Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Costei’

Petru Groza, controversatul şef de stat din perioada comunistă, a păstrat mereu în suflet o comună din apropierea Lugojului. Comuna despre care vorbim era Sâlha, astăzi sat aparţinător de Coştei. Motivul acestei legături era cât se poate de firesc: aici şi-a petrecut anii copilăriei. Tatăl lui, preotul Adam Groza s-a stabilit cu familia în comuna timişeană şi a slujit la Biserica Ortodoxă cu hramul „Sf. Gheorghe”, iar viitorul şef de stat a învăţat la şcolile din Coştei şi Lugoj. De altfel, Lugojul e oraşul în care a avut o aventură amoroasă, încheiată cu „spargerea” logodnei în ultimul moment.

Un personaj controversat în fruntea României anilor 50. Petru Groza este un nume despre care se vorbeşte destul de puţin în cărţile de istorie, deşi timp de şase ani, din 1952 şi până la moartea sa în 1958, a fost Preşedinte al Consiliului de Stat, funcţie echivalentă cu cea de Preşedinte în zilele noastre. A fost o personalitate controversată şi total ieşită din tiparele comuniste. De altfel, este singurul demnitar din acea perioadă care a obţinut cele mai mari funcţii – prim ministru (6 martie 1945 – 2 iunie 1952) şi Preşedinte (12 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958), fără a fi membru al Partidului Comunist. Frontul Plugarilor, formaţiunea politică pe care a creat-o şi care a a dispărut odată cu moartea sa, era partidul lui „de suflet”. Fraudarea alergerilor din 1946, eliminarea opoziţiei prin procese politice, închisorile staliniste, subordonarea necondiţionată faţă de URSS, contribuţia la abdicarea Regelui, desfiinţarea Bisericii Greco-catolice şi aruncarea în lagăre a episcopilor şi clerului se numără printre faptele reprobabile ale lui Petru Groza, însă există şi istorici care l-au caracterizat ca pe un „intelectual de şcoală veche”, ba chiar şi stalinista Ana Pauker îl numea „burghez cu plălărie şi baston”.

Petru Groza la Silha blog

„Mă Petre, nu uiţi tu să-mi trimiţi poza asta?” Interesant e faptul că la Coştei numele lui Petru Groza e rostit şi acum cu respect.  „Bunicul meu după tată, Valeriu Ştefănescu, era un simplu ţăran care a trăit la Coştei. Ca şi copil, se juca cu Petru Groza în curtea tatălui acestuia, preotul Adam Groza. Asta era la începutul secolului trecut”, ne spune Victor Ştefănescu din Coştei. Victor Ştefănescu l-a văzut şi el personal pe Groza, cu ocazia alegerilor din 1946: „Era un om foarte popular, venise atunci din partea Frontului Plugarilor. Era în trecere, în turneu electoral şi a oprit la Coştei şi Sâlha să se întâlnească cu colegii din copilărie. Fiind zi de duminică, la Sâlha, pe atunci comună şi ea, se ţinea o horă în faţa bisericii. A întrebat de fostul lui prieten din copilărie, bunicul meu, Valeriu Ştefănescu. L-au chemat de acasă, s-au întâlnit, au stat de vorbă destul de mult, l-a luat după umeri şi s-au pozat împreună. Iar bunicul meu i-a zis: mă Petre, nu uiţi tu să-mi trimiţi poza asta? Iar Petru Groza s-a ţinut de cuvânt şi i-a trimis-o de la Bucureşti, într-o săptămână”.

În campanie, se adresa ţăranilor în grai bănăţean. Victor Ştefănescu îşi aminteşte două lucruri interesante în legătură cu acestă vizită: „Ştia să vorbească bănăţeneşte şi a folosit asta în campania electorală, ca oamenii să spună – uite, e unul de-ai noştri. Dar el nu vorbea aşa de obicei. Avea o voce puternică, clară, vorbea pe înţelesul oamenilor, nu degeaba era avocat. Apoi, toată lumea spunea că umbla îmbrăcat elegant. Când a fost la Sâlha purta şapcă şi haină de costum cu două rânduri de nasturi, iar sub haină avea un fular mai umflat, deci erau haine destul de obişnuite”.

La Coştei i s-a desenat semnul ţărăniştilor pe maşină. Dacă la Sâlha primirea a fost cordială, la Coştei oamenii nu au fost prea încântaţi de venirea lui. „Au fost discuţii aprinse, oamenii spuneau să se facă un pod bun peste Timiş, Groza a promis, dar n-a făcut nici el nimic. Coloana de maşini era la ceva distanţă, iar cineva s-a apropiat pe furiş şi a vopsit pe un automobil semnul „Ochiul” care era al ţărăniştilor, adversarii din alegeri. Groza s-a supărat şi a zis că pe la Coştei nu crede că va ajunge prea curând, dacă aşa îl primesc oamenii”, adaugă Victor Ştefănescu. După ani şi ani, cei din Coştei şi-au cerut „scuze” în felul lor. La 9 noiembrie 1958 s-a făcut colectivizarea la Coştei şi Sâlha. Se năşteau noile Gospodării Agricole Colective (GAC), care aveau să devină CAP-urile de mai târziu. Cei din Coştei s-au grăbit să numească GAC-ul lor „dr. Petru Groza”, iar cei din Sâlha au ales un nume mai… pompos: „Calea belşugului”!

Zvonul că ar fi avut o „drăguţă” la Lugoj, un simplu zvon? Legăturile cu Lugojul, pe care l-a vizitat în mai multe rânduri, precum şi cu Coşteiul, se pare că nu aveau doar parfumul amintirilor din copilărie. La Lugoj, tânărul Petru Groza chefuia cu prietenii la Cafeneaua „Corso” – spun docmente de familie deţinute de Lucia Proşteanu, fiica sa. Între aceste documente, există câteva mărturisiri care vorbesc despre „fata după care m-am aprins încă din primele momente”  şi cu care Groza trebuia să se căsătorească, dar a spart în ultimul moment cununia pregătită cu fast. Fata era descrisă în memoriile lui Petru Groza, apărute mult după moartea lui, drept „sârboaica aceea cu ochii negri… cu sânii albi ca zăpada, întotdeauna adânc decoltată, din pricina căreia plecarea mea din Lugoj… n-a fost prea glorioasă”. Oricum ar fi, Petru Groza a făcut cel puţin un lucru bun pentru Lugoj: l-a reabilitat oficial pe marele tenor Traian Grozăvescu, considerat de comunişti a fi „trădător”, pentru că a luptat în Armata Austro-Ungară, pe frontul din Italia. (Cristian Ghinea – publicat în „Redesteptarea” 1215)

Read Full Post »

Dan Boitoş este unul dintre împătimiţii crescători de  păsări de curte din rasa Brahma, renumite în întreaga Europă

Dan Boitoş a devenit cunoscut în Europa cu păsările sale din rasa Brahma, numite şi „uriaşii găinilor”, cu care a obţinut multiple premii internaţionale. Creşterea impresionantelor galinacee, care au aproape un metru înălţime, este o treabă foarte migăloasă, care cere răbdare şi pasiune. „Le creştem ca şi pe copiii noştri”, spune Dan Boitoş, care deţine câteva zeci de exemplare „pur sânge” la crescătoria sa de la Coştei.

Păsările tinere sunt evaluate la 50 de euro, iar preţurile pentru cele mature, cu pedigree, ajung la 1.000 de euro sau mai mult perechea. Reversul medaliei este că incubatoarele sunt foarte scumpe, la fel şi mijloacele de transport spre expoziţii.

Strădaniile lui Dan Boitoş au fost evidenţiate în revista Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice – secţia Zootehnie, din octombrie 2010. Aici, el este nominalizat ca fiind printre primii crescători de rase grele de păsări din România. „Starostele” păsărilor sale, cocoşul Anton, multiplu campion naţional şi internaţional, este un exemplu grăitor pentru frumuseţea şi dimensiunile rasei.

Brahma sunt cele mai mari găini din lume. Rasa provine din India, din bazinul fluviului Brahmaputra. Pe la 1800 rasa e preluată de americani şi ameliorată, după care ajunge şi în Europa. Găinile din rasa Brahma pe care le cresc eu au până la 4 kg greutate, iar cocoşii, până la 7 kg. Înălţimea standard a cocoşilor e undeva la 80 cm”, spune Dan Boitoş. Problema acestei rase este că păsările sunt pretenţioase şi necesită condiţii speciale de incubare, creştere, chiar şi transport. „Brahma este o rasă încălţată, adică păsările au pene pe degetele de la picioare. Ca să nu se roadă penele, ele trebuie protejate prin aşternuturi curate de talaş şi paie. Astfel, ne putem prezenta în condiţii optime la concursurile naţionale şi internaţionale”, explică Boitoş.

Crescute cu substanţe folosite de halterofili sau culturişti. În legătură cu păsările sale, Dan Boitoş spune că sunt trei puncte care trebuie neapărat respectate: rasa, casa şi masa! Pregătirea pentru expoziţii presupune hrană, aşternut, igienă, încă din prima zi de viaţă.

Puiul de o zi primeşte brânză de vacă, ouă fierte şi vitamine, iar temperatura ambientală este controlată la 40 de grade. În funcţie de înaintarea în vârstă, scade şi temperatura mediului. „În prima parte a vieţii trebuie mai multe proteine, calciu fosfatic pentru oase sau aminoacizi de sinteză, cum ar fi rizina – pe care o iau şi haterofilii, culturiştii, pentru dezvoltarea masei musculare. Partea finală, cea estetică, pentru o pană frumoasă şi lucioasă, se obţine prin aminoacizi cu sulf, care se găsesc în floarea soarelui”, adaugă Boitoş.

Anton, călcând apăsat în curtea LUI

Dar îngrijirea găinilor începe încă din „leagăn”. Ouăle se fac în luna ianuarie şi nu rezistă mai mult de 20 de minute după ce le face găina. Deci supravegherea e continuă, mai ales că rasele grele nu fac multe ouă. Nu-i de mirare că şi preţurile sunt pe măsură: „anul trecut, am cumpărat din Germania, de la Leipzig, o pereche Brahma, cocoş şi găină, cu 1.000 de euro. Dar astfel de investiţii sunt necesare, pentru a păstra puritatea liniei”.

Crescători de rasă „pur sânge”. Dan Boitoş face parte din crescătorii de rasă pură, care reprezintă fondul şi rezerva genetică a ţării în materie de păsări de curte. „Dacă n-am exista noi, cei care păstrăm păsările în puritate genetică, ar fi foarte greu, dacă nu imposibil, să se producă hibrizii specializaţi pentru producţia de carne şi ouă”, spune crescătorul de la Coştei. Pentru rasa Brahma, el a primit o Diplomă de excelenţă din partea Ministerului Agriculturii, „ca recunoaştere a activităţii de conservare a raselor pure de păsări din România”. Păsările sale Brahma sunt luate în controlul Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ). Premii internaţionale, doar în ultimii doi ani, a obţinut la Bekescsaba (campion absolut al expoziţiei), Jaszbereny, Mako, Kontoros în Ungaria, la Vârşeţ (mai multe titluri de campion) şi Novi Sad (Serbia).

Ce-ai mă, cu mine?! Ce mă tot filmezi???

(Cristian Ghinea; foto ing. Sorin Cloamba)

Read Full Post »

Casa stăvilar de la Coştei reglează debitele Timişului şi Begăi încă de pe vremea austriecilor… Casa stăvilar de la Coştei este un monument istoric unic pe teritoriul judeţului Timiş. Este singura contrucţie cu caracter tehnic care este inclusă în lista de patrimoniu şi, în plus, este funcţională şi astăzi, la 250 de ani de la construcţie! Casa stăvilar de la Coştei a fost construită pe vremea stăpânirii austriece, între anii 1759-1760 şi a fost refăcută la anul 1860, cu înfăţişarea de azi. Vechiul stăvilar e folosit la reglarea debitelor, rol pe care îl are şi în zilele noastre.

“La ora actuală, la stăvilarul de la Coştei am introdus un sistem de automatizare. Dacă înainte, pentru închiderea sau deschiderea totală a stăvilarului era nevoie de patru ore şi patru oameni care învârteau la manivelă, pentru a direcţiona debitul într-o parte sau alta, acum, aceeaşi operaţiune se poate face electric în câteva minute”, spunea Titu Bojin, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, la acea oră director al Direcţiei Apelor Banat.

Dacă “electrica” pică, ne salvează tot vechiul sistem mecanic. Desigur, introducerea noului sistem se putea face cu înlocuirea celui vechi, moştenit de pe timpul austriecilor. Şi totuşi, nu s-a procedat aşa, din două motive. “Nu am înlocuit vechiul sistem pentru că are o valoare istorică, dar mai ales pentru faptul că, în situaţii de excepţie, atunci când cade curentul, suntem nevoiţi să apelăm la acest sistem mecanic”, explica Titu Bojin.

Casa stăvilar de la Coştei lucrează în tandem cu un alt punct hidro, stăvilarul de la Topolovăţ, care este şi el funcţional. La fiecare există câte un canal de legătură între Timiş şi Bega. La Coştei, prin acest canal, se scoate apa din Timiş şi se varsă surplusul în Bega, iar la Topolovăţ, procesul se desfăşoară invers: se scoate apa din Bega şi se varsă ce este în plus în râul Timiş. Practic, la Topolovăţ se reglează debitul normal reglat ca să intre în Timişoara. Este aşa-numitul sistem de dublă conexiune Coştei – Topolovăţ” – preciza Bojin.

Un nod esenţial pentru navigaţia pe canalul Bega. Ideea înfiinţării stăvilarului de la Coştei i-a revenit unui renumit inginer de la mijlocul anilor 1700, dr. ing. Maximilian Fermaunt. Dezvoltarea industrială a Timişoarei avea nevoie de un canal navigabil de transport al mărfurilor, iar siguranţa transportului era asigurată prin nodurile hidro de la Coştei şi Topolovăţ. Stăvilarul de la Coştei, în noua sa înfăţişare, îşi intră în rol după inundaţiile catastrofale de la 1859, când zeci de sate şi peste 500.000 de iugăre de pământ au ajuns sub ape. În 1872 ia fiinţă Societatea de Regularizare a văii Timiş-Bega, dar abia în 1902, după alte două inundaţii de amploare (1886 şi 1887), se dă o lege care stabileşte ca orice surplus de apă de pe canalul Bega să fie transferat în Timiş prin stăvilarul de la Topolovăţ. Însă rolul nodului hidrotehnic de la Coştei era esenţial la siguranţa circulaţiei pe canalul Bega. Casa stăvilar a fost refăcută în 2005, când s-au încheiat lucrările hidrografice de la Coştei. Valoarea totală a lucrărilor s-a situat în jur de 450 miliarde lei vechi, pentru baraj, sistemul de manevră, reparaţii la clădiri etc.

Un monument istoric cu viitor promiţător. Dacă pentru multe monumente istorice din judeţ viitorul “nu sună” tocmai bine, stăvilarul de la Coşeti este salvat tocmai datorită caracterului său tehnic, utilitar. Nodului hidrografic de la Coştei Rolul îi revine un rol important în perspectiva reluării navigaţiei pe canalul Bega. Canalul Bega are traseul Timişoara – Pancevo – Tisa – Dunăre, cu o lungime de 44 kilometri în România şi 72 km în Serbia. Mărfurile pot merge până la Viena, pe Dunăre, şi, de acolo, pe canalul Kelheim – Rin, până în nordul Europei. Proiectul, care se justifică tocmai prin costurile scăzute ale transportului fluvial, nu ar face decât să reia o realitate din anul 1738 – circulaţia pe canalul Bega.

Cristian Ghinea

Read Full Post »