Duminică de duminică, atunci când vremea o permite, Câmpia Libertăţii din Lugoj se transformă într-un aerodrom în toată regula. Pasionaţii de aeromodele ridică în aer avioane ce reproduc fidel adevăratele aparate de zbor – de la biplane din primul Război Mondial, la avioane vânătoare, bombardament sau recunoaştere din al doilea Război Mondial, planoare sau avioane de acrobaţie. Gheorghe Manea, “Jimmy” pentru prieteni, este un adevărat as în pilotarea acestor modele, dar şi în construirea lor, cu fidelitate de sută la sută.
Trei ani de muncă pentru o replică perfectă a unui avion de recunoaştere Storch. Recent, mica “flotilă” de aviaţie a lugojeanului Gheorghe Manea s-a îmbogăţit cu un avion de recunoaştere german FI 156 Storch, produs în perioada 1938-45. Dl. Manea l-a construit, ca şi pe celelalte avioane ale sale, de la zero. Aparatul de zbor, reprodus fidel la scara 1:6, are dimensiuni impresionante: anvergura aripilor este de 2,36 metri (aparatul real avea 14 metri). Modelul este echipat cu un motor “Magnum” de 18 cmc care merge pe etanol. Cu rezervorul de jumătate de litru plin, micul aparat poate zbura un sfert de oră, consumul fiind dublu ca la un motor pe benzină, cu aceeaşi capacitate cilindrică. Ca material de construcţie, Gheorghe Manea a folosit lemnul foarte uşor de balsa, placaj şi un material de înveliş special – sigkover all. Utilizat şi la acoperirea avioanelor ultrauşoare reale, acesta se încălzeşte la 100-110 grade şi apoi se întinde peste suprafaţa ce trebuie acoperită.
Un model greu de reprodus. “Am ales acest model tocmai pentru că este foarte greu de reprodus. În aeromodelism, calităţile de zbor ale modelului real trebuie să le aibă şi modelul la scară. Într-un fel zboară un avion de acrobaţie, în alt fel un bombardier sau unul de vânătoare. Acest Storch avea calităţi extraordinare de zbor, pentru că se apropia de caracteristicile unui elicopter. Structura aripii suporta distanţe foarte scurte de decolare şi aterizare, de cca. 30 de metri, iar vitezele de zbor erau incredibil de reduse, de cca. 60-70 kmh. Cu vânt potrivit, zbura şi cu 20 kmh! De aceea nu se prea încumetă nimeni să construiască aşa un model”, spune Gh. Manea.
El spune că munca migăloasă a început-o încă din anul 2009. “Am lucrat efectiv la el cam trei ani. Un an am făcut pauză, pentru că am avut probleme cu vopsirea. Nu găseam o soluţie care să mă satisfacă din punct de vedere al detaliilor, şi n-am vrut să stric totul la final. Abia acum am găsit rezolvarea pentru acoperirea suprafeţei sintetice”, explică modelistul.
“Îmi storc minţile să găsesc o soluţie”! Tocmai pentru că proiectele sale se lovesc de probleme constructive, unele neaşteptate! – Gh. Manea obişnuieşte să lucreze în paralel la mai multe avioane. „Am un Fokke Wulf 190 de vânătoare, ca proiect alternativ, pe care lucrez din când în când, dar m-am blocat la roata din coadă, care are un sistem mai ciudat de escamotare. Acolo m-am blocat de tot, îmi storc minţile să găsesc o soluţie! Aştept să mi se aprindă şi să-mi vină o idee, e frustrant că mai am atât de puţin până să termin! Oricum, acest avion nu va zbura cu roata din coadă scoasă”, spune Manea. Pentru el, orice nereuşită se transformă într-un viitor succes: „acum patru ani, am mai avut un Fokke Wulf, altă variantă, care s-a prăbuşit din cauza interferenţelor apărute la telecomandă. L-am păstrat aşa cum a rămas, pus o jumătate de aripă secţionată, ca sursă de inspiraţie”.
Şi în modelism, ca şi în viaţă, lui Gh. Manea îi plac provocările. El nu a ales calea uşoară nici când a început construcţia unui biplan britanic din Primul Război Mondial, un aparat SE 5a, fabricat în original prin 1917. Provocarea la acest aparat sunt cele două mitraliere, ambele acţionate de un singur om – pilotul avionului: „biplanul englez SE 5a cred că a fost printre cele mai reuşite avioane ale lor. Era echipat cu două mitraliere – una trăgea printre palele elicei, iar cealată era montată deasupra elicei. Pentru reîncărcarea ei, pilotul folosea folosea o şină semirotundă, iar mitraliera cobora şi revenea la loc pe nişte role. Asta trebuie să redau cât mai fidel”. Biplanul d-lui Manea e realizat la scara 1:4,5, anvergura aripilor este de 1,80 metri, iar motorul de 23 cmc este alimentat cu metanol. Cu rezervorul de jumătate de litru plin, avionul poate zbura 25 de minute. Şi aici, aparatele de bord, scaunul pilotului, cu centuri etc. reproduc fidel originalul.
Flotilă aeriană de mare clasă! La ora actuală, flotila aeriană a lugojeanului Gh. Manea numără zece avioane şi continuă să crească. Dintre acestea amintim: un Messerschmidt ME 109 G6 de vânătoare realizat la scara 1:6, cu motor 18 cmc pe etanol; un avion de vânătoare american P47 Thunderbolt realizat la scara 1:5, cu motor „Roto” (ceh) de 25 cmc, pe benzină; un avion american de acrobaţie Pitts construit la scară mare (1:3), cu motor „Roto” de 25 cmc pe benzină şi „fratele” lui, un model similar şi mai rar numit „Christen Eagle”, care este aproape gata. Se adaugă un model acţionat de motor electric, cu anvergura aripilor de trei metri (!) cu care Gh. Manea face repetiţii din primăvară pentru a se obişnui cu comenzile în vederea marelui zbor cu avionul „Storch”. Marea compettiţie, la care lugojeanul ţinteşte locul I, va avea loc în septembrie, pe un aerodrom în miniatură ce aparţine unui club privat din Alexandria (Teleorman). „E singura ocazie în care ne adunăm laolaltă modelişti adevăraţi, adevăraţi constructori de modele la scară, cei care îmbinăm plăcerea construcţiei de la zero cu cea a zborului”, spune Gh. Manea, care aşteaptă cu emoţie primul zbor al „Storch”-ului la care a meşterit timp de trei ani. (Cristian Ghinea. articol publicat în „Redeşteptarea”)
Cristian Ghinea's Blog 