Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘folclor’

XV International Festival „Ana Lugojana” – 15 august 2019 – punct final.  Rămânem cu partea frumoasă, cea strict artistică, a festivalului.

Read Full Post »

Ioan Cojocaru, angajat în anul 1967 la Casa de Cultură Raională din Lugoj, este un veteran al Ansamblului „Lugojana”, de numele căruia se leagă înfiinţarea formaţiei de dansuri şi a ansamblului, la care s-a adăugat taraful de instrumentişti deja format. El îşi aminteşte începuturile formaţiei lugojene, povestind cu sinceritate şi despre lucrurile bune, dar şi despre impunerile şi restricţiile din epocă.

„În 1963, câţiva muzicanţi, în majoritate de la Măguri, formaseră un nucleu de instrumentişti, care era mai mult un taraf şi câţiva solişti vocali. Dintre aceşti solişti vocali o amintesc pe Viorica Ciurescu, Ica Ciurescu, aşa cum e ea cunoscută, care era una din promotoarele acestui grup, alături de Cătălina Drăghiţă, Persida Iovan şi alţii. Formaţia de dansuri şi cea de ansamblu le-am format eu, în 1967, când am fost angajat la Casa de Cultură a municipiului Lugoj, pe atunci Casa Raională de Cultură”, ne-a declarat Ioan Cojocaru.

DSC_0012

Ideea era să se pună pe picioare un ansamblu de „cântece şi dansuri populare” care să fie la înălţimea celor două formaţii etalon ale culturii lugojene – Corul „Ion Vidu” şi Teatrul Popular, a căror faimă trecuse dincolo de graniţele ţării.

Buluc la preselecţie! Artiştii amatori erau scoşi din producţie sau de la ore

Ioan Cojocaru îşi aminteşte că, în acel an 1967, cu sprijinul regretatului Socol Ianculovici, dirijorul ansamblului şi a profesoarei de canto Claudia Gâlea, s-au tipărit afişe şi fluturaşi pentru preselecţie, care au avut un ecou mult peste aşteptări, atât în şcoli, cât şi în fabrici. Dincolo de interesul firesc al lugojenilor pentru iniţiativă, mai erau şi alte motive: elevii erau scoşi de la ore cu acordul profesorilor, iar cei din fabrici veneau la repetiţii fiind „scoşi din producţie”. Adică, în timpul lucrului, mergeau la dansuri, fără ca salariul să le fie acceptat. În aceste condiţii, preselecţia a avut un succes monstru! Aşa se face că, la un moment dat, „ansamblul de instrumentişti era de 30 de muzicanţi, aveam şi instrumente precum ţambal, nai, contrabas.

DSC_0009

Soliştii vocali erau vreo 20, iar la partea coregrafică aveam la început 12 perechi de dansatori, cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani”, spune dl Cojocaru, care a şi dat numele ansamblului: „Ansamblul de cântece şi dansuri populare Lugojana, al Casei Raionale de Cultură Lugoj”. Aşadar, la succesul viitorului ansamblu „Lugojana” au participat din plin întreprinderi precum Filatura de Mătase Naturală (FMN), „Mondial” sau ITL, dar şi liceele oraşului.

Fără colinde, fără texte religioase!

De-a lungul anilor, „Lugojana” a luat locul I (în 1983), II şi III la festivalul Naţional „Cântarea României”. Pe de o parte,”organele de partid şi de stat” sprijineau financiar activitatea culturală, însă existau impuneri la nivelul textelor, care erau foarte atent „piepteneate”. Ioan Cojocaru ne declara „sincer vă spun, textele erau atent selectate de către subsemnatul şi conducerea instituţiei, dar şi de alţi… tovarăşi, de la alte niveluri. Repertoriul era pus la punct încă din momentul în care un interpret venea cu o un cântec nou. Erau evitate cu orice preţ cântecele cu subiect religios, orice referire la Iisus sau Maica Domnului. Pe timpul lui Ceauşescu, nu erau spectacole de colinde, Moş Crăciun se numea Moş Gerilă, iar cântările de Anul Nou erau trase la calapod”. În schimb, erau permise obiceiuri precum capra, buhaiul, etc., tot ce nu deranja prin text.

„Folclorul nou”, o altă formă de pervertire a folclorului

Mai mult, în anii ’80, pe lângă restricţiile ştiute, au apărut noi impuneri. Acestea priveau introducerea în repertoriu a pieselor de folclor nou, care vorbeau despre bădiţa care ară cu tractorul, despre brigadierii fruntaşi, despre combine şi avantajele cooperativelor agricole de producţie. Era o pervertire gravă a spiritului folclorului românesc, însă, cu tact, la Lugoj ea a fost ţinută la un nivel scăzut. „Este adevărat, am făcut concesii, că aşa erau vremurile, însă am păstrat întotdeauna folclorul neaoş românesc. Nu erau impuneri directe, însă era un fel de autocenzură. În ce ne priveşte, am evitat pe cât am putut acest aşa-zis folclor nou, în schimb am adăugat, cu sprijinul unor coregrafi dinTimişoara, dansuri tematice. Acestea erau ilustrarea unor obiceiuri de la sat prin dans – hora, secerişul, dragostea între tineri etc. îmi amintesc că am pus la punct un astfel de dans tematic foarte reuşit – „La fântână”, la care am lucrat foarte mult.

„Totul trecea pe la Camera 22”

Desigur, valoarea instrumentiştilor, a soliştilor vocali şi a dansatorilor de la „Lugojana” ar fi fost mult mai bine pusă în valoare, dacă, pe lângă turneele din ţară şi pariţiile la Cântarea României, ar fi putut ieşi mai des şi peste hotare. „Îmi amintesc că fusesem cu teatrul în anul 1982 la Festivalul de la Londra, unde am prezentat <Nevestele vesele din Windsor> pe scena de la Questor’s Theatre. Teatrul nostru a primit atunci premiul pentru regie al acestui festival internaţional, unde au mai participat trupe din Suedia, Ungaria şi ţara gazdă – Anglia. Înainte de plecare, am fost chemat la Camera 22, cum i se spunea, adică la Securitate. Acolo s-a decis cine merge şi cine nu, cine ar fi tentat să fugă, cine nu prezintă încredere, cine are rude în străinătate”, se confesează Cojocaru.

DSC_0005

„Cel mai trist lucru este că, în 1983, când am plecat în Iugoslavia, ţară socialistă pe vremea aceea, trierea la Camera 22 a fost la fel de dură. Nu s-a făcut diferenţă că plecăm în Anglia, la Londra sau în Voivodina, la Novi Sad şi Vârşeţ. Conta doar că plecam afară şi răspundeam pentru eventualii rătăciţi pe acolo”, adaugă el. Din perspectiva timpului, toate aceste vremuri par foarte departe şi de neînţeles, dar ele au marcat atunci destine.

Cristian Ghinea

Read Full Post »