Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘handbal’

Iosif Brendian a jucat timp de 20 de ani la aceeaşi echipă: „Timişul” Lugoj. Din cele două decenii de carieră (1963-83), handbalistul lugojean îşi aminteşte cu mândrie pezenţele echipei „Timişul” pe prima scenă a ţării. Performanţa este extraordinară, pentru că România anilor 60-70 era o putere de prim rang în handbalul internaţional, cu patru titluri mondiale la activ.

Handbal anii 60 pic1

Câştigători ai Campionatului Banatului, zdrobesc campioana Olteniei cu 39-15. Luna mai 1965 înseamnă pentru handbalul lugojean prima promovare în Divizia A.

„În 1964 câştigasem campionatul regional. Era o competiţie foarte puternică, desfăşurată în sistem primăvară-toamnă, care aliniase la start 24 de echipe din regiunea Banat. După câştigarea campionatului regiunii Banat, am întâlnit în meci eliminator campioana regiunii Oltenia, echipa Drăgăşaniului. Diferenţa de valoare era foarte mare, iar oltenii acceptaseră să joace acest meci la Lugoj. Pe vechiul teren de la Ştrand, Timişul a obţinut două victorii zdrobitoare, îmi amintesc că în al doilea meci scorul a fost de 39-15”, îşi aminteşte Iosif Brendian.

Handbal anii 60 pic2

O echipă alcătuită numai din lugojeni! Aşa se face că „Timişul” şi-a câştigat dreptul la barajul pentru Divizia A, care s-a desfăşurat la Mediaş, în perioada 20-30 mai 1965. Deşi echipele de la baraj erau foarte puternice – Electroputere Craiova, ICO Oradea şi Baia Mare (viitoarea „Minaur”), lugojenii au reuşit trei victorii din tot atâtea partide, plasându-se pe primul loc. Rezultatul poate fi considerat fenomenal, mai ales că a fost obţinută cu o echipă alcătuită exclusiv din lugojeni: Franz Binder, Iuliu Barna, Ladislau Lukacs (portari), Anton Stanek, Ewald Riedl (extreme), Franz Moritz (inter stânga), Anton Tarko (conducător de joc), Hans Wibiral (inter dreapta), Caius Muroni (extremă dreapta), Gheorghe Buciu, Iosif Bogdan (pivoţi). Rezerve erau Iosif Brendian, Romulus Bulzan, Hermann Stanek şi Ludwig Anghel. Antrenor a fost regretatul mare handbalist din generaţia veche, învăţătorul Nikolaus Fritz.

Handbal anii 60 pic3

„Merită lăudată conducerea clubului de atunci, în primul rând Valeriu Anghel, director al IOIL – Întreprinderea Orăşenească de Industrie Locală şi reprezentantul echipei – Johann Plack, fost sportiv, care jucase handbal în 11”, spune Brendian.

Cheia succesului, cel mai tare program de amicale. Desigur, nu numai talentul handbaliştilor noştri a dus la acest rezultat, ci şi un ajutor neştiut, oferit de un alt mare lugojean, Ioan Kunst Ghermănescu, pe atunci preşedinte al Federaţiei Române de Handbal. Ghermănescu a sesizat că intrarea echipei Poli Timişoara în prima divizie era o oportunitate pentru „Timişul”. Aşa că, în drum spre Timişoara, echipe mari precum Steaua, Dinamo, Dinamo Braşov, Tractorul Braşov, Teleajen sau Dinamo Bacău făceau popas la Lugoj şi jucau câte un amical cu „Timişul”.

Handbal anii 60 pic4

Aşa se face că lugojenii aveau cel mai tare program de amicale!
Fanii cei mai devotaţi. Cei mai înfocaţi suporteri lugojeni, Ioan Opriş şi Hermann Schmidt, au bătut drumul de acasă până la turneul de baraj de la Mediaş călare pe motocicletă.

„Ajuns la Mediaş, dl. Schmidt a avut o idee de milioane. S-a dus la copiii care veneau la meci cu câte o îngheţată şi le-a spus să strige „Hai Timişul!”. Aşa a organizat o galerie ad-hoc, care ne-a încurajat tot meciul. Partea nostimă e că unii credeau că Timişul era fabrica de brânzeturi de pe vremuri”…

Handbal anii 60 pic5

Altă poveste emoţionantă a fost primirea de la Lugoj. „Era duminică seara când ne-am întors cu trenul de la Mediaş. Cineva din delegaţie s-a uitat spre gară şi a zis că a izbucnit un incendiu. Am ieşit toţi la geam şi când ne-am apropiat, am văzut pe peron o mulţime de suporteri cu torţe şi făcii aprinse, ca mulţumire pentru calificare”, îşi aminteşte Brendian.

