hâtru, Moşu’ Hazi, ştiind cu cine vorbeşte, i-ar fi răspuns: “Mama mea a fost o femeie foarte frumoasă…” Spre hazul celor de faţă, domnul conte a poruncit vizitiului să dea bice cailor, făr a mai rosti nimic. I-o fi fost frică de vreo revendicare de familie, cine ştie… Povestea a făcut ocolul Lugojului, fiind prilej de amuzament multă vreme după aceea”.

Primaria Lugoj

Rondoul din faţa Primăriei, unde se află a doua cruce

Cu “domnii” care chefuiesc pe datorie nu se ţine casa! Din familie, dr. Mihai Barbu spune că ştie multe poveşti spumoase de la “bunicul nostru, Bujor Lazăr Barbu, prim praetor la Caransebeş, un monument viu de poveşti lugojeneşti, care, fiind mai aplecat spre cele lumeşti, spre vânătoare, pescuit şi jocul de poker, nu s-a îngrijt să pună pe hârtie toate cele ştiute despre Lugojul acelor vremi, pierzându-se informaţii preţioase, pentru totdeauna”.

Totuşi, printre poveştile rămase este şi una care arată conduita în afaceri a lui Hazi Barbu: “Moşu’ Hazi a avut trei copii: Petru (viitorul rector al Academiei Teologice din Caransebeş, străbunicul nostru), Iosif (Iosivică) şi Constantin (Costi). Într-o zi vine Iosivică şi-I spune – tati, de ce nu faci un separeu în birt, numai pentru domni? Birtul respectiv era situat în casa monument, cunoscută de lugojeni după plăcile cu Filaret Barbu (nepot de frate, copilul lui Iosivică), respectiv Gelu Barbu (fiul lui Filaret). Casa mai era cunoscută în anii ’60 – ’80 drept casa Miu Lerca, după numele profesorului de matematici Miu Lerca, care a ţinut-o de soţie pe sora Luciei Barbu, soţia lui Filaret Barbu, ambele fetele preotului Jurma. Zis şi făcut: din fereastra casei de pe str. Ion Vidu Moşu’ Hazi a făcut o uşă pentru un separeu folosit numai de „domnii” lugojeni. La vreo trei luni de zile, venind Iosivică acasă, vede uşa desfiinţată şi fereastra făcută la loc. Bnedumerit, întreabă – bine tati, ce-ai făcut cu separeul? Pe loc veni şi răspunsul. L-am închis, că afaceri cu „domnii” nu se pot face. Cu „scrie sus şi pe datorie” nu se fac bani de ţinut casa!”

biserica 2 turnuri protopopiat primarie

Biserica cu două turnuri, Protopiatul Otdodox şi Primăria (foto Al. Baranyai)

A donat două monumente Lugojului. Dr. Mihai B. Barbu mai spune că Hazi Barbu a donat nu una, ci două monumente Lugojului. Moşu’ Hazi a avut şi şi-a manifestat simpatiile pentru Biserica Greco-Catolică, rezultatul fiind donarea crucii din anul 1887, care străjuie şi acum în faţa Catedralei Unite din Lugoj. A doua cruce este cea amplasată în sensul giratoriu dintre Biserica cu două turnuri şi Primărie. „Cum fiul său de-al doilea, Dr. Petru Barbu a ajuns teolog de frunte, Hazi a folosut momentul morţii soţiei sale pentru a dona oraşului cea de-a doua cruce, în anul 1908. În acest fel a împăcat pe toată lumea, mai ales cele două culte care în Lugoj au fost întotdeauna adevărate biserici surori”, precizează Mihai Barbu.

Crucea celui care a donat două monumete cruci oraşului, profanată. Dr. Mihai B. Barbu a făcut ceea ce puţină lume mai face pentru a-şi cinsti familia. A reconstituit arborele genealogic al acesteia, care cuprinde multe nume cunoscute ale Banatului: „De la George Barbu (1790-1851), căsătorit cu Maria (Maţa) Brediceanu, trecem la Lazăr Hazi Barbu (1840-1941) căsătorit cu Ilca (născută Gligor), mai departe, la Petru Barbu, Rectorul  Academiei Teologice din Caransebeş (1864 – 1941), căsătorit cu Lucia Vlad, sora lui Victor Vlad Delamarina, ajungem la Bujor Lazăr Barbu (1989 – 1978), prim praetor la Caransebeş, bunicul nostru, respectiv Dr. Petru Bujor Barbu, tatăl nostru (1926-1996) şi în fine la subsemnatul, Dr. med. Mihai Bujor Barbu, ultimul descendent din „cele şapte cară de oase din progagele dân Lugoj”. Din păcate, suflete josnice care au profitat de lipsa pazei din cimitir, au furat în acest an monumentul funerar de bronz al lui Hazi Barbu. Bineînţeles că făptaşii n-au fost găsiţi. Astfel, ca o ironie a soartei, tocmai crucea celui care a donat două monumete-cruci oraşului, a fost profanată. (Cristian Ghinea)

Reclame

Read Full Post »

În plin centrul Lugojului Român, chiar în faţa Catedralei Greco-Catolice „Pogorârea Sfîntului Spirit”, se află un monument pe lângă foarte mulţi lugojeni trec neştiutori. Este vorba despre crucea de marmură din faţa Catedralei Greco-Catolice din Lugoj. Monumentul este însă unul reprezentativ pentru una dintre familiile cu mare renume din istoria oraşului. Monument al oraşului, dar şi al familiei Barbu!

