Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘personale’ Category

WordPress îmi amintește că am pornit blogul acum 10 ani. Nu regret, este și rămâne proiectul meu de suflet, locul unde sunt acasă. Mulțumesc tuturor celor care mă citiți, din România, SUA, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Franța, Austria, Ungaria, Canada, Belgia, Israel, Irlanda (ca să trec doar țările cu trafic mai însemnat, tabelul complet fiind la vedere). Salutări și multă sănătate lugojenilor, bănățenilor și românilor de pretutindeni! La fel, și celor abonați la acest jural virtual, întreaga mea recunoștință!

10 ani de blog

 

Read Full Post »

Cu dedicație, mamei mele, cea care m-a luat pe o aripă și m-a dus în zări, hăt departe: învățătoarea Cornelia Ghinea, născută Picu (11 august 1931, Poiana Mare – 28 martie 2020, Lugoj)

”Încă din școală am iubit teatrul și muzica, două pasiuni pe care nu le-am părăsit niciodată”

-Care au fost motivele ce v-au determinat să alegeți profesiunea de învățător și ce amintiri păstrați despre anii formării dumneavoastră intelectuale?

-Cred că profesia de învățător am preluat-o de la tatăl meu, Florea Picu, învățător și el, care mi-a fost și primul educator și modelul pe care am căutat mereu să îl urmez în viață. De altfel, vreau să spun că fac parte dintr-o familie în care majoritatea membrilor ei au slujit și slujesc școala românească. Așa că nu știu dacă dorința de a deveni învățătoare a fost o chemare, o moștenire sau și una, și alta. După terminarea școlii primare, am devenit, prin concurs, elevă a Școlii Pedagogice de Fete (Școala Normală ”Madona Dudu”) din Craiova, unde am avut șansa să mă pregătesc cu profesori de excepție, precum Țărăscu, Făcăoaru, Gheorghe, Rădulescu, Mereuță, Stancovici, Scoroșanu și alții. Cunoștințele însușite aici au însemnat o inestimabilă zestre, care mi-a folosit în întreaga carieră. Încă din școală am iubit teatrul și muzica, două pasiuni pe care nu le-am părăsit niciodată.

DSC02128Învățătoarea Cornelia Ghinea, născută Picu  

”În primul an de învățământ, am lucrat cu o clasă de 41 de elevi, iar seara cu 32 de analfabeți”

– Ce a urmat după absolvirea Școlii Normale?

– Aveam 18 ani când am fost repartizată la Zimnicea, unde mi s-a propus o catedră de matematică la gimnaziu, pe care am refuzat-o, cerând să mi se dea o clasă la ciclul primar. Anii aceștia au fost cei mai frumoși, au fost ani de încercări, de căutări, dar și de greutăți. Am învățat de tânără să înfrunt viața, să lupt pentru ca imaginea învățătorului să capete valențe noi. În primul an de învățământ, am lucrat cu o clasă de 41 de elevi, iar seara cu 32 de analfabeți. În afara activității didactice, am îndeplinit și alte numeroase funcții, cum ar fi acelea de directoare a căminului cultural, bibliotecară, crainică la stația de radioficare a orașului etc. O perioadă de patru ani am fost profesoară de geografie – istorie, învățătoare – educatoare (pedagog) la Casa de Copii Școlari – Fete din Lugoj, dar perioada cea mai lungă și mai bogată în împliniri am desfășurat-o la Liceul ”Iulia Hasdeu” (17 ani), apoi la Școala generală nr. 2, de unde am ieșit la pensie. La maturizarea mea profesională au contribuit și cursurile de perfecționare, pe care le-am absolvit în București, Turnu-Măgurele și Timișoara. De asemenea, la îndeplinirea aceluiași deziderat, au mai contribuit pregătirea și obținerea gradului II (1967), gradului I (1977), coordonarea și conducerea cercului pedagogic, a comisiei metodice, aproape pe întreaga durată a activității mele profesionale. Am avut satisfacția de a activa ca metodistă a Inspectoratului Școlar județean Timiș, efectuând inspecții de grad atât în municipiul Lugoj, cât și în județ. Pentru rezultatele muncii mele am primit titlul de ”învățător evidențiat” (1983), gradația de merit, iar în 1985 am fost delegată din partea inspectoratului Școlar la Congresul Științei și Învățământului de la București.

casa fete 58

Casa de Copii Școlari – Fete, Lugoj, 1958. Învățătoarea Cornelia Ghinea și clasa ”cu mandoline” 🙂

20 de ani de activitate corală și zece ani de activitate teatrală

-Ce alte satisfacții ați avut?

-Desigur, acelea prilejuite de elevii care au absolvit diverse licee și facultăți și sunt astăzi oameni de nădejde: profeori, învățători, medici, economiști, farmaciști, muncitori… Meritul meu este acela de a fi pus temelia formării lor de mai târziu. Nu pot să nu amintesc despre cei 20 de ani de activitate corală și zece ani de activitate teatrală, în cadrul Sindicatului Învățământului și al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, care mi-au oferit mari satisfacții artistice. Cele mai reușite roluri, pe care le-am interpretat, sunt: Ameli, din piesa ”Escu…” de Tudor Mușatescu, Rada, din ”Oameni care tac” de Al. Voitin, Maria Buznea, din ”Pentru fericirea poporului” de Aurel Baranga, Gena, din ”Titanic Vals”, de Tudor Mușatescu, etc.

”Am dorit ca tinerii să nu lase viața să treacă pe lângă ei”

La pensionare, m-am desprins cu mare greutate de școală, deoarece ea a fost marea mea dragoste. Nu voi uita niciodată colegii cu care am lucrat într-o atmosferă de muncă și respect: Florea Daia, Ion Roman, Tațiana Streian și Nistor Mărgan.

-Ce ați dori să spuneți tinerilor din zilele noastre?
-Celor care doresc să devină învățători le spun să o facă doar dacă au chemare. Un bun dascăl trebuie să stăpânească arta de a preda. O lecție devine vibrantă când știi să apeși pe toate coardele, inclusiv pe cele ale sufletului. Aș dori ca tinerii să nu lase viața să treacă pe lângă ei. Întreaga lor capacitate intelectuală să o pună în slujba țării și a poporului din care fac parte. E sfânt să mori în țara în care te-ai născut. Acestea sunt câteva gânduri pe care aș dori să le insuflu și nepoatei mele, Cristiana.

Interviu realizat de prof. Zeno Maghețiu, pentru ”Redeșteptarea”, în cadrul rubricii ”Dascăli ai Lugojului”

Read Full Post »

Redacția primilor ani ai Redeșteptării era un talmeș balmeș creativ și entuziast. Timpul petrecut la redacție, până spre orele zece din seară, nu erau considerat o povară, doar atât, că toată lumea se mira cât de repede trecea timpul!

Glumele se amestecau cu ritmul febril al mașinilor de scris, opt la număr, care, atunci când lucrau la unison, scoteau un zgomot infernal. Și, peste toate acestea, veneau ”directivele” rostite cu voce de tunet de redactorul șef Ilie Chelariu, de zăngăneau geamurile. În timp ce nea Petrescu, fie iertat, ținea piept tuturor celor care veneau cu ”lăcrămație” la țăitung, Ilie își chema complice redactorii, și le spunea: ”revoltă-te pe trei coloane!” Iar ei se conformau cu plăcere, plus că aveau onoarea să lucreze la calculatoarele aduse din Italia de profesorul Drăgan, fondatorul gazetei. În România acelor ani, care nu cunoscuse bine nici măcar mașinile de scris, strict înregistrate înainte de 1990, un computer, fie el și modest, dar dotat cu orificiu pentru discheta fâlfâitoare, era un adevărat OZN!

Redeșteptarea acelor ani semăna cu un permanent centru de criză. ”Șefu, șefu, am o bombă!” – fiecare își lăuda marfa cum putea. Articolele, mai cizelate sau mai simpluțe, se adunau scrise la mașină pe masa redactorului șef. Entuziasmul era adesea ”electric”, iar controversele și hârâielile între colegi se rezolvau la o cafea în Parcul Copiilor. În plus, la locațiile strategice numite ”postul unu” și ”postul doi” se nășteau multe idei bune, care erau aplicate numaidecât, chiar de numărul viitor!

redactia 1500 foto mica

Martie 2020: redacția ”Redeșteptarea” la numărul 1500

Colegialitatea era dublată de concurență. Într-un ziar care se singulariza prin toate titlurile (inclusiv cele din interior) scrise cu majuscule, fiecare voia să dea un titlu mai cu ”moț”. Și cu umor bun! ”Președintele Consiliului Județean a trecut ca Simplonu’ prin Lugoj!”, ”Vulturii le-au dat șase impulsuri celor de la Telecom” (era vorba de șase goluri într-un meci de fotbal), ”Consilierii locali au idei puține, dar fixe”, ”Pe strada Privighetorii, edilii cântă fals”, ”Lasă-mă papa la mare” ori ”Semn rău pentru lugojeni: consilierul cutare a luat cuvântul” sunt doar câteva exemple. În aceeași perioadă de început, doamna Simona Tventarnei, coordonatoarea FED, era factorul de echilibru și Mintea limpede, care uneori mai lipsea, în focul evenimentelor, la ziar.

Grăbită, jovială, incisivă, dar și cu greșeli asumate, ”Redeșteptarea” acelor ani scria istoria Lugojului, crea, dar și re-crea o lume, recuperând trecutul orașului ținut sub obroc amar de ani. Prin corespondenții împrăștiați de la Făget, Orșova și Herculane, până peste Prut, cea mai longevivă gazetă din Banat își depășea mult statutul de publicație sub-regională.

În acei ani, Redeșteptarea experimenta liber, iar cititorii apreciau asta, mai iertau poticnelile și deveneau tot mai numeroși: suplimentele ”Redeșteptarea Sport”, ”Lada de Zestre”, ”Golf” (coodonat de regretatul Constantin Juan, corespondentul nostru de Orșova), ”Curierul de Făget” (Ioan Gh. Oltean și echipa inimoasă de condeieri de acolo), se așezau alături de edițiji speciale, rubrici permanente, precum ”Fotoliul telecronicarului” (prof. dr. Dorin Păcurar, cu peste 1300 de ediții la activ!) sau ”Limba noastră cea română” (a profesorului emerit Nicolae Ghinea) și de pagini dedicate, precum ”Universitaria”. Ziarul a avut chiar și un supliment umoristic, ”Scorpionul/Vipera”, coordonat de maestrul Cristinel Vecerdea – CRIV și menit a reînvia publicația omonimă antebelică. Mai mult, gazeta Lugojului, ”prietenul de fiecare joi”, a devenit o școală de jurnalism, unde au făcut primii pași în presă atât cei care s-au mutat apoi la alte publicații, cât și cei care au pornit, cu același entuziasm, radioul și televiziunea lugojeană.

În ce mă privește, am publicat primul articol în 16 decembrie 1992, în numărul 92 al ziarului. Mi s-a părut fenomenal să-mi văd numele tipărit sub un articol de gazetă. Tata a cumpărat vreo zece ziare, le-au primit rudele, buncii… Relația mea cu redactorul șef era simplă: “maestre, dacă scrii ceva, lasă-mi pe colțul mesei”. Îi lăsam, chiar dacă nu era acolo, în redacție. Era ca un joc: lucram la TV pe atunci, eram ocupat, dar nu treceam pe la redacția de ziar până joi, când apărea ”Redeșteptarea”. Și îmi vedeam toate materialele publicate! Nu sunt orgolios din fire, dar tare bine mă simțeam atunci! Iar Ilie îmi mai tempera entuziasmul: ”Dacă scrii la ziar, rămâne. Dacă faci o știre la TV, ce îi mai dai omului, după ce se dă pe post? În pui televizorul în brațe”?!

Drumul deschis de ”Redeșteptarea”, prin redactorii și coordonatorii săi (redactori șefi, de-a lungul timpului, au fost Corneliu Popovici, Ilie Chelariu, Cristian Ghinea, Daniel Groza și Ion Moldovan, în două rânduri) continuă și azi. Am condus ziarul din mai 1998 pînă în ianuarie 2004, cu doi ani anteriori ca redactor șef adjunct. Deși pe Corneliu Popovici nu l-am cunoscut direct, am un cuvânt bun pentru toți cei care au condus ziarul la nivel de redacție, îi respect sincer și mă bucur că am contribuit la creșterea Redeșteptării, ducând-o la cel mai mare tiraj efectiv vândut. Atmosfera primilor ani poate că a devenit amintire, dar ea e păstrată, în spirit, și în ziua de azi, alături de numele redactorilor și colaboratorilor care nu mai sunt printre noi.

Îmi doresc sa continuam sa pastram acel ceva ce a facut sa mearga treaba si in momentele cele mai grele: atmosfera destinsa din redactie, prietenia, glumele si felul in care am stiut sa ne suplinim colegial si sa ne ajutam unii pe altii. La numărul 1500, în al treizecilea an de apariție neîntreruptă, urăm cititorilor noștri multă sănătate și să ne fie alături, ca și până acum! (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Prezent cu un portret la pagina 228 în „Dicţionarul scriitorilor români de azi din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul Sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America” – autori: Boris Crăciun şi Daniela Crăciun – Costin (Editura „Porţile Orientului”, Iaşi, 2011) . Dicţionarul ilustrat cuprinde, în peste 600 de pagini, portretele a 2.000 de scriitori români de pe toate continentele.

 

 

Read Full Post »

Iarna vrajbei noastre

Trei decenii de la ultimul moment de unitate al românilor
Aniversăm 30 de ani de la Revoluție, fără a observa că, de fapt, aniversăm și ultimul moment în care societatea românească a fost cu adevărat unită, în procent de aproape sută la sută, contra unei dictaturi absurde. În cele trei decenii trecute, am pierdut cel mai de preț bun al unei națiuni, care constituie esența și puterea ei: Unitatea. Iar dezbinarea se adâncește, an de an, pe măsură ce o încrâncenare surdă ne acaparează și ne apasă destinele.
Selfie ian 2017 (mirror)

Pentru cei care își mai amintesc, ”startul” oficial a fost dat într-o zi mohorâtă de 1 Decembrie 1990, la Alba Iulia, chiar cu ocazia Zilei Unirii, transformată în ziua marii dezbinări. În acea zi de presupusă sărbătoare, oamenii FSN-ului lui Roman, Iliescu și Bârlădeanu l-au huiduit pe Corneliu Coposu, lider al țărăniștilor aflați în opoziție și luptător anticomunist cu ani grei de detenție la activ. Atunci am văzut pentru prima dată chipul schimonosit al urii, care s-a replicat înzeci și sute de variante, de la ”moarte intelectualilor” la ”IMGB face ordine”.
Denigrarea partidelor politice, acuzarea în masă a sute și mii de oameni pentru ”delictul de opinie”, este un joc vechi și periculos, care nu are nimic de-a face cu democrația. Din păcate, trăim vremuri în care intoleranța și ”pumnul în gură”, inaugurate oficial în acele oribile manifestări de 1 Decembrie, sunt tot mai frecvente.
Ne separăm tot mai mult, ne urâm tot mai temeinic. Pun paie pe foc și televiziunile, presa scrisă și, într-o măsură și mai inconștientă și mai înverșunată, grupurile exclusiviste care se coagulează pe rețelele de socializare, excluzând la modul absolut și radical pe toți cei care au păreri contrare. Unii cred că ar fi mai fericiți dacă jumătate din țară, ”cealaltă” jumătate, ar muri, pur și simplu. Atunci când nu mai ai argumente, anihilarea e ”preferabilă” dreptului democratic şi firesc la replică.
Toate acestea au creat falii adânci și periculoase în societatea românească: tineri contra vârstnici, elevi contra profesori, pacienţi contra medici, bugetari și asistați social contra corporatişti şi angajați la privat, pesediști contra liberali, ardeleni contra regățeni, globaliști contra tradiționaliști. Totul a devenit o revoluție continuă, permanentă, care își devorează copiii, ca pe timpul lui Stalin.
Ucenicul vrăjitor, duhul lămpii, demonul dezbinării pare de neoprit. Să ne ferească Dumnezeu de o criză economică majoră, de o imensă ”bulă” financiară care să se spargă peste Ocean sau mai aproape, în Germania, și ”furtuna perfectă” va fi gata.
Aniversăm 30 de ani de la ultimul moment de unitate al românilor. Păcat.
(Post Scriptum: adaug pe blog acest articol în momentul în care virusul CoVid19 sau „coronavirus” originar din Wuhan / China tocmai a fost declarat epidemie de reprezentanţii WHO – Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cu consecinţe colaterale economice, care sperăm că vor fi ţinute în frâu). Foto: ianuarie 2017.

Cristian Ghinea

Read Full Post »

Un BIG LIKE vegetal din propria grădină 🙂 Foto Cristian Ghinea

Un BIG LIKE vegetal (Medium)

 

Read Full Post »

Mulţumiri la mur. Nu lui Roger Moore, ci la murul din fundul grădinii!

mure (Large)

Read Full Post »

Debut la „Meridianul Timişoara”, într-o companie selectă. Mulţumesc, Dumitru Oprişor!

meridianul timi

Read Full Post »

În data de 10 mai 2019, la Casa Schiller a avut loc ediția a VIII-a Salonului Literar „Astralis”, o ediție specială în cadrul căreia a fost lansată Revista trimestrială de cultură „Astralis”, apărută sub egida editurii bucureştene cu acelaşi nume.

Mulţumesc doamnei Camelia Pantazi Tudor, scriitor, editor şi realizator radio, pentru includerea prozei mele în numărul inaugural. La mulţi ani şi destin astral, Astralis!

„Astralis” –  Bucureşti, revistă trimestrială de cultură apărută sub egida Editurii „Astralis” bucureşti, an I, nr. 1 (1), ianuarie – martie 1019; „Cea mai sinceră a omenirii”, proza C. Ghinea, p. 26-27.

În cuprins se mai regăsesc doi creatori lugojeni: prozatoarea Mihaela Roşu Bînă şi poeta Adriana Weimer.

 

Read Full Post »

Mulţumesc colegului scriitor şi jurnalist Laurenţiu Nistorescu pentru includerea cronicii mele la cartea lui Cosmin Neidoni în suplimentul literar „Paralela 45”.

„Paralela 45” – supliment de cultură al cotidianului „Renaşterea bănăţeană” – Timişoara, nr. 8890, marţi 7 mai 2019, cronica „Regatul celor mai frumoase depărtări”, Cristian Ghinea, p 6/8. Supliment realizat de Laurenţiu Nistorescu.

 

Read Full Post »

Older Posts »