Meciul carierei. Primul meci în Divizia A s-a desfăşurat pe terenul din Ştrand, cu tribunele arhipline (600 de spectatori) şi a fost un 11-11 memorabil cu „Poli” Timişoara.

„Alte meciuri memorabile au fost un… 4-4 cu Voinţa Bucureşti, disputat pe o ploaie torenţială, darmai ales meciul decis cu Oneştiul, pentru rămânerea în divizie. Oneştiul avea 19-18, ai noştri aveau ultimul atac şi au dat bară. Mingea mi-a revenit mie şi eu am înscris golul salvator, care ne-a salvat de la retrogradare. Publicul m-a dus pe braţe de pe teren”, spune Iosif Brendian. La finalul primul sezon în Div. A, „Timişul” s-a clasat pe un onoarbil loc 8 din 12 echipe, dar mai apoi seria a II-a a Diviziei A s-a transformat în Divizia B.

Parada handbalistilor 23 august 1962

Parada handbaliştilor – 23 august 1962

A doua promovare: minunea se reia în 1968-69! În aceste condiţii, „Timişul” s-a văzut nevoită să lupte din nou pentru a promova în „A”. Şi minunea s-a prous din nou, în sezonul 1968-69, e drept, doar pentru un an. Echipa care a reuşit a doua promovare în „A”: Marian Pavelescu, Silvestru Lupuleac, Stefan Urkom (portari), Ioan Godeanu, Iosif Sauer, Anton Tarko, Hermann Kopp (extreme), Werner Pangert (pivot), iar printre rezerve erau C-tin Păcurariu şi Emil Grangure. Iosif Brendian era titular, ca extremă dreaptă. În afară de Pavelescu, toţi autorii celei de-a doua promovări pe prima scenă a handbalului românesc erau lugojeni.
(c) Cristian Ghinea, 2015 [Fotografii din colecţiile Iosif Brendian şi Caius Muroni, cu mulţumiri]

Reclame

Read Full Post »

Deşi astăzi pare de domeniul fantasticului, Lugojul a avut o solidă tradiţie şi în handbalul feminin. La un moment dat, Lugojul era reprezentat de trei echipe de handbal – fete care activau în Campionatul Judeţean: Mătasea (FMN), Textila (Vulturii Textila) şi CSM.

Antrenorul Ion Stoiţa îşi aminteşte cu drag acea perioadă: „ştiu că prima echipă a fost cea a Filaturii de Mătase, apoi a apărut Vulturii. Eu am început cu Vulturii din anul 1976, când am preluat echipa de la antrenorul Văcărescu. Echipele lugojene pendulau între promoţie şi judeţ, dar baza de selecţie era mare şi fetele erau interesate de acest sport. Cu Vulturii, ultima dată am promovat la judeţ în 1983, ca urmare a unui baraj în care am dispus de un adversar rutinat – ELBA Timişoara. Din lot făceau parte portarul Maria Boldea şi jucătoarele Ileana Benea, Florica Marini, Iuliana Şelaru, Renate Wieland, Maria Glăvan şi Ileana Dema. Apoi am trecut la CSM în Campionatul Judeţean şi cred că şansa afirmării handbalului feminin a fost această echipă, care avea şanse reale de promovare în B. Din păcate, diriguitorii sportului din acea vreme au sacrificat handbalul feminin în favoarea voleiului, şi aşa s-a ajuns ca după 1988, această ramură sportivă să dispară din Lugoj”.

Echipa de handbal feminin a CSM a luat fiinţă la Lugoj imediat după înfiinţarea Clubului Sportiv Municipal.

Profesoara Georgeta Nicolae, care a venit la Lugoj prin repartiţie tocmai la această secţie de handbal feminin, nou înfiinţată, îşi aminteşte: „Eu am jucat handbal la CSS Craoiva, cu care am obţinut un titlu naţional în 1980, un titlu de vicecampioană în 1981 şi o medalie de bronz în 1979. În 1981 am intrat la facultate şi am jucat la Universitatea Bucureşti, echipă care activase în Divizia A, apoi a trecut în B. În 1985, la terminarea facultăţii, am venit la Lugoj tocmai pentru că exista această secţie de handbal feminin”. La început, echipa activa în categoria „promoţie”. A fost o perioadă foarte grea, marcată de lipsa unui teren propriu şi a materialelor sportive, necesare antrenamentelor.

Deşi condiţiile erau destul de vitrege, tinere din toate şcolile şi instituţiile Lugojului erau atrase de handbal. „Unele din aceste fete erau muncitoare care nu aveau alt… beneficiu, cu ghilimelele de rigoare, decât că erau scoase din producţie între orele 14 – 16. Adică, lucrai la Textila, apoi după şase ore la războiul de ţesut, mergeai pe teren, la handbal. Cu junioarele, făceam antrenamente pe terenul de la Clubul ITL, actualul Club German – FDGR. Terenul era foarte bun, dar nu aveam nici apă caldă, nici apă rece, nici un loc ca lumea unde să ne putem schimba”, spune prof. Georgeta Nicolae, care a antrenat la început echipa de junioare.

Vulturii handbal fete div judeteana TM 1983

Echipa feminină de handbal „Vulturii” Lugoj – Divizia judeţeană Timiş, 1983

Până şi banalele tricouri de joc erau pe atunci o problemă: „echipamentul era de bumbac de la Textila, iar numerele erau pur şi simplu vopsite pe tricouri. La spălare, cifrele se scorojeau şi ne zgâriau pe spate, iar după un timp, nu se mai distingeau”. Şi totuşi, fetele continuau să vină la handbal pentru că aveau senzaţia că fac ceva deosebit şi „ţin minte cât erau de fericite când mergeam în deplasare”, spune fosta directoare a Şcolii Sportive Lugoj, chiar dacă aceste deplasări erau făcute cu… trenul.

În anul 1985, echipa avea deja valoare şi promitea foarte mult. Era o echipă formată din tinere care fie lucrau în fabricile oraşului, ori erau eleve de liceu, la care s-au adăugat trei coechipiere care au făcut performanţă – Nela Zimmermann, venită de la AEM Timişoara (Divizia A), Rodica Floroi (de la Rulmentul Braşov, Divizia A) şi Georgeta Ispas (Nicolae) care jucase la Universitatea Bucureşti, în Divizia B. CSM mai avea în lot pe Daniela Dutcă (Liceul Textil), Ferencz Rozalia (Liceul industrial 1 – Hasdeu), Maria Sămoc (IUPS), Alina Hoban (Liceul Brediceanu), Charlotte Reiter (Liceul Brediceanu), Simona Paulescu (IJPIPS), Monica Belu (Liceul industrial 1 – Hasdeu), Adriana Petricescu (OCL), Daniela Micu (Liceul Textil), Cristina Covaci (Liceul Agroindustrial), Daniela Vuşcă (Liceul Agroindustrial), Ioana Gae (Liceul de chimie din Arad), Cristina Vadas (Liceul industrial 1 – Hasdeu), Claudia Grădinaru (CLF) şi Adela Vug (Liceul Brediceanu). Echipa de handbal feminin CSS Lugoj, devenită CSM, a fost antrenată în diferite perioade de profesorul Braşovan, de sportivele Nela Zimmermann, Rodica Floroi, Georgeta Ispas (Nicolae) şi apoi de marele sufletist, Ion Stoiţa.

Stirbescu Elena (lelia) îşi aminteşte şi eă acea perioadă: „am facut parte din echipa vulturi din anul 1982 pina la desfintare 1989, eram pivot cu Nuti Selar”.

georgeta nicolae

Profesoara Georgeta Nicolae: „eu am venit la Lugoj special pentru handbal”

Rezultatele, între care şase victorii cu Textila Timişoara, „13 Decembrie” Timişoara, Sânnicolau Mare, Furnirul Deta, Record Jimbolia şi… Vulturii Lugoj arătau un progres clar. Golgeterele echipei erau Nela Zimmermann şi Georgeta Ispas (Nicolae). La senioare, antrenamentele s-au mutat la Ştrand, unde pe lângă terenul de calitate erau la îndemână vestiare dotate cu cabine de schimb şi boiler cu apă caldă.

„Secţia de handbal feminin avea perspective foarte mari, pentru că performanţa era mai la îndemână. E adevărat, cu fetele e mai greu de lucrat, e mai greu să le menţii împreună şi într-o legătură foarte strânsă cu antrenorul. Era greu să le convingi să rămână după ce termină junioratul, dar am avut noroc de nişte fete disciplinate, care chiar iubeau sportul ăsta”, – spune prof. Georgeta Nicolae. Un alt „ingredient” care lipseşte multor echipe din ziua de azi este entuziasmul. „Când am venit aici repartizată la catedra de handbal fete de la CSS Lugoj, preşedintele secţiei era Eugen Gangan, iar vicepreşedinte – Ion Wibiral. La bunul mers al echipei au mai contribuit Petru Avram, Iosif Brendean, Kristoff Adalbert şi Ioan Birgean. Însă erau şi iniţiative pornind de pildă de la Liceul textil, care îşi formase propria echipă de handbal – fete”, arată Georgeta Nicolae.

Din păcate, în momentul în care echipa avea şanse reale de a intra în Divizia B, s-a luat decizia desfiinţării secţiei şi concentrării eforturilor spre cea de volei feminin. „Visele noastre au fost întrerupte în 1988. Nu vreau să comentez această decizie, dar s-a întâmplat tocmai când echipa avea perpective foarte bune. În plus, era o echipă a oraşului, formată din lugojence sau din fete stabilite cu domiciuliul aici. După ce secţia s-a desfiinţat, cele mai bune junioare au fost preluate de CSS Timişoara, iar restul au abandonat”, spune fosta jucătoare şi antrenoare. Aşa s-a încheiat încă un capitol de istorie sportivă la Lugoj. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

Ioan Kunst Ghermănescu s-a născut la Lugoj, la 11 mai 1925. A reprezentat handbalul românesc la cel mai înalt nivel pe plan mondial, ajungând la cote de performanţă greu imaginabile astăzi: două titluri mondiale cucerite şi alte mari trofee la activ.

„Îmi amintesc şi acum cum băteam toaca în Săptămâna Mare de pe o platformă improvizată într-un nuc sau despre primul sport ce l-am deprins de mic – înotul în Timişul atât de drag. Bunica mea Cati, mama mamei mele, avea o adevărată veneraţie pentru rîul acesta. Nu pot uita cum stătea în apă până la glezne şi spunea că „aşa se vindecă de reumatism”. Şi aşa stând pe lângă bunica, am învăţat singur să înot, la început dând din mâini şi mergând cu picioarele pe fundul apei, iar apoi dintr-o dată nu am mai simţit pietrişul sub tălpi, dar nici nu m-am scufundat. Să fi avut vreo 4-5 ani, când înotam deja voiniceşte! Abia mai târziu, la şcoală, am deprins crawl-ul şi bras-ul. Mi-aduc aminte şi de Cotu Mic, unde era magazia de paie a oraşului şi o lizieră de frăgari albi şi roşii din care ne astâmpăram foamea după o zi întreagă de pescuit. Iar „uniforma” noastră de zi cu zi erau spiel-hosenii, nici vorbă pe atunci de pantofi de sport sau tricouri”, spunea marele sportiv în anul 1993, cu prilejul unei vizite la Lugoj.

Şcoala gimnazială a făcut-o la Generală nr. 2, cu celebrul dascăl – învăţătorul George Onae, de la care nu a primit nicio „trestie” (!) şi cu învăţătoarea Florei. În 1936 a trecut la Colegiul „Brediceanu”, unde l-a avut ca dascăl pe eruditul Felician Brânzeu, unde i-a avut colegi de clasă pe viitorii scriitori Gheoeghe Iancovici şi Traian Iancu de la Făget, precum şi pe atletul Liviu Liuba, care avea să devină un specialist al probei de 400 de metri.

IK - CopyCheia succesului pe plan sportiv a lui Ghermănescu este una a întregii sale generaţii, cu mai puţine facilităţi, dar care a beneficiat din plin de traiul în aer liber. Handbalul a început să-l practice la Lugoj, în echipa liceului „Brediceanu”, iar pregătirea fizică era asigurată de faptul că Ghermănescu putea fi considerat încă de pe atunci un polisportiv. Practica atletismul, gimnastica cu profesorul Ion Drinca, cel care a introdus obligatoriu sportul în şcolile României Mari, canotajul pe Timiş şi patinajul tot pe Timişul îngheţat de astă dată, în faţa fostului Cinema Capitol. La acestea se adăuga şi tenisul de masă, o disciplină excelentă pentru reflexe. Cu echipa de handbal de la Bredi, a jucat un meci la Reşiţa care i-a schimbat viitorul. Era extremă, dar, fiind pregătit la aruncarea suliţei, a început să tragă direct la poartă, marcând câteva goluri de senzaţie. Şi aşa a rămas: atacant.

Sosit în anul 1944 la Bucureşti, Ioan Kunst Ghermănescu, aflat la facultate, a jucat doi ani la echipa CFR. În 1948 termină Şcoala Sportivă şi face armata la Regimentul 1 Artilerie Antitanc. Continuă să fie un polisportiv, participând la campionate internaţionale de schi cu echipa „Pandurii” şi la meciuri divizionare la ping-pong. Transferat la Clubul Armatei – CCA, devine antrenor jucător al echipei de handbal, la numai 23 de ani! Şi aşa a rămas până în 1950, când a fost lăsat la vatră şi apoi a devenit angajat civil al Armatei, până în 1967. Trebuie menţinat că din aprilie 1950 devine asistent la Catedra de Jocuri Sportive a ANEFS (Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport), începând o lungă carieră universitară.

Un antrenor dublu campion mondial! Desigur, performanţele sale sportive devin mult mai vizibile din acest moment, mai ales ca antrenor. Primul campionat naţional l-a câştigat la handbal în 11, cu echipa feminină Ştiinţa ICF Bucureşti. Culmea carierei a fost ca antrenor al celebrei echipe CCA Bucureşti, devenită apoi Steaua, cu care a câştigat numeroase campionate naţionale. Ajuns antrenor al selecţionatei naţionale de seniori, cucereşte medalia de argint la Campionatul Mondial de Handbal în 11 din Austria. Cu echipa masculină cucereşte de două ori medalia de aur la Campionatul Mondial din 1961 şi 1964. Ce vremuri: un lugojean, Ioan Kunst Ghermănescu, antrena campioana mondială din care făcea parte un alt lugojean, portarul Michael Redl! Antrenor emerit şi profesor universitar, a fost o perioadă, timp de… două „reprize”, preşedinte al Federaţiei Române de Handbal (1973-1986, 1990-1992).

IK-2 - CopyEste foarte interesant faptul că lugojeanul Ghermănescu a obţinut performanţe notorii atât la handbalul în 11, un sport foarte solicitant, care se desfăşura pe teren de fotbal, dar şi la handbalul în 7 de azi. În momentul tranziţiei de la un sport la altul, el a publicat în 1963 o lucrare intitulată „Handbalul în 7”, iar mai târziu, în 1978, va publica volumul „Handbal, tehnica şi tactica jocului” – un ghid al noului sport care va aduce României patru titluri mondiale. În anul 1993, Ghermănescu ne declara că „Aveţi în faţă un om fericit! Am contribuit decisiv la cele patru titluri mondiale ale României, la medaliile noastre olimpice, sunt medaliat cu cea mai mare distincţie olimpică – Ordinul Olimpic, sunt membru al Comitetului Olimpic Român, am scris cărţi despre handbal traduse în atâtea limbi, pe scurt, viaţa mea s-a confundat cu handbalul”. La capitolul distincţii, Ghermănescu a primit „Colanul de Aur” din partea Comitetului Internaţional Olimpic, recunoaştere majoră a meritelor sale sportive.

Ioan Kunst Ghermănescu avea să se stingă din viaţă în 1997. În urma lui, a lăsat performanţe handbalistice de cel mai înalt nivel, cinci volume despre acest sport care s-au tradus în toate limbile de circulaţie internaţională. O sală de sport din Lugoj şi o sală polivalentă din Bucureşti, precum şi o şcoală de antrenori din Capitală, îi poartă numele! Din păcate, legat de starea handbalului actual, cuvintele avertisment ale lui Ghermănescu rostite acum mai bine de două decenii la Lugoj s-au adeverit: „Se dovedeşte că amatorii de ieri sunt adevăraţi profesionişti, iar profesioniştii de azi nu sunt decât nişte amatori”!

Cristian Ghinea (mai mult…)

Read Full Post »