Crucea este ridicată de un anume Hazi Barbu şi a fost donată oraşului în 1887. Până aici nimic neobişnuit, dar acest monument are menirea de a ne aminti de numeroasa familie a lui Hazi Barbu, din care fac parte protoiereul Petru Barbu, fost rector al Academiei Teologice de la Caransebeş între anii 1920-1936, compozitorul şi dirijorul Filaret Barbu, precum şi balerinul şi coregraful de talie internaţională, Gelu Barbu, stabilit de multă vreme în Las Palmas – Spania. Crucea Hazi Barbu este atât de la „la vedere” şi atât de banală în acelaşi timp, încât majoritatea trecătorilor nu-i dau prea mare atenţie. Ea este opera unor lugojeni get-beget, care au dorit să ridice un monument cu semnificaţie religioasă, dar care cinstea, în acelaşi timp, memoria unei familii de elită a Lugojului de odinioară. Interesant este că la Lugoj a existat în perioada interbelică o stradă Hazi Barbu – actuala stradă Bega.

Hazi Barbu alaturi de nepotul Filaret Barbu

Hazi Barbu alaturi de nepotul Filaret Barbu. Fotografie de epocă din colecţia Dan Traian Demeter

Crucea, numită după un necunoscut, care venise la atelier după o pereche de cizme! Cine era acest Hazi Barbu, cel care a ridicat crucea din faţa Catedralei Greco-Catolice? Un portret spumos i-l face dr. Petru Barbu, fiul acestuia. Portretul datează din perioada interbelică şi din el aflăm că „Hazi” nu era un nume real, ci o poreclă, ori un nume de „băjocură”, cum se spune în Banat.

„Părinţii lui tata, căci eu mi-s copilul lui Hazi, au fost Gheorghe Barbu, numit Ghiţă Cizmaşu şi Maţa, născută Brediceanu, sora lui Vasile Săpunaru, zis şi Boldureanu. Avea duchian lucrătoare (n.r. – dugheană cu atelier) mare în casa de lângă pod, astăzi a farmacistului Vertes (n.r. – Palatul Vertes de pe Splaiul Carpaţi – Coposu), tocmai unde-i duchianul lui Adolf Kohn. Îi mergea foarte bine şi toţi spăii din împrejurime erau muşterii lui. Era într-o zi, cam pe la amiaz, şi maistorul Ghiţă nu venise în duchianul-lucrătoare. Lucru neobişnuit. Calfele ştiau cauza întârzierii şi erau cam neliniştiţi. Maistoriţa Maţa se lupta cu durerile naşterii pentru a 19-a oară… Deodată apare în uşa dinspre curte maistorul Ghiţă zicând: „Am un fecior!”, iar de la stradă întră spăiia Hazi de la Sacu. Calfele se ridicară dela bedreaguri şi începură să bată din palme şi să strige: „Vivat, trăiască Hazi!” Spăiia stă înmărmurit neştiind ce însemnează ceea ce îi văd ochii şi îi aud urechile. Moş Ghiţă, cu mare ifos şi cu o sticlă de răchie în mână, explică spăiiei: „Mi s-a născut astăzi un ficior. Noi românii, ţinem ca semn bun pentru cel npscut, dacă dacă după vestea naşterii lui întră în casă un bărbat şi… mai ales un bărbat ca domnia ta. Iată de ce se bucură calfele mele şi de ce mă bucur şi eu, că te-a adus Dumnezeu la noi. Te rog, închină în sănătatea nou născutului”. Hazi ia sticla şi închină: „Să trăiască copilul şi să aibă noroc!” Iar calfele în cor: „Trăiască Hazi, trăiască Hazi!” Şi de atunci a rămas tatăl meu Hazi, cu toate că naşu-său l-a botezat Lazăr”.

DSC_7070Porecla – pusă pe cruce şi transformată în nume de fală. Cu alte cuvinte, monumentul din centrul oraşului poartă numele unui oarecare… Hazi din Sacu, care s-a nimerit să vină la atelierul lui Ghiţă Cismaşu să întrebe dacă îi sunt gata cizmele de vânătoare. Că s-a nimerit să fie tocmai la naşterea unui ficior, asta e deja istorie: omul potrivit la momentul potrivit. Mai ales că micuţul Lazăr a purtat apoi cu fală numele de Hazi, dat de primul venit în casă după sosirea lui pe lume. De altfel, dr. Dan Traian Demeter, colecţionar de ilustrate de epocă, deţine o fotografie foarte rară, care îl înfăţişează pe Hazi Barbu împreună cu nepotul său, Filaret Barbu, în faţa crucii care-i poartă numele. Monumentul a fost donat oraşului în 1887.

DSC_7071

Pe soclu este inscripţionat numele scuptorului Francisc Vogl din Lugoj

Povestea… povestitorului. Probabil că dacă nu ar fi fost protoiereul Petru Barbu, povestea monumentului din faţa catedralei s-ar fi pierdut pe vecie. Aşa că îi facem şi lui un portret, după spusele dr-lui Tiberiu Barbu, membru al familiei. Dr. Petru Barbu s-a născut la 7 mai 1864 într-o familie de „maistori” din Lugoj. În anul 1889 a absolvit Universitatea la Cernăuţi şi a fost promovat Doctor în Teologie. Studiază catehetica la Viena, Graz şi Berlin. În 1895 e hirotonisit diacon, iar în 1908 presbiter şi devine profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş. În acelaşi an însă, din cauza acttivităţii sale de patriot român, este demis de la catedră de autorităţile Imperiale. După Marea Unire, reintră în învăţământul religos. Devine primul rector al Academiei de Teologie din Caransebeş, între anii 1920-1937. Îşi doarme somnul de veci în Cimitirul Pantheon al Lugojului, de pe Drumul Făgetului. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »