Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Dan Popescu’

Una dintre cele mai vechi clădiri din oraş şi, cu siguranţă, una dintre cele mai importante, este actualul Hotel Dacia. Hotelul Dacia, construit la anul 1835, a fost întotdeauna locul unde se întâmpla „ceva”, unde poposeau oamenii celebri din epocă, unde aveau loc reuniuni, baluri simandicoase sau întâlniri de taină, unde se punea ţara la cale.

De la „Drei Rossen” la „Konig von Ungarn”

Printre oaspeţii hotelului s-au numărat istoricul Nicolae Iorga, scriitorii Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu, Octavian Goga, compozitorul George Enescu, fostul secretar general al Ligii Naţiunilor, Nicolae Titulescu (singurul Cetăţean de Onoare al Lugojului care a primit titlul în perioada interbelică), savantul I. C. Parhon, etc.
Iniţial, hotelul de azi a fost un han, care, după cum reiese din cercetările profesorului emerit Dan Popescu „a fost dat în arendă cetăţeanului Johann Helenstrein, după cum informează foaia de posesiune nr. 451/1835, întabulată în favoarea tezaurului regesc”.
Iniţial, stabilimentul a purtat un nume pitoresc („Hanul Drei Rossen”), schimbat după revoluţia din 1848-1849 într-unul mai pompos: „Keiser Gasthaus” („Casa de oaspeţi imperială”). Vremurile erau în schimbare, iar dintr-un singur cârmaci lugojenii s-au trezit pe cap cu doi, odată cu instaurarea dualismului austro-ungar. Prompt, maghiarii şi-au marcat teritoriul, schimbând aproape toate numele de străzi din limba germană în maghiară, cu excepţia numelui hotelului, devenit, fără prea mare risipă de imaginaţie… „Konig von Ungarn” („Regele Ungariei”). După Marea Unire, românii au răspuns punându-şi în valoare proprie istorie, aşa că, din 1919, hotelul poartă numele actual de „Dacia”.

Politică şi istorie

Politica şi istoria nu s-au reflectat numai în denumirile succesive ale clădirii, ci şi prin evenimentele petrecute aici: „pe zidurile acestui hotel s-a afişat în trei culori proclamaţia paşoptistă, în sala mică de la etajul I Constantin Rădulescu a strâns bani şi medicamente pentru armata română care sângera pe câmpurile de luptă din Bulgaria, în anii 1877-1878”, spune prof. em. Dan Popescu în ghidul Lugojului, publicat la Fundaţia Europeană Drăgan în 1993.

Foto sala bal Dacia

Fosta sală de bal a Hotelului „Konig von Ungarn” – „Dacia” după marea Unire

Faţada sobră şi maiestuoasă a clădirii este împărţită de zece coloane verticale hexagonale, în vârful cărora se aflau, pe vremuri, cariatide (mici statui, asemănătoare cu cele de pe faţadele catedralelor) care reprezentau anotimpurile. Cariatidele au dispărut, se pare, în urma incendiului din anul 1931, care a cuprins localurile Băncii Cărăşana şi a distrus sala mare de bal care se afla la etaj. De altfel, sala de bal a fost desfiinţată definitiv în perioada 1970-1972, când s-a introdus un planşeu care a devenit etaj, cu camerele aferente. La începutul anilor ‘90, capacitatea hotelului era de 93 de locuri în camere cu unul sau două paturi, localul fiind dotat cu restaurant, bar de zi şi grădină de vară.

O faţadă ca în anii tinereţii

În anul 1985, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de activitate neîntreruptă a hotelului şi restaurantului „Dacia”, în hol a fost organizată o expoziţie cu fotografii, ilustrate, ziare de epocă şi alte documente, expoziţie foarte interesantă dar care din păcate nu s-a păstrat. Tot în hol a fost amplasată şi o placă de marmură ce consemna aniversarea hotelului.
Desigur, de-a lungul anilor această impozantă clădire, care era cea mai extinsă la vremea construirii ei (1.077 mp, cu tot cu curte, însă fără grădina de vară) a suferit o serie de transformări, însă cea mai recentă este una foarte binevenită, fiind de fapt o revenire la faţada tradiţională, care la un moment dat putea fi admirată doar în ilustratele de epocă. În anii comunismului, s-a trecut la „modernizarea” parterului, prin introducerea unor geamuri enorme, prinse în rame metalice. Acestea au urâţit clădirea, întrerupând coloanele, dar se pare că era mai important să fie puşi la vedere „tovarăşii” care mai stăteau la taclale la un pahar, lăsând de izbelişte economia socialistă.
Lucrările de refacere a parterului, aşa cum arăta el în ilustratele cu parfum de epocă, au început în septembrie 2002 şi s-au terminat în luna decembrie a aceluiaşi an. De altfel, Revelionul anului 2003 a însemnat şi inaugurarea clădirii revenită la înfăţişarea iniţială. La ora actuală, Hotelul Dacia oferă 60 de locuri de cazare în 33 de camere cu confort îmbunătăţit. S-a lucrat cu fonduri proprii, deşi clădirea are valoare patrimonială. Trecerea (necesară, de altfel) a hotelului în rândul monumentelor istorice ale oraşului ar fi oferit un cadru legal şi o serie de înlesniri pentru orice activitate de renovare şi întreţinere. (c) Cristian Ghinea

Reclame

Read Full Post »

Despre profesorul emerit Dan Popescu, cel care ne-a părăsit la venerabila vârstă de 91 de ani, se pot spune foarte multe lucruri. A publicat nouă volume de carte (printre care „Ghid turistic – Lugoj şi împrejurimi” FED Lugoj 1993, „Mic dicţionar de istorie a românilor” Ed. Dacia Europa Nova Lugoj 1996, „Articole şi studii de istorie” Ed. Marineasa Timişoara 1998, „Strămoşii” Ed. Dacia Europa Nova Lugoj 1999, volume dedicate Liceului „Coriolan Brediceanu” precum „Liceul Teoretic Coriolan Brediceanu – istorie, contemporaneitate” FED Lugoj 1994, etc.), a fost preşedintele şi sufletul filialei Lugoj a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, membru fondator al Fundaţiei Europene Drăgan (ca şi profesorul Gheorghe Luchescu, care s-a stins cu puţin timp în urmă), membru al Societăţii de Limba Română din Voivodina, membru al Consiliului de Onoare al Fundaţiei Culturale Dr. Petrassevich, membru titular al „Associazione Degli Storicii Europei”, Roma şi membru al Societăţii de Limba Română din Voivodina. Comuna Nădrag l-a onorat cu titlul de Cetăţean de Onoare, în 1997, iar municipiul Lugoj a făcut acelaşi gest de recunoaştere, un an mai târziu.

Mai bine de 32 de ani a fost un profesor-reper al Liceului „Coriolan Brediceanu” şi lector al Facultăţii de Istorie şi Geografie din Timişoara. S-a contopit cu imaginea instituţiei lugojene. Mai mult decât atât, a fost un mare, adevărat şi înflăcărat pasionat al istoriei. Cursurile sale la clasă sau în amfiteatru, dar mai ales expunerile la multele simpozioane la care a luat parte şi le-a dat culoare – erau adevărate spectacole ale dragostei sale pentru un obiect pe care l-a adorat. „Iubesc această ştiinţă, pentru că ea este conştiinţa de sine a poporului, memoria existenţei sale seculare, biografia sa, cu tot ceea ce are mai specific şi mai valoros, cuprinzând un uriaş tezaur spiritual, pe care tineretul trebuie să-l preţuiască şi să fie mândru de moştenirea înaintaşilor, să-şi însuşească această avuţie spirituală şi să o transmită generaţiilor viitoare. Generaţiile se nasc una după alta, ele formează seva organică, cimentul social ce ne leagă de ţară, ele se duc pe rând, numai obârşia rămâne, ca o matcă fără sfârşit” – spunea profesorul Dan Popescu în prefaţa cărţii sale, „Mic dicţionar de istorie a românilor”.

Dincolo de înflăcărarea cu care ştia mereu să capteze atenţia, profesorul emerit Dan Popescu a primt înalte aprecieri din partea comunităţii ştiinţifice naţionale şi internaţionale. „Om de vastă cultură, publicist şi istoric, a reuşit printr-o muncă intensă şi rodnică să ne prezinte valoroase studii referitoare la Evul Mediu, Istoria Modernă a Banatului, publicate în ţară şi străinătate. Dan Popescu este un cadru didactic de certă valoare, cu calităţi deosebite didactice”, spunea, de pidă, academicianul Gheorghe Platon.

Profesorul emerit Dan Popescu va dăinui, cu siguranţă, în inimile şi minţile concitadinilor săi, precum şi ale celor pe care i-a format în cei 32 de ani de profesorat la „Brediceanu”, indiferent pe ce meridian al lumii trăiesc ei astăzi.

Cristian Ghinea


Read Full Post »