Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘gazete’

Războiele dintre gazete, candidaţii impuşi de la centru, declaraţiile de avere făceau sarea şi piperul alegerilor interbelice

Patima pentru politică a românilor a existat din totdeauna. Celor ce au impresia că aceasta s-a „inventat” numai după 1990, le oferim câteva secvenţe savuroase din campaniile electorale din perioada intebelică. Campanii care, în linii mari, erau mai dure decât cele din ziua de azi…

La Lugoj, alegerile din din 16 martie 1930 s-au lăsat cu mare scandal. S-au înfruntat doi… liberali, Ioan Harambaşa şi Alexandru Bireescu. După o campanie furibundă, cei doi au mers cap la cap: Bireescu a câştigat în Lugojul German, cu 1483 la 699 de voturi, iar Harambaşa a câştigat în Lugojul Român, cu 1159 voturi la 745. Rezultat final: 55% pentru Bireescu! Însă, legea vremii cerea ca victoria să fie obţinută cu două treimi din voturi, altfel primarul e numit de Guvern. Guvernul ţărănist l-a preferat pe învinsul Harambaşa, ceea ce i-a înfuriat la culme pe adepţii câştigătorului din „teren”, Bireescu. Aceştia s-au baricadat în Primărie, iar Harambaşa trebuit să intre cu poliţia peste ei ca să-şi intre în atribuţiuni. Războiul între cele două tabere continuă cu dizolvarea Consiliului local, la 30 noiembrie 1930. Între timp, Bireescu intră la ţărănişti (!) şi la alegerile din 1932 câştigă din nou. Cu sprijinul germanilor care au primit postul de viceprimar, obţine majoritatea în Consiliul local. Văzându-se cu sacii în căruţă, trece iar la liberali! Ulterior, Alexandru Bireescu a avut o soartă crudă. Arestat de comunişti, şi-a sfârşit zilele în lagărul de muncă silnică de la Canal.

Bâta, simbol al alegerilor

În primi ani de după Unire, Lugojul era cunoscut ca fief al Naţional-Ţărăniştilor. A rămas celebru un afiş electoral al anilor ’20, un „banner” cum s-ar zice azi, afişat pe actualul sediu al Bibliotecii municipale, care glăsuia: “Roata a pornit din deal, calcă tot ce-i liberal!”. Luminiţa Wallner Bărbulescu, directoarea Muzeului de Istorie, Artă şi Etnografie spune că, prin orientarea sa politică, oraşul era un fel de “oaie neagră”, care a produs indispoziţie premierului Vintilă IC Brătianu, al cărui partid liberal a pierdut alegerile la Lugoj. Urmarea a fost, spun gurile rele, că în anul 1925, judeţele Caraş şi Severin au fost despărţite tocmai din acest motiv. Desigur, Brătianu nu a dat decât explicaţii de natură economică acestei mişcări… În ziarul lugojean “Răsunetul” din 16 februarie 1930, era publicată poezia “Vin alegeri”: “Politica noastră înoată/ într-o apă turburată/ bună chiar de pescuit/ după cum s-a dovedit/ şi la roată, şi la boată!” Roata a fost simbolul ţărăniştilor, iar bâta, al liberalilor!

Ion Vidu, agent electoral!

Chiar şi un om de cultură de talia marelui dirijor şi compozitor Ion Vidu nu se putea sustrage patimilor politicii. Liberal de vază, Vidu îi ridică osanale şi îl copleşeşte cu laude pe un oarecare Victor Biberia, candidat de deputat din circumscipţia Lugoj, la… “uninominale”. Pe prima pagină a ziarului “Timişana” din 12 februarie 1922, Biberia este astfel tămâiat: “Cu o legitimă mândrie ne bucurăm a vedea pe iubitul nostru director, domnul advocat Victor Biberia, fostul deputat al Balinţului, hotărât de Comitetul Judeţean şi de oranizaţia lugojeană ca deputat al Circumscripţiei Lugojului, locul său natal, care în ultimii patru ani de la înfiinţarea acestei gazete a luptat, înfruntând toate vexaţiunile ocârmuirilor naţionalisto-ţărănească şi averescană, apărând interesele obştei desconsiderată de flămânzii şi orgolioşii ce s’au perindat în fruntea administraţiei!” Dacă aţi citit cu atenţie, v-aţi dat seama că gazeta cu osanale îi aparţinea chiar domnului candidat „devotat, gata a servi interesele Banatului şi ale concetăţenilor săi”…
Iar Vidu se dovedeşte un inspirat compozitor de „partituri” gazetăreşti: „a îndurat necazuri (n.r. sărmanul domn Biberia, candidat oficial al partidului) pentru că a făcut bine, – soarta tuturor celor buni; dar le-a învins, căci gândul bun trebuie să învingă”.

„Deontologi” anonimi în războaiele dintre gazete

Dar „Timişana” liberală nu publica numai laude, ci şi dezvăluiri, cum face şi presa de astăzi. Iată un titlu grăitor: „Partidul naţional, unindu-se cu ţărăniştii, s’a făcut complice cu comuniştii din Rusia”. După ce tună şi fulgeră împotriva lui Vaida Voevod şi Maniu, autorul (anonim!) al articolului dă şi o mostră… deontologică a anului 1921: „noi, fără să calomniem pe nimeni, urmărim numai luminarea masselor asupra pericolului ameninţător al bolşevismului” etc.

DSC00326 (Medium)
Erau la modă şi polemicile dure între gazetele liberalilor şi ţărăniştilor, „Timişana” fiind în conflict declarat cu „”Tribuna Bănatului”, devenită apoi „Voinţa Bănatului”. „Nu credem că voinţa bănăţenilor ar fi voinţa celor de la <Voinţa Bănatului>. Această această gazetă adevărat că e scrisă în limba română, dar tot ce ea scrie e otravă pentru poporul românesc. Nu reflectăm la injuriile şi minciunile cari se scriu îmn acest organ, fiindcă nefiind români cei cari le scriu – noi ca români ţinemsub demnitatea noastră a ne ocupa de minciuni şi injurii”, scrie „Timişana”.

Boală veche: candidatul impus de la centru

Gazete lugojene ca „Drapelul”, „Viaţa nouă”, „Gazeta Banatului” sau „Răsunetul” se implicau zgomotos în campaniile electorale. „Gazeta Banatului” din 3 martie 1921 îl ridica în slăvi pe un anume A. Popovici-Taşcă, un fel de Agamiţă Dandanache al epocii. Acesta era candidatul de Partidul Poporului impus de la centru în circumscripţia Bocşa. Domnul Taşcă era bucureştean şi fost secretar general la Ministerul de Interne, însă asigura alegătorii că el cunoaşte „sufletul bănăţenilor, cu toate cotiturile lui”. Mai mult, omul făcea reclamă influenţei sale în capitală: „dl. Popovici-Taşcă a servit pe toată lumea, la oricare Minister ar fi avut cineva vreo treabă” (!).

„Mătuşa Tamara” din anii ‘20

La modă erau şi declaraţiile de avere. În aceeaşi „Gazetă a Banatului”, deputatul Avram Imbroane răspunde tuturor „politicianilor de rea credinţă din Banat”, care-l atacau cu înverşunare de mai multe luni. Apărându-şi cauza, Imbroane devine patetic: „Haide, vă rog, arătaţi în mod public care sunt afacerile lui Avram Imbroane, sau care îi este averea! Mă supun la cea mai publică anchetă. Întrebaţi-mi prietenii cari mă cunosc asupra averii mele, dar să aveţi şi obrazul să roşiţi de cele ce veţi afla. Veniţi la mine acasă, întrebaţi-mi copilaşii cari nu ştiu să mintă!” Parcă şi Adrian Năstase chema presa acasă să-i constate averea, când cu „mătuşa Tamara”!
În rest, obişnuitele promisiuni electorale. Ne-a atras atenţia nota intitulată „Podul de la Coştei”, în care se spune: „este îndeobşte cunoscut că hotarul comunelor Coşteiu Mic şi Mare şi Sâlhei este situat dincolo de râul Timiş, unde pe vremuri ploioase nu pot trece oamenii, din lipsa unui pod. La stăruinţele sătenilor, ale deputatului Avram Imbroane şi senatorului Adam Groza, serviciul edilic judeţean a întocmit planurile necesare pentru zidirea unui pod care să lege comunele cu hotarul. Palnul de consruire a fost înaintat săptămâna trecută resortului de comunicaţii din Cluj spre apropbare, iar Prefectura a cerut Ministerului să aprobe gratuit lemnul de construcţie necesar din pădurile Lugojului.” Bineînţeles, ca în toate campaniile electorale de atunci încoace, se specifica: „lucrările vor începe numai decât”!

Cei cinci primari interbelici

Cinci primari şi un interimar au avut lugojenii în perioada interbelică. Ioan Harambaşa a condus Lugojul zece ani, între 1919 şi 1929. A trecut pe la mai multe partide, în final devenind liberal. Alt liberal, Al. Bireescu, a avut două mandate în fruntea Lugojului, până în 1938. Interesant este că cei doi, reprezentând acelaşi partid, s-au înfruntat la alegerile din 16 martie 1930 în fruntea a două liste orăşeneşti, alianţe care nu se bazau pe partide. După scurtul interimat al lui Nicolae Proştean, în 1938, conducerea a fost preluată de Ionel Dobrin şi Alexandru C. Vasilie, până în 1941. Din 1942 până în 1944, pe timp de război, Lugojul a fost condus de un militar: locotenent-colonelul Ioan Hidu. Ultimii trei primari nu au fost aleşi, ci numiţi în fruntea urbei de regimul dictatorial.
Iată şi prefecţii de Severin din anii interbelici: George Dobrin (1919-22), rămas în istorie drept primul prefect român al judeţului, Petru Corneanu (1922-28), Ionel Mocioni (1928-31), C. Dragu (1930-31), Eugen Hamat (1931-32), Titus Olaru (1932-33) şi Victor Curuţiu (1933-38). (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »