Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘personale’ Category

Ceasul Roskopf Patent al lui Tata Moşu. Este unul din modelele fără secundar şi are în jur de o sută de ani. Cine avea ceas, era mare domn pe acea vreme. La rândul lui, Tata Mare îl purta cu lănţişor, într-un buzunar special. Ce mândru îl scotea, îmi amintesc şi acum! Ca poştaş, trebuia să fie mereu la timp. Apoi i l-a dat lui Tata, să nu întârzie la cursuri, la Şcoala Pedagogică… De cinci generaţii în familia mea, ceasul a fost pe front, dar a fost şi martor tăcut la multe evenimente frumoase. Pace tuturor!

Ceas Roskopff Patent Tata Moshu

Read Full Post »

Mulțumiri celor mi-au făcut onoarea să răspundă invitației la emisiunea ”Paranteze deschise” a televiziunii lugojene TenTv din acest an, 2018. An nou fericit, cu pace, sănătate și bucurii tuturor!

Aceştia sunt: regizoarea Camelia Popa şi actorul Alin Panc (care au adus la Lugoj comedia cinematografică de succes „Pup-o, mă!”), conf. univ. dr. Liliana Popescu (vice rector la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti – SNSPA), Vanda Albotă (pianist concertist, profesor la Universitatea din Essen, Germania), Dana Paul Giovaninetti (pianist concertist, profesor la Conservatorul din Argenteuil, Franţa), Armando Balice (muzician, fondator al Companiei de muzică electroacustică ”Alcome”, Franţa), profesorul Petru Madroane (om de cultură, fost director al Şcolii de Muzică şi Arte Frumoase din Lugoj), dr. Anasatasia Bonotto (instructor de clarinet la Jackson Orchestra Simphony Music School şi membră a mai multor orchestre din statul Michigan, SUA), Alessandro Bonotto (trompetist, asistent universitar la Michigan State University, actual membru al Orchestrei Marinei SUA – US Navy Fleet Band), Ivan Eric Bloch (preşedintele Comunităţii Evreilor din oraşul nostru, organizator al unor evenimente culturale de ţinută la Sinanoga Neologă din Lugoj), Laurenţiu Nistorescu (scriitor şi jurnalist, laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor din Timişoara pentru critică şi istorie literară), Amos Midas, (tânăr fashion designer şi creator de modă, laureat al City Fashion Week – Cluj Napoca 2018), jurnalistul şi poetul multiplu premiat Nicolae Silade, director al publicaţiilor „Actualitatea” şi „Actualitatea literară” (invitat în două ediţii al emisiunii), prof. dr. Ela Iakab (poetă multilaureată în acest an, inclusiv a Premiului Internaţional „Salvatore Quasimodo” din Italia), omul de televiziune Marius Gangan (într-o interesantă emisiune pe tema reportajului realizat de televiziunea noastră la Parlamentul European de la Bruxelles), prof. dr. Mihaela Bînă, (prozatoare, care a debutat în volum cu ”Genul feminin”, un roman de succes, lansat la Bucureşti, Timişoara şi Lugoj), jurnalistul Ion Moldovan (redactor şef al săptămânalului ”Redeşteptarea” şi co-organizator al Galei Premiilor Lugojene, care răsplătesc an de an excelenţa în varii domenii), dr. Daciana Vuia (istoric, directoarea Muzeului de Istorie, Artă şi Etnografie Lugoj, inimoasa organizatoare a unor evenimente de substanţă dedicate Centenarului Marii Uniri), prof. dr. Constantin Stan Tufan, muzicolog (în două ediţii, dedicate Festivalurilor internaţionale muzicale ”Clara Peia”, respectiv ”Tiberiu Brediceanu”, pe care le-a organizat), muzeograful dr. Răzvan Pinca, pasionat cercetător, istoric şi arheolog, dr. Mircea Şerpe (coordonatorul Secţiei de Paliaţie a Spitalului Municipal ”Dr. Teodor Andrei”, iniţiator al numeroase acţiuni umanitare, coordonator al Asociatiei ”Milites Templi”), pastorul Gigel Olariu de la Misiunea ”Pâinea Vieţii”, vicepreşedinte Percept Ministries Romania şi consilierul municipal Liviu Brînduşoni, preşedintele Uniunii Salvaţi România, Lugoj (cu care am dialogat pe tema referndumului din vară), Sensei Daniel Rogobete, 4 DAN, ”ambasador” al Aikido-ului lugojean la Tokyo, în Capitala artelor marţiale şi desigur, nu în ultimul rând, neobosita profesoară Flavia Rosana Căpraru (coordonator al Asociaţiei Culturale ”Fusion of Arts”, invitată în două emisiuni, una dedicată priectului european FAIRDA, cealaltă primei ediţii a Festivalului Veterani la Lugoj).

Un gând bun şi pentru marea noastră mezzosoprană Aura Twarowska, precum şi pentru poeta Adriana Weimer, care m-au încurajat să redifuzez, în cadrul unei ediţii speciale, In Memoriam, a ”Parantezelor deschise”, emisiunea din 2007 cu regretata soprană Mirela Zafiri, care a părăsit mult prea devreme această lume.

 

 

N. A. – Ordinea enumerării şi a fotografiilor este strict aleatorie.

Read Full Post »

Mulțumiri pentru Aura Twarowska, Maia Morgenstern, Radu Paraschivescu, Victor Neumann, Simona Avram, Ivan Eric Bloch, Simona Marinescu, Ilona Nicoară, Giovanni Maggi, Lia Lungu, Veronica Balaj, Ingo Glass, Vali Ivănescu, Katy Gianina Strugaru, Rosana Flavia Căpraru, Dana Marcu, Augustin Bercean, Ilie Șerpe, Laurențiu Nistorescu și tuturor celor mi-au făcut onoarea să răspundă invitației la emisiunea ”Paranteze deschise” a televiziunii lugojene din 2017. An nou fericit, cu pace, sănătate și bucurii tuturor!

 

 

 

 

Read Full Post »

Pentru că suntem în sezonul generozităţii, în care gratitudinea se impune ca stare de spirit, mulţumiri „Actualitatea literară”, muţumiri poetului şi editorului Nicolae Silade pentru găzduirea cronicilor mele în acest an.

Read Full Post »

În prima parte a Galei de Jazz din 9 noiembrie 2018, au fost acordate Diplome de Excelenţă pentru promovarea muzicii de jazz. Printre cei premiaţi, s-au numărat Cristian Ghinea, de la ”Redeşteptarea” şi Ten TV, alături de Mircea Anghel de la ”Actualitatea”, Zoltan Varga de la”Pressalert” şi Mimo Obradov de la TVR Timişoara. Au mai primit Diplome de Excelenţă consilierul judeţean Mihai Ritivoiu, preşedintele Comisiei Economice a C. J. Timiş, Marius Giura, preşedinte la Fundaţia Culturală Jazz Banat şi director la Gărâna Jazz Festival, precum şi fotograful profesionist timişorean Dragoslav Nedici, nelipsit de la evenimentele importante de gen desfăşurate în Banat. În continuare, marele jazzman Harry Tavitian, aflat pentru prima dată la Lugoj, a susţinut un recital de zile mari pe scena Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu” (foto Dragoslav Nedici).

Read Full Post »

Cristi lansare Bina Lugoj (2)Nicio poveste de dragoste în filmul ”Le Mans”, unul din favoritele mele all time! E doar povestea mea de dragoste pentru o peliculă produsă în 1971 şi care m-a impresionat peste poate.  Revederea filmelor din copilărie este, cu siguranţă, ceva delicat. Trebuie să fiţi pregătiţi, se lasă adesea cu dezamăgiri. Nu o faceţi decât dacă v-a plăcut foarte mult, altfel un ”Sandocan” sau un nevinovat ”Piedone” din vremea copilăriei o să vă pară astăzi o mare prostie, o caricatură, o penibilitate de neimaginat. Hai să nu stricăm bucuriile din vremea vârstei inocenţei şi să le închidem cu drag în sertarul amintirilor!

Astea fiind zise, pentru mine ”Le Mans” rămâne un reper. Este o peliculă mult sub apreciată, underrated cum se zice mai nou, după termenul american care surpinde bine esenţa.

A fost numit „cel mai bun documentar dintre filmele artistice şi cel mai bun film artistic dintre documentare”. Într-adevăr, filmul e la graniţa celor două, dar zicerea maliţioasă este făcută cu intenţia străvezie a demonetizării. Adică, vezi Doamne, nici una, nici alta!

Cum să răspunzi la o astfel de comparaţie stupidă decât întrebând, pe acelaşi calapod: oare Steve Mc Queen este cel mai bun actor dintre piloţi şi cel mai bun pilot dintre… actori?!

Pentru mine, „Le Mans” (1971, regia Lee H. Katzin, actori în rolurile principale Steve Mc Queen, care tocmai câştigase „pe bune” un trofeu pe circuitul de la Sebring, corespondentul american al Le Mans, şi Elga Andersen – o actriţă germană care a jucat în multe filme franţuzeşti ale epocii – în rolul Lisa Belgetti, a rămas şi azi la fel de viu şi de impresionant ca atunci când, copil fiind în clasa a V-a şi scăpat cu bine de o teză la matematică, mi-am inaugurat vacanţa de primăvară cu această peliculă vizionată la vechiul ”23” – Cinematograful ”23 August” de pe malul Timişului, vechea ”Olympia” construită de austro unguri cu destinaţia specială de sală proiecţie cinema, încă din 1906.

800px-Tournage_du_film__Le_Mans__en_1970

Imagine de la turnarea filmului în 1970, singura pe care am găsit-o cu drept de folosire (sursa: Wikipedia Commons)

E drept, de-a lungul timpului, mi-am schimbat şi eu, întrucâtva, percepţia: pentru copilul anilor 70, personajele principale erau cei doi ”monştri” care se înfruntau pe circuit: albsatrul Porsche 917 şi roşul Ferrari 512 S. Mult după ce filmul a încetat să mai ruleze, visam noaptea duelul nebunesc al celor două. Apoi, student şi matur fiind, am reevaluat jocul lui Steve Mc Queen şi al actriţei Andersen, care, probabil şi datorită numelui cu rezonanţe scandinave, ştia foarte bine să… tacă în rolul Lisei.

Aceste lungi tăceri nu sunt un simptom al lipsei comunicării între cei doi (pe ecran, „chimia” lor e formidabilă, se simte ca un arc electric), ci tragedia ascunsă. Personajul lui Mc Queen, pilotul Delaney (îmi place rezonanţa numelui, sună bine pentru un as al volanului), a fost acuzat că a stat la baza accidentului care l-a ucis pe soţul Lisei, incinerat de viu în propriul bolid, zdrobit pe marginea pistei. Delaney este călcat în picioare de presă, acuzat că a cauzat oribilul accident. Cariera, moralul şi chiar dorinţa de a trăi îi sunt puse la încercare. Totuşi, echipa îl recheamă. Iar la revenirea pe circuit, o vede pe tânăra încă aflată în şocul pierderii celui drag.

Tăcerile sunt o căutare între cei doi, un dialog nemărturisit, un joc pentru care regizorul merită toate felicitările noastre. Nu ştiu cui i-ar mai reuşi aşa ceva: 67% Tomatometer şi 80% Audience Score pe ”Rottentomatoes”, pentru un film în care prima replică e rostită… după 40 de minute, restul, până atunci, fiind doar ambianţă. Spectacolul e atât de intens, încât nici nu realizezi asta!

James Powers de la „Hollywood Reporter” spunea că Elga Andersen a fost ”restrânsă” la un rol aproape total fără cuvinte. Înclin să nu-i dau dreptate: cred că o Lisa mai vorbitoare ar fi diminuat mult nu numai din tensiunea acţiunii, ci şi din farmecul şi discreţia acestei prezenţe feminine care dă sens şi recomandă ”Le Mans” drept unul dintre cele mai interesante filme artistice din anii 70, perioadă a rebelilor, răsturnărilor valorice şi a experimentelor în cinematografia mondială.

Păcat că atât de puţină lume este dispusă să înţeleagă această capodoperă cinematografică -după umilul meu standard, desigur. Personajul lui Mc Queen se află în căutarea iertării, a unei mântuiri personale, iar Lisa este blocată de lipsa înţelegererii unui univers aparent strălucitor, dar tragic, în care moartea pândeşte la orice curbă. O lume în care bărbaţi curajoşi sunt dispuşi să-şi rişte viaţa – şi chiar mor – după ce lumina verde a startului îi proiectează în nebunia celor 24 de ore de la Le Mans.

Desigur, partea documentară a filmului îţi ia ochii, pur şi simplu, chiar şi acum, după aproape cinci decenii! Camera e formidabilă, fără concesii, iar secvenţele nocturne, pe ploaie, – impresionate. Regizorul lui Mc Queen a obţinut aprobarea să filmeze celebra cursă din anul precedent, 1970, amplasând camere la firul ierbii şi în unghiuri imposibile, ceea ce fac din ”Le Mans” un adevărat film artistic. Secvenţa startului, cu bătăile inimii suprapunând-se peste cronometru, succesiunea culorilor semaforului şi căderea sacadată a steagului de start, într-o secundă suspendată sau mai bine zis în afara timpului real este amprenta unui profesionist cu vocaţie.

Duelul Porsche – Ferrari e atât de dramatic, încât ar ridica şi azi spectatorii de pe scaune. Piloţii sunt cuprinşi de un soi de nebunie (filmările s-au lăsat cu accidente cât se poate de reale), depăşirile sunt ultrariscante, iar duelurile roată la roată îi despart pe protagoniştii aflaţi la un pas de saltul în neant.

Şi între aceste secevnţe paroxistice, cu motorul ambalat la maxim (secvenţa cu „explozia” startului este antologică), vin tăcerile dintre cei doi. Lisa, cea care tace magistral tot filmul, în roul văduvei, nu dă semne că ar accepta toată acestă nebunie sinucigaşă care i-a răpit iubitul, ceea ce chiar e de neînţeles. Totuşi, în felul ei, oarecum resemnată, are puterea iertării, cu un zâmbet final, venit ca o izbăvire, ca o eliberare… Iar acest Mc Queen – Delaney, pilotul care găseşte adevărata viaţă în jocul cu moartea de pe circuit, mi se pare de o mie de ori mai cool comparativ cu eroul standard, masculul alfa cel dur din ”Locotenentul Bullit”, producţie în care ”personajul principal” a fost secvenţa epică a urmăririi (de aproape 10 minute!) între două muscle cars celebre ale epocii: Dodge Charger şi Ford Mustang.

”Le Mans” e un film dintr-o altă lume. Un film superb, incredibil de subtil, condus cu mână de maestru, până la capăt, fără vreo notă falsă.

Cristian Ghinea

 

Read Full Post »

Premiul “Redeşteptarea” – recunoaşterea talentului sopranei Sandra-Eliza Bărănescu. Cea mai tânără participantă, în vârstă de 18 ani, a făcut o puternică impresie juriului şi spectatorilor Concursului internaţional de Canto “Tiberiu Brediceanu”, ediţia I Lugoj, 20-21 octombrie 2018. Alegerea ”Redeşteptarea” a fost confirmată de juriul condus de prof. univ. dr. Georgeta Stoleriu, de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, care i-a conferit şi Premiul II în cadrul Galei Laureaţilor, unde tânăra soprană a cântat Dvorak -”Als die alte Mutter”. (foto Adriana Weimer)

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »