Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘cojocari’

La începutul anilor ’90, în una din turlele bisericii cu două turnuri, a fost făcută, din întâmplare, cea mai mare descoperire care vorbeşte de trecutul Rugii şi al breslelor: steagul Corporaţiei Cojocarilor, datând din 1893 şi o eşarfă cu dantelă ce consemna donaţia către biserică, din acelaşi an. Steagul, de mari dimensiuni, e lucrat din mătase şi are o emblemă din piele de căprioară care reprezintă doi lei şi o masă de cojocărie.

Breasla Cojocarilor era una din cele mai puternice bresle lugojene şi îl avea ca patron pe Sf. Ilie. Cojocarii, care au făcut importante donaţii Bisericii ortodoxe (baldachine, prapuri, candelabre, icoane) se numărau printre cei mai generoşi sponsori ai Rugii.

DSC_0842

Prima breaslă înfiinţată la Lugoj a fost cea a Olarilor, în 1746, iar în 1893 a fost sfinţit steagul Cojocarilor, păstrat într-o ramă specială la sediul Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. Din acelaşi an, 1893, datează şi eşarfa Naşului Rugii Lugoene, conservată şi ea în mini-muzeul amintit. Este o eşarfă de mătase albastră, pe care sunt trecuţi cu litere aurii naşii Rugii din 1893: Lupu din Buchin şi soţia.

steag argasitori 1909

Tot acolo se găsesc steagul Breslei Argăsitorilor din 1909 şi eşarfa Breselei Argăsitorilor, din 1930. Asocierea Măiestrilor Argăsitori s-a înfiinţat la Lugoj în 1906, după cum arată ziarul de epocă „Drapelul”, pus la dispoziţie de cercetătoarea Patricia Manea, cea care a consacrat studii interesante simbolisticii de pe aceste vechi steaguri.

Eşarfele amintesc că meseriaşii erau susţinătorii financiari ai Rugii Lugojene (Mihail Bejan, membru al celebrei familii lugojene, spune că prima ediţie a Rugii s-a ţinut la 1854, prilej cu care s-a adunat „toată poporimea oraşului”).

Vasile Belintan

Alte steaguri, ale Măcelarilor şi Agricultorilor (ambele din 1932) precum şi drapelul Clubului de Fotbal „Vulturii” (din 1921) se află la Muzeul de Istorie, Artă şi Etnografie. Meseriaşii lugojeni se conduc şi acum după acelaşi statut, care datează din anul 1884. Corporaţia Meseriaşilor are în prezent 186 de membri şi este condusă de dl. Vasile Belinţan – foto. (Cristian Ghinea, pentru blog)

Read Full Post »

Din serialul nostru cu oameni, locuri și povești din Lugojul de odinioară nu pu­teau lipsi vajnicii re­pre­zen­tanți ai breslelor, oameni cu repere solide, ancorate în valori precum munca fără compromisuri și cuvântul de onoare, care odată dat, făcea cât o mie de facturi pline de ștampile din zilele noastre. Pe atunci, cuvântul dat și strângerea de mână țineau loc de parafe.

Statutul breselei cojocarilor din 1887, descoperit în original la arhivele din București

Un moment important pentru Lugoj, din punct de ve­dere al cercetării istorice, a avut loc recent în Capitală. Cercetătoarea Patricia Ma­nea, doctorand al Facultății de Istorie a Universității din București, a descoperit la Arhivele Naționale un document original care vorbește des­pre cea mai faimoasă breaslă a Lugojului de odi­nioară: breasla cojocarilor.

Statutul Cojocarilor 1887

”Statutele societății/ reuniunei/ a măiestrilor cojocari din Lugos”, scris de mâ­nă de George Dobrin în Bu­dapesta, la ”9 october 1887”, are semnătura ori­gi­na­lă a celui care avea să de­vină primul prefect român de Severin. Interesant este că, în document, numele o­ra­șului apare scris ca Lugoj, Lugos sau Lugoș.

Scopul societății este men­ționat la loc de cinste: ”men­ținerea bunei înțelegeri între măieștri, promovarea intereselor industriale, păs­tra­rea podoabelor din biseri­ca greco-ortodoxă din Lu­goj (n.r. – biserica cu două turnuri) și păstrarea renumelui măieștrilor cojocari din Lu­goș”.

Nici modalitatea pri­mi­rii de noi membri nu era lăsată la voia întâmplării, ea având reguli precise, ca în orice organizație serioasă.

”Spre acest scop, socie­ta­tea va ține ședințe publice, va da petreceri și va forma un fond”, mai scrie în statut. Interesant este că, pe lângă procurarea fondurilor din taxele anuale ale membrilor ”ordinari și ajutători” și din do­nații benevole, Dobrin, unul din cei mai buni avocați bănățeni ai vremii, menționa și petrecerile.

Care erau aceste petreceri aflăm din ”Gazeta Ba­na­tului”, ziar cu redacția în Piața Regina Maria, nu departe de actualul sediu ”Redeșteptarea”. În ediția din 14 august 1921, ”Gazeta Banatului” titra: ”Serbarea Pa­tronului cojocarilor din Lu­goj”. Iar Patronul nu pu­tea fi cineva mai sus pus decât un… sfânt.

Cea mai faimoasă breaslă din Ardeal și Banat: cojocarii lugojeni

Sfântul Ilie era patronul celei mai faimoase bresle lugojene, cea a cojocarilor.

”Măestrii cojocari sunt o specialitate lugojană. Cojoacele lucrate de ei cu fir de mătasă sunt de o frumusețe rară și vestite în întreg Banatul și Ardealul. Prin priceperea și gustul lor, acest ram al industriei casnice a ajuns (la) o deosebită înflo­rire. Organizația lor e de o pedanterie exemplară”, scrie gazeta citată.

Nu-i de mirare că ser­bă­ri­le din 1921, ținute în 2 august, au avut mare fast. ”În anul acesta, măiestrii cojocari au avut onoarea să sa­lu­te în mijlocul lor pe Dl. și Dna. Dr. Avram Imbroane, deputatul Lugojului și vice­pre­zidentul Camerii (n.r. – De­puților), Dl. Prefect Dr. Petru Nemoianu, Dr. Subprefect Dr. Paraschivu Lu­ca­re­țiu, Dl. Primar Ioan Ha­rambașa și mai mulți lo­cuitori din localitate, fii sau nepoți de cojocari, care au participat atât la Te Deum, cât și la sfințirea prinosului”. La sfințirea prinosului a vorbit dl. primar Ioan Ha­ram­ba­șa.

Articolul mai men­țio­nea­ză că ”sfințirea și distri­bui­rea prinosului au avut loc în casele măiestrului fruntaș Ioan Berariu”, ceea ce sigur a fost motiv de fală pentru familia respectivului.

Lumea bună voia să fie văzută în compania meseriașilor!

Apropo de petreceri, ”Ga­ze­ta Banatului” adoptă un ton monden când spune că ”seara a avut loc o animată pe­trecere dansantă, în localitățile otelului Dacia” apreciată ”ca un succes din punct de vedere social și material”, adică al donațiilor.

Este evident interesul politicienilor vremii de a apărea în ”poza de grup” cu meșteșugarii cei înstăriți. Deputați precum Avram Imbroane, Victor Biberia, Alexandru Mocioni sau dr. Ștefan Petroviciu erau des văzuți la aceste petreceri. Nu neapărat din respectul clamat față de bresle, ci pentru interesul electoral. Meseriașii erau o redutabilă forță electorală, alegători disciplinați și care, odată câștigați, își schimbau cu greu opțiunile.

(c) Cristian Ghinea

Read Full Post »